ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2012

Ședința publică de la 2 februarie 2012 Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 9220/281/2007 reclamanta SC H.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.G. SRL, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună rezilierea contractului de asociere în participațiune nr. 6361 din 10 septembrie 2001, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Pârâta SC N.G.

SRL a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii, raportat la motivele privind neexecutarea contractului de către pârât, deoarece data limită pentru realizarea unor lucrări de investiții era 30 septembrie 2007, conform actului adițional nr. 1237 din 1 septembrie 2005, adică după data introducerii acțiunii, 20 iunie 2007 și excepția inadmisibilității acțiunii raportat la obiectul dedus judecății, deoarece petitul acțiunii este inadmisibil raportat la contractul ce se dorește a fi întrerupt. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția de neexecutare a obligațiilor de către reclamantă, fapt ce a condus la stagnarea planului investițional aferent contractului.

Pârâta SC N.G.

SRL a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat în contradictoriu cu reclamanta și cu diverse persoane fizice, membre în consiliul de administrație al societății reclamante, să se constate denunțarea unilaterală de către reclamant a prevederilor contractului de asociere nr. 6362 din 10 septembrie 2001, prin decizia AGA nr. 152 din 7 mai 2007 și a referatelor Consiliului de Administrație, așa cum rezultă din notificarea trimisă prin executor judecătoresc sub nr. 57 din 12 iunie 2007, precum și să se dispună obligarea acestora în solidar la plata de daune interese reprezentând investițiile realizate din surse proprii, precum și veniturile nerealizate de la data denunțării unilaterale și până la data încetării de drept a contractului, respectiv 10 septembrie 2011. La termenul de judecată din data de 9 noiembrie 2007, pârâta a mai invocat și excepția de necompetență, pe care instanța a pus-o în discuția părților la acel termen, conform art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. și a rămas în pronunțare asupra sa. Prin sentința nr. 10023/2007 pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC N.G. SRL și prin decizia nr. 33 din 18 aprilie 2008 s-a admis excepția tardivității recursului, invocată de instanță din oficiu și a fost respins recursul ca tardiv formulat. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3558/105/2008, când la termenul de judecată din data de 29 octombrie 2008 reclamanta SC H.P.

SA și-a completat și precizat acțiunea, solicitând, ca în scopul aducerii la îndeplinire a prevederilor convenției, ca pârâta să-i îngăduie accesul nestingherit în activul OBOR din Ploiești, precum și verificarea evidenței contabile și a modului de efectuare a încasărilor de la agenții economici; s-a solicitat rezilierea și nu rezoluțiunea contractului de asociere în participațiune nr. 6362 din 10 septembrie 2001 și obligarea pârâtei la plata majorărilor de întârziere în sumă de 2.104.968 lei, ce reprezintă nerealizarea la termenele stabilite în art. 4.2.din contractul de asociere în participațiune nr. 6362 din 10 septembrie 2001, a investițiilor ce se constituie în aport social al SC N.G. SRL.

Ulterior, în data de 11 februarie 2009 aceeași reclamantă a formulat cerere precizatoare la acțiune, înțelegând să-și completeze cererea de chemare în judecată solicitând a fi obligată pârâta SC N.G. SRL la plata sumei de 336.797,42 lei, reprezentând venituri nerealizate de aceasta, urmare controlului efectuat de Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Prahova, prin care s-a constat nerealizarea unor venituri în suma precizată. Prin sentința nr. 138 pronunțată în data de 17 februarie 2011 Tribunalul Prahova a admis acțiunea formulată de reclamant SC H.P. SA, în contradictoriu cu pârâta SC N.G. SRL și a obligat pârâta să permită accesul reclamantei în activul O. din orașul Ploiești și verificarea evidenței contabile și a modului de efectuare a încasărilor de la agenții economici.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC H.P. SA Ploiești și pârâta SC N.G. SRL, ambele criticând-o pentru nelegalitate. Prin decizia nr. 61 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, s-au respins apelurile ca nefondate. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut în principal cu privire la apelul formulat de reclamanta-pârâtă S.C. H.P. S.A. că prima instanță a apreciat corect faptul că în speță capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere în participațiune este o cerere evaluabilă în bani așa încât procedura prealabilă trebuia îndeplinită înainte de introducerea acțiunii. În ceea ce privește apelul formulat de pârâta SC N.G.

S.R.L. instanța de apel a reținut în principal că prima instanță față de probele administrate în mod corect a soluționat capătul de cerere privind accesul în incinta O., iar în ceea ce privește capătul de cerere privind pretențiile s-a reținut că în mod corect s-a admis excepția timbrării insuficiente din moment ce pârâta reclamantă nu a evaluat pretențiile învederate și nu a timbrat la valoare. Împotriva deciziei nr. 61 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs atât SC H.P. SA Ploiești cât și SC N.G. S.R.L. În motivarea cererii de recurs recurenta SC H.P. SA încadrează criticile în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și arată că în mod greșit s-a reținut că procedura concilierii nu a fost îndeplinită nici pentru capătul de cerere reprezentând pretenții și nici pentru capătul de cerere privitor la rezilierea contractului de asociere. Recurenta pârâtă SC N.G. S.R.L. a criticat decizia recurată încadrând criticile în punctele 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ. arătând că instanța de apel: 1. a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor contractuale semnate de părți fără să aibă în vedere că, în prevederile contractului, ca lege a părților, nu se prevede obligația de a-i permite accesul în activul Obor, verificarea evidenței contabile și a modului de încadrare a agenților economici; 2. a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 raportat la dispozițiile instanței de fond a menținut admiterea excepției insuficientei timbrări; 3. nu a motivat critica referitor la încălcarea procedurii de citare cu pârâtul G.I.

și nici cea cu privire la nejustificarea calității de pârâți în prezenta cauză pentru persoanele fizice nominalizate expres în cauză. Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Doctrina a statuat că hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit. Din această perspectivă precum și din criticile deciziei recurate Înalta Curte reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că reclamanta nu a respectat prevederile legale privind realizarea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc. civ.

Pentru acurateța deciziei Înalta Curte subliniază că prin încheierea din 11 februarie 2009 Tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului II al cererii completatoare privind plata majorărilor de întârziere pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar prin încheierea din 7 iunie 2010 (și nu prin încheierea din 6 aprilie 2010 așa cum a precizat recurenta) s-a admis excepția lipsei procedurii prealabile a capătului de cerere privind rezilierea contractului nr. 6362 din 10 septembrie 2001 invocată de către pârâta-reclamantă. Potrivit art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ. în procesele și cererile în materie comercială evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă.

Alineatul (2) prevede că în scopul arătat în alin. (1) reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal precum și toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți. Cu alte cuvinte, rolul textului de lege mai sus menționat este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității judecătorești competente.

Este adevărat că reclamanta a notificat pârâta prin care i s-a adus la cunoștință de anumite constatări efectuate de Direcția de Control Financiar ulterior al Camerei de Conturi a României și a unor abateri financiare consemnate în procesul verbal de constatare, însă această notificare nu poate fi asimilată cu rezolvarea încercării de rezolvare amiabilă a litigiului ivit între părțile litigante. În ceea ce privește critica referitoare la aspectul că cererea privind rezilierea contractului de asociere în participațiune nu reprezintă o cerere evaluabilă în bani și prin urmare procedura concilierii nu trebuia îndeplinită, Înalta Curte nu își însușește această critică față de decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 prin care s-a stabilit că „dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282 1 alin. (1) C. proc.

civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și căile de atac sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare”. În raport de decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție reiese că cererile având ca obiect rezilierea unor acte juridice sunt evaluabile în bani și în consecință trebuie efectuată procedura prealabilă de conciliere instituită de dispozițiile art. 720 1 alin. (1) C. proc.

civ. Referitor la criticile recurentei-pârâte cu privire la faptul că s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor contractuale având în vedere că nu s-a prevăzut obligația de a-i permite accesul în activul Obor, verificarea evidenței contabile și a modului de efectuare a încasărilor agenților economici, Înalta Curte reține că este neîntemeiată având în vedere obiectul contractului și prevederile acestuia referitoare la aportul social și nu în ultimul rând principiul reciprocității asistenței manageriale juridice, de marketing și comerciale concretizat în punctul 2.2 lit. b). Referitor la critica recurentei SC N.G. S.R.L. referitoare la aplicarea greșită a art. 20 din Legea nr. 146/1997 Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece aceasta a solicitat la modul general obligarea la plata investițiilor realizate din surse proprii fără să precizeze suma și fără să timbreze corespunzător.

Deși la termenul din 13 septembrie 2010 Tribunalul Prahova a pus în vedere pârâtei să evalueze provizoriu capătul II al cererii reconvenționale și să timbreze corespunzător aceasta nu s-a conformat dispozițiilor astfel că în mod corect instanța a aplicat prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997. Neîntemeiată este și critica recurentei referitoare la faptul că instanța nu a motivat încălcarea procedurii de citare cu pârâtul G.I. și nici cu privire la nejustificarea calității de pârâți pentru persoanele fizice nominalizate expres în prezenta cauză. Din perspectiva art. 304 pct. 7 C. proc. civ. precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar Înalta Curte reține că aceasta este motivată făcând trimitere și la situația de fapt reținută de prima instanță.

În acest context Înalta Curte reține că prima instanță în mod corect a respins cererea de introducere în cauză a celor 8 persoane fizice față de primul capăt al cererii, respectiv denunțarea unilaterală a contractului de asociere nr. 6326 din 10 septembrie 2001 prin decizia AGA nr. 152 din 7 mai 2007 și a referatelor Consiliului de Administrație așa cum rezultă din notificarea trimisă prin executorul judecătoresc sub nr. 57 din 12 iunie 2007 și nu în ultimul rând față de părțile semnatare ale contractului de asociere a cărei reziliere s-a solicitat. Având în vedere considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile ca nefondate. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC H.P. SA Ploiești, împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 61 din 7 iunie 2011. Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC N.G. SRL, împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2012 .