Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 03.04.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1764/2014

HOTĂRÂRE
03.04.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1764/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Contextul procesual.

Hotărârile a căror contrarietate se invocă în cererea de revizuire Prin Decizia nr. 3144 din 17 septembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 52450/3/2010, s-a dispus admiterea recursurilor formulate de recurenții pârâți Consiliul General al Municipiului București, Primăria Municipiului București - Direcția Transporturi, Drumuri și Sistematizarea Circulației împotriva Sentinței civile nr. 1518 din 12 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 52450/3CA/2010 în contradictoriu cu intimata reclamantă A.S.B., pentru motivul de recurs de ordine publică privind lipsa calității procesuale active și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul că s-a admis excepția lipsei calității procesuale a reclamantei, s-a respins acțiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și s-a menținut soluția dată excepției tardivității.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că, din Actul constitutiv depus de reclamantă la dosar, nu rezultă un obiect de activitate concret al asociației, în preambulul actului fiind menționat în termeni generali "scopul" acesteia, acela "de a se implica în problemele dezvoltării urbanistice a Bucureștiului și a localităților din România, urmărind în special păstrarea patrimoniului arhitectural-urbanistic și istoric și protecția parcurilor și a mediului înconjurător", și nu protecția drepturilor unei categorii de cetățeni, iar în speță nu este vorba nici de servicii publice pentru a căror bună funcționare să acționeze reclamanta.

Curtea a reținut că argumentele expuse în motivarea acțiunii, vizând nerespectarea procedurii de aprobare a PUZ, lipsa avizului Ministerului Transporturilor, încălcarea art. 10 din Legea nr. 422/2001, lipsa avizului Ministerului Culturii, lipsa avizului de mediu, încălcarea dispozițiilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională țin, în mod evident, de apărarea interesului colectiv (a interesului legitim public, definit de art. 2 lit. r) din Legea contenciosului administrativ ca fiind "interesul care vizează ordinea de drept și democrația constituțională, garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea nevoilor comunitare, realizarea competenței autorităților publice"). Dar protejarea interesului public nu este suficientă pentru primirea acțiunii introduse de o persoană juridică de drept privat, fiind necesară invocarea și dovedirea interesului privat vătămat al acesteia pentru justificarea calității de titular al acțiunii în contencios administrativ.

Astfel, Curtea a reținut că textul art. 8 alin. (1 1 ) nu distinge între organismele sociale și celelalte persoane juridice de drept privat în privința condiției subsidiarității, iar argumentele expuse de asociația reclamantă nu relevă niciun interes privat al acesteia sau al membrilor săi în obținerea anulării hotărârii CGMB. Așadar, dacă nu ar fi introdus acțiunea în contencios administrativ, reclamanta nu s-ar fi expus niciunui prejudiciu personal (pe care, de altfel, nici nu a înțeles să-l invoce). Prin Sentința civilă nr. 3110 din 15 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a dispus, în Dosarul nr. 52452/3/CA/2010, respingerea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților A.S.B., B.M., B.C.

și M.L., ca neîntemeiate și respingerea acțiunii formulată de reclamanții A.S.B., B.M., B.C., M.L.I.V., T.L. și T.T., în contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București, și Primăria Municipiului București, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, în cauză, raportat la dispozițiile legale enunțate și la aspectele invocate în susținerea prezentei acțiuni, instanța reclamanții A.S.B., B.M., B.C. și M.L. au calitate procesuală activă și totodată, justifică un interes legitim, pe care-l consideră vătămat prin emiterea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006. Pentru considerentele arătate, instanța a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamanților menționați.

Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat următoarele: Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea hotărârii a cărei suspendare se solicită, întrucât acestea vizează fondul actului administrativ, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume,,prevenirea unei pagube iminente", nu este îndeplinită în speță, întrucât dovezile administrate de către reclamanți nu probează iminența producerii pagubei invocate. 2. Revizuirea exercitată în cauză Împotriva Deciziei nr. 3144 din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă A.S.B., invocând ca temei legal dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. În motivarea cererii de revizuire, asociația revizuentă susține că instanțe de același grad au pronunțat decizii potrivnice în ceea ce privește interesul A.S.B. în a contesta Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006, în pricini între aceleași persoane având aceeași calitate. Astfel arată revizuenta, în Dosarul nr. 52452/3/2010 Curtea de Apel București a dispus că A.S.B. are capacitate procesuală activă și interes în a contesta Hotărârea 151/2006. În Dosarul nr. 52452/3/2010, având ca obiect suspendarea executării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006 până la pronunțarea instanței de fond, Tribunalul București a respins excepția lipsei de interes a A.S.B., prin Sentința civilă nr. 3110 din 15 noiembrie 2010. Acest element al sentinței nu a fost recurat, prin urmare a rămas irevocabil.

Totodată, precizează revizuenta, în Dosarul nr. 22382/3/2010 Curtea de Apel București a dispus că A.S.B. are un interes în a contesta Hotărârea nr. 151/2006. Astfel, în Dosarul nr. 22382/3/2011 având ca obiect suspendarea executării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a dosarului de fond, excepția lipsei de interes a A.S.B. a fost invocată prin întâmpinarea la recurs și a fost respinsă prin Decizia nr. 323 din 26 ianuarie 2012 a Curții de Apel București. De asemenea, revizuenta susține că în Dosarul 52450/3/2010 Curtea de Apel București a dispus că A.S.B. nu are capacitate procesuală activă și interes în a contesta Hotărârea nr. 151/2006.

În Dosarul nr. 52450/3/2010 având ca obiect anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006, excepția lipsei de interes a A.S.B. a fost invocată în fața instanței de fond, dar din eroare instanța de fond a omis sa se pronunțe asupra ei. Excepția lipsei calității procesuale active ca urmare a lipsei de interes a fost reiterată în fața instanței de recurs, care a admis-o. Prin precizările formulate în ședința publică din data de 3 aprilie 2014, revizuenta subliniază că prin cererea de revizuire formulată invocă doar contrarietatea între Sentința civilă nr. 3110 din 15 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul 52452/3/CA/2010 și Decizia civilă nr. 3144 din 17 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 52450/3/2010.

În Dosarul nr. 52452/3/2010 s-a solicitat de către A.S.B., în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, suspendarea executării Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006. Prin Sentința civilă nr. 3110 din 15 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 52452/3/CA/2010, Tribunalul București, în urma analizării noțiunii de interes specifică dreptului administrativ, raportat la dispozițiile art. 1, art. 2 alin. (1) lit. n) și art. 2 alin. (3) lit. p) ale Legii nr. 554/2004, a statuat că "A.S.B. are calitate procesuală activă și totodată, justifică un interes legitim, pe care îl consideră vătămat prin emiterea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/20061". Acest aspect, referitor la calitatea procesuala activa și interesul legitim al asociației nu a fost recurat, prin urmare a rămas irevocabil.

În Dosarul nr. 52450/3/2010 s-a solicitat de către A.S.B., în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și Consiliul General al Municipiului București, anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006. Prin Decizia civilă nr. 3144 din 17 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 52450/3/2010, Curtea de Apel București, în urma analizării noțiunii de interes specifică dreptului administrativ raportat la dispozițiile art. 2 alin. (1), și art. 8 alin. (1 1 ) și art. 2 lit. p) din Legea nr. 554/2004, a dispus admiterea recursului pentru motivul de recurs privind lipsa calității procesuale active ca urmare a lipsei de interes. Prin urmare, este evidentă contrarietatea în pronunțarea instanțelor sesizate asupra interesului și calității procesuale active a asociației în dosare având aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Pentru motivele invocate, solicită anularea Deciziei civile nr. 3144 din 17 septembrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 52450/3/2010 de Curtea de Apel București, având în vedere pronunțarea prealabilă asupra excepției calității procesuale active și interesului A.S.B. în Dosarul nr. 52452/3/2010, în care s-a decis în mod irevocabil că A.S.B. are interes și calitate procesuală activă de a formula cererea de chemare în judecată cu privire la nelegalitatea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006. 3. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire Analizând decizia a cărei revizuire se solicită, prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale incidente, ținând cont de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prezenta cerere de revizuire, astfel cum a fost precizată în ședința publică de astăzi, este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform dispozițiilor prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Aceste dispoziții se aplică și în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs". În jurisprudență și doctrină s-a reținut că pentru a fi aplicabil acest motiv de revizuire, "este necesar ca hotărârile să conțină elemente caracteristice pentru existența lucrului judecat.

Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanței de recurs și celelalte hotărâri invocate de revizuentă nu există contrarietate, întrucât acestea nu conțin elementele caracteristice pentru existența lucrului judecat" (G.B., O.S.M., C. proc. civ., adnotat, ediția a 2-a). În cauză, Înalta Curte constată că, la data de 29 octombrie 2010, revizuenta a introdus pe rolul Tribunalului București acțiunea în anularea Hotărârii Consiliului General al Municipiului București nr. 151/2006 (în continuare HCGMB nr. 151/2006), ce a constituit obiectul Dosarului nr. 52450/3/2010 soluționat în fond prin Sentința nr. 1518 pronunțată la data de 12 aprilie 2011, acțiunea în anulare fiind admisă.

Împotriva Sentinței nr. 1518 din 12 aprilie 2011, Primăria Municipiului București, alături de Consiliul General al Municipiului București, a formulat recurs, în cadrul căruia a fost invocată excepția de fond peremptorie a lipsei calității procesuale active ca urmare a neinvocării de către Asociație a unui interes legitim privat pentru justificarea calității sale de titular al acțiunii în contencios administrativ prin raportare la art. 1, art. 2 și art. 8 alin (1¹) din Legea nr. 554/2004. Recursul formulat a fost admis de către Curtea de Apel București prin Decizia nr. 3144 pronunțată la 17 septembrie 2012, cererea de anulare a actului administrativ fiind respinsă ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a Asociației prin raportare la articolele menționate mai sus.

Pe parcursul soluționării acțiunii în anulare au fost formulate de către Asociație două cereri de suspendare a executării actului administrativ contestat, respectiv: Prima cerere de suspendare a executării HCGMB nr. 151/2006 a fost cea care a format obiectul Dosarului nr. 52452/3/2010, formulată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 și soluționată de Tribunalul București prin Sentința civilă nr. 3110 din 15 noiembrie 2010 prin respingerea ei ca fiind neîntemeiată, instanța reținând neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin (1) din Legea nr. 554/2004 pentru dispunerea unei astfel de măsuri. În cadrul acestui dosar, Consiliul General al Municipiului București a invocat excepția de fond peremptorie a lipsei calității procesuale active, precum și a lipsei de interes în ceea ce privește A. prin raportare la art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Înalte Curte reține că, în privința celor două hotărâri judecătorești nu există identitate de obiect, motiv pentru care, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.S.B. Chiar dacă pretinsa contradicție invocată de revizuentă poartă asupra unei excepții procesuale, iar nu asupra fondului, analiza condițiilor puterii de lucru judecat se face în mod evident asupra obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată în cadrul căreia au fost invocate și soluționate incidentele procedurale. O interpretare contrară ar conduce la situația absurdă în care, deși scopul urmărit cu două tipuri de acțiuni și temeiul juridic pe care sunt fundamentate sunt diferite, analiza în cadrul acțiunii în anulare a unui act administrativ ar trebui să fie strict limitată de considerentele și dispozitivul privind fondul și incidentele soluționate în cadrul unei măsurii provizorii, ceea ce este inadmisibil.

Înalta Curte reține ca fiind întemeiată soluția respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă cu atât mai mult cu cât se remarcă împrejurarea că Sentința civilă nr. 3110 din 15 noiembrie 2010 a fost desființată în totalitate. Astfel, prin Decizia nr. 583 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă A.S.B., împotriva Sentinței civile nr. 3110 din 15 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 52452/3/2010, în contradictoriu intimații-reclamanți B.M., B.C., M.L.I.V., T.L. și T.T. și intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București și Primăria Municipiului București și a modificat în tot sentința civilă recurată în sensul că a admis excepția rămânerii fără obiect și a respins cererea ca rămasă fără obiect.

Pentru considerentele arătate, în raport cu dispozițiile art. 322 pct. 7 cu referire la art. 326 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A.S.B. împotriva Deciziei nr. 3144 din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de A.S.B. împotriva Deciziei nr. 3144 din 17 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 aprilie 2014. Procesat de GGC - CL

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-01-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 158/2013
netemeinicie și nelegalitate. Prin decizia civilă nr. 798/ A din 18 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, învestită cu soluționarea căii de atac, a admis apelul formulat de reclamantul Municipiul București prin Pri
ÎCCJ 2012-06-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2012
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanții L.L.S. și B.L.A.D. au solicitat, î
ÎCCJ 2012-09-21
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3695/2012
Asupra cererii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.E. a solicitat, în contr
ÎCCJ 2013-11-07
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3795/2013
nu a făcut dovada cheltuielilor suportate în faza procesuală a apelului. Împotriva deciziei civile nr. 313 din 29 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs pârâta SC A. SRL București, înteme
ÎCCJ 2011-09-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4434/2011
e sunt supuse reglementărilor cu caracter general privind contractele prevăzute la Titlul III cap. I-III C. civ. În concluzie, Curtea de Apel București a apreciat că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., în rapor
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă