ÎCCJ, decizie (scj.ro #181076)

Conflict negativ de competență. Acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991. Competența materială procesuală de soluționare a cauzei în calea de atac a recursului

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competența instanțelor judecătorești. Incidente procedurale privitoare la competența instanței

Index alfabetic: conflict negativ de competență

acțiune în desființare construcție

autorizație de construire

litigiu cu caracter civil

competență materială procesuală

competență de ordine publică

C. proc. civ., art. 133 pct. 2, art. 135

Legea nr. 50/1991, art. 28, art. 29, art. 32, art. 35 alin. (3)

Legea 554/2004, art. 25 alin. (3)

O.G. nr. 2/2001, art. 35 alin. (2)

În cazul în care natura juridică a cauzei a fost stabilită în mod definitiv atât de prima instanță cu ocazia verificării competenței, cât și de instanța de apel, competența de soluționare a cauzei se păstrează în mod corespunzător și în căile de atac, fiind contrar logicii juridice a permite crearea unui conflict de competență în diferitele grade de jurisdicție pe care le parcurge un proces.

Astfel, în cazul în care acțiunea având ca obiect desființarea unei construcții realizate fără autorizație, întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, a fost soluționată ca o acțiune civilă, competența materială procesuală de soluționare a recursului declarat împotriva deciziei pronunțate în apel de tribunal revine secției corespunzătoare a curții de apel.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1466 din 10 iunie 2021

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 21 iunie 2019, sub dosar nr. x/176/2019, reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâta A. SRL - prin administrator B., a solicitat instanței:

- să fie obligată pârâta să desființeze construcțiile, executate fără autorizație de construire, în mod nelegal, identificate prin procesul verbal nr. 07/31.03.2015, edificate pe imobilul situat administrativ în Alba Iulia, str. X, jud. Alba;

- în cazul refuzului pârâtei, să fie îndreptățit reclamantul să demoleze construcțiile executate în mod nelegal, pe cheltuiala pârâtei; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2538/2019 din 23 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă.

A fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia.

Prin decizia  nr. 307/A/2020 din 11 iunie 2020 pronunțată de Secția a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal și de insolvență a Tribunalului Alba a fost admis apelul declarat de reclamantul Primarul Municipiului Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 2538/2019 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/176/2019, pe care a anulat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

A fost respins apelul incident declarat de pârâta A. SRL împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs pârâta A. SRL.

Prin încheierea nr. 113/2020 din 23 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de  Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale a instanței, invocată din oficiu și, în consecință, a fost declinată competența de soluționare a cererii de recurs formulată de pârâta A. SRL împotriva deciziei civile nr. 307/A/2020 pronunțată de Tribunalul Alba, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ,  fiscal și de insolvență, în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă, instanța reținând că natura juridică a litigiului a fost definitiv stabilită ca fiind o acțiune civilă.

Cauza a  fost  înregistrată pe  rolul  Curții de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă la 9 decembrie 2020.

Prin decizia nr. 149/2021 din 23 martie 2021, Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a  civilă a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că din fișa dosarului rezultă că materia juridică a litigiului este cea a contenciosului administrativ, cauza fiind repartizată unui complet de apel ce judecă în această materie, temeiul acțiunii fiind acela al îndeplinirii obligației de demolare a construcțiilor, în conformitate cu  procesul-verbal de contravenție.

Prin urmare, competența de judecată a căilor de atac revine instanței de contencios administrativ, în speță secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competență între Curtea de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă și Curtea de Apel Alba Iulia, Secția contencios administrativ fiscal s-a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 27 mai 2021, pentru soluționarea conflictului de competență.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între instanțele care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, a pronunțat regulatorul de competență, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă.

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

Din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii formulate, Înalta Curte constată că prezenta cauză a fost soluționată ca o acțiune civilă, pornind de la obiectul litigiului ce viza obligarea pârâtei să desființeze construcțiile realizate fără autorizație, acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 32 din Legea nr. 50/1991, natura juridică a cauzei fiind stabilită în mod definitiv atât de instanța de fond cu ocazia verificării competenței, cât și de instanța de apel.

În acest context, se rețin considerentele deciziei nr. 18/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit, cu privire la competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate, că se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările și completările ulterioare. Această competență se păstrează în mod corespunzător și în căile de atac.

Prin urmare, odată ce s-a stabilit o competență de soluționare a cauzei în primă instanță, este evident că această competență se păstrează în mod corespunzător și în căile de atac, fiind contrar logicii juridice a permite crearea unui conflict de competență în diferitele grade de jurisdicție pe care le parcurge un proces, având în vedere că în cauză este vorba de o competență de ordine publică.

Or, nici un principiu de drept nu permite o interpretare în sensul că o competență de ordină publică poate fi diferită în calea de atac, față de cea statuată în mod definitiv în fața primei instanțe.

Tot în același context, se reține că, prin Decizia nr. 17/2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor legale privind calea de atac în materia contenciosului administrativ a statuat că împotriva hotărârilor pronunțate în această materie poate fi exercitată numai calea de atac a recursului, cu excepția cazului prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Așadar, calea de atac a apelului nu este specifică contenciosului administrativ general, cu o singură excepție (art. 25 alin. 3 din Legea 554/2004), astfel că instanța de contencios administrativ nu are competența de soluționare a recursului declarat împotriva hotărârilor pronunțate în apel.

Înalta Curte reține, totodată, că Legea nr. 50/1991 reglementează doar sancțiunile contravenționale ce pot fi aplicate, precum și măsurile complementare ce pot fi dispuse, făcând trimitere în ce privește procedura de contestare a sancțiunii contravenționale la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 (art. 35 alin. 2 din lege).

Reglementând astfel procedura de contestare a procesului verbal de contravenție, legiuitorul a înțeles să excludă din această procedură măsurile complementare reglementate de art. 28  și 29 din Legea nr. 50/1991, una dintre ele fiind cea de desființare a construcției, așa cum se solicită în cauza de față (art. 35 alin. 3 din Legea nr. 50/1991).

În consecință, nu se poate reține o competență a instanței de contencios administrativ în acțiunea vizând desființarea construcției, nefiind reglementată prin dispoziții legale o asemenea competență specializată.

Concluzia ce se impune este acea că litigiul are o natură pur civilă, astfel cum au statuat și instanțele inferioare de fond și apel.

Așa fiind, în raport de considerentele expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. 4 C. proc. civ., Înalta Curte a reținut că natura juridică a litigiului a fost definitiv stabilită ca fiind o acțiune civilă astfel că, pentru soluționarea recursului declarat de pârâta A. SRL împotriva deciziei pronunțate în apel de Tribunalul Alba, Secția a II-a civilă și de contencios administrativ, fiscal și de insolvență, competența materială procesuală aparține Curții de Apel Alba Iulia, Secția a II-a civilă.