ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3074/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 5 iunie 2019
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2018 sub numărul de dosar x/2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență: 1. revocarea actelor administrative x/13.06.2017 și x/09.08.2017, emise de Direcția Generală de Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; 2. finalizarea procedurilor concursului de promovare din data de 25.11.2016 și emiterea ordinului de numire în postul de ofițer - specialitatea CBRN în cadrul Centrului Operațional Județean din Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vlașca" al județului Giurgiu, precum și acordarea gradului în conformitate cu prevederile legale, luând în calcul intervalul de timp scurs dintre data când trebuia emis ordinul și data pronunțării sentinței; 3. obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată; 4. obligarea pârâților la plata diferenței dintre drepturile salariale cuvenite postului pe care a fost împiedicat să îl ocupe până la data încadrării efective, indexat și actualizat.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin decizia nr. 3735/2018 pronunțată în data de 21 septembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal .
În motivarea sa, Curtea de Apel a apreciat Decizia nr. 10/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțele judecătorești potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., întrucât lămurește pe deplin problema aplicării dispozițiilor art. 109 din Legea 188/1999 și a instanței competente în cazul raporturilor de serviciu ale militarilor.
2.2. Prin sentința civilă nr. 682/2019 din 5 februarie 2019, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acțiunii privind pe reclamantul A. și pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vlașca" al Județului Giurgiu, în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și, pe cale de consecință, a dispus ca dosarul să fie înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că actele administrative nr. x/13.06.2017 și x/09.08.2017 au fost emise de Direcția Generală de Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne în cadrul unui concurs organizat pentru ocuparea unui post din sursă externă, reclamantul concurând cu încă alte două persoane din exteriorul instituției, respectiv care nu erau încadrate la instituții din subordinea Ministerului Afacerilor Interne și care nu aveau calitatea de funcționar public sau de personal militar.
A apreciat că, în acest context, determinarea competenței materiale a instanței de contencios administrativ nu poate fi realizată în raport de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată și actualizată, din moment ce la concurs au participat și candidați care nu ocupau niciun fel de funcții publice și nici nu aveau calitatea de personal militar și nici în raport de Decizia nr. 10/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, având în vedere că litigiul privește acte administrative emise de o autoritate publică centrală.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.
Prin cererea dedusă judecății, au fost supuse controlului de legalitate actele administrative nr. x/13.06.2017 și nr. x/09.08.2017, emise de Direcția Generală de Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma concursului pentru ocuparea postului de ofițer I CBRN la Compartimentul Analiză, Evaluare și Coordonarea Intervenției din cadrul Centrului Operațional Județean - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vlașca al județului Giurgiu, post scos din sursă externă, unde reclamantul A. a concurat cu încă două persoane, din exteriorul instituției, care nu aveau calitatea de funcționar public sau de personal militar.
Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluționeze litigiul din punct de vedere material, în raport de prevederile legale incidente în materie.
Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată:
"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
În raport de dispozițiile legale citate, competența de soluționare a cauzelor de către instanțele de contencios administrativ se stabilește în raport de două criterii și anume: al rangului organului emitent/autorității publice, respectiv criteriul valoric care privește taxele și impozitele, contribuțiile, datoriile vamale, precum și accesorii ale acestora.
După cum se constată, în speță, pentru determinarea competenței materiale de soluționare a cauzei are relevanță rangul organului emitent/autorității publice, actele administrative contestate fiind emise de Ministerului Afacerilor Interne prin Direcția Generală de Management Resurse Umane.
Reclamantul este angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vlașca al județului Giurgiu, dar ceea ce este determinant în cauză este că actele administrative contestate au fost emise în urma unui concurs pentru un post din sursă externă, unde domnul A. a concurat cu încă două persoane, care nu aveau calitatea de funcționar public sau de personal militar. Esențial este că la acest tip de concurs poate participa orice persoană, indiferent dacă posedă sau nu calitatea de funcționar public.
În această situație litigiul nu privește raporturile de serviciu ale reclamantului, în speță fiind irelevantă calitatea acestuia de funcționar public, nefiind, așadar, incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora - "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."
Astfel fiind, câtă vreme pe de o parte, emitent al actului administrativ contestat, este o autoritate publică centrală, iar pe de altă parte în cauza de față nu există vreo reglementare specială care să atribuie tribunalului puterea juridică de a tranșa litigiul dintre părți, rezultă că, din punct de vedere material, competența de soluționare a prezentei cauze aparține curții de apel.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.
În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.
Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.
Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pe pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Vlașca", în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 iunie 2019.