ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5818/2006

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 672 din 25 mai 2004 Tribunalul Călărași a respins contestația formulată de G.E. împotriva dispoziției nr. 759 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul municipiului Oltenița. In motivarea sentinței s-a reținut că dispoziția atacată, prin care s-a dispus restituirea către contestatoare a unei suprafețe de 67,76 mp este conformă drepturilor succesorale ale contestatoarei, stabilite prin certificatele de moștenitor nr. 501/1974 și 294/1979. Din moment ce notificarea s-a formulat numai de către contestatoare în nume propriu, nu și pentru ceilalți moștenitori ai defuncților proprietari, instanța nu a reținut apărarea contestatoarei potrivit căreia notificarea s-a depus în numele tuturor moștenitorilor , în urma înțelegerii intervenite.

În drept, s-au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 10/2001 potrivit cărora cel îndreptățit la măsuri reparatorii nu poate pretinde și nu poate obține mai mult decât în limita dreptului propriu, neexercitarea dreptului la reparație de către ceilalți comoștenitori neputând conduce la preluarea drepturilor acestora de către cel care și-a manifestat singur opțiunea de a fi despăgubit. Împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea, arătând că prin soluția de atribuire doar a suprafeței de 67,76 mp din totalul de 200 mp ce au aparținut autorilor săi s-a încălcat dreptul de proprietate al celorlalte două moștenitoare. Restituirea trebuia să se dispună pentru întreaga proprietate de 200 mp, întrucât coproprietarele S.C.

și D.S. se află în bună înțelegere cu contestatoarea. De altfel, proprietatea autorilor a avut inițial suprafața totală de 480 mp, dar Primăria Oltenița trece sub tăcere diferența de 280 mp pe care s-a construit un bloc de locuințe în anul 1962, în urma exproprierii pentru care nu s-au acordat despăgubiri. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 670 din 12 aprilie 2005 a respins apelul ca nefondat, reținând că art. 3 lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 conferă vocație la măsurile reparatorii persoanelor fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive, precum și moștenitorilor acestora, iar prin art. 4 alin. (1) al aceleiași legi se prevede că în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun.

Rezultă că în ipoteza existenței mai multor persoane îndreptățite, cum este cazul în speță, oricare dintre aceste persoane își poate valorifica dreptul la măsurile reparatorii reglementate de lege, dar în limita cotei părți care i se cuvine. In acest sens sunt și dispozițiile art 4.1 din H.G. 498/2003. Critica referitoare la diferența de teren de 280 mp nu poate fi reținută întrucât excede cadrului procesual unde se discută legalitatea restituirii terenului de 200 mp donat statului de autorii apelantei. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs contestatoarea G.E., reiterând motivele de apel. Deși recurenta nu a indicat expres temeiul juridic al recursului, dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9, în sensul art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele motive. Legea nr. 10/2001 are un caracter reparator, iar măsurile de restituire în natură sau prin echivalent instituite de acesta pot fi solicitate de persoana îndreptățită prin notificarea adresată unității deținătoare a imobilului. Dreptul poate fi exercitat de cel care optează să și-l valorifice și să și-l aproprie. În situația în care sunt mai multe persoane îndreptățite la restituire, demersurile întreprinse doar de una dintre aceasta, deși au caracterul unor acte de conservare, nu profită și celorlalte persoane îndreptățite. In acest sens, dispozițiile art. 4.1 teza a doua din H.G. nr. 498/2003 stipulează expres că, în cazul în care doar o parte dintre persoanele îndreptățite formulează cereri de restituire, dispoziția se va limita doar la cotele ideale de drept cuvenite acestora potrivit dreptului comun.

Instanța de apel a dispus, în mod legal, că recurentei îi revin doar 67,76 mp din întreaga suprafață de 200 mp teren, ținând cont de dispozițiile legale menționate mai sus și de certificatele de moștenitor nr. 501/1974 și 294/1979 conform cărora, recurenta, în calitate de descendentă a autorilor săi, are o cotă de ⅓ din masa succesorală. Critica recurentei, conform căreia trebuia să se restituie și restul de teren de 280 mp ce au fost expropriați, este nefondată, întrucât instanța nu se poate pronunța decât în limita cadrului procesual, or, în speță, nu s-a formulat un capăt de cerere în acest sens, ci s-a contestat doar dispoziția nr. 759 din 6 aprilie 2004 emisă de Primarul Municipiului Oltenița.

Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea G.E. împotriva deciziei civile nr. 670 din 12 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 13 iunie 2006, în ședința publică.