ÎCCJ, Decizia nr. 256/2019

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1511 din 20 martie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 2357 din 14 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esență, recurentul susține că, decizia recurată nu a avut în vedere prevederile art. 430 alin. (2) și pe cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ. care afirmă că autoritatea de lucru judecat se răsfrânge inclusiv asupra considerentelor unei hotărâri judecătorești, iar efectul pozitiv al autorității de lucru judecat afirmă că:

"oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Prin art. 513 alin. (4) C. proc. civ., legiuitorul a considerat admisibilă cererea de revizuire, pentru contrarietate de hotărâri, în cazul în care cea de-a două hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Or efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, nu presupune tripla identitate de elemente (părți, obiect, cauză) ci conferă putere de lucru judecat considerentelor unei hotărâri judecătorești, astfel încât dezlegările date printr-o hotărâre judecătorească să nu poată fi contrazise de considerentele altei hotărâri judecătorești.

Astfel, prin Decizia definitivă nr. 1939/14.09.2018 Curtea de Apel Pitești a stabilit, în considerentele acestei decizii, că în cursul anului școlar 2016 - 2017 nu putea avea loc modificarea componenței consiliului de administrație al Liceului Tehnologic Turceni și nu putea fi adaptată la compunerea prevăzută de art. 96 alin. (2) lit. c1) din Legea nr. 1/2011, articol care fusese introdus prin O.U.G. nr. 81/2016 care modifica și completa legea educației naționale.

În schimb, prin Hotărârea nr. 2357 din 14 noiembrie 2018 a Curții de Apel Pitești s-a stabilit tocmai contrariul, în sensul că în mod legal a fost adoptată Decizia nr. 15 din 24.02.2017 a Liceului Tehnologic Turceni prin care acesta modifica componența consiliului de administrație în cursul anului școlar 2016 - 2017, adaptând-o la compunerea prevăzută art. 96 alin. (2) lit. c1) din Legea educației naționale nr. 1/2011.

Așadar cele două hotărâri sunt potrivnice și oferă soluționări care se contrazic reciproc.

Intenția legiuitorului a fost nu doar de a interzice reluarea acelorași judecăți în condițiile identității de părți, obiect, cauză, dar și de a interzice reluarea în dezbatere sau statuarea în sens contrar asupra unei chestiuni litigioase deja tranșate jurisdicțional care are legătură cu un proces ulterior al acelorași părți.

Că este așa, o demonstrează și dispozițiile art. 431 C. proc. civ., care, dând expresie modalității în care se produc efectele lucrului judecat, consacră cele două forme de manifestare a acestuia respectiv, efectul negativ sau extinctiv, ce presupune că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și cel pozitiv, conform căruia o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți.

Norma din art. 513 alin. (4) C. proc. civ. oferă un cadru cuprinzător căci stipulează că "dacă se va încuviința cererea de revizuire (...) în cazul hotărârilor potrivnice, se va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, se va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat".

Autoritatea de lucru judecat la care face referire textul și a cărei nerespectare este sancționată pe calea revizuirii pentru contrarietate de hotărâri, trebuie văzută în întreaga reglementare dată acesteia prin dispozițiile art. 430 - 431 C. proc. civ., referitoare inclusiv la efectul pozitiv al lucrului judecat.

Așadar, intenția legiuitorului a fost aceea de admitere a cererii de revizuire în cazul în care cea de-a doua hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat din prima hotărâre.

O a doua critică din recurs vizează reținerea greșită a instanței de revizuire a faptului că în Dosarul nr. x/2017 Curtea de Apel Pitești ar fi analizat autoritatea de lucru judecat pe care o invocase revizuentul în recurs.

Or, în acest dosar, Curtea de Apel Pitești s-a limitat doar la a explica că nu poate analiza în recurs autoritatea de lucru judecat, pe motiv că ar conduce la schimbarea cauzei în recurs comparativ cu judecata efectuată de tribunal, fapt ce nu echivalează cu cercetarea autorității de lucru judecat.

În acest fel, Curtea de Apel Pitești nu a ținut cont de efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și a pronunțat în Dosarul cu nr. x/2017 o hotărâre care contrazice considerentele hotărârii din Dosarul cu nr. x/2017, alterând astfel stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Principiul autorității de lucru judecat, este unul de ordine publică, așa încât nici instanța și nici părțile nu-l pot nesocoti sau ignora.

În ipoteza în care se cere revizuirea pentru încălcarea autorității de lucru judecat, nu este vorba despre o redeschidere a judecății pentru o noua examinare a cauzei, sub forma unui "recurs deghizat".

Dimpotrivă, în asemenea situații, se discută despre existența unor statuări definitive ale instanței, intrate în autoritate de lucru judecat, și care, nu mai pot fi ignorate, întrucât este afectată stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în mod constant că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 parag. 1 din Convenție, implică respectarea principiului securității raporturilor juridice.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că "pronunțarea unei decizii radical opuse unei decizii anterioare poate fi considerată în mod rezonabil că a adus atingere principiului securității juridice, în special datorită faptului că reclamanta aștepta în mod legitim ca instanța să tranșeze urmarea aceluiași litigiu în sensul respectării autorității de lucru judecat a deciziei sale anterioare (a se vedea cauza R. Avram împotriva României, paragraful 42; cauza Amurăriței împotriva României, parag. 37).

Intimații nu au depus întâmpinări.

Analizând recursul dedus judecății, Înalta Curte constată că este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În primul rând, se constată, că, în speță, criticile formulate privesc încălcarea regulilor de procedură vizând promovarea unei căi extraordinare de atac, situație în care, acestea vor fi examinate din perspectiva cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Chiar dacă, sub imperiul acestui motiv de recurs, se includ cele mai variate neregularități de ordin procedural, care privesc atât nesocotirea normelor de ordine publică, precum și a celor stabilite în interesul exclusiv al părților, pretinsa neregularitate invocată de recurenți nu se circumscrie aspectelor de nulitate/nelegalitate reglementate.

Susținerea în sensul că instanța de revizuire a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 431 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 430 alin. (2) și raportate la cele ale art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu poate fi reținută.

Legiuitorul a urmărit ca, prin reglementarea cuprinsă în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că:

"Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă", să concretizeze și pe plan normativ efectul pozitiv al lucrului judecat în sensul că o chestiune dezlegată în cadrul unui proces, indiferent dacă această dezlegare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente, date fiind dispozițiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., este înzestrată cu autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi contrazisă într-un litigiu ulterior.

În acest caz, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o chestiune litigioasă cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi nesocotită.

Reglementarea ipotezei de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-a impus, de asemenea, pentru a înlătura încălcarea principiului autorității de lucru judecat.

În ceea ce privește cazul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi promovată dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din interpretarea logică, teleologică și sistematică a celor două norme procedurale, rezultă că, pentru admisibilitatea revizuirii în temeiul textului menționat, cele două hotărâri pretins potrivnice trebuie să fie pronunțate în cauze identice (identitate stabilită cumulativ pe baza celor trei elemente: părți, obiect și cauză).

Examinând prin prisma acestor considerații teoretice speța, se constată, contrar susținerilor recurentei, că instanța de revizuire, analizând condițiile autorității de lucru judecat, în mod corect a reținut că, în ceea ce privește hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului, nu există tripla identitate în privința obiectului.

Astfel fiind, în deplin acord cu argumentele instanței de revizuire, Înalta Curte reține la rândul său că, în litigiile soluționate prin deciziile potențial potrivnice în opinia revizuentului, obiectul este diferit: în primul litigiu, reclamantul A. a solicitat anularea actelor administrative prin care s-a constituit comisia de disciplină ce urma să desfășoare cercetări cu privire la faptele imputate acestuia, iar în cadrul celui de-al doilea litigiu, a solicitat anularea actului administrativ prin care s-a constituit Consiliul de Administrație al Liceului Tehnologic Turceni și a celui prin care a fost aplicată reclamantului sancțiunea disciplinară a desfacerii contractului individual de muncă.

Așadar, se constată că nu există identitate de obiect între cele două litigii, reclamantul solicitând anularea unor acte administrative distincte.

Pe lângă lipsa triplei identități în raport cu hotărârile anterioare, de referință, instanța de revizuire a constatat că în litigiul finalizat cu pronunțarea Deciziei nr. 2357/14.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, atacată pe calea revizuirii, a fost invocată prezumția lucrului judecat a celor reținute prin considerentele Deciziei nr. 1939 din 14 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017 invocate în cauză, iar instanța de recurs s-a pronunțat cu privire la acest aspect.

Ceea ce invocă autorul recursului este efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumție, de natură a proba aspecte în legătură cu raporturile juridice dintre părți, tinzând să demonstreze modalitatea în care, prin prima soluție, au fost dezlegate anterior anumite chestiuni litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit în următoarele hotărâri.

Este adevărat că această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția, însă, nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.

Dar, așa cum s-a expus în cele ce preced, rațiunea reglementării remediului juridic prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Prin urmare, în acord cu raționamentul instanței de revizuire, Completul de 5 judecători reține că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiate pe textul menționat nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost dată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat și, în caz afirmativ, procedează la anularea acestei din urmă hotărâri.

În acest context, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată și de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe în legătură cu existența acelei hotărâri.

În speță, chiar dacă obiectul litigiilor ar fi absolut identic, situație ce nu este incidentă, este de observat că, prin decizia a cărei anulare s-a solicitat, a fost analizată existența altor hotărâri judecătorești anterioare, prin care s-au dezlegat aceleași chestiuni litigioase dintre părți, sens în care, în mod legal, instanța de revizuire a reținut că în prezentul litigiu revizuentul a fost cel care a pus în discuție puterea lucrului judecat, prin raportare la hotărârile judecătorești ce susțin cererea de revizuire, iar instanța de recurs s-a pronunțat, înlăturând-o argumentat.

Astfel, prezumția de lucru judecat invocată de reclamant a fost analizată prin Decizia nr. 2357/14.11.2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017, în cadrul examinării motivelor de recurs, instanța de control judiciar indicând, in extenso, argumentele pentru care a apreciat a nu fi incidentă prezumția de lucru judecat/autoritate de lucru judecat invocată de reclamant (revizuent în prezenta cauză).

Prin urmare, în speță, contrar susținerilor recurentului-revizuent, instanța de recurs a analizat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat și s-a apreciat că nu poate fi primită.

Însă, împrejurarea că instanța învestită cu al doilea litigiu nu a dat eficiență prezumției lucrului judecat, ce ar putea constitui, eventual, o greșeală de judecată, nu poate fi însă cenzurată pe calea revizuirii.

Soluția se impune pe considerentul că, dacă revizuirea ar fi admisibilă, ar însemna ca instanța sesizată cu cererea de revizuire să nu se limiteze doar la anularea celei din urmă hotărâri, ci să examineze și modul de rezolvare a excepției autorității de lucru judecat, ceea ce însă nu se poate realiza prin intermediul revizuirii.

O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații, privitoare la raționamente jurisdicționale sau soluții pretins eronate este exclusă, în raport cu dispozițiile procedurale incidente și cu principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

În consecință, nu intră în puterea de cenzură a instanței învestită cu judecarea cererii de revizuire întemeiată pe art. 509 pct. 8 C. proc. civ. modalitatea în care cea de-a doua instanță a valorificat puterea de lucru judecat a primei hotărâri, căci astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil în raport de caracterul definitiv al deciziei atacate.

Prin urmare, dacă în cel de-al doilea litigiu au fost analizate efectele lucrului judecat ale deciziei invocată ca fiind contrară, partea în cauză nu o mai poate reitera pe calea revizuirii, pentru că se opune principiul autorității lucrului judecat, care garantează respectarea principiului securității raporturilor juridice, ceea ce înseamnă că o asemenea cale de atac nu ar putea fi deturnată într-un apel deghizat, de natură a permite rejudecarea cauzei pentru simplul fapt că "există două puncte de vedere diferite asupra aceleiași chestiuni", constantă a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, afirmată de exemplu în Cauza Stanca Popescu împotriva României din 7 iulie 2009.

Pe de altă parte, în noua reglementare a C. proc. civ., în art. 430 alin. (2) se prevede că autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acestea se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această nouă prevedere legală nu permite însă ca o hotărâre judecătorească să fie revizuită pentru motivul că anumite considerente contravin dispozitivului unei hotărâri anterioare sau viceversa, dacă cele două hotărâri sunt date în procese diferite, între care nu există identitate de părți, obiect și de cauză.

O eventuală asemenea contrarietate ar putea fi invocată doar pe cale de apărare, prin prevalarea de dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. în cadrul celui de-al doilea proces, astfel cum este și cazul în speța de față, în al doilea proces fiind însă cercetate efectele lucrului anterior judecat.

În raport cu cele expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1511 din 20 martie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2019.

GGC - NN