ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3169/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 2596 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 298 din 12 aprilie 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

1.2. Revizuirea formulată de A. și motivele invocate

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 17 mai 2017, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 2596 din 13 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/1/2016.

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esență, că pronunțarea deciziei atacate s-a făcut cu ignorarea hotărârii nr. 7 din 4 aprilie 2016 pronunțată de Înalta Curte, completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a soluției de unificare a practicii neunitare din 29 septembrie 2008 cu privire la admisibilitatea excepției de nelegalitate a actelor administrative cu caracter normativ, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 262/2007, precum și cu ignorarea Deciziei Curții Constituționale nr. 67/2007.

A solicitat reanalizarea conținutului hotărârii nr. 184 din 8 martie 2016 și revizuirea deciziei nr. 298 din 12 aprilie 2016, ambele pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, admiterea excepției de nelegalitate, invocată în baza art. 4 din Legea nr. 544/2004 și constatarea nelegalității actului administrativ reprezentat de Dispoziția Primarului Orașului Bălan nr. 394/2013.

1.3. Apărările intimatei

Intimata Instituția Primarului Orașului Bălan a depus întâmpinare la data de 21 august 2017, solicitând respingerea căii de atac promovate ca inadmisibilă, întrucât motivele invocate nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține următoarele:

Revizuentul a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. (8) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Analizând cererea de revizuire sub aspectul condiției privind evocarea fondului, Înalta Curte constată că decizia atacată cu revizuire privește o decizie pronunțată într-o cale de atac extraordinară, care a fost respinsă ca inadmisibilă, fără analiza fondului, astfel încât se constată că cererea de față nu se încadrează în prevederile arătate mai sus.

Revizuentul a invocat în susținerea cererii sale motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 509 pct. (8) C. proc. civ., "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Pe de altă parte, motivul de revizuire de la pct. 8, invocat ca temei legal al prezentei cereri, este incident atunci când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, făcându-se astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri. Reglementând acest motiv de revizuire, legiuitorul a sancționat nelegalitatea celei de-a doua hotărâri, precum și imposibilitatea executării.

Deși în actualul text nu se mai prevede condiția triplei identități de cauză, de obiect și de părți, acesta consacră vechea jurisprudență, în sensul că este mai clar reglementată necesitatea ca prin cea de a doua hotărâre pronunțată să se încalce autoritatea de lucru judecat, astfel cum aceasta este reglementată de dispozițiile art. 430 și art. 431 C. proc. civ., potrivit cărora "nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect".

Or, condițiile prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, întrucât revizuentul a invocat încălcarea deciziei Înaltei Curți nr. 7 din 4 aprilie 2016 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 67/2007, acestea fiind în optica sa hotărârile pretins a fi contradictorii cu decizia supusă revizuirii.

Or, decizia nr. 7 din 4 aprilie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă o decizie dată în dezlegarea unei chestiuni de drept, iar Decizia nr. 67/2007 a Curții Constituționale reprezintă o decizie de respingere ca inadmisibilă a unei excepții de neconstituționalitate. Prin invocarea acestor critici, revizuentul tinde în realitate să obțină o rejudecare a cauzei, ceea ce este incompatibil cu caracterul de strictă interpretare și aplicare al revizuirii, ca și cale de atac de retractare.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere la pronunțarea prezentei decizii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în care s-a reținut, cu referire la cererea de revizuire, că "în conformitate cu jurisprudența sa constantă, dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 parag. 1 trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care consacră, printre altele, preeminența dreptului ca parte a moștenirii comune a părților contractante. Unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, inter alia, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă, soluția lor să nu poată fi repusă în discuție (Brumărescu, citată mai sus, parag. 61). Securitatea juridică implică respectul pentru principiul res judicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătorești. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive și obligatorii doar pentru a obține o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanțelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, și nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat […]. O îndepărtare de la acest principiu este justificată doar când devine necesară ca urmare a unor circumstanțe având un caracter substanțial și obligatoriu (Cauza Mitrea împotriva României, Hotărârea din 29 iulie 2008, definitivă la 1 decembrie 2008, parag. 23-24, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 855/21.12.2010)".

De asemenea, revizuentul, raportându-se la temeiul de drept invocat, invocă și o presupusă practica neunitara a instanțelor judecătorești, ceea ce însă nu poate face obiectul unei cereri de revizuire.

Având în vedere toate considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 513 alin. (1), (3) și (6) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva deciziei nr. 2596 din 13 octombrie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2016, ca inadmisibilă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 octombrie 2017.