ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2999/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamanții L.L.S. și B.L.A.D. au solicitat, în contradictoriu

cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia

la analizarea cu prioritate a dosarului reclamantelor înregistrat la Comisie

sub nr. 43285/CC; obligarea pârâtei să desemneze evaluator și să predea dosarul

acestuia în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, precum și obligarea pârâtei să

emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobil, în termen de 60

de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În motivarea

acțiunii, reclamanții au arătat că dosarul ce a stat la baza emiterii

Dispoziției Primarului General al Municipiului București nr. 9340 din 08

ianuarie 2008, a fost înregistrat la sediul instituției pârâte sub nr.

43285/CC, fiind parcursă etapa transmiterii și înregistrării dosarelor, însă

deși au trecut mai bine de 10 ani de la data depunerii notificării, dosarul nu

este soluționat, această modalitate de soluționare din partea instituției

pârâte fiind de natură să prelungească în mod nejustificat procedura de

acordare a despăgubirilor ce li se cuvin.

Prin întâmpinare,

pârâta a solicitat respingerea petitelor 1 și 2 ca rămase fără obiect și

respingerea petitelor 3 și 4 ca neîntemeiate.

Prin Sentința nr.

3340 din 10 mai 2011, Curtea de Apel București a respins acțiunea formulată de

reclamantele L.L.S. și B.L.A.D. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că reclamanții au

solicitat autorității publice pârâte analizarea cu prioritate a dosarului său

din motive medicale la data de 21 septembrie 2010 iar autoritatea publică

pârâtă a aprobat cerea sa la data de 07 octombrie 2010, astfel că nu se poate

vorbi de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri.

Referitor la

celelalte etape ale procedurii, prima instanță a constatat că pretențiile

reclamantei de a se stabili de către instanța de judecată termene precise de

parcurgere a etapelor este lipsită de temei legal. Pe lângă faptul că nu există

certitudinea că autoritatea publică pârâtă nu își va îndeplini obligațiile

viitoare iar cenzurarea activității autorităților publice nu se poate face

anticipat, înainte ca acestea să nesocotească dispozițiile legale, reclamanta

nu a indicat temeiul de drept al termenelor pretinse în acțiune.

exercitată împotriva Sentinței nr. 3340 pronunțată de Curtea de Apel București

a formulat recurs reclamanții L.L.S. și B.L.A.D., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând ca temei legal dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenții-reclamanți au criticat sentința sub următoarele aspecte:

Dezlegarea fondului

cauzei, prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată cu motivarea că nu există

certitudinea autoritatea pârâtă își va îndeplini obligațiile viitoare, este

greșită, în condițiile în care autoritatea pârâtă deși a făcut dovada că a

analizat cu prioritate cererea reclamantelor în ședința din 07 octombrie 2010,

nu a făcut dovada desemnării unui evaluator în vederea întocmirii dosarului,

astfel că nu și-a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 16 din Legea nr.

247/2005.

De asemenea, în

opinia recurenților, deși legea nu prevede un termen de efectuare a acestui

raport de evaluare și de emitere ulterior a deciziei de despăgubire, acest

lucru nu poate fi invocat de către instanța de fond în sprijinul pârâtei,

întrucât în acest caz ar fi la dispoziția pârâtei finalizarea procedurii

administrative de emitere a titlurilor de despăgubire.

În fine, recurenții

arată că în mod greșit, instanța de fond a apreciat obiectul acțiunii ca fiind

cenzurarea activității pârâte, cererea de chemare în judecată având ca obiect

constatarea refuzului nejustificat al autorității pârâte de a soluționa

cererea.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor de recurs formulate în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru

considerentele arătate în continuare.

Conform

circumstanțelor cauzei, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului

București 9340 din 08 ianuarie 2008, au fost soluționate notificările nr.

683/2002 și nr. 720/2002, formulate de L.L.S. și B.L.A.D., în sensul

respingerii cererii "privind restituirea în natură a apartamentului din

imobilul situat în București, Str. M. (actuală R.), sector 4, (...) întrucât

terenul a fost vândut în baza Legii nr. 112/1995, dosarul aferent dispoziției

sus-menționate fiind înregistrat la data la CCSD sub nr. 43258/CC.

Apărările

intimatei-pârâte întemeiate pe necesitatea completării dosarului administrativ

aferent dispoziției emise de Primarul General al Municipiului București nu pot

fi primite, întrucât, o asemenea solicitare nu poate justifica întârzierea

soluționării dosarului.

Intervalul de timp pe

parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru

imobilul preluat abuziv, în condițiile în care recurenții-reclamanți au depus

notificarea în anul 2002, iar calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri

a fost stabilită prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București

nr. 9340 din 08 ianuarie 2008, dosarul fiind înregistrat în anul 2009 la CCSD,

conferă consistență concluziei că durata procedurii administrative de

soluționare a notificării este de natură a încălca principiul soluționării

cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Faptul că legea

specială (Titlul VII al Legii nr. 247/2005) nu prevede un termen pentru

soluționarea dosarelor nu conferă suport apărărilor pârâtei, pentru că, în

temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în

legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de

acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de dispozițiile sus-menționate din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca o garanție a dreptului la

un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci

și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor

definitive.

În aprecierea

conduitei autorității publice pârâte, instanța are în vedere inclusiv faptul

că, abia după trei luni de la data introducerii cererii de chemare în judecată,

respectiv la data de 09 decembrie 2010, pârâta CCSD, prin adresa din 09

decembrie 2010, a solicitat Primăriei Municipiului București completarea

dosarului cu administrativ cu datele menționate anterior.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și de

Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin H.G. nr.

1095/2005 poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil,

dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei

totale pasivități a autorității publice.

Astfel fiind, având

în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (5), (6) și (7) din

Titlul VII - "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005, emiterea

deciziei reprezentând titlul de despăgubire poate fi realizată numai după

desemnarea evaluatorului autorizat și întocmirea raportului de evaluare, în

considerarea caracterului complex al acestor proceduri, Înalta Curte apreciază

ca fiind rezonabilă obligarea pârâtei CCSD să finalizeze procedura

administrativă cu emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, în

termen de 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri.

Înalta Curte,

constată că sunt nefondate criticile aduse de recurenți referitoare la

respingerea capătului de cerere privind obligarea obligarea pârâtei la

analizarea cu prioritate a dosarului înregistrat la Comisie sub nr. 43258/CC, câtă

vreme dosarul reclamanților a fost analizat de către pârâtă, cu prioritate, în

ședința din 07 octombrie 2010, astfel că acest capăt de cerere a rămas fără

obiect.

De asemenea, se

constată că, având în vedere circumstanțele concrete ale pricinii, împrejurarea

că autoritatea competentă trebuie să dispună de timpul necesar pentru evaluarea

imobilului, se exclude, în mod obiectiv, incidența termenului de drept comun,

de 30 de zile, instituit prin art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

modificată, care constituie dreptul comun în materia contenciosului

administrativ.

În fine, apărările

pârâtei referitoare la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 4/2012 nu pot fi

primite, întrucât acțiunea a fost introdusă la data de 23 septembrie 2010, iar

hotărârea judecătorească recurată a fost pronunțată la data de 10 mai 2011

anterior intrării în vigoare a actului normativ invocat, astfel că, potrivit

principiului tempus regit actum, dispozițiile acestuia nu sunt de natură a

fundamenta o altă soluție.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și

art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de L.L.S. și B.L.A.D. împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pe care o va

modifica în sensul admiterii, în parte, a acțiunii formulate de reclamanți și

obligării pârâtei CCSD să procedeze la desemnarea unui evaluator și, pe baza

raportului de evaluare, la emiterea în favoarea reclamanților a deciziei

reprezentând titlul de despăgubire.

Având în vedere

soluția pronunțată, în temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la plata către

recurenții-reclamanți L.L.S. și B.L.A.D. a sumei de 2.000 lei, cu titlu de

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recursul declarat de L.L.S. și B.L.A.D. împotriva Sentinței nr.

3340 din 10 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că admite în parte acțiunea și în consecință:

Obligă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să procedeze la desemnarea unui

evaluator și, pe baza raportului de evaluare, la emiterea în favoarea

reclamanților a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Respinge ca rămas

fără obiect capătul de cerere din acțiune, de obligare a pârâtei să procedeze

la analizarea cu prioritate a dosarului reclamanților.

Obligă

intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor la plata,

către recurenți, a sumei de 2.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, în

recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 iunie 2012.

Procesat

de GGC - NN