ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5879/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5879/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului
de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamantul D.D. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta A.N.I., anularea Raportului de evaluare nr. 77543/G/II
din 05 iulie 2011, arătând că
prin acest raport s-a reținut că a
deținut simultan funcția de director coordonator (manager) al
Romsilva - Direcția Silvica Dolj (în perioada (28 mai 2009 - 07 octombrie 2009),
director al Romsilva - Direcția Silvică Dolj (în perioada 07 octombrie 2009
până în prezent), cât și calitatea de consilier județean în cadrul
Consiliului Județean Dolj (în perioada 29 ianuarie 2009 până în prezent),
considerându-se, în mod greșit, astfel de către pârâtă, că a încălcat
dispozițiile art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Prin
întâmpinare, pârâta A.N.I. a solicitat respingerea acțiunii ca
neîntemeiată.
La data
de 30 noiembrie 2011, Consiliul Județean Dolj a formulat cerere de
intervenție în interesul reclamantului
, susținând că în cauză au
fost aplicate greșit prevederile art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003,
iar interesul a fost justificat din perspectiva eficienței
activității reclamantului care, în cele două calități deținute,
a fost unul din principalii promotori la nivelul județului Dolj, ai
acțiunilor și activităților de protecție a fondului silvic,
de reîmpădurire a unor zone nisipoase, derulate de consiliul județean.
Pârâta a
invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție
accesorie, motivată de neîndeplinirea de către intervenient a procedurii
prealabile, precum și de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate
a unei cereri de intervenție sub aspectul interesului, precum și
excepția lipsei calității procesuale active a intervenientului.
Prin
încheierea de ședință din 18 ianuarie 2012, Curtea de Apel Craiova a
încuviințat în principiu cererea de intervenție accesorie.
Prin
sentința nr. 97 din 8 februarie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis atât
cererea de intervenție accesorie formulată de Consiliul Județean Dolj, cât
și acțiunea formulată de reclamantul D.D., în contradictoriu cu
pârâta A.N.I. și a dispus anularea Raportul de evaluare nr. 77539 din 05
iulie 2011.
Pentru a
hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență că prin
Raportul de evaluare nr. 77543/G/II din 05 iulie 2011 s-a constatat existența
stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, începând cu data de
28 mai 2009 până în prezent, prin exercitarea, simultan, atât a funcției de
director coordonator (manager) al Romsilva - Direcția Silvica Dolj, director al
Romsilva - Direcția Silvica Dolj, cât și calitatea de consilier județean
în cadrul Consiliului Județean Dolj și, prin urmare, încălcarea
dispozițiilor art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003.
S-a mai reținut în
considerentele sentinței atacate că reclamantul D.D. a fost validat
consilier județean la data de 29 ianuarie 2009, potrivit Hotărârii Consiliului
Județean Dolj nr. 2/2009, iar în perioada 28 mai 2009 - 07 octombrie 2009,
reclamantul a deținut și funcția de director coordonator al
Direcției Silvice Dolj, fiind numit prin Ordinul nr. 1281 din 28 mai 2009
al Ministrului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale. De asemenea,
prin Decizia nr. 1347 din 02 octombrie 2009 emisă de Directorul General al
Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva reclamantul a fost numit director
al Direcției Silvice Dolj, începând cu data de 07 octombrie 2009,
funcție pe care o deține și în prezent.
Referitor
la prima funcție deținută de reclamant în perioada 28 mai 2009 - 07
octombrie 2009, respectiv cea de director coordonator al Romsilva -
Direcția Silvică Dolj, prima instanță a constatat că nu se poate
reține starea de incompatibilitate decurgând din prevederile art. 88 lit. d)
din Legea 161/2003, întrucât o eventuală stare de incompatibilitate ar putea fi
analizată din perspectiva dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003,
însă acestea reprezintă aspecte noi, care nu se regăsesc în raportul de
evaluare nr. 77543/G/II din 05 iulie 2011.
În ceea
ce privește cea de-a doua funcție deținută de reclamant,
respectiv aceea de director al Direcției Silvice Dolj, de la data de 07
octombrie 2009 până în prezent, judecătorul fondului a constatat că
incompatibilitatea reglementată de art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
vizează consilierul județean care deține și calitatea de director al unei
filiale a regiei de interes național din aceeași unitate
administrativ-teritorială, însă în speță, funcția deținută de reclamant în
paralel cu cea de consilier județean este aceea de director al Direcției
Silvice Dolj, care este o unitate fără personalitate juridică a Romsilva -
regie autonomă de interes național, potrivit art. 2 alin. (1) si Anexei nr. 2
la H.G. nr. 229/2009.
Prin
urmare, curtea de apel, contrar susținerilor pârâtei, potrivit cărora
textul art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu prevede ca unitatea administrativ
teritorială a regiei autonome de interes național să aibă personalitate
juridică, a constatat că legiuitorul a folosit noțiunea de „filială” care,
prin definiția dată de art. 42 din Legea nr. 31/1990, este o societate
comercială cu personalitate juridica.
Conchizând,
instanța de fond a apreciat că sunt nefondate excepțiile
inadmisibilității cererii de intervenție și a lipsei
calității procesuale active a intervenientului, reținând că nu este
necesar ca intervenientul accesoriu să fi exercitat recursul administrativ, iar
acesta nu a invocat o pretenție proprie și nu a urmărit
obținerea unei hotărâri de condamnare a părților inițiale
față de el, ci doar pronunțarea unei soluții în favoarea
parții pentru care a intervenit, respectiv a reclamantului.
Împotriva
acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.N.I., susținând că hotărârea
atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv
argumente:
- în mod
greșit instanța de fond a reținut că prin raportul de evaluare nr. 77543/G/II
din 5 iulie 2011 A.N.I. a constatat doar încălcarea art. 88 lit. d) din Legea nr.
161/2003. În realitate, atât prin raportul de evaluare, cât și prin
întâmpinarea depusă la instanța de fond s-a subliniat faptul că toate funcțiile
deținute de către intimatul – reclamant au generat existența stării de
incompatibilitate, respectiv funcția de director (de la 7 octombrie 2009 până
în prezent), director coordonator (manager) (28 mai 2009 - 7 octombrie 2009)
și calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Dolj (28 mai 2008
până în prezent).În consecință, instanța de fond ar fi trebuit să constate și
incidența art. III alin. 9 din O.U.G. nr. 37/2009, potrivit cărora „pe perioada
executării
contractului de management, persoanelor care
ocupă funcții dintre cele prevăzute la alin. (3) li se aplică prevederile
art. 70
, 71, 79, 94 - 98 și
111 - 114 din cartea I, titlul IV din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri
pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a
funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției, cu modificările și completările ulterioare”;
- instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 88
lit. d) din Legea nr. 161/2003, reținând că reclamantul nu se află în stare de
incompatibilitate prin exercitarea simultană a funcției de consilier județean
și a funcției de director al Direcției Silvice Dolj, deoarece direcția
respectivă nu are personalitate juridică. În acest sens, dispozițiile art. 88 lit.
d) din Legea nr. 161/2003 nu prevăd ca unitatea teritorială a regiei autonome
de interes național să aibă personalitate juridică, iar H.G. nr. 229/2009
privind reorganizarea R.N.P. - Romsilva și aprobarea regulamentului de
organizare și funcționare prevede că Romsilva are în structura sa unități fără
personalitate juridică și unități cu personalitate juridică, acestea din urmă provenind
din subunități ale direcțiilor silvice.
În drept, recurentul și-a încadrat motivele de recurs în
prevederile art. 304 pct. 8, 9 și 304
1
C. proc. civ.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și
motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru următoarele considerente:
Critica referitoare la neaplicarea de către instanța de fond a dispozițiilor
ce prevăd incompatibilitățile funcționarului public (art. III alin. (7) din
O.U.G. nr. 37/2009 cu referire la art. 94 din Legea nr. 161/2003) este
neîntemeiată, deoarece nicăieri în cadrul raportului de evaluare nr. 77539/G/II
din 5 iulie 2011 (actul administrativ atacat) nu se face referire, în fapt și
în drept, la aceste incompatibilități. În concluziile raportului se reiterează
constatarea că „începând cu data de 28 mai 2009 până în prezent, domnul D.D.
s-a aflat și se află în stare de incompatibilitate deoarece nu a respectat regimul
juridic al incompatibilităților prin încălcarea dispozițiilor art. 88 lit. d)
din Legea nr. 161/2003…”, iar instanța de judecată nu se poate substitui
A.N.I., constatând și alte aspecte ale stării de incompatibilitate, ce nu au
fost stabilite în procedura administrativă.
De asemenea, este neîntemeiată critica referitoare la greșita
aplicare a art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003 de către instanța de fond.
Potrivit art. 88 lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele
măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a
funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea
corupției „funcția de consilier județean este incompatibilă cu: […] d) funcția
de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat
administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor la regiile
autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea
consiliului local ori a consiliului județean respectiv sau la regiile autonome
și societățile comerciale de interes național care își au sediul sau care dețin
filiale în unitatea administrativ - teritorială respectivă;”. În mod corect, instanța
de fond a reținut că Direcția Silvică Dolj este o unitate fără personalitate juridică
a Romsilva - regie autonomă de interes național, potrivit art. 2 alin. (1) și
Anexei nr. 2 la H.G. nr. 229/2009, astfel că nu se circumscrie noțiunii de
„filială” care, din punct de vedere juridic, este definită de art. 42 din Legea
nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ca o societate comercială cu
personalitate juridică.
Extinderea noțiunii de „filială” la toate subunitățile unei regii
autonome ar fi lipsită de temei juridic și nu poate fi primită în cadrul interpretării
unui text de lege ce instituie incompatibilități și interdicții, acestea fiind
de strictă interpretare.
Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1),
(2) și (3) C. proc. civ., constatând că hotărârea instanței de fond este legală
și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE
LEGII
D E C I D
E
Respinge
recursul declarat de A.N.I. împotriva Sentinței nr. 97 din 8 februarie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013 .