ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2011
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 742/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 17 septembrie 2008 reclamantul M.S. a chemat în judecată pârâta SC F.C. SRL
prin administratori D.A. și D.C., anularea Hotărârilor Adunării Generale a Asociaților
prin care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006.
În motivarea cererii, reclamantul a
arătat că, deține calitatea de asociat al pârâtei SC F.C. SRL, împreună cu
asociații D.A. și D.C., aceștia deținând și calitatea de administratori ai
societății. Hotărârile a căror anulare o solicită au fost adoptate de către cei
doi asociați în lipsa consimțământului reclamantului, acesta nesemnând
procesele-verbale și nefiind de acord cu conținutul acestora.
În drept, reclamantul a indicat
dispozițiile art. 132 și art. 196 din Legea nr. 31/1990.
Prin întâmpinarea formulată în cauză
la data de 20 noiembrie 2008, pârâta SC F.C. SRL a solicitat respingerea
cererii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta susține că hotărârile au fost
adoptate valabil din punct de vedere juridic, cât timp cei doi asociați și
administratori ai societății au fost împuterniciți de reclamant ca în numele
său și pentru el să aprobe bilanțul contabil al societății și să stabilească
profitul net, precum și să îl reprezinte și să semneze în numele său și pentru
el oriunde trebuința o va cere, semnătura acestora fiindu-i opozabilă, mandatul
fiind acordat de reclamant astfel cum rezultă din hotărârea societății, fără
număr, din data de 6 februarie 2004, și nefiind revocat până în prezent. Pe de
altă parte, chiar în lipsa consimțământului reclamantului hotărârile adoptate
sunt legale, cât timp au fost adoptate cu voturile celor doi asociați prezenți
reprezentând majoritatea absolută a asociaților și a părților sociale, conform
art. 192 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
În fond după rejudecare Tribunalul
Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 11
din 2 februarie 2010 a admis cererea precizată a reclamantului, a anulat
Hotărârile Adunărilor Generale ale Asociaților SC F.C. SRL prin care s-a
stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006.
Pentru a se pronunța astfel instanța
de fond a reținut că, invocând aspectul că Hotărârile Adunărilor Generale prin
care s-a stabilit destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006 au fost
adoptate în lipsa consimțământului său întrucât nu a semnat aceste înscrisuri
și nu exprimă acordul său, reclamantul a solicitat să se constate nulitatea
absolută a anterior identificatelor hotărâri.
Prin precizare de acțiune depusă în
al doilea ciclu procesual, reclamantul s-a prevalat și de faptul că hotărârile
Adunărilor Generale (aceleași), au fost luate cu încălcarea dispozițiilor
legale privind convocarea asociaților dat fiind că el nu a fost convocat la
adunare, iar în lipsa sa nu era îndeplinit cvorumul necesar (majoritatea
absolută a asociaților), pentru adoptarea hotărârii.
Pârâta afirmă că hotărârile în
discuția au fost adoptate în mod legal deoarece reclamantul i-a împuternicit pe
ceilalți doi asociați să aprobe bilanțul contabil al societății și să
stabilească beneficiul net, mandatul acordat prin hotărâre fără număr din 6
februarie 2004 reprezentând o procură generală.
Potrivit art. 195 din Legea nr. 31/1990,
convocarea adunării se va face în forma prevăzută în actul constitutiv, iar în
lipsa unei dispoziții speciale, prin scrisoare recomandată, cu cel puțin 10
zile înainte de ziua fixată pentru ținerea acesteia, arătându-se ordinea de zi.
Unica ipoteză prevăzută de lege în
care formalitatea cerințelor pentru convocare pot fi înlăturate, este aceia în
care acționarii reprezentând întreg capitalul social hotărăsc, prezenți fiind,
în acest sens, potrivit art. 121 din Legea nr. 31/1990.
Mandatul de care pârâta se
prevalează nu poate fi considerat că asigură îndeplinirea acestei exigențe
întrucât nu este un mandat special acordat unei persoane, pentru o adunare
generală determinată, cu o ordine de zi prestabilită.
Se reține în consecință că hotărârea
de aprobare a bilanțului net au fost adoptate în adunări pentru care nu s-a
făcut dovada îndeplinirii formalităților de convocare, fără ca reclamantul să
fie prezent sau reprezentat într-o modalitate apta să suplinească acest fapt,
neîndeplinirea formalității privind convocarea fiind o cauză de nulitate
absolută.
S-a mai reținut că una din
trăsăturile regimului juridic al nulității absolute este aceia că nu poate fi
confirmată.
Astfel, faptul că a fost organizată
o nouă adunare generală la societatea pârâtă, în data de 28 aprilie 2009, care
a avut pe ordinea de zi validarea și revalidarea hotărârilor și proceselor
verbale adoptate între anii 2002-2008, printre care și cele în discuție, nu
este de natură să conducă la respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, așa
cum pretinde pârâta.
Răspunzând criticilor formulate de
pârâtă prin apelul promovat, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin
decizia nr. 146 din 27 septembrie 2010 a admis apelul, a schimbat sentința criticată și pe fond a respins acțiunea ca neîntemeiată.
În fundamentarea soluției, instanța
de control judiciar a reținut că, prima instanță a reținut în mod greșit că
„reprezentarea asociaților în adunarea generală este posibilă exclusiv prin
acordarea unui mandat special, iar mandatul cuprins în înscrisul de la data de 6
februarie 2004 nu îndeplinește această cerință”.
Deși, reclamantul a susținut faptul
că „dat fiind conținutul său, aceasta nu poate fi considerată ca fiind o
procură în accepțiunea art. 124 din Legea nr. 31/1990 în vigoare la acel moment”,
acest aspect nu este relevant în cauză. Fostul art. 124 din Legea nr. 31/1990
în vigoare la momentul acordării mandatului de reprezentare conținut în
hotărârea din data de 6 februarie 2004 - actualul art. 125 al Legii menționate
- se referă exclusiv la societățile pe acțiuni, nu și la societățile cu
răspundere limitată, deci este inaplicabil raporturilor juridice dintre părțile
litigante.
În consecință, corect au apreciat
asociații D.C. și D.A. faptul că nu este necesar un mandat separat pentru
fiecare Adunare Generală în parte (dispoziție aplicabilă exclusiv societăților
pe acțiuni), iar mandatul acordat prin hotărârea din data de 6 februarie 2004
este valabil atâta timp cât nu a fost revocat.
Pe de altă parte, cu privire la
îndeplinirea în speță a cvorumului și majorității necesare adoptării
hotărârilor anulate de prima instanță, independent de existența procurii
valabile de reprezentare în Adunările Generale ale Asociaților acordată,
solicită să se aibă în vedere faptul că hotărârile anulate de prima instanță au
fost valabil adoptate, cu votul majorității absolute a asociaților și a
părților sociale, neexistând vreo dispoziție expresă și imperativă aplicabilă
speței din care să rezulte contrariul.
Ca urmare, fiind îndeplinite
condițiile impuse de dispozițiile art. 129 din Legea nr. 31/1990, alin. (7)
care prevede că nu pot fi adoptate hotărâri asupra unor puncte de pe ordinea de
zi care nu au fost publicate în conformitate cu dispozițiile art. 117 și art. 117
1
,
cu excepția cazului în care toți acționarii au fost prezenți sau reprezentați
și niciunul dintre aceștia nu s-a opus sau nu a contestat această hotărâre, cum
opoziția reclamantului se referă la mandatul acordat asociaților, nerevocat
nici la data pronunțării prezentei decizii, față de faptul că prin hotărârea
ulterioară luată în 15 mai 2009 s-au validat hotărârile anterioare privind
destinația profitului pe anii 2004, 2005 și 2006, s-a apreciat că nu sunt
incidente motive de anulare a hotărârii adunării generale.
Cu petiția înregistrată la data de 4
noiembrie 2010 reclamantul a declarat recurs, în termen și legal timbrat,
criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304
pct. 9 C. proc. civ.
Se susține că eronat instanța de
apel a considerat inaplicabil fostul art. 124, actualmente art. 125 din Legea
nr. 31/1990 pentru considerentul că regula instituită de acesta s-ar aplica
numai societăților pe acțiuni. Instanța a pierdut, însa, din vedere faptul ca
reglementarea adunării generale a acționarilor constituie dreptul comun pentru
toate societățile comerciale, fiind aplicabil inclusiv în materia societăților
cu răspundere limitată, dacă reglementarea proprie acestora nu cuprinde
reglementări contrare. Or, în cazul de față nu există o altă reglementare,
context în care necesitatea existentei unui mandat special de reprezentare,
pentru fiecare adunare generală în parte, era absolut necesar, nefiind suficient
mandatul general din data de 6 februarie 2004, căruia instanța i-a dat eficiență,
cu consecința validării hotărârilor contestate.
O altă eroare a instanței rezida în
neanalizarea aspectului privind lipsa convocărilor pentru adunările generale în
care s-au adoptat cele trei hotărâri contestate. Nu se poate trece cu vederea
faptul ca pentru aceste adunări nu s-au făcut nici un fel de convocări,
situație în care adunările sunt nelegal constituite, iar hotărârile adoptate
nule. Chiar în ipoteza în care s-ar aprecia ca mandatul general este valabil
pentru ca subsemnatul să fi putut fi reprezentat, tot nu s-ar putea retine că
adunările au fost legale chiar și fără convocare, deoarece mandatul general
acordat nu a făcut în nici un caz inutilă formalitatea convocării.
Recursul este fondat.
Reglementarea adunării generale a
acționarilor se aplică drept lege generală pentru toate societățile comerciale.
Potrivit art. 125 alin. (1)
acționarii nu vor putea fi reprezentați în adunările generale decât prin alți
acționari în baza unei procuri speciale, cu excepția cazurilor prevăzute de
art.102 alin. (2) și (3) când procura specială poate fi dată și altui
coproprietar.
Din economia textului precitat
rezultă că participarea la adunarea generală, prin reprezentanți, dă
posibilitatea acționarilor să își manifeste voința lor.
Reprezentarea prin acționari este de
natură să confere o mai mare siguranță mandantului cu privire la calitatea
modului în care instrucțiunile și punctele sale de vedere vor fi exprimate și
apărate în cadrul ședinței adunării de către mandatar dat fiind că acesta din
urmă este o persoană care cunoaște societatea.
Legea societăților comerciale nu
cere existența unei procuri autentice pentru reprezentarea acționarului în
adunarea generală, dar este evidentă necesitatea unei procuri scrise pentru a
permite secretariatului adunării să verifice întrunirea cvorumului.
Introducând conceptul de „procură
specială” legiuitorul a înțeles să impună existența unui mandat distinct pentru
fiecare adunare generală. Procura respectivă trebuie să aibă un conținut din
care să rezulte fără dubiu limitele în care reprezentantul poate vota în numele
acționarului absent.
Din această perspectivă se apreciază
că o procură care acordă reprezentantului putere discreționară de vot pentru
anumite probleme înscrise în ordinea de zi sau pentru alte probleme, în afara
ordinii de zi este nulă.
Or, în speță mandatul dat, a fost un
mandat general fapt ce încalcă dispozițiile art. 125 din Legea nr. 31/1990
astfel că,
Văzând dispozițiile art. 312 C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamantul M.S.
împotriva deciziei nr. 146/A de la 27 septembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel
Timișoara, secția comercială, modifică decizia și respinge apelul ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi 17
februarie 2011.