ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3366/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 4 septembrie 2003, reclamantul O.L. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public, Ministerul Justiției, Guvernul României, Administrația Prezidențială și Ministerul de Interne, acordarea de despăgubiri în cuantum de 10.000.000 Euro (echivalentul în lei la data plății), pentru luarea măsurii arestării preventive pe nedrept, arestarea și condamnarea abuzivă timp de peste 8 ani, precum și pentru suferințele cauzate de detenție și a urmărilor acesteia, invocând în drept și dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. A arătat că prin ordonanța din 4 decembrie 1974, dată în dosarul nr. 424/3/1974, Procuratura Militară Craiova a dispus încetarea urmăririi penale pentru faptele imputate reclamantului ca fiind comise în anii 1954-1955 până în luna iulie, întrucât au fost amnistiate și scoaterea de sub urmărire penală a acestuia pentru faptele imputate ca fiind comise în perioada 1955-29 noiembrie 1956 deoarece în urma cercetărilor efectuate nu s-au confirmat. În ședința publică din 12 noiembrie 2003, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive față de pârâții Ministerul Public, Ministerul Justiției, Guvernul României, Administrația Prezidențială și Ministerul de Interne. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 231 din 8 martie 2004, a respins, în baza art. 505-506 C. proc.

pen., acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

S-a reținut că reclamantul a introdus acțiunea în repararea pagubei cu mult după expirarea termenului stabilit de Codul de procedură penală, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și încetarea urmăririi penale fiind emisă la data de 4 decembrie 1974, iar acțiunea a fost introdusă la 4 septembrie 2003. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 1321 din 1 noiembrie 2004. Instanța de apel a reținut, în esență, că potrivit dispozițiilor exprese ale Codului de procedură penală, termenul de exercitare a acțiunii pentru repararea pagubei curge de la data ordonanței și nu de la data comunicării acesteia, iar reclamantul nu a făcut dovada existenței vreunui motiv de întrerupere sau suspendare a prescripției extinctive potrivit art. 12 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958.

S-au respins și motivele de apel referitoare la data producerii pagubei, considerându-se că aceasta nu este reprezentată de data emiterii ordonanței ci de data la care reclamantul a fost arestat preventiv pe nedrept. Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A arătat că în cauza de față dispozițiilor art. 504-507 C. proc. pen. le sunt incidente si dispozițiile art. 242-248 precum și cele ale art. 249-249 1 C. proc. pen., unde în ambele cazuri se aplică dispozițiile art. 246 din același cod și dispozițiile Decretului nr. 167/1958, motiv pentru care este îndreptățit a introduce o acțiune în daune pentru erorile judiciare săvârșite în procesele penale numai la data cunoașterii pagubei.

A precizat că a luat cunoștință de soluția dată de Procuratura Militară Craiova în anul 2003, nici pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și nici instanța de judecată, în virtutea rolului său activ, nefăcând proba contrarie a celor susținute. A solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii și admiterea cererii precizate, în sensul obligării Statului Român la plata sumelor de 5.000.000 EURO, echivalent lei, cu titlu de daune morale și 5.000.000 EURO, echivalent lei cu titlu de daune materiale. Recursul a fost reînregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, urmare a declinării competenței cauzei în favoarea acestei instanțe de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 2570/R din 4 noiembrie 2005. Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Conform art. 506 alin. (2) C. proc. pen., în reglementarea în vigoare la data introducerii acțiunii, termenul de introducere a acțiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare este de 18 luni de la data rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504, în speță a ordonanței de scoatere de sub urmărire penală. Expresia data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală nu poate fi interpretată însă izolat, extrasă din context, adică în afara relației cu celelalte norme procesuale care garantează drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la apărare și la repararea pagubei generată de eroarea judiciară.

Interpretarea acestei norme trebuie să fie sistematică, în sensul că termenul de 18 luni curge de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire penală numai în situația în care procurorul și-a îndeplinit obligația legală (art. 246-249 C. proc. pen.) de a înștiința inculpatul în termenul prevăzut de lege. Se reține totodată că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar art. 1886 C. civ. stipulează că nici o prescripție nu poate să înceapă să curgă înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere. În raport de considerentele de mai sus, curgerea termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 C. proc.

pen., este condiționată de comunicarea ordonanței, dată de la care se naște dreptul la acțiune. Așadar, cât timp inculpatul nu a fost încunoștiințat, conform art. 246-249 C. proc. pen. asupra măsurii de scoatere de sub urmărire penală, nu se poate conchide că termenul de 18 luni, prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. începe să curgă. Momentul de la care începe să curgă acest termen este, într-adevăr, data ordonanței, dar numai dacă inculpatul a fost încunoștiințat. Pentru cele ce preced, se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și se va trimite cauza pentru rejudecare la tribunal, urmând ca în rejudecare, instanța să analizeze, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Admite recursul declarat de reclamantul O.L. împotriva deciziei nr. 1321 din 1 noiembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Casează decizia menționată și sentința nr. 231 din 8 martie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.