ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4986/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1070/C din 31.10.2013, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata excepției de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 și a excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantului, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/7.09.2004 de B.N.P. A., încheiat între S.C.A. B. și S.C. C. S.R.L., în ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1.720 mp, înscris în C.F. nr. x Sibiu, a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, în ceea ce privește intabularea dreptului de folosință asupra terenului în favoarea pârâtei, a dispus radierea acestei înscrieri din cartea funciară și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 596.858,49 RON, din care 549.572,80 RON reprezintă folos de tras (nerealizat) și 47.285,69 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate prin raportare la dobânda B.N.R., pentru perioada martie 2010 - martie 2013, precum și la plata în continuare a folosinței terenului, conform hotărârii nr. 417/2010 a Consiliului Local Sibiu.

Împotriva acestei sentințe, S.C. C. S.R.L. a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 397/22.09.2015 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă; în consecință, hotărârea atacată a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Sibiu.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013**.

În rejudecare, Municipiul Sibiu, prin Primar, a depus la data de 01.03.2016 o cerere de modificare a acțiunii, arătând că înțelege să modifice cadrul procesual stabilit prin acțiunea introductivă, în sensul că solicită ca judecata să aibă loc în contradictoriu și cu B..

Prin sentința nr. 953/10.11.2016, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata excepției de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 și a excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantului, a respins acțiunea modificată și a obligat reclamantul la plata sumei de 1.500 RON către S.C. C. S.R.L. și a sumei de 2.500 de RON către B.., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 27.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, constatând că asupra S.C. C. S.R.L. s-a deschis procedura generală a insolvenței, a suspendat, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata apelului.

Împotriva încheierii sus-menționate, recurentul-reclamant Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, instanței de apel.

În motivare, a prezentat evoluția litigiului în etapele procesuale anterioare și a susținut că măsura suspendării este netemeinică și nelegală.

În acest sens, a arătat că, în speță, acțiunea este una în constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C.A. B. și S.C. C. S.R.L. și a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, iar nu în realizarea creanțelor asupra averii debitorului, în accepțiunea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Astfel, a evocat dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului" și a subliniat că din simpla analiză a modificării de acțiune înregistrată la prima instanță rezultă că a formulat mai multe capete de cerere, printre care unele vizând constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare și a încheierii de intabulare menționate anterior; aceste capete de cerere nu se încadrează în dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014.

În continuare, a arătat că instanța de apel a ignorat faptul că, în speță, sunt incidente dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014, conform cărora nu sunt supuse suspendării de drept căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui creditor începute înaintea deschiderii procedurii.

În acest context, a arătat că, potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ., intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul declarat de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.

Or, prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. C. S.R.L. a invocat excepțiile lipsei de interes a apelantului și lipsei calității procesuale pasive, tinzând astfel la modificarea hotărârii atacate.

În opinia recurentului, întâmpinarea astfel formulată trebuie calificată drept un apel incident și, având în vedere că Legea nr. 85/2014 nu distinge între calea de atac principală și cea incidentala, excepția prevăzută la art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 vizează inclusiv întâmpinarea intimatei-pârâte.

Recursul a fost depus la Curtea de Apel Alba Iulia la 14.09.2017.

La data de 28.11.2017, C. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Analizând recursul, în cadrul controlului de legalitate, prin prisma motivelor invocate și a apărărilor formulate Înalta Curte, cu majoritate, reține următoarele:

Unul dintre efectele juridice ale deschiderii procedurii insolvenței, reglementat prin art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, privește suspendarea tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită demarate pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Astfel, în condițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 "de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor".

Din analiza logico-gramaticală a dispozițiilor legale mai sus enunțate rezultă că intră sub incidența efectului suspensiv, generat de declanșarea procedurii insolvenței, doar acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului și că, nu sunt incluse în câmpul de aplicare al acestor dispoziții legale, acțiunile judiciare care au alt obiect decât cel care privește realizarea creanțelor asupra averii debitorului.

Raportând aceste considerații la situația din cauza dedusă judecății, se constată că recurentul-reclamant a învestit instanța cu două capete de cerere principale și un capăt de cerere accesoriu, detaliat în mai multe variante.

Mai exact, recurentul-reclamant Municipiul Sibiu a solicitat:

- să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SCA B. și S.C. C. S.R.L., contract autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP A., numai în ceea ce privește transmiterea dreptului de folosința asupra terenului in suprafața de 1720 mp înscris în CF x Sibiu nr. top x;

- să se constate nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004 din CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu), în ceea ce privește intabularea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp având nr. top x în favoarea pârâtei și, pe cale de consecință, să se dispună radierea acestei înscrieri din CF;

- să fie obligată pârâta, în principal (în situația în care instanța apreciază caracterul imprescriptibil al creanței) la plata sumei de 1.251.240,26 RON debit principal și 348.811,45 RON majorări calculate conform dobânzii de refinanțare BNR pentru perioada 01.01.2004 -31.12.2012, în total suma de 1.594.051,71 RON, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fără drept și fără titlu a terenului, de către pârâtă, teren proprietatea privată a Municipiului Sibiu, în suprafață de 1720 mp, înscris în CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x;

- într-un prim subsidiar (în situația în care instanța apreciază natura fiscală a creanței), să fie obligată pârâta la plata sumei de 961.459,23 RON, din care: 833.144,66 RON debit principal și 128.314,57 RON majorări calculate conform dobânzii de refinanțare BNR pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2012, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fără drept și fără titlu a terenului de către pârâtă.

- într-un al doilea subsidiar (în situația în care instanța apreciază natura nefiscala a creanței) să fie obligată pârâta la plata sumei de 596.858,49 RON din care: 549.572,80 RON debit principal și 47.285,69 RON majorări de întârziere calculate conform dobânzii de refinanțare BNR, pentru perioada martie 2010 - martie 2013, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fără drept și fără titlu a terenului de către pârâtă, teren-proprietatea privată a Municipiului Sibiu în suprafață de 1720 mp, înscris în CF x Sibiu nr. top x; să fie obligată pârâta la plata în continuare a folosinței terenului proprietatea privată a Municipiului Sibiu în suprafață de 1720 mp înscris în CF x Sibiu, nr. top x conform tarifelor aprobate prin HCL nr. 417/2010, adică a sumei de 8,06 RON/mp/luna, respectiv 13863,2 RON/luna (8,06 RON/mp/luna X 1720 mp).

Primele două capete de cerere, în constatare nulitate absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP A., numai în ceea ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp înscris în CF x Sibiu nr. top x și în constatare nulitate absolută parțială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004 din CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu), în ceea ce privește intabularea dreptului de folosința asupra terenului în suprafață de 1720 mp, sunt capete de cerere principale.

Capătul de cerere având ca obiect contravaloarea lipsei de folosință este unul accesoriu, a cărui soluționare depinde de soluția care va fi dată cererilor principale, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (4) C. proc. civ. Doar acest capăt de cerere accesoriu are ca obiect realizarea unei creanțe asupra averii debitoarei C. S.R.L.

Nașterea dreptului subiectiv civil pentru realizarea creanței, constând în contravaloarea lipsei de folosință a terenului, este condiționată de soluționarea capetelor de cerere principale în constatare nulitate, în sensul admiterii acestora. Numai în această situație, recurentul-reclamant devine titularul unui drept subiectiv civil, care poate fi valorificat în cadrul procedurii insolvenței.

În contextul în care cererea recurentului-reclamant este soluționată în primă instanță, în sensul respingerii acțiunii în totalitate, se impune concluzia că, pentru recurentul-reclamant, nu s-a născut vreun drept de creanță, care să poată fi valorificat în cadrul procedurii insolvenței. Aceasta, întrucât, nașterea acestui drept este în strânsă legătură cu admiterea acțiunii în constatare nulitate, fiind consecința juridică a aplicării sancțiunii nulității, sub aspectul efectelor pe care le produce această sancțiune, în temeiul principiilor retroactivității nulității și al restabilirii situației anterioare.

Suspendarea judecării cauzei afectează dreptul de acces liber la justiție prevăzut de art. 21 alin. (1) din Constituție, deoarece soluționarea acțiunii principale în nulitate absolută nu intră în sfera de aplicare a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nefiind o acțiune în realizarea creanței, care să fie soluționată în cadrul procedurii insolvenței.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 relative la suspendarea de drept nu sunt incidente în cauză, în privința cererii principale.

În raport de aceste considerente, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. cu referire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care a atras măsura suspendării judecății apelului, câtă vreme cererea principală are ca obiect o acțiune în constatare nulitate absolută parțială, care nu se poate identifica cu o acțiune în realizarea creanței asupra averii debitoarei în insolvență.

Nu este întemeiat al doilea motiv de recurs referitor la aplicarea prevederilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, întrucât apărările formulate de intimata-pârâtă, prin intermediul întâmpinării, nu permit calificarea întâmpinării ca fiind un apel incident.

Reținând că motivul de recurs care a fost găsit întemeiat este suficient pentru admiterea recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu majoritate în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, cu consecința casării încheierii recurate și a trimiterii cauzei pentru continuarea judecății instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate,

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Sibiu, prin Primar, împotriva încheierii din data de 27.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Casează încheierea atacată și trimite cauza aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2018.

Cu opinia separată a Domnului judecător D., în sensul respingerii ca nefondat a recursului.

În dezacord cu ceilalți membri ai completului, apreciez că recursul ar fi trebuit să fie respins ca nefondat.

Prealabil expunerii argumentelor care au fundamentat această opinie, este util de precizat că divergența părerilor nu poartă și asupra ultimei critici expuse de recurent, potrivit căreia în apel întâmpinarea sa trebuia să fi fost calificată ca un apel incident; sunt, așadar, de acord cu înlăturarea acestei susțineri, în considerarea motivării prezentate în decizia adoptată cu majoritatea voturilor.

Autorul căii de atac a afirmat în memoriul de recurs că cererea de chemare în judecată a cuprins două capete de cerere: primul, în constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.09.2004 de B.N.P. A., numai în ceea ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1.720 m.p., înscris în C.F. x Sibiu și cel de-al doilea, în constatarea nulității absolute parțiale a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, în ceea ce privește intabularea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1.720 m.p., înscris în C.F. x Sibiu, în favoarea pârâtei S.C. C. S.R.L. (aflată în prezent în procedura insolvenței), așa încât măsura adoptată de instanța de prim control judiciar, aceea a suspendării judecății apelului, fondată în drept pe dispozițiile art. 75 din Legea nr. 85/2014, nu ar fi fost una legală, deoarece, în aplicarea textului legal evocat mai sus, nu sunt supuse suspendării decât acțiunile în realizarea creanțelor asupra averii debitorului, nu și alte categorii de acțiuni îndreptate împotriva acestuia din urmă.

Recurentul nu a arătat însă, în memoriul de recurs, că cererea de chemare în judecată a avut, în plus față de cele două capete de cerere, și un al treilea, prin care a solicitat, în principal, obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. să-i plătească suma de 1.251.240,26 RON (dacă se va reține imprescriptibilitatea creanței), cu titlu de folos nerealizat, ca urmare a neîncasării veniturilor din cauza folosirii gratuite de către pârâtă, fără drept, a terenului în suprafață de 1.720 m.p., înscris în C.F. x Sibiu, la care se adaugă majorări de întârziere. În subsidiar, dacă va fi reținută natura fiscală a creanței, a solicitat ca pârâta să fie obligată să-i plătească suma de 961.459,23 RON, iar dacă se va aprecia că debitul are natură nefiscală, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 596.858,49 RON. Aceste din urmă sume au fost pretinse cu același titlu ca cele solicitate în principal, diferența rezultând din perioada mai redusă de timp pentru care accesoriile au fost calculate.

Aspectul notat mai sus a fost observat și de ceilalți membri ai completului, care, subliniind natura accesorie a celui de-al treilea petit, au apreciat că incidența art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 poate fi, într-o atare situație, refuzată.

Or, potrivit textului de lege amintit, "de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor."

Această dispoziție legală imperativă reflectă caracterul colectiv și concursual al procedurii de insolvență; creditorilor le este interzis nu numai să inițieze noi acțiuni judiciare ori extrajudiciare, pentru a-și realiza creanțele asupra averii debitorului, nu numai să pornească în mod individual vreo formă a executării silite, ci și să le mai continue, dacă erau deja începute, cu toții fiind chemați să-și valorifice drepturile de creanță în cadrul procedurii, respectând etapele acesteia și ordinea de preferință reglementate de legiuitor.

Pentru deplina lămurire a înțelesului prevederilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 și a modului în care ele trebuie aplicate practic, se cuvine subliniat că acțiunea este o prerogativă legală, obiectivă, impersonală și permanentă, alcătuită dintr-un ansamblu virtual de mijloace procesuale, pe când cererea de chemare în judecată ori de exercitare a unei căi de atac este mijlocul prin care, într-o situație juridică dată, acțiunea este transformată în act procesual concret.

În funcție de etapa în care se află procesul, acțiunea se manifestă, așadar, fie printr-o cerere de chemare în judecată, fie printr-o cerere de exercitare a căii de atac, acte procesuale prin care o persoană sesizează instanța, obligând-o astfel să hotărască.

Prin urmare, cererea este actul de învestire a instanței, care concretizează și nuanțează obiectul acțiunii.

Aplicând aceste considerații de principiu la textul legal citat mai sus, rezultă că în măsura în care deschiderea procedurii de insolvență împotriva unei societăți care are calitatea de pârâtă într-o acțiune prin care un creditor urmărește să își realizeze o creanță asupra sa intervine în timp ce un asemenea proces se află pe rol în primă instanță, judecata trebuie obligatoriu suspendată.

În aceeași situație, respectiv a procesului aflat în primă instanță, dacă cererea creditorului are mai multe petite, pentru a asigura deplina aplicare a art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul fondului este în drept să le disjungă, pentru a pronunța suspendarea pentru cele care atrag necesitatea acestei dispoziții și pentru a continua judecata, în celelalte.

Opțiunea disjungerii capetelor de cerere dispare însă în căile de atac, întrucât obiectul lor nu îl mai constituie cererea de chemare în judecată, ci hotărârea supusă controlului judiciar.

Căile de atac se definesc și prin caracterul lor unitar, în considerarea căruia, atunci când o cale de atac este fondată, ea se admite (în tot, nu în parte), măsura în care criticile expuse sunt întemeiate fiind cea care determină anularea, schimbarea ori casarea hotărârii atacate, în tot sau în parte.

Prin urmare, în măsura în care deschiderea procedurii insolvenței intervine după pronunțarea hotărârii primei instanțe, ca în cauza de față, caracterul unitar al căii de atac exercitate impune ca aplicarea art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 să presupună suspendarea judecății sale.

Din această perspectivă, natura principală sau accesorie a capetelor de cerere îndreptate împotriva averii debitorului nu prezintă relevanță, după cum nici faptul că, atât timp cât în primă instanță capetele de cerere principale nu fuseseră admise, nu se născuse niciun drept de creanță pe care creditorul să-l fi putut valorifica în cadrul procedurii de insolvență, pentru că sensul termenului utilizat de textul legal în discuție (valorificare) nu este doar acela al îndestulării creanței.

După cum s-a arătat mai sus, art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 interzice creditorilor nu numai să continue acțiuni judiciare ori extrajudiciare, în vederea realizării creanțelor asupra averii debitorului, ci și să le inițieze.

Chemarea tuturor creditorilor la a-și valorifica drepturile de creanță în cadrul procedurii semnifică, în acest context, nu doar executarea lor propriu-zisă, ci și, în măsura în care încă nu demaraseră acțiuni pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului, recunoașterea prin hotărâre judecătorească, pronunțată de data aceasta de către judecătorul-sindic, a unor asemenea drepturi, de vreme ce, în cadrul procedurii insolvenței, creditorii sunt invitați să-și declare creanțele, chiar dacă ele nu sunt constatate prin vreun titlu.

Primind, în astfel de cazuri, declarații de creanță, judecătorul-sindic își exercită plenar atribuțiile jurisdicționale, evaluând, întocmai ca o instanță de drept comun, temeinicia și legalitatea pretențiilor.

Tocmai de aceea, suspendarea judecății apelului nu este o măsură care să încalce liberul acces la justiție, legea asigurând părții interesate mijloace de natură a-i proteja dreptul pe care și-l afirmă.

Este de necontestat că nimic nu împiedica reclamantul să sesizeze, din nou, instanțele de judecată de drept comun cu o cerere în constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.09.2004 de B.N.P. A. și a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004.

În paralel, reclamantul și-ar fi putut declara creanța în cadrul procedurii.

Mai mult, dacă nu ar fi fost parcursă în mod separat procedura de drept comun pentru capetele de cerere în constatarea nulității absolute, atât timp cât Legea nr. 85/2014 permite declararea creanței și în lipsa titlului executoriu care să o fi recunoscut, reclamantul ar fi putut și ca, în justificarea creanței pretinse, să invoce pe cale de excepție în fața judecătorului-sindic nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare în dispută.

Considerentele expuse mai sus relevă că în mod legal curtea de apel a suspendat judecata căii ordinare de atac.

O soluție în sens opus pune în discuție și procedura pe care o va avea de urmat instanța de apel, în rejudecare după casare.

În raport cu dispozitivul pronunțat cu majoritate, devoluțiunea ar urma să fie totală, ceea ce ar fi de natură să înfrângă natura imperativă a suspendării impuse de art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. Dacă, însă, curtea de apel ar aprecia că devoluțiunea nu vizează decât partea din hotărâre, prin care primele două capete de cerere și-au primit o rezolvare, ea s-ar afla într-o situație dificilă, întrucât nu este abilitată să disjungă, în calea unitară de atac a apelului, cel de-al treilea petit, căruia să-i aplice măsura suspendării, tehnica de redactare a minutei făcând improprie o decizie adoptată în această modalitate. În egală măsură, o soluție de anulare și de trimitere, în apel, a cererii, în întregul ei, spre rejudecare la tribunal ar fi pronunțată cu ignorarea faptului că procedura de insolvență a debitoarei S.C. C. S.R.L. a fost deschisă ulterior finalizării judecății în primă instanță, respectiv la data de 26.04.2017, așa încât hotărârea dată în primul grad de jurisdicție nu a fost afectată, din cauza omisiunii adoptării unei dispoziții de suspendare, de viciul nelegalității.