ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 420/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Ședința publică de la 2 februarie 2012
Asupra recursurilor
de față;
Din
examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acțiunea
înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr. 9220/281/2007 reclamanta SC
H.P. SA a chemat în judecată pe pârâta SC N.G. SRL, solicitând ca prin
hotărârea ce se va pronunța să dispună rezilierea contractului de asociere în
participațiune nr. 6361 din 10 septembrie 2001, precum și obligarea pârâtei la
plata cheltuielilor de judecată.
Pârâta SC N.G. SRL a
formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prematurității acțiunii,
raportat la motivele privind neexecutarea contractului de către pârât, deoarece
data limită pentru realizarea unor lucrări de investiții era 30 septembrie
2007, conform actului adițional nr. 1237 din 1 septembrie 2005, adică după data
introducerii acțiunii, 20 iunie 2007 și excepția inadmisibilității acțiunii raportat
la obiectul dedus judecății, deoarece petitul acțiunii este inadmisibil
raportat la contractul ce se dorește a fi întrerupt.
Pe fondul cauzei,
pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, invocând excepția de
neexecutare a obligațiilor de către reclamantă, fapt ce a condus la stagnarea
planului investițional aferent contractului.
Pârâta SC N.G. SRL a
formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat în contradictoriu cu
reclamanta și cu diverse persoane fizice, membre în consiliul de administrație
al societății reclamante, să se constate denunțarea unilaterală de către
reclamant a prevederilor contractului de asociere nr. 6362 din 10 septembrie 2001,
prin decizia AGA nr. 152 din 7 mai 2007 și a referatelor Consiliului de
Administrație, așa cum rezultă din notificarea trimisă prin executor
judecătoresc sub nr. 57 din 12 iunie 2007, precum și să se dispună obligarea
acestora în solidar la plata de daune interese reprezentând investițiile
realizate din surse proprii, precum și veniturile nerealizate de la data
denunțării unilaterale și până la data încetării de drept a contractului,
respectiv 10 septembrie 2011.
La termenul de
judecată din data de 9 noiembrie 2007, pârâta a mai invocat și excepția de
necompetență, pe care instanța a pus-o în discuția părților la acel termen,
conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. și a rămas în pronunțare asupra sa.
Prin sentința nr. 10023/2007
pronunțată de Judecătoria Ploiești s-a admis excepția de necompetență materială
invocată de pârâtă și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în
favoarea Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios
administrativ.
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs pârâta SC N.G. SRL și prin decizia nr. 33 din 18
aprilie 2008 s-a admis excepția tardivității recursului, invocată de instanță
din oficiu și a fost respins recursul ca tardiv formulat.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 3558/105/2008, când la
termenul de judecată din data de 29 octombrie 2008 reclamanta SC H.P. SA și-a
completat și precizat acțiunea, solicitând, ca în scopul aducerii la
îndeplinire a prevederilor convenției, ca pârâta să-i îngăduie accesul
nestingherit în activul OBOR din Ploiești, precum și verificarea evidenței
contabile și a modului de efectuare a încasărilor de la agenții economici; s-a
solicitat rezilierea și nu rezoluțiunea contractului de asociere în
participațiune nr. 6362 din 10 septembrie 2001 și obligarea pârâtei la plata
majorărilor de întârziere în sumă de 2.104.968 lei, ce reprezintă nerealizarea
la termenele stabilite în art. 4.2.din contractul de asociere în participațiune
nr. 6362 din 10 septembrie 2001, a investițiilor ce se constituie în aport
social al SC N.G. SRL.
Ulterior,
în data de 11 februarie 2009 aceeași reclamantă a formulat cerere precizatoare
la acțiune, înțelegând să-și completeze cererea de chemare în judecată
solicitând a fi obligată pârâta SC N.G. SRL la plata sumei de 336.797,42 lei,
reprezentând venituri nerealizate de aceasta, urmare controlului efectuat de
Direcția de Control Financiar Ulterior a Camerei de Conturi Prahova, prin care
s-a constat nerealizarea unor venituri în suma precizată.
Prin
sentința nr. 138 pronunțată în data de 17 februarie 2011 Tribunalul Prahova a
admis acțiunea formulată de reclamant SC H.P. SA, în contradictoriu cu pârâta
SC N.G. SRL și a obligat pârâta să permită accesul reclamantei în activul O. din
orașul Ploiești și verificarea evidenței contabile și a modului de efectuare a
încasărilor de la agenții economici.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanta SC H.P. SA Ploiești și pârâta SC N.G.
SRL, ambele criticând-o pentru nelegalitate.
Prin
decizia nr. 61 din 7
iunie 2011
pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, s-au respins apelurile ca nefondate.
Pentru a se pronunța
astfel instanța de apel a reținut în principal cu privire la apelul formulat de
reclamanta-pârâtă S.C. H.P. S.A. că prima instanță a apreciat corect faptul că
în speță capătul de cerere privind rezilierea contractului de asociere în
participațiune este o cerere evaluabilă în bani așa încât procedura prealabilă
trebuia îndeplinită înainte de introducerea acțiunii.
În ceea ce privește
apelul formulat de pârâta SC N.G. S.R.L. instanța de apel a reținut în principal
că prima instanță față de probele administrate în mod corect a soluționat
capătul de cerere privind accesul în incinta O., iar în ceea ce privește
capătul de cerere privind pretențiile s-a reținut că în mod corect s-a admis
excepția timbrării insuficiente din moment ce pârâta reclamantă nu a evaluat
pretențiile învederate și nu a timbrat la valoare.
Împotriva deciziei
nr. 61 din 7 iunie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
comercială și de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs atât SC H.P.
SA Ploiești cât și SC N.G. S.R.L.
În motivarea cererii
de recurs recurenta SC H.P. SA încadrează criticile în dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ. și arată că în mod greșit s-a reținut că procedura
concilierii nu a fost îndeplinită nici pentru capătul de cerere reprezentând
pretenții și nici pentru capătul de cerere privitor la rezilierea contractului
de asociere.
Recurenta pârâtă SC N.G.
S.R.L. a criticat decizia recurată încadrând criticile în punctele 7 și 9 ale
art. 304 C. proc. civ. arătând că instanța de apel: 1. a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor contractuale semnate de părți fără să aibă în vedere
că, în prevederile contractului, ca lege a părților, nu se prevede obligația de
a-i permite accesul în activul Obor, verificarea evidenței contabile și a
modului de încadrare a agenților economici; 2. a interpretat și aplicat greșit
prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997 raportat la dispozițiile instanței
de fond a menținut admiterea excepției insuficientei timbrări; 3. nu a motivat
critica referitor la încălcarea procedurii de citare cu pârâtul G.I. și nici
cea cu privire la nejustificarea calității de pârâți în prezenta cauză pentru
persoanele fizice nominalizate expres în cauză.
Analizând actele și
lucrările dosarului în funcție de criticile recurentelor Înalta Curte reține că
recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304
pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită
de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Doctrina a statuat că
hotărârea este lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a
fost redactată nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată
ceea ce înseamnă că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea
legii. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii
înseamnă că instanța a cărei hotărâre se atacă a recurs la aplicarea
dispozițiilor legale aplicabile speței, însă fie le-a încălcat, fie le-a
aplicat greșit.
Din această
perspectivă precum și din criticile deciziei recurate Înalta Curte reține că
hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale
aplicabile speței. Astfel, în mod corect s-a reținut că reclamanta nu a
respectat prevederile legale privind realizarea procedurii prealabile prevăzute
de art. 720
1
C. proc. civ.
Pentru acurateța
deciziei Înalta Curte subliniază că prin încheierea din 11 februarie 2009
Tribunalul a admis excepția inadmisibilității capătului II al cererii
completatoare privind plata majorărilor de întârziere pentru neîndeplinirea
procedurii prealabile, iar prin încheierea din 7 iunie 2010 (și nu prin
încheierea din 6 aprilie 2010 așa cum a precizat recurenta) s-a admis excepția
lipsei procedurii prealabile a capătului de cerere privind rezilierea
contractului nr. 6362 din 10 septembrie 2001 invocată de către
pârâta-reclamantă.
Potrivit art. 720
1
alin. (1) C. proc. civ. în procesele și cererile în materie comercială
evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată,
reclamantul va încerca soluționarea litigiului pe cale amiabilă.
Alineatul (2) prevede
că în scopul arătat în alin. (1) reclamantul va convoca partea adversă,
comunicându-i în scris pretențiile sale și temeiul lor legal precum și toate
actele doveditoare pe care se sprijină acestea.
Prin instituirea
procedurii prealabile de conciliere legiuitorul a urmărit să transpună în
practică principiul celerității soluționării litigiilor dintre părți. Cu alte
cuvinte, rolul textului de lege mai sus menționat este acela de a reglementa o
procedură extrajudiciară care să ofere părților posibilitatea de a se înțelege
asupra eventualelor pretenții ale reclamantului fără implicarea autorității
judecătorești competente.
Este adevărat că
reclamanta a notificat pârâta prin care i s-a adus la cunoștință de anumite
constatări efectuate de Direcția de Control Financiar ulterior al Camerei de
Conturi a României și a unor abateri financiare consemnate în procesul verbal
de constatare, însă această notificare nu poate fi asimilată cu rezolvarea
încercării de rezolvare amiabilă a litigiului ivit între părțile litigante.
În ceea ce privește
critica referitoare la aspectul că cererea privind rezilierea contractului de
asociere în participațiune nu reprezintă o cerere evaluabilă în bani și prin
urmare procedura concilierii nu trebuia îndeplinită, Înalta Curte nu își
însușește această critică față de decizia nr. 32 din 9 iunie 2008 prin care s-a
stabilit că „dispozițiile art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 282
1
alin. (1) C. proc. civ. se interpretează în sensul că, în vederea determinării
competenței materiale de soluționare în primă instanță și căile de atac sunt
evaluabile în bani litigiile civile și comerciale având ca obiect constatarea
existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității,
anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi
patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind
restabilirea situației anterioare”.
În raport de decizia
nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție
reiese că cererile având ca obiect rezilierea unor acte juridice sunt
evaluabile în bani și în consecință trebuie efectuată procedura prealabilă de
conciliere instituită de dispozițiile art. 720
1
alin. (1) C. proc.
civ.
Referitor la
criticile recurentei-pârâte cu privire la faptul că s-a făcut o greșită
aplicare a dispozițiilor contractuale având în vedere că nu s-a prevăzut
obligația de a-i permite accesul în activul Obor, verificarea evidenței
contabile și a modului de efectuare a încasărilor agenților economici, Înalta
Curte reține că este neîntemeiată având în vedere obiectul contractului și
prevederile acestuia referitoare la aportul social și nu în ultimul rând
principiul reciprocității asistenței manageriale juridice, de marketing și
comerciale concretizat în punctul 2.2 lit. b).
Referitor la critica
recurentei SC N.G. S.R.L. referitoare la aplicarea greșită a art. 20 din Legea
nr. 146/1997 Înalta Curte reține că este neîntemeiată deoarece aceasta a
solicitat la modul general obligarea la plata investițiilor realizate din surse
proprii fără să precizeze suma și fără să timbreze corespunzător. Deși la
termenul din 13 septembrie 2010 Tribunalul Prahova a pus în vedere pârâtei să
evalueze provizoriu capătul II al cererii reconvenționale și să timbreze
corespunzător aceasta nu s-a conformat dispozițiilor astfel că în mod corect
instanța a aplicat prevederile art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Neîntemeiată este și
critica recurentei referitoare la faptul că instanța nu a motivat încălcarea
procedurii de citare cu pârâtul G.I. și nici cu privire la nejustificarea
calității de pârâți pentru persoanele fizice nominalizate expres în prezenta
cauză.
Din perspectiva art. 304
pct. 7 C. proc. civ. precum și din criticile deciziei recurate și nu în ultimul
rând din considerentele deciziei supuse controlului judiciar Înalta Curte
reține că aceasta este motivată făcând trimitere și la situația de fapt
reținută de prima instanță.
În acest context
Înalta Curte reține că prima instanță în mod corect a respins cererea de
introducere în cauză a celor 8 persoane fizice față de primul capăt al cererii,
respectiv denunțarea unilaterală a contractului de asociere nr. 6326 din 10
septembrie 2001 prin decizia AGA nr. 152 din 7 mai 2007 și a referatelor
Consiliului de Administrație așa cum rezultă din notificarea trimisă prin
executorul judecătoresc sub nr. 57 din 12 iunie 2007 și nu în ultimul rând față
de părțile semnatare ale contractului de asociere a cărei reziliere s-a
solicitat.
Având în vedere
considerentele arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D
E C I D E
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC H.P. SA
Ploiești, împotriva deciziei Curții de Apel Ploiești nr. 61 din 7 iunie 2011.
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâta SC N.G. SRL,
împotriva aceleiași decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi
2 februarie
2012
.