ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6048/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea formulată de V.N. în

temeiul Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei municipiului Oltenița, județul

Călărași, s-a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în municipiul

Oltenița, la intersecția străzilor A. și R., în care au funcționat hotelul V. și

restaurantul D., împreună cu terenul aferent în suprafață de 1600 mp.

În motivarea solicitării, V.N. a

susținut că imobilul i-a fost donat de bunicul său, I.I.V., în temeiul

contractului autentificat sub nr. 752 din 6 iunie 1929 de fosta Judecătorie

Ocol Oltenița, județul Ilfov și că bunul a fost stăpânit de donator până în

anul 1945, când imobilul a fost preluat de stat în contextul politic de la acea

vreme.

Prin Dispoziția nr. 764 din 11

aprilie 2002 Primarul Municipiului Oltenița a restituit lui V.N. imobilul

compus din teren în suprafață de 1131 mp și construcție P + 1 în suprafață

construită de 702 mp, situat în Oltenița, str. A., cu vecinătățile menționate

în dispoziție, în act arătându-se că terenul retrocedat face parte din întreaga

suprafață de 1600 mp, diferența nerestituită fiind ocupată de domeniul public.

La data de 10 iunie 2002 reclamantul

V.N. a atacat în justiție dispoziția dată de Primarul municipiului Oltenița,

solicitând anularea ei parțială, în sensul restituirii și a diferenței de 469

mp teren, contestând afirmația că suprafața neretrocedată ar aparține

domeniului public.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 1468 din 15 octombrie 2002 a

respins ca neîntemeiată acțiunea, soluție confirmată de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă, care, prin decizia nr. 142/A din 7 martie

2003, a respins ca nefondat apelul promovat de reclamantul V.N.

Pentru a hotărî astfel, instanțele

au reținut și motivat că la termenul de judecată din 13 septembrie 2002 s-a

depus la dosar o anexă la H.G. nr. 1349 publicată în M. Of. nr. 630 bis din 26

august 2002 prin care sunt avizate ca aparținând domeniului public terenurile

și construcțiile prevăzute în această hotărâre, inclusiv terenul în litigiu.

Bunul nu poate fi restituit întrucât are destinația de piațetă, este cale de

acces și zonă verde aferentă blocurilor de locuințe, reclamantului

propunându-i-se măsuri reparatorii în echivalent.

Împotriva deciziei dată în apel prin

care s-a păstrat sentința tribunalului, în termen legal a declarat recurs

reclamantul V.N. care a criticat hotărârile pronunțate în cauză în temeiul

următoarelor motive de casare: instanțele au aplicat și interpretat greșit H.G.

nr. 1349/2001 întrucât Hotărârea Consiliului Local nr. 99/1999 ce a stat la

baza emiterii actului normativ a fost modificată prin H.C.L. nr. 114 din 19

noiembrie 2002 în sensul scoaterii din lista bunurilor ce aparțin domeniului

public a imobilului revendicat în integritatea sa și nu doar cota-parte

retrocedată; susținerea pârâtei, reținută de instanțe, că terenul nerestituit

ar reprezenta piațetă, cale de acces sau zonă verde aferentă blocurilor de

locuințe, nu este demonstrată de probe; fără temei s-a menționat în

considerentele hotărârilor că recurentului-reclamant i s-ar fi propus, pentru

diferența de teren nerestituită, măsuri reparatorii în echivalent.

Recursul este fondat, în sensul

considerentelor care succed:

Prin H.G. nr. 1349/2001 (publicată

în M. Of. nr. 630 din 26 august 2002) s-a aprobat Hotărârea Consiliului Local

Oltenița nr. 99/1999 privind inventarul bunurilor care aparțin domeniului

public al municipiului Oltenița, unde, la poz.168 figura imobilul revendicat de

reclamant (teren și construcție). Numai că, prin Hotărârea Consiliului Local al

Municipiului Oltenița nr. 114 din 19 noiembrie 2002, s-a modificat Hotărârea

anterioară nr. 99/1999, imobilul revendicat de reclamant fiind scos din

inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului, iar

această excludere a avut ca obiect atât construcția cât și terenul.

Atare demers a fost precedat de

H.G.R. nr. 700 din 12 iunie 2003 (publicată în M. Of. nr. 484 din 7 iulie 2003,

partea I-a) prin care s-a abrogat poziția nr. 168 din anexa nr. 3 la H.G.R. nr.

1349/2001. Este de asemenea de reținut că prin sentința civilă nr. 476 din 9

aprilie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

(filele 24-25 recurs), hotărâre irevocabilă, s-a admis acțiunea reclamantului

și s-a anulat parțial H.G. nr. 1349/2001 în ceea ce privește poziția nr. 168

din lista anexă privitoare la imobilul situat în municipiul Oltenița, str. A. (hotel

V.).

Pe cale de consecință, în temeiul

celor de mai sus, instanțele erau datoare să observe că nemișcătorul, fiind

scos în integralitatea sa din lista bunurilor imobile care aparțin domeniului

public al municipiului Oltenița, este susceptibil de a fi restituit în natură

revendicantului.

Pe de altă parte, pârâta-intimată

Primăria municipiului Oltenița s-a apărat în proces că este imposibilă

restituirea diferenței de 469 mp teren deoarece este ocupată de o „piațetă”,

cale de acces și zonă verde aferentă blocurilor de locuit, afirmație contestată

de recurentul-reclamant. Nici una din aceste susțineri sau apărări nu au fost

însă verificate de instanțe pe bază de dovezi. Mai mult, chiar din fotografiile

prezentate de intimata-pârâtă (filele 16-17 dosar apel și fila 33 dosar recurs)

și cu care aceasta a încercat să sugereze că nemișcătorul este nerestituibil,

rezultă că, cel puțin o parte din diferența de teren neretrocedată, este

ocupată de două construcții provizorii și demontabile (chioșcuri pentru flori).

Sunt considerente pentru care se

impune admiterea recursului declarat de reclamant, casarea deciziei dată în

apel și trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță, pentru ca

susținerile contradictorii ale părților să fie verificate pe bază de dovezi,

inclusiv printr-o expertiză tehnică de specialitate, prin care urmează a se

identifica, în concret, suprafața de 469 mp nerestituită și a se verifica dacă

este ori nu ocupată de construcții, în ce proporții și în ce constau aceste

edificate.

Totodată, în rejudecare, instanța de

trimitere va cere părților ca acestea să solicite de la instituțiile

(societățile) competente relații referitoare la împrejurarea dacă în subteranul

suprafeței de teren neretrocedată reclamantului se găsesc ori nu instalații ce

sunt destinate, prin natura lor, să servească construcțiilor din apropiere, în

special blocurilor de locuințe, iar în caz afirmativ, să se menționeze în ce

constau aceste utilități.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul V.N. împotriva

deciziei nr. 142/A din 7 martie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă, pe care o casează și trimite cauza la aceeași instanță pentru

rejudecarea apelului declarat de reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2004.