ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 680/2017

Decizia nr. 680/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. Galați, în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 343 din 18 decembrie 2013 emisă de B. și a Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013 comunicată prin adresa din 21 noiembrie 2013, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantei la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate în cazul contractului din 12 decembrie 2011.

Prin Sentința nr. 196 din 6 octombrie 2014, Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal:

- a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Județean Galați, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Public;

- a anulat Decizia nr. 343 din 18 decembrie 2013 emisă de pârâtul B. și Nota privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013, comunicată prin adresa din 21 noiembrie 2013, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantul la suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate în cazul contractului din 12 decembrie 2011.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul B., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul - pârât a combătut hotărârea sub următoarele aspecte:

- hotărârea a fost pronunțată cu nesocotirea prevederilor art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013, în condițiile în care este vorba despre un proiect finalizat pentru care sumele datorate au fost recuperate;

- în mod greșit s-a reținut că intimatul-reclamant a contestat măsurile aplicate, instanța limitându-se la a constata numai existența punctului de vedere, contradictoriu poziției MDRAP, transmis după primirea Notei din 08 octombrie 2012, prin care s-a aplicat reducerea procentuală de 5% asupra contractului.

- Nota de propunere spre menținere a reducerilor procentuale din 10 decembrie 2012, transmisă cu Notificarea din 21 ianuarie 2013, nu a fost contestată nici pe cale administrativă, nici în fața instanței de judecată, astfel că reducerea procentuală aplicată a căpătat caracter definitiv.

Prin întâmpinarea formulată la data de 20 februarie 2015, intimata a solicitat respingerea recursului, arătând în esență că instanța de fond a procedat corect reținând că a urmat procedura de contestare pe cale administrativă a măsurii de aplicare a reducerii procentuale aplicate.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 20 iulie 2016, în conformitate cu disp. art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Încheierea din 9 octombrie 2014 completul-filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză că recursul îndeplinește condițiile de admisibilitate și, în consecință, l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a recursului.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de casare formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 343 din  18 decembrie 2013 emisă de MDRAP prin care a fost respinsă contestația administrativă formulată împotriva Notei privind neîncadrarea în prevederile O.G. nr. 14/2013.

În esență, prin nota contestată s-a reținut că reclamanta, în calitate de beneficiar al contractului de execuție lucrări din 12 decembrie 2011 „nu a îndeplinit condițiile pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare, în conformitate cu disp. art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2013, respectiv proiectul fiind finalizat, contractul menționat nu a fost contestat pe cale administrativă sau în instanță”.

Prima instanță a apreciat că punctul de vedere formulat, prin care recurenta-reclamantă a arătat că nu este de acord cu existența abaterilor constatate și cu aplicarea reducerilor procentuale reprezintă în fapt contestația formulată în termen și în consecință a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate.

Această soluție nu este împărtășită de către instanța de control judiciar, care în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situația de fapt stabilită în baza probelor administrate, a constatat că acțiunea este neîntemeiată.

Art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 14/2013 precizează domeniul de aplicabilitate al prevederilor acestei ordonanțe, anume: „Creanțele bugetare rezultate din corecțiile financiare și sumele de recuperat rezultate în urma stabilirii corecțiilor, în aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 66/2011.”

Concret, s-a avut în vedere suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice.

Condițiile cumulative ce se impun a fi întrunite pentru suportarea de la bugetul statului a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la legislația achizițiilor publice sunt:

- sumele să se refere la un proiect finalizat, care la data intrării în vigoare a ordonanței de Guvern este contestat sau în litigiu;

- procedura de atribuire să fi făcut obiectul verificării C./D.;

- în urma verificării procedurii să existe înscrisă opinia „fără observații”;

Recurenta-reclamantă susține că prin formularea punctului de vedere prin care și-a exprimat dezacordul față de reducerea procentuală aplicată prin Nota de reduceri procentuale din 21 noiembrie 2013 cu referire la cererea de rambursare nr. 2 aferentă Contractului de lucrări din 12 decembrie 2011, a respectat cerința privind contestarea actului administrativ.

Contrar opiniei recurentei, Înalta Curte reține că formularea respectivului punct de vedere nu poate fi asimilată cu depunerea unei contestații, întrucât prin procesul-verbal din 4 decembrie 2012 s-a reținut că procedura de conciliere pe cale amiabilă se consideră încheiată și în consecință prin Nota din 10 decembrie 2012 s-a propus menținerea reducerilor procentuale aplicate.

Ulterior comunicării notei de propunere spre respingere a pretențiilor recurentei, comunicată cu Adresa din 21 ianuarie 2013, aceasta nu a formulat o acțiune în fața instanței de contencios administrativ și fiscal.

Așadar, simpla depunere a unui punct de vedere în cadrul procedurii de conciliere pentru soluționarea pe cale amiabilă, prin care recurenta își exprimă dezacordul față de reducerea procentuală de 5% nu reprezintă din perspectiva disp. art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 14/2001 o contestație administrativă.

În consecință, în mod corect prin nota comunicată reclamantei cu Adresa din 21 noiembrie 2013 autoritatea pârâtă a reținut că sumele ce fac obiectul reducerilor procentuale din Nota DGAMPOR din 8 octombrie 2012, nu au fost contestate pe cale administrativă și nici pe cale judiciară, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 14/2013.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul disp. art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată și art. 496 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, va casa sentința și, rejudecând, va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței nr. 196 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de A. Galați, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2017.