ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 17 septembrie 2008 reclamantul M.S. a chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL

prin administratori D.A. și D.C., anularea Hotărârilor Adunării Generale a Asociaților

prin care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că, deține calitatea de asociat al pârâtei SC F.C. SRL, împreună cu

asociații D.A. și D.C., aceștia deținând și calitatea de administratori ai

societății. Hotărârile a căror anulare o solicită au fost adoptate de către cei

doi asociați în lipsa consimțământului reclamantului, acesta nesemnând

procesele-verbale și nefiind de acord cu conținutul acestora.

În drept, reclamantul a indicat

dispozițiile art. 132 și art. 196 din Legea nr. 31/1990.

Prin întâmpinarea formulată în cauză

la data de 20 noiembrie 2008, pârâta SC F.C. SRL a solicitat respingerea

cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Pârâta susține că hotărârile au fost

adoptate valabil din punct de vedere juridic, cât timp cei doi asociați și

administratori ai societății au fost împuterniciți de reclamant ca în numele

său și pentru el să aprobe bilanțul contabil al societății și să stabilească

profitul net, precum și să îl reprezinte și să semneze în numele său și pentru

el oriunde trebuința o va cere, semnătura acestora fiindu-i opozabilă, mandatul

fiind acordat de reclamant astfel cum rezultă din hotărârea societății, fără

număr, din data de 6 februarie 2004, și nefiind revocat până în prezent. Pe de

altă parte, chiar în lipsa consimțământului reclamantului hotărârile adoptate

sunt legale, cât timp au fost adoptate cu voturile celor doi asociați prezenți

reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, conform

art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În fond după rejudecare Tribunalul

Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 11

din 2 februarie 2010 a admis cererea precizată a reclamantului, a anulat

Hotărârile Adunărilor Generale ale Asociaților SC F.C. SRL prin care s-a

stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de fond a reținut că, invocând aspectul că Hotărârile Adunărilor Generale prin

care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost

adoptate în lipsa consimțământului său întrucât nu a semnat aceste înscrisuri

și nu exprimă acordul său, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea

absolută a anterior identificatelor hotărâri.

Prin precizare de acțiune depusă în

al doilea ciclu procesual, reclamantul s-a prevalat și de faptul că hotărârile

Adunărilor Generale (aceleași), au fost luate cu încălcarea dispozițiilor

legale privind convocarea asociaților dat fiind că el nu a fost convocat la

adunare, iar în lipsa sa nu era îndeplinit cvorumul necesar (majoritatea

absolută a asociaților), pentru adoptarea hotărârii.

Pârâta afirmă că hotărârile în

discuția au fost adoptate în mod legal deoarece reclamantul i-a împuternicit pe

ceilalți doi asociați să aprobe bilanțul contabil al societății și să

stabilească beneficiul net, mandatul acordat prin hotărâre fără număr din 6

februarie 2004 reprezentând o procură generală.

Potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990,

convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în

lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10

zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.

Unica ipoteză prevăzută de lege în

care formalitatea cerințelor pentru convocare pot fi înlăturate, este aceia în

care acționarii reprezentând întreg capitalul social hotărăsc, prezenți fiind,

în acest sens, potrivit art. 121 din Legea nr. 31/1990.

Mandatul de care pârâta se

prevalează nu poate fi considerat că asigură îndeplinirea acestei exigențe

întrucât nu este un mandat special acordat unei persoane, pentru o adunare

generală determinată, cu o ordine de zi prestabilită.

Se reține în consecință că hotărârea

de aprobare a bilanțului net au fost adoptate în adunări pentru care nu s-a

făcut dovada îndeplinirii formalităților de convocare, fără ca reclamantul să

fie prezent sau reprezentat într-o modalitate apta să suplinească acest fapt,

neîndeplinirea formalității privind convocarea fiind o cauză de nulitate

absolută.

S-a mai reținut că una din

trăsăturile regimului juridic al nulității absolute este aceia că nu poate fi

confirmată.

Astfel, faptul că a fost organizată

o nouă adunare generală la societatea pârâtă, în data de 28 aprilie 2009, care

a avut pe ordinea de zi validarea și revalidarea hotărârilor și proceselor

verbale adoptate între anii 2002-2008, printre care și cele în discuție, nu

este de natură să conducă la respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, așa

cum pretinde pârâta.

Răspunzând criticilor formulate de

pârâtă prin apelul promovat, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin

decizia nr. 146 din 27 septembrie 2010 a admis apelul, a schimbat sentința criticată și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.

În fundamentarea soluției, instanța

de control judiciar a reținut că, prima instanță a reținut în mod greșit că

„reprezentarea asociaților în adunarea generală este posibilă exclusiv prin

acordarea unui mandat special, iar mandatul cuprins în înscrisul de la data de 6

februarie 2004 nu îndeplinește această cerință”.

Deși, reclamantul a susținut faptul

că „dat fiind conținutul său, aceasta nu poate fi considerată ca fiind o

procură în accepțiunea art. 124 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la acel moment”,

acest aspect nu este relevant în cauză. Fostul art. 124 din Legea nr. 31/1990

în vigoare la momentul acordării mandatului de reprezentare conținut în

hotărârea din data de 6 februarie 2004 - actualul art. 125 al Legii menționate

- se referă exclusiv la societățile pe acțiuni, nu și la societățile cu

răspundere limitată, deci este inaplicabil raporturilor juridice dintre părțile

litigante.

În consecință, corect au apreciat

asociații D.C. și D.A. faptul că nu este necesar un mandat separat pentru

fiecare Adunare Generală în parte (dispoziție aplicabilă exclusiv societăților

pe acțiuni), iar mandatul acordat prin hotărârea din data de 6 februarie 2004

este valabil atâta timp cât nu a fost revocat.

Pe de altă parte, cu privire la

îndeplinirea în speță a cvorumului și majorității necesare adoptării

hotărârilor anulate de prima instanță, independent de existența procurii

valabile de reprezentare în Adunările Generale ale Asociaților acordată,

solicită să se aibă în vedere faptul că hotărârile anulate de prima instanță au

fost valabil adoptate, cu votul majorității absolute a asociaților și a

părților sociale, neexistând vreo dispoziție expresă și imperativă aplicabilă

speței din care să rezulte contrariul.

Ca urmare, fiind îndeplinite

condițiile impuse de dispozițiile art. 129 din Legea nr. 31/1990, alin. (7)

care prevede că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de

zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 și art. 117

1

,

cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați

și niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre, cum

opoziția reclamantului se referă la mandatul acordat asociaților, nerevocat

nici la data pronunțării prezentei decizii, față de faptul că prin hotărârea

ulterioară luată în 15 mai 2009 s-au validat hotărârile anterioare privind

destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006, s-a apreciat că nu sunt

incidente motive de anulare a hotărârii adunării generale.

Cu petiția înregistrată la data de 4

noiembrie 2010 reclamantul a declarat recurs, în termen și legal timbrat,

criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că eronat instanța de

apel a considerat inaplicabil fostul art. 124, actualmente art. 125 din Legea

nr. 31/1990 pentru considerentul că regula instituită de acesta s-ar aplica

numai societăților pe acțiuni. Instanța a pierdut, însa, din vedere faptul ca

reglementarea adunării generale a acționarilor constituie dreptul comun pentru

toate societățile comerciale, fiind aplicabil inclusiv în materia societăților

cu răspundere limitată, dacă reglementarea proprie acestora nu cuprinde

reglementări contrare. Or, în cazul de față nu există o altă reglementare,

context în care necesitatea existentei unui mandat special de reprezentare,

pentru fiecare adunare generală în parte, era absolut necesar, nefiind suficient

mandatul general din data de 6 februarie 2004, căruia instanța i-a dat eficiență,

cu consecința validării hotărârilor contestate.

O altă eroare a instanței rezida în

neanalizarea aspectului privind lipsa convocărilor pentru adunările generale în

care s-au adoptat cele trei hotărâri contestate. Nu se poate trece cu vederea

faptul ca pentru aceste adunări nu s-au făcut nici un fel de convocări,

situație în care adunările sunt nelegal constituite, iar hotărârile adoptate

nule. Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia ca mandatul general este valabil

pentru ca subsemnatul să fi putut fi reprezentat, tot nu s-ar putea retine că

adunările au fost legale chiar și fără convocare, deoarece mandatul general

acordat nu a făcut în nici un caz inutilă formalitatea convocării.

Recursul este fondat.

Reglementarea adunării generale a

acționarilor se aplică drept lege generală pentru toate societățile comerciale.

Potrivit art. 125 alin. (1)

acționarii nu vor putea fi reprezentați în adunările generale decât prin alți

acționari în baza unei procuri speciale, cu excepția cazurilor prevăzute de

art.102 alin. (2) și (3) când procura specială poate fi dată și altui

coproprietar.

Din economia textului precitat

rezultă că participarea la adunarea generală, prin reprezentanți, dă

posibilitatea acționarilor să își manifeste voința lor.

Reprezentarea prin acționari este de

natură să confere o mai mare siguranță mandantului cu privire la calitatea

modului în care instrucțiunile și punctele sale de vedere vor fi exprimate și

apărate în cadrul ședinței adunării de către mandatar dat fiind că acesta din

urmă este o persoană care cunoaște societatea.

Legea societăților comerciale nu

cere existența unei procuri autentice pentru reprezentarea acționarului în

adunarea generală, dar este evidentă necesitatea unei procuri scrise pentru a

permite secretariatului adunării să verifice întrunirea cvorumului.

Introducând conceptul de „procură

specială” legiuitorul a înțeles să impună existența unui mandat distinct pentru

fiecare adunare generală. Procura respectivă trebuie să aibă un conținut din

care să rezulte fără dubiu limitele în care reprezentantul poate vota în numele

acționarului absent.

Din această perspectivă se apreciază

că o procură care acordă reprezentantului putere discreționară de vot pentru

anumite probleme înscrise în ordinea de zi sau pentru alte probleme, în afara

ordinii de zi este nulă.

Or, în speță mandatul dat, a fost un

mandat general fapt ce încalcă dispozițiile art. 125 din Legea nr. 31/1990

astfel că,

Văzând dispozițiile art. 312 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul M.S.

împotriva deciziei nr. 146/A de la 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială, modifică decizia și respinge apelul ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17

februarie 2011.