ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Prin Sentința penală nr. 95 din 22 februarie

2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a dispus în baza art. 189 alin. (1) și

(2) C. pen. condamnarea inculpatului G.P., la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod

ilegal.

În baza art. 20 C.

pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. a

fost condamnat inculpatul G.P. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare

pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat:

În baza art. 65 alin.

(1), (2) C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1)

- art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile

prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen. pe o durată de 3 (trei) ani,

după executarea pedepsei principale.

În baza art. 20 C.

pen. rap. la art. 269 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.P. la

pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de

evadare.

În baza art 33 lit.

a) și 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11

(unsprezece) ani închis o are și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C.

pen.

În baza art. 71 C.

pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit.

a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C.

pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și perioada arestului

preventiv de la 15 mai 2012 la zi.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.P.

În baza art. 14 C.

proc. pen., art. 17 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art.

1349, art. 1357 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul G.P. la plata sumei

de 10.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă A.M. prin reprezentanți

legali M.A. și A.A.M.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond, a reținut că prin Rechizitoriul nr.

672/P/2012 din 07 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța

s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.P. pentru săvârșirea

infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., de art. 20 C. pen.

rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. și de

art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpatului că la data de 14 mai 2012, în jurul orei 10:30, l-a răpit

de la locuința sa din satul Traian, com. Săcele pe minorul A.L.M., în vârstă de

2 ani, pe care l-a transportat într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu,

situată într-o zonă nepopulată și frecventată de câini hoinari, după care l-a

legat cu sfoară la mâini, picioare și în jurul gâtului, lipsindu-l astfel de

libertate pentru mai multe ore și acceptând posibilitatea ca minorul să

decedeze în aceste condiții.

La data de 15 mai

2012, cu ocazia reconstituirii modului în care au fost săvârșite faptele

reținute în sarcina sa, inculpatul a încercat să fugă de sub escortă spre

interiorul grotei în care se afla și care prezenta și o a doua ieșire, deși la

acel moment era reținut în baza ordonanței de reținere nr. 672/P/2012 din data

de 15 mai 2012, ora 01:30 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

La data de 14 mai

2012 M.A., tatăl părții vătămate A.L.M., a sesizat Secția 5 Rurală Constanța cu

privire la faptul că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 11,00, fiul său

minor, A.L.M., în vârstă de 2 ani, a dispărut de la domiciliul său din satul

Traian, com. Săcele, jud. Constanța.

În sesizare

reprezentantul legal al părții vătămate a arătat că una dintre fiicele sale,

A.A., avea o relație de concubinaj cu inculpatul G.P. care locuia în orașul

Ovidiu și care, din cauza neînțelegerilor din cuplu, proferase amenințări la

adresa membrilor familiei sale.

Urmare a sesizării

reprezentantului legal al părții vătămate pe lista suspecților a fost inclus

inculpatul G.P.

La data de 14 mai

2012, în jurul orei 18:30, lucrătorii Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați

telefonic de către șeful Secției 5 Poliție Rurală Cogealac cu privire la

dispariția minorului A.L.M. și cu privire la suspectul din cauză.

În aceste condiții,

polițiștii s-au deplasat la locuința inculpatului G.P. din orașul Ovidiu,

acesta confirmând împrejurarea că avusese o relație de concubinaj cu sora

părții vătămate,  A.A., relație care se încheiase la data de 09 mai 2012, însă

a negat că l-ar fi răpit pe minor sau că s-ar fi aflat recent în satul Traian,

com. Săcele.

În timp ce inculpatul

se afla la sediul Poliției orașului Ovidiu unde era audiat în legătură cu

aspectele expuse în paragraful anterior, în fața organelor de urmărire penală

s-a prezentat martorul D.G. care a afirmat că, după ce a vizionat un reportaj

la TV N. despre dispariția minorului de la domiciliu, și-a dat seama că deține

informații despre aceasta.

Audiat martorul D.G.

a declarat că la data de 14 mai 2012, în jurul prânzului, se deplasa cu

autoturismul condus de un prieten pe drumul dintre comunele Istria și Lumina,

iar în dreptul satului Traian l-a observat pe inculpat, pe care îl cunoaște de

mai mult timp, care era însoțit de un copil și care părea că face autostopul.

Martorul i-a cerut

prietenului său să oprească și să-i permită inculpatului să urce în autoturism

împreună cu minorul care îl însoțea.

Potrivit

declarațiilor martorului, inculpatul și copilul pe care îl însoțea au coborât

la marginea comunei Lumina, iar el și-a continuat drumul.

Potrivit

procesului-verbal încheiat la data de 14 mai 2012, după audierea martorului

D.G., i-au fost solicitate din nou date cu privire la minor, inculpatului G.P.,

acesta negând din nou, fapt pentru care a fost confruntat direct cu martorul

D.G., însă și față de acesta a negat, susținând că nu are nici o implicare în

cazul minorului dispărut sau răpit.

Ulterior, după

plecarea martorului D.G., inculpatul G.P., a recunoscut că a răpit minorul în

ziua de 14 mai 2012, în jurul prânzului, cu scopul de a se răzbuna pe concubina

lui A.A., pentru faptul că l-a părăsit, declarând că minorul se află ascuns și

abandonat într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu.

Inculpatul G.P. a

condus organele de poliție la locul respectiv.

Lucrătorii de poliție

din cadrul Poliției orașului Ovidiu au pătruns în peștera situată în apropierea

fostei Uzine Electrice a orașului Ovidiu, într-o zonă nepopulată situată la

aproximativ 200 m de ultima locuință din oraș, loc în care sunt aruncate

gunoaie, cadavre de animale și oseminte.

S-a constatat că în

interiorul grotei, se aflau gunoaie, cenușă și resturi de cabluri, iar la

aproximativ 8 metri de la intrare, a fost găsită partea vătămată, întinsă la

sol, cu ochii închiși, aparent fără semne vitale.

După ce au scos-o la

lumină, polițiștii au constatat că aceasta avea mâinile și picioarele legate cu

sfoară, iar o bucată de sfoară era înfășurată de mai multe ori și înnodată în

jurul gâtului.

Deoarece partea

vătămată a deschis cu greu ochii și a început să tremure, polițiștii au

solicitat sprijinul unei ambulanțe care a transportat-o la Spitalul Clinic

Județean de Urgență Constanta unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Partea vătămată a

fost examinată de medicul legist care a constatat că prezenta leziuni

traumatice care puteau data din 14 mai 2012, care au putut fi produse prin

frecare de corp dur și care au necesitat pentru vindecare 1 - 2 zile de

îngrijiri medicale.

Cu ocazia căutării

părții vătămate și după eliberarea acesteia din grota în care fusese

abandonată, au fost efectuate fotografii judiciare aflate în planșa fotografică

din dosarul de urmărire penală.

Cu ocazia audierii

sale în calitate de martor în faza de urmărire penală și în faza cercetării

judecătorești, martorul D.G. a susținut declarația inițială, relatând modul în

care l-a transportat pe inculpat și pe minorul care îl însoțea de la locul în

care aceștia făceau autostopul, respectiv de pe drumul județean dintre comunele

Istria și Săcele, aproximativ în zona satului Traian și până la intrarea în

localitatea Lumina.

Aceste declarații au

fost confirmate și de declarațiile martorului R.D.I. șoferul autoturismului în

care se afla martorul D.G. și cu care au fost transportați inculpatul și partea

vătămată.

Audiată martora A.A.

în cursul urmăririi penale a declarat că a avut o relație de concubinaj cu

inculpatul pe care însă a întrerupt-o deoarece acesta din urmă o obliga să

întrețină relații sexuale și cu alți bărbați.

Martora a mai

declarat că încă de la momentul la care a aflat de răpirea fratelui său l-a

bănuit de săvârșirea faptei pe inculpat deoarece acesta avea o fire agresivă și

obișnuia să o amenințe cu săvârșirea de acte de violentă împotriva membrilor

familiei ei.

Cu ocazia audierii

sale, în cursul urmăririi penale, inculpatul G.P. a recunoscut că l-a răpit pe

minorul A.L.M. cu scopul de a o determina pe sora acestuia, martora A.A., să

reia relația de concubinaj.

Procedându-se la

reconstituirea modului în care a săvârșit fapta, inculpatul a arătat că l-a

răpit pe minor din fața casei în care acesta locuia, profitând de neatenția

mamei, l-a transportat pe minor în brațe până într-un șanț situat la câteva

sute de metri în spatele casei, șanț prin care apoi s-a deplasat către drumul

principal pentru a evita să fie văzut de persoanele care prestau diverse munci

pe câmpurile de la marginea satului.

În continuare,

inculpatul a așteptat pe marginea drumului județean dintre comunele Istria și

Săcele, aproximativ în zona satului Traian, până când, împreună cu partea

vătămată, a urcat în autoturismul martorilor R.D.I. și D.G.

Inculpatul a arătat

că a călătorit cu acest autoturism până la intrarea în comuna Lumina unde a

coborât împreună cu minorul. De aici, cei doi și-au continuat drumul până la

marginea orașului Ovidiu cu un microbuz.

Inculpatul a precizat

că din acest ultim loc a mers cu minorul până în zona fostului CET Ovidiu, pe

un teren viran, unde l-a legat pe acesta cu sfoară de mâini și picioare, precum

și de gât.

Cu ocazia

reconstituirii inculpatul a arătat că a abandonat-o pe partea vătămată într-o

grotă săpată în stâncă, din zona arătată.

În declarația dată în

cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul a

declarat că l-a abandonat pe minor în peștera respectivă, crezând că acolo nu

va fi găsit de nimeni și că i-a legat mâinile și picioarele pentru a-l

împiedica să fugă.

Inculpatul a declarat

că avea de gând să îl țină pe minor în grota respectivă pentru câteva zile,

până când fosta sa concubină avea să reia relația cu el.

Totodată, inculpatul

a declarat că în zonă erau mai mulți câini și a adăugat că nu a crezut că

minorul putea să moară în peștera în care a fost abandonat.

La data de 15 mai

2012, în timpul reconstituirii modului în care au fost săvârșite faptele,

inculpatul G.P. a încercat să evadeze din starea legală de reținere, fugind

spre interiorul grotei în care se afla.

Această împrejurare

rezultă din cuprinsul procesului-verbal de reconstituire și din imaginile

surprinse de camerele de luat vederi ale televiziunilor prezente la fața

locului.

De asemenea, cu

ocazia reaudierii sale, inculpatul a recunoscut că a încercat să fugă de sub

escortă, motivând acest gest prin stările de emoție și temere care îl dominau

la acest moment.

Grota în care a fost

abandonat minorul și din care a încercat să evadeze inculpatul a fost explorată

de organele de urmărire penală care au constatat că aceasta are o lungime de

aproximativ 40 metri, prezintă un traseu sinuos, în forma literei U precum și o

a doua gură de ieșire în capătul opus celui de intrare.

Audiat în cursul

cercetării judecătorești, inculpatul G.P. a revenit asupra declarațiilor date

în cursul urmăririi penale, declarând că în ziua de 14 mai 2012, în jurul orei

10,30 s-a deplasat la locuința numitei A.A. pentru a o convinge pe aceasta să

se împace cu el, a intrat în casă, unde a stat de vorba cu mama ei aproximativ

30 de minute, după care ieșind din casă l-a văzut în curte pe minorul A.M., pe

care l-a luat cu el, având acordul acestuia întrucât se cunoșteau bine.

Martora A.A.M. nu

confirmă cele susținute de inculpat, declarând că în ziua în care a fost răpit

fiul său, A.M., nu l-a văzut pe inculpatul G.P.

Instanța nu a putut

reține susținerea inculpatului potrivit căreia minorul A.L.M. și-a dat acordul

să îl însoțească având în vedere vârsta minorului de doar 2 ani și 7 luni,

vârstă la care acesta este lipsit total de discernământ.

Faptul că inculpatul

a evitat să fie văzut însoțit de copil de către localnici este confirmat și de

martorii R.D.I. și D.G. care au declarat că inculpatul înainte de a urca în

mașină, l-a luat pe copil din lanul de grâu aflat la marginea drumului.

A mai declarat

inculpatul că s-a hotărât să îl lase pe copil într-o grotă, în care nu erau

gunoaie și nici animale, lucru pe care l-a și făcut, legându-l totodată de

mâini și de picioare, că în drum spre casă s-a întâlnit cu lucrători de

poliție, care l-au condus la sediul poliției unde l-au întrebat dacă știe unde

este A.M., le-a spus că da și i-a condus la locul în care îl lăsase pe copil.

A menționat

inculpatul că minorul a stat singur în acea grotă aproximativ 30 minute, maxim

o oră.

S-a stabilit că, nici

aceste susțineri nu sunt confirmate de actele și lucrările dosarului, astfel,

potrivit procesului-verbal de la dosarul de urmărire penală, lucrătorii de

poliție în jurul orei 18,30 l-au găsit pe inculpat pe str. Z. din Ovidiu, jud.

Constanța, l-au întrebat dacă știe ceva de minor, însă acesta a negat că l-ar

fi răpit pe minor sau că s-ar fi aflat recent în satul Traian, com. Săcele,

condus fiind la sediul poliției a negat în continuare implicarea în răpirea

copilului, chiar și în timpul confruntării cu martorul D.G., care l-a văzut

împreună cu copilul a continuat să nege, pentru ca abia după plecarea

martorului, în jurul orei 20,00 să recunoască că a răpit minorul în ziua de 14

mai 2012, în jurul prânzului, cu scopul de a se răzbuna pe concubina lui A.A.,

pentru faptul că l-a părăsit, declarând că minorul se află ascuns și abandonat

într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu și să conducă organele de poliție

la locul respectiv.

Astfel, susținerea

inculpatului că minorul a stat abandonat în grotă aproximativ 30 minute, nu

este reală, având în vedere totodată și declarația inculpatului din cursul

urmăririi penale potrivit căreia l-a legat pe minor și l-a abandonat în grotă

în jurul orei 17,00 și procesul-verbal de cercetare la fața locului din care

rezultă că minorul a fost găsit și salvat de organele de poliție în jurul orei

20:40.

Susținerea

inculpatului că în grota în care l-a lăsat pe copil nu erau gunoaie și nici

animale este contrazisă de procesele-verbale întocmite în cauză, din care

rezultă că locul în care a fost abandonat minorul, era unul nepopulat și

folosit ca o groapă de gunoi ad-hoc, în acea zonă fiind aruncate cadavre și

oseminte de animale, de planșele fotografice atașate la dosar, precum și de

imaginile video efectuate cu ocazia reconstituirii faptelor reținute în sarcina

inculpatului.

În legătură cu

săvârșirea, tentativei de evadare, inculpatul a declarat în cursul cercetării

judecătorești că în momentul în care a vrut să iasă din grotă a călcat pe ceva

și astfel a avut o reacție bruscă întorcându-se spre dreapta, moment în care

lucrătorii de poliție au crezut că vrea să fugă.

Instanța de fond a

înlăturat această apărare a inculpatului, având în vedere că scenariu relatat

de acesta nu se coroborează cu nici o probă administrată în cauză.

Astfel, din

procesul-verbal încheiat la data de 15 mai 2012, cu ocazia conducerii

inculpatului în teren, s-a constatat că în momentul în care i s-a solicitat

inculpatului să indice locul unde a abandonat minorul, acesta în timp ce a

încercat să indice locul, având mâinile încătușate în față, s-a smucit

încercând să fugă în interiorul grotei, după aproximativ 2 metri fiind prins și

imobilizat de un lucrător de poliție; aceste aspecte fiind confirmate de

martorul A.B.M., care a asistat la reconstituire și care a declarat că

aflându-se la aproximativ 2 metri de intrarea în grotă a văzut când inculpatul

a încercat să fugă, a parcurs aproximativ 2 metri după care a fost prins și de

înregistrarea video intitulată "tentativă de evadare, reconstituire

polițist cu bărbatul care a răpit copilul", în care se observă la minutul

05:41 cum în timp ce polițiștii se aflau cu spatele la inculpat, acesta, având

în continuare mâinile încătușate, se smucește de lângă lucrătorul de poliție și

fuge către dreapta ieșind din cadru, imediat lucrătorul de poliție pornește în

urmărirea inculpatului; la minutul 06:11 se aude vocea lucrătorului de poliție

care strigă că inculpatul a vrut să fugă după care la minutul 06:18 acesta este

scos din grotă de către lucrătorii de poliție, imobilizat și condus în

autospeciala poliției.

În raport de situația

de fapt reținută, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P., care la data de 14

mai 2012, în jurul orei 10:30, l-a răpit de la locuința sa din satul Traian,

com. Săcele pe minorul A.L.M., în vârstă de 2 ani și 7 luni, pe care l-a

transportat apoi până în apropierea orașului Ovidiu, după care l-a legat cu

sfoară la mâini, picioare și în jurul gâtului, lipsindu-l astfel de libertate

pentru mai multe ore, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de

lipsire libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen.

De asemenea, s-a

stabilit că, fapta inculpatului G.P. care la data de 14 mai 2012 a abandonat-o

pe partea vătămată A.L.M., legată cu sfoară la mâini, picioare și în jurul

gâtului, într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu, situată într-o zonă

nepopulată și frecventată de câini hoinari, acceptând posibilitatea ca minorul

să decedeze în aceste condiții, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen.

Sub aspectul laturii

subiective, această infracțiune a fost săvârșită de către inculpat cu intenție

indirectă.

Astfel, inculpatul,

cunoscând împrejurarea că pe de o parte din cauza vârstei, iar pe de altă parte

din cauza faptului că avea mâinile și picioarele legate partea vătămată nu se

putea salva singură, a abandonat-o pe aceasta în interiorul unei peșteri

situate la marginea orașului Ovidiu, într-o zonă nepopulată folosită ca groapă

de gunoi, unde trăiau mai mulți câini care ar fi putut să o ucidă și să o

devoreze pe aceasta și a mers la domiciliu, fără ca ulterior să mai revină în

acel loc, a negat în repetate rânduri că ar avea vreo legătură cu dispariția

minorului, refuzând astfel să coopereze pentru găsirea și salvarea acestuia.

Totodată, s-a

stabilit că, fapta inculpatului G.P. care la data de 15 mai 2012, cu ocazia

reconstituirii modului în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina

sa, a încercat să fugă de sub escortă spre interiorul grotei în care se afla și

care prezenta și o a doua ieșire, deși la acel moment era reținut în baza

ordonanței de reținere nr. 672/P/2012 din data de 15 mai 2012, ora 01:30 a

Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tentativă la evadare, prevăzută de art. 20 C.

pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen.

S-a reținut incidența

art. 33 lit. a) C. pen. având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunile

înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.

La individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune comisă conform

disp. art. 72 C. pen., s-au avut în vedere pe lângă criteriile generale de

individualizare, dispozițiile părții generale ale Codului penal, normele care

impun regimul sancționator, natura și gravitatea faptelor comise raportat la

modalitatea premeditată și elaborată de săvârșire a acestora, (respectiv

inculpatul, în plină, zi, în timp ce în casă erau mai multe persoane, a răpit-o

de acasă pe partea vătămată, minor în vârstă de doar 2 ani și 7 luni, a

lipsit-o de libertate, după care a abandonat-o legată, de gât, mâini și

picioare, într-o grotă, acceptând posibilitatea decesului acesteia), scopul

urmărit, respectiv acela de o determina pe sora părții vătămate să reia

legătura de concubinaj, valorile sociale însemnate lezate și ocrotite de

normele penale, dar și datele ce-l caracterizează pe inculpat, vârsta de 30 de

ani, studii - 4 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără loc de muncă,

comportament de nerecunoaștere a faptelor în fața instanței.

În acest context, s-a

apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor

pedepse în cuantumul prevăzut de lege, peste minimul fiecărei infracțiuni și

numai cu executarea în regim de detenție.

Pe latura civilă, s-a

apreciat ca fapta reținută în sarcina inculpatului, prin natura ei este aptă a

provoca victimei o puternică suferință psihică ce se impune a fi reparată prin

echivalent bănesc.

Ținând cont de starea

de minoritate a victimei, de agresiunile de ordin fizic și psihic la care a

fost supusă, a fost obligat inculpatul la plata de daune morale.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel inculpatul G.P. criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie, solicitând individualizarea pedepsei în sensul reducerii

cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală

nr. 7/MP din 9 aprilie 2013 Curtea de Apel Constanța în baza art. 379 alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de

inculpat G.P. împotriva Sentinței penale nr. 95 din 22 februarie 2013,

pronunțată de Tribunalul Constanța.

În baza art. 383

alin. (1

1

) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. și art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a

inculpatului G.P., în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus arestul

preventiv, de la 22 februarie 2013, la zi și în baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

S-a reținut că prima

instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

inclusiv gradul de pericol social concret al faptei prin prisma tuturor

elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale

inculpatului, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul

cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă

la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin

dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a apreciat că

faptele comise de inculpat prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol

social, determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, în principal,

vârsta victimei, 2 ani, o persoană lipsită de discernământ, care nu se poate

apăra, dependentă total de persoanele adulte în îngrijirea cărora se afla,

starea fizică a victimei, cruzimea cu care a acționat, legarea minorului de

mâini și de picioare și în jurul gâtului și abandonarea sa într-un loc părăsit

în care se aflau animale, scopul urmărit de inculpat și nu în ultimul rând

consecințele deosebit de grave ce se puteau produce.

S-a constatat că

raportat la circumstanțele reale în care s-au comis faptele, circumstanțele

personale ale inculpatului constând în vârstă, lipsa antecedentelor penale și

situația familială, acestea nu pot conduce la reducerea cuantumului pedepsei și

în consecință a respins apelul inculpatului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs inculpatul G.P. și a solicitat admiterea recursului,

aplicarea dispozițiilor art 320

1

C. proc. pen. și reducerea

pedepsei.

Examinând motivele de

recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul

inculpatului G.P. este nefondat.

Dispozițiile art. 320

1

alin. (1) C. proc. pen. prevăd: "Până la începerea cercetării

judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că

recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și

solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de

urmărire penală"

Astfel, cererea de

judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate poate fi formulată până la

începutul cercetării judecătorești, însă în cauză, formularea de către

inculpatul G.P. a unei astfel de cereri în cursul judecății în recurs este

inadmisibilă.

Înalta Curte constată

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pe de o parte având în

vedere că instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 8 iunie 2012 și

cercetarea judecătorească a început la termenul de judecată din 27 iunie 2012,

iar pe de altă parte, inculpatul în fața instanței de fond nu a recunoscut

faptele și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de tentativă la omor

calificat.

Totodată, față de

declarația inculpatului dată în recurs, Înalta Curte are în vedere că

legiuitorul prin art. 320

1

alin. (2) C. proc. pen., a impus condiție

de admisibilitate a cererii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele

reținute în actul de sesizare, ca atare, procedura nu este aplicabilă în

situațiile în care inculpatul recunoaște doar o parte din faptele pentru care a

fost trimis în judecată.

Cu privire la

solicitarea privind reducerea pedepsei, Înalta Curte are în vedere că prin

modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 2/2013, intrată

în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre

cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit

individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare

prevăzut de dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., poate fi

invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de

lege.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că decizia atacată pronunțată, la data de 9

aprilie 2013, intră sub incidența noilor dispoziții legale, nefiind posibilă

individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalității pedepsei

aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și

maxime prevăzute de textul incriminator.

Prin urmare,

criticile privind individualizarea pedepsei nu se circumscriu cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., din actuala

reglementare, astfel că sunt nefondate.

Rezultă, așadar, că,

în rigoarea juridică a textelor legale enunțate, motivele subsumate punctului

14 al art. 385

9

C. proc. pen., în conținutul anterior datei de 15

februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost

învederate, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curți, ca motiv de casare.

În consecință, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca

nefondat, recursul declarat inculpatul G.P. împotriva Deciziei penale nr. 7/MP

din 09 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 mai

2012 la 03 septembrie 2013.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva Deciziei penale nr.

7/MP din 09 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 mai

2012 la 03 septembrie 2013.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judiciare către

stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi, 03 septembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN