ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 17 septembrie 2008 reclamantul M.S. a chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL prin administratori D.A. și D.C., anularea Hotărârilor Adunării Generale a Asociaților prin care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, deține calitatea de asociat al pârâtei SC F.C. SRL, împreună cu asociații D.A. și D.C., aceștia deținând și calitatea de administratori ai societății. Hotărârile a căror anulare o solicită au fost adoptate de către cei doi asociați în lipsa consimțământului reclamantului, acesta nesemnând procesele-verbale și nefiind de acord cu conținutul acestora.

În drept, reclamantul a indicat dispozițiile art. 132 și art. 196 din Legea nr. 31/1990. Prin întâmpinarea formulată în cauză la data de 20 noiembrie 2008, pârâta SC F.C. SRL a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată. Pârâta susține că hotărârile au fost adoptate valabil din punct de vedere juridic, cât timp cei doi asociați și administratori ai societății au fost împuterniciți de reclamant ca în numele său și pentru el să aprobe bilanțul contabil al societății și să stabilească profitul net, precum și să îl reprezinte și să semneze în numele său și pentru el oriunde trebuința o va cere, semnătura acestora fiindu-i opozabilă, mandatul fiind acordat de reclamant astfel cum rezultă din hotărârea societății, fără număr, din data de 6 februarie 2004, și nefiind revocat până în prezent.

Pe de altă parte, chiar în lipsa consimțământului reclamantului hotărârile adoptate sunt legale, cât timp au fost adoptate cu voturile celor doi asociați prezenți reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, conform art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990. În fond după rejudecare Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 11 din 2 februarie 2010 a admis cererea precizată a reclamantului, a anulat Hotărârile Adunărilor Generale ale Asociaților SC F.C.

SRL prin care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006. Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că, invocând aspectul că Hotărârile Adunărilor Generale prin care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost adoptate în lipsa consimțământului său întrucât nu a semnat aceste înscrisuri și nu exprimă acordul său, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea absolută a anterior identificatelor hotărâri. Prin precizare de acțiune depusă în al doilea ciclu procesual, reclamantul s-a prevalat și de faptul că hotărârile Adunărilor Generale (aceleași), au fost luate cu încălcarea dispozițiilor legale privind convocarea asociaților dat fiind că el nu a fost convocat la adunare, iar în lipsa sa nu era îndeplinit cvorumul necesar (majoritatea absolută a asociaților), pentru adoptarea hotărârii.

Pârâta afirmă că hotărârile în discuția au fost adoptate în mod legal deoarece reclamantul i-a împuternicit pe ceilalți doi asociați să aprobe bilanțul contabil al societății și să stabilească beneficiul net, mandatul acordat prin hotărâre fără număr din 6 februarie 2004 reprezentând o procură generală. Potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990, convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10 zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi. Unica ipoteză prevăzută de lege în care formalitatea cerințelor pentru convocare pot fi înlăturate, este aceia în care acționarii reprezentând întreg capitalul social hotărăsc, prezenți fiind, în acest sens, potrivit art. 121 din Legea nr. 31/1990.

Mandatul de care pârâta se prevalează nu poate fi considerat că asigură îndeplinirea acestei exigențe întrucât nu este un mandat special acordat unei persoane, pentru o adunare generală determinată, cu o ordine de zi prestabilită. Se reține în consecință că hotărârea de aprobare a bilanțului net au fost adoptate în adunări pentru care nu s-a făcut dovada îndeplinirii formalităților de convocare, fără ca reclamantul să fie prezent sau reprezentat într-o modalitate apta să suplinească acest fapt, neîndeplinirea formalității privind convocarea fiind o cauză de nulitate absolută. S-a mai reținut că una din trăsăturile regimului juridic al nulității absolute este aceia că nu poate fi confirmată.

Astfel, faptul că a fost organizată o nouă adunare generală la societatea pârâtă, în data de 28 aprilie 2009, care a avut pe ordinea de zi validarea și revalidarea hotărârilor și proceselor verbale adoptate între anii 2002-2008, printre care și cele în discuție, nu este de natură să conducă la respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, așa cum pretinde pârâta. Răspunzând criticilor formulate de pârâtă prin apelul promovat, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 146 din 27 septembrie 2010 a admis apelul, a schimbat sentința criticată și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că, prima instanță a reținut în mod greșit că „reprezentarea asociaților în adunarea generală este posibilă exclusiv prin acordarea unui mandat special, iar mandatul cuprins în înscrisul de la data de 6 februarie 2004 nu îndeplinește această cerință”.

Deși, reclamantul a susținut faptul că „dat fiind conținutul său, aceasta nu poate fi considerată ca fiind o procură în accepțiunea art. 124 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la acel moment”, acest aspect nu este relevant în cauză. Fostul art. 124 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la momentul acordării mandatului de reprezentare conținut în hotărârea din data de 6 februarie 2004 - actualul art. 125 al Legii menționate - se referă exclusiv la societățile pe acțiuni, nu și la societățile cu răspundere limitată, deci este inaplicabil raporturilor juridice dintre părțile litigante. În consecință, corect au apreciat asociații D.C. și D.A. faptul că nu este necesar un mandat separat pentru fiecare Adunare Generală în parte (dispoziție aplicabilă exclusiv societăților pe acțiuni), iar mandatul acordat prin hotărârea din data de 6 februarie 2004 este valabil atâta timp cât nu a fost revocat.

Pe de altă parte, cu privire la îndeplinirea în speță a cvorumului și majorității necesare adoptării hotărârilor anulate de prima instanță, independent de existența procurii valabile de reprezentare în Adunările Generale ale Asociaților acordată, solicită să se aibă în vedere faptul că hotărârile anulate de prima instanță au fost valabil adoptate, cu votul majorității absolute a asociaților și a părților sociale, neexistând vreo dispoziție expresă și imperativă aplicabilă speței din care să rezulte contrariul.

Ca urmare, fiind îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 129 din Legea nr. 31/1990, alin. (7) care prevede că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 și art. 117 1 , cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați și niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre, cum opoziția reclamantului se referă la mandatul acordat asociaților, nerevocat nici la data pronunțării prezentei decizii, față de faptul că prin hotărârea ulterioară luată în 15 mai 2009 s-au validat hotărârile anterioare privind destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006, s-a apreciat că nu sunt incidente motive de anulare a hotărârii adunării generale.

Cu petiția înregistrată la data de 4 noiembrie 2010 reclamantul a declarat recurs, în termen și legal timbrat, criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Se susține că eronat instanța de apel a considerat inaplicabil fostul art. 124, actualmente art. 125 din Legea nr. 31/1990 pentru considerentul că regula instituită de acesta s-ar aplica numai societăților pe acțiuni. Instanța a pierdut, însa, din vedere faptul ca reglementarea adunării generale a acționarilor constituie dreptul comun pentru toate societățile comerciale, fiind aplicabil inclusiv în materia societăților cu răspundere limitată, dacă reglementarea proprie acestora nu cuprinde reglementări contrare.

Or, în cazul de față nu există o altă reglementare, context în care necesitatea existentei unui mandat special de reprezentare, pentru fiecare adunare generală în parte, era absolut necesar, nefiind suficient mandatul general din data de 6 februarie 2004, căruia instanța i-a dat eficiență, cu consecința validării hotărârilor contestate. O altă eroare a instanței rezida în neanalizarea aspectului privind lipsa convocărilor pentru adunările generale în care s-au adoptat cele trei hotărâri contestate. Nu se poate trece cu vederea faptul ca pentru aceste adunări nu s-au făcut nici un fel de convocări, situație în care adunările sunt nelegal constituite, iar hotărârile adoptate nule. Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia ca mandatul general este valabil pentru ca subsemnatul să fi putut fi reprezentat, tot nu s-ar putea retine că adunările au fost legale chiar și fără convocare, deoarece mandatul general acordat nu a făcut în nici un caz inutilă formalitatea convocării.

Recursul este fondat. Reglementarea adunării generale a acționarilor se aplică drept lege generală pentru toate societățile comerciale. Potrivit art. 125 alin. (1) acționarii nu vor putea fi reprezentați în adunările generale decât prin alți acționari în baza unei procuri speciale, cu excepția cazurilor prevăzute de art.102 alin. (2) și (3) când procura specială poate fi dată și altui coproprietar. Din economia textului precitat rezultă că participarea la adunarea generală, prin reprezentanți, dă posibilitatea acționarilor să își manifeste voința lor. Reprezentarea prin acționari este de natură să confere o mai mare siguranță mandantului cu privire la calitatea modului în care instrucțiunile și punctele sale de vedere vor fi exprimate și apărate în cadrul ședinței adunării de către mandatar dat fiind că acesta din urmă este o persoană care cunoaște societatea.

Legea societăților comerciale nu cere existența unei procuri autentice pentru reprezentarea acționarului în adunarea generală, dar este evidentă necesitatea unei procuri scrise pentru a permite secretariatului adunării să verifice întrunirea cvorumului. Introducând conceptul de „procură specială” legiuitorul a înțeles să impună existența unui mandat distinct pentru fiecare adunare generală. Procura respectivă trebuie să aibă un conținut din care să rezulte fără dubiu limitele în care reprezentantul poate vota în numele acționarului absent. Din această perspectivă se apreciază că o procură care acordă reprezentantului putere discreționară de vot pentru anumite probleme înscrise în ordinea de zi sau pentru alte probleme, în afara ordinii de zi este nulă.

Or, în speță mandatul dat, a fost un mandat general fapt ce încalcă dispozițiile art. 125 din Legea nr. 31/1990 astfel că, Văzând dispozițiile art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.S. împotriva deciziei nr. 146/A de la 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, modifică decizia și respinge apelul ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17 februarie 2011.