ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 408/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă la data de 02.08.2012, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A., a solicitat instanței obligarea acesteia la plata sumei de 529.760,62 RON, reprezentând daune cauzate reclamantei, în legătură cu calitatea sa de acționar al S.C. C. S.A.

În motivare, reclamanta a arătat că S.C. B. S.A. este acționar majoritar al S.C. C. S.A. și face parte, în mod declarat, din D., care se află sub controlul persoanei fizice E..

A mai precizat că atât S.C. B. S.A., cât si S.C. C. S.A. sunt societăți ale căror acțiuni se tranzacționează pe piața de capital, fiindu-le așadar aplicabile dispozițiile Legii nr. 297/2004, dar și că în structura acționariatului ambelor societăți se regăsește și A. S.A., care deține pachete semnificative de acțiuni'(31,037% la S.C. C. S.A. și 18,199% la pârâta S.C. B. S.A.).

În continuare, reclamanta a arătat că, în calitate de acționar majoritar al S.C. C. S.A., pârâta a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu alte societăți membre ale D., în beneficiul vădit al acestora, fără însă să aibă vreo eficiență fată de S.C. C. S.A.

În acest sens, reclamanta a indicat contractele de prestări servicii încheiate cu S.C. F. S.A. si S.C. G. S.A., care au fost aprobate printr-o hotărâre A.G.A. din 09.07.2010, subliniind că respectiva hotărâre A.G.A. a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a reținut abuzul de majoritate al S.C. B. S.A. în exercitarea dreptului de vot în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 09.07.2010, care a fost astfel manifestat în contra intereselor S.C. C. S.A. si ale tuturor acționarilor acestei societăți.

Reclamanta a mai arătat că până la data promovării cererii de chemare în judecată, nu a fost restabilită ordinea de drept consfințită prin hotărârea irevocabilă, nefiind recuperate sumele plătite; mai mult decât atât, a precizat că și în anul 2011 au fost încheiate contracte similare cu aceleași societăți din cadrul D.., perseverându-se astfel în efectuarea de operațiuni care contravin intereselor atât ale S.C. C. S.A., cât și ale acționarilor săi.

Totodată, reclamanta a susținut și că a încercat în repetate rânduri să angajeze răspunderea organelor de conducere și de administrare a S.C. C. S.A., însă propunerea sa a fost respinsă prin votul exclusiv al pârâtei S.C. B. S.A., creându-se astfel o aparență de legalitate operațiunilor contrare intereselor societății și fiind protejate de răspundere persoane care dețin funcții de decizie în mai multe societăți membre ale D..

În acest context, reclamanta a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, fiind îndrituită să primească despăgubiri, iar la data de 09.01.2013, reclamanta a solicitat introducerea în proces, pentru opozabilitate, a S.C. C. S.A., prima instanță dispunând în acest sens, prin încheierea din 16.01.2013.

Prin sentința civilă nr. 672/29.05.2013, Tribunalul Buzău, secția I civilă a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința comercială nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a anulat parțial, la cererea A. S.A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. C. S.A. din 09.07.2010, adoptată cu votul acționarul majoritar al celei din urmă, S.C. B. S.A., mai precis punctul 3 al hotărârii, privind oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către S.C. C. S.A. a contractelor de prestări servicii cu S.C. F. S.A. și S.C. G. S.A., instanța apreciind că acestea nu au fost de natură a aduce profit societății.

Instanța de fond a mai notat că ambele contracte au încetat prin voința părților, înainte de termen. De asemenea, a luat act și că reclamanta a solicitat în luna aprilie 2012 să-i fie prezentate măsurile luate pentru punerea în aplicare a sentinței comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj și astfel, cele adoptate pentru diminuarea cheltuielilor de exploatare cu prestațiile externe privind contractele încheiate cu cele două societăți, însă a subliniat că aceste solicitări au fost respinse cu majoritate de voturi prin hotărârea nr. 1/23.04.2012, care nu a fost supusă controlului instanței.

Totodată, prima instanță a mai reținut că activitatea S.C. C. S.A. a fost analizată în mai multe litigii aflate pe rolul Tribunalului Cluj, fără însă ca reclamanta să depună hotărâri din care să rezulte că s-a stabilit că a fost prejudiciată prin încheierea celor două contracte, așa încât a reținut că ea nu este îndreptățită să solicite angajarea răspunderii materiale a acționarului majoritar, conform art. 210 din Legea nr. 297/2004, motiv pentru care a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, A. S.A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 268/16.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că primul motiv de apel, vizând necompetența funcțională a secției I Civile a Tribunalului Buzău, este nefondat, având în vedere nu numai dispozițiile art. 159 și art. 159

1

C. proc. civ., ci și Hotărârea nr. 1/16.01.2012 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Buzău.

Pe fond, a reluat prezentarea situației de fapt și a înlăturat critica potrivit căreia prima instanță ar fi aplicat greșit prevederile, art. 210 din Legea nr. 297/2004, prin ignorarea puterii de lucru judecat a sentinței nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj, în considerarea următoarelor argumente:

Prin sentința nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a reținut că singurul acționar care a votat pentru ratificarea contractelor încheiate de S.C. C. S.A. cu S.C. F. S.A. și cu S.C. G. S.A. a fost S.C. B. S.A., care nu a oferit niciun argument de eficiență și de profitabilitate a acestor operațiuni, în raport de costurile mai mari față de cele din anul anterior și de reducerea profitului societății; de aceea, a constatat că ratificarea a fost făcută în contra intereselor S.C. C. S.A. și a acționarilor săi.

A mai apreciat curtea de apel că răspunderea pentru daune întemeiată pe prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 este una delictuală, care presupune astfel îndeplinirea cumulativă a condițiilor faptei ilicite, prejudiciului, legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care cauzează prejudiciul.

În speță, instanța de prim control judiciar a examinat cerința faptei ilicite - despre care autoarea căii de atac a susținut că ar consta în votul intimatei-pârâte S.C. B. S.A. în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. C. S.A. din 09.07.2010, care a condus la adoptarea hotărârii anulate pe cale judecătorească - și a ajuns la concluzia că o atare faptă nu a fost una ilicită.

Deși a reținut considerentele expuse de Tribunalul Cluj în sentința nr. 1021/2010, curtea de apel a apreciat că, în lipsa altor probe, caracterul neloial sau fraudulos al votului exprimat de acționarul majoritar nu a fost dovedit, considerând că natura diferită a voturilor acționarului majoritar și al apelantei-reclamante nu implică o nerespectare a drepturilor și intereselor legitime ale celei din urmă.

Totodată, a mai reținut că nici restabilirea ordinii de drept, ca efect al hotărârii Tribunalului Cluj rămase irevocabilă, nu relevă vreo faptă ilicită în sarcina S.C. B. S.A., cât timp nu această parte a încheiat contractele, ci S.C. C. S.A., prin conducerea sa executivă.

Curtea de apel a apreciat că nici cerința prejudiciului nu este îndeplinită, deoarece acesta nu are, în speță, un caracter de certitudine, el constând, potrivit susținerilor autoarei căii de atac, într-un potențial drept la dividende cules din profitul care ar fi fost înregistrat de societate.

Împotriva acestei decizii, A. S.A. a declarat recurs, iar prin decizia nr. 1126 din 24.04.2015 pronunțată de Înalta Curte s-a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 268/16.09.2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și s-a casat decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut că instanțele anterioare au reținut corect situația de fapt, vizând în esență, afilierea intimatei S.C. B. S.A. la D.., tranzacționarea acțiunilor intimatelor pe piața de capital și calitatea recurentei de acționar semnificativ la ambele intimate, dar și împrejurarea că, în calitate de acționar majoritar al S.C. C. S.A., intimata-pârâtă S.C. B. S.A. a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care au fost formalizate raporturi comerciale directe cu alte societăți membre ale D., în beneficiul celor din urmă, cu referire expresă la contractele de prestări servicii încheiate cu S.C. F. S.A. și S.C. G. S.A., aprobate printr-o hotărâre A.G.E.A. din 09.07.2010.

Cu toate acestea, dezlegările date de curtea de apel naturii licite a faptei intimatei-pârâte S.C. B. S.A. și caracterului lipsit de certitudine al prejudiciului cauzat recurentei sunt rezultat al unor aprecieri nelegale, date cu încălcarea legii și în baza unor considerente străine de cauză.

Înalta Curte a reținut că la data de 29.11.2010, Tribunalul Comercial Cluj a pronunțat sentința comercială nr. 1021, rămasă irevocabilă, prin care a anulat în parte, la cererea A. S.A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor S.C. C. S.A., prezentând relevanță anularea punctului 3, referitor la oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către S.C. C. S.A. a contractelor de prestări servicii cu S.C. F. S.A. și cu S.C. G. S.A.

Astfel, cât timp s-a stabilit deja, printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, caracterul lezionar al încheierii de către S.C. C. S.A., prin abuzul de majoritate al S.C. B. S.A., a contractelor de prestări servicii cu S.C. F. S.A. și cu S.C. G. S.A., aprecierea de către curtea de apel a necesității administrării unor probe suplimentare pentru dovedirea ilicității acestei fapte este nelegală, întrucât înfrânge puterea de lucru judecat a sentinței comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Comercial Cluj.

Prin urmare, Înalta Curte a impus părților concluzia că fapta intimatei-pârâte expusă are caracter ilicit, în sensul art. 210 din Legea nr. 297/2004, întrucât ea se circumscrie faptei neloiale sau frauduloase la care se referă acest text legal.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, sub nr. x/2012*.

Prin decizia Înaltei Curții a fost rezolvată problema de drept referitoare la daunele solicitate de către reclamanta-apelantă, respectiv stabilirea existenței faptei ilicite și a caracterului cert al prejudiciului, instanța de apel având obligația, în raport de dispozițiile art. 315 C. proc. civ., să stabilească doar cuantumul acestora.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 641 din 12 octombrie 2016 a admis apelul formulat de reclamanta A. S.A., a schimbat în tot sentința civilă nr. 672/29.05.2013 pronunțată de Tribunalul Buzău, în sensul că a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 368.804 RON reprezentând daune interese, precum și la 32.144 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, s-a reținut prin raportul de expertiză specialitatea contabilitate întocmit, că urmare a contractelor încheiate în frauda societății reclamante, au fost afectate situațiile financiare ale anilor 2010 și 2011, în sensul că profitul net obținut prin înregistrarea cheltuielilor a fost diminuat cu suma totală de 1.414,605 RON (urmare a recalculării impozitului pe profit care ar fi fost datorat). Pentru anul 2010 s-ar fi realizat un profit net de 521.946 RON și pentru anul 2011 s-ar fi realizat un profit net de 892.659 RON.

De asemenea, raportat la profitul net nerealizat de societatea reclamantă astfel cum a fost calculat de expert, s-a reținut în raportul de expertiză că dreptul la dividende ar fi fost în valoare de 368.804 RON, din care suma de 136.078 RON aferentă anului 2010 și suma de 232.726 RON aferentă anului 2011.

Dat fiind caracterul răspunderii intimatei S.C. B. S.A. Buzău, răspundere civilă delictuală, răspunderea sa este integrală, fiind ținută pentru toate pagubele cauzate, atât pentru cele previzibile, cât și pentru cele neprevizibile.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta S.C. B. S.A. Buzău a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului formulat de reclamanta A..

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta susține că soluția instanței de apel este lipsită de temei legal având în vedere că aceasta și-a fundamentat soluția, în mod greșit, pe un raport de expertiza contabilă întocmit în cauză, care nu îndeplinește caracterul de mijloc de proba științifică, conform obiecțiunilor formulate, prin care s-a evidențiat faptul că expertul desemnat de instanță a ignorat complet dispozițiile legale elementare și fundamentale în materie fiscală.

Astfel, prin obiecțiunile formulate, recurenta susține că expertul contabil desemnat de instanța a încălcat grav dispozițiile legale în materie fiscal, totodată fiindu-le încălcat și dreptul la apărare prin aceea că expertul nu a permis expertului parte al pârâtei să-și formuleze opinia separată în raportul de expertiză întocmit, aspect prezentat instanței, care însă nu a retrimis raportul depus de expertul desemnat pentru a fi refăcut împreună cu expertul său parte.

Independent de faptul că Înalta Curte a statuat că aceste contracte sunt prejudiciabile pentru S.C. C. S.A și ceilalți acționari, obligația legală a expertului era aceea de a evidenția situația financiar-contabila reală a S.C. C. S.A., interpretarea obiectivelor expertizei urmând să fie făcută prin prisma acestei situații financiar-contabile.

În ciuda faptului că obiecțiunile formulate au vizat aspecte de esență ale raportului de expertiză, instanța de apel s-a rezumat să ceara expertului numai un punct de vedere cu privire la obiecțiuni, și nu să răspundă la acestea, lucru imperios necesar mai ales în condițiile înlăturării faptice a expertului parte de la redactarea raportului și formularea unei eventuale opinii separate.

Practic, prin coroborarea raportului de expertiză contabilă întocmit cu încălcarea normelor legale elementare în materie fiscală, cu interpretarea greșită pe care instanța de apel a dat-o atât raportului de expertiză, cât și dispozițiilor impuse de Înalta Curte, se ajunge în situația aberantă ca un acționar să încaseze dividende, numite acum "daune" în ciuda faptului că îsi au originea într-un profit fictiv și nici măcar nu exista o hotărâre AGA de aprobare a repartizării profitului pe dividende.

Referitor la aprecierea instanței de apel privind necontestarea calculelor făcute de expert, recurenta consideră că acest aspect demonstrează, suplimentar, maniera superficială în care aceasta și-a exercitat rolul activ, plecând de la o interpretare fundamental greșită a deciziei Înaltei Curți, în condițiile în care a fost criticat, fundamentat, modul în care a fost efectuat raportul de expertiză.

Prin întâmpinarea depusă la 23 februarie 2017, intimata-reclamantă A. a arătat că criticile aduse deciziei nu se subsumează niciunui motiv de recurs, toate argumentele invocate fiind simple nemulțumiri față de concluziile raportului de expertiză și de modul de interpretare a probelor de către instanța de apel și că toate argumentele invocate au fost deja tranșate prin decizia nr. 1126/2015 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție, motiv pentru care solicită respingerea recursului ca fiind nefondat.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul trebuie să conțină o dezvoltare a motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din același cod, dar mai mult, reiterează motivele prezentate în fața instanței de apel, fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

Astfel, prin memoriul de recurs se susține că soluția instanței de apel este lipsită de temei legal, întrucât soluția a fost fundamentată, în mod greșit, pe un raport de expertiză contabilă care nu îndeplinește caracterul de mijloc de probă științifică, conform obiecțiunilor formulate și prin care s-a evidențiat faptul că expertul desemnat de instanță a ignorat complet dispozițiile legale elementare și fundamentale în materie fiscală.

În acest context, pentru stabilirea întinderii prejudiciului astfel estimat, s-a dispus întocmirea unui raport de expertiză care a stabilit că suma totală externalizată din societate în baza contractelor în discuție este de 2.074.393,074 RON, sumă care ar fi fost aptă să producă dividende tuturor acționarilor în valoare de 749. 834 RON.

Pentru cota deținută la capitalul social al S.C. C. S.A., A. S.A. ar fi fost îndreptățită să obțină un potențial venit sub formă de dividende, în suma de 368.804 RON.

În acest sens, Înalta Curte a constatat că recurenta nu a formulat propriile obiective la expertiza dispusă în cauză, nu a contestat existența contractelor și nu a propus nicio proba în apărare sub acest aspect, recunoscând în schimb, că aceste contracte sunt neoportune, astfel cum a fost stabilit prin sentința nr. 1021/2010 pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj.

Astfel, singura apărare invocată și reiterată prin recursul formulat este străină de natura cauzei, respectiv, că daunele solicitate de reclamantă nu pot fi cuantificate la nivelul dividendelor deoarece ar fi contrar normelor legale de ordin fiscal relative la aprobarea și plata dividendelor.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că au fost reiterate aceleași apărări înlăturate prin decizia de casare, astfel că acestea nu mai pot fi readuse în discuție.

Totodată, se reține că nu are nicio relevanță modul în care au fost înregistrate în evidența contabilă contractele în discuție și pe cale de consecința sunt străine de natura cauzei dispozițiile art. 19 din Codul fiscal, de vreme ce însăși încheierea lor a fost nelegală, astfel cum s-a stabilit pe cale judiciară, prin voința abuzivă a pârâtei.

Din observarea criticilor formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către recurentă în susținerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situației de fapt în cauză și de administrare și interpretare a probatoriilor.

Înalta Curte reține, că recurenta nu a arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speță.

În cauză, susținerile recurentei prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. B. S.A. Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta S.C. B. S.A. Buzău împotriva deciziei civile nr. 641 din 12 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2017.