ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9255/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9255/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 23

octombrie 2001, C.S. și C.A. au solicitat, în contradictoriu cu F. SA Olt,

C.C.C., C.P., B.I., SC G. SRL și P.M. Caracal, obligarea pârâților, în baza

Legii nr. 10/2001, să le lase în deplină proprietate și liberă posesie bunurile

imobile proprietatea acestora, respectiv: un imobil cu destinația hotel și

având restaurant la parter, cunoscut sub numele Hotel R.C., compus din parter

14 camere, pivniță la subsol, etaj 1-6 camere, etaj 2-21 camere, etaj 3-22

camere și terenul aferent în suprafață de 2778 m.p. Au solicitat, de asemenea,

obligarea pârâtului C.P. să elibereze suprafața de 219 m.p. și să ridice

construcțiile edificate ilegal pe teren, obligarea pârâtului B.I. să elibereze

suprafața de 391 m.p. și să-și ridice construcțiile edificate pe acest teren și

obligarea pârâtei SC G. SRL să elibereze suprafața de 40 m.p. și să-și ridice

construcțiile aflate pe acest teren. Au arătat că au notificat în termen

tuturor pârâților cererea de restituire în natură a respectivelor imobile.

La 19 decembrie 2001, reclamanții și-au completat cererea principală în

sensul

că au solicitat să se constate

nulitatea absolută a tuturor actelor juridice în baza cărora pârâții dețin

părți din imobilul și terenul situat în Caracal, str. A. Caracalla.

Tribunalul Olt, secția civilă, prin sentința nr. 47 din 6 februarie

2002, a respins acțiunea reclamanților.

În cursul judecății, au fost emise de către pârâta P.M. Caracal

dispozițiile nr. 168 din 26 iunie 2002 și nr. 206

din 5 august 2002, prin care reclamanților Ie-a fost făcută o ofertă de

despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 2500 m.p.,

în sumă de

1,269,605.000 lei.

Prin decizia nr. 156 din 4 octombrie

2002, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a

admis

apelul declarat de reclamanții C.S. și C.A. împotriva

sentinței tribunalului, în contradictoriu cu intimații - pârâți F. Olt,

P.

Caracal, S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice, SC G. SRL,

A.P.A.P.S., C.C., C.P. și B.I. A schimbat sentința atacată și a reținut cauza

spre rejudecare și efectuarea unei expertize tehnice.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 137 din 11

iunie 2003, a

respins acțiunea formulată de

reclamanții C.S. și C.A. împotriva

pârâților

F. Olt, C.C., C.P., SC G. SRL, B.

I. și P.M. Caracal.

S-a reținut, în esență, că reclamanții

sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii nu și la

restituirea

în natură a imobilului în litigiu.

Recursul declarat de reclamanți împotriva hotărârii pronunțată în apel

a fost admis prin decizia nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. A fost

casată decizia recurată, decizia nr. 156 din 4 octombrie 2002 a Curții de Apel

Craiova, secția civilă și sentința nr. 47 din 6 februarie 2002 a Tribunalului

Olt, secția civilă și s-a trimis cauza pentru rejudecare la același tribunal.

S-a reținut de către instanța supremă că împrejurările de fapt ale

pricinii nu au fost stabilite. Astfel, instanțele de fond aveau obligația să

identifice imobilul a cărui retrocedare s-a solicitat, să stabilească, motivat,

calitatea de persoane îndreptățite a reclamanților, în sensul art. 3 și 4 din

Legea nr. 10/2001, precum și caracterul abuziv

al preluării bunului în patrimoniul statului, în sensul art. 2 din

aceeași lege.

Totodată, s-a reținut că instanțele trebuiau să stabilească cu

claritate care era

situația juridică a

bunului la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, știut fiind că

prin adoptarea acestui act normativ, bunurile care cădeau în sfera sa de

aplicare au fost indisponibilizate, neputând face obiectul vreunei înstrăinări.

În măsura în care bunul sau

parte din acesta s-a aflat în posesia unei

societăți comerciale implicate într-un proces de privatizare, instanțele aveau

obligația de a stabili dacă statul mai are sau nu calitate de acționar sau

asociat majoritar sau minoritar, știut fiind că legea distinge felul măsurilor

reparatorii care pot fi acordate persoanei deposedate sau moștenitorilor, în

funcție de o asemenea calitate a statului, respectiv a stabili la ce dată a

avut loc privatizarea, respectiv dacă, în momentul privatizării, părțile

implicate aveau sau nu cunoștință despre pretențiile de retrocedarea bunului

formulate de reclamanți,

S-a reținut că, în rejudecare, instanțele

vor avea în vedere și faptul că notificările

înregistrate

fac dovada în fața oricărei autorități a respectării de către reclamanți a

termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, inclusiv față

de pârâta

A.P.A.P.S. care, fiind chemată

în

proces a luat cunoștință de pretențiile deduse judecății de către reclamanți

și, ca atare, are posibilitatea să-și formuleze, în cadrul acestui proces,

apărările pe care le găsește necesare cu privire la fondul pretențiilor.

Prin sentința nr. 281 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Olt, secția

civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.S. și C.A. în

contradictoriu cu pârâții F. Olt, C.C., C.P., B.I., SC G. SRL, P.M. Caracal, A.V.A.S.,

S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice – A.F.P. Caracal și C.C. Balș. A

constatat că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent

conform Capitolului V, Titlul VII - Legea nr. 247/2005. A respins acțiunea

formulată de reclamanți împotriva A.V.A.S. A respins cererea de intervenție

formulată de C.M.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanții au

dovedit, în baza art. 3 din Legea nr. 10/2001, modificată, calitatea de

moștenitori a autorului C.M., frate cu C.G., bunicul reclamanților. S-a

dovedit, de asemenea, că imobilul revendicat de reclamanți, clădire hotel cu 14

camere, restaurant, teren în suprafață de 2778 m.p., situat în Caracal, la

intersecția străzii A. Caracalla cu strada 1 Decembrie 1918, cunoscut sub

denumirea Hotel R.C. a fost preluat abuziv în anul 1950. S-a reținut însă că

imobilul nu poate fi restituit în natură întrucât actele de înstrăinare nu sunt

lovite de nulitate absolută, buna credință fiind prezumată. S-au considerat

astfel a fi valabile actul în baza căruia F. a dobândit imobilul ce a făcut

obiectul contractului de vânzare - cumpărare încheiat în anul 1960, contractul

de vânzare - cumpărare în baza căruia C.C. Balș a cumpărat de la F. imobilul

restaurant, precum și actele de proprietate deținute de pârâtul C.C. asupra

clădirii principale și a unei părți din teren, urmare a procesului de

privatizare prin care F.P.S. a vândut pachetul majoritar de acțiuni, de SC G.

SRL, care a cumpărat o anexă a imobilului tot prin procesul de privatizare, de

C.P. și de B.I. cărora li

s-au atribuit

suprafețe de teren prin reconstituirea dreptului de proprietate conform Legii

fondului

funciar. Conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, modificată, nu pot fi

obligați la restituirea în natură

beneficiarii de acțiuni în urma

cumpărării prin procesul de privatizare.

Reclamanții vor putea urma procedura administrativă prevăzută în

Capitolul V - Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar în situația în care sunt

nemulțumiți de decizia adoptată de comisia centrală vor putea formula

contestație, conform art. 19 din Titlul VII la curtea de apel în a cărei rază

teritorială domiciliază.

Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 322 din 17

octombrie 2008,

a admis apelul declarat de

reclamanți împotriva sentinței tribunalului în contradictoriu cu

F. Olt,

C.C., C.P., SC G. SRL, A.V.A.S., C.M. și C.C. Balș. A admis apelul declarat de

pârâtul B.I. A respins apelurile declarate de pârâții P.M. Caracal, S.R. prin

Ministerul Finanțelor Publice, D.G.F.P. Olt și A.F.P. Caracal, ca nefondate. A

schimbat sentința în sensul că a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanți. A respins cererile de intervenție formulate de

C.M. și C.C. Balș. A anulat dispozițiile nr. 168

din 26 iunie

2002 și nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal și

nr. 535 din 20 mai 2004 emisă de F. Olt. A dispus restituirea în natură către

reclamanți a

suprafețelor de teren de 44 mp

ocupată de SC G. SRL și de 1139 mp ocupată de C.C. Balș, cu dimensiunile și

vecinătățile cuprinse în schița anexă la raportul de expertiză aflat la dosar

nr. 5549/104/2006 al Curții de Apel Craiova și

a imobilului restaurant

deținut de C.C. Balș în baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din

15 martie 2004 încheiat cu F. Olt. A constatat că reclamanții sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul cu destinația de hotel

deținut în proprietate de C.C. A

respins

acțiunea reclamanților față de S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice și

față

de A.V.A.S. A respins acțiunea reclamanților față de pârâții B.I., C.C. și C.P.

Pornind de la dispozițiile cuprinse la art. 7 și art. 9 din Legea nr.

10/2001, care

conțin o reconfirmare a

principiului potrivit căruia restituirea în natură primează, instanța

de

apel, reținând că este de netăgăduit că a fost investită cu o contestație la

Legea nr. 10/2001, a constatat că instanța de fond a concluzionat greșit că

imobilul, fostă

proprietate a autorului

reclamanților, nu poate fi restituit în natură.

S-a arătat că pe terenul solicitat de reclamanți de 2500 m.p. (care, în

realitate, este de 2776 m.p., așa cum rezultă din raportul de expertiză refăcut

în apel de expert

M.P.) au existat două

imobile - construcții: C.C. și M.E. (

fostă

G.) ce avea ca teren aferent suprafața de 1348 m.p. și altul situat la

intersecția

străzii A.C. cu strada 1 Decembrie 1918 cu destinația de

hotel - restaurant, suprafața de teren fiind diferența până la 2776 m.p.

Terenul în suprafață de 1348 m.p. i-a revenit intervenientei C.M. ca moștenitoare

a fratelui său

C.V., iar o parte din

această suprafață este ocupată de pârâții C.P. și

B.I., motiv pentru

care pretențiile reclamanților față de aceștia sunt nejustificate. Diferența de

teren până la 2776 m.p. este ocupată de C.C. Balș - 1139 m.p. și SC G. SRL - 44

m.p.

S-a reținut că SC P. SA, de la care pârâta SC G. SRL a cumpărat o

construcție în suprafață de 38 m.p. + 19 m.p. reprezentând laborator patiserie,

nu deține acte de proprietate pentru terenurile vândute la licitație, motiv

pentru care suprafața de

44 m.p. aflată în

posesia respectivei societăți nu este proprietatea acesteia și prin urmare

poate

fi restituită reclamanților.

S-a constatat totodată că și suprafața de 1139 m.p. ocupată de C.C.

Balș poate fi restituită în natură, motivat de

faptul că prin contractul de vânzare

- cumpărare autentificat sub nr.

1021 din 15 martie 2004 încheiat cu F. Olt, intervenienta a cumpărat un imobil

restaurant, compus din parter și subsol având o suprafață construită de 463 mp,

acest act nefăcând dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 601 m.p.,

ci numai a dreptului de folosință pe durata existenței construcției.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001, imobilele ce fac obiectul acestei

legi au fost indisponibilizate legal, unităților deținătoare fiindu-le interzis

să încheie acte juridice cu privire la aceste imobile, iar contractul de

vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie

2004

a fost încheiat după intrarea în vigoare a legii, astfel încât, înstrăinarea

imobilului -

restaurant nu poate fi considerată valabilă, părțile

contractante încălcând flagrant prevederile imperative ale legii speciale. Mai

mult, pârâta F. OLT nu putea transmite dreptul de proprietate asupra imobilului

în discuție, deoarece nu l-a dobândit în mod valabil, actul de vânzare -

cumpărare din 8 august 1960 fiind încheiat cu un neproprietar.

Cu privire la partea de imobil având destinația hotel, curtea a

constatat că restituirea în natură nu este posibilă, reclamanții urmând să

primească măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri, în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005. Astfel, imobilul hotel a fost supus procedurii de

privatizare, acțiunile gestionate de F.P.S. la SC P. SA în prezent de 98,306 %

fiind vândute la

licitație publică la data

de 5 octombrie 2000 pârâtului C.C. La data

de 17 octombrie 2001, F.P.S. s-a

retras din societate, iar diferența de acțiuni de 1,694 % au fost transferate

acționarului majoritar, pârâtul C.C. Față de această situație, curtea de apel a

constatat că imobilul - hotel face

parte

din categoria celor menționate expres în art. 29 din Legea nr. 10/2001,

neputând fi

restituit în natură. întrucât acțiunea reclamanților a fost

promovată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, curtea de apel a

reținut că are obligația de a stabili prin expertiză valoarea despăgubirilor

cuvenite, însă având în vedere opoziția constantă a reclamanților, această

probă nu a putut fi administrată, instanța constatând numai îndreptățirea

acestora la măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei ultime decizii, au declarat recursuri reclamanții și

pârâții SC F. Olt, C.C. Balș - SC, SC G. SRL și P.M. Caracal.

1) Reclamanții C.S. și C.A. au criticat decizia pronunțată în apel

pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

arătând că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, care

este de strictă aplicabilitate în ceea ce privește restituirea în natură, în

totalitate, a bunurilor ce formează obiectul cererii de restituire. Din probele

administrate în cauză a rezultat că imobilul a fost conceput, construit și

utilizat în permanență ca un tot unitar, fiind format din parterul cu

destinația de restaurant și etajul cu destinația de hotel. Astfel, s-a apreciat

ca fiind greșită și contrară legii măsura luată de instanță de a restitui în

natură numai parterul, iar partea din imobil ocupată de hotel de a fi lăsată

actualului deținător,

pentru că a avut loc

o vânzare la licitație a acțiunilor ce au fost deținute de F.P.S., în anul

2000.

Instanța de judecată nu s-a preocupat să stabilească sub ce formă și cu ce

titlu partea din construcție cu destinația de hotel a ajuns în administrarea SC

P. SA, având în vedere faptul că din pachetul de 98,306 % acțiuni făcea parte,

conform programului de vânzare și caietului de sarcini, și Hotelul T. din

Corabia și Hotelul R. din Caracal. Au arătat totodată că anterior licitației,

reclamanții au notificat F.P.S. existența litigiului privind revendicarea

imobilului, deoarece la acea dată exista pe rolul Judecătoriei Caracal dosarul

de revendicare pe calea

dreptului comun a

Hotelului R. Caracal, iar opoziția la vânzare a proprietarilor a

fost

înscrisă în caietul de sarcini al licitației, cumpărătorii asumându-și astfel

riscul evicțiunii.

S-a precizat, de asemenea, că în mod nelegal și contrar deciziei de

casare, instanțele de judecată au procedat și în ceea ce privește valabilitatea

actelor de înstrăinare și constituire a dreptului de proprietate funciară

apăraților B.I. și C.P., deoarece încălcarea legii comisă în mod flagrant de

P.M. Caracal atrage nulitatea absolută a actelor de constituire a dreptului de

proprietate funciară pentru acești pârâți.

2) Prin motivele de recurs, pârâta SC F.

Olt a

criticat decizia pronunțată în apel, arătând că

acțiunea formulată de reclamanți la instanța de fond este una în revendicare

imobiliară și constatarea nulității absolute a actelor de proprietate emise pe

numele deținătorilor imobilelor în litigiu. Astfel, reclamanții au sesizat

instanța de fond după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 dar înainte de a

fi emise dispozițiile de răspuns la notificările formulate, iar după emiterea

acestora nu au cerut anularea acestora. Prin urmare, s-a invocat tardivitatea

anulării dispozițiilor nr. 168 din 26 iunie 2002, nr. 206 din 5 august 2002 și

nr. 535 din 20 mai 2004 de către instanța de apel, în temeiul art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a considerat, totodată, că instanța de

apel a acordat mai mult decât s-a solicitat

de reclamanți,

critică întemeiată pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

, întrucât a anulat dispozițiile menționate deși

nu a fost sesizată cu aceasta.

A arătat că în baza H.C.M. nr. 304/1960 s-a încheiat contractul de

vânzare - cumpărare din 10 iunie 1960 prin care a devenit proprietar asupra

imobilului în litigiu, iar după ce a stăpânit imobilul timp de 44 ani l-a

vândut în 2004 către C.C. Balș, iar instanța de apel nu a analizat dobândirea

proprietății prin efectul legii.

S-a precizat că prin sentința civilă nr. 542 din 6 februarie 2001,

Judecătoria

Caracal a respins cererea

reclamanților în revendicarea acelorași imobile.

SC G. SRL a arătat prin motivele de

recurs că este dobânditor de bună

credință și că în anul

în care a cumpărat nu știa că reclamanții vor solicita restituirea

imobilului. A invocat în susținere dispozițiile

art. 45 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, considerând că nu se poate

dispune restituirea în natură atâta timp cât nu a fost anulat

procesul

verbal de licitație.

Prin recursul declarat de P.M. Caracal s-a criticat decizia pronunțată

în apel sub aspectul că nu s-a ținut cont de faptul că prin notificarea nr. 263

din 4 mai 2001, reclamanții au solicitat doar restituirea în natură a

imobilului teren în

suprafață de 2500 mp nu

și a imobilului clădire. A arătat că instanța de fond a constatat

legalitatea

actelor de vânzare - cumpărare ce au stat la baza înstrăinării imobilului,

considerând că buna - credință este prezumată, iar cumpărătorii s-au comportat

ca

adevărați proprietari, exercitând o

posesie neîntreruptă și utilă. Prin urmare, este valabil

actul în baza

căruia F. Olt a dobândit imobilul în 1960 și, pe cale de consecință, și

contractul de vânzare - cumpărare conform căruia C.C. Balș a cumpărat imobilul

restaurant, cu atât mai mult cu cât reclamanții au

renunțat la capătul de cerere în constatarea nulității absolute a

actelor de înstrăinare.

Prin motivele de recurs, C.C. Balș - SC a criticat decizia pronunțată

în apel pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., arătând că

instanțele nu au fost învestite cu o contestație împotriva dispozițiilor nr.

168 din 26 iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal și nr.

535 din 20 mai 2004 emisă de F. Olt. Anulând

respectivele

dispoziții, instanțele au comis o extra petita prin depășirea cadrului legal de

investire a soluționării cauzei.

S-a criticat totodată decizia și sub aspectul motivului prevăzut de

pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., întrucât, deși reclamanții au formulat

notificările cerute de Legea

nr. 10/2001,

nu au urmat procedura specială ci au promovat o acțiune în revendicare cu

cereri

subsidiare de constatare a nulității actelor subsecvente de înstrăinare.

Totuși,

instanța de apel, rejudecând

fondul, a considerat cererea drept o contestație întemeiată

pe art. 26

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, procedând nelegal la soluționarea cauzei fără

a se analiza aspectele legate de respectarea termenului de contestare,

prematuritatea cererii.

Un alt aspect de nelegalitate este generat de modul diferențiat în care

au fost

tratați în raport cu ceilalți

proprietari ai imobilului, întregul imobil (hotel și restaurant) fiind

naționalizat

prin același act, pentru neplata datoriilor către stat.

A considerat că este cumpărător de bună - credință, arătând că instanța

de apel nu a anulat în mod expres contractul de vânzare - cumpărare încheiat în

2004, plecându-se de la concluzia că ceea ce este nul produce efecte nule. Ca

atare, toate actele încheiate ulterior Decretului de expropriere ar fi lovite

de nulitate absolută, însă nulitatea trebuie să fie menționată în mod direct,

cu consecința repunerii părților în situația anterioară, dar contractul de

vânzare - cumpărare din anul 2004 nu s-a solicitat a fi constatat nul cu

consecințele cunoscute.

La termenul de judecată din 27 mai 2009, pârâta C.C. Balș - SC a depus

„dezvoltări ale motivelor de recurs”. S-a solicitat stabilirea cadrului

procesual atât cu privire la obiectul acțiunii cât și cu privire la părți și la

calitatea acestora, respectiv calificarea naturii acțiunii pentru a se putea

formula apărări raportate și la Decizia nr. 33/2008 a Secțiilor Unite și

calității procesuale de pârâtă a C.C. Balș în raport de transmiterea acestei

calități urmare

a cumpărării bunului dedus

judecății de la pârâta inițială F., rămânerea în

litigiu a acesteia din

urmă justificându-se în situația în care s-ar fi solicitat anularea

contractului de vânzare - cumpărare din 2004.

S-a arătat totodată că în urma tranzacției de acțiuni, pârâtul C.C. nu

a devenit proprietarul imobilului, care a rămas în patrimoniul societății

comerciale privatizate P. SA.

S-a precizat că din actele depuse la dosarul cauzei și conform

petitului cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată la 19

decembrie 2001, rezultă că reclamanții au formulat acțiune în revendicare de

drept comun, iar instanțele au judecat

și

au dispus din perspectiva dreptului comun, respectiv art. 480 C. civ.

Cu privire la titlul de proprietate, s-a arătat că atât acela al

autorului său cât și implicit cel propriu sunt perfect valide, operațiunea de

vânzare respectând întrutotul dispozițiile legale în vigoare la data încheierii

lui, buna credință neputând fi pusă în discuție.

În cazul în care instanța va califica acțiunea ca fiind una în

revendicare conform dreptului comun, s-a invocat excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, care nu au probat prin niciun înscris

dreptul de proprietate al autorului lor, drept care să le fi fost transmis pe

calea legală a succesiunii și excepția autorității lucrului judecat a sentinței

civile nr. 542/2001.

În cazul în care instanța va califica acțiunea ca fiind una în

restituire conform Legii nr. 10/2001, s-a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a F. și a C.C. Balș, în calitatea sa de continuator

juridic, întrucât instanțele au încălcat art. 1

raportat la art. 21 alin. (1) și (2) din aceeași lege, în cauză pârâtele având

statutul de organizație cooperatistă, cu capital integral privat.

S-a arătat, totodată, că instanțele s-au pronunțat extra petita, întrucât

deși reclamanții au solicitat în mod constant restituirea în natură a

imobilului și au refuzat orice despăgubire prin echivalent, instanțele de

judecată au decis să constate că reclamanții au dreptul la despăgubiri prin

echivalent și, deși nu au fost niciodată

învestite

să se pronunțe cu privire la dispozițiile emise în baza Legii nr. 10/2001,

acestea

au fost anulate de Curtea de Apel Craiova.

Ca aspecte de fond, a fost evidențiat

faptul că titlul de proprietate al C.

C. Balș este un act

valabil, care nu a fost niciodată desființat, având în vedere că la momentul acesta,

o acțiune în revendicare pe dreptul comun nu mai era posibilă, deoarece

Judecătoria Caracal respinsese acțiunea în revendicare, hotărârea intrând în

puterea lucrului judecat și că expirase termenul de contestare a dispozițiilor

emise de P.M. Caracal, prin urmare, o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001 urma a fi respinsă.

Instanțele de fond au soluționat în mod

eronat cauza prin compararea titlurilor de

proprietate

conform unor reguli neaplicabile.

C.C. Balș a fost de bună - credință la cumpărarea imobilului

din perspectiva art. 45 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, neputând fi obligată la restituirea în

natură conform acestei

legi, întrucât nu este nici ea nici autoarea sa entitatea care a preluat abuziv

în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Instanța de apel ar fi trebuit să constate necesitatea aplicării

principiului conversiunii restituirii în natură, prin oferirea de despăgubiri

pentru imobilul deținut în proprietate până în 1950 de autorul reclamanților.

S-a reținut în mod greșit de instanța de apel că înstrăinarea făcută în

baza contractului de vânzare - cumpărare nu este valabilă.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs, recursurile

pârâților se vădesc nefondate, urmând a fi respinse ca atare în considerarea

argumentelor de mai jos.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la 23 octombrie

2001, reclamanții C.S. și C.A. au solicitat obligarea pârâților, în baza

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, să le lase în deplină proprietate și liberă

posesie imobilul cu destinația hotel și având restaurant la parter, situat la

intersecția străzii Antonius Caracalla cu str. 1 Decembrie 1918, precum și

suprafețele de teren aferente. Au arătat că au notificat în termen, tuturor

pârâților, cererea de restituire în natură a imobilelor menționate.

Urmare dispozițiilor deciziei de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, în

rejudecare, la instanța de fond s-a întocmit de către expert S.G. un raport de

expertiză tehnică ale cărui obiective au constat

în identificarea și evaluarea imobilului în

litigiu - teren și

construcții, cu arătarea vecinătăților fiecărui deținător.

Instanța de apel a dispus completarea

raportului de expertiză efectuat la fond, în

cauză

întocmindu-se de către expert topografic, cadastru și geodezie M.P., raportul

de expertiză tehnică, aflat la dosar nr. 5549/104/2006 al Curții de Apel

Craiova, secția civilă.

Astfel, s-a constatat că reclamanții C.S. și C.A. au făcut

dovada calității de moștenitori ai autorului C.M.,

frate cu C.G.,

bunicul reclamanților, precum și dovada preluării abuzive

de către stat, în baza Decretului nr. 92/1950, a imobilului revendicat, clădire

hotel, restaurant și terenul aferent.

1) Referitor la motivele de recurs ale

pârâtei C.C. Balș:

Nu poate fi reținută susținerea recurentei - pârâte potrivit căreia,

deși reclamanții

au formulat notificările

cerute de Legea nr. 10/2001, nu au urmat procedura specială, iar

instanța

de apel în mod eronat a considerat cererea drept o contestație întemeiată pe

dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, procedând nelegal la soluționarea cauzei

fără a se analiza

aspectele legate de respectarea termenului de contestare, prematuritatea

cererii.

Acest motiv de recurs se regăsește și la pârâta F. Olt, care a invocat

și tardivitatea anulării dispozițiilor nr. 168 din 26 iunie 2002, nr. 206 din 5

august 2002 și nr. 535 din 20 mai 2004 de către instanța de apel.

Astfel, prin notificările formulate prin intermediul executorului

judecătoresc

reclamanții au solicitat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a imobilului.

Prin urmare, reclamanții au declanșat, în

forma și termenul stipulate de lege, prin

intermediul

notificării, care are natura juridică a unei cereri de restituire, procedura

administrativă prealabilă și obligatorie

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Până la data formulării acțiunii în justiție, întemeiată și pe

dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanții nu au primit niciun fel de răspuns

din partea persoanelor și instituțiilor notificate. Făcând aplicațiunea

dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 din C.E.D.O.,

ratificată prin Legea nr. 30/1994, se reține că tăcerea persoanelor învestite

cu soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 încalcă o

obligație cu caracter civil și, pentru acest motiv, deschide celui vătămat

accesul liber la instanțele judecătorești.

În același timp, nu se poate susține tardivitatea cererii de anulare a

celor trei

dispoziții și încălcarea astfel

a prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, având în

vedere

că emiterea respectivelor dispoziții s-a făcut pe parcursul desfășurării

procesului. Ținând cont că prin cererea dedusă judecății se pretindea

restituirea în natură a imobilelor este evident că soluția conținută de

dispozițiile emise de P.M. Caracal de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent nega demersul reclamanților.

Nu poate fi reținută nici susținerea pârâtei potrivit căreia instanțele

au comis o extra petita anulând respectivele dispoziții, întrucât nu au fost

învestite cu o contestație

împotriva

acestora, motiv de recurs care se regăsește și la pârâta F. Olt.

Astfel, faptul că nu s-a cerut în mod expres anularea dispozițiilor

menționate nu reprezintă, cum se susține, un aspect de nelegalitate. Având în

vedere soluția de

restituire în natură a

imobilului restaurant și a suprafețelor de teren de 1139 mp și de 44

m.p.,

și în situația în care instanța de apel nu s-ar fi pronunțat asupra acestora

prin dispozitiv, lipsirea lor de eficiență juridică s-ar fi făcut oricum pe

cale incidentală (prin

considerente),

consecințele juridice din punct de vedere al valabilității acestor acte fiind

același.

De altfel, soluția și limitele judecății au fost impuse și prin decizia

de casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006, conform căreia la reluarea judecății

urmau să fie avute în vedere și dispozițiile emise pe parcursul procesului.

În plus, în ceea ce privește anularea dispozițiilor nr. 168 din 26

iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002 emise de P.M. Caracal, recurentele -

pârâte nu justifică interesul propriu al formulării acestei critici, care

vizează acte care emană de la o altă entitate.

Referitor la motivul comun de recurs al

pârâtelor C.C. Balș și F. Olt potrivit căruia acțiunea formulată de reclamanți

la instanța de fond

este una în revendicare imobiliară și

constatarea nulității absolute a actelor de proprietate emise pe numele

deținătorilor imobilelor în litigiu:

Se reține faptul că invocarea de către reclamanți, ca temei de drept al

cererii de chemare în judecată, alături de Legea nr. 10/2001 și a dispozițiilor

art. 480 C. civ., nu este de natură a schimba caracterul acțiunii, cadrul

procesual trebuind plasat,

neechivoc, în

domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001. Determinant în calificarea cererii

deduse

în justiție nu este titulatura atribuită de parte acesteia, ci obiectul și

scopul pretențiilor și care, în speță, constă în aproprierea bunului litigios

preluat în mod abuziv de stat și refuzat a fi restituit de pârâtă pe calea

aleasă de reclamanți prin formularea notificărilor.

Prin urmare, nu sunt relevante susținerile recurenților - pârâți C.C.

Balș și F. Olt potrivit cărora instanțele au fost învestite cu o acțiune în

revendicare pe dreptul comun.

Mai mult, se reține că prin decizia de

casare nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei

Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, obligatorie

pentru instanțele de trimitere, s-a constatat că acțiunea dedusă judecății este

întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Referitor la motivul de recurs al pârâtei C.C. Balș privind calitatea

sa de cumpărător de bună - credință, motiv de recurs care se regăsește și la

pârâta SC G. SRL, care a arătat și faptul că nu se poate dispune restituirea în

natură atâta timp cât nu a fost anulat procesul - verbal de licitație, se

reține:

Recurenta - pârâtă SC G. SRL a cumpărat de la SC P. SA, urmare

adjudecării la licitația din 21 septembrie 1999, potrivit contractului de

vânzare - cumpărare nr. 165 din 15 octombrie 1999, activul în suprafață de 38 m.p.

construcție + spațiu utilaj cu montaj și rezervă materie primă, cuptor de

patiserie tip D.A.M.P.H. și incinta pentru rezervă materie primă în suprafață

de 19 m.p., cuptor și 11,5 m.p. rezervă materie primă. Se reține că în

cuprinsul actului menționat nu s-a făcut nici o referire la suprafața de teren

de 44 m.p., asupra căreia vânzătoarea SC P. SA nu deținea acte de proprietate,

potrivit procesului - verbal de licitație încheiat la 21 septembrie 1999,

dosar nr. 5549/104/2006 Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, prin care se arată că

valoarea terenurilor aferente activelor nu

este inclusă în prețul de pornire al licitației,

societatea comercială neavând certificat de proprietate asupra

acestora.

Prin urmare, recurenta - pârâtă SC G. SRL deține terenul în suprafață

de 44 m.p. fără a avea un titlu de proprietate, este deținătoare de fapt, motiv

pentru care îi

revine obligația, conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, restituirii acestuia.

Se reține totodată că și suprafața de 1139 m.p. ocupată de recurenta -

pârâtă C.C. Balș este deținută fără titlu. Astfel, prin contractul de vânzare -

cumpărare autentificat sub nr. 1021 din 15 martie 2004, F. Olt a vândut C.C. Balș

imobilul restaurant, asupra terenului aferent acestuia în suprafață de 601 m.p.

transmițându-se doar dreptul de folosință pe durata existenței construcției.

Este relevant, de asemenea, și aspectul că prin Legea nr. 10/2001 s-a

statuat principiul indisponibilizării imobilelor restituibile pe calea

prevăzută de legea specială, care operează începând cu data formulării

notificărilor și are drept scop îndeplinirea obligației de restituire a

imobilelor către foștii proprietari care au fost deposedați abuziv de statul

comunist, prin interzicerea înstrăinării către alte persoane decât cele

îndreptățite.

În ceea ce privește restituirea în natură

a imobilului restaurant, se reține ca fiind

legală soluția

instanței de apel având în vedere preluarea abuzivă de către stat a acestuia,

în baza Decretului nr. 92/1950.

Este de notorietate aspectul potrivit căruia imobilele trecute în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, act normativ care lovit

în întregime de neconstituționalitate, nu putea sta decât la originea unor

preluări fără titlu valabil, astfel încât S.R., nefiind niciodată proprietar nu

putea transmite ce nu a avut în proprietate.

Din această perspectivă apar ca nerelevante susținerile recurentelor -

pârâte referitoare la valabilitatea titlurilor în baza cărora ocupă părți din

imobilul în litigiu și la buna - credință în achiziționarea acestora.

Astfel, nu mai pot fi făcute aprecieri asupra bunei credințe a

recurentei - pârâte F. Olt care a dobândit imobilul de la stat, iar terțul

dobânditor, respectiv C.C. Balș a cumpărat nu la adevăratul proprietar ci de la

cel aparent.

Pentru ca o aparență să fie creatoare de

drept se cer întrunite cumulativ anumite

condiții, și

anume: să existe o eroare comună și invincibilă, subdobânditorul să fie de bună

- credință, iar actul încheiat între proprietarul aparent și terțul dobânditor

să fie cu titlu oneros. Cât privește prima condiție, există eroare atunci când

situația de fapt aparentă nu corespunde realității de drept. O persoană este în

aparență proprietarul unui bun, dar ulterior se dovedește că acest lucru nu

este real. Aparența înșelătoare trebuie însă să fie nu numai una comună, adică

împărtășită public, ci și una irezistibilă, greu de descoperit și de evitat,

contra căreia nicio prudență umană nu ar permite apărarea. Pentru a putea fi

reținută eroarea comună și invincibilă, subdobânditorul trebuie să probeze că a

făcut toate verificările apte a confirma existența în condiții ireproșabile a

dreptului celui de la care achiziționează.

Recurenta - pârâtă C.C. Balș nu a avut însă în vedere și nu

poate invoca necunoașterea legii, în condițiile

în care problema specificului înstrăinărilor în sistemul Legii nr. 10/2001 era

de notorietate, în anul încheierii contractului de vânzare

- cumpărare,

respectiv 2004 se cunoștea că foștii proprietari sau moștenitorii acestora își

revendicau imobilele preluate de stat, iar reclamanții notificaseră, în temeiul

legii speciale de reparație, vânzătorului F. Olt și, în plus, se afla în curs

de desfășurare acțiunea introdusă la instanță la 23 octombrie 2001. Pentru ca

subdobânditorul să fie de bună - credință, se impune nu numai ca acesta să fi

crezut în

realitatea falsă a situației

aparente, dar și ca această credință să fie scuzabilă, lipsită de

orice

culpă, or, în speță, nu este întrunită această cerință, consecință a faptului

că recurenta - pârâtă a fost victimă a erorii comune crezând că dobândește de

la adevăratul proprietar.

Se impune și precizarea în acest context

că nu suntem în cazul în care o situație de fapt contrară dreptului poate fi

menținută dacă securitatea socială o cere.

2)

Referitor la

motivele de recurs ale pârâtei F. Olt, pe lângă cele

analizate în paragrafele anterioare, s-a criticat și aspectul potrivit

căruia instanța de apel nu a avut în vedere dobândirea proprietății prin

efectul legii, arătând că în baza H.

C.M. nr. 304/1960 s-a încheiat

contractul de vânzare -

cumpărare din 10

iunie 1960 prin care a devenit proprietar asupra imobilului în litigiu:

Se reține, după cum s-a precizat și anterior, că Decretul nr. 92/1950

nu putea sta decât la baza unor preluări abuzive și nu poate reprezenta un

titlu valabil pentru stat.

Este

incontestabil aspectul că prin Legea nr. 10/2001 s-a consacrat principiul

restituirii în

natură a imobilelor preluate abuziv de stat, motiv pentru

care în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că pot fi restituite

în natură suprafața de 1139 mp ocupată de C.C. Balș și suprafața de 44 mp

ocupată de SC G. SRL, precum și imobilul restaurant care face obiectul

contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din 15 martie 2004.

3)

Privitor la

critica formulată de recurenta - pârâtă P.M. municipiului Caracal potrivit

căreia nu s-a ținut cont de faptul că prin notificarea nr. 263 din 4 mai 2001, reclamanții

au solicitat restituirea în natură doar a imobilului teren în suprafață de 2500

m.p. nu și a imobilului clădire, se reține că aceasta nu are relevanță întrucât

pentru imobilul restaurant, reclamanții au notificat F. Olt, deținătorul respectivului

imobil. Celelalte critici ale recurentei - pârâte referitoare la valabilitatea actelor

în baza cărora pârâtele dețin părți ale imobilului și la buna - credință a

acestora au fost analizate anterior, fiind motive comune de recurs.

4) Criticile formulate de pârâta SC G. SRL referitoare la aspectul că

este dobânditor de bună - credință au fost, de asemenea, analizate în

paragrafele precedente.

Referitor la criticile cuprinse în „dezvoltarea motivelor de recurs”

formulate de C.C. Balș:

Prin „dezvoltarea motivelor de recurs”, C.C.

Balș a invocat și

excepția calității procesuale pasive a

sa și a recurentului - pârât F. Olt

motivat

de faptul că sunt organizații cooperatiste cu capital privat, singurul aspect

care,

alături de excepția autorității de lucru judecat, poate fi

considerat de ordine publică și luat în examinare în condițiile art. 306 alin.

(2) C. proc. civ. Or, din cuprinsul

dispozițiilor

Legii nr. 10/2001, cu referire în special la art. 21 situat în capitolul

referitor la

„Proceduri de restituire”, reiese cu claritate că și

organizațiile cooperatiste sunt unități

deținătoare

în înțelesul legii, obligate la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv.

Astfel, în ce privește calitatea recurentei - pârâte C.C. Balș de

entitate obligată la restituirea în natură, și caracterul nefondat al

criticilor sale sub acest aspect, aceasta este dată de poziția sa de succesor

cu titlu particular (conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 1021 din

15 martie 2004) al F. Olt. Acesta din urmă, ca organizație cooperatistă care

deținea imobilul la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 este

unitate deținătoare în sensul art. 21 din actul normativ menționat și care,

nesocotind obligația de restituire, a înstrăinat imobilul pe parcursul desfășurării

procesului.

Nu pot fi reținute nici criticile vizând

excepția autorității lucrului judecat a sentinței

civile

nr. 542/2001 a Judecătoriei Caracal, întrucât prin aceasta s-a soluționat

acțiunea în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, a reclamanților,

considerându-se că este nefondată, întrucât Decretul nr. 92/1950 ar reprezenta

un titlu valabil pentru stat. Or,

Legea nr.

10/2001 a reprezentat, prin dispozițiile sale referitoare la posibilitatea

restituirii în natură a imobilelor preluate de stat în mod abuziv (sintagmă

căreia îi este subsumată

deopotrivă preluarea cu titlu și fără titlu), o

cauză juridică nouă în susținerea pretenției

de

recuperare a bunului imobil. Ca atare, nefiind întrunite cerințele art. 1201 C.

civ., cu

referire la art. 166 C. proc. civ., nu se poate susține ca

fiind incidență excepția

autorității de

lucru judecat, de natură să paralizeze demersul judiciar al reclamanților.

În rest, recurenta - pârâtă introduce în analiză o instituție juridică

nouă, respectiv „dezvoltarea motivelor de recurs” ce nu poate învesti legal

instanța în raport de dispozițiile art. 303 alin. (1) și art. 306 alin. (1) C.

proc. civ.

5) În ceea ce privește recursul reclamanților, acesta este întemeiat,

urmând a fi

admis, a fi casată în parte

decizia atacată precum și sentința pronunțată de instanța de

fond și a

fi trimisă cauza pentru rejudecare la tribunal cu privire la cererea vizând

restituirea imobilului hotel, pentru considerentele ce urmează.

Se reține că instanțele de trimitere nu au respectat decizia de casare

nr. 467 din 18 ianuarie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, obligatorie pentru acestea, prin care

s-a dispus a se analiza ca în măsura în care imobilul sau parte din acesta s-a

aflat în posesia unei societăți comerciale implicate într-un proces de

privatizare, să se stabilească dacă statul mai are sau nu calitatea de

acționar, respectiv a stabili la ce dată a avut loc privatizarea și dacă în

acel moment părțile implicate aveau sau nu cunoștință despre pretențiile de

retrocedare a bunurilor formulate de reclamanți. S-a arătat totodată că în

analiza cererilor deduse judecății, instanțele să aibă în vedere și faptul că

notificările fac dovada, în fața oricărei autorități a respectării de către

reclamanți a termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

inclusiv față de A.V.A.S., care, ca parte în proces a luat cunoștință de

pretențiile reclamanților, în raport de care are posibilitatea să-și formuleze

apărările pe care le găsește necesare cu privire la fondul pretențiilor.

Astfel, împrejurările de fapt ale pricinii nu au fost stabilite, având

în vedere că imobilul hotel se găsea în patrimoniul SC P. SA, însă instanța de

judecată nu s-a preocupat să stabilească sub ce formă și cu ce titlu partea din

construcție cu destinația de hotel a ajuns în administrarea acestei societăți,

desfășurând judecata în contradictoriu cu o persoană fizică (în speță C.C.

Constantin) care nu are însă legitimarea în procedura Legii nr. 10/2001, în care

pretențiile pot fi valorificate în raport

de

anumite persoane juridice, așa cum sunt ele definite în art. 21.

La rejudecare, se va ține cont și de faptul că din pachetul de 98,306 %

acțiuni

făcea parte, conform programului de

vânzare și caietului de sarcini, și Hotelul T. din

Corabia și Hotelul R.

din Caracal.

Se vor depune la dosarul cauzei actul de privatizare, contractul de

vânzare - cumpărare acțiuni încheiat între F.P.S. (A.V.A.S.) și SC P. SA,

precum și certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor, deținut de aceasta, funcție de care se va

dispune în raport de art. 21 sau, după caz, art. 29 din Legea nr.

10/2001.

Se va lua în considerare și data formulării de către reclamanți a

acțiunii în revendicare, soluționată prin sentința civilă nr. 642 din 6

februarie 2001 a Judecătoriei Caracal, în raport de data privatizării SC P. SA,

în administrarea căreia se află imobilul hotel.

Se va înlătura dispoziția privind respingerea acțiunii în

contradictoriu cu pârâta

A.V.A.S., menținându-se

celelalte dispoziții ale

deciziei.

Referitor la motivul de recurs al

reclamanților privind terenurile deținute de pârâții

B.I.

și C.P., se reține că acesta nu poate fi luat în considerare întrucât potrivit

raportului de expertiză efectuat în cauză, o suprafață de teren de 1348 m.p. ce

face parte din suprafața totală de 2776 m.p. aparține intervenientei C.M., ca

moștenitoare a fratelui său C.V., în favoarea acestuia din urmă

C.M. Or, terenurile deținute de pârâții B.I. și C.P.

sunt incluse în suprafața de 1348 m.p.

Pentru cele ce preced, recursul va fi admis, va fi casată în parte

decizia atacată și sentința tribunalului și se va  trimite cauza la aceeași

instanță de fond pentru rejudecare cu privire la cererea vizând restituirea

imobilului hotel, urmând a se analiza,

sub

formă de apărări și celelalte susțineri din recursul reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții C.S. și C.A.

împotriva deciziei nr. 322 din 17 octombrie 2008

a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Casează în parte decizia atacată precum și sentința nr. 281 din 2

aprilie 2007 a Tribunalului Olt, secția civilă și trimite cauza spre rejudecare

la același tribunal cu privire la cererea vizând restituirea imobilului hotel.

înlătură dispoziția privind

respingerea

acțiunii în contradictoriu cu pârâta A.V.A.

S. Menține celelalte

dispoziții ale deciziei.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții SC F. Olt, C.C.

Balș - SC, SC

G. SRL și P.M. Caracal

împotriva aceleeași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11

noiembrie 2009.