ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 54 din 23 ianuarie 2007,

Tribunalul Comercial Mureș a admis în parte acțiunea comercială formulată de

reclamanta

SC

S.H. SRL în contradictor cu pârâta

SC A.R.A. SA și în consecință, aceasta a fost

obligată la plata sumei de 141.349,61 euro la cursul de schimb B.N.R. din data

plății, cu titlu de despăgubiri contractuale de asigurare.

S-a reținut în fapt

că părțile au încheiat două contracte de asigurare având ca obiect două cabane

proprietatea societății reclamante care în urma producerii evenimentului

asigurat: incendiul din 3 mai 2005, s-au distrus în totalitate, asigurătorul

plătind o despăgubire de 369.478 lei și respectiv 180.546 lei pentru fiecare,

insuficientă în opinia reclamantei raportat la sumele asigurate.

Făcând aplicarea art.

27 și 28 din Legea nr. 136/1995, instanța de fond, în raport de prevederile art.

969 C. civ. și față de constatările din raportul de expertiză a obligat-o pe

pârâtă la plata sumelor mai sus arătate.

Curtea de Apel Târgu

Mureș, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr.

15/A din 14 februarie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă,

a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pe care a schimbat-o în

tot în sensul că a respins acțiunea promovată de reclamantă, pentru despăgubiri

și dobânzi ca neîntemeiată.

Criticile reclamantei

cu privire la aplicarea art. 969 și 1073 C. civ. și la modul de calcul al

despăgubirilor și incidența art. 43 C. com. au fost înlăturate de instanța de

apel, aceasta apreciind ca întemeiate criticile formulate de pârâtă cu privire

la greșita aplicare a prevederilor art. 27 și 31 din Legea nr. 136/1995 și

ignorarea stării de uzură a celor două cabane.

Reținând că expertiza

dispusă de instanța de fond s-a administrat cu încălcarea art. 201 alin. (2) și

(5) C. proc. civ., s-a admis și administrat în apel o expertiză efectuată de

trei experți desemnați de părți, concluziile raportului de expertiză fiind

asumate de toți experții.

Reținând că pârâta a achitat 163.093,88 euro,

conform recunoașterilor reclamantei și dovezilor administrate, că daunele

acordate sunt în concordanță cu art. 27 și 31 din Legea nr. 136/1995, art. 9 și

40 din contracte precum și cu art. 969 și 970 C. civ. și principiul

proporționalității dedus din art. 13 și 14 din Legea nr. 136/1995, pe fond acțiunea

reclamantei a fost respinsă.

În contra deciziei

menționate a declarat recurs reclamanta

SC S.H. SRL

pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

1, 7, 8 și 9 C. proc. civ., pentru criticile care urmează:

1.Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 1 C. proc. civ.,

instanța fiind în incompatibilitatea prevăzută de art. 27

pct. 7 C. proc. civ. deoarece prin încheierea din 21 mai 2007, în aceeași

compunere s-a pronunțat asupra probei cu expertiza judiciară administrată în

fața instanței de fond;

2.Motivul prevăzut de

art. 304.7 C. proc. civ.

Reținând

în considerente că între momentul încheierii contractelor de asigurare și cel

al producerii riscului asigurat nu au intervenit deprecieri ale celor două

clădiri asigurate, instanța de apel, prin respingerea apelului, a pronunțat o

hotărâre în contradicție cu aceste considerente.

de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Interpretarea dată de instanța de apel

contractelor de asigurare, cu trimitere la principiul proporționalității dedus

din art. 13 și 14 din legea nr. 136/1995 și la caracterul aleatoriu al

contractului de asigurare reprezintă o interpretare greșită a actului juridic

dedus judecății, câtă vreme din probatoriul administrat rezultă că dauna a fost

totală.

Stabilind pe cale

convențională valoarea bunurilor, expertiza nu era necesară.

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de apel fără temei a dispus anularea

expertizei administrate de instanța de fond și greșit a limitat valoarea

despăgubirilor pe temeiul art. 27 din Legea nr. 136/1995 la nivelul valorii

bunului din momentul producerii riscului asigurat, între cele două momente

neintervenind deprecieri ale bunurilor, față și de art. 1073 C. civ. și 43 C.

com. și greșit a făcut o apreciere globală a despăgubirilor datorate de pârâtă

în baza celor două contracte de asigurare.

Intimata

SC A.R.A.V.I.G. SA sucursala

Târgu Mureș a depus întâmpinare la dosar

prin care a solicitat respingerea recursului

ca nefondat, arătând cu privire la primul motiv de recurs că nu sunt

îndeplinite condițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ. iar cu privire la celelalte

evocă situația de fapt iar nu nelegalitatea acesteia.

Recursul nu este

fondat.

dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ. se constată că dezvoltarea în fapt a

criticii nu se încadrează în ipoteza textului invocat care prevede că hotărârea

poate fi casată „când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor

legale” respectiv când cauza a fost soluționată de un complet într-o altă

compunere decât cea legală, în speță de compunerea prevăzută de art. 54 alin. (2)

din Legea nr. 304/2004.

Oricum motivul invocat nu se

încadrează nici în art. 27 pct. 7 C. proc. civ., care are în vedere exprimarea

părerii asupra pricinii în afara cadrului procesual de către judecător, iar nu

atunci când este investit cu soluționarea respectivei cauze și când opinia

concretizată într-o hotărâre poate fi cenzurată prin mecanismul căilor de atac,

cazul pe care-l invocă fiind un caz de recuzare, respectiv de abținere iar nu

de incompatibilitate, cum greșit consideră recurenta, incident procedural

distinct de recuzare și ale cărui condiții prevăzute de art. 24 C. proc. civ.

nu se regăsesc nici ele întrunite în cauza de față.

304 pct. 7 C. proc. civ., se constată că în nici una din ipotezele alternative

stabilite de acest text de lege, nu poate fi încadrată dezvoltarea în fapt a

criticii recurentei și care referă la contrarietatea nu între considerentele

(motivele) deciziei atacate ci între motivarea ca atare a deciziei și soluția

pronunțată, aspect care, dacă s-ar confirma, ar conduce, după caz: la

substituirea motivării, la completarea ei sau la nulitatea hotărârii, dar acest

aspect nu se confirmă din verificarea deciziei atacate.

304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. se constată că instanța de apel a interpretat

corect actul juridic dedus judecății, respectiv cele două contracte de

asigurare și a aplicat corect legea incidentă: Legea nr. 136/1995 privind

asigurările și reasigurările în România în ce le privește.

În polița de asigurare și care

reprezintă condițiile speciale ale contractului de asigurare s-a convenit

asupra obiectului contractului, perioada, riscul, suma la care se asigură bunul

și cuantumul primelor și termenelor de plată. Tot în cuprinsul poliței de

asigurare este inclusă clauza conform căreia asiguratul a luat cunoștință de

condițiile generale de asigurare sub semnătura sa, care astfel, fac parte

integrantă din contract.

În condițiile generale, cap. V -

Întocmirea proceselor verbale de constatare a pagubelor. Stabilirea și plata

despăgubirilor la pct. 36 se prevede că: a) la clădiri sau alte construcții,

despăgubirile reprezintă costul construirii din nou (de înlocuire) din care se

scade uzura și valoarea la data producerii evenimentului asigurat, a resturilor

ce se mai pot întrebuința sau valorifica.

Această prevedere care stabilește

momentul la care se calculează despăgubirea și anume la data producerii

evenimentului asigurat și modul de calcul: deducerea uzurii din costul de

înlocuire, concordă cu dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 136/1997

care stipulează în sensul că „Despăgubirile ce se plătesc de asigurător, se

stabilesc în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului

asigurat”, articol care în alin. (2) dispune, fără echivoc, că: ”Despăgubirile

nu pot depăși valoarea bunului din momentul producerii riscului asigurat,

cuantumul pagubei și nici suma la care s-a făcut asigurarea, dacă nu s-a

prevăzut altfel în contractul de asigurare”.

Contractul de asigurare în speță nu

conține nici o derogare de la textul de lege citat ci, dimpotrivă, îl

încorporează în condițiile generale, fiind evidentă distincția pe care

legiuitorul o face între despăgubire, care reprezintă valoarea prejudiciului

încercat prin producerea riscului asigurat și suma asigurată care reprezintă

suma la care s-a asigurat bunul și în raport cu care se plătesc ratele dar care

fiind diferite, când suma asigurată este inferioară valorii bunului, potrivit art.

28 din legea citată, despăgubirea cuvenită se reduce corespunzător raportului

dintre ele, în lipsa de stipulație contrară, așa încât interpretarea dată de

instanța de apel actului juridic și legii este corectă.

respectiv expertize și cuantificarea pagubei și care țin de temeinicia

hotărârii atacate nu pot fi analizate în calea de atac a recursului a cărui

cenzură este limitată la nelegalitatea hotărârii atacate.

Cum instanța de apel a stabilit că despăgubirea

a fost plătită de asigurător într-un termen rezonabil, raportat la soluționarea

dosarelor de daună, solicitarea privind dobânzile în temeiul art. 43 C. com.

fiind fără obiect, soluția de respingere în tot a acțiunii este corectă.

expuse, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta SC S.H. SRL Târgu - Mureș împotriva

Deciziei nr. 15/A din 14 februarie 2008 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 9 decembrie 2008.