ÎCCJ, Decizia nr. 69/2020

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3495 din 20 septembrie 2018 pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A., cu motivarea că nu sunt întrunite condițiile privind tripla identitate de părți, obiect și cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reține autoritatea de lucru judecat și, subsecvent acesteia, incidența cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în ceea ce privește soluția pronunțată în cel de-al doilea litigiu.

Împotriva acestei decizii, revizuentul A., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea cererii de revizuire, invocând drept motive de casare art. 488 alin. (6) și (8) din C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) din C. proc. civ., s-a arătat că, față de considerentele instanței, rezultă că nu a fost analizată autoritatea de lucru judecat, ci doar puterea de lucru judecat, discuția privind analiza efectelor pozitive și negative ale autorității de lucru judecat neputând opera câtă vreme o asemenea analiză nu este realizată în Decizia nr. 374/2017 a Curții de Apel București.

Totodată, s-a arătat că o altă contradicție a deciziei recurate provine din interpretarea dată de către instanța de fond a efectului revizuirii, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la art. 488 alin. (8) din C. proc. civ., revizuentul a susținut că atât sub regimul Legii nr. 85/2006, cât și sub regimul codului de procedură fiscală, efectul celor două proceduri este reprezentat de acoperirea pasivului societății comerciale gestionate de persoana răspunzătoare, ambele proceduri fiind cu reglementare specială, derogatorie de la dreptul comun, iar identitatea de părți rezidă din faptul că, în cele două cauze, Statul Român prin A.N.A.F. a avut calitatea de creditor al debitoarei supuse reorganizării.

Preliminar, față de cererea formulată de B. SPRL, Înalta Curte va dispune respingerea acesteia, având în vedere că instanța este ținută de limitele învestirii sale inițiale, conform prevederilor art. 22 din C. proc. civ., iar demersul întreprins de intimată nu mai are finalitate practică față de stadiul procesual al cauzei.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de revizuentul A. și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că se impune respingerea acestuia pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În conformitate cu art. 431 din C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit autoritatea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, obiect și cauză.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Este de menționat că prima hotărâre indicată în susținerea revizuirii - Decizia nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2008* este pronunțată în baza reglementărilor C. proc. civ. din 1865 când se opera cu sintagma "puterea lucrului judecat" în loc de "autoritatea lucrului judecat".

În speță, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea (puterea) lucrului judecat, în raport cu hotărârea judecătorească invocată de recurentul-revizuent ca fiind potrivnică celei ce face obiectul revizuirii.

Astfel, prin prima hotărâre indicată în susținerea revizuirii - Decizia nr. 1310/2013 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2008*, s-a soluționat cererea de angajare a răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare, în speță revizuentul A., formulată de reclamanta B. SPRL, lichidator judiciar al SC C. SRL în temeiul art. 138 alin. (1) lit. a), c) și e) din Legea nr. 85/2006.

Cea de a doua hotărâre indicată și a cărei retractare se solicită, anume Decizia nr. 374 din 25 aprilie 2017 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a soluționat cererea de obligare a revizuentului la plata sumelor reprezentând impozite și contribuții reținute la sursă, dar nevirate bugetului de stat, inclusiv a obligațiilor fiscale accesorii formulată de Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în temeiul art. 1349, 1357 - 1359 din C. civ.

Privite comparativ, contrar susținerilor recurentului, cele două litigii au părți, obiect și cauză diferite, prin aceasta din urmă înțelegându-se situația de fapt calificată juridic.

Nefiind îndeplinită condiția identității de părți, obiect și cauză între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile în discuție, în mod corect a reținut instanța de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice și nu este încălcată autoritatea (puterea) de lucru judecat a primei hotărâri, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împrejurarea că litigiile au privit, în esență, același debitor, anume SC C. SRL nu reprezintă o condiție suficientă pentru a se putea tranșa asupra îndeplinirii condiției identității de părți, obiect și cauză între cele două litigii, necesară pentru a se reține autoritatea de lucru judecat, și deci a dispozițiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanța de revizuire analizând temeinic condițiile de admisibilitate a cererii și prezentând pe larg, în mod clar și detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză.

În această situație, Înalta Curte va respinge ca nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.,

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentului nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.

Recurentul susține că instanța de revizuire nu ar fi observat chestiunea litigioasă dezlegată definitiv în Dosarul nr. x/2008* al Curții de Apel București cu privire la angajarea răspunderii patrimoniale a administratorului societății debitoare A. în exercitarea mandatului, cu luarea în considerare a condițiilor de angajare a răspunderii, care s-ar fi impus cu autoritate de lucru judecat și, de asemenea, în ceea ce privește nerespectarea de către revizuent, în calitate de administrator al societății comerciale, a obligațiilor impuse de normele legislației fiscale în Dosarul nr. x/2016, întrucât efectul urmărit de ambele acțiuni a fost acoperirea pasivului societății comerciale gestionate de persoana răspunzătoare.

Acest motiv nu poate fi primit, deoarece hotărârea a cărei autoritate (putere) de lucru judecat se pretinde a fi fost încălcată a fost pronunțată într-un litigiu guvernat de dispozițiile C. proc. civ. din 1865 și nu poate produce alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la data pronunțării sale.

Ca atare, nu se pune problema verificării existenței vreunei chestiuni litigioase dezlegată definitiv și irevocabil în Dosarul nr. x/2008* al Curții de Apel București, care să fi intrat în puterea lucrului judecat, atât timp cât nu există identitate de obiect, cauză și părți între cele două litigii (art. 1201 din C. civ. de la 1864).

Față de cele prezentate, constatând că nu sunt întemeiate motivele și criticile formulate de recurent, decizia atacată fiind legală, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 3495 din 20 septembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 mai 2020.

GGC - GV