ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1764 din 30 mai 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A.N.O.F.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a constatat că prin cererea de chemare în judecată reclamanta A.N.O.F.M., în contradictoriu cu pârâta C.C.R., a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 16 din 12 noiembrie 2012 emisă de pârâtă în privința măsurilor dispuse la pct. 2, 14, 15, 16 și 17 din acest act, suspendarea măsurilor dispuse la pct. 14, 15 și 17, anularea în parte a Încheierii nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de pârâtă cu privire la pct. 2, pct. 3, pct. 4 și pct. 5 din acest act și suspendarea măsurilor dispuse la pct. 3, 4 și 5 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Curtea a analizat într-o manieră punctuală și detaliată solicitările și susținerile părților, reținând următoarele aspecte: Cu privire la măsurile dispuse de Curtea de Conturi la pct. 2 din Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012 (fila nr. 110 dosar), reclamanta a arătat că obiectul contractului din 2008 încheiat în calitate de achizitor cu asociația compusă din firmele A.B. și A./B.C.O.K.G. în calitate de prestator este de prestări servicii I.T., iar punerea la dispoziția achizitorului, pe durata de valabilitate a contractului, a unor echipamente noi pentru implementarea arhitecturii de sistem propusă de prestator și înlocuirea unui număr de 2.500 stații de lucru, 100 notebook-uri aflate în exploatare de peste 3 ani, 1500 imprimante aflate în exploatare de peste 5 ani reprezintă o obligație accesorie în contract.

Curtea a apreciat critica reclamantei adusă măsurii dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 16/2012 ca fiind neîntemeiată, deoarece pârâta C.C.R. a reținut corect că, la încheierea contractului, autoritatea verificată nu a respectat prevederile legale, obiectivul urmărit fiind dezvoltarea și modernizarea sistemului informatic care, prin natura sa, reprezintă un obiectiv de investiții care nu putea fi încadrat în „servicii prestate". Astfel, prin contractul din 2008, anexa 5, la modulul 3: „Servicii de dezvoltare software și proiecte noi" s-a prevăzut achiziția a 5 proiecte noi (active fixe necorporale) cu o valoare totală de 2.927.325 euro, fără T.V.A., iar la modulul 4 (managementul infrastructurii I.T.

care presupune modernizarea, gestionarea, mentenanța etc. a întregii structuri hardware a rețelei A.N.O.F.M. și A.J.O.F.M.) s-a prevăzut o valoare totală de 8.282.221 euro, fără T.V.A. Din cumularea acestor valori prevăzute pentru cele două module din contract rezultă suma de 11.209.546 euro, care reprezintă o pondere de 59,52%, raportată la valoarea totală a contractului de 18.830.874 euro, fără T.V.A., iar această sumă a fost destinată unui obiectiv de investiții. Față de această situație, s-a constatat că susținerile reclamantei în sensul că „au fost respectate prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, deoarece valoarea serviciilor este mai mare decât valoarea produselor prevăzute în contract", sunt nefondate.

Prin urmare, a reținut prima instanță, măsura dispusă de pârâtă la pct. 2 din Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, prin care a decis ca reclamanta să detalieze, pe liste separate, cheltuielile de natura investițiilor în vederea aprobării distincte a acestora este o măsură corectă ce vizează intrarea în legalitate cu privire la obiectul de investiții achiziționat. Totodată, s-a constatat că, prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2012, Curtea de Conturi a reținut corect că serviciile de dezvoltare parțială de software fac parte integrantă din obiectivul privind dezvoltarea și modernizarea sistemului informatic, care prin natura sa este un obiectiv de investiții. În soluționarea contestației s-a reținut corect că dezvoltarea, modernizarea și exploatarea la nivel național a datelor cu privire la persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și a altor date și informații existente în sistemul informatic național al A.N.O.F.M.

nu puteau fi externalizate în orice condiții. Deși reclamanta susține că soft-ul finalizat se va transfera gratuit, fără nicio obligație suplimentară, din contractul încheiat rezultă că bunurile se vor transfera contra cost la valoarea rămasă neamortizată. Instituția nu putea avea doar un drept de folosință asupra bunurilor pe durata contractului din moment ce este vorba despre bunuri care fac obiectul contractului și care au fost achitate din credite bugetare. Prin urmare, Curtea a considerat criticile reclamantei aduse Încheierii nr. 6/2013, pct. 1 din acest act ca fiind de asemenea nefondate. Cu privire la măsura dispusă de C.C.R.

prin Decizia nr. 16/2013, la pct. 14 din dispozitiv (fila 124), reclamanta o critică pe motiv că agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București au personalitate juridică potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 202/2006 și care în temeiul art. 2 lit. d) din Regulamentul de organizare și funcționare al A.N.O.RM. aprobat prin Ordinul nr. 799/2010 al președintelui A.N.O.F.M. au atribuții exclusive de efectuare a executării silite a debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj. Reclamanta susține că aparatul central al instituției nu are atribuții în materia executării silite. Critica reclamantei a fost apreciată de către prima instanță ca fiind nefondată, întrucât prin actul contestat, la pct. 14 din Decizia nr. 16/2013, nu s-au dispus măsuri cu privire la executarea silită propriu-zisă.

C.C.R. a dispus ca atribuțiile de control ale reclamantei reglementate de Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.O.F.M. în materia executării silite să fie cuprinse în fișele de post ale specialiștilor din cadrul A.N.O.F.M. Așadar, nu este suficientă reglementarea din R.O.F., dacă aceasta nu este reflectată în atribuțiile concrete ale unor angajați ai reclamantei, iar măsura dispusă de C.C.R. este corectă și vizează atribuțiile de control ale reclamantei cu privire la agențiile subordonate.

Curtea de apel a mai constatat că, prin încheierea nr. 6/23 ianuarie 2013, la pct. 2 din acest act, Curtea de Conturi a reținut corect faptul că reclamanta nu contestă abaterile reținute prin procesul-verbal de constatare, ci refuză să includă în fișa postului atribuții cu privire la monitorizarea activității de executare silită de la nivelul central al ordonatorului principal de credite (fila 81), în condițiile în care instituției îi revin astfel de atribuții prin actele normative în vigoare. Deși la nivelul reclamantei au fost constituite și funcționează direcții/servicii de specialitate, iar acestea trebuie să aibă atribuții derivate din actele normative în vigoare, în speță cele cuprinse în R.O.F., acestea nu au fost transpuse în fișa postului pentru ca persoanele care au atribuțiile să fie evaluate periodic și în acest fel să se pună în practică eficient rolul instituției de monitorizare a activității de executare silită.

Pentru aceste considerente, Curtea a constatat că atât măsura cuprinsă la pct. 14 din Decizia nr. 16/2012, cât și pct. 2 din Încheierea nr. 6/2013 sunt legale, criticile reclamantei neputând fi reținute. Referitor la solicitarea reclamantei de anulare și suspendare a măsurii dispuse de pârâtă la pct. 15 din Decizia nr. 16/2012 și corelativ anularea pct. 3 din Încheierea nr. 3/2013, Curtea a observat că reclamanta susține că sumele reprezentând dobânzi, percepute de Trezoreria Municipiului București sunt aferente împrumuturilor pentru acoperirea golurilor temporare de casă înregistrate la bugetul asigurărilor pentru șomaj în perioada avută în vedere de pârâtă. A menționat reclamanta că, dacă se menține măsura nr. 15 din Decizia nr. 16/2013 în sensul recuperării sumelor arătate, în condițiile în care aceste sume au fost deja virate, s-ar face un venit nejustificat la bugetul de stat.

Curtea a constatat că reclamanta este în eroare cu privire la măsura dispusă de C.C.R., deoarece A.N.O.F.M. trebuie să recupereze de la trezorerie suma de 55.684 lei pe care a virat-o nejustificat și nu să vireze din nou această sumă cu titlu de dobânzi pentru a se aprecia că s-ar face venit nejustificat la bugetul de stat. C.C.R. a reținut corect faptul că reclamanta a achitat nejustificat suma de 55.684 lei din totalul sumei de 75.422 lei (O.P. din 12 mai 2011) cu titlu de dobânzi către bugetul de stat, deoarece în luna martie 2011 aceasta deținea surse (încasarea de la bugetul de stat a subvenției), iar dobânzile se achită doar pentru goluri temporare de casa^ a șadar, reclamanta a achitat suma de 55.684 lei nejustificat și are obligația să o recupereze.

Prin încheierea nr. 6/23 ianuarie 2013, la pct. 3, C.C.R. a respins corect contestația reclamantei formulată împotriva măsurii dispusă prin Decizia nr. 16/2012 la pct. 15, reținând că A.N.O.F.M. confundă bugetul propriu cu bugetul de stat. Fată de cele reținute anterior, instanța de fond a constatat că Decizia nr. 16/2012 cu privire la pct. 15 este legală, solicitările reclamantei cu privire la anularea și suspendarea măsurii în discuție fiind respinse ca neîntemeiate.

Cu privire la solicitarea reclamantei de anulare și suspendare a Deciziei nr. 16/2012, pct. 16 și respectiv, Încheierea nr. 6/2013, pct. 4, prima instanță a constatat că reclamanta critică măsura dispusă la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 și soluția de respingere a contestației formulate împotriva acestei măsuri, pct. 4 din Încheierea nr. 6/2013 de pârâtă, pe motiv că sumele în discuție reprezintă cheltuieli de judecată dispuse în sarcina sa de către instanțe judecătorești în patru litigii generate de aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, iar A.N.O.F.M. nu a avut calitatea de emitent al O.U.G. nr. 37/2009. S-a apreciat că susținerile reclamantei sunt nefondate, în condițiile în care pârâta nu a imputat autorității verificate faptul că a pus în executare hotărâri judecătorești.

în speță, este vorba de faptul că posturile de director executiv și director executiv adjunct pot fi plătite de la bugetul de stat doar unei singure persoane care ocupă postul, astfel că plățile efectuate cu titlu de cheltuieli de judecată prin punerea în executare a hotărârilor judecătorești trebuie recuperate de la persoanele vinovate de generarea plăților efectuate. Prin urmare, Curtea a constatat că solicitarea de anulare a măsurii prevăzute la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 și, respectiv, pct. 4 din Încheierea nr. 6/2013, dar și de suspendare a executării acestei măsuri este neîntemeiată. Cu privire la ultima solicitare a reclamantei de anulare și suspendare a măsurii prevăzută la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012 și respectiv, a soluției de respingere a contestației formulată împotriva acestei măsuri prevăzută la pct. 5 din Încheierea nr. 6/2013, emisă de C.C.R., s-a constatat că este de asemenea neîntemeiată.

Reclamanta susține că sumele în discuție au fost achitate în baza Deciziei nr. 1943/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5347/2/2009, iar acest litigiu a vizat aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, a cărei lege de aprobare a fost declarată neconstituțională de către Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1257/2009 și faptul că A.N.O.F.M. nu este emitentul acestei ordonanțe de urgență. Având în vedere că prin Decizia nr. 1943/2011 a Înaltei Curții de Casație și Justiție s-a reținut viciul de neconstituționalitate al ordonanței care a condus la anularea Ordinului A.N.O.F.M. nr. 194 din 24 aprilie 2009, reclamanta susține că nu poate fi vorba despre încălcarea de către A.N.O.F.M.

a dispozițiilor legislației incidente în materia funcției publice. Criticile reclamantei nu au putut fi reținute față de cele arătate la analiza legalității pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 a Curții de Conturi. S-a reținut anterior că, în speță, pârâta nu a vizat, prin măsura dispusă, situația neexecutării hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. Măsura de la pct. 16 și 17 din Decizia nr. 12/2012 vizează pasivitatea reclamantei după ce a executat hotărârile judecătorești, în sensul că nu a recuperat de la persoanele vinovate sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, pe de o parte, și sumele achitate pentru munca neprestată și a celor pentru concediul de odihnă în anul 2011, pe de altă parte, în condițiile în care în bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2011 sau în alte fonduri bugetare nu pot rămâne localizate aceste pagube.

Ca atare, s-a constatat că măsura dispusă de C.C.R. la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012 menținută și prin Încheierea nr. 6/2013 la pct. 5 ca urmare a respingerii contestației reclamantei este legală, iar solicitarea reclamantei de anulare și suspendare a executării acestei măsuri este neîntemeiată. În plus, Curtea de apel a constatat că reclamanta a solicitat suspendarea măsurilor dispuse la pct. 15, pct. 16 și pct. 17 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 16/2012 motivând cererea de suspendare pe aspecte care țin de fondul cauzei și nu în raport de cerințele prevăzute de art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Întrucât aspectele care ar fi trebuit să formeze convingerea instanței că există o aparență de nelegalitate a actului administrativ au reprezentat criticile reclamantei cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 16/2012, iar aceste aspecte de nelegalitate invocate de reclamantă au fost constatate ca fiind neîntemeiate, concluzia instanței cu privire la existența cazului bine justificat a fost clară în sensul că în speță nu este îndeplinită această cerință prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la paguba iminentă ce trebuie să existe în cazul cererilor de suspendare a executării actului administrativ contestat pentru a se stopa producerea acesteia prin măsura suspendării, Curtea a constatat că în speță nici această cerință a legii nu este îndeplinită.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamanta A.N.O.F.M. (în continuare A.N.O.F.M.) a declarat recurs. Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că sentința curții de apel a fost dată cu interpretarea greșită a actelor administrative deduse judecății precum și cu încălcarea prevederilor legale incidente în materia contenciosului administrativ și în domeniul de activitate al A.N.O.F.M., în considerarea statusului său juridic de instituție publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administrației publice centrale. Recurenta a apreciat ca fiind greșită soluția de respingere a cererii de suspendare până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei a măsurilor dispuse la pct. 15, 16 și 17 din Decizia Curții de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012 precum și a petelor.

3, 4 și 5 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 prin care s-au menținut măsurile menționate mai înainte, soluție motivată foarte succint și dată cu ignorarea urgenței măsurii cerute în condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din H.G. nr. 554/2004, mai exact la mai bine de 2 luni de la primul termen de judecată stabilit la data de 21 martie 2013. În opinia recurentei, contrare celor reținute de instanța de fond, nu se impunea o analiză a fondului cauzei, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare pentru suspendarea unui act administrativ.

Astfel, în privința măsurii nr. 15 din Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012, precum și a pct. 3 din încheierea nr. 6/23 ianuarie 2013 nu era necesară o analiză a fondului pentru a se constata și reține că în virtutea regimului de finanțare (din bugetul consolidat al statului), cheltuielile aferente desfășurării activității instituției (din categoria cărora fac parte și dobânzile plătite de A.N.O.F.M. pentru goluri temporare de casă) se suportă din bugetul general consolidat precum și că veniturile realizate de A.N.O.F.M. în urma desfășurării activității (cum este și suma dispusă a fi recuperată) se varsă la același buget.

Sub aspectul cazului bine justificat, solicitarea menționată este întemeiată prin faptul că măsura are ca finalitate plata către bugetul general consolidat a unei sume care a fost virată la același buget, iar sub aspectul prevenirii pagubei iminente solicitarea se justifică prin prejudiciul material viitor și previzibil care s-ar putea produce în patrimoniul unor persoane (A.N.O.F.M. ca persoană juridică sau salariații săi, persoane fizice) ca urmare a suportării în mod nejustificat a sumei arătată a fi necesar a fi recuperată. Și în privința măsurii nr. 16 din Decizia Curții de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012 precum și a pct. 4 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013, solicitarea de suspendare îndeplinește condițiile de admisibilitate; sub aspectul cazului bine justificat urmează să se rețină și prin această măsură că A.N.O.F.M.

este obligată să achite „nota de plată" pentru consecințele generate, la nivelul său, de aplicarea O.U.G. nr. 37/2009, act normativ față de care recurenta nu a avut calitatea de inițiator și pe care în calitate de instituție publică avea obligația să-1 respecte, ale cărei prevederi au fost declarate neconstituționale ulterior adoptării măsurilor imperative prevăzute prin acest act normativ având ca obiect, printre altele, desființarea funcțiilor publice de conducere de director executiv și director executiv adjunct a serviciilor publice deconcentrate ale ministerului și ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ teritoriale, printre care se numără și cele de director executiv și director executiv adjunct ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București; prejudiciul material viitor și previzibil care s-ar putea produce în patrimoniul altor persoane (A.N.O.F.M.

și salariații săi) decât cele responsabile pentru emiterea actului normativ constatat a fi neconstituțional, justifică măsura suspendării executării acestor măsuri. De asemenea, sunt îndeplinite condițiile cerute de Legea nr. 554/2004 pentru suspendare și în ceea ce privește măsura nr. 17 din Decizia Curții de Conturi precum și a pct. 5 din încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013. Sub aspectul cazului bine justificat se arată că prin măsura menționată A.N.O.F.M. este obligată să recupereze sumele acordate de instanța de judecată cu titlu de despăgubiri printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată într-un litigiu generat de O.U.G. nr. 37/2009, în condițiile în care această instituție publică nu a avut calitatea de inițiator al actului și avea obligația de a-1 respecta, iar sub aspectul pagubei iminente s-a reamintit că este vorba de prejudiciul material viitor și previzibil care s-ar putea produce în patrimoniul A.N.O.F.M.

sau al salariaților săi. Au fost considerate ca greșite și soluțiile date în privința cererii în anulare a măsurilor dispuse la pct. 2, 14, 15, 16 și 17 din Decizia Curții de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012, precum și pct. 1, 2, 3, 4, 5 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi. Astfel: Referitor la măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 16/2012 s-a reiterat că intimata-pârâtă pornind de la premise false, respectiv faptul că A.N.O.F.M. urmărea să își dezvolte și să își modernizeze sistemul informatic existent, a reținut că în ceea ce privește asigurarea serviciilor informatice suport necesare pentru funcționarea A.N.O.F.M.

și a unităților din subordine, respectiv a serviciilor informatice și a serviciilor conexe, se impuneau a fi aplicate dispozițiile legale incidente în materia investițiilor publice. Instanța și-a însușit tot ceea ce instituția intimată a reținut și nu a analizat cauza sub toate aspectele, neindicând temeiurile de drept avute în vedere de Curtea de Conturi și pretins a fi fost încălcate de A.N.O.F.M. Argumentele prezentate de reclamantă cu privire la respectarea prevederilor art. 6 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, au fost considerate nefondate de instanța fondului, însă concluzia este eronată după cum s-a prezentat în detaliu în primul ciclu procesual.

Totodată, au fost readuse în atenția instanței dispozițiile art. 13 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora înregistrarea, evaluarea și prezentarea elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii se efectuează conform reglementărilor contabile aplicabile. S-au făcut referiri la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1917/2005 cu modificările și completările ulterioare, subliniindu-se că în speță nu a avut loc transferul dreptului de proprietate asupra echipamentelor și software-ului dezvoltat și implementat exclusiv pentru A.N.O.F.M. în temeiul Contractului de servicii din 2008, respectivele dispoziții legale nefiind incidente.

Prin soluția pronunțată a fost menținută măsura de la pct. 2 din Decizia Curții de Conturi prin care A.N.O.F.M. era obligată, printre altele, să înregistreze în contabilitate bunuri care nu se află în proprietatea sa, cu încălcarea prevederilor legale exprese incidente în materia contabilității instituțiilor publice. Referitor la măsura dispusă la pct. nr. 14 din Decizia Curții de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012, menținută de asemenea de instanța de fond, are în vedere cuprinderea în Regulamentul de organizare și funcționare al A.N.O.F.M. a atribuțiilor privind „monitorizarea activității de executare silită desfășurată la nivelul agențiilor județene pentru ocuparea forței de muncă". Or, așa cum s-a demonstrat și în fața instanței de fond, prin dispozițiile Regulamentului amintit, aprobat prin Ordinul președintelui A.N.O.F.M.

nr. 799 din 28 septembrie 2010, se asigură de către A.N.O.F.M., prin S.C.M.A. al D.M.P.M.I.C.M.A. din cadrul instituției, verificarea la unitățile din subordine a respectării prevederilor actelor normative incidente în domeniul de activitate al acestora și, implicit, cu privire la efectuarea măsurilor asigurătorii, executării silite precum și a recuperării, în termenul legal de prescripție, a debitelor constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj. De asemenea, potrivit aceluiași Regulament, A.N.O.F.M. asigură prin D.G.B.A.Ș. urmărirea execuției bugetului asigurărilor pentru șomaj care include și monitorizarea realizării veniturilor la acest buget, venituri din categoria cărora fac parte și unele sumele recuperate în urma desfășurării de către unitățile din subordine, activității de executare silită a debitelor constituite la respectivul buget.

Atribuțiile expres reglementate prin Regulamentul menționat sunt prevăzute în mod corelativ și în fișele de post ale personalului din cadrul compartimentelor de specialitate ale A.N.O.F.M., mai înainte menționate, astfel că în mod greșit instanța și-a însușit și în privința acestei măsuri susținerile intimatei-pârâte. Referitor la măsura dispusă la pct. 15 din Decizia Curții de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012, menținută prin pct. 3 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, recurenta a arătat că această măsură nu are în vedere recuperarea sumei menționată de la Trezoreria Statului, lăsându-se în sarcina A.N.O.F.M. identificarea și dispunerea măsurilor necesare, potrivit prevederilor legale, pentru recuperarea acesteia.

In situația în care suma în discuție ar fi recuperată de către A.N.O.F.M. în urma dispunerii măsurilor menționate/aceasta s-ar face venit la bugetul de asigurărilor pentru șomaj, care face parte din bugetul general consolidat al statului. Față de aceste precizări, este eronată concluzia, preluată din întâmpinarea pârâtei, că „A.N.O.F.M. confundă bugetul propriu cu bugetul de stat". Or, menținerea măsurii de la pct. 15 ar avea drept consecință majorarea în mod nejustificat a veniturilor bugetului general consolidat al statului, buget din care fac parte bugetul Trezoreriei Statului cât și bugetul asigurărilor pentru șomaj. în susținerea punctului său de vedere, recurenta a reamintit conținutul dispozițiilor art. 21 alin. (1), art. 5 alin. (1), art. 7 alin. (1) lit. b) 1 , art. 11 alin. (2) lit. d) din O.U.G.

nr. 146/2002 privind formare și utilizarea resurselor derulate prin Trezoreria Statului, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 2 pct. 7 coroborate cu cele ale art. 1 alin. (2) lit. b) și c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare. Măsura dispusă la pct. 16 din Decizia Curții de Conturi nr. 16 din 12 noiembrie 2012 menținută de pct. 4 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de Comisia de soluționarea contestațiilor din cadrul Curții de Conturi se impunea a fi anulată pentru multiplele argumente prezentate în fața instanței de fond. In calitatea sa de organ de specialitate al administrației publice centrale, A.N.O.F.M.

avea obligația de a respecta dispozițiile O.U.G. nr. 37/20069 privind unele măsuri de îmbunătățire a activității administrației publice, mai exact dispozițiile imperative ale art. 3 alin. (1) din ordonanță și de a adopta măsurile administrative în consecință, concretizate prin emiterea, potrivit competențelor deținute, a unor ordine ale președintelui A.N.O.F.M. prin care s-a constatat desființarea funcțiilor publice de director executiv și director executiv adjunct ai agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București precum și încetarea „ope legis" a raporturilor de serviciu stabilite cu persoanele care dețineau funcțiile publice de conducere menționate. In situația neadoptării măsurilor administrative arătate s-ar fi creat premisele pentru exercitarea respectivelor funcții de conducere fără temei legal, în condițiile în care nu mai erau reglementate de Legea nr. 188/1999, republicată, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 37/209. La data emiterii actelor administrative prin care au fost stabilite respectivele măsuri administrative erau îndeplinite condițiile legale pentru constatarea încetării raporturilor de serviciu stabilite de cei vizați cu A.N.O.F.M. în temeiul și ca efect al aplicării O.U.G. nr. 37/2009, act normativ în vigoare la acea dată. Așa cum s-a arătat și instanței de fond, toate cele patru litigii avute în vedere de intimata-pârâtă au avut ca materie juridică contenciosul administrativ, iar ca obiect aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009. În același timp, soluțiile dispuse de instanțele de judecată în litigiile menționate precum și în alte litigii având același obiect au avut ca unic argument faptul că actele administrative care au fost adoptate de către Agenție în baza O.U.G.

nr. 37/2009 sunt afectate de viciul de neconstitutionalitate al ordonanței, ca urmare a intrării în vigoare la data de 6 noiembrie 2009 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009 prin care Legea pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată neconstituțională. In sinteză, la data introducerii cererilor de chemare în judecată, A.N.O.F.M. nu avea drept de opțiune cu privire la actele administrative emise în vederea asigurării aplicării O.U.G. nr. 37/2009.

Fată de aceste considerente, instanța de fond a reținut în mod eronat că „posturile de director executiv și director executiv adjunct pot fi plătite de la bugetul de stat doar unei singure persoane care ocupa postul, astfel că plățile efectuate cu titlu de cheltuieli de judecată prin punerea în executare a hotărârilor judecătorești trebuie recuperate de la persoanele vinovate de generarea plăților efectuate". Aceste rețineri sunt nefondate și denotă o analiză insuficientă a situației deduse judecății, instanța neținând seama că în cauză cheltuielile de judecată, așa cum sunt ele reglementate de art. 274 alin. (1) și (2) C. proc. civ., incidente pentru cele patru litigii nu pot fi asimilate cheltuielilor aferente drepturilor salariale aferente posturilor în discuție plătite funcționarilor publici care au deținut respectivele funcții în perioada avută în vedere de intimata-parata.

Totodată, ducerea la îndeplinire a măsurii de la pct. 16 din Decizia Curții de Conturi creează premisele pentru atragerea A.N.O.F.M. într-o serie de litigii noi, fapt care ar putea conduce la perturbarea gravă a funcționării instituției și la prejudicierea bugetului acesteia, prin obligarea sa la plata de cheltuieli de judecată sau alte sume stabilite de instanțele judecătorești. În fine, referitor la măsura dispusă la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012, menținută prin pct. 5 din Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de Comisia de soluționarea contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, recurenta a arătat că și în acest caz litigiul avut în vedere de intimata-pârâtă a avut ca materie juridică contenciosul administrativ iar ca obiect aplicarea O.U.G.

nr. 37/2009, susținerile formulate la precedentul motiv de recurs fiind aceleași. În litigiul care a constituit obiectul Dosarului nr. 5347/2/2009, soluționat irevocabil prin Decizia nr. 1943/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în favoarea reclamantului, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 11 iunie 2009, moment la care, de asemenea, A.N.O.F.M. nu avea drept de opțiune, legalitatea actului administrativ reprezentat de Ordinul președintelui A.N.O.F.M. nr. 194 din 24 aprilie 2009 fiind afectată ulterior de neconstitutionalitatea O.U.G. nr. 37/2009, ca urmare a intrării în vigoare la data de 6 noiembrie 2009 a Deciziei Curții Constituționale nr. 1257/2009.

Aducerea la îndeplinire a măsurii prevăzute la pct. 17 din Decizia Curții Constituționale prezintă dificultate în condițiile în care sumele de natura celei acordate de instanța de judecată în litigiul precizat mai înainte nu pot fi apreciate ca fiind pentru munca neprestată, fiind acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul actelor normative incidente în materia funcției publice și funcționarilor publici. Și în acest caz se creează premisele pentru atragerea A.N.O.F.M. într-o serie de noi litigii, ceea ce ar conduce la perturbarea gravă a funcționării instituției și la prejudicierea bugetului acesteia. Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente, a criticilor din cererea de recurs, înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge în consecință pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Auditorii publici externi din cadrul Departamentului V al Curții de Conturi a României a desfășurat la A.N.O.F.M. (în continuare A.N.O.F.M.) „acțiunea de audit financiar asupra contului de execuție al bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2011", abaterile de la legalitate și regularitate constatate fiind consemnate în Raportul de audit financiar nr. 40892 din 17 octombrie 2012. Pe baza deficiențelor consemnate în Raportul de audit au fost dispuse o serie de măsuri prin Decizia nr. 16 din 12 noiembrie 2012 emisă de Curtea de Conturi. Contestația formulată de A.N.O.F.M. împotriva măsurilor dispuse la pct. 2, 14, 15, 16 și 17 din Decizia nr. 6/2012 a fost respinsă prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013 emisă de C.S.C.

din cadrul Curții de Conturi. Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, s-a solicitat anularea măsurilor contestate și menținute prin Încheierea nr. 6/2013, precum și suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 15-17 din Decizia nr. 16/2012. Considerentele sentinței aflate în control judiciar demonstrează că soluția de respingere în totalitate a acțiunii reclamantei A.N.O.F.M. este rezultatul unei analize punctuale a măsurilor contestate în raport de susținerile părților și a prevederilor legale aplicabile.

Se observă că prin motivele de recurs, redate în sinteză, sunt reluate susținerile făcute în fata instanței de fond, recurenta neaducând, practic, reale critici de nelegalitate sentinței civile nr. 1764 din 30 mai 2013. Înalta Curte reține că dezlegarea dată de prima instanță este corectă și legală, atât în privința cererii de anulare a măsurilor contestate cât și în privința cererii de suspendare a executării măsurilor prevăzute la pct. 15-17 din Decizia nr. 16/2012 emisă de Curtea de Conturi.

Critica privind soluționarea cu întârziere a cereri de suspendare a executării nu poate fi primită, curtea de apel rămânând în pronunțare asupra ambelor capete de cerere ale acțiunii la prima zi de înfățișare, respectiv la data de 23 mai 2013. În susținerea cererii de suspendare au fost invocate aspecte care țin de fondul pricinii și nu legate de exigențele impuse de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, astfel că în mod just s-a constatat că nefiind îndeplinite cerințele amintite nu se justifică cererea de suspendare a executării celor 3 măsuri din decizia Curții de Conturi.

Pe fondul cauzei, soluție primei instanțe este argumentată în fapt și în drept, Înalta Curte reținând că nu există motive pentru reformarea sentinței atacate, cu precizarea că, în condițiile în care conținutul fiecărei măsuri contestate a fost redat în detaliu în considerentele sentinței, acestea nu vor mai fi reluate. Măsura dispusă de Curtea de Conturi la pct. 2 din Decizia nr. 16/2012, menținută prin pct. 1 din Încheierea Comisiei de soluționare a contestațiilor nr. 6/2013, prin care s-a decis ca A.N.O.F.M. să detalieze, pe liste separate, cheltuielile de natura investițiilor în vederea aprobării distincte a acestora reprezintă o măsură corectă care vizează intrarea în legalitate cu privire la obiectivul de investiții achiziționat.

Au fost detaliate demersurile ce urmau a fi întreprinse de reclamantă pentru inventarierea tuturor bunurilor de natura activelor fixe corporale și necorporale primite de A.N.O.F.M. și unitățile teritoriale de la partenerul contractual, înregistrarea acestora, stabilirea contravalorii acestora, efectuarea regularizărilor în privința activelor facturate, predate și nefacturate, stabilirea cauzelor ce au determinat autoritatea controlată să achiziționeze bunuri supradimensionate față de necesități. în acest timp, măsura de reconsiderare a cheltuielilor și de fundamentare și solicitare de credite bugetare în raport de necesitățile reale ale instituției este o măsură logică și decurge din celelalte demersuri pe care reclamanta trebuie să le întreprindă pentru a intra în legalitate cu privire la obiectivul de investiții, conform Legii nr. 500/2002.

Reclamanta nu a încheiat un contract de prestare a unui serviciu sau a mai multor servicii, definit prin nomenclatoare specifice, contractul din 2008 vizând cheltuieli de capital în vederea realizării obiectivului de investiție. Comisia de soluționare a contestațiilor a reținut corect că serviciile de dezvoltare parțială de software fac parte integrantă din obiectivul privind dezvoltarea și modernizarea sistemului informativ, care este prin natura sa un obiectiv de investiții. Bunurile furnizate fac obiectul unui contract încheiat între părți, pentru care A.N.O.F.M. a plătit A.M.S.B.G.

din credite bugetare suma totală de 30.002.127 lei începând din anul 2009 până la sfârșitul anului 2011. Prima instanță a validat soluția dată prin Încheierea nr. 6/2013 pct. 1, reținând că dezvoltarea, modernizarea și exploatarea la nivel național a datelor cu privire la persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și a altor date și informații existente în sistemul informativ național al A.N.O.F.M. nu puteau fi externalizate în orice condiții. Deși reclamanta a susținut că soft-ul finalizat se va transfera gratuit, fără nicio obligație suplimentară, din contractul încheiat rezultă că bunurile se vor transfera contra cost la valoarea rămasă neamortizată. Instituția nu putea avea un drept de folosință asupra bunurilor pe durata contractului din moment ce este vorba de bunuri care fac obiectul contractului și care au fost achitate din credite bugetare.

Referitor la măsura dispusă la pct. 14 din Decizia nr. 16/2012 și corelativ la pct. 2 din Încheierea nr. 6/2013 în mod corect instanța a respins ca nefondate criticile reclamantei. Prin actul contestat, la pct. 14 din Decizia nr. 16/2013, nu s-au dispus măsuri cu privire la executarea silită propriu-zisă. C.C.R. a dispus ca atribuțiile de control ale reclamantei reglementate de Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.O.F.M. în materia executării silite să fie cuprinse în fișele de post ale specialiștilor din cadrul A.N.O.F.M. Reglementarea din R.O.F. nu este suficientă, dacă aceasta nu este reflectată în atribuțiile concrete ale unor angajați ai reclamantei. Măsura dispusă de C.C.R. este corectă și vizează atribuțiile de control ale reclamantei cu privire la agențiile subordonate.

Prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013, la pct. 2 din acest act, C.C.R. a reținut corect faptul că reclamanta nu contestă abaterile reținute prin procesul-verbal de constatare, ci refuză să includă în fișa postului atribuții cu privire la monitorizarea activității de executare silită de la nivelul central al ordonatorului principal de credite (fila 81), în condițiile în care instituției îi revin astfel de atribuții prin actele normative în vigoare. Deși la nivelul reclamantei au fost constituite și funcționează direcții/servicii de specialitate, iar acestea trebuie să aibă atribuții derivate din actele normative în vigoare, în speță cele cuprinse în R.O.F., acestea nu au fost transpuse în fișa postului pentru ca persoanele care au atribuțiile să fie evaluate periodic și în acest fel să se pună în practică eficient rolul instituției de monitorizare a activității de executare silită.

Solicitarea reclamantei de anulare și suspendare a executării măsurii dispuse la pct. 15 din Decizia nr. 16/2012, menținută prin pct. 3 din încheierea Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a fost considerată neîntemeiată, retinându-se în mod corect că reclamanta este în eroare cu privire la măsura dispusă de C.C.R., deoarece A.N.O.F.M. trebuie să recupereze de la trezorerie suma de 55.684 lei pe care a virat-o nejustificat și nu să vireze din nou această sumă cu titlu de dobânzi pentru a se aprecia că s-ar face venit nejustificat la bugetul de stat. C.C.R. a reținut corect faptul că reclamanta a achitat nejustificat suma de 55.684 lei din totalul sumei de 75.422 lei (O.P.

din 12 mai 2011) cu titlu de dobânzi către bugetul de stat, deoarece în luna martie 2011 aceasta deținea surse (încasarea de la bugetul de stat a subvenției), iar dobânzile se achită doar pentru goluri temporare de casă. Rezultă că reclamanta a achitat suma de 55.684 lei nejustificat și are obligația să o recupereze. Prin Încheierea nr. 6 din 23 ianuarie 2013, la pct. 3, C.C.R. a respins corect contestația reclamantei formulată împotriva măsurii dispusă prin Decizia nr. 16/2012 la pct. 15, reținând că A.N.O.F.M. confundă bugetul propriu cu bugetul de stat. Referitor la măsura dispusă la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012, menținută prin Încheierea nr. 6/2013 (pct. 4), curtea de apel a reținut în mod just că susținerile reclamantei nu sunt întemeiate întrucât pârâta nu a imputat autorității verificate faptul că a pus în executare hotărâri judecătorești.

în cauză, este vorba de faptul că posturile de director executiv și director executiv adjunct pot fi plătite de la bugetul de stat doar unei singure persoane care ocupă postul, astfel că plățile efectuate cu titlu de cheltuieli de judecată prin punerea în executare a hotărârilor judecătorești trebuie recuperate de la persoanele vinovate de generarea plăților efectuate. Faptul că A.N.O.F.M. nu este emitentul O.U.G. nr. 37/2009 reprezintă un aspect pe care reclamanta trebuie să-l aibă în vedere atunci când pune în executare măsura Curții de Conturi a României dispusă la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012, respectiv, să analizeze cauzele și împrejurările care au determinat plata din credite bugetare, în anul 2011, ale aparatului central a sumelor plătite cu titlu de cheltuieli de judecată și să dispună măsuri de recuperare a sumelor după ce identifică persoanele vinovate.

Măsura dispusă de C.C.R. este legală, deoarece sumele plătite din bugetul de stat cu titlu de cheltuieli de judecată în baza unor hotărâri judecătorești vizează anularea unor acte constatate de instanță ca fiind nelegale, iar prin plata acestora în bugetul de stat s-a localizat o pagubă ce trebuie acoperită de către persoanele vinovate. Aceasta presupune ca reclamanta să pună în executare măsura de la pct. 16 din Decizia nr. 16/2012. În privința cererii de anulare și suspendare a măsurii prevăzute la pct. 17 din Decizia nr. 16/2012 și, corelativ, la pct. 5 din Încheierea nr. 6/2013, soluția de respingere este de asemenea argumentată în fapt și în drept. Criticile reclamantei nu au putut fi reținute față de cele arătate la analiza legalității pct. 16 din Decizia nr. 16/2012 a Curții de Conturi.

Așa cum s-a arătat, în speță, pârâta nu a vizat, prin măsura dispusă, situația neexecutării hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. Măsurile de la pct. 16 și 17 din Decizia nr. 12/2012 vizează pasivitatea reclamantei după ce a executat hotărârile judecătorești, în sensul că nu a recuperat de la persoanele vinovate sumele achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, pe de o parte, și sumele achitate pentru munca neprestată și a celor pentru concediul de odihnă în anul 2011, pe de altă parte, în condițiile în care în bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru anul 2011 sau în alte fonduri bugetare nu pot rămâne localizate aceste pagube.

În hotărârile judecătorești irevocabile s-a reținut nelegalitatea unor acte admimstrative, iar reclamanta are obligația să stabilească persoanele vinovate, implicate în emiterea acelor acte nelegale și să dispună măsuri de recuperare a sumelor achitate ca urmare a punerii în executare a hotărârilor judecătorești prin care au fost anulate actele ce au generat pagubele. În raport de cele expuse, având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.N.O.F.M. împotriva sentinței civile nr. 1764 din 30 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2014.