ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3366/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 4 septembrie 2003, reclamantul O.L. a

solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, Ministerul Public, Ministerul Justiției, Guvernul României,

Administrația Prezidențială și Ministerul de Interne, acordarea de despăgubiri

în cuantum de 10.000.000 Euro (echivalentul în lei la data plății), pentru

luarea măsurii arestării preventive pe nedrept, arestarea și condamnarea

abuzivă timp de peste 8 ani, precum și pentru suferințele cauzate de detenție

și a urmărilor acesteia, invocând în drept și dispozițiile art. 504 C. proc.

pen. A arătat că prin ordonanța din 4 decembrie 1974, dată în dosarul nr. 424/3/1974,

Procuratura Militară Craiova a dispus încetarea urmăririi penale pentru faptele

imputate reclamantului ca fiind comise în anii 1954-1955 până în luna iulie,

întrucât au fost amnistiate și scoaterea de sub urmărire penală a acestuia

pentru faptele imputate ca fiind comise în perioada 1955-29 noiembrie 1956 deoarece

în urma cercetărilor efectuate nu s-au confirmat.

În ședința publică din 12 noiembrie

2003, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive față

de pârâții Ministerul Public, Ministerul Justiției, Guvernul României,

Administrația Prezidențială și Ministerul de Interne.

Tribunalul București, secția a III-a

civilă, prin sentința nr. 231 din 8 martie 2004, a respins, în baza art. 505-506

C. proc. pen., acțiunea reclamantului în contradictoriu cu pârâtul Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice. S-a reținut că reclamantul a introdus

acțiunea în repararea pagubei cu mult după expirarea termenului stabilit de

Codul de procedură penală, ordonanța de scoatere de sub urmărire penală și

încetarea urmăririi penale fiind emisă la data de 4 decembrie 1974, iar

acțiunea a fost introdusă la 4 septembrie 2003.

Apelul declarat de reclamant

împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale,

prin decizia nr. 1321 din 1 noiembrie 2004. Instanța de apel a reținut, în

esență, că potrivit dispozițiilor exprese ale Codului de procedură penală,

termenul de exercitare a acțiunii pentru repararea pagubei curge de la data

ordonanței și nu de la data comunicării acesteia, iar reclamantul nu a făcut

dovada existenței vreunui motiv de întrerupere sau suspendare a prescripției

extinctive potrivit art. 12 și art. 16 din Decretul nr. 167/1958. S-au respins

și motivele de apel referitoare la data producerii pagubei, considerându-se că

aceasta nu este reprezentată de data emiterii ordonanței ci de data la care

reclamantul a fost arestat preventiv pe nedrept.

Împotriva acestei ultime decizii a

declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. A

arătat că în cauza de față dispozițiilor art. 504-507 C. proc. pen. le sunt

incidente si dispozițiile art. 242-248 precum și cele ale art. 249-249

1

C. proc. pen., unde în ambele cazuri se aplică dispozițiile art. 246 din același

cod și dispozițiile Decretului nr. 167/1958, motiv pentru care este îndreptățit

a introduce o acțiune în daune pentru erorile judiciare săvârșite în procesele

penale numai la data cunoașterii pagubei. A precizat că a luat cunoștință de

soluția dată de Procuratura Militară Craiova în anul 2003, nici pârâtul

Ministerul Finanțelor Publice și nici instanța de judecată, în virtutea rolului

său activ, nefăcând proba contrarie a celor susținute. A solicitat admiterea

recursului, modificarea hotărârii și admiterea cererii precizate, în sensul

obligării Statului Român la plata sumelor de 5.000.000 EURO, echivalent lei, cu

titlu de daune morale și 5.000.000 EURO, echivalent lei cu titlu de daune

materiale.

Recursul a fost reînregistrat pe

rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, urmare a declinării competenței cauzei în favoarea acestei

instanțe de către Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 2570/R

din 4 noiembrie 2005.

Recursul este fondat, urmând a fi

admis pentru considerentele ce se vor expune în continuare.

Conform art. 506 alin. (2)

C. proc. pen., în reglementarea în vigoare la data introducerii acțiunii, termenul

de introducere a acțiunii pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori

judiciare este de 18 luni de la data

rămânerii definitive, după caz, a hotărârilor instanței de

judecată sau a ordonanțelor procurorului, prevăzute în art. 504, în speță a

ordonanței de scoatere de sub

urmărire penală.

Expresia data ordonanței de scoatere

de sub urmărire penală nu poate fi interpretată însă izolat, extrasă din

context, adică în afara relației cu celelalte norme procesuale care garantează

drepturile fundamentale, inclusiv dreptul la apărare și la repararea pagubei

generată de eroarea judiciară. Interpretarea acestei norme trebuie să fie

sistematică, în sensul că termenul de 18 luni curge de la data ordonanței de

scoatere de sub urmărire penală numai în situația în care procurorul și-a

îndeplinit obligația legală (art. 246-249 C. proc. pen.) de a înștiința

inculpatul în termenul prevăzut de lege.

Se reține totodată că potrivit

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să

curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, iar art. 1886 C. civ.

stipulează că nici o prescripție nu poate să înceapă să curgă înainte de a se

naște acțiunea supusă acestui mod de stingere. În raport de considerentele de

mai sus, curgerea termenului de 18 luni prevăzut de art. 506 C. proc. pen.,

este condiționată de comunicarea ordonanței, dată de la care se naște dreptul

la acțiune.

Așadar, cât timp inculpatul nu a

fost încunoștiințat, conform art. 246-249 C. proc. pen. asupra măsurii de

scoatere de sub urmărire penală, nu se poate conchide că termenul de 18 luni,

prevăzut de art. 506 alin. (2) C. proc. pen. începe să curgă. Momentul de la

care începe să curgă acest termen este, într-adevăr, data ordonanței, dar numai

dacă inculpatul a fost încunoștiințat.

Pentru cele ce preced,

se va admite recursul, se vor casa ambele hotărâri pronunțate în cauză și se va

trimite cauza pentru rejudecare la tribunal,

urmând ca în rejudecare, instanța să analizeze, sub formă

de apărări și celelalte susțineri din recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de

reclamantul O.L. împotriva deciziei nr. 1321 din 1 noiembrie 2004 a Curții de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale.

Casează decizia menționată și

sentința nr. 231 din 8 martie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a

civilă, și trimite cauza pentru rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 martie 2006.