ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2569/2020

Ședința publică din data de 10 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16 octombrie 2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2015, reclamanta AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR (A.N.P.C.) a formulat acțiune în regres, în contradictoriu cu pârâții A., B., C., și D., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 2.614,314 RON, cu titlu de despăgubiri civile pentru prejudiciul produs ca urmare a plăților efectuate pentru drepturi acordate în mod nelegal salariaților, prejudiciu datorat modului eronat de constituire și de utilizare a fondului de stimulare a personalului din cadrul A.N.P. C. pen. perioada 3 ianuarie 2007 - 30 ianuarie 2012, conform constatărilor Curții de Conturi.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 și următoarele din C. proc. civ., pe dispozițiile art. 1349 și 1357-1353 alin. (3) din Codul muncii, și pe dispozițiile H.G. nr. 700/2012.

Prin sentința civilă nr. 2894 din data de 17 martie 2016, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, pe rolul căreia a fost reînregistrată cauza, sub același număr de dosar.

La data de 1 iunie 2016, reclamanta a depus la dosarul Curții de Apel București o cerere precizatoare, prin care a învederat că prejudiciul produs ca urmare a plăților efectuate pentru drepturi acordate salariaților din cadrul A.N.P.C. pentru perioada 3 ianuarie 2007 - 30 ianuarie 2012, conform constatărilor Curții de Conturi, este în sumă de 2.614.314.

Ulterior, la data de 14 septembrie 2016 reclamanta a depus la dosar o nouă cererea precizatoare, prin care a învederat că prejudiciul produs, în sumă de 2.614.314 RON, se referă la perioada 2010 - 30 ianuarie 2012, conform constatărilor Curții de Conturi.

Reclamanta a învederat că înțelege să își îndrepte acțiunea împotriva pârâtului D., în calitate de Președinte al A.N.P.C. în perioada 9 octombrie 2009 - 17 mai 2012.

La data de 26 octombrie 2016, reclamanta a formulat o cerere de renunțare la judecată cu privire la pârâții A., B. și C..

Prin sentința civilă nr. 1021 din data de 22 martie 2017, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei in favoarea uneia dintre secțiile civile ale Tribunalului București.

Prin decizia civila nr. 2207 din data de 13 iunie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

Cererea reclamantei a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, sub numărul x/2017.

Prin sentința civilă nr. 9063/2017 din data de 7 decembrie 2017, instanța de fond a respins acțiunea privind pe reclamanta A.N.P.C., în contradictoriu cu pârâtul D., ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanță care a pronunțat decizia civilă nr. 2816 din 19 iunie 2018, prin care a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul la plata sumei de 964084 RON și a respins cererea, ca nefondată, pentru restul pretențiilor până la concurența sumei de 1.042.811 RON.

Împotriva deciziei civile mai sus menționate a declarat recurs pârâtul D., invocând critici de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, iar în rejudecare, respingerea apelului formulat de reclamantă, cu consecința respingerii în totalitate a acțiunii formulate de aceasta.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 9 martie 2020.

În cadrul cererii de recurs, recurentul a solicitat suspendarea executării deciziei civile atacate, până la soluționarea recursului, cererea fiind respinsă, prin încheierea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la data de 30 aprilie 2020, în dosarul nr. x/2017.

Printr-o solicitare separată, recurentul-pârât a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la sintagma "conflicte de muncă", precum și a textului art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, considerând că acestea contravin prevederilor art. 16, 21, 21 alin. (3), (11) și 20 din Constituția României, în raport cu dispozițiile art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a pronunțat încheierea din data de 9 iulie 2020, prin care a admis cererea formulată de recurentul-pârât și a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la sintagma "conflicte de muncă", și ale art. 214 din Legea nr. 62/2011.

Intimata-reclamantă A.N.P.C a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 23 iulie 2020, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluția din data de 15 septembrie 2020, în baza dispozițiilor art. XVII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, coroborate cu cele ale art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru la data de 10 decembrie 2020, fără citarea părților, pentru analizarea admisibilității în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea pe fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că, în speță, decizia recurată a fost pronunțată în cadrul unui litigiu având ca obiect drepturi salariale, fiind incidente prevederile art. 214 din Legea nr. 62/2011, care prevăd că hotărârile instanței de fond sunt supuse numai apelului.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit alin. (2) al textului menționat, în forma în vigoare la data introducerii cererii:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.".

Prin urmare, cu privire la aceste litigii, deciziile pronunțate de instanțele de apel sunt definitive, nefiind supuse recursului.

Cum decizia atacată a fost pronunțată în apel, în soluționarea unei cauze având ca obiect un conflict individual de muncă, în raport cu dispozițiile legale mai sus menționate rezultă că hotărârea recurată are caracter definitiv, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.

Recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, prevăzut de art. 457 C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituția României, motiv pentru care demersul recurentului-pârât apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 214 din Legea nr. 62/2011, coroborate cele ale art. 483 alin. (2) teza ultimă din C. proc. civ., prin raportare la textul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 2816 din 19 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul D. împotriva deciziei civile nr. 2816 din 19 iunie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2020.