ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1492/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1492/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Decizia nr. 1492/2016

Asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Olt, sub nr. x din 23 octombrie 2001, reclamanții A.

și B., au chemat în judecată pe pârâții SC C. SA Olt, D., E., F.,

SC G. SRL și H., solicitând instanței ca pârâții să fie

obligați să le lase în deplină proprietate și liniștită

posesie, construcția Hotelul - Restaurant ,,H.”, situată în

intersecția străzilor ... a cu strada ... și terenul în

suprafață de 2.778 mp situat la adresa menționată, din care

300 mp sunt aferenți construcției.

Totodată,

reclamanții au solicitat ca pârâtul E. să fie obligat să le lase

liberă suprafața de 219 mp. teren, pârâtul F. - suprafața de 391

mp, iar pârâta SC G. SRL - suprafața de 40 mp teren iar toți

pârâții să fie obligați să-și ridice

construcțiile edificate în mod abuziv pe acestea.

În motivarea

cererii, reclamanții au arătat că imobilul a fost proprietatea

autorului lor N., din patrimoniul căruia a fost naționalizat în anul

1950.

Au

susținut că au făcut mai multe demersuri pentru a redobândi

terenul începând cu anul 1991, dar fără nici-un rezultat.

Cu toate

acestea, se arată, pârâta H. a reconstituit în mod nelegal în favoarea

persoanelor fizice pârâte, dreptul de proprietate pentru cele două

suprafețe de teren menționate, titlurile emise acestora fiind lovite

de nulitate absolută, terenuri pe care acestea și-au edificat

construcții sau au înstrăinat în mod nelegal la licitație

publică unele din construcții, deși toate părțile erau

înștiințate de demersul făcut în vederea retrocedării

bunurilor preluate în mod abuziv de stat din patrimoniul autorului lor.

Prin

sentința civilă nr. 47 din 6 februarie 2002 Tribunalul Olt a respins

acțiunea ca neîntemeiată, reținând că reclamanții nu

au probat că pârâții au fost de rea - credință la

încheierea actelor juridice prin care au dobândit părți din imobilul

în litigiu și nici faptul că reclamanții ar fi declanșat

procedura administrativă, adică au notificat și I.

București.

Prin Decizia civilă

nr. 156 din 4 octombrie 2002, Curtea de apel Craiova a admis apelul declarat de

reclamanți și a schimbat sentința, în sensul că a

reținut cauza pentru rejudecare și efectuarea unei expertize tehnice.

S-a

reținut că în mod nelegal prima instanță a apreciat imposibilitatea

restituirii în natură a imobilului, fără a se calcula valoarea

lui în vederea acordării măsurilor reparatorii prin echivalent.

Aceeași

instanță, prin Decizia civilă nr. 137 din 11 iunie 2003, dată

în rejudecare a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca

nefondată.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă

nr. 467 din 18 ianuarie 2006 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, în Dosarul nr. x/1/2003 (număr vechi x/2003), a fost

admis recursul declarat în cauză de reclamanții A. și B., fiind

casată decizia recurată.

S-a

reținut că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin

stabilite iar din considerentele hotărârilor date în fond, nu rezultă

că instanțele ar fi analizat în concret cererile și

apărările formulate de părțile în litigiu, fapt ce

echivalează cu nesoluționarea fondului procesului.

Tot astfel,

instanța supremă a dispus ca în rejudecare să se completeze

proba cu înscrisuri, inclusiv expertize de specialitate pentru identificarea

și evaluarea imobilului în litigiu, funcție de deținătorii

acestuia și să se stabilească cu ce titlu dețin bunuri

fiecare dintre persoanele fizice ori juridice chemate în judecată.

Cauza a fost

reînregistrată sub nr. x/104/2006 pe rolul Tribunalului Olt.

Prin

sentința civilă nr. 281 din 02 aprilie 2007, prima instanță

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A. și B.,

în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Olt, D., E., F., SC G. SRL, J., Statul

Român prin K. - L. Caracal, județul Olt și M. Balș.

A constatat

că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent,

conform cap. V - Titlul VII - Legea nr. 247/2005.

A respins

acțiunea formulată de reclamanți împotriva J., precum și cererea

de intervenție formulată de P.

S-a

reținut că reclamanții au dovedit în baza art. 3 din Legea nr. 10/2001

modificată, calitatea de moștenitori ai autorului N. - frate cu O. -

bunicul reclamanților.

Prin Decizia nr.

322 din 17 octombrie 2008, Curtea de Apel Craiova, secția civilă, a admis

apelul formulat de reclamanții A. și B., împotriva sentinței

civile nr. 281 din 2 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt, în Dosarul

nr. x/2006, în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Olt, D., E., SC G. SRL, H.,

J. București, intervenientele P. și M. Balș.

A admis

apelul formulat de pârâtul F.

A respins

apelurile declarate de pârâții H., Statul Român prin K., R. Olt și L.

Caracal, ca nefondate.

A schimbat

sentința, în sensul că a admis în parte acțiunea formulată

de reclamanți.

A respins

cererile de intervenție formulate de P. și M. Balș.

A anulat Dispozițiile

nr. 168 din 26 iunie 2002 și nr. 206 din 5 august 2002, emise de H.

și nr. 535 din 20 mai 2004 emisă de SC C. SA Olt - Slatina.

A dispus

restituirea în natură către reclamanți a suprafețelor de

teren de 44 mp. ocupată de SC G. SRL și de 1.139 mp ocupată de M.

Balș, cu dimensiunile și vecinătățile cuprinse în

schița anexă la raportul de expertiză aflat la fila nr. 366, Dosar

nr. x/104/2006 al Curții de Apel Craiova și a imobilului restaurant

deținut de intimata M. Balș în baza contractului de vânzare -

cumpărare din 15 martie 2004 încheiat cu SC C. SA Olt.

A constatat

că reclamanții sunt îndreptățiți la măsuri

reparatorii prin echivalent, pentru imobilul cu destinația de hotel,

deținut în proprietate de intimatul D.

A respins

acțiunea reclamanților, față de Statul Român prin K.

și față de J. București.

A respins

acțiunea reclamanților, față de pârâții F., D. și

E.

La data de 05

aprilie 2016, A. și B., reclamanți în cauză, au formulat cerere de

completare și lămurire a Deciziei civile nr. 322 din data de 17

octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, în Dosarul nr. x/104/2006, cauza fiind înregistrată în Dosar

nr. x/101/2006*.

Prin cerere,

în conformitate cu dispozițiile art. 281 C. proc. civ., s-a solicitat

lămurirea și completarea dispozitivului acestei hotărâri, cu referire

la restituirea suprafețelor de teren către reclamanți conform cu

raportul de expertiză și schița anexă la acest raport

aflate la fila 366 din dosar, după cum urmează: 1 - suprafața de

44 mp ocupată de SC G. SRL, 2 - suprafața de 1.139 mp ocupată de

M. Balș precum și terenul de 513 mp, aflat în curtea interioară,

folosit de deținătorii arătați mai sus, prin includerea

și a acestei suprafețe în terenul restituit în natură apelanților.

S-a

arătat că se formulează această cerere, deoarece, din

eroare sau dintr-o interpretare sumară a dispozitivului hotărârii

menționate, suprafața de 513 mp care există în teren,

amplasată și identificată în curtea interioară, nu apare în

mod explicit în acest dispozitiv, deși ea este menționată în

raportul de expertiză și există fizic.

Au mai

precizat reclamanții că, deși este adevărat că

dispozitivul hotărârii face trimitere la dimensiunile și

vecinătățile parcelelor de teren așa cum sunt descrise în

schița anexă la raportul de expertiză, atunci când se face

enumerarea suprafețelor restituite se menționează doar

suprafețele de 44 mp și de 1.139 mp, fără a se mai face

referiri la suprafața de 513 mp care este amplasată chiar în curtea

interioară, în continuarea suprafețelor mai sus menționate.

S-a

menționat că impedimentul scriptic și faptic legat de lipsa

acestei mențiuni rezidă în aceea că deși suprafața în

discuție formează fizic o singură unitate, având destinația

de teren aferent construcțiilor - Hotelul Restaurant „H.”, situat în

centrul municipiului H., el nu poate fi „demonstrat” cu hotărârea

judecătorească în care nu apare mențiunea explicită că

și suprafața de 513 mp, din aceeași curte, care formează o

singură unitate de teren, a fost restituită odată cu celelalte

suprafețe.

Or, se mai

arată, în planșa cu schița anexă la raportul de

expertiză, în partea desenată, se evidențiază clar unitatea

terenului aferent Hotelului Restaurant „H.’’ fiind înscrisă suprafața

totală de 1.696 mp (44 mp+ 1.139 mp+513 mp) deși în legenda acesteia

cele 3 suprafețe de teren care o compun sunt precizate diferențiat

după modul de ocupare și folosire.

S-a mai

precizat că în prezent, deoarece imobilul Hotelul Restaurant „H.”, face

parte din categoria monumentelor istorice și trebuie clasificat ca atare,

documentația cadastrală absolut necesară în astfel de cazuri nu

poate fi realizată din cauza discordanțelor apărute între

dispozitivul hotărârii și raportul de expertiză care face parte

integrantă din acest dispozitiv.

Prin Decizia nr.

8 din 3 mai 2016, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins

cererea privind completarea Deciziei nr. 322 din 17 octombrie 2008, dată

de aceeași instanță, ca tardiv formulată.

Tot astfel, a

respins, ca nefondată cererea formulată de reclamanți, vizând

lămurirea dispozitivului hotărârii.

Pentru a se

pronunța astfel, instanța a reținut că, avându-se în vedere

data comunicării Deciziei nr. 322 din 17 octombrie 2008, către

reclamanții petenți, respectiv la 3 noiembrie 2008, cererea de completare

a dispozitivului, a fost formulată (la 5 aprilie 2016) cu

depășirea termenului prevăzut de art. 281

2

C. proc.

civ.

În plus, s-a

reținut că împotriva hotărârii a cărei completare și

lămurire se solicită, s-a declarat recurs, aceasta rămânând irevocabilă

prin Decizia nr. 9255 din 11 noiembrie 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Tot astfel,

examinându-se dispozitivul Deciziei nr. 322 din 17 octombrie 2008 a Curții

de Apel Craiova, s-a constatat că este clar exprimat, nefiind necesare

lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea ori aplicarea acestuia,

neexistând nici prevederi potrivnice care ar trebui să fie

înlăturate.

Pe calea

acestei proceduri, conchide instanța, nu se poate modifica dispozitivul

hotărârii, așa cum se solicită de către petenți, în

sensul restituirii în natură și a suprafeței de 513 mp.

Împotriva

acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, petenții

A. și B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la

1865, aplicabil cauzei.

Se

susține, în esență, că hotărârea pronunțată

este nelegală întrucât a fost avută în vedere, în mod exclusiv,

excepția, fără a se lua în discuție problemele

esențiale care vizează fondul cererii.

Astfel, se

arată, reluându-se argumentele din petitul cererii, deși dispozitivul

face trimitere la dimensiunile și vecinătățile parcelelor

de teren așa cum sunt descrise în schița anexă la raportul de

expertiză, atunci când se face enumerarea parcelelor restituite se

menționează doar suprafețele de 44 mp și de 1.139 mp,

fără a se mai face referiri la terenul de 513 mp care, este amplasat

chiar în curtea interioară, în continuarea suprafețelor mai sus

menționate.

Impedimentul

scriptic și faptic legat de lipsa acestei mențiuni, conchid

recurenții, rezidă în aceea că deși terenul formează

fizic o singură unitate, având destinația de teren aferent

construcțiilor - Hotelul Restaurant „H.”, situat în centrul H., el nu

poate fi „demonstrat” cu hotărârea judecătorească în care nu

apare mențiunea explicită ca și suprafața de 513 mp din

aceeași curte, care formează o singură unitate de teren, a fost

restituită odată cu celelalte suprafețe.

Recursul se

privește ca nefondat urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce

succed.

Potrivit

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, aplicabil

cauzei, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de

procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în

parte, cercetarea în fond a pricinii.

Corelativ, alin.

(2) al textului dispune că excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul

decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi

în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.

Potrivit art.

103 alin. (1) din același cod, neexercitarea oricărei căi de

atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură, în

termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune

altfel sau când parte dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

Completarea

hotărârii se poate cere, conform prevederilor art. 281

2

C.

proc. civ. în același termen în care se poate declara, după caz, apel

sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date

în fond, după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la

pronunțare.

Examinând

aceste dispoziții, instanța a reținut corect excepția

tardivității, pe considerentul că cererea de completare a dispozitivului

a fost formulată - la 5 aprilie 2016 - cu depășirea termenului

defipt prin lege, în condițiile în care Decizia nr. 322/2008 a Curții

de Apel Craiova, a fost pronunțată la 17 octombrie 2008, aceasta

devenind ulterior irevocabilă prin Decizia nr. 9255 din 11 noiembrie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Ca atare,

dispoziția vizând suprafața de teren restituită a intrat în

puterea lucrului judecat.

Examinându-se

dispozitivul hotărârii ce s-a cerut a fi îndreptată, prin prisma

dispozițiilor art. 281

1

C. proc. civ., se constată de

asemenea că acesta este clar și sub aspectul suprafețelor

restituite în natură, respectiv al întinderii și ocupării

acestora și nu conține dispoziții potrivnice.

Solicitarea

petenților, vizând restituirea în natură și a suprafeței de

513 mp, vizează practic modificarea dispozitivului ceea ce nu se poate

realiza pe calea acestei proceduri.

Astfel,

trebuie subliniat că, niciuna din cele două instituții, vizate

prin dispozițiile art. 281

1

și 281

2

C. proc.

civ. de la 1865, nu poate fi folosită pentru îndreptarea pretinselor

greșeli de judecată or pentru rectificarea soluțiilor

greșite date cu privire la unele capete de cerere.

Așa fiind,

față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petenții A. și B. împotriva Deciziei nr.

8 din 3 mai 2016 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2016.