ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 299/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 210 din 27 mai 2008, Tribunalul Mehedinți a

condamnat pe inculpatul B.I., la pedepsele de 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C.

pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174

și 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 C. pen. și a

prevederilor art. 71 – art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.984 lei, cu titlu

de despăgubiri civile cu dobânzile legale aferente

către partea civilă

Spitalul Județean de Urgență Dr. Tr. Severin.

În esență, s-au reținut următoarele:

La data de 24 iulie 2007, în cadrul unui conflict între inculpat și

partea vătămată, cei doi s-au îmbrâncit, situație în care partea vătămată s-a

dezechilibrat și a căzut pe spate. Continuând conflictul, inculpatul a scos

dintr-o geantă o foarfecă, cu care a aplicat părții vătămate o lovitură în

piept, cauzându-i leziuni ce i-au pus viața în primejdie.

Curtea de Apel Craiova, secția penală, prin decizia penală nr. 133 din

9 octombrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat admiterea recursului

declarat și casarea ambelor hotărâri atacate, în temeiul art. 385

9

pct.

10, 14 și 17 C. proc. pen., pentru motivele expuse în partea introductivă a

hotărârii.

Recursul nu este fondat.

Din examinarea lucrărilor dosarului,

rezultă că instanțele au

reținut corect fapta și vinovăția

inculpatului, i-au dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor

legale și au individualizat în mod just pedeapsa aplicată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 10

C. proc. pen., în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra unor cereri

esențiale, solicitate de apărare, se constată că respingerea cererii de

efectuare a unei contraexpertize

medico-legale

a fost întemeiată, instanța apreciind corect că nu este

concludentă în

soluționarea cauzei.

Sub acest aspect, raportul medico-legal întocmit în cursul

urmăririi penale a răspuns cu precizie la toate

obiectivele expertizei,

concluzionând că leziunile traumatice produse

părții vătămate, prin lovire cu corp tăietor-înțepător și prin lovire cu sau de

corp dur necesită 30-35 zile îngrijiri medicale, iar leziunea toracică i-a pus

în primejdie viața.

În raport de concluziile clare exprimate în conținutul raportului

medico-legal, instanța de judecată a constatat, în mod corect, că nu există

îndoieli cu privire la exactitatea concluziilor raportului de expertiză, pentru

a dispune efectuarea unei noi expertize, așa cum prevăd dispozițiile art. 125 C.

proc. pen.

Pe de altă parte, nici criticile, în

sensul că în raportul medico-

legal nu se distinge pentru

ce s-au acordat îngrijiri medicale de

30-35

zile și că EKG-ul efectuat a doua zi concluzionează că asupra

cordului

nu s-au exercitat semne de agresiune, nu pot fi primite, întrucât din

concluziile raportului medico-legal rezultă clar că

leziunile menționate la pct. 1 din concluzii necesită pentru vindecare

30-35 zile îngrijiri medicale și că diagnosticul stabilit a fost de „plagă

înjunghiată

hemitorace drept penetrantă retrosternal cu interesarea

pericardului”, iar nu a cordului.

În ce privește vinovăția inculpatului, din coroborarea probelor strânse

în cursul urmăririi penale și a celor administrate în cursul cercetării

judecătorești, rezultă cert că, în după-amiaza zilei

de 24 iulie 2007, pe fondul unui conflict generat de partea vătămată

care

a inițiat o ceartă cu inculpatul, aceștia s-au îmbrâncit reciproc,

iar, ulterior, inculpatul i-a aplicat acesteia o

lovitură cu o foarfecă, în

piept.

Din analiza probelor și actelor dosarului, rezultă că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat, iar nu cele

ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., așa cum

susține apărarea.

Distincția între cele două infracțiuni se apreciază în raport de datele

exterioare ale faptei, împrejurările, mobilul, scopul, aspecte ce

caracterizează latura subiectivă și conduc neîndoielnic la reținerea acțiunii

făptuitorului cu intenția de a ucide. De regulă,

această intenție, care poate fi directă sau indirectă, se desprinde din

natura

obiectului folosit (apt de a produce moartea), zona vitală în

care sunt aplicate loviturile sau intensitatea

loviturilor aplicate.

În cauză, analizând toate aceste

elemente, se constată că, în

raport cu lovitura aplicată

de inculpat cu un obiect tăietor înțepător, foarfecă, apt de a produce moartea,

într-o zonă vitală, zona toracică, care i-au cauzat părții vătămate leziuni ce

i-au pus în primejdie viața, inculpatul, chiar dacă nu a urmărit rezultatul

letal, a acceptat posibilitatea producerii acestuia.

Așa fiind, încadrarea juridică dată faptei este corectă,

neimpunându-se casarea hotărârilor sub acest

aspect.

Nici criticile invocate în scris, dar nesusținute oral, referitoare la

omisiunea reținerii dispozițiilor art. 44 alin. (3) C. pen. și art. 73 lit. b) C.

pen., nu sunt întemeiate.

Din probele administrate în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite

cumulativ condițiile expres prevăzute de lege pentru reținerea depășirii

limitelor legitimei apărări sub forma excesului justificat, privitoare la atac

și gravitatea pericolului. Astfel, pentru a fi incidență instituția excesului

justificat, atacul trebuie să îndeplinească mai multe condiții, identice cu

cele prevăzute pentru legitima apărare, prima dintre acestea constând în

materialitatea atacului.

Or, în cauză, atacul părții vătămate nu a fost unul material,

concretizat în acțiuni fizice sau folosire de

instrumente și mijloace în

măsură să pericliteze persoana inculpatului

sau alte valori sociale ocrotite.

Condiția atacului de a fi material a fost prevăzută de legiuitor pentru

a-l deosebi de atacul verbal sau scris, care nu dă dreptul unei riposte

legitime. Infracțiunea săvârșită pentru respingerea unui atac verbal poate fi

comisă în condițiile circumstanței atenuante legale a provocării, prevăzută de art.

73 lit. b) C. pen.

Or, în cauză nici această circumstanță atenuantă nu poate fi reținută,

întrucât, din probele administrate nu rezultă că inculpatul ar fi săvârșit

tentativa la omor calificat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții,

ci, dimpotrivă, în cadrul unui conflict verbal, cu ocazia căruia nu s-a dovedit

nici o acțiune provocatoare din partea părții vătămate, produsă prin violență,

o atingere gravă a demnității persoanei sau o altă acțiune ilicită gravă,

astfel că nu se impune reținerea circumstanței atenuante legale a provocării.

Drept urmare, instanțele au ținut seama de toate împrejurările concrete

în contextul cărora inculpatul a săvârșit fapta și au constatat, în mod corect,

că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

tentativă la omor calificat, în concurs real cu infracțiunea de port ilegal de

cuțit.

Nici susținerea apărării că în cursul

urmăririi penale, inculpatul

nu a fost asistat de un

avocat din oficiu, deși era obligatoriu, dată fiind gravitatea faptei.

Din interpretarea dispozițiilor art. 171 alin. (1) C. proc. pen.,

rezultă că asistența juridică este obligatorie, în cursul urmăririi penale,

printre altele, când învinuitul sau inculpatul este reținut sau arestat sau

când organul de urmărire penală apreciază că acesta nu și-ar putea face singur

apărarea.

Or, în cauză, inculpatul nu a fost reținut sau arestat în faza de

urmărire penală și nu au rezultat nici date că s-ar afla într-o împrejurare în

care să nu își facă singur apărarea.

Criteriul gravității infracțiunii

săvârșite, în raport cu care este

obligatorie asistența

juridică, este reglementat de Codul de procedură penală doar pentru faza de

judecată, prin raportare la

cuantumul

pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită,

așa cum

rezultă din interpretarea textului art. 171 alin. (3) C. proc. pen.

Nici critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicată

inculpatului nu este fondată.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei

săvârșite, reflectat de modul în care inculpatul

a conceput și realizat

tentativa la omor calificat, precum și de datele

ce caracterizează persoana acestuia (atitudine sinceră, fără antecedente

penale),

rezultă că instanțele au

individualizat în mod just pedeapsa aplicată,

acordând eficiență

criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și i-au aplicat o pedeapsă al cărei

cuantum a fost corect stabilit.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, al cărei minim

special prevăzut de lege a fost deja coborât, instanțele au

avut în vedere datele ce caracterizează persoana

acestuia, pe care, în mod corect, Ie-a valorificat în favoarea inculpatului,

prin reținerea circumstanțelor atenuante legale.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei aplicate, se constată

că, în mod corect, în raport de gravitatea faptei săvârșite, instanța a

apreciat că scopul pedepsei poate fi realizat doar prin executarea în regim de

detenție.

Neexistând nici alte temeiuri de casare care pot fi luate în

considerare din oficiu, urmează ca recursul

inculpatului B.I.

să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat B.I. împotriva

deciziei penale nr. 133 din 9

octombrie

2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei

de 600 lei cu titlul de

cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

ianuarie 2009.