ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4181/2004

Asupra recursului față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 4 octombrie 2002 la Tribunalul București reclamantul I.G.L. a chemat în judecată Statul Român solicitând acordarea de despăgubiri materiale și morale pentru perioada 1957 – 1964: anchetarea din motive politice în perioada 1957 – 1960, arestarea în anul 1960 și condamnarea la 6 ani închisoare (grațiat în anul 1964 și achitat în anul 1979 de Tribunalul Suprem). În drept a invocat dispozițiile art. 504 C. proc. pen. În motivare a arătat în esență că datorită condamnării pe nedrept, a metodelor de anchetare și regimului de detenție s-a îmbolnăvit, i-a fost distrusă familia și carierea profesioanală, de asemenea i-au fost confiscate bunurile.

Toate acestea i-au provocat pe lângă o suferință fizică și o suferință morală. Din oficiu, tribunalul a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și prin sentința civilă nr. 997 F din 10 decembrie 2002 a admis excepția prescripției dreptului la acțiune și a respins acțiunea. Pentru a hotărî astfel instanța a avut în vedere dispozițiile art. 505 alin. (2) C. proc. pen. care dispune că termenul în care persoana îndreptățită poate porni acțiunea pentru repararea pagubei este de un an de la rămânerea definitivă a hotărârii de achitare sau de la data ordonanței de scoatere de sub urmărire. Împotriva acestei hotărâri reclamantul a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Reclamantul arată că instanța a avut în vedere doar dispozițiile art. 505 C. proc. pen. ignorând dispozițiile art. 998 C. civ. cât și aspectul invocat că prin achitarea dispusă de Tribunalul Suprem în martie 1990 nu s-a rezolvat problema despăgubirilor materiale și morale. Prin decizia civilă nr. 363 A din 23 iunie 2003 Curtea de Apel București, secția a III a civilă, a respins apelul ca nefondat. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că dreptul reclamantului la acțiune s-a prescris conform dispozițiilor art. 505 alin. (2) C. proc. pen. Chiar dacă s-ar invoca imposibilitatea de acționare datorită regimului politic totalitar, un nou termen de trei ani care ar fi început să curgă în anul 1990 a expirat de asemenea.

Împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs reluând criticile din apel, dar fără a invoca temeiul juridic. Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat Curtea reține că prin natura lor argumentele aduse corespund sub aspect strict formal prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin urmare acest text de lege poate fi avut în vedere în analizarea recursului deși nu a fost invocat expres, această deficiență de motivare fiind remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alin. ultim C. proc. civ. Recursul este nefondat. Atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect că s-a prescris dreptul reclamantului la acțiune. Dispozițiile art. 998 C. civ.

invocate de reclamant prevăd că „orice faptă a omului care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”. Conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă „Prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuită prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea”. În raport de data de 23 martie 1979 când s-a emis certificatul privind decizia nr. 13 din 9 martie 1979 a Tribunalului Suprem, termenul de 3 ani s-a împlinit în anul 1982 Dacă s-ar avea în vedere imposibilitatea de acționare din cauza regimului politic totalitar, termenul de prescripție de trei ani calculat din anul 1990 de asemenea s-a împlinit.

Așa fiind recursul este nefondat și urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.G.L. împotriva deciziei nr. 363 A din 23 iunie 2003 a Curții de Apel București secția a III a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2004.