ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1746/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 246/2003, tribunalul Dolj a respins acțiunea prin care, reclamantul S.I. a solicitat în contradictoriu cu SC E. SA Ișalnița, anularea deciziei nr. 3654/2002 privind retrocedarea suprafeței de 0,90 ha teren aflat în posesia pârâtei. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că din totalul suprafeței de 5,07 ha teren ce a aparținut în proprietate autorului reclamantei, aceasta din urmă a primit suprafața de 3,84 ha în baza Legii nr. 18/1991. Pentru diferența rămasă nerestituită ca urmare a faptului că nu există teren disponibil, Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991, ia acordat despăgubiri a căror punere în plată rămâne la latitudinea reclamantei.

În aceste împrejurări, pentru motivul prevăzut de art. 8 din Legea nr. 10/2001, acțiunea a fost respinsă. Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 207/2003 a Curții de Apel Craiova prin care s-a dispus anularea acesteia și reținerea cauzei pentru rejudecarea fondului. În acest scop s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice topografice având ca obiect, individualizarea terenului. În urma administrării probatoriului util cauzei, Curtea de Apel a pronunțat decizia civilă nr. 704/2003 prin care a dispus anularea dispoziției emisă de pârâtă; a constatat valoarea despăgubirilor cuvenite în echivalent ca fiind de 564.979.800 lei ce urmează a fi achitate conform Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut că suprafața reală nerestituită reclamantei din totalul la care era îndreptățită, este de 0,66 ha conform expertizei. Dat fiind faptul că aceasta nu există în natură, s-a stabilit contravaloarea despăgubirilor a căror achitare se impune conform art. 31 și art. 36 din Legea nr. 10/2001 și H.G. nr. 498/2003. Împotriva acestei decizii, în temeiul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a declarat recurs pârâta SC C.E. Craiova SA criticând-o pentru următoarele: Reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului S.I. s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991 prin atribuirea procentului de 75% din totalul suprafeței la care era îndreptățit.

Diferența de 25% o reprezintă terenul aflat în prezent în posesia recurentei și care este reprezentat de 540 mp. Deoarece a făcut obiectul Legii nr. 18/1991 și deoarece este vorba de teren extravilan, în opinia recurentei, reclamantul nu era îndreptățit la alte despăgubiri decât cele acordate în temeiul primei legi și deci, acțiunea a trebuia respinsă. Examinând recursul pârâtei prin prisma criticilor formulate se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: Hotărârile pronunțate nu sunt întemeiate pe o corectă cercetare a stării de fapt astfel încât, atât motivele pe care se sprijină cât și temeiul juridic reținut, este străin pricinii. Această împrejurare face să fie îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamantul S.I. a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri bănești pentru suprafața de 0,90 ha teren expropriat în anul 1962 situată în natură la locurile denumite „Peste Jiu” – 0,50 ha și „Prodăneasă” – 0,40 ha. Raportul de expertiză întocmit în primă instanță a stabilit valoarea terenului pe care l-a reținut a fi în folosința recurentei pe baza afirmațiilor reclamantului–intimat determinat de neprezentarea din conținutul expertizei (f.57,58). În fața instanței de apel, noua expertiză tehnică dispusă, a stabilit valoarea unei alte suprafețe de teren și anume 0,66 ha, ca fiind diferența nerestituită reclamantului, fără a se motiva în vreun fel modul de determinare al acestei suprafețe.

Pe de altă parte, din răspunsul Primăriei comunei Ișalnița (f.29 fond) rezultă că reclamantul era îndreptățit la restituirea unei suprafețe de 5,07 ha din care a primit în natură 4,34 ha, iar pentru diferența de 0,73 ha, conform Anexei 40, urma să i se acorde despăgubiri. Din toate aceste probe nu rezultă cu certitudine care este suprafața de restituit; cât din această suprafață trebuie acordată în echivalent; care este suprafața deținută de recurentă din terenul aparținând intimatului și dacă a fost reconstituită sau nu în totalitate, în baza legii fondului funciar. Dat fiind faptul că pentru lămurirea acestor împrejurări se impune suplimentarea probatoriului inclusiv cu actele doveditoare ale dreptului de proprietate al reclamantului, actul de punere în posesie și eventual o nouă expertiză topografică, urmează ca în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc.

civ. coroborat cu art. 314 C. proc. civ., hotărârile pronunțate să fie casate și cauza să fie trimisă la instanța de fond pentru rejudecare. Pe lângă suplimentarea probatoriului necesar stabilirii cu exactitate a suprafeței de teren nerestituită reclamantului, instanța de rejudecare va verifica și regimul juridic al terenului în privința căruia se pretind măsurile reparatorii în raport de care, va reține legea aplicabilă cazului dedus judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta SC C.E. Craiova SA împotriva deciziei nr. 704 din 2 aprilie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Casează decizia recurată, decizia nr. 207 din 12 septembrie 2003 a aceleiași curți de apel precum și sentința nr. 246 din 14 mai 2003 a Tribunalului Dolj, secția civilă, și trimite cauza la același tribunal pentru rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2006.