ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 35/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 15 noiembrie 2011 a fost înregistrată, pe rolul Tribunalului Ilfov, cererea prin care reclamantul A. solicită anularea Deciziei nr. 71 din 27 octombrie 2011, prin care a fost respinsă contestația fiscală formulată împotriva Deciziei de impunere privind taxa pe valoare adăugată nr. 446828 din 31 august 2011, anularea Deciziei de impunere nr. 446828 din 31 august 2011 și anularea raportului de inspecție fiscală, acte emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov.

Prin Sentința civilă nr. 18 din 18 ianuarie 2012 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Tribunalului, competența soluționării cauzei fiind declinată în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanță în fața căreia, la termenul din 8 mai 2015, a fost invocată excepția de nelegalitate a raportului de inspecție fiscală, a Deciziei de impunere nr. 46828 din 05 octombrie 2011 și a Deciziei nr. 71 din 27 octombrie 2011, excepție în susținerea căreia se arată că organele fiscale puteau și erau obligate să calculeze TVA doar pentru partea de preț încasată de reclamant conform cotei sale de drept deoarece, deși a divorțat, nu a realizat și partajul bunurilor dobândite împreună cu fosta soție.

Prin încheierea din data de 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a actelor administrative individuale reprezentate de raportul de inspecție fiscală, Decizia de impunere nr. 46828 din 05 octombrie 2011 și Decizia nr. 71 din 27 octombrie 2011 emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Ilfov, excepție invocată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, dincolo de faptul că nu s-au indicat prevederile legale ce ar fi fost încălcate la emiterea actelor administrative vizate, dată fiind consecința eventualei admiteri a excepției de nelegalitate, aceea a înlăturării din proces a actului a cărui nelegalitate a fost constatată, este evident că nelegalitatea actelor administrativ fiscale nu poate fi invocată, în același timp și în cadrul aceluiași litigiu, atât pe calea procedurală reglementată la art. 205 - art. 218 C. proc. fisc. , cât și pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.

Prin cererea de recurs formulată de reclamantul A. s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurentul a arătat că soluția instanței de fond este greșită, întrucât legea prevede posibilitatea de a fi invocată excepția de nelegalitate și în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ. A subliniat că motivele pentru care a invocat excepția de nelegalitate sunt diferite față de cele invocate în susținerea contestației formulate împotriva deciziei de impunere. De asemenea, a susținut că finalitatea celor două acțiuni este diferită.

II. Decizia instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu hotărârea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurent și, reținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond, va respinge recursul formulat, ca nefondat.

În jurisprudența Curții Constituționale excepția de nelegalitate a fost definită că reprezentând "un incident procedural survenit în cursul unui proces, ca urmare a contestării de către partea interesată a legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual de care depinde soluționarea pe fond a litigiului." (Decizia nr. 491 din 6 mai 2008, publicată în M. Of. nr. 446/13.06.2008).

Prin Legea nr. 554/2004 au fost consacrate două tipuri de control al actelor administrative, controlul direct al acestora și controlul indirect, realizat pe cale incidentală, prin intermediul excepției de nelegalitate.

În cazul controlului direct, sesizarea instanței de judecată se realizează printr-o acțiune principală, care are ca obiect anularea sau reformarea actelor administrative, conform procedurii reglementate în Legea nr. 554/2004, în termenele și condițiile stabilite prin respectivul act normativ.

Controlul indirect al actelor administrative pe calea excepției de nelegalitate este consacrat în art. 4 din Legea nr. 554/2004, care reglementează o tehnică juridică ce permite instanței să verifice legalitatea actului, iar în situația admiterii excepției, actul declarat nelegal rămâne inoperant în cadrul litigiului respectiv.

Înalta Curte constată că excepția de nelegalitate invocată de recurent vizează actele administrativ fiscale a căror anulare face obiectul prezentei cauze.

Deși excepția de nelegalitate este un mijloc de apărare, din moment ce persoana pretins vătămată a ales pentru prima dată calea cererii în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, devine incident și principiul de drept "electa una via (...)", potrivit căruia, o dată aleasă calea procedurală, partea nu mai poate reveni asupra ei, astfel că examinarea actului administrativ pe calea directă a acțiunii în anulare exclude posibilitatea controlului judecătoresc și pe calea indirectă a excepției de nelegalitate, la cererea aceleiași persoane interesate.

Înalta Curte concluzionează, în acord cu instanța de fond, că nu este permis a se contesta în același timp, de către aceeași parte, legalitatea unui act administrativ atât pe calea acțiunii directe, în anulare, cât și pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, arătând că aceasta este și interpretarea constantă dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal (ex.: Decizia nr. 935/2008, Decizia nr. 333/2009).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii din 5 iunie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 ianuarie 2016.

Procesat de GGC - CT