ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2006

Asupra recursului de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 672 din 25 mai 2004 Tribunalul Călărași a respins

contestația formulată de G.E. împotriva dispoziției nr. 759 din 6 aprilie 2004

emisă de Primarul municipiului Oltenița.

In motivarea

sentinței s-a reținut că dispoziția atacată, prin care s-a dispus restituirea

către contestatoare a unei suprafețe de 67,76 mp este conformă drepturilor

succesorale ale contestatoarei, stabilite prin certificatele de moștenitor nr.

501/1974 și 294/1979.

Din moment

ce notificarea s-a formulat numai de către contestatoare în nume propriu, nu și

pentru ceilalți moștenitori ai defuncților proprietari, instanța nu a reținut

apărarea contestatoarei potrivit căreia notificarea s-a depus în numele tuturor

moștenitorilor , în urma înțelegerii intervenite.

În drept,

s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 potrivit cărora cel

îndreptățit la măsuri reparatorii nu poate pretinde și nu poate obține mai mult

decât în limita dreptului propriu, neexercitarea dreptului la reparație de către

ceilalți comoștenitori neputând conduce la preluarea drepturilor acestora de

către cel care și-a manifestat singur opțiunea de a fi despăgubit.

Împotriva

sentinței a declarat apel contestatoarea, arătând că prin soluția de atribuire

doar a suprafeței de 67,76 mp din totalul de 200 mp ce au aparținut autorilor

săi s-a încălcat dreptul de proprietate al celorlalte două moștenitoare.

Restituirea trebuia să se dispună pentru întreaga proprietate de 200 mp,

întrucât coproprietarele S.C. și D.S. se află în bună înțelegere cu

contestatoarea. De altfel, proprietatea autorilor a avut inițial suprafața

totală de 480 mp, dar Primăria Oltenița trece sub tăcere diferența de 280 mp pe

care s-a construit un bloc de locuințe în anul 1962, în urma exproprierii

pentru care nu s-au acordat despăgubiri.

Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 670 din 12 aprilie 2005

a respins apelul ca nefondat, reținând că art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001 conferă vocație la măsurile reparatorii persoanelor

fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, precum și

moștenitorilor acestora, iar prin art. 4 alin. (1) al aceleiași legi se prevede

că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite,

dreptul de proprietate se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului

comun.

Rezultă că

în ipoteza existenței mai multor persoane îndreptățite, cum este cazul în

speță, oricare dintre aceste persoane își poate valorifica dreptul la măsurile

reparatorii reglementate de lege, dar în limita cotei părți care i se cuvine.

In acest sens sunt și dispozițiile art 4.1 din H.G. 498/2003.

Critica

referitoare la diferența de teren de 280 mp nu poate fi reținută întrucât

excede cadrului procesual unde se discută legalitatea restituirii terenului de

200 mp donat statului de autorii apelantei.

Împotriva

deciziei instanței de apel a formulat recurs contestatoarea G.E., reiterând

motivele de apel.

Deși

recurenta nu a indicat expres temeiul juridic al recursului, dezvoltarea motivelor

de recurs face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9, în

sensul art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul

este nefondat și va fi respins pentru următoarele motive.

Legea nr.

10/2001 are un caracter reparator, iar măsurile de restituire în natură sau

prin echivalent instituite de acesta pot fi solicitate de persoana îndreptățită

prin notificarea adresată unității deținătoare a imobilului. Dreptul poate fi

exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să și-l aproprie.

În situația

în care sunt mai multe persoane îndreptățite la restituire, demersurile

întreprinse doar de una dintre aceasta, deși au caracterul unor acte de

conservare, nu profită și celorlalte persoane îndreptățite. In acest sens,

dispozițiile art. 4.1 teza a doua din H.G. nr. 498/2003 stipulează expres că,

în cazul în care doar o parte dintre persoanele îndreptățite formulează cereri

de restituire, dispoziția se va limita doar la cotele ideale de drept cuvenite

acestora potrivit dreptului comun.

Instanța de

apel a dispus, în mod legal, că recurentei îi revin doar 67,76 mp din întreaga

suprafață de 200 mp teren, ținând cont de dispozițiile legale menționate mai

sus și de certificatele de moștenitor nr. 501/1974 și 294/1979 conform cărora,

recurenta, în calitate de descendentă a autorilor săi, are o cotă de ⅓

din masa succesorală.

Critica

recurentei, conform căreia trebuia să se restituie și restul de teren de 280 mp

ce au fost expropriați, este nefondată, întrucât instanța nu se poate pronunța

decât în limita cadrului procesual, or, în speță, nu s-a formulat un capăt de

cerere în acest sens, ci s-a contestat doar dispoziția nr. 759 din 6 aprilie

2004 emisă de Primarul Municipiului Oltenița.

Față de

considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

contestatoarea G.E. împotriva deciziei civile nr. 670 din 12 aprilie 2005

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 13 iunie 2006, în ședința publică.