ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 812/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 46 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în majoritate a fost admis recursul declarat de reclamanții C.A. și C.I. împotriva deciziei nr. 158 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie; a modificat decizia recurată, în sensul că a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 956 din 9 octombrie 2007 a Tribunalului Olt, secția civilă; a schimbat în tot sentința atacată în sensul că: a admis contestația astfel cum a fost precizată și a anulat în parte dispoziția nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă de Primăria Slatina.

A obligat pe pârâtă să restituie în natură terenul în suprafață de 263,30 mp, situat în partea de sud a căii de acces, conform raportului de expertiză tehnică și schiței anexă întocmită de expert M.E.; a menținut în rest dispoziția contestată. Cu opinia separată, a doamnei judecător E.I. în sensul respingerii recursului ca nefondat. Pentru a decide astfel, instanța supremă, a reținut, în esență următoarele: La data de 15 iunie 2006, reclamanții C.A. și C.I. au solicitat în contradictoriu cu Primăria Municipiului Slatina anularea dispoziției nr. 3462 din 12 octombrie 2006 emisă de pârâta prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 450 mp, și construcția, întrucât pe aceasta se află construită C.C.S.

deși din probele administrate rezultă că terenul este liber de construcții. Prin sentința civilă nr. 956 din 9 octombrie 2007, Tribunalul Olt, secția civilă a respins contestația reținând că întreaga suprafață de teren este cuprinsă în amenajarea parcului E.P., fiind afectată de detalii de sistematizare, respectiv alei de acces din beton, pe acest teren fiind amplasată și statuia D.C. Prin decizia nr. 18 din 15 ianuarie 2008 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de reclamanți, reținând că, restituirea în natură a terenului ar afecta ansamblul arhitectonic al zonei, întrucât acest teren face parte dintr-un parc ce se întinde pe o suprafață de 4,367 ha.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții, recurs ce a fost admis prin decizia nr. 5715/10 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a casat decizia menționată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a se stabili dacă statuia aflată pe terenul în litigiu are fundația încastrată în pământ și dacă se poate muta fără a fi deteriorată. Dacă se va considera necesar se va solicita și planul urbanistic general.

Rejudecând cauza, Curtea de Apel Craiova, secția I-a civilă, prin decizia nr. 158 din 19 mai 2009, a respins ca nefondat apelul reclamanților, reținând în considerente că, instanța de apel, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 10/2001, iar faptul că o porțiune din terenul în litigiu este liberă de construcție și nu este subtraversată de rețele edilitare, dar este amenajată ca spațiu verde, pe aceasta fiind amplasată o statuie nu conduce în mod automat la concluzia că poate fi restituit în natură, ignorându-se amplasamentul său în ansamblu arhitectonic. Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții susținând că există posibilitatea ca statuia să fie mutată fără a fi deteriorată, și că prin soluția de respingere a apelului s-au încălcat dispozițiile art. 315 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., nesocotindu-se faptul că, problema de drept a fost clarificată de către instanța supremă în sensul restituirii în natură a suprafeței de 263,30 mp, în temeiul art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Instanța supremă, a reținut că, unică îndrumare, dată instanței de trimitere a fost aceea de a stabili proprietarul statuii și posibilitatea mutării acesteia fără a fi deteriorată. Probele administrate cu ocazia rejudecării apelului, respectiv adresa nr. 5067 din 21 aprilie 2009 a C.L.M.S. și fotografiile depuse de recurenți au făcut inutilă proba cu expertiză tehnică de specialitate, stabilind că statuia aparține Municipiului Slatina și că există posibilitatea mutării fără a fi deteriorată.

Nici împotriva expertizei efectuate la instanța de fond și nici împotriva celorlalte probe nu au existat obiecțiuni. Apărarea formulată de pârâta-intimată prin întâmpinare în sensul că terenul în litigiu are destinația de spațiu verde și ca atare, schimbarea acestei destinații ar încălca dispozițiile art. 2 și 3 din Legea nr. 24/2007, a fost înlăturată. La data de 14 mai 2010, pârâta Primăria Municipiului Slatina a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 46 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea contestației formulate, întemeiată pe prevederile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., contestatoarea a susținut că, din probatoriile administrate în cauză, rezultă că, terenul în litigiu are destinația de spațiu verde, zona este ocupată de blocuri, alei pietonale și de acces auto, edificii de cultură, astfel că schimbarea destinației acestor terenuri este interzisă conform art. 2 și 3 din Legea nr. 24/2007.

Contestația în anulare a deciziei nr. 46 din 12 ianuarie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează a fi respinsă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare”. În speță, contestatoarea nu invocă o greșeală materială, adică o eroare evidentă, legată de aspectele formale ale judecății în recurs, ci așa cum rezultă din lecturarea contestației critică modul în care instanța supremă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) teza 1 C. proc.

civ., cu referire la dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în contextul probatoriilor existente la dosar. Or, o astfel de greșeală nu poate fi valorificată pe calea contestației în anulare, deoarece nu se încadrează în categoria celor prevăzute de art. 318 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de Primăria Municipiului Slatina împotriva deciziei civile nr. 46 din 12 ianuarie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.