ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 72

din 2 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 7508/104/2006, Tribunalul Olt,

investit cu judecarea cauzei, l-a condamnat pe inculpatul B.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art.

174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la 4 ani

închisoare, cu executarea în regim de detenție, aplicându-i, totodată, pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen., pe o durată de 3 ani.

S-a dedus din pedeapsa

aplicată, arestarea preventivă de la 13 decembrie 2006 la 18 decembrie 2006.

Inculpatul a fost obligat la

plata despăgubirilor civile în cuantum de 1639,23 lei către Spitalul Județean

Slatina și la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale către partea

civilă P.F.

Prima instanță și-a însușit,

în esență, starea de fapt reținută în rechizitoriu, anume că la 10 septembrie

2006, în jurul orelor 17,00, în timp ce se aflau pe o stradă din comuna

Strejești, județul Olt, inculpatul B.C. a aplicat părții vătămate P.F., mai

multe lovituri cu un ciomag în zona hemitoracelui stâng, iar după ce partea

vătămată a căzut la sol, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele,

acțiunea sa violentă fiind întreruptă de intervenția unei persoane rămasă

neidentificată.

Ca urmare a loviturilor

aplicate de inculpat, partea vătămată P.F. a suferit leziuni de violență care

au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, leziuni care,

potrivit certificatului medico-legal nr. 1161 din 21 septembrie 2006, emis de S.M.L.J.

Olt nr. 175/ A9 din 2 noiembrie 2006, i-au pus viața în pericol.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat apeluri, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt (criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în cauză nu s-a realizat o

corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului) cât și inculpatul B.C.

care, în esență, a susținut că fapta comisă constituie infracțiunea prevăzută

de art. 180 alin. (2) C. pen. (în funcție de concluziile actelor medico-legale

emise pe numele părții vătămate privind numărul zilelor de îngrijiri medicale

necesare pentru vindecarea leziunilor și de posibilitatea acestor leziuni de a

pune sau nu în primejdie viața victimei).

Curtea de Apel Craiova, prin

decizia penală nr. 30 din 22 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 7508/104/2006,

a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.C. și, desființând

sentința penală apelată, în totalitate, în baza art. 334 C. proc. pen., a

schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în

judecată, dintr-o infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit.

i) C. pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit.

b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit

împotriva inculpatului B.C. pentru care acesta a fost trimis în judecată

dintr-o infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C.

pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât

lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate P.F.

A constatat că inculpatul a

fost arestat preventiv de la 13 decembrie 2006 la data de 18 decembrie 2006.

A obligat inculpatul la

plata sumei de 1639,23 lei daune materiale către partea civilă Spitalul

Județean Slatina, cu dobânda legală aferentă sumei, de la data rămânerii

definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului.

Instanța de apel și-a

motivat hotărârea pe considerentul că încadrarea juridică dată faptei prin

actul de sesizare este greșită întrucât intenția inculpatului nu a fost aceea

de a ucide victima, ci doar de a produce leziuni corporale, motivare

fundamentată pe cele menționate în avizul nr. E1/13303/2007 al C.S.M.L. din

cadrul I.M.L. Mina Minovici București, în sensul că leziunile prezentate de

partea vătămată nu i-au pus acesteia viața în primejdie.

Împotriva acestei din urmă

decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Craiova, secția penală, privind pe intimatul inculpat B.C., susținând că:

apel este netemeinică și nelegală, întrucât faptei săvârșită de inculpat i s-a

dat o încadrare juridică greșită, în mod greșit, fiind schimbată încadrarea

juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, din

infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și

175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art.

180 alin. (2) C. pen. [(caz prevăzut de dispozițiile art. 385

9

alin.

(1) pct. 17 C. proc. pen.)].

apel este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea

dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd obligativitatea

pentru instanța de judecată de a nu soluționa acțiunea civilă în cazul în care

pronunță încetarea procesului penal pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C.

proc. pen.

În dezvoltarea primului

motiv de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală și

netemeinică, în mod greșit, apreciindu-se că fapta săvârșită de inculpatul B.C.,

constând în lovirea repetată a părții vătămate cu o bucată de lemn și apoi cu

picioarele în zona capului și a hemitoracelui stâng, acțiune violentă care a

avut ca urmare producerea unor fracturi costale și care a fost întreruptă de

intervenția altei persoane, constituie infracțiunea de lovire sau alte

violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Lovirea repetată a victimei

cu un instrument vulnerant într-o zonă vitală a corpului, cu consecința

producerii unui traumatism toracic constând în fractura arcului posterior

CVI-CVII pe linia axilară, constituie infracțiunea de tentativă de omor,

poziția subiectivă a inculpatului caracterizându-se prin intenția de a ucide.

Chiar dacă numărul zilelor

de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate este unul

relativ redus (17-18 zile) și chiar dacă s-a concluzionat că leziunile produse

nu i-au pus acesteia viața în primejdie, având în vedere modul în care

inculpatul a acționat, zonele vizate, caracterul repetat al loviturilor,

intensitatea acestora, urmările produse, se poate aprecia că acesta a prevăzut

posibilitatea morții victimei, rezultat pe care l-a acceptat.

Împrejurarea că acțiunea

violentă a inculpatului a produs rezultatul menționat în actele medico-legale,

deși, în materialitatea sa, aceasta putea provoca moartea, nu are nici o

influență asupra încadrării juridice a faptei din punct de vedere al formei de

vinovăție, în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor.

Esențială, pentru existența

acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective este, în cauza de față,

reprezentarea de către inculpat a consecințelor actului său.

Chiar dacă nu a urmărit ca

prin acțiunile realizate să suprime viața părții vătămate, se poate aprecia,

având în vedere modul în care a acționat, se poate aprecia că inculpatul a avut

reprezentarea acestui rezultat și a acceptat posibilitatea ca acesta să se

producă.

Împrejurarea că fapta sa nu

a produs acest rezultat nu este urmarea manifestării de voință a inculpatului

care, apreciind că a aplicat o „corecție” victimei, a renunțat la acțiunea sa

violentă, ci este determinată de o cauză independentă de voința acestuia,

intervenția altei persoane.

În dezvoltarea celui de-al

doilea motiv de recurs, se arată că, în mod greșit, instanța de apel, dispunând

încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.C. pentru

infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., soluție fundamentată pe

dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen.,

a soluționat acțiunea civilă, obligându-l pe acesta la plata sumei de 1639,23

lei daune materiale către partea civilă Spitalul Județean Slatina.

Au fost încălcate astfel

dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că „instanța penală

nu soluționează acțiunea civile [..] în cazul în care pronunță încetarea

procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f) și

g) C. proc. pen., precum și în caz de retragere a plângerii prealabile.

Pentru aceste considerente, parchetul

a solicitat ca, în conformitate cu art. 385

15

alin. (1) pct. 2 lit.

d) C. proc. pen., să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și să dispună

rejudecarea cauzei, pronunțând o hotărâre legală și temeinică.

Examinând recursul

parchetului împotriva deciziei penale nr. 30 din 22 februarie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția penală, în raport de criticile formulate, dar și în raport

cu probele administrate în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat.

Contrar, celor susținute de

parchet, niciuna dintre cele două critici indicate, nu poate fi primită, fiind contrare

teoriei conținutului infracțiunii.

A admite, ca fondată, prima

critică formulată de parchet, ar însemna a încălca principiul existent în art. 17

alin. (2) C. pen., după care, temeiul răspunderii penale este infracțiunea,

ceea ce nu este de admis.

A susține, condamnarea

inculpatului, pentru tentativă la infracțiunea de omor, numai pentru că,

formal, ar fi îndeplinite cerințele laturii subiective, ar însemna a nu ține

seama că infracțiunea presupune nu numai latura subiectivă a respectivei

infracțiuni ci și latura obiectivă, a respectivei infracțiuni.

Or, actele medico-legale,

existente în dosar, și în primul rând, actul emanat de la C.S.M.L. semnat de 9

medici specialiști, medico-legali, demonstrează, cu evidență, inexistența

laturii obiective a respectivei infracțiuni. Numărul redus al zilelor de

îngrijiri medicale, lipsa unor leziuni care să fi pus în pericol viața părții

vătămate face să nu existe intensitatea loviturilor și urmările proprii infracțiunii

de tentativă de omor, încât, în mod judicios, instanța de control judiciar a

procedat la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea reală comisă, mult

mai ușoară, anume cea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin.

(2) C. pen.

Pe de altă parte, nici cel

de-al doilea motiv de recurs, nu este întemeiat. În speță, inculpatul a fost

obligat la despăgubiri civile, pe baza propriei voințe, de a plăti suma

cuvenită Spitalului Județean Slatina și nu, părții vătămate în infracțiunea

comisă, pentru care s-a încetat procesul penal.

Așa fiind, Curtea va trebui

să privească recursul de față, declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea

atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva

deciziei penale nr. 30 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală,

privind pe intimatul inculpat B.C.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 mai 2008.