ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9255/2009

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 23 octombrie 2001, C.S. și C.A. au solicitat, în contradictoriu cu F. SA Olt, C.C.C., C.P., B.I., SC G. SRL și P.M. Caracal, obligarea pârâților, în baza Legii nr. 10/2001, să le lase în deplină proprietate și liberă posesie bunurile imobile proprietatea acestora, respectiv: un imobil cu destinația hotel și având restaurant la parter, cunoscut sub numele Hotel R.C., compus din parter 14 camere, pivniță la subsol, etaj 1-6 camere, etaj 2-21 camere, etaj 3-22 camere și terenul aferent în suprafață de 2778 m.p. Au solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului C.P.

să elibereze suprafața de 219 m.p. și să ridice construcțiile edificate ilegal pe teren, obligarea pârâtului B.I. să elibereze suprafața de 391 m.p. și să-și ridice construcțiile edificate pe acest teren și obligarea pârâtei SC G. SRL să elibereze suprafața de 40 m.p. și să-și ridice construcțiile aflate pe acest teren. Au arătat că au notificat în termen tuturor pârâților cererea de restituire în natură a respectivelor imobile. La 19 decembrie 2001, reclamanții și-au completat cererea principală în sensul că au solicitat să se constate nulitatea absolută a tuturor actelor juridice în baza cărora pârâții dețin părți din imobilul și terenul situat în Caracal, str. A. Caracalla. Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 47 din 6 februarie 2002, a respins acțiunea reclamanților.

În cursul judecății, au fost emise de către pârâta P.M. Caracal dispozițiile nr. 168 din 26 iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002, prin care reclamanților Ie-a fost făcută o ofertă de despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 m.p., în sumă de 1,269,605.000 lei. Prin decizia nr. 156 din 4 octombrie 2002, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis apelul declarat de reclamanții C.S. și C.A. împotriva sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimații - pârâți F. Olt, P. Caracal, S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, SC G. SRL, A.P.A.P.S., C.C., C.P. și B.I. A schimbat sentința atacată și a reținut cauza spre rejudecare și efectuarea unei expertize tehnice. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 137 din 11 iunie 2003, a respins acțiunea formulată de reclamanții C.S.

și C.A. împotriva pârâților F. Olt, C.C., C.P., SC G. SRL, B. I. și P.M. Caracal. S-a reținut, în esență, că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii nu și la restituirea în natură a imobilului în litigiu. Recursul declarat de reclamanți împotriva hotărârii pronunțată în apel a fost admis prin decizia nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. A fost casată decizia recurată, decizia nr. 156 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel Craiova, secția civilă și sentința nr. 47 din 6 februarie 2002 a Tribunalului Olt, secția civilă și s-a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal. S-a reținut de către instanța supremă că împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost stabilite.

Astfel, instanțele de fond aveau obligația să identifice imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat, să stabilească, motivat, calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, în sensul art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, precum și caracterul abuziv al preluării bunului în patrimoniul statului, în sensul art. 2 din aceeași lege. Totodată, s-a reținut că instanțele trebuiau să stabilească cu claritate care era situația juridică a bunului la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, știut fiind că prin adoptarea acestui act normativ, bunurile care cădeau în sfera sa de aplicare au fost indisponibilizate, neputând face obiectul vreunei înstrăinări.

În măsura în care bunul sau parte din acesta s-a aflat în posesia unei societăți comerciale implicate într-un proces de privatizare, instanțele aveau obligația de a stabili dacă statul mai are sau nu calitate de acționar sau asociat majoritar sau minoritar, știut fiind că legea distinge felul măsurilor reparatorii care pot fi acordate persoanei deposedate sau moștenitorilor, în funcție de o asemenea calitate a statului, respectiv a stabili la ce dată a avut loc privatizarea, respectiv dacă, în momentul privatizării, părțile implicate aveau sau nu cunoștință despre pretențiile de retrocedarea bunului formulate de reclamanți, S-a reținut că, în rejudecare, instanțele vor avea în vedere și faptul că notificările înregistrate fac dovada în fața oricărei autorități a respectării de către reclamanți a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, inclusiv față de pârâta A.P.A.P.S.

care, fiind chemată în proces a luat cunoștință de pretențiile deduse judecății de către reclamanți și, ca atare, are posibilitatea să-și formuleze, în cadrul acestui proces, apărările pe care le găsește necesare cu privire la fondul pretențiilor. Prin sentința nr. 281 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Olt, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.S. și C.A. în contradictoriu cu pârâții F. Olt, C.C., C.P., B.I., SC G. SRL, P.M. Caracal, A.V.A.S., S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice – A.F.P. Caracal și C.C. Balș. A constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent conform Capitolului V, Titlul VII - Legea nr. 247/2005. A respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva A.V.A.S.

A respins cererea de intervenție formulată de C.M. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au dovedit, în baza art. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată, calitatea de moștenitori a autorului C.M., frate cu C.G., bunicul reclamanților. S-a dovedit, de asemenea, că imobilul revendicat de reclamanți, clădire hotel cu 14 camere, restaurant, teren în suprafață de 2778 m.p., situat în Caracal, la intersecția străzii A. Caracalla cu strada 1 Decembrie 1918, cunoscut sub denumirea Hotel R.C. a fost preluat abuziv în anul 1950. S-a reținut însă că imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât actele de înstrăinare nu sunt lovite de nulitate absolută, buna credință fiind prezumată.

S-au considerat astfel a fi valabile actul în baza căruia F. a dobândit imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1960, contractul de vânzare - cumpărare în baza căruia C.C. Balș a cumpărat de la F. imobilul restaurant, precum și actele de proprietate deținute de pârâtul C.C. asupra clădirii principale și a unei părți din teren, urmare a procesului de privatizare prin care F.P.S. a vândut pachetul majoritar de acțiuni, de SC G. SRL, care a cumpărat o anexă a imobilului tot prin procesul de privatizare, de C.P. și de B.I. cărora li s-au atribuit suprafețe de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar. Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată, nu pot fi obligați la restituirea în natură beneficiarii de acțiuni în urma cumpărării prin procesul de privatizare.

Reclamanții vor putea urma procedura administrativă prevăzută în Capitolul V - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar în situația în care sunt nemulțumiți de decizia adoptată de comisia centrală vor putea formula contestație, conform art. 19 din Titlul VII la curtea de apel în a cărei rază teritorială domiciliază. Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 322 din 17 octombrie 2008, a admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului în contradictoriu cu F. Olt, C.C., C.P., SC G. SRL, A.V.A.S., C.M. și C.C. Balș. A admis apelul declarat de pârâtul B.I. A respins apelurile declarate de pârâții P.M. Caracal, S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Olt și A.F.P.

Caracal, ca nefondate. A schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți. A respins cererile de intervenție formulate de C.M. și C.C. Balș. A anulat dispozițiile nr. 168 din 26 iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal și nr. 535 din 20 mai 2004 emisă de F. Olt. A dispus restituirea în natură către reclamanți a suprafețelor de teren de 44 mp ocupată de SC G. SRL și de 1139 mp ocupată de C.C. Balș, cu dimensiunile și vecinătățile cuprinse în schița anexă la raportul de expertiză aflat la dosar nr. 5549/104/2006 al Curții de Apel Craiova și a imobilului restaurant deținut de C.C. Balș în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004 încheiat cu F. Olt.

A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu destinația de hotel deținut în proprietate de C.C. A respins acțiunea reclamanților față de S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice și față de A.V.A.S. A respins acțiunea reclamanților față de pârâții B.I., C.C. și C.P. Pornind de la dispozițiile cuprinse la art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, care conțin o reconfirmare a principiului potrivit căruia restituirea în natură primează, instanța de apel, reținând că este de netăgăduit că a fost investită cu o contestație la Legea nr. 10/2001, a constatat că instanța de fond a concluzionat greșit că imobilul, fostă proprietate a autorului reclamanților, nu poate fi restituit în natură.

S-a arătat că pe terenul solicitat de reclamanți de 2500 m.p. (care, în realitate, este de 2776 m.p., așa cum rezultă din raportul de expertiză refăcut în apel de expert M.P.) au existat două imobile - construcții: C.C. și M.E. ( fostă G.) ce avea ca teren aferent suprafața de 1348 m.p. și altul situat la intersecția străzii A.C. cu strada 1 Decembrie 1918 cu destinația de hotel - restaurant, suprafața de teren fiind diferența până la 2776 m.p. Terenul în suprafață de 1348 m.p. i-a revenit intervenientei C.M. ca moștenitoare a fratelui său C.V., iar o parte din această suprafață este ocupată de pârâții C.P. și B.I., motiv pentru care pretențiile reclamanților față de aceștia sunt nejustificate.

Diferența de teren până la 2776 m.p. este ocupată de C.C. Balș - 1139 m.p. și SC G. SRL - 44 m.p. S-a reținut că SC P. SA, de la care pârâta SC G. SRL a cumpărat o construcție în suprafață de 38 m.p. + 19 m.p. reprezentând laborator patiserie, nu deține acte de proprietate pentru terenurile vândute la licitație, motiv pentru care suprafața de 44 m.p. aflată în posesia respectivei societăți nu este proprietatea acesteia și prin urmare poate fi restituită reclamanților. S-a constatat totodată că și suprafața de 1139 m.p. ocupată de C.C. Balș poate fi restituită în natură, motivat de faptul că prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 15 martie 2004 încheiat cu F. Olt, intervenienta a cumpărat un imobil restaurant, compus din parter și subsol având o suprafață construită de 463 mp, acest act nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 601 m.p., ci numai a dreptului de folosință pe durata existenței construcției.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001, imobilele ce fac obiectul acestei legi au fost indisponibilizate legal, unităților deținătoare fiindu-le interzis să încheie acte juridice cu privire la aceste imobile, iar contractul de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004 a fost încheiat după intrarea în vigoare a legii, astfel încât, înstrăinarea imobilului - restaurant nu poate fi considerată valabilă, părțile contractante încălcând flagrant prevederile imperative ale legii speciale. Mai mult, pârâta F. OLT nu putea transmite dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție, deoarece nu l-a dobândit în mod valabil, actul de vânzare - cumpărare din 8 august 1960 fiind încheiat cu un neproprietar.

Cu privire la partea de imobil având destinația hotel, curtea a constatat că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanții urmând să primească măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Astfel, imobilul hotel a fost supus procedurii de privatizare, acțiunile gestionate de F.P.S. la SC P. SA în prezent de 98,306 % fiind vândute la licitație publică la data de 5 octombrie 2000 pârâtului C.C. La data de 17 octombrie 2001, F.P.S. s-a retras din societate, iar diferența de acțiuni de 1,694 % au fost transferate acționarului majoritar, pârâtul C.C. Față de această situație, curtea de apel a constatat că imobilul - hotel face parte din categoria celor menționate expres în art. 29 din Legea nr. 10/2001, neputând fi restituit în natură.

întrucât acțiunea reclamanților a fost promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, curtea de apel a reținut că are obligația de a stabili prin expertiză valoarea despăgubirilor cuvenite, însă având în vedere opoziția constantă a reclamanților, această probă nu a putut fi administrată, instanța constatând numai îndreptățirea acestora la măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva acestei ultime decizii, au declarat recursuri reclamanții și pârâții SC F. Olt, C.C. Balș - SC, SC G. SRL și P.M. Caracal. 1) Reclamanții C.S. și C.A. au criticat decizia pronunțată în apel pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care este de strictă aplicabilitate în ceea ce privește restituirea în natură, în totalitate, a bunurilor ce formează obiectul cererii de restituire.

Din probele administrate în cauză a rezultat că imobilul a fost conceput, construit și utilizat în permanență ca un tot unitar, fiind format din parterul cu destinația de restaurant și etajul cu destinația de hotel. Astfel, s-a apreciat ca fiind greșită și contrară legii măsura luată de instanță de a restitui în natură numai parterul, iar partea din imobil ocupată de hotel de a fi lăsată actualului deținător, pentru că a avut loc o vânzare la licitație a acțiunilor ce au fost deținute de F.P.S., în anul 2000. Instanța de judecată nu s-a preocupat să stabilească sub ce formă și cu ce titlu partea din construcție cu destinația de hotel a ajuns în administrarea SC P. SA, având în vedere faptul că din pachetul de 98,306 % acțiuni făcea parte, conform programului de vânzare și caietului de sarcini, și Hotelul T. din Corabia și Hotelul R. din Caracal.

Au arătat totodată că anterior licitației, reclamanții au notificat F.P.S. existența litigiului privind revendicarea imobilului, deoarece la acea dată exista pe rolul Judecătoriei Caracal dosarul de revendicare pe calea dreptului comun a Hotelului R. Caracal, iar opoziția la vânzare a proprietarilor a fost înscrisă în caietul de sarcini al licitației, cumpărătorii asumându-și astfel riscul evicțiunii. S-a precizat, de asemenea, că în mod nelegal și contrar deciziei de casare, instanțele de judecată au procedat și în ceea ce privește valabilitatea actelor de înstrăinare și constituire a dreptului de proprietate funciară apăraților B.I. și C.P., deoarece încălcarea legii comisă în mod flagrant de P.M.

Caracal atrage nulitatea absolută a actelor de constituire a dreptului de proprietate funciară pentru acești pârâți. 2) Prin motivele de recurs, pârâta SC F. Olt a criticat decizia pronunțată în apel, arătând că acțiunea formulată de reclamanți la instanța de fond este una în revendicare imobiliară și constatarea nulității absolute a actelor de proprietate emise pe numele deținătorilor imobilelor în litigiu. Astfel, reclamanții au sesizat instanța de fond după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 dar înainte de a fi emise dispozițiile de răspuns la notificările formulate, iar după emiterea acestora nu au cerut anularea acestora. Prin urmare, s-a invocat tardivitatea anulării dispozițiilor nr. 168 din 26 iunie 2002, nr. 206 din 5 august 2002 și nr. 535 din 20 mai 2004 de către instanța de apel, în temeiul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a considerat, totodată, că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a solicitat de reclamanți, critică întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. , întrucât a anulat dispozițiile menționate deși nu a fost sesizată cu aceasta. A arătat că în baza H.C.M. nr. 304/1960 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 10 iunie 1960 prin care a devenit proprietar asupra imobilului în litigiu, iar după ce a stăpânit imobilul timp de 44 ani l-a vândut în 2004 către C.C. Balș, iar instanța de apel nu a analizat dobândirea proprietății prin efectul legii. S-a precizat că prin sentința civilă nr. 542 din 6 februarie 2001, Judecătoria Caracal a respins cererea reclamanților în revendicarea acelorași imobile.

SC G. SRL a arătat prin motivele de recurs că este dobânditor de bună credință și că în anul în care a cumpărat nu știa că reclamanții vor solicita restituirea imobilului. A invocat în susținere dispozițiile art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, considerând că nu se poate dispune restituirea în natură atâta timp cât nu a fost anulat procesul verbal de licitație. Prin recursul declarat de P.M. Caracal s-a criticat decizia pronunțată în apel sub aspectul că nu s-a ținut cont de faptul că prin notificarea nr. 263 din 4 mai 2001, reclamanții au solicitat doar restituirea în natură a imobilului teren în suprafață de 2500 mp nu și a imobilului clădire. A arătat că instanța de fond a constatat legalitatea actelor de vânzare - cumpărare ce au stat la baza înstrăinării imobilului, considerând că buna - credință este prezumată, iar cumpărătorii s-au comportat ca adevărați proprietari, exercitând o posesie neîntreruptă și utilă.

Prin urmare, este valabil actul în baza căruia F. Olt a dobândit imobilul în 1960 și, pe cale de consecință, și contractul de vânzare - cumpărare conform căruia C.C. Balș a cumpărat imobilul restaurant, cu atât mai mult cu cât reclamanții au renunțat la capătul de cerere în constatarea nulității absolute a actelor de înstrăinare. Prin motivele de recurs, C.C. Balș - SC a criticat decizia pronunțată în apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., arătând că instanțele nu au fost învestite cu o contestație împotriva dispozițiilor nr. 168 din 26 iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal și nr. 535 din 20 mai 2004 emisă de F. Olt. Anulând respectivele dispoziții, instanțele au comis o extra petita prin depășirea cadrului legal de investire a soluționării cauzei.

S-a criticat totodată decizia și sub aspectul motivului prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât, deși reclamanții au formulat notificările cerute de Legea nr. 10/2001, nu au urmat procedura specială ci au promovat o acțiune în revendicare cu cereri subsidiare de constatare a nulității actelor subsecvente de înstrăinare. Totuși, instanța de apel, rejudecând fondul, a considerat cererea drept o contestație întemeiată pe art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, procedând nelegal la soluționarea cauzei fără a se analiza aspectele legate de respectarea termenului de contestare, prematuritatea cererii. Un alt aspect de nelegalitate este generat de modul diferențiat în care au fost tratați în raport cu ceilalți proprietari ai imobilului, întregul imobil (hotel și restaurant) fiind naționalizat prin același act, pentru neplata datoriilor către stat.

A considerat că este cumpărător de bună - credință, arătând că instanța de apel nu a anulat în mod expres contractul de vânzare - cumpărare încheiat în 2004, plecându-se de la concluzia că ceea ce este nul produce efecte nule. Ca atare, toate actele încheiate ulterior Decretului de expropriere ar fi lovite de nulitate absolută, însă nulitatea trebuie să fie menționată în mod direct, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, dar contractul de vânzare - cumpărare din anul 2004 nu s-a solicitat a fi constatat nul cu consecințele cunoscute. La termenul de judecată din 27 mai 2009, pârâta C.C. Balș - SC a depus „dezvoltări ale motivelor de recurs”. S-a solicitat stabilirea cadrului procesual atât cu privire la obiectul acțiunii cât și cu privire la părți și la calitatea acestora, respectiv calificarea naturii acțiunii pentru a se putea formula apărări raportate și la Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite și calității procesuale de pârâtă a C.C.

Balș în raport de transmiterea acestei calități urmare a cumpărării bunului dedus judecății de la pârâta inițială F., rămânerea în litigiu a acesteia din urmă justificându-se în situația în care s-ar fi solicitat anularea contractului de vânzare - cumpărare din 2004. S-a arătat totodată că în urma tranzacției de acțiuni, pârâtul C.C. nu a devenit proprietarul imobilului, care a rămas în patrimoniul societății comerciale privatizate P. SA. S-a precizat că din actele depuse la dosarul cauzei și conform petitului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la 19 decembrie 2001, rezultă că reclamanții au formulat acțiune în revendicare de drept comun, iar instanțele au judecat și au dispus din perspectiva dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ.

Cu privire la titlul de proprietate, s-a arătat că atât acela al autorului său cât și implicit cel propriu sunt perfect valide, operațiunea de vânzare respectând întrutotul dispozițiile legale în vigoare la data încheierii lui, buna credință neputând fi pusă în discuție. În cazul în care instanța va califica acțiunea ca fiind una în revendicare conform dreptului comun, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, care nu au probat prin niciun înscris dreptul de proprietate al autorului lor, drept care să le fi fost transmis pe calea legală a succesiunii și excepția autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 542/2001. În cazul în care instanța va califica acțiunea ca fiind una în restituire conform Legii nr. 10/2001, s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a F. și a C.C.

Balș, în calitatea sa de continuator juridic, întrucât instanțele au încălcat art. 1 raportat la art. 21 alin. (1) și (2) din aceeași lege, în cauză pârâtele având statutul de organizație cooperatistă, cu capital integral privat. S-a arătat, totodată, că instanțele s-au pronunțat extra petita, întrucât deși reclamanții au solicitat în mod constant restituirea în natură a imobilului și au refuzat orice despăgubire prin echivalent, instanțele de judecată au decis să constate că reclamanții au dreptul la despăgubiri prin echivalent și, deși nu au fost niciodată învestite să se pronunțe cu privire la dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001, acestea au fost anulate de Curtea de Apel Craiova.

Ca aspecte de fond, a fost evidențiat faptul că titlul de proprietate al C. C. Balș este un act valabil, care nu a fost niciodată desființat, având în vedere că la momentul acesta, o acțiune în revendicare pe dreptul comun nu mai era posibilă, deoarece Judecătoria Caracal respinsese acțiunea în revendicare, hotărârea intrând în puterea lucrului judecat și că expirase termenul de contestare a dispozițiilor emise de P.M. Caracal, prin urmare, o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 urma a fi respinsă. Instanțele de fond au soluționat în mod eronat cauza prin compararea titlurilor de proprietate conform unor reguli neaplicabile. C.C.

Balș a fost de bună - credință la cumpărarea imobilului din perspectiva art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, neputând fi obligată la restituirea în natură conform acestei legi, întrucât nu este nici ea nici autoarea sa entitatea care a preluat abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Instanța de apel ar fi trebuit să constate necesitatea aplicării principiului conversiunii restituirii în natură, prin oferirea de despăgubiri pentru imobilul deținut în proprietate până în 1950 de autorul reclamanților. S-a reținut în mod greșit de instanța de apel că înstrăinarea făcută în baza contractului de vânzare - cumpărare nu este valabilă. Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, recursurile pârâților se vădesc nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea argumentelor de mai jos.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la 23 octombrie 2001, reclamanții C.S. și C.A. au solicitat obligarea pârâților, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să le lase în deplină proprietate și liberă posesie imobilul cu destinația hotel și având restaurant la parter, situat la intersecția străzii Antonius Caracalla cu str. 1 Decembrie 1918, precum și suprafețele de teren aferente. Au arătat că au notificat în termen, tuturor pârâților, cererea de restituire în natură a imobilelor menționate. Urmare dispozițiilor deciziei de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în rejudecare, la instanța de fond s-a întocmit de către expert S.G.

un raport de expertiză tehnică ale cărui obiective au constat în identificarea și evaluarea imobilului în litigiu - teren și construcții, cu arătarea vecinătăților fiecărui deținător. Instanța de apel a dispus completarea raportului de expertiză efectuat la fond, în cauză întocmindu-se de către expert topografic, cadastru și geodezie M.P., raportul de expertiză tehnică, aflat la dosar nr. 5549/104/2006 al Curții de Apel Craiova, secția civilă. Astfel, s-a constatat că reclamanții C.S. și C.A. au făcut dovada calității de moștenitori ai autorului C.M., frate cu C.G., bunicul reclamanților, precum și dovada preluării abuzive de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, a imobilului revendicat, clădire hotel, restaurant și terenul aferent.

1) Referitor la motivele de recurs ale pârâtei C.C. Balș: Nu poate fi reținută susținerea recurentei - pârâte potrivit căreia, deși reclamanții au formulat notificările cerute de Legea nr. 10/2001, nu au urmat procedura specială, iar instanța de apel în mod eronat a considerat cererea drept o contestație întemeiată pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, procedând nelegal la soluționarea cauzei fără a se analiza aspectele legate de respectarea termenului de contestare, prematuritatea cererii. Acest motiv de recurs se regăsește și la pârâta F. Olt, care a invocat și tardivitatea anulării dispozițiilor nr. 168 din 26 iunie 2002, nr. 206 din 5 august 2002 și nr. 535 din 20 mai 2004 de către instanța de apel.

Astfel, prin notificările formulate prin intermediul executorului judecătoresc reclamanții au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului. Prin urmare, reclamanții au declanșat, în forma și termenul stipulate de lege, prin intermediul notificării, care are natura juridică a unei cereri de restituire, procedura administrativă prealabilă și obligatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001. Până la data formulării acțiunii în justiție, întemeiată și pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții nu au primit niciun fel de răspuns din partea persoanelor și instituțiilor notificate. Făcând aplicațiunea dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 din C.E.D.O., ratificată prin Legea nr. 30/1994, se reține că tăcerea persoanelor învestite cu soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 încalcă o obligație cu caracter civil și, pentru acest motiv, deschide celui vătămat accesul liber la instanțele judecătorești.

În același timp, nu se poate susține tardivitatea cererii de anulare a celor trei dispoziții și încălcarea astfel a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, având în vedere că emiterea respectivelor dispoziții s-a făcut pe parcursul desfășurării procesului. Ținând cont că prin cererea dedusă judecății se pretindea restituirea în natură a imobilelor este evident că soluția conținută de dispozițiile emise de P.M. Caracal de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent nega demersul reclamanților. Nu poate fi reținută nici susținerea pârâtei potrivit căreia instanțele au comis o extra petita anulând respectivele dispoziții, întrucât nu au fost învestite cu o contestație împotriva acestora, motiv de recurs care se regăsește și la pârâta F. Olt.

Astfel, faptul că nu s-a cerut în mod expres anularea dispozițiilor menționate nu reprezintă, cum se susține, un aspect de nelegalitate. Având în vedere soluția de restituire în natură a imobilului restaurant și a suprafețelor de teren de 1139 mp și de 44 m.p., și în situația în care instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra acestora prin dispozitiv, lipsirea lor de eficiență juridică s-ar fi făcut oricum pe cale incidentală (prin considerente), consecințele juridice din punct de vedere al valabilității acestor acte fiind același. De altfel, soluția și limitele judecății au fost impuse și prin decizia de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006, conform căreia la reluarea judecății urmau să fie avute în vedere și dispozițiile emise pe parcursul procesului.

În plus, în ceea ce privește anularea dispozițiilor nr. 168 din 26 iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal, recurentele - pârâte nu justifică interesul propriu al formulării acestei critici, care vizează acte care emană de la o altă entitate. Referitor la motivul comun de recurs al pârâtelor C.C. Balș și F. Olt potrivit căruia acțiunea formulată de reclamanți la instanța de fond este una în revendicare imobiliară și constatarea nulității absolute a actelor de proprietate emise pe numele deținătorilor imobilelor în litigiu: Se reține faptul că invocarea de către reclamanți, ca temei de drept al cererii de chemare în judecată, alături de Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor art. 480 C. civ., nu este de natură a schimba caracterul acțiunii, cadrul procesual trebuind plasat, neechivoc, în domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Determinant în calificarea cererii deduse în justiție nu este titulatura atribuită de parte acesteia, ci obiectul și scopul pretențiilor și care, în speță, constă în aproprierea bunului litigios preluat în mod abuziv de stat și refuzat a fi restituit de pârâtă pe calea aleasă de reclamanți prin formularea notificărilor. Prin urmare, nu sunt relevante susținerile recurenților - pârâți C.C. Balș și F. Olt potrivit cărora instanțele au fost învestite cu o acțiune în revendicare pe dreptul comun. Mai mult, se reține că prin decizia de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, obligatorie pentru instanțele de trimitere, s-a constatat că acțiunea dedusă judecății este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Referitor la motivul de recurs al pârâtei C.C. Balș privind calitatea sa de cumpărător de bună - credință, motiv de recurs care se regăsește și la pârâta SC G. SRL, care a arătat și faptul că nu se poate dispune restituirea în natură atâta timp cât nu a fost anulat procesul - verbal de licitație, se reține: Recurenta - pârâtă SC G. SRL a cumpărat de la SC P. SA, urmare adjudecării la licitația din 21 septembrie 1999, potrivit contractului de vânzare - cumpărare nr. 165 din 15 octombrie 1999, activul în suprafață de 38 m.p. construcție + spațiu utilaj cu montaj și rezervă materie primă, cuptor de patiserie tip D.A.M.P.H. și incinta pentru rezervă materie primă în suprafață de 19 m.p., cuptor și 11,5 m.p.

rezervă materie primă. Se reține că în cuprinsul actului menționat nu s-a făcut nici o referire la suprafața de teren de 44 m.p., asupra căreia vânzătoarea SC P. SA nu deținea acte de proprietate, potrivit procesului - verbal de licitație încheiat la 21 septembrie 1999, dosar nr. 5549/104/2006 Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin care se arată că valoarea terenurilor aferente activelor nu este inclusă în prețul de pornire al licitației, societatea comercială neavând certificat de proprietate asupra acestora. Prin urmare, recurenta - pârâtă SC G. SRL deține terenul în suprafață de 44 m.p. fără a avea un titlu de proprietate, este deținătoare de fapt, motiv pentru care îi revine obligația, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirii acestuia.

Se reține totodată că și suprafața de 1139 m.p. ocupată de recurenta - pârâtă C.C. Balș este deținută fără titlu. Astfel, prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 15 martie 2004, F. Olt a vândut C.C. Balș imobilul restaurant, asupra terenului aferent acestuia în suprafață de 601 m.p. transmițându-se doar dreptul de folosință pe durata existenței construcției. Este relevant, de asemenea, și aspectul că prin Legea nr. 10/2001 s-a statuat principiul indisponibilizării imobilelor restituibile pe calea prevăzută de legea specială, care operează începând cu data formulării notificărilor și are drept scop îndeplinirea obligației de restituire a imobilelor către foștii proprietari care au fost deposedați abuziv de statul comunist, prin interzicerea înstrăinării către alte persoane decât cele îndreptățite.

În ceea ce privește restituirea în natură a imobilului restaurant, se reține ca fiind legală soluția instanței de apel având în vedere preluarea abuzivă de către stat a acestuia, în baza Decretului nr. 92/1950. Este de notorietate aspectul potrivit căruia imobilele trecute în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ care lovit în întregime de neconstituționalitate, nu putea sta decât la originea unor preluări fără titlu valabil, astfel încât S.R., nefiind niciodată proprietar nu putea transmite ce nu a avut în proprietate. Din această perspectivă apar ca nerelevante susținerile recurentelor - pârâte referitoare la valabilitatea titlurilor în baza cărora ocupă părți din imobilul în litigiu și la buna - credință în achiziționarea acestora.

Astfel, nu mai pot fi făcute aprecieri asupra bunei credințe a recurentei - pârâte F. Olt care a dobândit imobilul de la stat, iar terțul dobânditor, respectiv C.C. Balș a cumpărat nu la adevăratul proprietar ci de la cel aparent. Pentru ca o aparență să fie creatoare de drept se cer întrunite cumulativ anumite condiții, și anume: să existe o eroare comună și invincibilă, subdobânditorul să fie de bună - credință, iar actul încheiat între proprietarul aparent și terțul dobânditor să fie cu titlu oneros. Cât privește prima condiție, există eroare atunci când situația de fapt aparentă nu corespunde realității de drept. O persoană este în aparență proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedește că acest lucru nu este real.

Aparența înșelătoare trebuie însă să fie nu numai una comună, adică împărtășită public, ci și una irezistibilă, greu de descoperit și de evitat, contra căreia nicio prudență umană nu ar permite apărarea. Pentru a putea fi reținută eroarea comună și invincibilă, subdobânditorul trebuie să probeze că a făcut toate verificările apte a confirma existența în condiții ireproșabile a dreptului celui de la care achiziționează. Recurenta - pârâtă C.C.

Balș nu a avut însă în vedere și nu poate invoca necunoașterea legii, în condițiile în care problema specificului înstrăinărilor în sistemul Legii nr. 10/2001 era de notorietate, în anul încheierii contractului de vânzare - cumpărare, respectiv 2004 se cunoștea că foștii proprietari sau moștenitorii acestora își revendicau imobilele preluate de stat, iar reclamanții notificaseră, în temeiul legii speciale de reparație, vânzătorului F. Olt și, în plus, se afla în curs de desfășurare acțiunea introdusă la instanță la 23 octombrie 2001. Pentru ca subdobânditorul să fie de bună - credință, se impune nu numai ca acesta să fi crezut în realitatea falsă a situației aparente, dar și ca această credință să fie scuzabilă, lipsită de orice culpă, or, în speță, nu este întrunită această cerință, consecință a faptului că recurenta - pârâtă a fost victimă a erorii comune crezând că dobândește de la adevăratul proprietar.

Se impune și precizarea în acest context că nu suntem în cazul în care o situație de fapt contrară dreptului poate fi menținută dacă securitatea socială o cere. 2) Referitor la motivele de recurs ale pârâtei F. Olt, pe lângă cele analizate în paragrafele anterioare, s-a criticat și aspectul potrivit căruia instanța de apel nu a avut în vedere dobândirea proprietății prin efectul legii, arătând că în baza H. C.M. nr. 304/1960 s-a încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 10 iunie 1960 prin care a devenit proprietar asupra imobilului în litigiu: Se reține, după cum s-a precizat și anterior, că Decretul nr. 92/1950 nu putea sta decât la baza unor preluări abuzive și nu poate reprezenta un titlu valabil pentru stat.

Este incontestabil aspectul că prin Legea nr. 10/2001 s-a consacrat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, motiv pentru care în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că pot fi restituite în natură suprafața de 1139 mp ocupată de C.C. Balș și suprafața de 44 mp ocupată de SC G. SRL, precum și imobilul restaurant care face obiectul contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004. 3) Privitor la critica formulată de recurenta - pârâtă P.M. municipiului Caracal potrivit căreia nu s-a ținut cont de faptul că prin notificarea nr. 263 din 4 mai 2001, reclamanții au solicitat restituirea în natură doar a imobilului teren în suprafață de 2500 m.p.

nu și a imobilului clădire, se reține că aceasta nu are relevanță întrucât pentru imobilul restaurant, reclamanții au notificat F. Olt, deținătorul respectivului imobil. Celelalte critici ale recurentei - pârâte referitoare la valabilitatea actelor în baza cărora pârâtele dețin părți ale imobilului și la buna - credință a acestora au fost analizate anterior, fiind motive comune de recurs. 4) Criticile formulate de pârâta SC G. SRL referitoare la aspectul că este dobânditor de bună - credință au fost, de asemenea, analizate în paragrafele precedente. Referitor la criticile cuprinse în „dezvoltarea motivelor de recurs” formulate de C.C. Balș: Prin „dezvoltarea motivelor de recurs”, C.C.

Balș a invocat și excepția calității procesuale pasive a sa și a recurentului - pârât F. Olt motivat de faptul că sunt organizații cooperatiste cu capital privat, singurul aspect care, alături de excepția autorității de lucru judecat, poate fi considerat de ordine publică și luat în examinare în condițiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Or, din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, cu referire în special la art. 21 situat în capitolul referitor la „Proceduri de restituire”, reiese cu claritate că și organizațiile cooperatiste sunt unități deținătoare în înțelesul legii, obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv. Astfel, în ce privește calitatea recurentei - pârâte C.C.

Balș de entitate obligată la restituirea în natură, și caracterul nefondat al criticilor sale sub acest aspect, aceasta este dată de poziția sa de succesor cu titlu particular (conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004) al F. Olt. Acesta din urmă, ca organizație cooperatistă care deținea imobilul la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este unitate deținătoare în sensul art. 21 din actul normativ menționat și care, nesocotind obligația de restituire, a înstrăinat imobilul pe parcursul desfășurării procesului. Nu pot fi reținute nici criticile vizând excepția autorității lucrului judecat a sentinței civile nr. 542/2001 a Judecătoriei Caracal, întrucât prin aceasta s-a soluționat acțiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, a reclamanților, considerându-se că este nefondată, întrucât Decretul nr. 92/1950 ar reprezenta un titlu valabil pentru stat.

Or, Legea nr. 10/2001 a reprezentat, prin dispozițiile sale referitoare la posibilitatea restituirii în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv (sintagmă căreia îi este subsumată deopotrivă preluarea cu titlu și fără titlu), o cauză juridică nouă în susținerea pretenției de recuperare a bunului imobil. Ca atare, nefiind întrunite cerințele art. 1201 C. civ., cu referire la art. 166 C. proc. civ., nu se poate susține ca fiind incidență excepția autorității de lucru judecat, de natură să paralizeze demersul judiciar al reclamanților. În rest, recurenta - pârâtă introduce în analiză o instituție juridică nouă, respectiv „dezvoltarea motivelor de recurs” ce nu poate învesti legal instanța în raport de dispozițiile art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C. proc.

civ. 5) În ceea ce privește recursul reclamanților, acesta este întemeiat, urmând a fi admis, a fi casată în parte decizia atacată precum și sentința pronunțată de instanța de fond și a fi trimisă cauza pentru rejudecare la tribunal cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel, pentru considerentele ce urmează. Se reține că instanțele de trimitere nu au respectat decizia de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, obligatorie pentru acestea, prin care s-a dispus a se analiza ca în măsura în care imobilul sau parte din acesta s-a aflat în posesia unei societăți comerciale implicate într-un proces de privatizare, să se stabilească dacă statul mai are sau nu calitatea de acționar, respectiv a stabili la ce dată a avut loc privatizarea și dacă în acel moment părțile implicate aveau sau nu cunoștință despre pretențiile de retrocedare a bunurilor formulate de reclamanți.

S-a arătat totodată că în analiza cererilor deduse judecății, instanțele să aibă în vedere și faptul că notificările fac dovada, în fața oricărei autorități a respectării de către reclamanți a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, inclusiv față de A.V.A.S., care, ca parte în proces a luat cunoștință de pretențiile reclamanților, în raport de care are posibilitatea să-și formuleze apărările pe care le găsește necesare cu privire la fondul pretențiilor. Astfel, împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost stabilite, având în vedere că imobilul hotel se găsea în patrimoniul SC P. SA, însă instanța de judecată nu s-a preocupat să stabilească sub ce formă și cu ce titlu partea din construcție cu destinația de hotel a ajuns în administrarea acestei societăți, desfășurând judecata în contradictoriu cu o persoană fizică (în speță C.C.

Constantin) care nu are însă legitimarea în procedura Legii nr. 10/2001, în care pretențiile pot fi valorificate în raport de anumite persoane juridice, așa cum sunt ele definite în art. 21. La rejudecare, se va ține cont și de faptul că din pachetul de 98,306 % acțiuni făcea parte, conform programului de vânzare și caietului de sarcini, și Hotelul T. din Corabia și Hotelul R. din Caracal. Se vor depune la dosarul cauzei actul de privatizare, contractul de vânzare - cumpărare acțiuni încheiat între F.P.S. (A.V.A.S.) și SC P. SA, precum și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, deținut de aceasta, funcție de care se va dispune în raport de art. 21 sau, după caz, art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Se va lua în considerare și data formulării de către reclamanți a acțiunii în revendicare, soluționată prin sentința civilă nr. 642 din 6 februarie 2001 a Judecătoriei Caracal, în raport de data privatizării SC P. SA, în administrarea căreia se află imobilul hotel. Se va înlătura dispoziția privind respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei. Referitor la motivul de recurs al reclamanților privind terenurile deținute de pârâții B.I. și C.P., se reține că acesta nu poate fi luat în considerare întrucât potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză, o suprafață de teren de 1348 m.p. ce face parte din suprafața totală de 2776 m.p.

aparține intervenientei C.M., ca moștenitoare a fratelui său C.V., în favoarea acestuia din urmă C.M. Or, terenurile deținute de pârâții B.I. și C.P. sunt incluse în suprafața de 1348 m.p. Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, va fi casată în parte decizia atacată și sentința tribunalului și se va trimite cauza la aceeași instanță de fond pentru rejudecare cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel, urmând a se analiza, sub formă de apărări și celelalte susțineri din recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții C.S. și C.A. împotriva deciziei nr. 322 din 17 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează în parte decizia atacată precum și sentința nr. 281 din 2 aprilie 2007 a Tribunalului Olt, secția civilă și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel. înlătură dispoziția privind respingerea acțiunii în contradictoriu cu pârâta A.V.A. S. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții SC F. Olt, C.C. Balș - SC, SC G. SRL și P.M. Caracal împotriva aceleeași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 noiembrie 2009.