ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5204/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 2987 din 24

noiembrie 2005 a Curții de apel Craiova, secția civilă, s-a respins apelul

reclamantelor Ș.E., M.C. și T.E. împotriva sentinței civilă nr. 15 din 19

ianuarie 2005 a Tribunalului Olt, sentință conform căreia s-a respins contestația

în anularea deciziei nr. 20 din 28 iunie 2004 emisă de SC R. SA Slatina prin

care a fost respinsă cererea privind măsurile reparatorii prin compensare sau

echivalent.

În motivarea hotărârii sale,

instanța de apel, fără să conteste calitatea apelantelor-reclamante, calitatea

de moștenitoare ale autorului Ș.I., consideră că nu s-a probat identitatea

dintre terenul a cărui contravaloare se solicită și cel care a fost

achiziționat în anul 1942 de către autor, ultimul teren având un alt

amplasament.

Totodată curtea de apel reține că în

baza Legii 18/1991 reclamantelor le-a fost reconstituită proprietatea pentru

suprafața de 8,75 ha, iar suprafața de 1 ha teren a fost înscrisă în anexa nr. 19

la poziția nr.1 în beneficiul acelorași reclamante care au devenit acționare la

IAS Drăgănești.

Ca atare, tribunalul apreciază că e

„posibil” să se fi reconstituit terenul pretins în baza Legii fondului funciar,

situație în care este exceptat de art. 8 alin. (1) din Legea 10/2001, neputând

constitui obiectul aplicării acestei legi, ci a legilor speciale, respectiv

Legea 18/1991, Legea 169/1997 și Legea 1/2000.

S-a mai reținut că s-a optat de

către reclamante pentru despăgubiri și nu pentru restituire în natură, Legea

247/2005 prevăzând expres regimul stabilirii și plății despăgubirilor.

Împotriva susnumitei decizii au

declarat recurs reclamantele Ș.E., M.C. și T.E. care, invocând pct. 9 al art. 304

C. proc. civ., susțin că soluția dată este lipsită de temei legal, fiind dată

cu încălcarea legii, aplicarea greșită a ei.

Recurentele au precizat că prin

notificare au pretins despăgubiri prin compensare sau echivalent bănesc, iar

aceasta a fost soluționată de către entitatea competentă, respectiv de către

intimata SC R. SA care s-a pronunțat asupra temeiniciei ei.

De altfel, specifică aceleași recurente,

asupra calității și competenței Societății comerciale R. SA de a soluționa notificarea

în baza Legii 10/2001, s-a pronunțat și Tribunalul Olt care, prin sentința

209/2004, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei

Slatina și a dispus obligarea SC R. SA să soluționeze notificarea cauzei.

Pe fond, recurentele arată că din

totalul de 15,62 ha li s-a reconstituit, conform Legii 18/1991, suprafața de 9,75

ha din care 8,75 ha pe raza comunei Poboru și 1 ha la IAS Boianu, iar, potrivit

Legii 1/2000, li s-a mai reconstituit suprafața de 4,77 ha pe raza aceleiași

comune Poboru.

Astfel, diferența de 1 ha, suprafață

de teren situată pe raza Municipiului Slatina, n-a fost primită în natură și

nici nu au fost acordate despăgubiri.

Deliberând, Înalta Curte de Casație

și Justiție va admite recursul pentru următoarele rațiuni:

Fără îndoială că reținându-se lipsa

dovezilor, respectiv absența elementelor de identificare a terenului pentru

care în notificare au fost pretinse măsuri reparatorii prin echivalent, a

determinat ca, practic, soluția atacată să se refere la excepția legitimării

procesuale active a reclamantelor, chiar dacă acestora nu li s-a contestat

calitatea de moștenitoare ale autorului lor.

Or, recurentele-reclamante au

demonstrat că autorul lor, I.M.Ș., a avut în patrimoniul său 1 ha teren, situat

în perimetrul orașului Slatina Câmpul Slătini, potrivit actului autentic din

1942 (fila 33 fond), și ale cărui vecinătăți sunt confirmate și de consemnările

autorităților locale, respectiv ale fostului Comitet Executiv al Statului

popular Slatina, prin adeverința sa 4705/1953 (fila 36 fond).

De altfel, din Registrul agricol

(fila 37 fond) rezultă că autorul recurentelor era înscris cu un total de 15,62

ha teren, din care s-a reconstituit, conform Legii 18/1991 și Legii 1/2000, o

suprafață de 14,52 ha (8,75+1+4,77 ha), rămânând diferența de 1 ha, cea în

litigiu și pentru care n-au fost acordate măsuri reparatorii.

Excluzând, așadar, terenurile

retrocedate deja și care nu fac obiectul Legii 10/2001, astfel cum această lege

prevede în art. 8, există distinct terenul în suprafață de 1 ha, preluat în

prezent de intimata ce-și are sediul pe această suprafață de teren și în raport

de care să se aplice legea menționată. În speță, recurentelor-reclamante li s-a

încălcat dreptul de a pretinde măsuri reparatorii prin echivalent în

modalitățile prevăzute de Legea 10/2001, dar și de Legea 247/2005,

susținându-se că nu există dovezi pentru acest teren.

O asemenea abordare este greșită,

contrar Legii 10/2001 care indică persoanele îndreptățite în sensul

dispozițiilor art. 3. or, în cauză, probele menționate au demonstrat această

calitate pe care legea le-o conferă recurentelor reclamante, astfel că urmează

a admite recursul acestora în temeiul prevederilor generale ale art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Întrucât n-a fost abordat fondul

cauzei, prin administrarea unor probe pertinente care să răspundă pretențiilor

deduse judecății prin contestația la decizia de respingere a notificării, se

impune casarea hotărârilor în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., urmând ca instanța de trimitere să soluționeze fondul acestor

pretenții pretinse ca măsuri reparatorii prin echivalent în temeiul Legii

10/2001 și respectiv a Legii 248/2005.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de

reclamanții Ș.E., M.C. și T.E. împotriva deciziei civile nr. 2987 din 24

noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova.

Casează decizia atacată și sentința

civilă nr. 15 din 19 ianuarie 2005 a Tribunalului Olt și trimite cauza spre

rejudecare la același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 26 mai 2006.