ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1326/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1326/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

decizia penală nr. 392 din 04 decembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și pentru cauze cu minori,

a

fost respins apelul declarat de condamnatul G.G. împotriva sentinței penale nr.

140 din 04 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1113/104/2012**,

ca nefondat.

A fost obligat apelantul la plata

sumei de 300 RON, cheltuieli judiciare statului, din care 200 RON reprezintă

onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel

Craiova a reținut că, prin sentința penală nr. 140 din 04 septembrie 2013,

pronunțată de Tribunalul Olt în Dosarul nr. 1113/104/2012**, s-a respins, ca

neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de petentul G.N., pentru

condamnatul G.G., și a fost obligat petentul la plata sumei de 40 RON,

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a constatat că petentul G.N. a formulat pentru condamnatul G.G. o cerere de revizuire

împotriva hotărârii judecătorești prin care acesta din urmă a fost condamnat la

10 ani închisoare, în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă

la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, cu aplic. art. 37 lit.

b) din același cod.

Prin sentința penală nr. 151 din data de

13 septembrie 2012 a Tribunalului Olt, a fost admisă în principiu cererea de revizuire,

iar pe fond s-a dispus respingerea acesteia, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 352 din 23 noiembrie 2012,

Curtea de Apel Craiova a admis apelul revizuentului G.G. și a desființat, în parte,

sentința cu privire la soluționarea pe fond a cauzei, trimițând-o spre rejudecare

la instanța de fond, cu menținerea dispozițiilor referitoare la admiterea în principiu

a cererii.

Cauza a fost din nou înregistrată pe rolul

Tribunalului Olt la data de 19 decembrie 2012, primind prim termen de judecată la

data de 30 ianuarie 2013.

Instanța învestită cu soluționarea acestei

cauze a admis cererile privind readministrarea probelor, în dovedirea motivelor

de revizuire.

Astfel, a fost încuviințată proba testimonială,

fiind audiați atât martorii propuși inițial prin rechizitoriu, cât și martorii C.N.,

T.O. și T.V., propuși de către petentul condamnat în dovedirea motivelor de revizuire.

De asemenea, a fost dispusă o nouă expertiză

medico-legală care să aibă în vedere apărarea formulată de inculpat.

Deliberând asupra cererii de revizuire,

analizând actele și lucrările dosarului, precum și motivele invocate, astfel cum

se regăsesc în cuprinsul cererii, în raport cu dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. anterior, instanța a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 292/P/2006 din 17

aprilie 2006, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a dispus trimiterea în judecată,

în stare de arest preventiv, a inculpatului G.G. pentru comiterea infracțiunii de

tentativă de omor deosebit de grav prev. de art. 20 raportat la art. 174-175

lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior.

S-a reținut în sarcina inculpatului că,

în ziua de 23 august 2005, în urma unui conflict pe care l-a avut cu partea vătămată

D.I., i-a aplicat mai multe lovituri cu un ciomag peste cap și corp, cauzându-i

leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Tribunalul Olt, prin sentința penală

nr. 139 din 04 iulie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 625/P/2006, după ce a schimbat

încadrarea juridică a faptei din art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), combinat

cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior, în art. 181 din același cod, a dispus încetarea

procesului penal prin împăcarea părților.

Apelul declarat în cauză de Parchet a fost

admis de Curtea de Apel Craiova, care, prin decizia penală nr. 80 din 28 martie

2007, pronunțată în Dosarul nr. 11664/54/2006, a desființat sentința și l-a condamnat

pe inculpat pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de

art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior,

cu aplic. art. 37 lit. b) din același cod, la 10 ani închisoare cu detenție.

Sub aspect civil, instanța de apel l-a

obligat pe inculpat la plata sumei de 311,64 RON, cheltuieli de spitalizare către

Spitalul Județean Slatina, luând act că partea vătămată D.I. nu s-a constituit parte

civilă în cauză.

Împotriva acestei sentințe au declarat

recurs, în termen legal, Parchetul și inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

decizia nr. 1038 din 21 martie 2008, a admis recursurile declarate în cauză, a casat

decizia mai sus menționată și, rejudecând, a dispus condamnarea inculpatului în

baza art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen.

anterior, cu aplic. art. 37 lit. b) din același cod, la 10 ani închisoare, în detenție

și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen. anterior.

În baza art. 39 alin. (1) C. pen. anterior,

s-a dispus contopirea în pedeapsa aplicată a pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 3232 din 20 decembrie 2006 a Judecătoriei Slatina,

urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Așa cum s-a arătat prin cererea formulată

la data de 18 ianuarie 2012, condamnatul G.G., însușindu-și cererea formulată de

fratele său, a solicitat rejudecarea cauzei, schimbarea încadrării juridice din

art. 20 rap. la art. 174-175 lit. i), combinat cu art. 176 lit. c) C. pen. anterior,

în art. 181 din același cod și încetarea procesului penal prin împăcarea părților.

S-a arătat că, din economia dispozițiilor

art. 393 și 394 C. proc. pen. anterior, a rezultat caracterul revizuirii de cale

extraordinară de atac, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare cu

privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită

necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depinde adoptarea unei

hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Din aceleași dispoziții s-a reținut că

revizuirea are rolul de a atrage anularea hotărârilor în care judecata s-a bazat

pe o eroare de fapt și de a reabilita pe cei condamnați pe nedrept.

S-a reținut că, fiind o cale extraordinară

de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 393 C.

proc. pen. anterior și numai pentru cazurile prevăzute în art. 394 din același cod,

singurele acte care ar provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale.

În speță, s-a constatat că G.G. a solicitat

revizuirea unei hotărâri ce îndeplinește condițiile prevăzute de art. 393 C.

proc. pen. anterior, cu referire la faptul că aceasta conține o rezolvare a fondului

cauzei, în sensul examinării existenței faptei și a vinovăției inculpatului, finalizată

printr-o soluție de condamnare, cererea sa vizând cauzele de retractare prev. de

art. 394 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. pen. anterior.

A susținut în cererea sa că există cazul

de revizuire prevăzut de art. 394 lit. b) C. proc. pen. anterior, întrucât doi martori

au săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, astfel încât instanța de fond trebuia

să analizeze acest caz.

De asemenea, a arătat că s-au descoperit

fapte și împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de către instanță la data soluționării

cauzei.

În ceea ce privește primul motiv de revizuire,

Tribunalul a constatat că acesta nu este întemeiat, întrucât invocatele „fapte și

împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei” sunt

de fapt declarațiile de martori audiați în prezenta procedură, la cererea condamnatului,

care, analizate, nu au caracterul de retractare cerut de legiuitor. Chiar ignorând

acest aspect, s-a observat că aceste declarații nu sunt de natură să infirme situația

de fapt reținută de către instanța care a dispus condamnarea petentului.

Analizând cererea de revizuire formulată

de fratele condamnatului, în raport cu dispozițiile art. 393 și art. 394 alin.

(1) lit. b) C. proc. pen. anterior, s-a constatat că aceasta este admisibilă în

principiu, iar Tribunalul a constatat că, pe fond, este neîntemeiată și sub aspectul

celui de-al doilea motiv invocat.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută

de instanța care a dispus condamnarea, a fost stabilită nu numai pe baza depozițiilor

celor doi martori - D.A. și D.G.S., dar și pe alte probe care au confirmat lovirea

cu un ciomag a părții vătămate de către inculpat.

Astfel, s-a reținut că martorul R.V. a

relatat că, în ziua de 23 august 2005, a fost bătut de inculpatul G.G., care, atunci

când consuma băuturi alcoolice, devenea foarte violent, chiar și când se afla la

organele de poliție pentru a reclama că inculpatul aproape i-a omorât pe D.I. și

pe D.A. Același martor a relatat că în momentul în care se întorcea spre casă s-a

întâlnit cu partea vătămată D.I. și cu soția sa, D.A., care erau desfigurați ca

urmare a bătăii aplicate de către inculpat.

Martorul T.D. a relatat că l-a văzut pe

inculpat când o alerga pe partea vătămată D.I. ca să o bată.

Acești martori și-au menținut declarațiile

inițiale și în prezenta procedură.

De altfel, chiar în finalul declarației

date în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut și a regretat fapta săvârșită,

precizând că nu are probe de propus în apărarea sa.

Aceleași aspecte le-a relatat inculpatul

și în declarația olografă dată în fața organelor de poliție cu ocazia începerii

cercetărilor.

Cu ocazia audierii de către instanța de

judecată, G.G. și-a menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, precizând

totodată că este de acord să o despăgubească pe partea civilă cu suma solicitată.

Așa cum s-a arătat, în procedura revizuirii

au fost audiați și alți martori, iar depozițiile acestora nu au fost de natură a

modifica acele considerente reținute ca situație de fapt atunci când s-a pronunțat

soluția asupra fondului cauzei.

Asemănător, martorul T.O. a declarat că

tatăl său a văzut cum petentul G.G. i-a aplicat o singură lovitură cu palma părții

vătămate D.I., însă de la vecini a auzit că ar fi lovit-o mult mai rău pe partea

vătămată.

Martorii T.F. și C.N., deși au susținut

că se aflau împreună la moară, la aproximativ 100 m de locul incidentului, au relatat

fiecare o altă situație de fapt, ambele declarații fiind în contradicție cu materialul

probator al cauzei, astfel încât instanța nu le-a avut în vedere la pronunțarea

soluției.

Mai mult, la cererea inculpatului și a

reprezentantului Ministerului Public, instanța a administrat o nouă expertiză medico-legală.

Din concluziile raportului acestei expertize, a rezultat aceeași situație de fapt

reținută de instanța de condamnare.

Aceste concluzii sunt foarte clare și au

contrazis total apărarea formulată de către inculpat și însușită la un moment dat

de către partea vătămată.

Astfel, s-a reținut că leziunile traumatice

prezentate de partea vătămată (conform actelor medico-legale) au putut fi produse

prin lovire cu și de corpuri contondente în condițiile agresiunii suferite.

De asemenea, a fost exclusă posibilitatea

producerii leziunilor la antebrațul stâng prin cădere simplă sau lovire activă de

grilaj ori ca urmare a prinderii brațului de grilaj, acestea putând fi considerate

ca leziuni de autoapărare.

Observând actele și lucrările dosarului,

instanța a constatat că situația de fapt și vinovăția inculpatului în săvârșirea

tentativei la infracțiunea de omor deosebit de grav au fost dovedite cu acte medico-legale,

cu plângerea și depozițiile inițiale ale părții vătămate, precum și cu recunoașterea

acestuia în declarația dată în fața primei instanțe și cu a celorlalți martori audiați

în cauză.

Având în vedere că hotărârea de condamnare

a lui G.G., a cărei revizuire s-a solicitat, nu s-a bazat numai pe declarațiile

martorilor D.A. și D.G.S., care, pe parcursul urmăririi penale și al judecății,

au avut o comportare nesinceră și oscilantă, instanța a apreciat că cererea de revizuire

este neîntemeiată și a fost respinsă ca atare.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

revizuentul, considerând că între probele administrate și expertizele medico-legale

efectuate sunt certe contradicții, pe de altă parte, unii martori confirmă o altă

situație de fapt decât cea arătată în rechizitoriu și confirmată de instanță. Față

de felul în care s-a desfășurat conflictul, dar și de starea de boală a revizuentului,

acesta a considerat că leziunile evidențiate de actele medicale nu au pus în primejdie

viața părții vătămate și, ca atare, se impune schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea prev. de art. 181 C. pen. anterior și, după admiterea pe fond a cererii

de revizuire, se poate, în final, dispune încetarea procesului penal prin împăcarea

părților.

S-a apreciat că apelul este nefondat, acesta

fiind respins în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior.

S-a reținut că, prin decizia penală

nr. 352 din 23 noiembrie 2012 a Curții de Apel Craiova, a fost desființată, în parte,

sentința penală nr. 151 din 13 septembrie 2012, cu trimitere spre rejudecare la

instanța de fond, cu motivarea, în esență, că dispozițiile art. 403 C. proc.

pen. anterior vizează două etape: una a admisibilității în principiu, care se examinează

în camera de consiliu și alta ce vizează rejudecarea după admiterea în principiu,

cu respectarea condițiilor de publicitate. S-a apreciat față de statuările instanței

de fond că, judecând cererea de revizuire, odată cu admiterea în principiu în camera

de consiliu, s-au încălcat condițiile publicității și, ca atare, hotărârea este

lovită de nulitate absolută, potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. anterior.

Dosarul a fost primit din nou la Tribunalul

Olt la 19 decembrie 2012 și, în cererea de revizuire, s-au luat declarații inculpatului,

părții vătămate, martorilor D.A., D.G.F., D.D.F., T.D., R.V., T.F., C.N., T.O.,

C.V.C., T.G.V. și s-a întocmit o nouă expertiză medico-legală.

Din considerentele sentinței penale

nr. 140 din 04 septembrie 2013 a rezultat că starea de fapt reținută și vinovăția

inculpatului au fost dovedite cu probatoriul administrat, declarațiile martorilor

D.A. și D.G.S. fiind caracterizate ca oscilante, nesincere și, pe cale de consecință,

înlăturate.

Așa cum corect s-a motivat și într-o altă

cerere de revizuire, respectiv prin decizia penală nr. 188 din 05 octombrie 2009

a Curții de Apel Craiova, s-a reținut că această cale extraordinară de atac este

supusă cerințelor limitativ prevăzute de art. 393-398 C. proc. pen. anterior, în

condițiile în care apărările formulate au fost deja analizate de instanțele de fond

și înlăturate prin decizia penală nr. 80 din 28 martie 2007 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, ca instanță de apel, iar ca instanță de recurs, prin decizia penală

nr. 1038 din 21 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

S-a apreciat justificat pe baza probelor

administrate că a fost demonstrată intenția indirectă de omor, din partea inculpatului,

care justifică condamnarea pentru infracțiunea prev. de art. 20 rap. la art. 174-175

lit. i) C. pen. anterior, cu art. 176 lit. c) din același cod și, ca atare, s-a

reținut că nu se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prev. de art. 181 C. pen. anterior, cu consecința încetării procesului

penal prin împăcarea părților și exonerării făptuitorului de răspunderea penală.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

a declarat recurs revizuentul condamnat G.G.,

fără a indica motivele ce stau la baza promovării căii de

atac și cazurile de casare pe care le apreciază ca fiind incidente în speță.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 decembrie 2013,

cu prim termen de judecată stabilit la 14 aprilie 2014, dată la care, prin intermediul

apărătorului desemnat din oficiu, recurentul revizuent condamnat a depus la dosar

motivele de recurs, criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie,

însă fără a indica, nici de această dată, cazurile de casare pe care se fundamentează

calea de atac promovată.

Concluziile formulate de reprezentantul

parchetului, de apărătorul recurentului revizuent condamnat și ultimul cuvânt al

acestuia au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri, urmând

a nu mai fi reluate.

Prealabil, se reține că, potrivit dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative

care cuprind dispoziții procesual penale, recursurile în curs de judecată la data

intrării în vigoare a legii noi, declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse

apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă

potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs.

Astfel fiind, Înalta Curte, examinând recursul

declarat prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 2/2013, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că

acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează.

În cauză, se observă că decizia penală

recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Craiova la data de 04 decembrie 2013,

deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind

unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, situație în care aceasta

este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat,

dispozițiile tranzitorii cuprinse în art. II din lege - referitoare la aplicarea,

în continuare, a cazurilor de casare prevăzute de C. proc. pen. anterior modificării

- vizând exclusiv cauzele penale aflate, la data intrării în vigoare a acesteia,

în curs de judecată în recurs sau în termenul de declarare a recursului, ipoteză

care, însă, nu se regăsește în speță.

Consacrând efectul parțial devolutiv al

recursului reglementat ca a doua cale de atac ordinară, art. 385

6

C.

proc. pen. anterior stabilește în alin. (2) că instanța de recurs examinează cauza

numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 385

9

din același

cod. Rezultă, așadar, că, în cazul recursului declarat împotriva hotărârilor date

în apel, nici recurenții și nici instanța nu se pot referi decât la lipsurile care

se încadrează în cazurile de casare prevăzute de lege, neputând fi înlăturate pe

această cale toate erorile pe care le cuprinde decizia recurată, ci doar acele încălcări

ale legii ce se circumscriu unuia dintre motivele de recurs limitativ reglementate

de art. 385

9

C. proc. pen. anterior.

Instituind, totodată, o altă limită a devoluției

recursului, art. 385

10

C. proc. pen. anterior prevede în alin. (2

1

)

că instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată pentru vreunul din

cazurile prevăzute în art. 385

9

din același cod, dacă motivul de recurs,

deși se încadrează în unul dintre aceste cazuri, nu a fost invocat în scris cu cel

puțin 5 zile înaintea primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin.

(2) al aceluiași articol, cu singura excepție a cazurilor de casare care, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, se iau în considerare din

oficiu.

Prin Legea nr. 2/2013 s-a realizat, însă,

o nouă limitare a devoluției recursului, în sensul că unele cazuri de casare au

fost abrogate, iar altele au fost modificate substanțial sau incluse în sfera de

aplicare a motivului de recurs prevăzut de pct. 17

2

al art. 385

9

C. proc. pen. anterior, intenția clară a legiuitorului, prin amendarea cazurilor

de casare, fiind aceea de a restrânge controlul judiciar realizat prin intermediul

recursului, reglementat ca a doua cale ordinară de atac, doar la chestiuni de drept.

În ce privește cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

2

C. proc. pen. anterior - în

sfera căruia ar putea fi, eventual, circumscrise criticile recurentului revizuent

condamnat -, se constată că, într-adevăr, acesta a fost menținut și nu a suferit

nicio modificare sub aspectul conținutului prin Legea nr. 2/2013, însă, potrivit

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, în noua redactare, a fost

exclus din categoria motivelor de recurs care se iau în considerare din oficiu,

fiind necesară, pentru a putea fi examinat de către instanța de ultim control judiciar,

respectarea condițiilor formale prevăzute de art. 385

10

alin. (1) și

(2) C. proc. pen. anterior.

Verificând îndeplinirea acestor cerințe,

se observă, însă, că recurentul revizuent condamnat și-a motivat recursul în scris

la data de 14 aprilie 2014, în ziua judecății, încălcându-și, astfel, obligația

ce-i revenea potrivit art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior. Ca

urmare, față de această împrejurare, Înalta Curte, ținând seama de prevederile

art. 385

10

alin. (2

1

) C. proc. pen. anterior, precum și de

cele ale art. 385

9

alin. (3) din același cod, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013 și care nu mai enumera printre cazurile de casare ce pot fi

luate în considerare din oficiu și pe cel reglementat de pct. 17

2

al

art. 385

9

C. proc. pen., nu va proceda la examinarea criticilor prin

prisma acestui caz de casare, nefiind îndeplinite condițiile formale prevăzute de

art. 385

10

alin. (2) C. proc. pen. anterior.

În acest context, având în vedere și împrejurarea

că Înalta Curte, în urma examinării căii de atac în limitele impuse de dispozițiile

art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. anterior, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 2/2013, nu identifică vreun motiv de nelegalitate a hotărârilor pronunțate

în cauză, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. anterior, recurentul revizuent condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de revizuentul condamnat G.G. împotriva deciziei penale nr. 392 din 04 decembrie

2013 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul revizuent condamnat la

plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma

de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie

2014.