ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1126/2015

Decizia nr. 1126

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Judecata în fața primei instanțe.

Obiectul și cauza cererii de chemare în judecată și sentința Tribunalului Buzău, secția I civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția I civilă, la data de 02 august 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 529.760,62 lei, reprezentând daune pricinuite reclamantei, în legătură cu calitatea sa de acționar al C.

În motivare, reclamanta a arătat că B. este acționar majoritar al C. și face parte, în mod declarat, din D., care se află sub controlul persoanei fizice E. A mai precizat că atât B., cât și C. sunt societăți ale căror acțiuni se tranzacționează pe piața de capital, fiindu-le așadar aplicabile dispozițiile Legii nr. 297/2004, dar și că în structura acționariatului ambelor societăți se regăsește și A., care deține pachete semnificative de acțiuni (31,037% la C. și 18,199% la pârâta B.).

În continuare, reclamanta a arătat că, în calitate de acționar majoritar al C., pârâta a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu alte societăți membre ale D., în beneficiul vădit al acestora, fără însă să aibă vreo eficiență față de C. În acest sens, reclamanta a indicat contractele de prestări servicii încheiate cu F. și G., care au fost aprobate printr-o hotărâre A.G.A. din 09 iulie 2010, subliniind că respectiva hotărâre A.G.A. a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, care a reținut abuzul de majoritate al B. în exercitarea dreptului de vot în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din 09 iulie 2010, care a fost astfel manifestat în contra intereselor C. și ale tuturor acționarilor acestei societăți. Reclamanta a mai arătat că până la data promovării cererii de chemare în judecată, nu a fost restabilită ordinea de drept consfințită prin hotărârea irevocabilă, nefiind recuperate sumele plătite; mai mult decât atât, a precizat că și în anul 2011 au fost încheiate contracte similare cu aceleași societăți din cadrul D., perseverându-se astfel în efectuarea de operațiuni care contravin intereselor atât ale C., cât și ale acționarilor săi. Reclamanta a subliniat și că a încercat în repetate rânduri să angajeze răspunderea organelor de conducere și de administrare a C., însă propunerea sa a fost respinsă prin votul exclusiv al pârâtei B., creându-se astfel o aparență de legalitate operațiunilor contrare intereselor societății și fiind protejate de răspundere persoane care dețin funcții de decizie în mai multe societăți membre ale D.

De aceea, reclamanta a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004, fiind îndrituită să primească despăgubiri.

La data de 09 ianuarie 2013, reclamanta a solicitat introducerea în proces, pentru opozabilitate, a C., prima instanță dispunând în acest sens, prin încheierea de la 16 ianuarie 2013.

Prin Sentința civilă nr. 672 din 29 mai 2013, Tribunalul Buzău, secția I civilă, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că prin Sentința comercială nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a anulat parțial, la cererea A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C. din 09 iulie 2010, adoptată cu votul acționarul majoritar al celei din urmă, B., mai precis punctul 3 al hotărârii, privind oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către C. a contractelor de prestări servicii cu F. și G., instanța apreciind că acestea nu au fost de natură a aduce profit societății. Instanța de fond a mai notat că ambele contracte au încetat prin voința părților, înainte de termen. De asemenea, a luat act și că reclamanta a solicitat în luna aprilie 2012 să-i fie prezentate măsurile luate pentru punerea în aplicare a Sentinței comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj și astfel, cele adoptate pentru diminuarea cheltuielilor de exploatare cu prestațiile externe privind contractele încheiate cu cele două societăți, însă a subliniat că aceste solicitări au fost respinse cu majoritate de voturi prin Hotărârea nr. 1 din 23 aprilie 2012, care nu a fost supusă controlului instanței.

Totodată, prima instanță a mai reținut că activitatea C. a fost analizată în mai multe litigii aflate pe rolul Tribunalului Cluj, fără însă ca reclamanta să depună hotărâri din care să rezulte că s-a stabilit că a fost prejudiciată prin încheierea celor două contracte, așa încât a reținut că ea nu este îndreptățită să solicite angajarea răspunderii materiale a acționarului majoritar, conform art. 210 din Legea nr. 297/2004, motiv pentru care a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Apelul. Decizia instanței de prim control judiciar

Împotriva acestei sentințe, A. a declarat apel, care a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 268 din 16 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că primul motiv de apel, vizând necompetența funcțională a Secției I civile a Tribunalului Buzău, este nefondat, având în vedere nu numai dispozițiile art. 159 și art. 159

1

C. proc. civ., ci și Hotărârea nr. 1 din 16 ianuarie 2012 a Colegiului de Conducere al Tribunalului Buzău.

Pe fond, a reluat prezentarea situației de fapt și a înlăturat critica potrivit căreia prima instanță ar fi aplicat greșit prevederile, art. 210 din Legea nr. 297/2004, prin ignorarea puterii de lucru judecat a Sentinței nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj, în considerarea următoarelor argumente:

Prin Sentința nr. 1021/2010, Tribunalul Cluj a reținut că singurul acționar care a votat pentru ratificarea contractelor încheiate de C. cu F. și cu G. a fost B., care nu a oferit niciun argument de eficiență și de profitabilitate a acestor operațiuni, în raport de costurile mai mari față de cele din anul anterior și de reducerea profitului societății; de aceea, a constatat că ratificarea a fost făcută în contra intereselor C. și a acționarilor săi.

În continuare, instanța de apel a evocat dispozițiile art. 210 din Legea nr. 297/2004 și a subliniat că acestea instituie atât o interdicție de folosire abuzivă a poziției lor de către acționari, definită ca recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, ce au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor și prejudicierea deținătorilor valorilor mobiliare, cât și o obligație de exercitare a drepturilor cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății.

În aceste condiții, curtea de apel a apreciat că răspunderea pentru daune întemeiată pe prevederile art. 210 din Legea nr. 297/2004 este una delictuală, care presupune astfel îndeplinirea cumulativă a condițiilor faptei ilicite, prejudiciului, legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și a vinovăției celui care cauzează prejudiciul.

În speță, instanța de prim control judiciar a examinat cerința faptei ilicite - despre care autoarea căii de atac a susținut că ar consta în votul intimatei-pârâte B. în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C. din 09 iulie 2010, care a condus la adoptarea hotărârii anulate pe cale judecătorească - și a ajuns la concluzia că o atare faptă nu a fost una ilicită.

Deși a reținut considerentele expuse de Tribunalul Cluj în Sentința nr. 1021/2010, curtea de apel a apreciat că, în lipsa altor probe, caracterul neloial sau fraudulos al votului exprimat de acționarul majoritar nu a fost dovedit, considerând că natura diferită a voturilor acționarului majoritar și al apelantei-reclamante nu implică o nerespectare a drepturilor și intereselor legitime ale celei din urmă.

Totodată, a mai reținut că nici restabilirea ordinii de drept, ca efect al hotărârii Tribunalului Cluj rămase irevocabilă, nu relevă vreo faptă ilicită în sarcina B., cât timp nu această parte a încheiat contractele, ci C., prin conducerea sa executivă.

În altă ordine de idei, instanța de apel a notat că nu se circumscrie noțiunii de faptă ilicită nici atitudinea intimatei-pârâte B. de a respinge în adunarea generală propunerea de promovare a acțiunii în răspundere, de vreme ce acționarii reprezentând cel puțin 5% din capitalul social (categorie în care este inclusă apelanta) sunt legitimați procesual activ a o formula, potrivit art. 155

1

din Legea nr. 31/1990.

Curtea de apel a apreciat că nici cerința prejudiciului nu este îndeplinită, deoarece acesta nu are, în speță, un caracter de certitudine, el constând, potrivit susținerilor autoarei căii de atac, într-un potențial drept la dividende cules din profitul care ar fi fost înregistrat de societate.

Astfel, a notat că în cererea de chemare în judecată, reclamanta a indicat nivelul daunelor pretinse prin raportare la sumele achitate de C. către cele două societăți și la cota sa de participare la capitalul social. În apel, în urma administrării probei cu expertiză contabilă, care a recalculat impozitul de profit pentru ipoteza în care societatea nu ar fi angajat respectivele cheltuieli și a stabilit astfel profitul net și dividendele cuvenite, apelanta și-a micșorat câtimea obiectului cererii, până la suma de 371.462 lei.

Cu toate acestea, instanța de apel a notat că dividendele calculate de expert sunt doar ipotetice, pornind de la profitul existent în lipsa cheltuielilor înregistrate din cele două contracte. Mai mult decât atât, a subliniat că realizarea de profit nu duce în mod direct și obligatoriu la distribuirea de dividende. Astfel, evocând prevederile art. 19 și 29 din Legea nr. 82/1991, precum și cele ale art. 67 și 111 din Legea nr. 31/1990, curtea de apel a reținut că plata dividendelor se realizează numai după aprobarea situațiilor financiare anuale, iar adunarea generală ordinară este cea care aprobă repartizarea profitului și stabilește dividendele ce se plătesc asociaților. De aceea, în baza art. 296 C. proc. civ., a respins apelul ca nefondat.

Recursul. Motivele de nelegalitate invocate

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând modificarea sa în tot, în sensul admiterii cererii și obligării pârâtei B. la plata sumei de 372.362 lei, reprezentând daune, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, recurenta a prezentat pe larg situația de fapt, precum și evoluția litigiului în fazele procesuale anterioare și a arătat că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura cererii, a ignorat autoritatea de lucru judecat a Sentinței nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj în ceea ce privește fapta ilicită a acționarului majoritar și a analizat greșit natura daunelor prin prisma unor reglementări de ordin fiscal, străine de natura cauzei; au fost invocate, astfel, motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestora, a subliniat că articolul 210 din Legea nr. 2977/2004 reprezintă o particularizare în plan societar a principiului general potrivit căruia exercitarea drepturilor trebuie să respecte legea și interesele legitime ale celorlalți. În speță, recurenta a afirmat că exercitarea de către intimata B. a dreptului de vot nu a respectat interesul prioritar al societății, acest aspect fiind statuat irevocabil în Sentința nr. 1021/2010 a Tribunalului Cluj.

A mai apreciat recurenta că instanța de apel a procedat la o veritabilă rejudecare a sentinței evocate mai sus, căreia astfel i-a negat orice efecte, atât timp cât a reținut că nu acționarul majoritar a încheiat contractele în cauză; recunoscând caracterul real al acestui considerent expus în decizia atacată, recurenta a subliniat că acționarul majoritar este cel care a determinat, prin votul său în A.G.A., încheierea lor, operațiunea în sine a semnării contractelor fiind una subsecventă aprobării acestei măsuri în Adunarea Generală. De asemenea, a arătat că deși a încercat declanșarea acțiunii în răspundere a persoanelor care au refuzat punerea în aplicare a hotărârii judecătorești respective, acționarul majoritar a blocat, prin votul său, un atare demers, dar și că acesta a continuat, prin noi decizii, același mecanism de externalizare a fondurilor.

În ceea ce privește prejudiciul, recurenta a arătat că daunele pe care le pretinde reprezintă folosul nerealizat al societății din patrimoniul căreia au fost externalizate fonduri exorbitante, care au afectat obiectul de activitate, iar cuantificarea lor la nivelul dividendelor la care ar fi fost îndreptățită nu face ca dispozițiile legale referitoare la repartizarea profitului - cele ale Legii nr. 82/1991, precum și art. 67 și 111 din Legea nr. 31/1990 avute în vedere de instanța de apel - să devină aplicabile. Astfel, a precizat că aceste texte de lege sunt aplicabile în raporturile juridice dintre societate și acționarii săi, pe când în speță, raportul dedus judecății este între acționari, cel majoritar fiind chemat să răspundă pentru profitul nerealizat de societate. De aceea, contrar a ceea ce a reținut instanța de prim control judiciar, recurenta a subliniat că prejudiciul suferit este unul cert, fiind cauzat de lipsirea societății de sumele plătite în baza contractelor anulate, iar nu de o pretinsă nerepartizare a profitului.

La data de 20 februarie 2015, intimatele au depus la dosar întâmpinări, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanțele anterioare au reținut corect situația de fapt, vizând în esență, afilierea intimatei B. la D., tranzacționarea acțiunilor intimatelor pe piața de capital și calitatea recurentei de acționar semnificativ la ambele intimate, dar și împrejurarea că, în calitate de acționar majoritar al C., intimata-pârâtă B. a determinat, prin votul său exclusiv, adoptarea unor hotărâri A.G.A. prin care au fost formalizate raporturi comerciale directe cu alte societăți membre ale D., în beneficiul celor din urmă, cu referire expresă la contractele de prestări servicii încheiate cu F. și G., aprobate printr-o hotărâre A.G.E.A. din 09 iulie 2010.

Cu toate acestea, dezlegările date de curtea de apel naturii licite a faptei intimatei-pârâte B. și caracterului lipsit de certitudine al prejudiciului cauzat recurentei sunt rezultat al unor aprecieri nelegale, date cu încălcarea legii și în baza unor considerente străine de cauză.

Înalta Curte reține că la data de 29 noiembrie 2010, Tribunalul Comercial Cluj a pronunțat Sentința comercială nr. 1021, rămasă irevocabilă, prin care a anulat în parte, la cererea A., hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor C., prezentând relevanță anularea punctului 3, referitor la oportunitatea încheierii pentru anul 2010 de către C. a contractelor de prestări servicii cu F. și cu G.

În considerentele sentinței sale, Tribunalul Comercial Cluj a reținut abuzul de majoritate al B. în exercitarea dreptului de vot în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor din data de 09 iulie 2010, care a fost manifestat în contra intereselor C. și ale tuturor acționarilor acestei societăți.

După cum subliniază însăși recurenta, această situație concretă constituie temeiul de fapt acțiunii.

Potrivit art. 210 alin. (1) și 2 din Legea nr. 297/2004, sunt interzise folosirea în mod abuziv a poziției deținute de acționari sau a calității de administrator ori de angajat al societății prin recurgerea la fapte neloiale sau frauduloase, care au ca obiect sau ca efect lezarea drepturilor privind valorile mobiliare și a altor instrumente financiare deținute, precum și prejudicierea deținătorilor acestora. Deținătorii valorilor mobiliare trebuie să-și exercite drepturile conferite de acestea cu bună credință, cu respectarea drepturilor și a intereselor legitime ale celorlalți deținători și a interesului prioritar al societății comerciale, în caz contrar fiind răspunzători pentru daunele provocate.

Or, fapta intimatei-pârâte B., de a determina prin votul său exclusiv, în calitate de acționar majoritar al C., adoptarea hotărârii A.G.E.A. din 09 iulie 2010 prin care s-au formalizat raporturi comerciale directe cu F. și G., a fost calificată deja ca fiind una îndreptată împotriva intereselor C. și ale acționarilor acesteia, în Sentința comercială nr. 1021 din 29 noiembrie 2010, rămasă irevocabilă, a Tribunalului Comercial Cluj.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că aspectele reținute în considerentele Sentinței comerciale nr. 1021/2010 de Tribunalul Comercial Cluj nu conferă faptei intimatei B. un caracter ilicit, în lipsa altor probe, dar Înalta Curte constată că un asemenea raționament înfrânge puterea de lucru judecat a sentinței anterior menționate.

După cum s-a reținut în repetate rânduri, autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări: cea de excepție procesuală, potrivit art. 163 C. proc. civ., care corespunde efectului negativ, de natură să oprească a doua judecată - ipoteză care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză la care se referă art. 1201 C. civ. - și cea de prezumție, în sensul art. 1200 pct. 4 C. civ., care corespunde efectului pozitiv și demonstrează modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, ce se impune în al doilea proces și nu mai poate fi contrazisă, de vreme ce, între părți, prezumția are caracter absolut, în conformitate cu art. 1202 alin. (2) C. civ.

Or, cât timp s-a stabilit deja, printr-o hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, caracterul lezionar al încheierii de către C., prin abuzul de majoritate al B., a contractelor de prestări servicii cu F. și cu G., aprecierea de către curtea de apel a necesității administrării unor probe suplimentare pentru dovedirea ilicității acestei fapte este nelegală, întrucât înfrânge puterea de lucru judecat a Sentinței comerciale nr. 1021/2010 a Tribunalului Comercial Cluj.

Prin urmare, Înalta Curte impune părților concluzia că fapta intimatei-pârâte expusă mai sus are caracter ilicit, în sensul art. 210 din Legea nr. 297/2004, întrucât ea se circumscrie faptei neloiale sau frauduloase la care se referă acest text legal.

În ceea ce privește prejudiciul, este de necontestat că fapta ilicită are aptitudinea de a-l cauza.

Instanța de apel a apreciat însă că acesta nu este unul cert, pornind de la faptul că reclamanta a înțeles să îl cuantifice raportându-se la profitul C., mai exact la dividendele care nu i s-au repartizat.

Un asemenea considerent este însă străin de cauză și relevă confuzia în care s-au aflat instanțele anterioare, care nu au fost învestite cu o cerere de obligare a C. la plata dividendelor, ci cu o cerere de obligare a acționarului majoritar B. a unor daune, pe care reclamanta le-a cuantificat la nivelul dividendelor; așadar, litigiul nu se poartă între acționar și societate, ci între acționari ai aceleiași societăți.

De aceea, nu prezintă relevanță textele de lege invocate în decizia atacată, care reglementează într-adevăr plata către acționari a dividendelor numai în baza unei hotărâri A.G.A. de repartizare a profitului.

Stabilind, așadar, caracterul cert al prejudiciului, rămâne necesară administrarea unor probe, în judecata devolutivă, care să determine doar lichiditatea daunelor.

În raport de cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că sunt fondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care, în aplicarea art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva Deciziei nr. 268 din 16 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2015.

Procesat de GGC - GV