ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2180/2016

Decizia nr. 2180/2016

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1228 din 20 noiembrie 2006, Tribunalul Olt a

admis acțiunea formulată de reclamantele A., B. și C., a dispus

anularea deciziei nr. 20 din 28 iunie 2004, emisă de pârâta SC D. SA

Slatina, prin lichidator judiciar E. SA Slatina, și a constatat că

reclamantele sunt îndreptățite la măsuri reparatorii conform

Titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Apelul

declarat de reclamante împotriva sentinței sus-menționate a fost

respins ca nefondat de Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 215

din 12 martie 2007.

Împotriva

deciziei instanței de apel, reclamantele au declarat recurs, iar prin

decizia nr. 3713 din 6 iunie 2008, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală,

a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza, spre

rejudecare, aceleiași curți de apel.

În rejudecare,

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă pentru cauze cu minori

și de familie, prin decizia nr. 299 din 11 noiembrie 2009. a admis apelul

formulat de reclamante și a schimbat în parte sentința civilă

nr. 1228 din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Olt, în sensul că a

constatat că reclamantele sunt îndreptățite la suma de 338.864

lei, reprezentând măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața

de 1 ha teren, situat în municipiul Slatina.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 9 iunie 2010,

petenta A. a solicitat lămurirea înțelesului dispozitivului deciziei

civile nr. 299/A din 11 noiembrie 2009 a acestei instanțe, în sensul de a

se menționa expres numele pârâtei care are obligația să-i achite

despăgubirile în sumă de 338.864 lei stabilite de instanță

prin decizia sus-menționată.

Prin

încheierea nr. 7 din 29 iunie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă, a respins ca nefondată cererea petentei.

În

considerentele încheierii, instanța a reținut ca decizia nr. 20 din

28 iunie 2004, emisă de către pârâta SC D. SA Slatina, prin

lichidator judiciar E. SPRL, contestată în cauză, nu este supusă

prevederilor art. 16 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind

procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, având în

vedere dispozițiile obligatorii ale deciziei nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei

Curți, pronunțată în recurs în interesul legii.

Această

situație a fost avută în vedere și de Înalta Curte prin decizia

de casare nr. 3713 din 6 iunie 2008 care a stat la baza rejudecării cauzei

și pronunțării deciziei nr. 299 din 11 noiembrie 2009 a

cărei lămurire se solicită.

În

rejudecare, instanța de apel s-a conformat indicațiilor deciziei de

casare și a stabilit cuantumul despăgubirilor tocmai datorită

faptului că respectiva contestație avea ca obiect o decizie

eliberată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

S-a

reținut că instanța de apel a procedat potrivit

dispozițiilor legale și a stabilit cuantumul despăgubirilor,

situație în care dispozitivul este conform prevederilor legale și

deciziei nr. 52 din 4 ianuarie 2007, pronunțară de Înalta Curte de

Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii,

neexistând motive pentru lămurirea acestuia.

S-a mai

reținut că ulterior stabilirii despăgubirilor bănești ca

formă de măsură reparatorie prin echivalent, reclamanta trebuia

să se conformeze dispozițiilor procedurii speciale de acordare a

acestor despăgubiri, instituită de iege chiar la momentul emiterii

deciziei (cap. V) și modificată ulterior prin Legea nr. 247/2005 - Titlul

VII.

De asemenea,

s-a arătat că la data formulării acestei cereri de

lămurire, prin sentința civilă nr. 33 din 17 ianuarie 2011,

pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, în Dosar nr. x/104/2002, în baza art.

132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 a fost închisă procedura

insolvenței Societății D. SA, societatea fiind radiată din

registrul comerțului de pe lângă Tribunalul Olt, astfel că, în

prezent, această societate nu mai există.

Împotriva acestei

încheieri, petenta A. a formulat recurs, susținând, în esență,

că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că nu se

impune lămurirea dispozitivului deciziei nr. 299 din 11 noiembrie 2009, cu

motivarea că dispozitivul este ciar formulat. Arată că, întrucât

în cauză au fost trei pârâți respectiv SC D. SA. Primăria

Municipiului Slatina și Ministerul Finanțelor Publice, dispozitivul

hotărârii trebuia să cuprindă mențiuni clare cu privire la

entitatea obligată la acordarea despăgubirilor, cu atât mai mult cu

cât s-a constatat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate

procesuală pasivă în cauză. Mai susține că nu se pune

problema să se adreseze pentru despăgubiri Fondului Proprietatea,

întrucât cuantumul despăgubirilor a fost stabilit ce către instanță,

iar debitorul obligației de plată trebuie stabilit tot de către

instanță. Susține că, în opinia sa, instanța, prin

încheierea recurată, a făcut mai mult decât era necesar într-o cerere

de lămurire dispozitiv, întrucât s-a pronunțat pe fondul cauzei

și a reținut alte obligații în sarcina sa decât cele stabilite

prin decizia a cărei dispozitiv se solicită a fi lămurit.

Examinând

încheierea recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor

dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat având în vedere

următoarele considerente.

Potrivit

dispozițiilor art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., invocate de

petentă în cererea adresală instanței de apel, părțile

pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să

lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile

potrivnice, dacă sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde

dispoziții potrivnice.

Prin decizia

nr. 299/A din 11 noiembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I

civilă, pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat

de reclamante și a schimbat în parte sentința civilă nr. 1228

din 20 noiembrie 2006 a Tribunalului Olt, în sensul că a constatat că

reclamantele sunt îndreptățite la suma de 338.864 lei reprezentând

măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafața de 1 ha teren

situat în municipiul Slatina.

Contrar

susținerilor recurentei-petente, dispozitivul deciziei sus-menționate

este explicit și neechivoc, nefiind susceptibil de lămurire în sensul

precizării pârâtei obligate la plata despăgubirilor, în

condițiile art. 281

1

C. proc. civ., permițând executarea

sa în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cum

în mod corect a reținut curtea de apel.

Astfel, în

condițiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care

restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent. Măsurile reparatorii prin echivalent vor

consta în compensare cu alte bunuri sau servicii, oferite în echivalent de

către entitatea învestită potrivit prezentei legi cu

soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite,

sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind

regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor

preluate în mod abuziv.

Legea nr.

10/2001 face distincție între procedura jurisdicțională, care se

soluționează în contradictoriu cu emitentul dispoziției

contestate, și procedura execuțională, cea reglementată de

Titlului VIl al Legii nr. 247/2005 (în vigoare la data pronunțării

deciziei a cărei lămurire s-a solicitat), care vizează atât

regimul stabilirii, cât și pe cel al plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

De altfel,

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 se referă inclusiv la ipoteza în care se

află recurenta din cauza de față, căreia i-au fost

stabilite măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor

bănești, într-un cuantum determinat.

Astfel,

potrivit art. 16.1. din Hotărârea nr. 1095 din 15 septembrie 2005 pentru

aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VIl din Legea nr.

247/2005, „Vor fi predate Secretariatului Comisiei Centrale toate deciziile

și dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor în temeiul Legii nr. 10/2001,

republicată, în care s-au consemnat (...) despăgubiri

bănești”, cu precizarea din art. 16.5 alin. (3) că „Deciziile/dispozițiile

sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale, prevăzute la pct. 16.1-16.3, obiect al unor litigii aflate pe

rolul instanțelor judecătorești, vor fi predate după

rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârilor

judecătorești.”

Prin urmare,

și decizia civilă nr. 299/A din 11 noiembrie 2009, care

recunoaște în mod irevocabil dreptul recurentei la măsuri reparatorii

în echivalent, sub forma despăgubirilor, în cuantumul stabilit de

către instanță, urmează să fie executată în

condițiile Titlului VIl al Legii nr. 247/2005, care nu permiteau obligarea

directă la despăgubiri bănești a entității care a

emis dispoziția în baza Legii nr. 10/2001 sau a altor persoane juridice în

contradictoriu cu care a fost pronunțată decizia de acordare a

despăgubirilor.

Este de

reținut că prin Titlul VII al Legii 247 din 22 iulie 2005 s-a

reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate in mod abuziv, în art. 1 arătându-se că

această lege reglementează sursele de finanțare, cuantumul

și procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor care nu

pot fi restituite în natură, rezultate din aplicarea Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată.

Ca atare, în

mod corect curtea de apel a reținut că ulterior stabilirii

despăgubirilor, ca formă de măsură reparatorie prin

echivalent, reclamanta trebuia să se conformeze dispozițiilor

procedurii speciale de plată a acestor despăgubiri, instituită

de lege chiar la momentul emiterii deciziei (cap. V) și modificată

ulterior prin Titlul VIl din Legea nr. 247/2005, act normativ succedat de Legea

nr. 165/2013.

De altfel, se

constată că prin solicitarea de a se menționa expres în

dispozitivul hotărârii a cărei lămurire o solicită a

numelui pârâtei obligată la plata despăgubirilor, petenta tinde

să schimbe cele dispuse irevocabil printr-o hotărâre

judecătorească, ceea ce nu este posibil în procedura

reglementată de dispozițiile art 281

1

C. proc. civ.,

întrucât s-ar aduce atingere autorității lucrului judecat.

Față

de considerentele prezentate, Înalta Curte, constatând că prin încheierea

recurată instanța a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., va respinge recursul ca

nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii nr. 7 din 29

iunie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi, 11 noiembrie 2016.