ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 382/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 382/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub număr de Dosar

7474/3/2007, reclamanta Asociația P. a solicitat, în contradictoriu cu Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice și cu pârâta SC O.D. SA să se constate

calitatea sa de proprietar al construcției „Extindere la baza P.” situată în

București, B-dul B.N., sector 1, ridicată pe terenul proprietate a Statului

Român; să se constate dobândirea dreptului de superficie asupra terenului

aferent construcției și necesar exploatării acesteia, în scopul pentru care a

fost edificată, urmând ca delimitarea terenului să fie efectuată pe baza unei

expertize tehnice de specialitate administrate în cursul procesului; să se

dispună înscrierea dreptului de superficie constituit asupra terenului, în

Cartea Funciară.

În subsidiar, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtei SC O.D. SA la plata sumei de 3.191.248 RON reprezentând despăgubiri

egale cu valoarea actualizată a construcției, în temeiul contractului de asociere

din 1 septembrie 2007.

Prin cerere precizatoare formulată la 24

octombrie 2007, reclamanta a învederat cu privire la capătul de cerere având ca

obiect despăgubiri că solicită obligarea pârâtei SC O.D. SA, la plata sumei de 3.191.248

RON reprezentând contravaloarea noii construcții edificate în perioada 1999-2000

„Extindere bază P.” și, respectiv la plata sumei de 3.931.582 RON despăgubiri reprezentând

contravaloarea lucrărilor efectuate la construcția veche, existentă la data asocierii

și a lucrărilor de amenajare a terenului.

Pârâta SC O.D. SA a formulat întâmpinare

și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii principale

ca neîntemeiată și, pe cale reconvențională, anularea contractului de asociere în

participațiune din 1 septembrie 1997, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor

de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat încetarea

de drept a contractului de asociere în participațiune din 1 septembrie 1997, în

temeiul art. 22 lit. d) din contract.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București sub Dosar nr. 7475/3/2007, reclamanta Asociata P. a chemat în judecată

pe pârâta SC O.D. SA solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 3.931.582 RON,

reprezentând contravaloarea actualizată a investițiilor efectuate în temeiul contractului

de asociere în participațiune din 1 septembrie 1997.

Prin încheierea de la 27 septembrie 2007,

Tribunalul București a dispus conexarea Dosarului nr. 7475/3/2007 la Dosarul

nr. 7474/3/2007, conform art. 164 C. proc. civ.

În cauză au fost administrate proba cu

înscrisuri, interogatorii reciproce, expertiză contabilă și expertiză topo.

Prin sentința comercială nr. 5790 din 9

aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă în parte acțiunea

principală, a fost obligată pârâta SC O.D. SA la plata către reclamantă a sumei

de 3.191.248 RON despăgubiri reprezentând contravaloarea investiției Extindere

baza P. și despăgubiri în cuantum de 2.923.010 RON contravaloare investiții la construcția

veche, existentă la data constituirii asociației, precum și a lucrărilor efectuate

asupra terenului.

Au fost respinse celelalte capete de cerere

ale acțiuni principale, ca neîntemeiate; a fost respinsă cererea reconvențională,

ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta

Asociația P., cât și pârâta SC O.D. SA au formulat apel, iar prin decizia comercială

nr. 157 din 22 martie 2010, Curtea de Apel București a admis apelurile a desființat

sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că

prima instanță, în soluționarea cauzei a admis în parte acțiunea și față de Statul

Român prin Ministerul Finanțelor Publice fără însă ca prin motivare să procedeze

la analizarea cererii și în raport cu acest pârât, ceea ce, s-a apreciat că echivalează

cu necercetarea fondului, impunându-se desființarea în tot a sentinței cu consecința

trimiterii în vederea judecării unitare a cauzei.

După desființare, cauza a fost înregistrată

pe rolul Tribunalului București sub număr de Dosar 7474.01/3/2007.

Prin cererea formulată la data de 28

septembrie 2011, reclamanta Asociația P., față de concluziile raportului de expertiză

contabilă administrat în cauză, și-a majorat pretențiile constând în contravaloarea

construcției nou realizate Extindere baza P. la suma de 4.101.763 RON.

La aceeași dată, SC O.D. SA a formulat

precizări în ceea ce privește cererea reconvențională având ca obiect nulitatea

contractului de asociere în participațiune, urmare a lipsei acordului A.G.A. SC

R. SA și a acordului special al F.P.S.; lipsa cauzei imediate, în sensul absenței

intenției de obligare a asociatului Asociația P., întrucât existența unui profit

al asociației pe seama clubului sportiv contravine obiectului de activitate.

S-a susținut ca reclamanta a realizat un

contract de închiriere cu o valoare derizorie, operațiune mascată de aparența unui

contract de asociere în participațiune.

Au fost reluate și sistematizate argumentele

prezentate în primul ciclu procesual.

Prin sentința civilă nr. 1352 din 1

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul București a fost respinsă cererea principală

și cererea conexă formulate de Asociația P. și a fost respinsă cererea reconvențională.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a supus analizei cu prioritate nulitatea contractului de asociere în participațiune,

apreciind cu privire la primul motiv invocat, lipsa acordului A.G.A. analizat exclusiv

prin raportare la încălcarea celor dispuse prin circulara din 9 iulie 2007, prin

care s-a instituit obligația obținerii avizului expres al direcțiilor de profil

F.P.S., la încheierea contractelor de asociere în participațiune, pentru toate societățile

la care statul este acționar.

S-a apreciat că lipsa aprobării exprese

a contractului de asociere de către F.P.S., precum și încălcarea regulilor privind

reprezentarea societății, de către directorul SC R. SA, nu constituie un motiv de

nulitate a contractului, ci o chestiune legată de depășirea limitelor mandatului,

sancționarea contractului ca excesiv, nefiind solicitată de pârâta reclamantă.

Nu au fost primite nici susținerile privind

existența cauzei ilicite la încheierea contractului, în speță fraudarea intereselor

F.P.S., instanța reținând, raportat la art. 6 Legea nr. 58/1991 și art. 1 din Regulamentul

de funcționare al F.P.S., în vigoare la data încheierii contractului, că activitatea

instituției publice se desfășura conform principiilor comerciale, astfel că cele

dispuse prin circulară, act intern al instituției, nu sunt prevăzute sub sancțiunea

nulității actului, nefiind opozabile terților.

Cu privire la lipsa cauzei imediate a contractului,

a absenței intenției de a se obliga a reclamantei, instanța a reținut că prin contract

reclamanta s-a obligat la plata unei cote de profit, cauza imediată, constând în

prefigurarea contraprestației, obținerea prin exploatarea bunurilor aduse în asociere

a unui beneficiu.

Au fost înlăturate și susținerile referitoare

la fraudarea dispozițiilor ce reglementau cu valoare imperativă încheierea contractelor

de închiriere prin licitație publică.

S-a reținut că prin convenția încheiată

părțile au urmărit asocierea în participațiune, contractul fiind suspus dispozițiilor

art. 251 C. com., eventualului dezechilibru dintre contraprestații, lipsei de echivalență

a participării la beneficii, în contractul încheiat de comercianți, opunându-se

forța obligatorie a convenției reglementată de art. 969 C. civ.

În soluționarea cererilor principală și

conexă, prima instanță a reținut netemeinicia acestora.

Cu privire la apărarea pârâtei SC O.D.

SA, prin care s-a invocat pe cale de excepție rezilierea de drept a contractului

în temeiul pactului comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 22 din contract, instanța

a apreciat că dispozițiile contractuale constituie un pact comisoriu de gradul II,

rezilierea nu a operat cu atât mai mult cu cât lichidarea asocierii nu s-a produs

și raporturile contractuale au continuat și ulterior notificării rezilierii, prin

adresa din 20 noiembrie 2003.

Raportat la art. 492 C. civ. instanța a

apreciat că reclamanta nu a probat buna sa credință în ridicarea construcției asupra

căreia pretinde un drept de proprietate, întrucât edificarea unei noi construcții

excede listei de lucrări convenite de părți prin contract; art. 21 din contract

nu are înțelesul atribuit de reclamantă, nu îndreptățește reclamanta să ridice noi

construcții,ci privește lucrările de construcții în legătură cu construcțiile deja

existente aduse în asociere de pârâtă; reclamanta cunoștea la momentul demarării

lucrărilor de construcție că nu este proprietarul terenului și că acesta și-a exprimat

dezacordul cu privire la ridicarea construcției, așa cum rezultă din notificarea

din 12 iunie 2002.

S-a mai reținut că noua construcție nu

a făcut obiectul stingerii datoriilor bugetare ale pârâtei prin dare în plată.

Referitor la capătul de cerere având ca

obiect înscrierea dreptului de proprietate și superficie în cartea funciară s-a

reținut, în considerarea caracterului accesoriu al acesteia, netemeinicia pentru

aceleași argumente.

Cu privire la cererea având ca obiect obligarea

pârâtei SC O.D. SA la plata despăgubirilor constând, în temeiul art. 26 alin.

(2) din contract, urmare a rezilierii contractului din culpa pârâtei, instanța a

înlăturat înscrisul proces-verbal 20 decembrie 2003, în care se menționează rezilierea

din culpa SC R. SA, motivat de împrejurarea că acesta nu se coroborează cu nicio

altă probă administrată în cauză și, mai mult, nu se circumscrie motivului de reziliere

invocat de reclamantă, darea în plată a bunurilor asocierii care s-a produs la 7

decembrie 2004, ulterior întocmirii procesului-verbal.

Instanța de fond a constatat că nu a fost

legal învestită cu constatarea rezilierii contractului din motive culpabile, iar

în absența unei cauze de încetare imputabile pârâtei nu poate face aplicarea dispozițiilor

art. 26 alin. (2) din contract.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta

Asociația P., cât și pârâta SC O.D. SA au formulat apel, criticând hotărârea atacată

pentru motive de netemeinicie și nelegalitate.

A fost reiterată excepția tardivității,

raportat la art. 132 C. proc. civ. și respectiv a inadmisibilității cererii precizatoare

la cererea reconvențională, formulată de către pârâtă la 28 septembrie 2011, în

cel de al doilea ciclu procesual, cerere prin care au fost invocate noi motive de

nulitate ale contractului de asociere.

Prin decizia civilă nr. 420/2012 din 5

noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, apelurile

au fost respinse ca nefondate.

În motivare, instanța de control judiciar,

examinând cu prioritate asupra tardivității, raportat la art. 132 C. proc. civ.

și a inadmisibilității precizării cererii reconvenționale, la 28 septembrie 2011,

în cel de al doilea ciclu procesual, a constatat că în mod corect prima instanță

a procedat la respingerea acestora constatând cererea formulată cu respectarea dispozițiilor

procedurale.

În ceea ce privește inadmisibilitatea,

s-a reținut că dispozițiile prohibitive prevăzute de art. 294 vizează cererile noi

formulate în apel, rejudecarea cauzei, în fond după desființare, implicând reluarea

procedurii, așa cum rezultă din decizia nr. 157 din 22 martie 2010 de la primul

act procedural, cu respectarea dispozițiilor ce reglementează judecata în primă

instanță, astfel că precizarea cererii reconvenționale, în fond după desființare

este, în principiu, admisibilă.

Cât privește decăderea din dreptul de a

formula cererea precizatoare, raportat la art. 132 C. proc. civ. și art. 134 C.

proc. civ. s-a reținut că, în speță, cererea a fost formulată la prima zi de înfățișare,

care a coincis cu primul termen de judecată acordat prin repartizare aleatorie,

astfel că în mod justificat a fost respinsă și această excepție.

Pe fondul cauzei, instanța de apel a constatat

că prin contractul de asociere din 1 septembrie 1997, Asociația P., prin președintele

Consiliului de Administrație și SC R. SA, prin director general au convenit asocierea

în scopul amenajării și exploatării bazei materiale, identificate în Anexa I a contractului.

Prin art. 4 din contract Asociația P. s-a

obligat să amenajeze spațiile de cazare, terenurile, să asfalteze drumurile de acces

și cele interioare, precum și să asigure iluminatul exterior al bazei, conform Anexei

II la contract, lucrări evaluate la 900.000 dolari S.U.A.

Prin art. 9 din contract s-a convenit cu

privire la cotele de participare ale fiecărui asociat, pentru SC R. SA 40%, dar

nu mai puțin de 1.100 RON lunar, iar pentru Asociația P. 60%.

Prin art. 7 din contract, părțile au convenit

ca drepturile dobândite din asociere, constând în achiziții mijloace fixe, obiecte

de inventar, dotări, investiții, altele decât cele cuprinse în Anexele I și II,

realizate cu respectarea art. 15 din contract, în temeiul hotărârii Consiliului

de Asociere, să aibă regimul coproprietății.

Conform art. 21 din contract Asociația

P. este și rămâne proprietara lucrărilor proprii de construcții, investiții și amenajări,

a obiectelor de inventar și a mijloacelor fixe aduse ca aport și a celor nedecontate

la asociere.

Instanța de apel a constatat că potrivit

art. 22 alin. (1) lit. d) asocierea încetează de drept dacă SC R. SA nu i se plătește

cota de participare la profit, timp de 6 luni consecutiv, conform art. 24, în cazul

încetării contractului, indiferent de cauze, urmând a se proceda la lichidare, de

către Consiliul de Asociere.

Din cuprinsul art. 26, așa cum a fost modificat

prin actul adițional din 2 septembrie 1997 rezultă că Asociația P. este îndreptățită

a primi o despăgubire echivalentă cu valoarea la zi, din momentul lichidării numai

în cazul încetării contractului de asociere conform art. 22 alin. (1) lit. a), prin

acordul părților sau din motive imputabile SC R. SA.

Prin adresa din 20 noiembrie 2003 SC

R. SA a notificat în condițiile art. 22 alin. (1) lit. d) din contract, încetarea

de drept a contractului pentru neîndeplinirea obligației de plată a cotei minime

de participare la profit, pe o durată de 6 luni consecutiv, dispunând convocarea

pentru data de 20 decembrie 2003, în vederea lichidării asocierii conform art. 24

din contract.

Prin procesul-verbal încheiat la 20

decembrie 2003 s-a consemnat obiectul convocării „rezilierea de drept a contractului

de asociere datorită culpei exclusive a asociaților SC R. SA”.

Din cuprinsul adresei din 23 ianuarie 2004

a rezultat că părțile au convenit cu privire la demararea procedurii de lichidare

a asocierii conform art. 24, art. 25 și art. 26 din contract, precizându-se că asocierea

nu poate continua decât în condițiile încheierii unui nou contract.

Așa cum rezultă din certificatul de furnizare

informații din 6 iunie 2007, prin încheierea judecătorului delegat din 20 mai 2004

s-a dispus menționarea în registrul comerțului a hotărârii AGEA SC O.D. SA din

19 martie 2004 și a hotărârii AGEA din 19 martie 2004 și a proiectului de fuziune

prin absorbție, prin încheierea de la 22 iulie 2004 dispunându-se radierea SC

R. SA ca urmare a fuziunii prin absorbție cu SC O.D. SA.

Plățile ulterioare aferente anului 2004

consemnate de reclamant în favoarea SC R. SA nu au fost acceptate, prin adresa

din 1 noiembrie 2004 SC O.D. SA comunicând că plata nu are suport legal, „neavând

la baza un contract semnat de cele două societăți”, dispunând returnarea sumelor.

Ulterior notificării din 1 iulie 2004 prin

care reclamanta se prevalează de existența contractului de asociere din 1

septembrie 1997, cu adresa din 14 decembrie 2004 SC O.D. SA, în considerarea calității

sale de succesor în drepturi al SC R. SA acceptă plata reprezentând redevența aferentă

perioadei august 2000-noiembrie 2004.

Prin adresa din 22 noiembrie 2004 A.N.A.F.,

D.G.A.M.G. a comunicat SC O.D. SA avizarea favorabilă privind stingerea creanțelor

fiscale datorate la buget prin trecerea în proprietatea statului a bunurilor proprietatea

societății, sens în care a fost încheiat procesul verbal pentru trecere în proprietatea

publică a statului din 7 decembrie 2004 și, respectiv decizia nr. 130 din 29

noiembrie 2004 emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în lista bunurilor nefiind

inclusă și construcția în litigiu.

Asociația P. a ridicat pe terenul aparținând

SC R. SA o nouă construcție, obiectiv denumit „Extindere Bază Sportivă P.”, sens

în care a încheiat contractul de antrepriză din 2 noiembrie 1999, precum și o serie

de contracte de furnizare.

Prin adresa din 23 noiembrie 1999 SC

R. SA referitor la adresa din 26 octombrie 1999, a solicitat Asociației P. să nu

mai efectueze niciun act material și juridic referitor la baza sportivă.

Prin adresa din 12 iunie 2002, SC R.

SA a notificat și a somat reclamanta să înceteze deîndată toate lucrările de construcții

pe care le efectuează pe terenul proprietatea SC R. SA și să le desființeze pe cele

deja efectuate, până la 15 iulie 2002, fiind ridicate fără acordul proprietarului

terenului.

S-a constatat că prin adresa din 18

iunie 2002, SC R. SA a revenit cu o nouă somație, solicitând încetarea lucrărilor

de construcție pe terenul proprietatea sa, fără acordul proprietarului, subliniind

că dispozițiile art. 21 nu îndreptățesc asociatul să ridice noi construcții fără

acordul proprietarului.

Apreciind că prevalează soluționarea cererii

în constatarea nulității contractului de asociere, curtea de apel a analizat prioritar

apelul SC O.D. SA.

Cu privire la primul motiv de nulitate,

circumscris lipsei consimțământului valabil exprimat al societății ca urmare a încălcării

limitelor mandatului, cu nerespectarea dispozițiilor art. 143 Legea nr. 31/1990

privind societățile comerciale și a dispozițiilor de ordin intern așa cum acestea

au fost dispuse prin circulara din 9 iulie 1997, s-a reținut că art. 143 Legea

nr. 31/1990 nu își găsește aplicarea, întrucât contractul de asociere în participațiune

nu este menționat în cuprinsul textului de lege, legiuitorul apreciind că pentru

forma de asociere reglementată de art. 251 C. com. nu este necesară aprobarea expresă

a adunării generale extraordinare a acționarilor.

S-a arătat că asocierea în participațiune,

astfel cum aceasta este definită prin art. 251 C. com. nu poate fi asimilată închirierii,

care presupune înstrăinarea dreptului de folosință al bunului pe o perioadă determinată

în schimbul unei sume fixe, de natura asocierii în participațiune fiind exploatarea

în comun a bunurilor aduse în asociere, participarea comună la afacerile comerciale,

împărțirea câștigurilor și pierderilor.

Exceptarea de la dispozițiile art. 143

din Legea nr. 31/1990 a justificat emiterea circularei din 9 iulie 1997 F.P.S. prin

care se prevedea necesitatea acordului expres al F.P.S. cu privire inclusiv la încheierea

contractelor de asociere în participațiune, măsură, neinstituită prin dispoziții

legale imperative, ci printr-un act cu valoare administrativă, de gestionare internă

a activității cu consecințe similare celor încălcării limitelor mandatului.

Din cuprinsul adresei din 18 noiembrie

1999 s-a constatat însă că în AGA SC R. SA de la 25 iulie 1997 reprezentanții F.P.S.

au comunicat avizul de principiu la încheierea contractului, mandatul acestora fiind

contestat de F.P.S.

S-a apreciat astfel, că prima instanță

în mod corect a constatat că eventuala încălcare a mandatului de către reprezentanții

F.P.S. în AGA SC R. SA nu constituie un motiv de nulitate a contractului, întrucât,

validitatea votului acționarului F.P.S. nu era condiționată de dispoziții imperative

opozabile terților.

Încălcarea limitelor mandatului acordat

de către reprezentanții F.P.S. implică exclusiv răspunderea acestora, în temeiul

raporturilor de mandat.

În aceste condiții, reținând că nu sunt

incidente dispozițiile art. 143 din Legea nr. 31/1990 și existența avizului de principiu

al F.P.S. comunicat în AGA SC R. SA de la 25 iulie 1997 instanța de apel a reținut

ca fiind valabil exprimat consimțământul SC R. SA, prin director general, la încheierea

contractului de asociere în participațiune.

Cât privește lipsa cauzei și, respectiv

a cauzei ilicite la încheierea contractului, raportat și la prevederile art. 966

C. civ. și ale art. 968 C. civ., s-a reținut că, în speță, cauza contractului de

asociere în participațiune o constituie participarea asociaților, în comun la beneficiile

și pierderile asocierii, prin participare comună neînțelegându-se, în mod necesar,

participare egală.

S-a constatat că prin art. 9 din contract

părțile au stipulat cu privire la cotele de participare la profitul net al activităților

derulate pentru SC R. SA 40% din profitul realizat, nu mai puțin de 1.100 RON/lunar,

iar Asociației P. 60%.

Prin urmare, la încheierea contractului

de asociere în participațiune SC R. SA a avut reprezentarea scopului urmărit, realizarea

de beneficii din asociere chiar și în situația în care acesta nu realiza profit

fiind îndreptățită a primi o cotă minimă de participare la asociere.

Au fost înlăturate și susținerile vizând

existența unei disproporții între contra prestații, întrucât participarea la beneficii

nu implică împărțirea egală a profitului obținut din asociere, pe de o parte și,

în condițiile în care SC R. SA și-a rezervat dreptul de a percepe, indiferent de

profitul realizat o cotă minimă lunar, nu poate invoca existența unei leziuni.

Totodată, controlul profitului realizat

din asociere este o chestiune care ține de executarea valabilă a contractului și

care se supune dispozițiilor art. 251 și urm. C. com. precum și prevederilor contractuale,

respectiv cap. IV Conducerea și administrarea Asocierii, art. 14 și art. 15

pct. 3 Controlul gestiunii asocierii fiind asigurat de Consiliul de Asociere.

Nu au putut fi primite criticile vizând

eludarea dispozițiilor imperative privind încheierea contractului de închiriere

prin licitație publică conform legislației speciale, pentru rațiuni identice celor

pentru care au fost înlăturate argumentele întemeiate pe dispozițiile art. 143

Legea nr. 31/1990.

S-a reținut că legea nu interzicea încheierea

contractului de asociere în participațiune care, are un alt conținut și o altă finalitate

decât cele reglementate prin contractul de închiriere.

Așa fiind, s-a apreciat că prima instanță,

în mod întemeiat a respins cererea reconvențională, constatând valabilitatea contractului

de asociere în participațiune din 1 septembrie 1997.

În soluționarea apelului formulat de Asociația

P., instanța de control judiciar a supus analizei, cu prioritate, excepția rezilierii

de drept a contractului, în temeiul pactului comisoriu prevăzut de art. 22 alin.

(1) lit. d) din contract, așa cum aceasta a fost invocată prin întâmpinare și reiterată

în motivele de apel de către SC O.D. SA.

S-a constatat că prin adresa din 20

noiembrie 2003 SC R. SA a notificat reclamantei, urmare a încălcării cu repetabilitate

a contractului de asociere, întrucât nu a achitat cota de participare la profit

timp de 6 luni consecutiv, rezilierea de drept a contractului.

Este de principiu că rezoluțiunea judiciară

reglementată de art. 1020-art. 1021 C. civ. nu este de ordine publică, reglementările

având valoare supletivă, rezultă că prin contract părțile pot stipula cauze exprese

prin care să convină desființarea de plin drept a contractului, în cazul neexecutării

obligațiilor.

Prima instanță nu a dat eficiență prevederilor

contractuale apreciind că acestea au valoarea unui pact comisoriu de gradul II.

Clauza cuprinsă în art. 22 alin. (1)

lit. d) din contract: „Asocierea stabilită prin prezentul contract, încetează de

plin drept, în cazul în care societății SC R. SA nu i se plătește cota de participare

la profit, timp de 6 luni, consecutiv” are valoarea unui pact comisoriu de gradul

IV, conform identificării și circumstanțierii acestora în doctrina și practica judiciară.

Părțile au convenit, pentru situația reținută,

desființarea de plin drept, într-adevăr, fără a se menționa expres sintagma „fără

punere în întârziere” însă în privința raporturilor comerciale, la data stabilirii

acestora, erau incidente dispozițiile art. 44 C. com. potrivit cărora, în obligațiunile

comerciale judecătorul nu poate acorda termenul de gratie permis de art. 1021 C.

civ. Astfel, reține instanța de apel, o atare o mențiune în contract ar fi fost

redundantă.

Învestită cu cerere în constatarea rezilierii

de drept a contractului instanța de apel a constatat atât existența în contract

a unui pact comisoriu de gradul IV, cât și faptul intervenirii acestuia.

Reclamanta nu a produs probe din care să

rezulte efectuarea de plăți în conformitate cu art. 9 din contract, respectiv plata

cotei minime de asociere anterior anului 2004, cele cuprinse în adresa din 25

noiembrie 2003 nefiind însoțite de documentele de plată aferente.

Astfel, în temeiul pactului comisoriu de

cel mai înalt grad, contractul de asociere în participațiune a fost reziliat la

data notificării, respectiv 20 noiembrie 2003, din culpa exclusivă a Asociației

P.

S-a constatat că ulterior părțile au demarat

negocierile privind lichidarea asocierii conform art. 24, art. 25 și art. 26 din

contract, așa cum rezultă din procesul-verbal încheiat la 20 decembrie 2003.

S-a reținut că mențiunea confuză din cuprinsul

procesului verbal cu privire la „rezilierea de drept a contractului din culpa exclusivă

a asociaților SC R. SA” nu constituie o eroare materială, aceasta fiind interpretată

prin coroborare cu probele deja analizate, în sensul că rezilierea a operat de plin

drept din culpa exclusivă a partenerului contractual, asociatul societății comerciale

SC R. SA, respectiv, Asociația P.

Cât privește, capătul de cerere conex având

ca obiect obligarea SC O.D. SA la plata despăgubirilor în cuantum de 3.931.582 RON

în temeiul art. 26 alin. (2) din contractul de asociere din 1 septembrie 1997, așa

cum a fost modificat prin actul adițional din 2 septembrie 1997, potrivit căruia

„în situația în care asocierea încetează din motivul prevăzut la art. 22 alin.

(1) lit. a) sau din oricare alt motiv neprevăzut și imputabil SC R. SA, Asociația

P. va primi o despăgubire echivalentă cu valoarea la zi, de la momentul lichidării

a bunurilor sau drepturilor care au constituit aportul acesteia.

Dacă asocierea încetează din orice alt

motiv neprevăzut de art. 22, motiv imputabil Asociației P. bunurile asocierii trec

în proprietatea SC R. SA fără despăgubiri, cu respectarea regulilor privind lichidarea

asocierii”.

S-a constatat că, în forma sa inițială,

art. 26 alin. (2) din contract prevedea dreptul la despăgubiri al Asociației P.

și pentru situația desființării contractului în condițiile art. 22 alin. (1) lit.

d), dispoziție asupra căreia părțile au revenit în mod expres prin actul adițional.

Astfel, părțile au convenit dreptul la

despăgubiri al Asociației P. numai în cazul desființării conform art. 22 alin.

(1) lit. a) prin acordul părților sau în cazul desființării din culpa SC R. SA,

în caz contrar urmând a fi aplicate regulile lichidării asocierii, cu respectarea

art. 21 din contract.

S-a reținut că instanța nu a fost învestită

cu o cerere având ca obiect lichidarea asocierii, cu respectarea art. 21 din contract,

care se referă la bunurile aduse ca aport la asociere cu respectarea contractului,

ci cu o cerere în despăgubiri conform art. 26 alin. (2) din contract, dispoziții

ce reglementează sancționarea cocontractantului pentru rezilierea culpabilă a contractului.

Reclamanta și-a argumentat cererea în despăgubiri

susținând că, în cauză, ulterior notificării rezilierii de plin drept, la 20

noiembrie 2003, contractul nu a fost desființat, ci raporturile juridice dintre

părți au continuat în temeiul aceluiași contract care și-a păstrat valabilitatea.

De asemenea, a susținut că desființarea

contractului a operat din motive imputabile coasociatului, constând în înstrăinarea

obiectului asocierii, imobile și terenuri conform procesului-verbal de trecere în

proprietatea publică a statului din 7 decembrie 2004, în apel precizând și temeiul

de drept respectiv art. 1523 pct. 2 C. civ. și art. 1525 alin. (2) C. civ.

Aceste argumente nu au putut fi primite,

întrucât poziția constantă și fermă a SC R. SA a fost în sensul lichidării asocierii

convenite prin contractul din 1 septembrie 1997 și eventual al continuării colaborării,

însă numai în temeiul unui nou contract, în acest sens fiind adresa din 23

ianuarie 2004.

În ceea ce privește încheierea contractelor

de furnizare utilități, cu menționarea Asociației P. în calitate de subconsumator,

s-a apreciat că acestea nu fac dovada continuării raporturilor contractuale, ci

menținerea în funcțiune a bazei sportive pe perioada lichidării asocierii.

Cât privește corespondența purtată ulterior

fuziunii prin absorbție, intervenită la 22 iulie 2004, de către SC O.D. SA și plățile

efectuate, conform ordinului de plată din 16 decembrie 2004, în temeiul contractului

din 1 septembrie 1997, înregistrat în evidențele Asociației P. s-a reținut că acestea

nu probează continuarea raporturilor comerciale, întrucât la data fuziunii contractul

era reziliat de drept pentru neplata cotei minime de asociere, conform art. 22

alin. (1) lit. d) din contract, plata efectuată cu ordinul de plată din 16

decembrie 2004, pentru perioada august 2000-noiembrie 2004 confirmând însăși neîndeplinirea

obligațiilor asumate de Asociația P. conform contractului.

În consecința, în concordanță cu cele reținute

de prima instanță s-a apreciat că reclamanta nu este îndreptățită la despăgubiri

în temeiul art. 26 alin. (2) din contract, urmare a rezilierii contractului din

culpa sa, în condițiile art. 22 alin. (1) lit. d) din contract.

În raport de prevederile art. 492,

art. 494 C. civ., examinând probatoriul administrat în cauză, având în vedere prevederile

contractuale, instanța de apel a apreciat că în mod întemeiat prima instanța a dispus

și respingerea capetelor de cerere având ca obiect constatarea dreptului de proprietate

al Asociației P. asupra construcției Extindere baza P., al dobândirii unui drept

de superficie asupra terenului aferent construcției și, respectiv, al înscrierii

acestuia în cartea funciară.

Aceasta întrucât, reclamanta nu îndeplinește

condițiile constructorului de bună credința iar, în calitate de constructor de rea

credință, nu este îndreptățit la despăgubiri, întrucât proprietarul terenului, la

data ridicării construcției a comunicat explicit dezacordul și ulterior a solicitat

ridicarea construcției.

Cât privește noul proprietar la terenului

Statul Român, s-a reținut că acesta nu a fost acționat în judecată pentru despăgubiri

nici prin Ministerul Finanțelor Publice, nici prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului în administrarea căruia se află.

S-a apreciat, ca fiind corect respinse

atât capătul de cerere, formulat în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și SC O.D. SA având ca obiect constatarea dreptului de proprietate

asupra construcției Extindere baza P., cât și capătul subsidiar, formulat în contradictoriu

cu SC O.D. SA având ca obiect despăgubiri în cuantum de 4.101.763 RON, reprezentând

valoarea la zi a investiției.

S-a reținut ca fiind întemeiată soluția

de respingere a cererilor privind dreptul de superficie și de înscriere al acestuia

în cartea finciară, dat fiind raportul accesoriu al acestora, față de cererea în

constatarea dreptului de proprietate asupra construcției.

Așa fiind, în condițiile în care s-a constatat

că reclamanta nu a probat exercitarea unui drept de proprietate valabil constituit

asupra construcției, s-a arătat că aceasta nu putea fi îndreptățită să solicite

recunoaștere unui drept de superficie asupra terenului.

Pornind de la prevederile art. 492 și

art. 494 C. civ., având în vedere prevederile contractuale și probele administarte

în cauză, s-a apreciat că reclamanta nu îndeplinește condițiile constructorului

de bună credința iar, în calitate de constructor de rea credință, s-a reținut că

nu este îndreptățit la despăgubiri, întrucât proprietarul terenului, la data ridicării

construcției a comunicat explicit dezacordul și ulterior a solicitat ridicarea construcției.

În ceea ce privește noul proprietar la

terenului, s-a reținut că Statul Român nu a fost acționat în judecată pentru despăgubiri

nici prin Ministerul Finanțelor Publice nici prin Ministerul Transporturilor, Construcțiilor

și Turismului în administrarea căruia se află.

Prin urmare, s-a apreciat astfel că în

mod corect au fost respinse atât capătul de cerere, formulat în contradictoriu cu

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și SC O.D. SA având ca obiect constatarea

dreptului de proprietate asupra construcției Extindere baza P., cât și capătul subsidiar,

formulat în contradictoriu cu SC O.D. SA având ca obiect despăgubiri în cuantum

de 4.101.763 RON, reprezentând valoarea la zi a investiției.

Dat fiind raportul accesoriu al cererilor

privind dreptul de superficie și de înscriere al acestuia în cartea funciară, față

de cea în constatarea dreptului de proprietate asupra construcției, pentru rațiuni

identice, instanța de apel a reținut ca fiid întemeiată soluția respingerii acestora.

Dreptul de superficie, drept real, implică

suprapunerea a două drepturi de proprietate, exercitate de doi proprietari deosebiți,

dreptul superficiarului asupra construcției și dreptul proprietarului asupra terenului,

constituind o derogare de la art. 482 C. civ.

Or, în cauză, reclamanta nu a probat exercitarea

unui drept de proprietate valabil constituit asupra construcției pentru a fi îndreptățită

a solicita recunoaștere unui drept de superficie asupra terenului.

În termen legal, împotriva deciziei instanței

de apel, reclamanta Asociația P. București a declarat recurs, invocând în drept,

dispozițiile art. 304 pct. 6, pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică decizia atacată

pentru nelegalitate, susținând, în esență, că instanța de apel s-a pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut și a interpretat greșit actul juridic dedus judecății,

hotărârea atacată cuprinzând, totodată, și motive străine de pricină.

În motivare, susține, în esență, că instanța

nu a fost învestită cu o cerere în constatarea rezilierii de drept a contractului

de asociere în participațiune a reclamantei Asociația P.

Pârâta reclamantă SC O.D. SA a invocat

prin întâmpinare ca apărare, nu ca excepție, cum greșit a reținut instanța de apel,

faptul că, în cauză, contractul de asociere în participațiune ar fi încetat de plin

drept din culpa Asociației P., neformulând prin cererea reconvențională vreun petit

sau vreo cerere prin care să fi solicitat constatarea rezilierii de drept a contractului.

Prin urmare, în lipsa unei cereri în sensul

constatării rezilierii de drept a contractului din culpa reclamantei, pronunțarea

instanței de apel pe o astfel de cerere, apreciază recurenta, este vădit nelegală.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar admite,

că s-ar fi formulat o cerere în sensul celor susținute de instanța de apel, iar

prima instanță ar fi soluționat greșit o astfel de cerere, apelanta SC O.D. SA nu

a formulat critici asupra acestui aspect prin apelul declarat.

Prin urmare, neformulând critici pe acest

aspect, motivarea primei instanței pe pretinsa cerere de constatare a rezilierii

de drept a contractului, în fapt o apărare a pârâtei, a intrat în puterea de lucru

judecat, nemaiputând face obiect de judecată în apel.

Totodată, în opinia recurentei, instanța

a reținut în mod eronat faptul că SC O.D. SA ar fi formulat critici, prin apelul

declarat, asupra modului în care prima instanță s-a pronunțat pe apărarea sa relativă

la rezilierea de drept a contractului din culpa reclamantei.

Tot pe acest aspect, al rezilierii contractului

de asociere din sa preciza că contractul de asociere nu a încetat la data invocată

de SC O.D. SA și reținută de instanța de apel, respectiv 20 noiembrie 2003, când

reclamantei i-a fost comunicată notificarea, ci din contră relațiile contractuale

au continuat. Consideră că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, respectiv contractul de asociere în participațiune, reținând că recurenta

nu ar fi achitat cota de participare la profit [art. 22 alin. (1) lit. d) din contract]

și astfel ar fi devenit aplicabil pactul comisoriu de gradul IV prevăzut la

art. 22 din contract.

Arată că Asociația P. București și-a îndeplinit

toate obligațiile contractuale, astfel că nu se poate considera contractul rezolvit

de plin drept astfel cum a reținut instanța de apel.

Hotărârea recurată, susține reclamanta,

cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, dat fiind că prima

instanță nu a reținut niciodată că reclamanta nu ar fi îndreptățităla despăgubiri

în temeiul art. 26 alin. (2) din contract, urmare a rezilierii contractului din

culpa sa, în condițiile art. 22 alin. (1) lit. d) din contract. Prima instanță,

din contră, primul paragraf, a reținut că nu poate fi primită apărarea SC O.D.

SA privind încetarea de plin drept a convenției din culpa reclamantei, apreciind

doar că darea în plată nu este suficientă pentru pentru a atrage eficacitatea

art. 26 alin. (2) din contract.

Prin urmare, în opinia recurentei-reclamante,

considerentul instanței de apel este străin de pricină.

De asemenea, instanța a interpretat greșit

actul juridic dedus judecății și a făcut o greșită aplicare la lege a art. 494 C.

civ.

Instanța a interpretat greșit art. 21 din

contractul de asociere în participațiune din 1 septembrie 1997, care prevede că

Asociația P. „este și rămâne proprietara lucrărilor proprii, construcții, investiții,

amenajări a obiectelor de inventar și mijloacelor fixe aduse ca aport și a celor

nedecontate la asociere suportând cheltuielile cu amortizare”.

Astfel, tot ceea ce reclamanta a realizat

în cadrul asocierii (amenajări, lucrări, investiții, construcții) este și rămâne

proprietatea acesteia la încetarea asocierii, nefiind aplicabile dispozițiile

art. 26 alin. (3) din contract, atâta vreme cât contractul nu a încetat din culpa

sa.

Realizarea unei noi construcții, face parte

din categoria investițiilor asupra cărora părțile au convenit că pot fi făcute,

iar art. 7 dădea dreptul reclamantei dar și obligația să realizeze investiții. Or,

dacă asocierea a încetat din culpa cocontractantului său care a dat bunul adus în

asociere în plată, așa cum prevede contractul de asociere, reclamanta rămâne proprietarea

acestei investiții, indiferent dacă a realizat-o în calitate de constructor de bună

sau de rea credință.

Instanța de apel a reținut că în temeiul

art. 494 C. civ. proprietarul terenului ar fi optat pentru obligarea constructorului,

respectiv a recurentei, la ridicarea lucrărilor, rezervându-și dreptul de a solicita

daune interese.

Arată că Tribunalul Suprem într-o decizie

de îndrumare a statuat că nu se poate deduce reaua credință numai din simplul fapt

că reclamanta a construit știind că terenul aparține altei persoane

Același Tribunal Suprem a mai reținut că

instanțele sunt obligate să observe, printre altele, dacă proprietarul terenului

nu a acceptat efectuarea lucrărilor. Or, de vreme de SC O.D. SA, între momentul

finalizării construcției și momentul dării în plată, nu a solicitat în instanță

ridicarea construcției finalizată, mai mult decât atât a dat terenul în plată cu

clădirea proprietatea reclamantei pe el, înseamnă că a acceptat efectuarea clădirii,

rămânând în pasivitate timp de 2 ani după finalizarea lucrării. Prin urmare, prin

acceptarea efectuării clădirii SC O.D. SA a invocat accesiunea, dovadă fiind și

faptul că a dat bunul în plată cu clădirea proprietatea reclamantei pe el, iar prin

acceptarea clădirii proprietarul terenului trebuie să plătească, contravaloarea

materialelor și prețul muncii, chiar dacă ar fi fost de rea credință.

Faptul că SC O.D. SA a acceptat clădirea

și nu ridicarea acesteia rezultă și din acțiunile acesteia.

În ipoteza în care s-ar admite că respectiva

construcție ridicată fără autorizație nu a fost preluată de stat prin convenția

de dare în plată atunci ar fi trebuit să se admită primul capăt de cerere (constatarea

dreptului meu de proprietate, în temeiul art. 21 din contract), iar dacă construcția

a fost preluată, atunci cei care au dispus de ea trebuie să ne despăgubească cu

contravaloarea ei.

Sub un alt aspect, apreciază că instanța

de apel a interpretat și aplicat greșit art. 132 și art. 134 C. proc. civ., relativ

la posibilitatea/admisibilitatea modificării cererii reconvenționale în rejudecare,

reținând că precizarea cererii reconvenționale, în fond după desființare este, în

principiu, admisibilă.

S-a susținut și s-a demonstrat, susține

recurenta, că atât în fața primei instanțe cât și în fața instanței de apel că cererea

completatoare și precizatoare formulată de SC O.D. SA în al doilea ciclu procesual

este tardivă în raport de prevederile art. 132 raportat la art. 134 C. proc.

civ., dispoziții care prevăd că modificarea acțiunii se poate face până la prima

zi de înfățișare, iar, în speță, prima zi de înfățișare a avut loc în primul ciclu

procesual.

Consideră că instanța de apel, reținând

în contra probatoriului administrat, faptul că respectivul contract de asociere

în participațiune ar fi încetat de plin drept în temeiul pactului comisoriu de grad

IV menționat în art. 22 din contract, a interpretat greșit dispozițiile art. 26

alin. (2) din contract și a aplicat greșit la speță dispozițiile art. 1523 pct.

2 și art. 1525 alin. (2) C. civ., conform căruia societatea încetează prin pierderea

lucrului.

Este de principiu că asocierea în participațiune

este un contract încheiat între două sau mai multe persoane care se obligă, fiecare

față de cealaltă, să pună în comun aportul lor material și sau de muncă spre a constitui

un fond și să desfășoare împreună o activitate în vederea atingerii unui scop patrimonial

comun, iar foloasele sau pierderile vor fi împărțite între ele.

Este, de asemenea, de principiu că în ipoteza

în care bunul adus în asociere de către oricare dintre asociați piere sau se pierde,

contractul se desființează în temeiul legii, având în vedere faptul că scopul asocierii

în participațiune nu mai poate fi îndeplinit.

În materie de asociere se aplică cu prioritate

dispozițiile Titlului VIII al C. civ. (despre contractul de societate), modurile

după care încetează societatea fiind, în principal, cele reținute de art. 1523 C.l

civ., în speță fiind aplicabil art. 1523 pct. 2 și art. 1525 alin. (2) C. civ.,

conform căruia societatea încetează prin pierderea lucrului.

În speță, susține recurenta-reclamantă,

contractul de asociere a încetat, în fapt, ca urmare a dării în plată a imobilului

obiect al asocierii de către pârâta reclamantă SC O.D. SA. Operațiunea de dare în

plată a fost convenită de către SC O.D. SA cu Ministerul Finanțelor Publice fără

ca acest lucru să-i fi fost adus la cunoștință reclamantei. Nu este de ignorat pentru

aprecierea poziției SC O.D. SA faptul că nici Ministerului Finanțelor Publice nu

i s-a adus la cunoștință existența contractului de asociere în privința bunului

care a făcut obiect de asociere și a constituit aportul autoarei pârâte-reclamante

în contractul de asociere.

Potrivit art. 163 C. proc. fisc., forma

în vigoare la data încheierii procesului de dare în plată, prevede că bunurile care

au făcut obiectul dării în plată trec în proprietatea publică a statului. Bunurile

proprietate publică a statului sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile,

regimul proprietății publice fiind reglementat de Legea nr. 213/1998.

Așa fiind, ca efect al dării în plată și

al trecerii bunului în domeniul public aportul asociatului a încetat a mai exista

în patrimoniul asociatului nostru, apreciază că se află în prezența motivului de

încetare a societății prevăzut de art. 1523 pct. 2 C. civ. și art. 1525 alin. (2)

C. civ.

Ca urmare a încetării contractului de asociere

din culpa asociatului său, având în vedere că acesta a dispus de bunul adus în asociere

împreună cu toate investițiile, amenajările și îmbunătățirile aduse de noi aportului

adus, devin aplicabile în speță dispozițiile art. 26 alin. (2) din contractul de

asociere, care prevăd că Asociația P. va primi de la SC R. SA o despăgubire echivalentă

cu valoarea la zi, de la momentul lichidării, a bunurilor și/sau drepturilor care

au constituit aportul Asociației P., precum și a oricăror bunuri sau drepturi obținute

în orice mod de asociație, pe toată durata asocierii, din care se scad amortizările.

Așa fiind, consideră că este îndreptățită

la plata despăgubirilor constând în îmbunătățirile aduse bunului adus aport în asociere

de către SC R. SA, în temeiul art. 26 alin. (2) din contractul de asociere în participațiune

încheiat.

Intimata-pârâtă SC O.D. SA a formulat întâmpinare

prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia recurată, în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele

care succed:

În speță, instanța de apel s-a pronunțat

cu respectarea cerințelor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., cu garantarea principiului

instituit de textul de lege menționat „tantum devolutum, tantum judicatum”, așa

încât, motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu este incident

având în vedere că nu poate fi reținută împrejurarea că instanța ar fi acordat ceea

ce nu s-a cerut, astfel cum pretinde recurenta.

Este de necontestat că instanțele au datoria

de a se pronunța numai asupra a ceea ce s-a cerut, potrivit art. 129 C. proc.

civ., principiul disponibilității fiind respectat în cauză, în raport de voința

reală a reclamantei și scopul urmărit prin promovarea acțiunii (în speță reclamanta

a solicitat să se constate calitatea sa de proprietar al construcției „Extindere

la baza P.”, să se constate dobândirea dreptului de superficie asupra terenului

aferent construcției, să se dispună înscrierea dreptului de superficie constituit

asupra terenului, în cartea funciară, obligarea pârâtei SC O.D. SA la despăgubiri

reprezentând contravaloarea noii construcții edificate în perioada 1999-2000 „Extindere

bază P.” și, respectiv la despăgubiri reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate

la construcția veche), față de limitele în care aceasta a înțeles să învestească

instanța de fond și să-și argumenteze pretențiile, dar criticile formulate se rețin

a fi nefondate.

În cauză, instanța de apel a verificat,

cu respectarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., aplicarea legii de către instanța

de fond, raportat la scopul urmărit prin promovarea acțiunii, în limitele în care

apelanta-reclamantă a înțeles să învestească instanța de control judiciar și să-și

argumenteze susținerile, ținând cont și de apărările formulate de pârâtă, dar și

de motivele de apel invocate de aceasta, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns

voinței reclamantei, nu reprezintă un motiv de nelegalitate care să conducă la modificarea

sau casarea decizie recurate.

Instanța de apel nu pronunță o soluție

diferită de cea a primei instanțe, doar argumentează logico-juridic hotărârea pronunțată,

cu respectarea cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit exigențelor unei

instanțe de control judiciar, neputând fi primite criticile recurentei vizând împrejurarea

că instanța nu a fost învestită „cu o cerere de reziliere a contractului” și, prin

urmare, că hotărârea atacată ar cuprinde motive străine de natura pricinii în înțelesul

pct. 7 al art. 304 C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentei-reclamantei,

pârâta a reiterat în apel apărarea sa privitoare la rezilerea contractului din culpa

reclamantei și a criticat hotărârea primei instanțe sub aspectul greșitei calificări

a pactului comisoriu stipulat în favoarea sa, arătând că învestește instanța de

apel cu această verificare.

În cauză, ambele instanțe au reținut legal

împrejurarea că asocierea în participațiunea a încetat din motive neimputabile pârâtei

SC R. SA.

Amplu argumentat și legal motivat, instanța

de apel a reținut cu justețe existența în contractul de asociere în participațiune

a unui pact comisoriu de gradul IV, cât și intervenirea acestuia, clauza stipulată

la art. 22 alin. (1) lit. d) din contract conform căreia: „asocierea stabilită prin

prezentul contract, încetează de plin drept, în cazul în care societății SC R.

SA nu i se plătește cota de participare la profit, timp de 6 luni, consecutiv” având

valoarea unui pact comisoriu de gradul IV.

În condițiile în care, reclamanta nu a

produs probe din care să rezulte efectuarea de plăți, în conformitate cu art. 9

din contract (plata cotei minime de asociere anterior anului 2004), este evident

că în temeiul pactului comisoriu de cel mai înalt grad, contractul de asociere în

participațiune a fost reziliat la data notificării, respectiv 20 noiembrie 2003,

din culpa exclusivă a Asociației P., aspect reținut în mod corect de către instanța

de apel ca o subliniere a constatării unei situații juridice născute deja (rezilierea).

Așa fiind, susținerile recurentei vizând

o plată ulterioară „încetării de plin drept” nu-și găsesc justificarea în lipsa

dovezii plăților efectuate 6 luni consecutiv conform clauzei convenită de părți.

Reiterând criticile din apel, recurenta

suține, totodată, că ulterior notificării rezilierii de plin drept, la 20

noiembrie 2003, contractul nu a fost desființat, că raporturile juridice dintre

părți au continuat în temeiul aceluiași contract care și-a păstrat valabilitatea.

În condițiile în care restabilirea situației

de fapt și interpretarea probelor aflate la dosar (încheierea contractelor de furnizare

utilități, corespondența purtată ulterior fuziunii prin absorbție etc.) exced competenței

instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie,

care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile recurentei

vizând rezilierea contractului din cauze imputabile exclusiv SC O.D. SA, în raport

de dispozițiile art. 1523 alin. (2) C. civ. și art. 1525 alin. (2) din același cod

potrivit c