ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3781/2021

Prin cererea înregistrată la data de 14.06.2019, sub dosar nr. x/2019, pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, intimații-pârâți A. și S.C. B. S.R.L. Sibiu au solicitat revizuirea Deciziei nr. 464/22.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că cererea se fundamentează pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8) și pct. 1) din C. proc. civ., că Decizia nr. 464/2019 a Curții de Apel Alba Iulia încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat față de sentința nr. 630/2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu, fiind potrivnică acesteia din urmă, întrucât problema "cazului bine justificat", cerință obligatorie în soluționarea cererii de suspendare a efectelor autorizației de construire nr. x/23.08.2018 emisă de Primarul Comunei Șelimbăr în beneficiul revizuenților, este abordată în mod potrivnic în cele două hotărâri judecătorești.

S-a arătat în cererea de revizuire că prin sentința nr. 630/CA/2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu a fost respinsă cererea de suspendare a efectelor autorizației de construire nr. x/23.08.2018, formulată de reclamanții intimați în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 820 din 4 septembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., a constatat nulă cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., formulată de revizuenții A. și S.C. B. S.R.L. Sibiu împotriva deciziei nr. 464/22.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018.

A respins, ca nefondată, cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., formulată de revizuenții A. și S.C. B. S.R.L. Sibiu împotriva aceleiași hotărâri. A obligat revizuenții să plătească intimaților C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., S.-Iulian, U., V., W. și X. suma de 1.300 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs revizuenții A. și S.C. B. S.R.L. Sibiu, cu invocarea motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., aplicarea greșită a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8), prin raportare la art. 513 alin. (4) indice 1 din C. proc. civ., au solicitat casarea deciziei cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. și, în conformitate cu prevederile art. 497 din C. proc. civ., trimiterea spre rejudecare în vederea soluționării pe fond a cererii de revizuire a Deciziei nr. 464 din 22 aprilie 2019, pronunțată în dosar nr. x/2018 al Curții de Apel Alba Iulia, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat față de Sentința definitivă nr. 630/CA/2018 a Tribunalului Sibiu

În motivarea recursului, au arătat că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. nu pot fi privite decât în strânsă legătură cu modificările pe care Legea nr. 310/2018 le-a adus dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ.. Astfel, în reglementarea anterioară a Legii nr. 134/2010, soluția pe care instanța de revizuire putea să o dea avea în vedere strict încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat, care putea fi constatat în momentul pronunțării hotărârii definitive. Prin urmare, termenul în care se putea face o cerere de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. (o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri) era în deplină corelare cu alin. (4) al art. 513, deoarece aspectele legate de identitatea de părți, obiect și cauză (efectul negativ al autorității de lucru judecat), puteau fi identificate la momentul pronunțării celei de-a doua hotărâri definitive, nefiind necesar să sa cunoască motivele (considerentele) care au stat la baza acesteia.

Prin modificările aduse alin. (4) al art. 513 din C. proc. civ., legiuitorul a făcut o distincție între încălcarea efectului negativ al autorității de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești, care atrage anularea ultimei hotărâri, și încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat care are drept consecință anularea ultimei hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Modificarea acestui text de lege era necesară prin raportare la prevederile art. 430 din C. proc. civ., Legea nr. 310/2018 nu a adaptat însă textul art. 511 alin. (1) pct. 8) la modificările aduse alin. (4) al art. 512, devenind, prin urmare, neclar, incert, incomplet și lipsind de orice eficiență juridică teza a doua a alin. (4) din art. 513, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018. Incontestabil, încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi cunoscută decât în momentul în care revizuentul ia cunoștință de conținutul motivării ultimei hotărâri, neavând posibilitatea să constate acest lucru la momentul pronunțării ultimei decizii. Aceasta ar însemna ca partea care ar putea sa invoce încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat să fie lipsită de acest drept procesual. Ar însemna ca aceasta să aibă această posibilitate doar în situația în care hotărârea atacabilă pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat cu revizuire a fost motivată înăuntrul termenului de o lună. Este cunoscut faptul că termenul de motivare al deciziei este de 30 zile, însă acesta este un termen de recomandare și greu de respectat, în raport de volumul de muncă și numărul de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecata. În plus, partea interesata nu ar putea să introducă o cerere de revizuire, intuind o încălcare a efectului pozitiv al unei autorități de lucru judecat, deoarece este obligată să-și motiveze cererea înăuntrul termenului de revizuire, sub sancțiunea nulității revizuirii în conformitate cu prevederile art. 511 alin. (4) din C. proc. civ.

Așa fiind, chiar în ipoteza motivării deciziei atacabile cu revizuire în cea de-a 30-a zi, partea interesată nu mai dispune de timp pentru a constata încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat și pentru a depune o cerere de revizuire motivată în termen de 30 zile.

În opinia instanței de fond, revizuenții nu au invocat motive temeinic justificate pentru întârzierea cu care au depus cererea de revizuire, reținere nefondată. Fiind vorba despre o încălcare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, aceasta nu putea fi constatata de revizuenți decât în momentul în care au luat cunoștință de conținutul hotărârii care a încălcat acest efect, întârzierea depunerii cererii fiind prin urmare justificată de întârzierea cu care a fost motivată hotărârea atacată.

Pe de altă parte, în opinia instanței de fond "insuficienta diligență" sau "lipsă de solicitudine" a personalului instanței din cauza căreia persoana interesata nu a putut intra în posesia hotărârii atacate în interiorul termenului de revizuire reprezintă situații neimputabile reglementării instituite de art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.. Cu alte cuvinte, în opinia instanței, indiferent că hotărârea a fost motivată sau nu înăuntrul termenului de 30 zile, partea interesată să formuleze cererea de revizuire era obligata să o declare și să o motiveze înăuntrul acestui termen. Din această perspectivă, în opinia instanței, nemotivarea hotărârii în termenul de 30 zile nu ar reprezenta un motiv de repunere în termen, de vreme ce s-a reținut că indiferent de data la care se motivează hotărârea atacată și de încălcarea efectului negativ/pozitiv al autorității de lucru judecat, cererea de revizuire trebuie depusă în termen de 30 zile de la pronunțarea ultimei hotărâri, acesta fiind un termen peremptoriu și absolut.

Această interpretare lipsită de orice flexibilitate a textului art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., lipsa oricărei distincții între efectul pozitiv și cel negativ al autorității de lucru judecat sub aspectul momentului la care acestea au putut fi constatate, anihilează efectul oricărei repuneri in termen. În ipoteza în care instanța ar fi reținut că nemotivarea de către instanța de judecată a ultimei hotărâri în termen de 30 zile ar fi putut reprezenta un motiv de "repunere în termen" ar fi trebui să accepte că, de principiu, pentru ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, termenul trebuie să curgă de la data la care partea interesată a luat cunoștință de motivarea acesteia, partea fiind împiedicată să formuleze cererea înaintea motivării ultimei hotărâri.

Or, au arătat recurenții, aceasta este chiar interpretarea pe care a solicitat să o dea prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8) pentru ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, ce nu poate fi constatată decât după motivarea ultimei hotărâri, astfel că sub acest aspect s-ar impune ca această chestiune de drept sa fie dezlegată de instanța supremă, deoarece, în cazul încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, partea interesată nu poate să cunoască această încălcare decât în momentul în care ia cunoștință de conținutul ultimei decizii, în caz contrar ea fiind pusă în imposibilitatea de a uza de aceasta cale procesuală.

S-ar impune, prin urmare, ca textul art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. privitor la momentul de la care se calculează termenul de 30 zile pentru depunerea cererii de revizuire să fie clarificat, în funcție de invocarea încălcării efectului negativ sau pozitiv al autorității de lucru judecat.

Corelarea prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8) cu prevederile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. se impune prin urmare și în raport de dispozițiile art. 6 CEDO, art. 20 din Constituție, art. 4 și art. 5 din C. proc. civ.:

În conformitate cu prevederile art. 6 CEDO, rap. la art. 20 din Constituție, revizuenții au dreptul la un proces echitabil, iar acest drept ar putea fi încălcat în ipoteza interpretării stricte a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., care au devenit incomplete, neconforme cu prevederile art. 513 alin. (4), astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, și în contradicție cu dreptul persoanei îndreptățite de a invoca încălcarea efectului pozitiv al unei hotărâri judecătorești și care în mod evident nu poate fi constatat decât după comunicarea ultimei hotărâri.

Pe de altă parte, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (3) raportat la art. 5 alin. (2) din C. proc. civ., în ipoteza unui text de lege neclar, incomplet (sau neadaptat ipotezei încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat), judecătorul va trebui sa aibă în vedere normele europene, principiile generale ale dreptului și cerințele echității, deoarece, în caz contrar, partea îndreptățită este lipsită de un drept procesual, ea fiind în imposibilitatea exercitării lui, în condițiile literei legii.

Prin cerere depusă la dosar, recurenții au precizat că mențin cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se rezolve chestiunea de drept legată de termenul în care se poate introduce o cerere de revizuire formulată în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a primei hotărâri judecătorești.

Primarul Comunei Șelimbăr a depus întâmpinare întâmpinare prin care a arătat că este de acord cu cererea de recurs formulată de către revizuenți, în sensul admiterii recursului, casării deciziei recurate cu privire la cererea de revizuire întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. și trimiterii spre rejudecare, în temeiul art. 497 C. proc. civ., în vederea soluționării pe fond a cererii de revizuire a Deciziei nr. 464/2019 a Curții de Apel Alba Iulia, pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat față de sentința nr. 630/2018 a Tribunalului Sibiu.

Cu privire la pronunțarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept legată de termenul în care se poate introduce o cerere de revizuire, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., a arătat că nu se opune cererii formulate de revizuenți.

Intimații C., D., E., F., G., H., I. J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., S. Iulian, U., V., W. și X. au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea de înaintare a unei solicitări în vederea pronunțării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept legată de termenul în care se poate introduce o cerere de revizuire în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a primei hotărâri, formulată de recurenții revizuenți, au solicitat respingerea acestei cereri, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru cererea recurenților, întrucât soluționarea pe fond a cauzei pendinte nu depinde de rezolvarea chestiunii de drept invocate și nu este necesară lămurirea chestiunii pusă în discuție de recurenți, iar norma legală este clară, lipsită de echivoc și nu necesită dezlegare de drept.

Înalta Curte reține că prin decizia recurată a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de recurenții revizuenți împotriva Deciziei nr. 464/22.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018.

Cererea de revizuire a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Instanța de fond a constatat tardivitatea cererii de revizuire raportat la dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., care prevăd că "(1) Termenul de revizuire este de o lună și se va socoti: 8. în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri".

Cererea formulată de revizuenți de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Revizuenții solicită să fie clarificate, în funcție de invocarea încălcării efectului negativ sau pozitiv al autorității de lucru judecat, dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de 30 zile pentru depunerea cererii de revizuire, susținând că ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi constatată decât după motivarea ultimei hotărâri, că partea interesată nu poate să cunoască această încălcare decât în momentul în care ia cunoștință de conținutul ultimei decizii, în caz contrar ea fiind pusă în imposibilitatea de a uza de această cale procesuală.

Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Rezultă din aceste dispoziții următoarele condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

Prima condiție este îndeplinită, întrucât prezenta cauza este în curs de judecată, în ultimă instanță, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, legal învestită să soluționeze recursul formulate împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel asupra cererii de revizuire formulate de revizuenți în temeiul dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Cea de a doua condiție nu este îndeplinită, însă, întrucât soluționarea recursului formulat de reclamanți nu depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

Revizuenții solicită să fie clarificate, în funcție de invocarea încălcării efectului negativ sau pozitiv al autorității de lucru judecat, dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., în ceea ce privește momentul de la care se calculează termenul de 30 zile pentru depunerea cererii de revizuire, susținând că ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat nu poate fi constatată decât în momentul în care partea interesată ia cunoștință de conținutul ultimei decizii, în caz contrar ea fiind pusă în imposibilitatea de a uza de această cale procesuală.

Autoritatea de lucru judecat, ca efect al hotărârii judecătorești, este reglementată de dispozițiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea judecătorească care soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, în baza căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, caz în care nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție între aceleași părți o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, astfel încât dezlegarea jurisdicțională precedentă să nu poată fi contrazisă, este prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că "Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Dispozițiile Codului de procedură incidente în cauză prevăd, ca motiv de revizuire, că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Din coroborarea acestor dispoziții cu cele ale art. 513 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre", care prevăd soluția prin care instanța de revizuire sancționează încălcarea autorității de lucru judecat, rezultă că este avut în vedere exclusiv efectul negativ al lucrului judecat, nu și efectul pozitiv, întrucât, în situația în care printr-o a doua hotărâre se încalcă autoritatea de lucru judecat a unei prime hotărâri, cea de a doua hotărâre se anulează.

Aceste dispoziții au în vedere faptul că în situația încălcării efectului negativ al autorității de lucru judecat este exclusă posibilitatea instanței de revizuire de a evalua hotărârea judecătorească contestată, unica soluție posibilă fiind anularea acesteia. În situația încălcării efectului pozitiv, însă, nu este suficientă anularea celei de a doua hotărâri, întrucât prin aceasta situație a fost soluționată o cerere de chemare în judecată distinctă care nu poate rămâne nesoluționată, fiind necesară rezolvarea raportului juridic litigios.

Deși dispozițiile art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, în sensul că "Dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre și, după caz, va trimite cauza spre rejudecare atunci când s-a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat", fiind prevăzută astfel de legiuitor soluția pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză.

Legea nr. 310/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1074 din 18 decembrie 2018, și a intrat în vigoare la data de 21 decembrie 2018.

Potrivit dispozițiilor art. 24 din C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", art. 25 alin. (1) precizează că "Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", iar art. 27 subliniază că "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Legiuitorul a prevăzut, astfel, spre deosebire de vechea reglementare, că legea de procedură nouă se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., spre deosebire de vechea reglementare procesual civilă (C. proc. civ. din 1865), potrivit căreia legea nouă se aplica, de la data intrării ei în vigoare, și proceselor începute sub legea veche.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată soluționată în cadrul dosarului nr. x/2018, în care s-a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită, a fost formulată la data de 18.10.2018, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nu sunt incidente în cauză dispozițiile C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 310/2018.

Pe cale de consecință, față de împrejurarea că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. care prevăd formularea cererii de revizuire pentru încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, soluționarea recursului formulat de reclamanți nu depinde de problema de drept a cărei lămurire se solicită, privind momentul de la care se calculează termenul de 30 zile pentru depunerea cererii de revizuire în ipoteza încălcării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat.

Pentru aceste motive, cererea de sesizare va fi respinsă ca inadmisibilă, nefiind întrunită, în conformitate cu dispozițiile art. 519 din C. proc. civ., condiția ca soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită.

În ceea ce privește recursul formulat de revizuenți, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", este nefondat.

Recurenții revizuenți au solicitat revizuirea Deciziei nr. 464/22.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocând faptul că decizia nr. 464/22.04.2019 a Curții de Apel Alba Iulia încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a Sentinței definitive nr. 630/2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu.

În conformitate cu dispozițiile art. 248 din C. proc. civ., instanța de fond a examinat cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire, raportat la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., potrivit cărora termenul de revizuire de o lună curge, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8), de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Având în vedere aceste dispoziții, cum ultima hotărâre este Decizia nr. 464/22.04.2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2018, definitivă de la data pronunțării, 22.04.2019, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 5, coroborat cu alin. (2) teza finală din C. proc. civ., care prevăd că sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii, la data pronunțării, în mod corect instanța de fond a constatat că termenul de exercitare a revizuirii, de o lună, se socotește de la data pronunțării deciziei, 22.04.2019, astfel că cererea de revizuire a fost depusă, la data de 14.06.2019, cu depășirea termenului de o lună care s-a împlinit la data de 22.05.2019, potrivit modului de calcul stabilit de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

S-a menționat de instanța de revizuire și faptul că nu a fost solicitată repunerea în termenul de formulare a căii de atac de către revizuenți, prin invocarea de motive temeinic justificate. În acest sens, dispozițiile art. 186 prevăd că "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen".

Cum termenul de exercitare a revizuirii este un termen legal, peremptoriu și absolut, neexercitarea în termenul legal prevăzut de lege atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita calea de atac menționată, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care prevede că atunci "(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Motivele de recurs privind interpretarea prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ. în strânsă legătură cu modificările pe care Legea nr. 310/2018 le-a adus dispozițiilor art. 513 alin. (4) din C. proc. civ. sunt nefondate, pentru motivele anterior prezentate, referitoare la faptul că, în conformitate cu prevederile art. 24 și 27 din C. proc. civ., legea de procedură nouă se aplică numai proceselor începute după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., în prezenta cauză nefiind incidente dispozițiile C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 318/2018.

Și celelalte motive de recurs sunt nefondate. Revizuirea este o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă extraordinară și de retractare, admisibilă numai pentru motivele expres reglementate de dispozițiile legale, formulată împotriva unei hotărâri definitive, care beneficiază de autoritate de lucru judecat. Normele care guvernează regimul căilor extraordinare de atac sunt supuse unei interpretări și aplicări restrictive, având în vedere chiar principiul securității juridice, care presupune inclusiv respectarea stabilității situațiilor juridice și a raporturilor juridice consfințite prin hotărâri judecătorești, general consacrat și recunoscut atât de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților (Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003), în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu a procedat astfel în scopul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21 din Constituție (Decizia nr. 251 din 9 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006). Accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului.

Pentru aceste motive, sentința recurată, prin care a fost respinsă ca tardivă cererea de revizuire formulată de revizuenți, este legală, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8) și art. 511 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 519 din C. proc. civ., va fi respinsă cererea formulată de revizuenți de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ca inadmisibilă, și, nefiind incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, la cererea intimaților C., D., E., F., G., H., I. J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., S. Iulian, U., V., W. și X., Înalta Curte va obliga recurenții revizuenți la plata sumei de 2.300 RON cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform înscrisului depus la dosar.