ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 812/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 46 din 12 ianuarie

2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în majoritate a fost admis recursul declarat de reclamanții C.A. și

C.I. împotriva deciziei nr. 158 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a modificat decizia

recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanți împotriva

sentinței nr. 956 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, secția civilă; a

schimbat în tot sentința atacată în sensul că: a admis contestația astfel cum a

fost precizată și a anulat în parte dispoziția nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă

de Primăria Slatina.

A obligat pe pârâtă să restituie în

natură terenul în suprafață de 263,30 mp, situat în partea de sud a căii de

acces, conform raportului de expertiză tehnică și schiței anexă întocmită de

expert M.E.; a menținut în rest dispoziția contestată.

Cu opinia separată, a doamnei

judecător E.I. în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Pentru a decide astfel, instanța

supremă, a reținut, în esență următoarele:

La data de 15 iunie 2006,

reclamanții C.A. și C.I. au solicitat în contradictoriu cu Primăria

Municipiului Slatina anularea dispoziției nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă

de pârâta prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a

terenului în suprafață de 450 mp, și construcția, întrucât pe aceasta se află

construită C.C.S. deși din probele administrate rezultă că terenul este liber

de construcții.

Prin sentința civilă nr. 956 din 9

octombrie 2007, Tribunalul Olt, secția civilă a respins contestația reținând că

întreaga suprafață de teren este cuprinsă în amenajarea parcului E.P., fiind

afectată de detalii de sistematizare, respectiv alei de acces din beton, pe

acest teren fiind amplasată și statuia D.C.

Prin decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2008

Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanți, reținând că,

restituirea în natură a terenului ar afecta ansamblul arhitectonic al zonei,

întrucât acest teren face parte dintr-un parc ce se întinde pe o suprafață de

4,367 ha.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 5715/10

octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a

casat decizia menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe, pentru a se stabili dacă statuia aflată pe terenul în litigiu are

fundația încastrată în pământ și dacă se poate muta fără a fi deteriorată.

Dacă se va considera necesar se va

solicita și planul urbanistic general.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel

Craiova, secția I-a civilă, prin decizia nr. 158 din 19 mai 2009, a respins ca

nefondat apelul reclamanților, reținând în considerente că, instanța de apel, a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar

faptul că o porțiune din terenul în litigiu este liberă de construcție și nu

este subtraversată de rețele edilitare, dar este amenajată ca spațiu verde, pe

aceasta fiind amplasată o statuie nu conduce în mod automat la concluzia că

poate fi restituit în natură, ignorându-se amplasamentul său în ansamblu arhitectonic.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții susținând că există posibilitatea ca statuia să fie

mutată fără a fi deteriorată, și că prin soluția de respingere a apelului s-au

încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) și (2) C. proc. civ., nesocotindu-se

faptul că, problema de drept a fost clarificată de către instanța supremă în

sensul restituirii în natură a suprafeței de 263,30 mp, în temeiul art. 11 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Instanța supremă, a reținut că,

unică îndrumare, dată instanței de trimitere a fost aceea de a stabili

proprietarul statuii și posibilitatea mutării acesteia fără a fi deteriorată.

Probele administrate cu ocazia

rejudecării apelului, respectiv adresa nr. 5067 din 21 aprilie 2009 a C.L.M.S. și

fotografiile depuse de recurenți au făcut inutilă proba cu expertiză tehnică de

specialitate, stabilind că statuia aparține Municipiului Slatina și că există

posibilitatea mutării fără a fi deteriorată.

Nici împotriva expertizei efectuate

la instanța de fond și nici împotriva celorlalte probe nu au existat

obiecțiuni.

Apărarea formulată de

pârâta-intimată prin întâmpinare în sensul că terenul în litigiu are destinația

de spațiu verde și ca atare, schimbarea acestei destinații ar încălca

dispozițiile art. 2 și 3 din Legea nr. 24/2007, a fost înlăturată.

La data de 14 mai 2010, pârâta Primăria

Municipiului Slatina a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 46

din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea contestației formulate,

întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a

susținut că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că, terenul în

litigiu are destinația de spațiu verde, zona este ocupată de blocuri, alei

pietonale și de acces auto, edificii de cultură, astfel că schimbarea

destinației acestor terenuri este interzisă conform art. 2 și 3 din Legea nr. 24/2007.

Contestația în anulare a deciziei nr.

46 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

urmează a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând

recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze

vreunul dintre motivele de modificare sau casare”.

În speță, contestatoarea nu invocă o

greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale

judecății în recurs, ci așa cum rezultă din lecturarea contestației critică

modul în care instanța supremă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1)

teza 1 C. proc. civ., cu referire la dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 în contextul probatoriilor existente la dosar.

Or, o astfel de greșeală nu poate fi

valorificată pe calea contestației în anulare, deoarece nu se încadrează în

categoria celor prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

declarată de Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei civile nr. 46 din

12 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2011.