ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1811/2008

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 2 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. 7508/104/2006, Tribunalul Olt, investit cu judecarea cauzei, l-a condamnat pe inculpatul B.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i), cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare, cu executarea în regim de detenție, aplicându-i, totodată, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 3 ani. S-a dedus din pedeapsa aplicată, arestarea preventivă de la 13 decembrie 2006 la 18 decembrie 2006. Inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile în cuantum de 1639,23 lei către Spitalul Județean Slatina și la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale către partea civilă P.F.

Prima instanță și-a însușit, în esență, starea de fapt reținută în rechizitoriu, anume că la 10 septembrie 2006, în jurul orelor 17,00, în timp ce se aflau pe o stradă din comuna Strejești, județul Olt, inculpatul B.C. a aplicat părții vătămate P.F., mai multe lovituri cu un ciomag în zona hemitoracelui stâng, iar după ce partea vătămată a căzut la sol, inculpatul a continuat să o lovească cu picioarele, acțiunea sa violentă fiind întreruptă de intervenția unei persoane rămasă neidentificată. Ca urmare a loviturilor aplicate de inculpat, partea vătămată P.F. a suferit leziuni de violență care au necesitat pentru vindecare 17-18 zile de îngrijiri medicale, leziuni care, potrivit certificatului medico-legal nr. 1161 din 21 septembrie 2006, emis de S.M.L.J.

Olt nr. 175/ A9 din 2 noiembrie 2006, i-au pus viața în pericol. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt (criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în cauză nu s-a realizat o corectă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului) cât și inculpatul B.C. care, în esență, a susținut că fapta comisă constituie infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. (în funcție de concluziile actelor medico-legale emise pe numele părții vătămate privind numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea leziunilor și de posibilitatea acestor leziuni de a pune sau nu în primejdie viața victimei). Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 30 din 22 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr. 7508/104/2006, a respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul B.C.

și, desființând sentința penală apelată, în totalitate, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, dintr-o infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B.C. pentru care acesta a fost trimis în judecată dintr-o infracțiune prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., într-o infracțiune prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., întrucât lipsește plângerea prealabilă a persoanei vătămate P.F.

A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 13 decembrie 2006 la data de 18 decembrie 2006. A obligat inculpatul la plata sumei de 1639,23 lei daune materiale către partea civilă Spitalul Județean Slatina, cu dobânda legală aferentă sumei, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea integrală a debitului. Instanța de apel și-a motivat hotărârea pe considerentul că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare este greșită întrucât intenția inculpatului nu a fost aceea de a ucide victima, ci doar de a produce leziuni corporale, motivare fundamentată pe cele menționate în avizul nr. E1/13303/2007 al C.S.M.L. din cadrul I.M.L. Mina Minovici București, în sensul că leziunile prezentate de partea vătămată nu i-au pus acesteia viața în primejdie.

Împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, secția penală, privind pe intimatul inculpat B.C., susținând că: 1. Hotărârea instanței de apel este netemeinică și nelegală, întrucât faptei săvârșită de inculpat i s-a dat o încadrare juridică greșită, în mod greșit, fiind schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care acesta a fost trimis în judecată, din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 și 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. [(caz prevăzut de dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)]. 2. Hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 346 alin. (4) C. proc.

pen., care prevăd obligativitatea pentru instanța de judecată de a nu soluționa acțiunea civilă în cazul în care pronunță încetarea procesului penal pentru cazul prevăzut de art. 10 lit. f) C. proc. pen. În dezvoltarea primului motiv de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică, în mod greșit, apreciindu-se că fapta săvârșită de inculpatul B.C., constând în lovirea repetată a părții vătămate cu o bucată de lemn și apoi cu picioarele în zona capului și a hemitoracelui stâng, acțiune violentă care a avut ca urmare producerea unor fracturi costale și care a fost întreruptă de intervenția altei persoane, constituie infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.

Lovirea repetată a victimei cu un instrument vulnerant într-o zonă vitală a corpului, cu consecința producerii unui traumatism toracic constând în fractura arcului posterior CVI-CVII pe linia axilară, constituie infracțiunea de tentativă de omor, poziția subiectivă a inculpatului caracterizându-se prin intenția de a ucide. Chiar dacă numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare pentru vindecarea părții vătămate este unul relativ redus (17-18 zile) și chiar dacă s-a concluzionat că leziunile produse nu i-au pus acesteia viața în primejdie, având în vedere modul în care inculpatul a acționat, zonele vizate, caracterul repetat al loviturilor, intensitatea acestora, urmările produse, se poate aprecia că acesta a prevăzut posibilitatea morții victimei, rezultat pe care l-a acceptat.

Împrejurarea că acțiunea violentă a inculpatului a produs rezultatul menționat în actele medico-legale, deși, în materialitatea sa, aceasta putea provoca moartea, nu are nici o influență asupra încadrării juridice a faptei din punct de vedere al formei de vinovăție, în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor. Esențială, pentru existența acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective este, în cauza de față, reprezentarea de către inculpat a consecințelor actului său. Chiar dacă nu a urmărit ca prin acțiunile realizate să suprime viața părții vătămate, se poate aprecia, având în vedere modul în care a acționat, se poate aprecia că inculpatul a avut reprezentarea acestui rezultat și a acceptat posibilitatea ca acesta să se producă.

Împrejurarea că fapta sa nu a produs acest rezultat nu este urmarea manifestării de voință a inculpatului care, apreciind că a aplicat o „corecție” victimei, a renunțat la acțiunea sa violentă, ci este determinată de o cauză independentă de voința acestuia, intervenția altei persoane. În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs, se arată că, în mod greșit, instanța de apel, dispunând încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului B.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., soluție fundamentată pe dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. f) C. proc. pen., a soluționat acțiunea civilă, obligându-l pe acesta la plata sumei de 1639,23 lei daune materiale către partea civilă Spitalul Județean Slatina.

Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 346 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că „instanța penală nu soluționează acțiunea civile [..] în cazul în care pronunță încetarea procesului penal pentru vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f) și g) C. proc. pen., precum și în caz de retragere a plângerii prealabile. Pentru aceste considerente, parchetul a solicitat ca, în conformitate cu art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., să admită recursul, să caseze hotărârea atacată și să dispună rejudecarea cauzei, pronunțând o hotărâre legală și temeinică. Examinând recursul parchetului împotriva deciziei penale nr. 30 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală, în raport de criticile formulate, dar și în raport cu probele administrate în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat.

Contrar, celor susținute de parchet, niciuna dintre cele două critici indicate, nu poate fi primită, fiind contrare teoriei conținutului infracțiunii. A admite, ca fondată, prima critică formulată de parchet, ar însemna a încălca principiul existent în art. 17 alin. (2) C. pen., după care, temeiul răspunderii penale este infracțiunea, ceea ce nu este de admis. A susține, condamnarea inculpatului, pentru tentativă la infracțiunea de omor, numai pentru că, formal, ar fi îndeplinite cerințele laturii subiective, ar însemna a nu ține seama că infracțiunea presupune nu numai latura subiectivă a respectivei infracțiuni ci și latura obiectivă, a respectivei infracțiuni. Or, actele medico-legale, existente în dosar, și în primul rând, actul emanat de la C.S.M.L.

semnat de 9 medici specialiști, medico-legali, demonstrează, cu evidență, inexistența laturii obiective a respectivei infracțiuni. Numărul redus al zilelor de îngrijiri medicale, lipsa unor leziuni care să fi pus în pericol viața părții vătămate face să nu existe intensitatea loviturilor și urmările proprii infracțiunii de tentativă de omor, încât, în mod judicios, instanța de control judiciar a procedat la schimbarea încadrării juridice în infracțiunea reală comisă, mult mai ușoară, anume cea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. Pe de altă parte, nici cel de-al doilea motiv de recurs, nu este întemeiat. În speță, inculpatul a fost obligat la despăgubiri civile, pe baza propriei voințe, de a plăti suma cuvenită Spitalului Județean Slatina și nu, părții vătămate în infracțiunea comisă, pentru care s-a încetat procesul penal.

Așa fiind, Curtea va trebui să privească recursul de față, declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, ca nefondat, și să-l respingă, ca atare, menținând, astfel, hotărârea atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 30 din 22 februarie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală, privind pe intimatul inculpat B.C. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 mai 2008.