ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 299/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 210 din 27 mai 2008, Tribunalul Mehedinți a condamnat pe inculpatul B.I., la pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. și a prevederilor art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.984 lei, cu titlu de despăgubiri civile cu dobânzile legale aferente către partea civilă Spitalul Județean de Urgență Dr. Tr. Severin. În esență, s-au reținut următoarele: La data de 24 iulie 2007, în cadrul unui conflict între inculpat și partea vătămată, cei doi s-au îmbrâncit, situație în care partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe spate.

Continuând conflictul, inculpatul a scos dintr-o geantă o foarfecă, cu care a aplicat părții vătămate o lovitură în piept, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie. Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 133 din 9 octombrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat. Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat admiterea recursului declarat și casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385 9 pct. 10, 14 și 17 C. proc. pen., pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Recursul nu este fondat. Din examinarea lucrărilor dosarului, rezultă că instanțele au reținut corect fapta și vinovăția inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri esențiale, solicitate de apărare, se constată că respingerea cererii de efectuare a unei contraexpertize medico-legale a fost întemeiată, instanța apreciind corect că nu este concludentă în soluționarea cauzei. Sub acest aspect, raportul medico-legal întocmit în cursul urmăririi penale a răspuns cu precizie la toate obiectivele expertizei, concluzionând că leziunile traumatice produse părții vătămate, prin lovire cu corp tăietor-înțepător și prin lovire cu sau de corp dur necesită 30-35 zile îngrijiri medicale, iar leziunea toracică i-a pus în primejdie viața.

În raport de concluziile clare exprimate în conținutul raportului medico-legal, instanța de judecată a constatat, în mod corect, că nu există îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, pentru a dispune efectuarea unei noi expertize, așa cum prevăd dispozițiile art. 125 C. proc. pen. Pe de altă parte, nici criticile, în sensul că în raportul medico- legal nu se distinge pentru ce s-au acordat îngrijiri medicale de 30-35 zile și că EKG-ul efectuat a doua zi concluzionează că asupra cordului nu s-au exercitat semne de agresiune, nu pot fi primite, întrucât din concluziile raportului medico-legal rezultă clar că leziunile menționate la pct. 1 din concluzii necesită pentru vindecare 30-35 zile îngrijiri medicale și că diagnosticul stabilit a fost de „plagă înjunghiată hemitorace drept penetrantă retrosternal cu interesarea pericardului”, iar nu a cordului.

În ce privește vinovăția inculpatului, din coroborarea probelor strânse în cursul urmăririi penale și a celor administrate în cursul cercetării judecătorești, rezultă cert că, în după-amiaza zilei de 24 iulie 2007, pe fondul unui conflict generat de partea vătămată care a inițiat o ceartă cu inculpatul, aceștia s-au îmbrâncit reciproc, iar, ulterior, inculpatul i-a aplicat acesteia o lovitură cu o foarfecă, în piept. Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., așa cum susține apărarea. Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce caracterizează latura subiectivă și conduc neîndoielnic la reținerea acțiunii făptuitorului cu intenția de a ucide.

De regulă, această intenție, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde din natura obiectului folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în care sunt aplicate loviturile sau intensitatea loviturilor aplicate. În cauză, analizând toate aceste elemente, se constată că, în raport cu lovitura aplicată de inculpat cu un obiect tăietor înțepător, foarfecă, apt de a produce moartea, într-o zonă vitală, zona toracică, care i-au cauzat părții vătămate leziuni ce i-au pus în primejdie viața, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia. Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă, neimpunându-se casarea hotărârilor sub acest aspect.

Nici criticile invocate în scris, dar nesusținute oral, referitoare la omisiunea reținerii dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen., nu sunt întemeiate. Din probele administrate în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de lege pentru reținerea depășirii limitelor legitimei apărări sub forma excesului justificat, privitoare la atac și gravitatea pericolului. Astfel, pentru a fi incidență instituția excesului justificat, atacul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, identice cu cele prevăzute pentru legitima apărare, prima dintre acestea constând în materialitatea atacului. Or, în cauză, atacul părții vătămate nu a fost unul material, concretizat în acțiuni fizice sau folosire de instrumente și mijloace în măsură să pericliteze persoana inculpatului sau alte valori sociale ocrotite.

Condiția atacului de a fi material a fost prevăzută de legiuitor pentru a-l deosebi de atacul verbal sau scris, care nu dă dreptul unei riposte legitime. Infracțiunea săvârșită pentru respingerea unui atac verbal poate fi comisă în condițiile circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Or, în cauză nici această circumstanță atenuantă nu poate fi reținută, întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict verbal, cu ocazia căruia nu s-a dovedit nici o acțiune provocatoare din partea părții vătămate, produsă prin violență, o atingere gravă a demnității persoanei sau o altă acțiune ilicită gravă, astfel că nu se impune reținerea circumstanței atenuante legale a provocării.

Drept urmare, instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete în contextul cărora inculpatul a săvârșit fapta și au constatat, în mod corect, că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, în concurs real cu infracțiunea de port ilegal de cuțit. Nici susținerea apărării că în cursul urmăririi penale, inculpatul nu a fost asistat de un avocat din oficiu, deși era obligatoriu, dată fiind gravitatea faptei. Din interpretarea dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen., rezultă că asistența juridică este obligatorie, în cursul urmăririi penale, printre altele, când învinuitul sau inculpatul este reținut sau arestat sau când organul de urmărire penală apreciază că acesta nu și-ar putea face singur apărarea.

Or, în cauză, inculpatul nu a fost reținut sau arestat în faza de urmărire penală și nu au rezultat nici date că s-ar afla într-o împrejurare în care să nu își facă singur apărarea. Criteriul gravității infracțiunii săvârșite, în raport cu care este obligatorie asistența juridică, este reglementat de Codul de procedură penală doar pentru faza de judecată, prin raportare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, așa cum rezultă din interpretarea textului art. 171 alin. (3) C. proc. pen. Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată inculpatului nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul a conceput și realizat tentativa la omor calificat, precum și de datele ce caracterizează persoana acestuia (atitudine sinceră, fără antecedente penale), rezultă că instanțele au individualizat în mod just pedeapsa aplicată, acordând eficiență criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și i-au aplicat o pedeapsă al cărei cuantum a fost corect stabilit. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, al cărei minim special prevăzut de lege a fost deja coborât, instanțele au avut în vedere datele ce caracterizează persoana acestuia, pe care, în mod corect, Ie-a valorificat în favoarea inculpatului, prin reținerea circumstanțelor atenuante legale.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, se constată că, în mod corect, în raport de gravitatea faptei săvârșite, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat doar prin executarea în regim de detenție. Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul inculpatului B.I. să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva deciziei penale nr. 133 din 9 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2009.