ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1343/2009

Asupra contestației în

anulare de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 1038

din 21 martie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, au

fost admise recursurile declarate de procuror și de inculpatul G.G., a fost

casată decizia penală nr. 80 din 28 martie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția

penală și rejudecând s-a dispus, condamnarea inculpatului în baza art. 20

raportat la art. 174, 175 lit. i) și art. 176 lit. c), cu aplicarea art. 37 lit.

a) și b) C. pen., la 10 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Potrivit art. 39 alin. (1) C.

pen., s-a dispus contopirea în pedeapsa aplicată a pedepsei de 2 ani și 6 luni

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 3232 din 20 decembrie 2006 a

Judecătoriei Slatina, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

În fapt, s-a reținut că, la

data de 23 august 2005, pe fondul consumului de alcool și al unor conflicte

anterioare inculpatul a aplicat cu bâta o lovitură înspre capul părții vătămate

D.I., iar aceasta s-a apărat ridicând brațul stâng care a fost fracturat,

necesitând 50-55 zile îngrijiri medicale.

Împotriva acestei decizii

condamnatul a formulat la 22 septembrie 2008 o primă contestație în anulare care

a fost respinsă ca inadmisibilă prin decizia penală nr. 3396 din 24 octombrie

2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, cu motivarea că nu

se invoca nici un caz de contestație din cele prevăzute de art. 386 C. proc.

pen.

La 4 noiembrie 2008

condamnatul a formulat o nouă contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.

1038 din 20 martie 2008 a instanței supreme, fără a motiva cererea de

contestație.

În conformitate cu

dispozițiile art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se

poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare

a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs

nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că

la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța despre această

împiedicare;

c) când instanța de recurs

nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal din cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) – i), cu privire la care existau probe

în dosar;

d) când împotriva unei

persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea

recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul

prezent nu a fost ascultat.

Potrivit art. 387 alin. (1)

și (2) cererea de contestație poate fi făcută de oricare dintre părți iar în

cererea de contestație trebuie să se arate toate cazurile de contestație pe

care le poate invoca contestatorul și toate motivele aduse în sprijinul

acestora.

Examinând, conform art. 391 alin.

(1) și (2) C. proc. pen., contestația formulată se constată că deși este

introdusă în termen legal, nefiind începută executarea, aceasta nu cuprinde

motive din cele menționate în textul evocat și nu indică dovezi în sprijinul

acesteia, care se află la dosar.

Așa fiind, cererea de

contestație nu poate fi admisă în principiu.

Față de considerentele ce

preced, Curtea urmează a respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare

formulată de condamnatul G.G. cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de condamnatul G.G. împotriva deciziei penale nr.

1038 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția penală, în dosarul nr. 11664/54/2006.

Obligă contestatorul

condamnat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 10 aprilie 2009.