ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2553/2013

Asupra recursului de față; Prin Sentința penală nr. 95 din 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Tulcea s-a dispus în baza art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. condamnarea inculpatului G.P., la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.P. la pedeapsa de 11 (unsprezece) ani închisoare pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat: În baza art. 65 alin. (1), (2) C. pen. în referire la art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) - art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen.

pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale. În baza art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul G.P. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare pentru tentativă la infracțiunea de evadare. În baza art 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 11 (unsprezece) ani închis o are și 3 (trei) ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. În baza art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și perioada arestului preventiv de la 15 mai 2012 la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului G.P. În baza art. 14 C. proc. pen., art. 17 C. proc. pen. și art. 346 C. proc. pen. raportat la art. 1349, art. 1357 și urm. C. civ., a fost obligat inculpatul G.P. la plata sumei de 10.000 RON reprezentând daune morale către partea civilă A.M. prin reprezentanți legali M.A. și A.A.M. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut că prin Rechizitoriul nr. 672/P/2012 din 07 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.P. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 alin. (1) C. pen.

și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. și de art. 20 C. pen. rap. la art. 269 alin. (1) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpatului că la data de 14 mai 2012, în jurul orei 10:30, l-a răpit de la locuința sa din satul Traian, com. Săcele pe minorul A.L.M., în vârstă de 2 ani, pe care l-a transportat într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu, situată într-o zonă nepopulată și frecventată de câini hoinari, după care l-a legat cu sfoară la mâini, picioare și în jurul gâtului, lipsindu-l astfel de libertate pentru mai multe ore și acceptând posibilitatea ca minorul să decedeze în aceste condiții.

La data de 15 mai 2012, cu ocazia reconstituirii modului în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina sa, inculpatul a încercat să fugă de sub escortă spre interiorul grotei în care se afla și care prezenta și o a doua ieșire, deși la acel moment era reținut în baza ordonanței de reținere nr. 672/P/2012 din data de 15 mai 2012, ora 01:30 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța. La data de 14 mai 2012 M.A., tatăl părții vătămate A.L.M., a sesizat Secția 5 Rurală Constanța cu privire la faptul că în dimineața aceleiași zile, în jurul orei 11,00, fiul său minor, A.L.M., în vârstă de 2 ani, a dispărut de la domiciliul său din satul Traian, com. Săcele, jud. Constanța. În sesizare reprezentantul legal al părții vătămate a arătat că una dintre fiicele sale, A.A., avea o relație de concubinaj cu inculpatul G.P.

care locuia în orașul Ovidiu și care, din cauza neînțelegerilor din cuplu, proferase amenințări la adresa membrilor familiei sale. Urmare a sesizării reprezentantului legal al părții vătămate pe lista suspecților a fost inclus inculpatul G.P. La data de 14 mai 2012, în jurul orei 18:30, lucrătorii Poliției orașului Ovidiu au fost sesizați telefonic de către șeful Secției 5 Poliție Rurală Cogealac cu privire la dispariția minorului A.L.M. și cu privire la suspectul din cauză. În aceste condiții, polițiștii s-au deplasat la locuința inculpatului G.P. din orașul Ovidiu, acesta confirmând împrejurarea că avusese o relație de concubinaj cu sora părții vătămate, A.A., relație care se încheiase la data de 09 mai 2012, însă a negat că l-ar fi răpit pe minor sau că s-ar fi aflat recent în satul Traian, com.

Săcele. În timp ce inculpatul se afla la sediul Poliției orașului Ovidiu unde era audiat în legătură cu aspectele expuse în paragraful anterior, în fața organelor de urmărire penală s-a prezentat martorul D.G. care a afirmat că, după ce a vizionat un reportaj la TV N. despre dispariția minorului de la domiciliu, și-a dat seama că deține informații despre aceasta. Audiat martorul D.G. a declarat că la data de 14 mai 2012, în jurul prânzului, se deplasa cu autoturismul condus de un prieten pe drumul dintre comunele Istria și Lumina, iar în dreptul satului Traian l-a observat pe inculpat, pe care îl cunoaște de mai mult timp, care era însoțit de un copil și care părea că face autostopul. Martorul i-a cerut prietenului său să oprească și să-i permită inculpatului să urce în autoturism împreună cu minorul care îl însoțea.

Potrivit declarațiilor martorului, inculpatul și copilul pe care îl însoțea au coborât la marginea comunei Lumina, iar el și-a continuat drumul. Potrivit procesului-verbal încheiat la data de 14 mai 2012, după audierea martorului D.G., i-au fost solicitate din nou date cu privire la minor, inculpatului G.P., acesta negând din nou, fapt pentru care a fost confruntat direct cu martorul D.G., însă și față de acesta a negat, susținând că nu are nici o implicare în cazul minorului dispărut sau răpit. Ulterior, după plecarea martorului D.G., inculpatul G.P., a recunoscut că a răpit minorul în ziua de 14 mai 2012, în jurul prânzului, cu scopul de a se răzbuna pe concubina lui A.A., pentru faptul că l-a părăsit, declarând că minorul se află ascuns și abandonat într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu.

Inculpatul G.P. a condus organele de poliție la locul respectiv. Lucrătorii de poliție din cadrul Poliției orașului Ovidiu au pătruns în peștera situată în apropierea fostei Uzine Electrice a orașului Ovidiu, într-o zonă nepopulată situată la aproximativ 200 m de ultima locuință din oraș, loc în care sunt aruncate gunoaie, cadavre de animale și oseminte. S-a constatat că în interiorul grotei, se aflau gunoaie, cenușă și resturi de cabluri, iar la aproximativ 8 metri de la intrare, a fost găsită partea vătămată, întinsă la sol, cu ochii închiși, aparent fără semne vitale. După ce au scos-o la lumină, polițiștii au constatat că aceasta avea mâinile și picioarele legate cu sfoară, iar o bucată de sfoară era înfășurată de mai multe ori și înnodată în jurul gâtului.

Deoarece partea vătămată a deschis cu greu ochii și a început să tremure, polițiștii au solicitat sprijinul unei ambulanțe care a transportat-o la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanta unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Partea vătămată a fost examinată de medicul legist care a constatat că prezenta leziuni traumatice care puteau data din 14 mai 2012, care au putut fi produse prin frecare de corp dur și care au necesitat pentru vindecare 1 - 2 zile de îngrijiri medicale. Cu ocazia căutării părții vătămate și după eliberarea acesteia din grota în care fusese abandonată, au fost efectuate fotografii judiciare aflate în planșa fotografică din dosarul de urmărire penală. Cu ocazia audierii sale în calitate de martor în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești, martorul D.G.

a susținut declarația inițială, relatând modul în care l-a transportat pe inculpat și pe minorul care îl însoțea de la locul în care aceștia făceau autostopul, respectiv de pe drumul județean dintre comunele Istria și Săcele, aproximativ în zona satului Traian și până la intrarea în localitatea Lumina. Aceste declarații au fost confirmate și de declarațiile martorului R.D.I. șoferul autoturismului în care se afla martorul D.G. și cu care au fost transportați inculpatul și partea vătămată. Audiată martora A.A. în cursul urmăririi penale a declarat că a avut o relație de concubinaj cu inculpatul pe care însă a întrerupt-o deoarece acesta din urmă o obliga să întrețină relații sexuale și cu alți bărbați.

Martora a mai declarat că încă de la momentul la care a aflat de răpirea fratelui său l-a bănuit de săvârșirea faptei pe inculpat deoarece acesta avea o fire agresivă și obișnuia să o amenințe cu săvârșirea de acte de violentă împotriva membrilor familiei ei. Cu ocazia audierii sale, în cursul urmăririi penale, inculpatul G.P. a recunoscut că l-a răpit pe minorul A.L.M. cu scopul de a o determina pe sora acestuia, martora A.A., să reia relația de concubinaj. Procedându-se la reconstituirea modului în care a săvârșit fapta, inculpatul a arătat că l-a răpit pe minor din fața casei în care acesta locuia, profitând de neatenția mamei, l-a transportat pe minor în brațe până într-un șanț situat la câteva sute de metri în spatele casei, șanț prin care apoi s-a deplasat către drumul principal pentru a evita să fie văzut de persoanele care prestau diverse munci pe câmpurile de la marginea satului.

În continuare, inculpatul a așteptat pe marginea drumului județean dintre comunele Istria și Săcele, aproximativ în zona satului Traian, până când, împreună cu partea vătămată, a urcat în autoturismul martorilor R.D.I. și D.G. Inculpatul a arătat că a călătorit cu acest autoturism până la intrarea în comuna Lumina unde a coborât împreună cu minorul. De aici, cei doi și-au continuat drumul până la marginea orașului Ovidiu cu un microbuz. Inculpatul a precizat că din acest ultim loc a mers cu minorul până în zona fostului CET Ovidiu, pe un teren viran, unde l-a legat pe acesta cu sfoară de mâini și picioare, precum și de gât. Cu ocazia reconstituirii inculpatul a arătat că a abandonat-o pe partea vătămată într-o grotă săpată în stâncă, din zona arătată.

În declarația dată în cursul urmăririi penale, în prezența apărătorului din oficiu, inculpatul a declarat că l-a abandonat pe minor în peștera respectivă, crezând că acolo nu va fi găsit de nimeni și că i-a legat mâinile și picioarele pentru a-l împiedica să fugă. Inculpatul a declarat că avea de gând să îl țină pe minor în grota respectivă pentru câteva zile, până când fosta sa concubină avea să reia relația cu el. Totodată, inculpatul a declarat că în zonă erau mai mulți câini și a adăugat că nu a crezut că minorul putea să moară în peștera în care a fost abandonat. La data de 15 mai 2012, în timpul reconstituirii modului în care au fost săvârșite faptele, inculpatul G.P. a încercat să evadeze din starea legală de reținere, fugind spre interiorul grotei în care se afla.

Această împrejurare rezultă din cuprinsul procesului-verbal de reconstituire și din imaginile surprinse de camerele de luat vederi ale televiziunilor prezente la fața locului. De asemenea, cu ocazia reaudierii sale, inculpatul a recunoscut că a încercat să fugă de sub escortă, motivând acest gest prin stările de emoție și temere care îl dominau la acest moment. Grota în care a fost abandonat minorul și din care a încercat să evadeze inculpatul a fost explorată de organele de urmărire penală care au constatat că aceasta are o lungime de aproximativ 40 metri, prezintă un traseu sinuos, în forma literei U precum și o a doua gură de ieșire în capătul opus celui de intrare. Audiat în cursul cercetării judecătorești, inculpatul G.P.

a revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, declarând că în ziua de 14 mai 2012, în jurul orei 10,30 s-a deplasat la locuința numitei A.A. pentru a o convinge pe aceasta să se împace cu el, a intrat în casă, unde a stat de vorba cu mama ei aproximativ 30 de minute, după care ieșind din casă l-a văzut în curte pe minorul A.M., pe care l-a luat cu el, având acordul acestuia întrucât se cunoșteau bine. Martora A.A.M. nu confirmă cele susținute de inculpat, declarând că în ziua în care a fost răpit fiul său, A.M., nu l-a văzut pe inculpatul G.P. Instanța nu a putut reține susținerea inculpatului potrivit căreia minorul A.L.M. și-a dat acordul să îl însoțească având în vedere vârsta minorului de doar 2 ani și 7 luni, vârstă la care acesta este lipsit total de discernământ.

Faptul că inculpatul a evitat să fie văzut însoțit de copil de către localnici este confirmat și de martorii R.D.I. și D.G. care au declarat că inculpatul înainte de a urca în mașină, l-a luat pe copil din lanul de grâu aflat la marginea drumului. A mai declarat inculpatul că s-a hotărât să îl lase pe copil într-o grotă, în care nu erau gunoaie și nici animale, lucru pe care l-a și făcut, legându-l totodată de mâini și de picioare, că în drum spre casă s-a întâlnit cu lucrători de poliție, care l-au condus la sediul poliției unde l-au întrebat dacă știe unde este A.M., le-a spus că da și i-a condus la locul în care îl lăsase pe copil. A menționat inculpatul că minorul a stat singur în acea grotă aproximativ 30 minute, maxim o oră.

S-a stabilit că, nici aceste susțineri nu sunt confirmate de actele și lucrările dosarului, astfel, potrivit procesului-verbal de la dosarul de urmărire penală, lucrătorii de poliție în jurul orei 18,30 l-au găsit pe inculpat pe str. Z. din Ovidiu, jud. Constanța, l-au întrebat dacă știe ceva de minor, însă acesta a negat că l-ar fi răpit pe minor sau că s-ar fi aflat recent în satul Traian, com. Săcele, condus fiind la sediul poliției a negat în continuare implicarea în răpirea copilului, chiar și în timpul confruntării cu martorul D.G., care l-a văzut împreună cu copilul a continuat să nege, pentru ca abia după plecarea martorului, în jurul orei 20,00 să recunoască că a răpit minorul în ziua de 14 mai 2012, în jurul prânzului, cu scopul de a se răzbuna pe concubina lui A.A., pentru faptul că l-a părăsit, declarând că minorul se află ascuns și abandonat într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu și să conducă organele de poliție la locul respectiv.

Astfel, susținerea inculpatului că minorul a stat abandonat în grotă aproximativ 30 minute, nu este reală, având în vedere totodată și declarația inculpatului din cursul urmăririi penale potrivit căreia l-a legat pe minor și l-a abandonat în grotă în jurul orei 17,00 și procesul-verbal de cercetare la fața locului din care rezultă că minorul a fost găsit și salvat de organele de poliție în jurul orei 20:40. Susținerea inculpatului că în grota în care l-a lăsat pe copil nu erau gunoaie și nici animale este contrazisă de procesele-verbale întocmite în cauză, din care rezultă că locul în care a fost abandonat minorul, era unul nepopulat și folosit ca o groapă de gunoi ad-hoc, în acea zonă fiind aruncate cadavre și oseminte de animale, de planșele fotografice atașate la dosar, precum și de imaginile video efectuate cu ocazia reconstituirii faptelor reținute în sarcina inculpatului.

În legătură cu săvârșirea, tentativei de evadare, inculpatul a declarat în cursul cercetării judecătorești că în momentul în care a vrut să iasă din grotă a călcat pe ceva și astfel a avut o reacție bruscă întorcându-se spre dreapta, moment în care lucrătorii de poliție au crezut că vrea să fugă. Instanța de fond a înlăturat această apărare a inculpatului, având în vedere că scenariu relatat de acesta nu se coroborează cu nici o probă administrată în cauză.

Astfel, din procesul-verbal încheiat la data de 15 mai 2012, cu ocazia conducerii inculpatului în teren, s-a constatat că în momentul în care i s-a solicitat inculpatului să indice locul unde a abandonat minorul, acesta în timp ce a încercat să indice locul, având mâinile încătușate în față, s-a smucit încercând să fugă în interiorul grotei, după aproximativ 2 metri fiind prins și imobilizat de un lucrător de poliție; aceste aspecte fiind confirmate de martorul A.B.M., care a asistat la reconstituire și care a declarat că aflându-se la aproximativ 2 metri de intrarea în grotă a văzut când inculpatul a încercat să fugă, a parcurs aproximativ 2 metri după care a fost prins și de înregistrarea video intitulată "tentativă de evadare, reconstituire polițist cu bărbatul care a răpit copilul", în care se observă la minutul 05:41 cum în timp ce polițiștii se aflau cu spatele la inculpat, acesta, având în continuare mâinile încătușate, se smucește de lângă lucrătorul de poliție și fuge către dreapta ieșind din cadru, imediat lucrătorul de poliție pornește în urmărirea inculpatului; la minutul 06:11 se aude vocea lucrătorului de poliție care strigă că inculpatul a vrut să fugă după care la minutul 06:18 acesta este scos din grotă de către lucrătorii de poliție, imobilizat și condus în autospeciala poliției.

În raport de situația de fapt reținută, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P., care la data de 14 mai 2012, în jurul orei 10:30, l-a răpit de la locuința sa din satul Traian, com. Săcele pe minorul A.L.M., în vârstă de 2 ani și 7 luni, pe care l-a transportat apoi până în apropierea orașului Ovidiu, după care l-a legat cu sfoară la mâini, picioare și în jurul gâtului, lipsindu-l astfel de libertate pentru mai multe ore, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. De asemenea, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P.

care la data de 14 mai 2012 a abandonat-o pe partea vătămată A.L.M., legată cu sfoară la mâini, picioare și în jurul gâtului, într-o grotă de la marginea orașului Ovidiu, situată într-o zonă nepopulată și frecventată de câini hoinari, acceptând posibilitatea ca minorul să decedeze în aceste condiții, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. și art. 175 alin. (1) lit. d) C. pen. Sub aspectul laturii subiective, această infracțiune a fost săvârșită de către inculpat cu intenție indirectă.

Astfel, inculpatul, cunoscând împrejurarea că pe de o parte din cauza vârstei, iar pe de altă parte din cauza faptului că avea mâinile și picioarele legate partea vătămată nu se putea salva singură, a abandonat-o pe aceasta în interiorul unei peșteri situate la marginea orașului Ovidiu, într-o zonă nepopulată folosită ca groapă de gunoi, unde trăiau mai mulți câini care ar fi putut să o ucidă și să o devoreze pe aceasta și a mers la domiciliu, fără ca ulterior să mai revină în acel loc, a negat în repetate rânduri că ar avea vreo legătură cu dispariția minorului, refuzând astfel să coopereze pentru găsirea și salvarea acestuia. Totodată, s-a stabilit că, fapta inculpatului G.P.

care la data de 15 mai 2012, cu ocazia reconstituirii modului în care au fost săvârșite faptele reținute în sarcina sa, a încercat să fugă de sub escortă spre interiorul grotei în care se afla și care prezenta și o a doua ieșire, deși la acel moment era reținut în baza ordonanței de reținere nr. 672/P/2012 din data de 15 mai 2012, ora 01:30 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanta, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la evadare, prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 269 alin. (1) C. pen. S-a reținut incidența art. 33 lit. a) C. pen. având în vedere că inculpatul a săvârșit infracțiunile înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele. La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare infracțiune comisă conform disp.

art. 72 C. pen., s-au avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispozițiile părții generale ale Codului penal, normele care impun regimul sancționator, natura și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea premeditată și elaborată de săvârșire a acestora, (respectiv inculpatul, în plină, zi, în timp ce în casă erau mai multe persoane, a răpit-o de acasă pe partea vătămată, minor în vârstă de doar 2 ani și 7 luni, a lipsit-o de libertate, după care a abandonat-o legată, de gât, mâini și picioare, într-o grotă, acceptând posibilitatea decesului acesteia), scopul urmărit, respectiv acela de o determina pe sora părții vătămate să reia legătura de concubinaj, valorile sociale însemnate lezate și ocrotite de normele penale, dar și datele ce-l caracterizează pe inculpat, vârsta de 30 de ani, studii - 4 clase, necăsătorit, fără copii minori, fără loc de muncă, comportament de nerecunoaștere a faptelor în fața instanței.

În acest context, s-a apreciat că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse în cuantumul prevăzut de lege, peste minimul fiecărei infracțiuni și numai cu executarea în regim de detenție. Pe latura civilă, s-a apreciat ca fapta reținută în sarcina inculpatului, prin natura ei este aptă a provoca victimei o puternică suferință psihică ce se impune a fi reparată prin echivalent bănesc. Ținând cont de starea de minoritate a victimei, de agresiunile de ordin fizic și psihic la care a fost supusă, a fost obligat inculpatul la plata de daune morale. Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul G.P. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând individualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Prin Decizia penală nr. 7/MP din 9 aprilie 2013 Curtea de Apel Constanța în baza art. 379 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpat G.P. împotriva Sentinței penale nr. 95 din 22 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Constanța. În baza art. 383 alin. (1 1 ) C. proc. pen. în ref. la art. 350 C. proc. pen. și art. 160 b alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului G.P., în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus arestul preventiv, de la 22 februarie 2013, la zi și în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. S-a reținut că prima instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.

inclusiv gradul de pericol social concret al faptei prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2) C. pen.

S-a apreciat că faptele comise de inculpat prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social, determinat de împrejurările și modalitatea de comitere, în principal, vârsta victimei, 2 ani, o persoană lipsită de discernământ, care nu se poate apăra, dependentă total de persoanele adulte în îngrijirea cărora se afla, starea fizică a victimei, cruzimea cu care a acționat, legarea minorului de mâini și de picioare și în jurul gâtului și abandonarea sa într-un loc părăsit în care se aflau animale, scopul urmărit de inculpat și nu în ultimul rând consecințele deosebit de grave ce se puteau produce. S-a constatat că raportat la circumstanțele reale în care s-au comis faptele, circumstanțele personale ale inculpatului constând în vârstă, lipsa antecedentelor penale și situația familială, acestea nu pot conduce la reducerea cuantumului pedepsei și în consecință a respins apelul inculpatului.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul G.P. și a solicitat admiterea recursului, aplicarea dispozițiilor art 320 1 C. proc. pen. și reducerea pedepsei. Examinând motivele de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul inculpatului G.P. este nefondat. Dispozițiile art. 320 1 alin. (1) C. proc. pen. prevăd: "Până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală" Astfel, cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate poate fi formulată până la începutul cercetării judecătorești, însă în cauză, formularea de către inculpatul G.P.

a unei astfel de cereri în cursul judecății în recurs este inadmisibilă. Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, pe de o parte având în vedere că instanța a fost sesizată prin rechizitoriu la data de 8 iunie 2012 și cercetarea judecătorească a început la termenul de judecată din 27 iunie 2012, iar pe de altă parte, inculpatul în fața instanței de fond nu a recunoscut faptele și a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat. Totodată, față de declarația inculpatului dată în recurs, Înalta Curte are în vedere că legiuitorul prin art. 320 1 alin. (2) C. proc.

pen., a impus condiție de admisibilitate a cererii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare, ca atare, procedura nu este aplicabilă în situațiile în care inculpatul recunoaște doar o parte din faptele pentru care a fost trimis în judecată. Cu privire la solicitarea privind reducerea pedepsei, Înalta Curte are în vedere că prin modificările aduse Codului de procedură penală prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013, legiuitorul a înlăturat dintre cazurile de casare, situațiile în care s-au aplicat pedepse greșit individualizate, astfel încât, după modificările intervenite, temeiul de casare prevăzut de dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., poate fi invocat numai când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că decizia atacată pronunțată, la data de 9 aprilie 2013, intră sub incidența noilor dispoziții legale, nefiind posibilă individualizarea pedepselor, ci numai verificarea legalității pedepsei aplicate, respectiv dacă pedeapsa aplicată se situează între limitele minime și maxime prevăzute de textul incriminator. Prin urmare, criticile privind individualizarea pedepsei nu se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., din actuala reglementare, astfel că sunt nefondate. Rezultă, așadar, că, în rigoarea juridică a textelor legale enunțate, motivele subsumate punctului 14 al art. 385 9 C. proc.

pen., în conținutul anterior datei de 15 februarie 2013, data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel cum au fost învederate, nu mai pot fi supuse analizei Înaltei Curți, ca motiv de casare. În consecință, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat inculpatul G.P. împotriva Deciziei penale nr. 7/MP din 09 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2012 la 03 septembrie 2013. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.P. împotriva Deciziei penale nr. 7/MP din 09 aprilie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 15 mai 2012 la 03 septembrie 2013. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli de judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi, 03 septembrie 2013. Procesat de GGC - NN