ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2740/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta I.V. a chemat în judecată Guvernul

României și Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, solicitând

instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună:

- anularea O.U.G. nr.

37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității

administrației publice;

-anularea Ordinului

Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 439 din 23 aprilie 2009.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public fiind numită în funcția

publică de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Călărași,

prin Ordinul Ministrului Muncii și Protecției Sociale nr. 371 din 31 mai 2000, iar

prin Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 funcția publică de conducere pe care o

cupa s-a desființat.

Arată reclamanta că singurele

posibilități legale de modificare, suspendare ori încetare a raporturilor de serviciu

ale funcționarilor publici sunt cele prevăzute de art. 87-92, art. 94-96 și

art. 97-102 din Statutul funcționarilor publici.

Cât privește O.U.G.

nr. 37/2009, reclamanta arată că nu este motivată din punct de vedere al urgenței,

fiind emisă cu încălcarea prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituția României,

prin acest act normativ fiind afectate drepturi fundamentale, precum dreptul la

muncă și la protecția socială a muncii și dreptul la un nivel de trai decent, drepturi

cu o natură complexă care includ și dreptul la salariu și dreptul la condiții rezonabile

de viață.

În drept reclamanta își

întemeiază cererea pe dispozițiile art. 19 și 15 din Legea nr. 554/2004.

La data de 7 august 2009

pârâtul Guvernul României a depus întâmpinare, invocând față de cererile ce vizează

anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de către Ministerul Muncii și

Protecției Sociale, excepția lipsei calității procesuale pasive.

Astfel, s-a susținut că,

în cauză calitate procesuală pasivă are Ministerul Muncii și Protecției Sociale,

care este emitentul Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 și căruia îi revine obligația

corelativă de a susține legalitatea actului atacat.

La data de 12 august 2009,

în proces a intervenit în interesul pârâtului Guvernul României, intervenientul

Ministerul Administrației și Internelor, întemeindu-și cererea pe dispozițiile

art. 49 alin. (3)

C.

proc. civ.

și motivând-o prin aceea că Ministerul Administrației și Internelor a avut calitatea

de inițiator al O.U.G. nr. 37/2009.

În ceea ce privește cererea

de anulare a O.U.G. nr. 37/2009, care constituie primul petit al cererii introductive

de instanță, raportat la motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază s-a

susținut că este inadmisibilă, întrucât ordonanțele sunt acte administrative de

autoritate cu putere de lege iar calea de contestare a acestora este cea prevăzută

de lege, rolul instanței de contencios administrativ fiind acela de a analiza și

aprecia dacă-s întrunite prevederile Legii nr. 47/1992 referitoare la sesizarea

Curții Constituționale.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr.

4976 din 9 septembrie 2011 a respins excepția inadmisibilității cererii ca neîntemeiată,

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României și a respins

cererea de anularea a Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009 împotriva acestui pârât.

Totodată, a respins cererea

de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de M.A.I.

ca rămasă fără obiect și a admis cererea reclamantului împotriva pârâtului Ministerul

Muncii și Protecției Sociale, dispunând anularea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie

2009, emis de acest pârât.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut următoarele:

Referitor la excepția

inadmisibilității cererii, instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată,

întrucât instanța supremă a considerat în mai multe rânduri că în baza art. 7

alin. (5) și art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 îndeplinirea procedurii

prealabile nu mai este necesară, pe de o parte, iar, pe de altă parte, hotărârile

instanței de recurs sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, așa

cum este cazul în speță.

Pe excepția lipsei calității

procesuale pasive, Curtea de apel a reținut că doar emitentul actului are calitate

procesuală pasivă (Ministerul Muncii și Protecției Sociale) iar nu și Guvernul României.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că prin decizia nr. 1257/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituțională

O.U.G. nr. 37/2009, astfel că reclamanta a renunțat la capătul de cerere privind

anularea acestei ordonanțe.

Cum O.U.G. nr. 37/2009

a fost declarată neconstituțională și cum ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 a

cărei anulare se solicită a fost emis în baza acestei ordonanțe neconstituționale

rezultă că aceasta atrage și nulitatea ordinului ca act subsecvent.

Totodată, față de renunțarea

reclamantei la capătul de cerere privind anularea O.U.G. nr. 37/2009 și legăturii

acesteia din urmă cu cererea de intervenție accesorie, în baza art. 49-56 C.

proc. civ. instanța a dispus respingerea cererii de intervenție accesorie că rămasă

fără obiect.

Împotriva acestei sentințe,

considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs Ministerul Muncii, Familiei

și Protecției Sociale, întemeindu-și în drept cererea pe dispozițiile art. 304

pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurentul a susținut

în esență că înțelege să critice temeiul legal pe care se sprijină soluția instanței

de fond, respectiv art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

Astfel, arată că acțiunea

reclamantei a fost pronunțată la data de 22 mai 2009, anterior momentului la care

Decizia nr. 1257/2009 a putut produce efecte juridice conform art. 147 alin. (4)

din Constituția României.

Cum termenul de decădere

de 1 an, prevăzut de art. 9 alin. (4) se calculează de la data publicării deciziei

Curții Constituționale în M. Of. al României, recurentul susține că dispozițiile

art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în cauză.

Printr-o altă critică

recurentul a susținut că prin emiterea Ordinului nr. 439 din 23 aprilie 2009, Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale a executat întocmai dispozițiile O.U.G.

nr. 37/2009, act normativ aflat în deplină legalitate la momentul emiterii ordinului

în cauză.

Recursul este nefondat.

În fapt, prin sentința

sus-menționată a fost admisă acțiunea reclamantei I.V. în contradictoriu cu Ministerul

Muncii, Familiei și Protecției Sociale și s-a dispus anularea Ordinului nr. 439

din 23 aprilie 2009 emis de pârât în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.

Eliberarea din funcție

a reclamantei s-a făcut în aplicarea dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G.

nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice,

funcția publică de conducere de inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial

de Muncă Călărași desființându-se.

O.U.G. nr. 37/2009 a fost

declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 1257/2009.

Prin această decizie publicată

în M. Of. nr. 758 din 6 noiembrie 2009, s-a constatat neconstituționalitatea Legii

pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, reținându-se că O.U.G. „afectează” statutul

juridic al unor funcționari publici de conducere din sfera serviciilor publice deconcentrate

ale ministerelor și ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din

unitățile administrativ teritoriale, stabilite prin Legea nr. 188/1999, republicată,

cu modificările și completările ulterioare, adoptată de Parlament în conformitate

cu prevederile art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, potrivit cărora statutul

funcționarilor publici se reglementează prin lege organică.

În considerarea neconstituționalității

O.U.G. nr. 37/2009, Curtea de Apel a reținut incidența dispozițiilor art. 9

alin. (4) din Legea nr. 554/2004.

În cauză, actul administrativ

contestat respectiv Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009 emis de Ministerul Muncii,

Familiei și Protecției Sociale prin care reclamanta a fost eliberată din funcția

publică de conducere de inspector șef adjunct la Inspectoratul Teritorial de Muncă

Călărași a fost emis în temeiul dispozițiilor art. III alin. (1) din O.U.G. nr.

37/2009, ale art. 97 lit. c) și art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999

privind statutul funcționarilor publici și ale art. 99 alin. (3) (5) (6) și 7 din

acest ultim act normativ.

Conform dispozițiilor

art. III alin. (1) și alin. (11) din O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de

îmbunătățire a activității administrației publice:

„(1) Funcțiile publice,

funcțiile publice specifice și posturile încadrate în regim contractual, care conferă

calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și

ale celorlalte organe ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale

prevăzute în anexa la prezenta ordonanță de urgență, care face parte integrantă

din aceasta, precum și adjuncții acestuia, se desființează în termen de 32 de zile

de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.”

(3) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de

urgență, funcționarilor publici și personalului încadrat în regim contractual, care

ocupă posturi dintre cele prevăzute la alin. (1), li se vor aplica în mod corespunzător

dispozițiile legale cu privire la încetarea raporturilor de serviciu, respectiv

a raporturilor de muncă prevăzute în Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv în Legea

nr. 53/2003 - C. muncii

, cu modificările și

completările ulterioare

”.

Totodată, este necontestat

că prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, Curtea Constituțională, ca urmare

a unei sesizări formulate conform art. 146 lit. a) din Constituție, a constatat

că Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/ 2009 este neconstituțională, ca urmare

a faptului că această ordonanță de urgență este lovită de un viciu de neconstituționalitate,

fiind adoptată de Guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 115 alin. (6) din Constituție,

potrivit cărora „O.U.G.(…) nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale

statului(…)”.

Or, a argumentat Curtea

Constituțională, prin O.U.G. nr. 37/2009 au fost eliminate din categoria funcționarilor

publici de conducere funcțiile de director executiv și director executiv adjunct

ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și ale celorlalte organe de

specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale.

Totodată, este necontestat

că O.U.G. nr. 37/2009 a fost abrogată prin art. XIV din O.U.G. nr. 105/2009 publicată

în M. Of. nr. 668 din 6 octombrie 2009 care, la rândul său, prin decizia nr. 1629/2009,

a fost declarată neconstituțională în privința dispozițiilor art. I pct. 1-5 și

26, art. II, art. IV, art. V, art. VIII și anexa 1, cu motivarea că acestea conțin

aceleași reglementări și aceleași soluții legislative ca și cele ce au constituit

obiectul O.U.G. nr. 37/2009 în privința neconstituționalității căreia Curtea Constituțională

s-a pronunțat prin decizia nr. 1257/2009.

În plus, Curtea Constituțională

a reținut și faptul că Guvernul, prin adoptarea O.U.G. nr. 105/2009, a încălcat

și dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile sale

sunt general obligatorii.

În esență, instanța de

fond a motivat că actul administrativ atacat Ordinul nr. 439 din 23 aprilie 2009,

atacat în cauză, este nelegal fiind emis în temeiul unei ordonanțe de urgență în

privința căreia Curtea Constituțională a statuat că este afectată de un viciu de

neconstituționalitate.

Reținând că prin decizia

nr. 1257/2009 Curtea Constituțională a declarat neconstituționalitatea O.U.G.

nr. 37/2009, reclamanta, cu prilejul soluționării pe fond a cauzei, a renunțat la

capătul de cerere privind anularea acestei ordonanțe.

De altfel, un act administrativ

care a fost emis în baza unei ordonanțe sau dispoziție dintr-o ordonanță declarată

ulterior neconstituțională poate fi lipsit de efectele sale, dacă este atacat în

termenele prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004, cum s-a procedat, în cauza

de față.

Așa fiind și având în

vedere dispozițiile art. 1 și 18 din legea contenciosului administrativ, în mod

corect instanța de fond a admis cererea reclamantei și a anulat Ordinul nr. 439/2009

emis de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Față de renunțarea reclamantei

la judecata primului capăt de cerere și dată fiind legătura dintre acest capăt de

cerere și cel al intervenției accesorii, în temeiul art. 49-56 C. proc. civ. în

mod legal a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de intervenție accesorie

în interesul Guvernului României.

Examinând și din oficiu

hotărârea recurată, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie și neconstatându-se

existența motivelor de casare, recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale împotriva sentinței civile

nr. 4976 din 9 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 iunie 2012.