ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1326/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 392 din 04 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respins apelul declarat de condamnatul G.G. împotriva sentinței penale nr. 140 din 04 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1113/104/2012**, ca nefondat. A fost obligat apelantul la plata sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON reprezintă onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Craiova a reținut că, prin sentința penală nr. 140 din 04 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1113/104/2012**, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de petentul G.N., pentru condamnatul G.G., și a fost obligat petentul la plata sumei de 40 RON, cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că petentul G.N. a formulat pentru condamnatul G.G. o cerere de revizuire împotriva hotărârii judecătorești prin care acesta din urmă a fost condamnat la 10 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. b) din același cod. Prin sentința penală nr. 151 din data de 13 septembrie 2012 a Tribunalului Olt, a fost admisă în principiu cererea de revizuire, iar pe fond s-a dispus respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 352 din 23 noiembrie 2012, Curtea de Apel Craiova a admis apelul revizuentului G.G.

și a desființat, în parte, sentința cu privire la soluționarea pe fond a cauzei, trimițând-o spre rejudecare la instanța de fond, cu menținerea dispozițiilor referitoare la admiterea în principiu a cererii. Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 19 decembrie 2012, primind prim termen de judecată la data de 30 ianuarie 2013. Instanța învestită cu soluționarea acestei cauze a admis cererile privind readministrarea probelor, în dovedirea motivelor de revizuire. Astfel, a fost încuviințată proba testimonială, fiind audiați atât martorii propuși inițial prin rechizitoriu, cât și martorii C.N., T.O. și T.V., propuși de către petentul condamnat în dovedirea motivelor de revizuire.

De asemenea, a fost dispusă o nouă expertiză medico-legală care să aibă în vedere apărarea formulată de inculpat. Deliberând asupra cererii de revizuire, analizând actele și lucrările dosarului, precum și motivele invocate, astfel cum se regăsesc în cuprinsul cererii, în raport cu dispozițiile art. 394 C. proc. pen. anterior, instanța a constatat următoarele: Prin rechizitoriul nr. 292/P/2006 din 17 aprilie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului G.G. pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în ziua de 23 august 2005, în urma unui conflict pe care l-a avut cu partea vătămată D.I., i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciomag peste cap și corp, cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viața. Tribunalul Olt, prin sentința penală nr. 139 din 04 iulie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 625/P/2006, după ce a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, în art. 181 din același cod, a dispus încetarea procesului penal prin împăcarea părților. Apelul declarat în cauză de Parchet a fost admis de Curtea de Apel Craiova, care, prin decizia penală nr. 80 din 28 martie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 11664/54/2006, a desființat sentința și l-a condamnat pe inculpat pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. b) din același cod, la 10 ani închisoare cu detenție. Sub aspect civil, instanța de apel l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 311,64 RON, cheltuieli de spitalizare către Spitalul Județean Slatina, luând act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte civilă în cauză. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, Parchetul și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1038 din 21 martie 2008, a admis recursurile declarate în cauză, a casat decizia mai sus menționată și, rejudecând, a dispus condamnarea inculpatului în baza art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit. b) din același cod, la 10 ani închisoare, în detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior. În baza art. 39 alin. (1) C. pen. anterior, s-a dispus contopirea în pedeapsa aplicată a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 3232 din 20 decembrie 2006 a Judecătoriei Slatina, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea. Așa cum s-a arătat prin cererea formulată la data de 18 ianuarie 2012, condamnatul G.G., însușindu-și cererea formulată de fratele său, a solicitat rejudecarea cauzei, schimbarea încadrării juridice din art. 20 rap.

la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, în art. 181 din același cod și încetarea procesului penal prin împăcarea părților. S-a arătat că, din economia dispozițiilor art. 393 și 394 C. proc. pen. anterior, a rezultat caracterul revizuirii de cale extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul. Din aceleași dispoziții s-a reținut că revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

S-a reținut că, fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C. proc. pen. anterior și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din același cod, singurele acte care ar provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. În speță, s-a constatat că G.G. a solicitat revizuirea unei hotărâri ce îndeplinește condițiile prevăzute de art. 393 C. proc. pen. anterior, cu referire la faptul că aceasta conține o rezolvare a fondului cauzei, în sensul examinării existenței faptei și a vinovăției inculpatului, finalizată printr-o soluție de condamnare, cererea sa vizând cauzele de retractare prev. de art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. anterior.

A susținut în cererea sa că există cazul de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. anterior, întrucât doi martori au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, astfel încât instanța de fond trebuia să analizeze acest caz. De asemenea, a arătat că s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării cauzei. În ceea ce privește primul motiv de revizuire, Tribunalul a constatat că acesta nu este întemeiat, întrucât invocatele „fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei” sunt de fapt declarațiile de martori audiați în prezenta procedură, la cererea condamnatului, care, analizate, nu au caracterul de retractare cerut de legiuitor.

Chiar ignorând acest aspect, s-a observat că aceste declarații nu sunt de natură să infirme situația de fapt reținută de către instanța care a dispus condamnarea petentului. Analizând cererea de revizuire formulată de fratele condamnatului, în raport cu dispozițiile art. 393 și art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a constatat că aceasta este admisibilă în principiu, iar Tribunalul a constatat că, pe fond, este neîntemeiată și sub aspectul celui de-al doilea motiv invocat. Situația de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța care a dispus condamnarea, a fost stabilită nu numai pe baza depozițiilor celor doi martori - D.A. și D.G.S., dar și pe alte probe care au confirmat lovirea cu un ciomag a părții vătămate de către inculpat.

Astfel, s-a reținut că martorul R.V. a relatat că, în ziua de 23 august 2005, a fost bătut de inculpatul G.G., care, atunci când consuma băuturi alcoolice, devenea foarte violent, chiar și când se afla la organele de poliție pentru a reclama că inculpatul aproape i-a omorât pe D.I. și pe D.A. Același martor a relatat că în momentul în care se întorcea spre casă s-a întâlnit cu partea vătămată D.I. și cu soția sa, D.A., care erau desfigurați ca urmare a bătăii aplicate de către inculpat. Martorul T.D. a relatat că l-a văzut pe inculpat când o alerga pe partea vătămată D.I. ca să o bată. Acești martori și-au menținut declarațiile inițiale și în prezenta procedură. De altfel, chiar în finalul declarației date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut și a regretat fapta săvârșită, precizând că nu are probe de propus în apărarea sa.

Aceleași aspecte le-a relatat inculpatul și în declarația olografă dată în fața organelor de poliție cu ocazia începerii cercetărilor. Cu ocazia audierii de către instanța de judecată, G.G. și-a menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, precizând totodată că este de acord să o despăgubească pe partea civilă cu suma solicitată. Așa cum s-a arătat, în procedura revizuirii au fost audiați și alți martori, iar depozițiile acestora nu au fost de natură a modifica acele considerente reținute ca situație de fapt atunci când s-a pronunțat soluția asupra fondului cauzei. Asemănător, martorul T.O. a declarat că tatăl său a văzut cum petentul G.G. i-a aplicat o singură lovitură cu palma părții vătămate D.I., însă de la vecini a auzit că ar fi lovit-o mult mai rău pe partea vătămată.

Martorii T.F. și C.N., deși au susținut că se aflau împreună la moară, la aproximativ 100 m de locul incidentului, au relatat fiecare o altă situație de fapt, ambele declarații fiind în contradicție cu materialul probator al cauzei, astfel încât instanța nu le-a avut în vedere la pronunțarea soluției. Mai mult, la cererea inculpatului și a reprezentantului Ministerului Public, instanța a administrat o nouă expertiză medico-legală. Din concluziile raportului acestei expertize, a rezultat aceeași situație de fapt reținută de instanța de condamnare. Aceste concluzii sunt foarte clare și au contrazis total apărarea formulată de către inculpat și însușită la un moment dat de către partea vătămată.

Astfel, s-a reținut că leziunile traumatice prezentate de partea vătămată (conform actelor medico-legale) au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri contondente în condițiile agresiunii suferite. De asemenea, a fost exclusă posibilitatea producerii leziunilor la antebrațul stâng prin cădere simplă sau lovire activă de grilaj ori ca urmare a prinderii brațului de grilaj, acestea putând fi considerate ca leziuni de autoapărare. Observând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav au fost dovedite cu acte medico-legale, cu plângerea și depozițiile inițiale ale părții vătămate, precum și cu recunoașterea acestuia în declarația dată în fața primei instanțe și cu a celorlalți martori audiați în cauză.

Având în vedere că hotărârea de condamnare a lui G.G., a cărei revizuire s-a solicitat, nu s-a bazat numai pe declarațiile martorilor D.A. și D.G.S., care, pe parcursul urmăririi penale și al judecății, au avut o comportare nesinceră și oscilantă, instanța a apreciat că cererea de revizuire este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul, considerând că între probele administrate și expertizele medico-legale efectuate sunt certe contradicții, pe de altă parte, unii martori confirmă o altă situație de fapt decât cea arătată în rechizitoriu și confirmată de instanță. Față de felul în care s-a desfășurat conflictul, dar și de starea de boală a revizuentului, acesta a considerat că leziunile evidențiate de actele medicale nu au pus în primejdie viața părții vătămate și, ca atare, se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen.

anterior și, după admiterea pe fond a cererii de revizuire, se poate, în final, dispune încetarea procesului penal prin împăcarea părților. S-a apreciat că apelul este nefondat, acesta fiind respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior. S-a reținut că, prin decizia penală nr. 352 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, a fost desființată, în parte, sentința penală nr. 151 din 13 septembrie 2012, cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, cu motivarea, în esență, că dispozițiile art. 403 C. proc. pen. anterior vizează două etape: una a admisibilității în principiu, care se examinează în camera de consiliu și alta ce vizează rejudecarea după admiterea în principiu, cu respectarea condițiilor de publicitate.

S-a apreciat față de statuările instanței de fond că, judecând cererea de revizuire, odată cu admiterea în principiu în camera de consiliu, s-au încălcat condițiile publicității și, ca atare, hotărârea este lovită de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Dosarul a fost primit din nou la Tribunalul Olt la 19 decembrie 2012 și, în cererea de revizuire, s-au luat declarații inculpatului, părții vătămate, martorilor D.A., D.G.F., D.D.F., T.D., R.V., T.F., C.N., T.O., C.V.C., T.G.V. și s-a întocmit o nouă expertiză medico-legală. Din considerentele sentinței penale nr. 140 din 04 septembrie 2013 a rezultat că starea de fapt reținută și vinovăția inculpatului au fost dovedite cu probatoriul administrat, declarațiile martorilor D.A.

și D.G.S. fiind caracterizate ca oscilante, nesincere și, pe cale de consecință, înlăturate. Așa cum corect s-a motivat și într-o altă cerere de revizuire, respectiv prin decizia penală nr. 188 din 05 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, s-a reținut că această cale extraordinară de atac este supusă cerințelor limitativ prevăzute de art. 393-398 C. proc. pen. anterior, în condițiile în care apărările formulate au fost deja analizate de instanțele de fond și înlăturate prin decizia penală nr. 80 din 28 martie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, ca instanță de apel, iar ca instanță de recurs, prin decizia penală nr. 1038 din 21 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a apreciat justificat pe baza probelor administrate că a fost demonstrată intenția indirectă de omor, din partea inculpatului, care justifică condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i) C. pen. anterior, cu art. 176 lit. c) din același cod și, ca atare, s-a reținut că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. de art. 181 C. pen. anterior, cu consecința încetării procesului penal prin împăcarea părților și exonerării făptuitorului de răspunderea penală. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs revizuentul condamnat G.G., fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de atac și cazurile de casare pe care le apreciază ca fiind incidente în speță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 decembrie 2013, cu prim termen de judecată stabilit la 14 aprilie 2014, dată la care, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, recurentul revizuent condamnat a depus la dosar motivele de recurs, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, însă fără a indica, nici de această dată, cazurile de casare pe care se fundamentează calea de atac promovată. Concluziile formulate de reprezentantul parchetului, de apărătorul recurentului revizuent condamnat și ultimul cuvânt al acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând a nu mai fi reluate.

Prealabil, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. Astfel fiind, Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

În cauză, se observă că decizia penală recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 04 decembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385 9 C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat, dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea, în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării - vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia, în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză care, însă, nu se regăsește în speță.

Consacrând efectul parțial devolutiv al recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385 6 C. proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385 9 din același cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate de art. 385 9 C. proc.

pen. anterior. Instituind, totodată, o altă limită a devoluției recursului, art. 385 10 C. proc. pen. anterior prevede în alin. (2 1 ) că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385 9 din același cod, dacă motivul de recurs, deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din oficiu. Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă, o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc.

pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept. În ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 2 C. proc. pen. anterior - în sfera căruia ar putea fi, eventual, circumscrise criticile recurentului revizuent condamnat -, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu, fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar, respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385 10 alin. (1) și (2) C. proc.

pen. anterior. Verificând îndeplinirea acestor cerințe, se observă, însă, că recurentul revizuent condamnat și-a motivat recursul în scris la data de 14 aprilie 2014, în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația ce-i revenea potrivit art. 385 10 alin. (2) C. proc. pen. anterior. Ca urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile art. 385 10 alin. (2 1 ) C. proc. pen. anterior, precum și de cele ale art. 385 9 alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17 2 al art. 385 9 C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor prin prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de art. 385 10 alin. (2) C. proc.

pen. anterior. În acest context, având în vedere și împrejurarea că Înalta Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. anterior, recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat G.G. împotriva deciziei penale nr. 392 din 04 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2014.