ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1960/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1092 din 21

noiembrie 2002, Tribunalul București i-a condamnat pe inculpații:

- N.B., în baza art. 4 din Legea nr.

143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 3 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

A fost menținută starea de arest și

s-a dispus deducerea prevenției de la 30 martie 2002, la 21 noiembrie 2002.

- C.G.N., în baza art. 4 din Legea

nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) C. pen., la un an

închisoare.

Conform art. 81 și art. 82 C. pen.,

s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de

încercare de 3 ani.

S-a dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului.

S-a constatat că a fost consumată în

laborator cantitatea de 1,96 gr. heroină și au fost distruse două seringi și o

fiolă.

Fiecare inculpat a fost obligat la

750.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariile pentru

apărătorii din oficiu vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției.

Instanța a reținut, în fapt, că la

data de 30 martie 2002, cei doi inculpați au fost surprinși de organul de

poliție în timp ce consumau droguri.

Inculpatul N.B. a fost surprins în

timp ce își injecta drogul cu o seringă în brațul stâng, având la picioare o

fiolă și un plic cu sare de lămâie.

Asupra inculpatului C.G.N. s-a găsit

o seringă cu care a recunoscut că și-a administrat drog cu puțin timp în urmă.

Cei doi inculpați erau însoțiți de

martorul G.C., care, însă, nu a consumat droguri.

Constatările tehnico-științifice au

pus în evidență urme de heroină în seringile folosite de inculpați.

La individualizarea pedepselor s-a

avut în vedere cazierul judiciar al inculpatului N.B., din care rezultă că prin

sentința penală nr. 218 din 16 aprilie 2000 a Tribunalului București a mai fost

condamnat la 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 312 C. pen., constând tot în deținerea de substanțe stupefiante pentru

consum.

Împotriva acesteia hotărâri a

declarat apel inculpatul N.B., care a solicitat reducerea pedepsei.

Prin decizia penală nr. 858 din 20

decembrie 2002, Curtea de Apel București a admis apelul, a desființat hotărârea

instanței de fond și, rejudecând, a redus pedeapsa aplicată inculpatului N.B.

de la 3 ani la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de

art. 4 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și reținând

și dispozițiile art. 74 și art. 76 C. pen. și art. 80 C. pen.

În motivarea acestei hotărâri s-a

reținut că inculpatul N.B. este consumator și nu traficant de droguri, că este

căsătorit și are un copil minor, considerând că scopul pedepsei poate fi atins

și prin reducerea acesteia, la 2 ani închisoare.

Împotriva deciziei susmenționate au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, care a

criticat-o pentru greșita reținere a circumstanțelor atenuante, cu efectul

reducerii pedepsei, precum și inculpatul, care a solicitat coborârea pedepsei

sub minimul special, ca efect al circumstanțelor atenuante reținute de instanța

de apel.

Verificând hotărârea atacată pe baza

lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, Curtea constată că recursul

parchetului, întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., este fondat, iar recursul inculpatului N.B.,

prin care a invocat același caz de casare, nu este fondat.

În cauză instanțele au stabilit o

corectă situație de fapt în baza unor mijloace de probă legal administrate,

respectiv procesul-verbal de constatare, potrivit căruia inculpații au fost

surprinși pe holul etajului I al imobilului la sesizarea unor cetățeni,

constatările tehnico-științifice, declarațiile martorului G.C., coroborate cu

declarațiile inculpaților prin care au recunoscut deținerea drogului pentru

consum.

Încadrarea juridică de bază este

legală.

Pedeapsa de 3 ani închisoare

aplicată de instanța de fond este, în adevăr, excesivă și întemeiat a fost

redusă în apel la 2 ani închisoare.

Procedeul, însă, prin care instanța

de apel a ajuns la reducerea pedepsei este greșit, fiind contrar dispozițiilor

art. 76 și art. 80 C. pen.

Potrivit art. 76 alin. (1) lit. d)

C. pen., aplicabil în speță, în cazul în care există circumstanțe atenuante

pedeapsa se coboară sub minimul special, până la minimul general.

Dispozițiile art. 80 C. pen., care

reglementează efectele consumului între cauzele de agravare și cauzele de

atenuare, asupra pedepsei, stabilesc că numai în caz de concurs între

circumstanțele agravante și atenuante, coborârea pedepsei sub minimul special

nu este obligatoriu.

Raportând aceste dispoziții legale

la speță și având în vedere că pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul N.B.

minimul special al pedepsei este de 2 ani închisoare, se constată că instanța

de apel, reținând circumstanțele atenuante judiciare generale prevăzute de art.

74 C. pen., ar fi trebuit să coboare pedeapsa sub minimul special de 2 ani,

prevăzut de art. 4 din Legea nr. 143/2000, în baza art. 76 alin. (1) lit. d) C.

pen.

În cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 80 alin. (2) C. pen., așa cum sugerează instanța de apel,

reținând la încadrarea juridică și acest text de lege și, de urmare, să nu fie

obligatoriu coborârea pedepsei sub minimul special, întrucât recidiva avută în

vedere, nu este o circumstanță agravantă, care să vină în concurs cu

circumstanțele atenuante, ci o cauză legală de agravare, care nu înlătură

obligația de coborâre a pedepsei sub minimul special, prevăzută de art. 76 lit.

d) C. pen.

Curtea constată, însă, că greșit

instanța de apel a dat semnificație de circumstanțe atenuante unor împrejurări,

cum sunt cele privind situația procesuală a inculpatului, căsătorit, având și

un copil minor și natura faptei, aceea de deținere de droguri în vederea

consumului și nu pentru trafic.

Aceste împrejurări urmează să fie

luate în considerare, în cadrul criteriilor referitoare la persoana

inculpatului și gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, la

individualizarea pedepsei.

De urmare, admițând recursul

parchetului și casând hotărârile pronunțate în cauză, se va dispune înlăturarea

dispozițiilor art. 74, art. 76 și art. 80 C. pen. și se va menține pedeapsa de

2 ani închisoare așa cum a fost redusă de către instanța de apel, la minimul

special prevăzut de art. 4 din Legea nr. 143/2000, apreciind că, astfel

proporționalizată, aceasta este de natură să asigure realizarea funcțiilor, de

constrângere și reeducare precum și scopului prevenirii săvârșirii de noi

infracțiuni.

Față de cele ce preced, recursul

inculpatului, prin care a solicitat să se dea eficiență circumstanțelor

atenuante reținute de instanța de apel, în sensul coborârii pedepsei sub

minimul special, este nefondat și va fi respins.

În conformitate cu dispozițiile art.

385

17

alin. (4) C. proc. pen., cu referire la art. 383 alin. (2) C.

proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată timpul reținerii și al arestării

preventive de la 30 martie 2002, la 16 aprilie 2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr.

858/ A din 20 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția II-a penală.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 1092 din 21 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția I

penală, numai cu privire la reținerea circumstanțelor atenuante în cel privește

pe inculpatul N.B.

Înlătură dispozițiile art. 74, art.

76 și art. 80 C. pen. și menține pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată acestui

inculpat.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 30 martie 2002, la

16 aprilie 2003.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul N.B. împotriva aceleași decizii.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

16 aprilie 2003.