ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 2240 din 17 octombrie

2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea B.D.E.

prin mandatar B.D.A., împotriva Deciziei nr. 1955 din 23 septembrie 2010

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, în contradictoriu cu

intimații J.Ș. - Președintele Comisiei Județene Călărași pentru Reconstituirea

Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și D.E.C. - Secretar al

Instituției Prefectului Călărași, ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea de

apel a redat în dispozitivul deciziei mențiunea "irevocabilă".

Pentru a pronunța

această soluție, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, a

reținut că, în cauză, contestatoarea nu a invocat, nici prin cererea

introductivă de instanță și nici prin concluziile scrise depuse la dosar pe

parcursul cercetării judecătorești, niciunul dintre motivele anume prevăzute de

art. 317 sau art. 318 C. proc. civ. Mai mult, contestatoarea nu a adus nicio

critică pe care Curtea din oficiu să o încadreze într-unul dintre motivele

instituite de C. proc. civ., rezumându-se doar la a expune situația de fapt și

nemulțumirile pe care le are în raport de hotărârile judecătorești ce au fost

pronunțate în ce o privește. Or, problemele pe care le ridică contestatoarea

țin de fondul cauzei, se soluționează pe calea apelului și/sau recursului în

condițiile legii și nu se pot invoca și verifica greșeli de judecată și alte

probleme ce țin de fondul pricinii pe calea contestației în anulare, cale

extraordinară de atac de retractare.

În speță, a constatat

instanța de control, ceea ce se critică este o decizie pronunțată de Curtea de

Apel București prin care s-a respins recursul formulat de contestatoare

împotriva Deciziei civile nr. 121/R din 10 februarie 2010 pronunțată de

Tribunalul Călărași, secția civilă, în Dosarul nr. 152/269/2009.

Prin această

hotărâre, criticată pe calea prezentei contestații, a fost respins respectivul

recurs ca inadmisibil, Curtea apreciind cu acea ocazie că, față de dispozițiile

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., deciziile pronunțate de instanța de recurs nu

mai pot fi supuse căii de atac a recursului, ci numai căilor extraordinare de atac,

respectiv contestația în anulare și revizuirea, în cazurile și pentru motivele

expres prevăzute de art. 317 - 318 și respectiv, de art. 322 C. proc. civ.

Reținând și

dispozițiile art. 129 din Constituție, s-a mai arătat în Decizia nr. 1955 din

23 septembrie 2010 că legea nu prevede posibilitatea recurării unei decizii

pronunțate în recurs, astfel că un recurs exercitat totuși apare ca fiind

inadmisibil.

Curtea de apel a

apreciat ca fiind reale cele statuate prin Decizia nr. 1955 din 23 septembrie

2010, în sensul că, împotriva unei decizii pronunțate în recurs, nu mai poate

fi exercitată calea de atac a recursului, ci doar căile de atac extraordinare -

contestația în anulare și revizuirea. Cu toate acestea, prin aceste din urmă

căi de atac, nu se mai pot pune în discuție problemele ce țin de fondul cauzei,

ci ele pot fi exercitate numai în cazurile și doar pentru motivele anume

prevăzute de legiuitor.

Curtea a observat că,

deși a formulat contestație în anulare, contestatoarea evocă fondul și pune în

discuție nelegalitatea modului de soluționare a cererilor deduse judecății,

fără a se încadra în cazurile și în motivele prevăzute de lege.

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că legislația internă este

conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se

în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o

cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului,

nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este

atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui

"defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că

instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este

contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și

relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea

unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs

contestatoarea B.E., prin mandatar B.D.A.

instanței de recurs

Așa cum rezultă din

practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității

recursului declarat de contestatoarea B.E.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cu

prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc.

civ., excepția inadmisibilității recursului, excepție de procedură peremptorie

și absolută care face de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de

recurs, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va

respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Împotriva hotărârilor

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții

imperative, de la care nu se poate deroga.

Conform dispozițiilor

art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs "hotărârile

definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională."

Aceste dispoziții

delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot

face obiectul căii de atac a recursului.

Înalta Curte constată

faptul că hotărârea atacată cu recurs - Decizia civilă nr. 2240 din 17

octombrie 2011 a Curții de Apel București - a fost pronunțată într-o

contestație în anulare și are caracter irevocabil, întrucât contestația a fost

formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs -

Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr.

152/269/2009, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art.

377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ.

În raport cu

dispozițiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care

"hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și

hotărârea atacată", rezultă fără putință de tăgadă faptul că Decizia nr.

2240 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal nu se încadrează în categoria hotărârilor

judecătorești susceptibile a fi atacate pe calea recursului.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea contestației în

anulare, Curtea de Apel București, în mod corect, a redat în dispozitivul

deciziei atacate mențiunea "irevocabilă".

Pentru considerentele

expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauza dedusă judecății

este inadmisibil și, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de B.E., prin mandatar B.D.A. împotriva Deciziei civile nr. 2240 din

17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.

Procesat de GGC - AS