ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4218/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată cu recurs Prin Decizia civilă nr. 2240 din 17 octombrie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea B.D.E. prin mandatar B.D.A., împotriva Deciziei nr. 1955 din 23 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a, în contradictoriu cu intimații J.Ș. - Președintele Comisiei Județene Călărași pentru Reconstituirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și D.E.C. - Secretar al Instituției Prefectului Călărași, ca inadmisibilă.

Totodată, Curtea de apel a redat în dispozitivul deciziei mențiunea "irevocabilă". Pentru a pronunța această soluție, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, a reținut că, în cauză, contestatoarea nu a invocat, nici prin cererea introductivă de instanță și nici prin concluziile scrise depuse la dosar pe parcursul cercetării judecătorești, niciunul dintre motivele anume prevăzute de art. 317 sau art. 318 C. proc. civ. Mai mult, contestatoarea nu a adus nicio critică pe care Curtea din oficiu să o încadreze într-unul dintre motivele instituite de C. proc. civ., rezumându-se doar la a expune situația de fapt și nemulțumirile pe care le are în raport de hotărârile judecătorești ce au fost pronunțate în ce o privește.

Or, problemele pe care le ridică contestatoarea țin de fondul cauzei, se soluționează pe calea apelului și/sau recursului în condițiile legii și nu se pot invoca și verifica greșeli de judecată și alte probleme ce țin de fondul pricinii pe calea contestației în anulare, cale extraordinară de atac de retractare. În speță, a constatat instanța de control, ceea ce se critică este o decizie pronunțată de Curtea de Apel București prin care s-a respins recursul formulat de contestatoare împotriva Deciziei civile nr. 121/R din 10 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția civilă, în Dosarul nr. 152/269/2009. Prin această hotărâre, criticată pe calea prezentei contestații, a fost respins respectivul recurs ca inadmisibil, Curtea apreciind cu acea ocazie că, față de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., deciziile pronunțate de instanța de recurs nu mai pot fi supuse căii de atac a recursului, ci numai căilor extraordinare de atac, respectiv contestația în anulare și revizuirea, în cazurile și pentru motivele expres prevăzute de art. 317 - 318 și respectiv, de art. 322 C. proc. civ. Reținând și dispozițiile art. 129 din Constituție, s-a mai arătat în Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010 că legea nu prevede posibilitatea recurării unei decizii pronunțate în recurs, astfel că un recurs exercitat totuși apare ca fiind inadmisibil. Curtea de apel a apreciat ca fiind reale cele statuate prin Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010, în sensul că, împotriva unei decizii pronunțate în recurs, nu mai poate fi exercitată calea de atac a recursului, ci doar căile de atac extraordinare - contestația în anulare și revizuirea.

Cu toate acestea, prin aceste din urmă căi de atac, nu se mai pot pune în discuție problemele ce țin de fondul cauzei, ci ele pot fi exercitate numai în cazurile și doar pentru motivele anume prevăzute de legiuitor. Curtea a observat că, deși a formulat contestație în anulare, contestatoarea evocă fondul și pune în discuție nelegalitatea modului de soluționare a cererilor deduse judecății, fără a se încadra în cazurile și în motivele prevăzute de lege.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar a avut în vedere faptul că legislația internă este conformă cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului, care, pronunțându-se în cauza Mitrea contra României, 26105/03 la 29 iulie 2008, a apreciat că o cale extraordinară de atac, fie ea și introdusă de una din părțile procesului, nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental" care poate conduce la arbitrariu. Faptul că instanța care soluționează contestația și instanța a cărei hotărâre este contestată au două puncte de vedere diferite cu privire la admisibilitatea și relevanța probatoriului este un caz tipic în care nu se justifică desființarea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

2. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs contestatoarea B.E., prin mandatar B.D.A. 3. Procedura în fața instanței de recurs Așa cum rezultă din practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității recursului declarat de contestatoarea B.E. 4. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, excepție de procedură peremptorie și absolută care face de prisos expunerea și analiza criticilor din cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, drept pentru care va respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Împotriva hotărârilor judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga. Conform dispozițiilor art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., pot fi atacate cu recurs "hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională." Aceste dispoziții delimitează, expres și exclusiv, categoria hotărârilor judecătorești ce pot face obiectul căii de atac a recursului.

Înalta Curte constată faptul că hotărârea atacată cu recurs - Decizia civilă nr. 2240 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București - a fost pronunțată într-o contestație în anulare și are caracter irevocabil, întrucât contestația a fost formulată împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unui recurs - Decizia nr. 1955 din 23 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 152/269/2009, aceasta fiind o hotărâre judecătorească irevocabilă, conform art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ. În raport cu dispozițiile art. 320 alin. (3) din C. proc. civ., în conformitate cu care "hotărârea dată în contestație este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată", rezultă fără putință de tăgadă faptul că Decizia nr. 2240 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal nu se încadrează în categoria hotărârilor judecătorești susceptibile a fi atacate pe calea recursului.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare, Curtea de Apel București, în mod corect, a redat în dispozitivul deciziei atacate mențiunea "irevocabilă". Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauza dedusă judecății este inadmisibil și, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.E., prin mandatar B.D.A. împotriva Deciziei civile nr. 2240 din 17 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012. Procesat de GGC - AS