ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2740/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta I.V. a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună: - anularea O.U.G. nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice; -anularea Ordinului Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 439 din 23 aprilie 2009. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public fiind numită în funcția publică de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Călărași, prin Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 371 din 31 mai 2000, iar prin Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 funcția publică de conducere pe care o cupa s-a desființat.

Arată reclamanta că singurele posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute de art. 87-92, art. 94-96 și art. 97-102 din Statutul funcționarilor publici. Cât privește O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta arată că nu este motivată din punct de vedere al urgenței, fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României, prin acest act normativ fiind afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, drepturi cu o natură complexă care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile de viață. În drept reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 19 și 15 din Legea nr. 554/2004.

La data de 7 august 2009 pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, invocând față de cererile ce vizează anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, excepția lipsei calității procesuale pasive. Astfel, s-a susținut că, în cauză calitate procesuală pasivă are Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care este emitentul Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 și căruia îi revine obligația corelativă de a susține legalitatea actului atacat. La data de 12 august 2009, în proces a intervenit în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul Ministerul Administrației și Internelor, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 49 alin. (3) C. proc.

civ. și motivând-o prin aceea că Ministerul Administrației și Internelor a avut calitatea de inițiator al O.U.G. nr. 37/2009. În ceea ce privește cererea de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, care constituie primul petit al cererii introductive de instanță, raportat la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază s-a susținut că este inadmisibilă, întrucât ordonanțele sunt acte administrative de autoritate cu putere de lege iar calea de contestare a acestora este cea prevăzută de lege, rolul instanței de contencios administrativ fiind acela de a analiza și aprecia dacă-s întrunite prevederile Legii nr. 47/1992 referitoare la sesizarea Curții Constituționale.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 4976 din 9 septembrie 2011 a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a respins cererea de anularea a Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 împotriva acestui pârât. Totodată, a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.A.I. ca rămasă fără obiect și a admis cererea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dispunând anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009, emis de acest pârât.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele: Referitor la excepția inadmisibilității cererii, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât instanța supremă a considerat în mai multe rânduri că în baza art. 7 alin. (5) și art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 îndeplinirea procedurii prealabile nu mai este necesară, pe de o parte, iar, pe de altă parte, hotărârile instanței de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, așa cum este cazul în speță. Pe excepția lipsei calității procesuale pasive, Curtea de apel a reținut că doar emitentul actului are calitate procesuală pasivă (Ministerul Muncii și Protecției Sociale) iar nu și Guvernul României.

Pe fondul cauzei s-a reținut că prin decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională O.U.G. nr. 37/2009, astfel că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind anularea acestei ordonanțe. Cum O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională și cum ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 a cărei anulare se solicită a fost emis în baza acestei ordonanțe neconstituționale rezultă că aceasta atrage și nulitatea ordinului ca act subsecvent. Totodată, față de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009 și legăturii acesteia din urmă cu cererea de intervenție accesorie, în baza art. 49-56 C. proc. civ. instanța a dispus respingerea cererii de intervenție accesorie că rămasă fără obiect.

Împotriva acestei sentințe, considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurentul a susținut în esență că înțelege să critice temeiul legal pe care se sprijină soluția instanței de fond, respectiv art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004. Astfel, arată că acțiunea reclamantei a fost pronunțată la data de 22 mai 2009, anterior momentului la care Decizia nr. 1257/2009 a putut produce efecte juridice conform art. 147 alin. (4) din Constituția României. Cum termenul de decădere de 1 an, prevăzut de art. 9 alin. (4) se calculează de la data publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of.

al României, recurentul susține că dispozițiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză. Printr-o altă critică recurentul a susținut că prin emiterea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale a executat întocmai dispozițiile O.U.G. nr. 37/2009, act normativ aflat în deplină legalitate la momentul emiterii ordinului în cauză. Recursul este nefondat. În fapt, prin sentința sus-menționată a fost admisă acțiunea reclamantei I.V. în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și s-a dispus anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de pârât în temeiul O.U.G. nr. 37/2009. Eliberarea din funcție a reclamantei s-a făcut în aplicarea dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, funcția publică de conducere de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Călărași desființându-se. O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 1257/2009. Prin această decizie publicată în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, s-a constatat neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se că O.U.G.

„afectează” statutul juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, stabilite prin Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, potrivit cărora statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică. În considerarea neconstituționalității O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de Apel a reținut incidența dispozițiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, actul administrativ contestat respectiv Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale prin care reclamanta a fost eliberată din funcția publică de conducere de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă Călărași a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009, ale art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici și ale art. 99 alin. (3) (5) (6) și 7 din acest ultim act normativ. Conform dispozițiilor art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice: „(1) Funcțiile publice, funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.” (3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea nr. 53/2003 - C. muncii , cu modificările și completările ulterioare ”. Totodată, este necontestat că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat că Legea pentru aprobarea O.U.G.

nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate, fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție, potrivit cărora „O.U.G.(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului(…)”. Or, a argumentat Curtea Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale. Totodată, este necontestat că O.U.G.

nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009, a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și 26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizia nr. 1257/2009. În plus, Curtea Constituțională a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale sunt general obligatorii.

În esență, instanța de fond a motivat că actul administrativ atacat Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009, atacat în cauză, este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de neconstituționalitate. Reținând că prin decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea O.U.G. nr. 37/2009, reclamanta, cu prilejul soluționării pe fond a cauzei, a renunțat la capătul de cerere privind anularea acestei ordonanțe. De altfel, un act administrativ care a fost emis în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată ulterior neconstituțională poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în termenele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, în cauza de față.

Așa fiind și având în vedere dispozițiile art. 1 și 18 din legea contenciosului administrativ, în mod corect instanța de fond a admis cererea reclamantei și a anulat Ordinul nr. 439/2009 emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Față de renunțarea reclamantei la judecata primului capăt de cerere și dată fiind legătura dintre acest capăt de cerere și cel al intervenției accesorii, în temeiul art. 49-56 C. proc. civ. în mod legal a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de intervenție accesorie în interesul Guvernului României. Examinând și din oficiu hotărârea recurată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 4976 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2012.