ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.11.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5988/2020

HOTĂRÂRE
12.11.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5988/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1952/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2014 a fost admis recursul formulat de către Municipiul Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu, împotriva sentinței nr. 1017/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal insolvență în dosar nr. x/2014, pe care a casat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamanta A. în numele și pentru: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., III., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., L., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., în contradictoriu cu pârâții Municipiul Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea reclamanților de acordare a cheltuielilor de judecată și menținute celelalte dispoziții; a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta A..

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire revizuienta A. în numele și pentru reclamanți și pentru intervenienți în dosarul premenționat, solicitând ca după acvirarea dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Sibiu, să se dispună admiterea în principiu a cererii de revizuire și rejudecând, schimbarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii recursului promovat de pârâte și admiterea recursului reclamantei.

Prin decizia civilă nr. 4196/2018 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a respins revizuirea formulată de A. în numele și pentru reclamanții precum și în numele și pentru intervenienții în dosarul premenționat, împotriva deciziei nr. 1952/2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2014.

Împotriva deciziei civile nr. 4196/2018 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs revizuenta A. ca mandatară a reclamanților și intervenienților, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de revizuire.

Recurenta invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 7 C. proc. civ., susținând că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura cauzei.

Se precizează că prima instanță a respins cererea de revizuire formulată pe considerentul că nu sunt întrunite în cauză exigențele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect și cauză.

În opinia recurentei, aceste considerente ale primei instanțe sunt străine de natura cauzei, având în vedere că toate cele trei litigii având ca obiect anularea de acte și operațiuni administrative sau obligarea la întocmirea unor operațiuni administrative, emiterea sau respectarea unor acte administrative, toate legate de modificarea faptică a circulației în perimetrul DDDD., Aleea Mihai Eminescu, Școala de înot, Lomonosov, Calea x, EEEE., Rahovei, Calea x, FFFF., Șiretului, str. x, Aleea x, Avrig, Argeșului, din Municipiul Sibiu.

În acest profil, cauza tuturor celor trei litigii este comună iar obiectul acestora subsecvent determinat, circumscriindu-se criticilor de nelegalitate a instituirii regimului de circulație (lipsa HCL de instituire, lipsa studiului de impact al modificării traficului, încadrarea străzilor din perimetrul afectat în categorii legale de folosință, depășirea volumului legal de trafic admis funcție de categoria legală de folosință, formarea de trasee nelegale între zonele funcționale și de locuit precum și între acestea și exteriorul orașului).

În continuare au fost reluate susținerile din cererea de revizuire privind încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, susținându-se că așa cum este decelabil de orice observator obiectiv, în situația juridică dedusă judecății sunt întrunite exigențele art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar maniera adoptată de Curtea de apel în revizuire echivalează cu o denegare de dreptate, fiind întrunite exigențele prev. de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Intimații Municipiul Sibiu și Consiliul Local al Municipiului Sibiu au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Au invocat excepția nulității parțiale a recursului.

Intimații susțin că admisibilitatea revizuirii unei hotărâri judecătorești definitive nu poate fi reținută fără o triplă identitate, de părți, obiect și cauză, și a fără a fi avut în vedere că hotărârile potrivnice sunt acelea care cuprind măsuri contradictorii sau care nu pot fi duse la îndeplinire, ale căror dispozitive nu se pot aplica concomitent, aspecte ce nu subzistă în cauza prezentă.

Restul motivelor invocate exced încadrării în conținutul motivării cererii de revizuire în raport cu prevederile alin. (3) al art. 513 C. proc. civ., ce reglementează procedura de judecată a acesteia sub aspectul dezbaterilor, care sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și faptelor pe care se întemeiază în viziunea revizuentului.

Astfel, dat fiind faptul că ne aflăm în cadrul unei cai de atac extraordinară, ce poate fi exercitată pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege, în cadrul dezbaterilor nu se poate relua întreaga judecată.

Intimații au susținut că, raportat la motivele de recurs invocate, si anume, art. 488 alin. (1), pct. 6-7, apare ca fiind evident caracterul nefondat al motivului corespondent pct. 7 - când hotărârea încalcă autoritatea de lucru judecat, în condițiile în care hotărârea a cărei anulare se solicită trebuie să îndeplinească această condiție, și nu hotărârea ce face obiectul revizuirii, așa cum pretinde recurenta - revizuentă. Cu privire la acest motiv intimații au înțeles să invoce excepția nulității parțiale a cererii de recurs în temeiul art. 489 C. proc. civ., având în vedere că acest motiv (art. 488. alin. (1), pct. 7) nu are corespondentă o motivare care să se regăsească în cererea formulată.

În ceea ce privește motivul de casare existent la pct. 6 - când hotărârea nu cuprinde motivele care se întemeiază sau cuprinde când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, consideră, de asemenea, că este nefondat.

Deși în cuprinsul memoriului de recurs au fost invocate prevederile art. 488 alin. (6) și (7) C. proc. civ., Înalta Curte observă, din argumentele invocate că, în realitate recurenta a criticat hotărârea instanței de fond doar din perspectiva incidenței art. 488 pct. 1 alin. (6) C. proc. civ., respectiv când hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, punctul 7 fiind invocat fără o justificare faptică.

Astfel, recurenta a dorit să sublinieze că hotărârile a căror contrarietate a invocat-o în cadrul cererii de revizuire încalcă efectul pozitiv al lucrului judecat, însă această argumentare nu poate atrage incidența, în prezentul recurs, a motivului de casare statuat în art. 488 alin. (1) pct. 7, respectiv încălcarea autorității de lucru judecat, întrucât nu s-a invocat această încălcare din perspectiva hotărârii atacate, ci doar ca motiv inițial de revizuire.

Așadar, argumentele recurentei vor fi cercetate prin prisma încălcării art. 488 alin. (1) pct. 6, respectiv existența unor motive străine de natura cauzei, așa cum a invocat recurenta, dar și prin prisma art. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când prin hotărârea recurată au fost aplicate sau interpretate greșit normele de drept material, instanța de control judiciar apreciind că unele critici invocate pot fi încadrate în acest motiv special de casare.

În esență, recurenta apreciază că, în mod greșit prima instanță a reținut că hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect și cauză, acestea având în realitate aceeași cauză și un obiect subsidiar, fiind pronunțate în legătură cu instituirea regimului de circulație (lipsa HCL de instituire, lipsa studiului de impact al modificării traficului, încadrarea străzilor din perimetrul afectat în categorii legale de folosință, depășirea volumului legal de trafic admis funcție de categoria legală de folosință, formarea de trasee nelegale între zonele funcționale și de locuit precum și între acestea și exteriorul orașului).

Pornind analiza de la reglementarea ce face obiectul prezentei cereri de revizuire și anume contrarietatea de hotărâri în accepțiunea efectelor pe care legiuitorul le-a instituit prin art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Art. 509 alin. (1) pct. 8 a fost introdus prin Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.:

"Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Prin instanță a reținut justificat că aceste condiții prevăzute de textul legal arătat nu sunt îndeplinite în speță întrucât, hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini diferite ca obiect și cauză, nefiind în situația nesocotirii autorității de lucru judecat a primei hotărâri, în condițiile în care hotărârile pretins a fi potrivnice nu au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces.

Se observă că hotărârea atacată a fost legal și pertinent motivată, instanța răspunzând argumentelor invocate de părți și expunând raționamentul logic care a condus către soluția adoptată.

Recurenta reclamantă a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat, ceea ce presupune ca ceea ce s-a tranșat definitiv în cadrul unui litigiu să nu poată fi contrazis în cadrul unui alt proces.

Însă, condițiile de admisibilitate ale unei căi extraordinare de atac sunt strict prevăzute de lege și nu pot fi extinse prin analogie, nefiind permisă o interpretare extinctivă a unor norme cu caracter derogatoriu și pentru care legiuitorul a statuat cerințe speciale de incidență.

Din lecturarea cererii de revizuire formulată în fața instanței de fond, se constată că partea nu a invocat încălcarea autorității de lucru judecat din perspectiva efectului pozitiv al acestei instituții, astfel că nu se poate imputa primei instanțe că nu a efectuat o analiză pe această apărare specifică.

Mai mult, dată fiind procedura aplicabilă în prezenta cauză și soluțiile ce pot fi pronunțate, este evident că prima instanță nu a soluționat cererea de revizuire cu încălcarea prevederilor art. 509 și urm. C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii ca fiind legală.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. ca mandatară a reclamanților și intervenienților: B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., III., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., L., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., UUUU., VVVV., WWWW., XXXX. împotriva deciziei nr. 4196/2018 din 15 noiembrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 313/2021
RON către A.., cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe, Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin încheierea din 27.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013
ÎCCJ 2020-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3125/2020
Sibiu, ca nefondată. 3. Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L. indicând ca temei în drept al cererii dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. 4. Hotărârea instanței de r
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4986/2018
declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 397/22.09.2015 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă; în consecință, hotărârea atacată a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Sibiu. Do
ÎCCJ 2018-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1021/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civi
ÎCCJ 2020-06-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2806/2020
Ședința publică din data de 24 iunie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, s
Sursă