ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1135/2015

Decizia nr. 1135/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată la data de 26 octombrie 2011, pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SA a chemat în judecată pe pârâții B., C. - București și SC D. SRL, solicitând:

- anularea în tot a actului adițional nr. 3 la Contractul de Finanțare C. din data de 21 septembrie 2010, semnat la data de 18 aprilie 2011 despre a cărui existență a luat cunoștință la data de 08 august 2011, ca fiind încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 4 alin. (1)-(4) Instrucțiunea C. nr. 31 din 28 septembrie 2010, cu consecința repunerii părților în situația anterioară încheierii actului;

- obligarea pârâților la plata în solidar către reclamanta a daunelor provocate prin încheierea actului abuziv în sumă de 2.000.000.00 (două milioane) de euro;

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 12 ianuarie 2012, pârâtul B. C. - E.. București a depus cerere de chemare în garanție a Organismului.

La 28 februarie 2012, chematul în garanție F. a depus întâmpinare, solicitând respingerea în principal ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

În motivare, chematul în garanție a invocat pe cale de excepție:

- lipsa calității procesuale active a reclamantului, fără a avea un mandat valabil dat de administratorii societății comerciale pe acțiuni care au dreptul special de reprezentare și administrare rezultat din actul constitutiv actualizat al societății comerciale SC A. SA și normelor comerciale stipulate în Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale;

- conexarea celor cinci dosare aflate pe rolul Curții de Apel București, aceeași secție a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în care sunt aceleași părți și al căror obiect și cauză au o strânsă legătură conform art. 164 C. proc. civ.;

- lipsa calității procesuale pasive a B. - C. conform actului adițional nr. 1 tripartit privind modificarea părților contractuale din contractele de finanțare pentru proiectele de tip strategic, încheiat legal între părți;

- respingerea cererii de chemare în garanție rămasă fără obiect;

- inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată având în vedere neîndeplinirea obligatorie a concilierii directe cu cealaltă parte în vederea soluționării litigiului derivat dintr-o convenție, contract comercial numit acord de parteneriat care stipulează la art. 14 soluționarea litigiilor prin negocieri între părți, încălcarea în mod flagrant a dispozițiilor cap. XIV privind soluționarea litigiilor în materie comercială C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004;

- anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată;

- inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată privind atât primul capăt de cerere cât și al doilea.

La 29 februarie 2012, reclamanta a depus o precizare a capătului doi al acțiunii în sensul ca a solicitat: obligarea pârâtelor la plata în solidar către reclamantă a daunelor provocate prin încheierea actului abuziv în sumă de 18.700.000 lei echivalentul sumei de 2.000.000 (doua milioane) euro Ia cursul oficial de schimb stabilit de Banca Națională de 4,35 lei = 1 euro.

Reclamanta a solicitat respingerea excepției insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată invocată de către pârâta SC D. SRL.

A solicitat de asemenea ca instanța să stabilească în conformitate cu dispozițiile art. 20 din Legea taxei de timbru și art. 61 C. proc. civ., ținând cont de prezenta precizare a cuantumului pretențiilor, taxa de timbru aferentă acestei sume, pe care pârâtul B. urmează să o plătească.

Reclamanta a solicitat respingerea excepției inadmisibilității (prematurității) cererii de chemare în judecată invocată de pârâta SC D. SRL., ca neîntemeiată.

La 21 martie 2012, pârâtul B. - C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea în principal ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată și îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

Pe cale de excepție s-au invocat:

- lipsa calității procesuale active a reclamantului, fără a avea un mandat valabil dat de administratorii societății comerciale pe acțiuni care au dreptul special de reprezentare și administrare rezultat din actul constitutiv actualizat al societății comerciale SC A. SA și normelor comerciale stipulate în Legea nr. 31/1990 republicată privind societățile comerciale;

- conexarea celor cinci dosare aflate pe rolul Curții de Apel București, aceeași secție a VIII - a contencios administrativ și fiscal, în care sunt aceleași părți și al căror obiect și cauză au o strânsă legătură conform art. 164 C. proc. civ.;

- lipsa calității procesuale pasive a B. - C. conform actului adițional nr. 1 tripartit privind modificarea părților contractuale din contractele de finanțare pentru proiectele de tip strategic, încheiat legal între părți;

- admiterea cererii de chemare în garanție;

- inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată având în vedere neîndeplinirea obligatorie a concilierii directe cu cealaltă parte în vederea soluționării litigiului derivat dintr-o convenție, contract comercial numit acord de parteneriat care stipulează la art. 14 soluționarea litigiilor prin negocieri între părți, încălcarea in mod flagrant a dispozițiilor cap. XIV privind soluționarea litigiilor în materie comercială C. proc. civ. raportate la art. 7 din Legea nr. 554/2004;

- anularea cererii de chemare în judecată ca netimbrată având în vedere caracterul patrimonial al actului administrativ a cărui anulare se solicită, aplicându-se dispozițiile alin. (1) din art. 1 din Legea nr. 146/1997 în mod corespunzător și cererilor privind declararea nulității unui act juridic patrimonial;

- inadmisibilitatea cererii de chemare in judecata privind atât primul capăt de cerere cât și al doilea, respectiv capătul de cerere privind paguba cauzată si daunele morale având în vedere neîndeplinirea procedurii prealabile obligatorii.

La termenul din 25 mai 2012, Curtea a dispus, la cererea reclamantei, introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a SC G. SA Sibiu.

La 3 septembrie 2012, pârâta SC G. SA Sibiu a depus întâmpinare, solicitând respingerea, în principal, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, lipsită de calitate de reprezentant, ca inadmisibilă (lipsa procedurii prealabile obligatorii), și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

La aceeași dată, SC G. SA Sibiu a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei SC D. SRL.

Pe fondul cererii de intervenție: pe cale de excepție, cu privire la cererea principală (pct. 1-3): a invocat excepția lipsei calității procesuale active a SC A. SA Sinaia; lipsa calității de reprezentant a doamnei avocat H.; excepția inadmisibilității acțiunii introduse de SC A. SA Sinaia.

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2012, Curtea a pus în vedere reclamantei să completeze taxa judiciară de timbru de 43 lei cu suma de 871 111 lei, astfel încât excepția insuficientei timbrări a rămas fără obiect.

Prin Încheierea din 19 septembrie 2012, Curtea a respins excepția conexității prezentului dosar la Dosarul nr. x/2/2011.

Prin Încheierea din 16 noiembrie 2012, Curtea a respins cererea de intervenție accesorie, având în vedere că intervenientul dobândise calitatea de pârât în proces.

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2012, Curtea a respins excepțiile lipsei calității de reprezentant, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a pârâților, rămânerii fără obiect a cererii de chemare în garanție și inadmisibilității ca neîntemeiate.

Prin Sentința nr. 3146 din 18 octombrie 2013, Curtea de Apel București a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, ca neîntemeiată, a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată, a obligat pe reclamantă la 18.869,6 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC D. SRL și la 21000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC G. SA.

Curtea a reținut că prin Contractul de finanțare încheiat între pârâta SC D. SRL și C." (E.) s-a acordat pârâtei, în calitate de Beneficiar, o finanțare nerambursabilă în valoare de 20.055.301 lei pentru proiectul cu următorul Titlu: „Creșterea competitivității și productivității organizațiilor prin calificarea resurselor umane în domeniul «Găuritor filetator»" (în continuare urmând a fi denumit Proiectul).

Pârâta a semnat Contractul de finanțare în calitate de Beneficiar, revenindu-i astfel întreaga responsabilitate a implementării corecte a proiectului.

Această responsabilitate a pârâtei este prevăzută la art. 9 alin. (2) din Contractul de finanțare, beneficiarul fiind răspunzător atât pentru acțiunile sau inacțiunile sale cât și ale partenerului.

Anterior depunerii cererii de finanțare, pârâta a încheiat Acordul de parteneriat cu reclamanta înregistrat la societatea reclamantă sub nr. 4648 din 14 august 2009, acord prin care părțile au stabilit drepturile și obligațiile ce le reveneau în vederea implementării proiectului mai sus-menționat.

În data de 1 octombrie 2010 a fost încheiat Actul adițional nr. 1 la Acordul de parteneriat (act adițional înregistrat la reclamanta sub nr. 1990 din 01 octombrie 2010), prin care s-a îndreptat eroarea materială din contractul inițial cu privire la valoarea contribuției pârâtei, menționându-se valoarea atribuită pârâtei în temeiul contractului de finanțare. Contribuția proprie a reclamantei nu a fost modificată în niciun fel, rămânând la aceeași valoare de 1.055.542,00 lei.

Contractul de finanțare a fost semnat în data de 21 septembrie 2010. Având în vedere dispozițiile art. 2 alin. (2) din contractul de finanțare, perioada de implementare a proiectului a început la 01 octombrie 2010.

După începerea implementării proiectului, pârâta a depus cerere de prefinanțare în conformitate cu prevederile art. 5 din Contractul de finanțare. După obținerea prefinanțării, pentru ca sumele obținute să poată fi repartizate partenerului, conform Acordului de parteneriat, atât pârâta cât și reclamanta aveau obligația de a deschide conturi dedicate pentru primirea tuturor sumelor aferente implementării Proiectului, conturi ce trebuiau să fie utilizate exclusiv în acest scop (art. 5 alin. (9) din Contractul de finanțare și art. 7.4. din Acordul de parteneriat).

Pârâta a comunicat reclamantei necesitatea deschiderii acestor conturi pentru a fi efectuat transferul sumelor obținute din prefinanțare și începerea implementării proiectului.

Astfel, neîndeplinirea acestei obligații inițiale punea în pericol implementarea întregului proiect, întrucât nu era posibilă desfășurarea în continuare a activităților în lipsa virării cotei de prefinanțare către partener și respectiv utilizarea de către acesta în conformitate cu prevederile contractuale.

A constatat instanța că, reclamanta nu a îndeplinit această obligație.

Din această cauză, pârâta a fost nevoită să găsească o soluție pentru a continua implementarea proiectului și pentru a nu bloca procedura de obținere a finanțării prin rezilierea Contractului de finanțare.

În acest sens, pârâta a găsit un nou partener în implementarea proiectului, SC G. SA Sibiu, cealaltă pârâtă din proces, care a acceptat să preia obligațiile și responsabilitățile asumate de partenerul inițial, semnând un nou Acord de parteneriat.

Având în vedere dispozițiile din Instrucțiunea E. nr. 31/2010, art. 4, printr-un memoriu justificativ depus în data de 24 martie 2011, pârâta a solicitat F., organism delegat al E. în cadrul Contractului de finanțare, să aprobe schimbarea partenerului.

După analiza documentelor depuse odată cu memoriul justificativ, F. a aprobat schimbarea partenerului și încheierea unui act adițional la contractul de finanțare în care să fie menționat noul partener al societății SC D. SRL. în implementarea proiectului.

Ca urmare a acestor demersuri și a acordului F. pentru schimbarea partenerului, a fost încheiat Actul adițional nr. 3 la Contractul de finanțare, prin care Anexa 3 a contractului a fost înlocuită cu Acordul de parteneriat încheiat între SC D. SRL și SC G. SA Sibiu.

Procedura de înlocuire a unui partener în cadrul proiectelor finanțate din C. 2007 - 2013 este reglementată de Instrucțiunea nr. 31.

S-a observat că, încă de la art. 1 din această Instrucțiune se pune accentul pe necesitatea ca proiectul finanțat să poată continua, în acest sens fiind absolut necesar ca vechiul partener să fie înlocuit cu unul nou, nefiind admisibilă retragerea sau excluderea unui partener fără ca un înlocuitor să fie identificat.

La art. 4 din această Instrucțiune se prevede că E./F. poate aproba înlocuirea unui partener sau unor parteneri din cadrul unui proiect depus spre finanțare în cadrul C. 2007-2013 în următoarele condiții:

- există o motivație întemeiată pentru înlocuirea partenerului existent, cum ar fi, spre exemplu că menținerea partenerului în proiect blochează sau creează dificultăți majore în ceea ce privește derulare în bune condiții a proiectului;

- noul partener propus este diferit de partenerii existenți și nu se preiau de către partenerii existenți drepturile și obligațiile partenerului înlocuit;

- toți ceilalți parteneri existenți sunt informați și sunt de acord cu înlocuirea partenerului inițial;

- noul partener îndeplinește toate cerințele necesare pentru a participa la implementarea proiectului finanțat.

Curtea a considerat că în procedura de schimbare a partenerului demarată de pârâtă au fost respectate toate condițiile prevăzute în Instrucțiunea E. nr. 31.

Pe de alta parte, Curtea a constatat că scopul Instrucțiunilor vizează exclusiv interesul public, respectiv de a se evita modificarea proiectului aprobat, într-un mod care să conducă practic la finanțarea unui proiect care nu ar fi îndeplinit condițiile.

A reținut instanța că, nu se urmărește recunoașterea unui drept în favoarea partenerului, ci se urmărește interesul general de a institui garanții pentru ca fondurile acordate să fie acordate unor proiecte eligibile.

În condițiile în care norma pe care o invocă reclamanta nu urmărește recunoașterea unui drept în favoarea unei persoane private, ci a unui interes public, în opinia instanței, lipsește condiția premisă care să permită anularea actului.

Curtea a apreciat că, în cazul de față este necesară analizarea pretinselor încălcări ale dispozițiilor legale invocate de reclamantă prin prisma interesului public, constând în utilizarea unor fonduri europene nerambursabile în vederea implementării unui proiect destinat creșterii competitivității și productivității prin calificarea resurselor umane.

De asemenea, Curtea a observat că potrivit art. 2 pct. 3 din Instrucțiunea nr. 44 emisă de E. ,,nu este permisă angajarea personalului partenerului/ partenerilor la liderul de parteneriat, sau viceversa".

La momentul începerii implementării proiectului, d-na I. era asociat unic și administrator al pârâtei SC D. SRL., astfel încât aceasta trebuia să renunțe la orice funcție în cadrul reclamantei.

Cu privire la prejudiciul invocat de reclamantă, referitor la pierderea de către reclamantă a fondurilor de instruire a personalului care activează sau care ar putea activa pe platforma SC A. SA și respectiv pierderea fondurilor pentru infrastructura și activitățile aferente instruirilor propuse, Curtea a observat că salariații acestei societăți care îndeplineau condițiile și solicitau participarea la instruire în cadrul Proiectului puteau beneficia de această instruire în cadrul Proiectului, fără a fi angajate costuri din partea angajatorului.

Proiectul se adresează angajaților care vin la curs din propria inițiativa și pe cont propriu. Participarea salariaților din cadrul reclamantei la cursurile vizate de proiect se putea realiza indiferent dacă reclamanta avea sau nu calitatea de partener în aceste proiecte.

Referitor la fondurile destinate infrastructurii, s-a precizat că, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Acordul de Parteneriat, toate bunurile și echipamentele achiziționate în cadrul proiectului reveneau partenerului principal, astfel că, în niciun caz reclamanta nu ar fi putut beneficia de ele.

Referitor la pierderea fondurilor pentru îmbunătățirea imaginii societății prin fondurile dedicate publicității implicării reclamantei în aceste proiecte sau a cheltuielilor efectuate de depunerea proiectelor în perioada 2009 - 2011, instanța a reținut că, reclamanta nu a probat aceste solicitări.

În opinia instanței, proiectele derulate din fonduri europene nu sunt generatoare de venituri, banii primiți cu titlu de finanțare fiind destinați exclusiv folosirii pentru cheltuielile necesare implementării proiectului.

Conform acordului de parteneriat, art. 7.1, reclamantei îi revenea din bugetul total aferent proiectului suma de 1.055.422 lei, ceea ce însemna că nu putea să solicite la rambursare cheltuieli mai mari de această sumă. Din corelarea art. 7.1. art. 7.6, reiese că reclamanta nu ar fi putut primi cu titlu de rambursare nicio valoare din suma de 1.055.422 lei, întrucât această sumă este egală cu propria contribuție (cofinanțarea).

Din cele susținute de reclamantă, instanța a observat că, nu reiese o legătură de cauzalitate directă între prejudiciul invocat și aprobarea Actului adițional nr. 3, în executarea contractului de finanțare, ca raport de drept administrativ care s-a născut între E. (prin delegat F.) și beneficiara SC D. SRL.

A concluzionat instanța că, dacă reclamantei i s-a produs un prejudiciu, acesta nu este o consecință a Actului adițional nr. 3, ci a eventualei nerespectări de către pârâta SC D. SRL a acordului de parteneriat.

Ca urmare a acestei soluții dată cererii principale și a faptului că pârâtul B. nu a căzut în pretenții, în baza art. 60 C. proc. civ., Curtea a respins cererea de chemare în garanție ca neîntemeiată.

Curtea a apreciat că onorariul avocatului pârâtei SC G. SA este nepotrivit de mare față de munca îndeplinită de acesta pe parcursul procesului, cu atât mai mult cu cât SC G. SA a fost introdusă în proces în calitate de pârâtă ulterior. De aceea, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., Curtea a obligat pe reclamantă la 21.000 lei cheltuieli de judecată către pârâta SC G. SA.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs SC A. SA, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

3.1. Sentința este nelegală deoarece nu cuprinde motivele pe care se sprijină în respingerea tuturor argumentelor invocate de reclamantă, atât ca temei de fapt cât și de drept, iar puținele motive reținute de instanță sunt contradictorii, textele invocate nu sunt aplicabile în speță (art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.).

Dispozițiile art. 5 alin. (9) din contractul de finanțare nu sunt aplicabile în speță pentru a putea fi reținute ca o încălcare a dispozițiilor contractului de către A., în calitate de partener.

Stipularea de drepturi și obligații pentru partener în cadrul contractului de finanțare nu poate produce efecte, iar încălcarea acestor obligații nu poate fi sancționată decât dacă partenerul este considerat parte a contractului.

Atât documentul intitulat Acord de parteneriat, cât și Actul adițional nr. 1, au fost încheiate de pârâta SC D. SRL. și partenerul A., pe formulare tipizate, purtând sigla C. și au constituit anexe ale contractului de finanțare, făcând parte integrantă din acesta. Deși contractul de finanțare a fost semnat de C. și beneficiar, s-au stabilit drepturi și obligații atât pentru beneficiar, cât și pentru partenerul A., însă nimeni nu poate fi subiect de drepturi și obligații decât dacă este parte în contract.

Contractul de finanțare nu conține nicio prevedere care să stipuleze drepturi și obligații în sarcina partenerului privind eventualul procent în care i se acordă prefinanțare.

Era necesară consultarea partenerului, susține recurenta, precum și prezentarea poziției acestuia autorității finanțatoare, pentru înlocuirea sa cu un alt partener.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că încălcarea dispozițiilor art. 5.1 lit. c) din Acord nu este relevantă, motivând că opunerea partenerului nu împiedică aprobarea înlocuirii sale, iar neinformarea sau lipsa negocierii prealabile cu partenerul nu pot fi considerate ca generatoare de efecte mai grave decât opoziția exprimată fățiș.

3.2. Hotărârea pronunțată este nelegală deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, în speță a dispozițiilor imperative ale art. 4 Instrucțiunea 31 emisă de C.

Instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea 31, noțiunea de „motivație” reprezintă doar conținutul memoriului justificativ, nefiind necesară probarea în vreun fel a temeiniciei și realității afirmațiilor din acest memoriu.

Prima instanță a reținut în mod greșit și că interesul ocrotit de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea 31 este doar interesul public al derulării contractului de finanțare fără modificarea acestuia și nu ocrotirea interesului legitim al partenerilor, ceea ce duce la neîndeplinirea condiției permisă pentru anularea actului.

Din fișa de însoțire a Actului adițional nr. 3 rezultă faptul că singurele verificări făcute de autoritatea finanțatoare au fost cu privire la existența memoriului justificativ, fără a se cerceta realitatea afirmațiilor, respectiv a înscrisurilor depuse la dosar.

Comportamentul dnei I. coroborat cu demisia acesteia, sustragerea tuturor documentelor oficiale legate de proiect, lipsa de transparență asupra demersurilor întreprinde de SC D. SRL. în proiect, corespondența începută în luna octombrie 2010, dovedesc cele afirmate.

3.3. Sentința de fond este nelegală, deoarece instanța, interpretând greșit actul juridic supus judecății, a schimbat natura și înțelesul vădit îndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Prima instanță a reținut în mod nelegal faptul că Actul adițional nr. 3 la contractul de finanțare este un simplu act administrativ, iar relația dintre partener, beneficiar și autoritatea finanțatoare nu ar putea fi creată în cadrul unui contract administrativ.

În realitate, afirmă recurenta, actul adițional modifică un contract administrativ, iar partenerul A. este parte a acestui contract.

Prin pierderea finanțării, recurentei i s-a produs o vătămare gravă a intereselor legitime, prejudiciul fiind cert, actual și previzibil.

Prin acordarea daunelor materiale și morale se realizează repunerea persoanei vătămate în situația anterioară, acesta fiind scopul urmărit de legiuitor prin prevederile art. 1 rap. la art. 8 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.

Eliminarea ilegală a recurentei de către pârâta SC D. SRL. a îmbrăcat forma intenției indirecte, aprobarea acestei acțiuni de către F. - F. s-a făcut sub forma intenției indirecte sau a neglijenței culpabile, iar B.- E. are o culpă in eligendo.

Între actul ilegal și prejudiciul suferit există o strânsă și directă legătură de cauzalitate.

4.1. Prin întâmpinare, intimatul-chemat în garanție F. a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanța de fond a interpretat în mod corect împrejurările de fapt și de drept invocate de reclamantă, acesteia nu i s-a produs un prejudiciu ca o consecință a încheierii actului adițional nr. 3, ci eventualei nerespectări de către pârâta SC D. SRL a acordului de parteneriat.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata SC G. SA a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând fie că s-au invocat critici formale ale hotărârii atacate, fie critici străine de cauză.

În ceea ce privește susținerea recurentei conform căreia intimata avea obligația să respecte trei condiții cumulative prevăzute de art. 4 pct. 1 din Instrucțiunea nr. 31, se arată că enumerarea are caracter exemplificativ.

4.3. Intimata SC D. SRL susține respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta nu a prezentat nici un argument prin care să arate lipsurile motivării sentinței atacate sau că prevederile art. 5 alin. (9) din Contractul de finanțare nu sunt aplicabile în cauză.

Se apreciază că recurenta citează trunchiat dispozițiile art. 5.1 lit. c) din acordul de parteneriat și omite a avea în vedere prevederea esențială, respectiv că „atunci când nu se ajunge la un acord asupra modificărilor, partenerul principal va indica acest lucru când va solicita aprobarea E.”, de unde rezultă că eventuala opoziție a partenerului cu privire la o modificare importantă (inclusiv asupra înlocuirii sale) nu reprezintă un impediment pentru realizarea modificării, ci constituie doar un fapt care se aduce la cunoștința E.

Recurenta-reclamantă susține în mod eronat și că Instrucțiunea nr. 31 constituie o normă instituită pentru a apăra interesele părților când, în realitate, se urmărește interesul general de a se institui garanții pentru ca fondurile acordate să fie aferente unor proiecte eligibile.

Afirmațiile recurentei-reclamante referitoare la interpretarea greșită de către prima instanță a actului juridic dedus judecății nu se raportează la considerentele sentinței, susține intimata.

Eventualele daune pot fi solicitate exclusiv prin utilizarea unei acțiuni civile întemeiate pe acordul de parteneriat, iar nu prin raportare la acte administrative la care reclamanta nu este parte, susținere corectă a judecătorului fondului.

J. solicită scoaterea din cauză și participarea în calitate de intimat-pârât a K.

Pârâtul nu a comunicat instanței faptul că datorită schimbărilor legislative a intervenit o reorganizare totală a structurii sale și o trecere a E. București în subordinea K.

Modificarea legislativă a schimbat și regimul juridic al celui de-al doilea pârât F.

Astfel, apreciază recurenta, începând cu luna februarie 2013, toate actele de procedură întocmite de către instanța de fond cu B., sunt lovite de nulitate absolută, nulitate ce nu poate fi acoperită și care conduce la casarea sentinței atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți - instanța competentă să soluționeze calea de atac extraordinară exercitată;

1.1. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Motivul de recurs conține în realitate două critici, respectiv nemotivarea sentinței și reținerea unor motive contradictorii.

În susținerea acestui motiv de recurs, se invocă drept argumente, neaplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (9) din Contractul de finanțare și necesitarea consultării partenerului.

Criticile astfel detaliate se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și vor fi analizate din această perspectivă.

Acordul de parteneriat și Actul adițional nr. 1 la acord constituie anexe la contractul de finanțare și, prin urmare, acestea fac parte integrantă din contract, de unde rezultă că și dispozițiile art. 5 alin. (9) sunt aplicabile în speță, cum în mod corect a apreciat instanța de fond.

În ceea ce privește neconsultarea partenerului și relevanța acestui fapt în cazul înlocuirii partenerului, Instrucțiunea C. nr. 31/2001 prevede în mod clar că trebuie să existe o motivație, iar intimata-pârâtă SC D. SRL a respectat obligația, depunând memoriul justificativ la organismul care a acordat finanțarea.

1.2. Cu privire la motivele de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă reia, în cadrul acestui motiv de recurs, criticile subsumate primului motiv de recurs.

Astfel, recurenta invocă încălcarea art. 4 din Instrucțiunea C. nr. 31/2010, care, în opinia sa impune verificarea existenței unei motivații întemeiate pentru înlocuirea partenerului și anume beneficiarul să facă dovada clară cu documente justificative și suficiente că menținerea partenerului blochează sau creează dificultăți majore în derularea în bune condiții a proiectului.

Potrivit acordului de parteneriat încheiat între reclamanta-recurentă și intimata-pârâtă SC D. SRL, partenerul SC A. SA avea obligația să cofinanțeze proiectul prin deschiderea controlului în vederea virării banilor.

Această obligație nu a fost respectată de către recurenta-reclamantă, deși din actele dosarului rezultă că beneficiarul SC D. SRL a emis mai mult adrese prin care a solicitat partenerului să se conformeze dispozițiilor acordului de parteneriat.

Din cuprinsul art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010 rezultă că acea enumerare a motivației pe care recurenta o consideră obligatorie reprezintă în realitate exemplificări ale unor posibile situații.

În speță, simpla împrejurare a neîndeplinirii de către partener a obligației de a asigura cofinanțarea proiectului echivalează cu dovedirea motivației înlocuirii partenerului, nemaifiind necesare alte argumente sau dovezi.

Intimatul-pârât, în calitate de autoritate de management, a respectat întru totul dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, iar depunerea memoriului justificativ era suficientă pentru aprobarea schimbării partenerului.

Toate argumentele de fapt înscrise la filele 11-32 din recursul formulat nu conduc la concluzia că organul intermediar avea obligația să medieze conflictul ivit între parteneri.

Dimpotrivă, autoritatea contractantă veghează și controlează implementarea proiectului și se asigură că atât beneficiarul cât și partenerul își îndeplinesc obligațiile din contractul de finanțare și anexele la contract.

Orice diferend existent între parteneri îi privește pe aceștia, iar reclamanta eventual poate solicita separat daune rezultând din nerespectarea acordului de parteneriat.

În mod corect a arătat judecătorul fondului că interesul acordat de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunile nr. 31/2010 este cel public și nu interesul privat al partenerilor din contract.

1.3. Cu referire la criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Cum deja s-a arătat mai sus, schimbarea partenerului din contractul de finanțare a respectat procedura instituită de dispozițiile art. 4 din Instrucțiunea nr. 31/2010, în sensul că beneficiarul a prezentat motivația, iar acordul partenerului în acest caz nu era necesar.

În cazul proiectelor implementate în parteneriat, singurul răspunzător în fața autorității contractante la derularea proiectului este numai beneficiarul.

Între autoritatea de management și partener nu se încheie niciun contract și nu există obligații reciproce.

Acordul de parteneriat este un act încheiat în afara cadrului contractual ce aparține autorității și beneficiarului și este anexă la contractul de finanțare, dar această împrejurare nu conduce la existența vreunei obligații a autorității în raport de beneficiar.

Vătămarea gravă a intereselor legitime ale partenerului (recurentei-reclamante) datorate schimbării acestuia cu un alt partener nu este dovedită.

Premisa suferirii unui prejudiciu de către recurenta-reclamantă prin emiterea unui act administrativ nelegal nu este îndeplinită.

Deoarece modalitatea de schimbare a partenerului din proiect nu este afectată de nelegalitate, în speță nu există un prejudiciu cert, actual și previzibil.

1.4. Cu privire la motivul de recurs invocat în cursul desfășurării procesului (vezi supra I.6), întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., se constată că este nefondat, pe de o parte, nulitatea pentru lipsa citării unei părți din proces poate fi invocată numai de această parte, deoarece numai față de ea s-a pricinuit o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului (art. 105 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ.), iar pe de altă parte, modificarea legislativă a intervenit la 01 martie 2014, când dosarul se afla în calea de atac a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC A. SA împotriva sentinței nr. 3146 din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 martie 2015.