ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 313/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă sub nr. de dosar x/2013, recurentul-reclamant Municipiul Sibiu a solicitat: să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. A A. si S.C. B. S.R.L., contract autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP C., numai in ceea ce privește transmiterea dreptului de folosința asupra terenului in suprafața de 1720 mp înscris in CF x Sibiu nr. top x; să se constate nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004 din CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu), în ceea ce privește intabularea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp având nr. top x în favoarea pârâtei și, pe cale de consecință, să se dispună radierea acestei înscrieri din CF; să fie obligată pârâta, în principal (în situația în care instanța apreciază caracterul imprescriptibil al creanței) la plata sumei de 1.251.240,26 RON debit principal și 348.811,45 RON majorări calculate conform dobânzii de refmanțare BNR pentru perioada 01.01.2004 -31.12.2012, în total suma de 1.594.051,71 RON, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fără drept și fără titlu a terenului, de către pârâtă, teren proprietatea privată a Municipiului Sibiu, în suprafață de 1720 mp, înscris în CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x; într-un prim subsidiar (în situația în care instanța apreciază natura fiscală a creanței), să fie obligată pârâta la plata sumei de 961.459,23 RON, din care: 833.144,66 RON debit principal și 128.314,57 RON majorări calculate conform dobânzii de refinanțare BNR pentru perioada 01.01.2008 - 31.12.2012, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fără drept si fără titlu a terenului de către pârâtă, într-un al doilea subsidiar (în situația în care instanța apreciază natura nefîscala a creanței) să fie obligată pârâta la plata sumei de 596.858,49 RON din care: 549.572,80 RON debit principal și 47.285,69 RON majorări de întârziere calculate conform dobânzii de refinanțare BNR, pentru perioada martie 2010 - martie 2013, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta, prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fără drept si fără titlu a terenului de către pârâtă, teren-proprietatea privată a Municipiului Sibiu în suprafață de 1720 mp, înscris în CF x Sibiu nr. top x; să fie obligată pârâta la plata în continuare a folosinței terenului proprietatea privată a Municipiului Sibiu în suprafață de 1720 mp înscris în CF x Sibiu, nr. top x conform tarifelor aprobate prin HCL nr. 417/2010, adică a sumei de 8,06 RON/mp/luna, respectiv 13863,2 RON/luna (8,06 RON/mp/luna X 1720 mp).

Prin sentința civilă nr. 807/2013 din 21 iunie 2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a declinat competența de soluționare a cauzei secției a Ii-a Civile; potrivit art. 99 alin. (2) din R.O.I. a transpus cauza și a acordat termen la completul C2, la data de 27.08.2013.

Prin sentința nr. 1070/C/31.10.2013, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Tribunalul Sibiu, secția a Ii-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata excepției de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 și a excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantului, a admis acțiunea, a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/7.09.2004 de B.N.P. C., încheiat între A. și S.C. B. S.R.L., în ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1.720 mp, înscris în CF. nr. x Sibiu, a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004, în ceea ce privește intabularea dreptului de folosință asupra terenului în favoarea pârâtei, a dispus radierea acestei înscrieri din cartea funciară și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 596.858,49 RON, din care 549.572,80 RON reprezintă folos de tras (nerealizat) și 47.285,69 RON, reprezentând majorări de întârziere, calculate prin raportare la dobânda B.N.R., pentru perioada martie 2010 - martie 2013, precum și la plata în continuare a folosinței terenului, conform hotărârii nr. 417/2010 a Consiliului Local Sibiu.

Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.R.L. a declarat apel, care a fost admis prin decizia nr. 397/22.09.2015 pronunțată de Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă; în consecință, hotărârea atacată a fost anulată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare Tribunalului Sibiu.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2013**.

În rejudecare, Municipiul Sibiu, prin Primar, a depus la data de 01.03.2016 o cerere de modificare a acțiunii, arătând că înțelege să modifice cadrul procesual stabilit prin acțiunea introductivă, în sensul că solicită ca judecata să aibă loc în contradictoriu și cu A..

Prin sentința nr. 953/10.11.2016, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecata excepției de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 și a excepțiilor lipsei calității procesuale active și lipsei de interes a reclamantului, a respins acțiunea modificată și a obligat reclamantul la plata sumei de 1.500 RON către S.C. B. S.R.L. și a sumei de 2.500 de RON către A.., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin încheierea din 27.06.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, constatând că asupra S.C. B. S.R.L. s-a deschis procedura generală a insolvenței, a suspendat, în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014, judecata apelului.

Împotriva încheierii sus-menționate, recurentul-reclamant Municipiul Sibiu, prin Primar, a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei pentru continuarea judecății, instanței de apel.

Prin decizia nr. 4986 din 20 noiembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a Il-a Civilă, cu majoritate, a admis recursul declarat de recurentul-reclamant Municipiul Sibiu, prin Primar, împotriva încheierii din data de 27.06.2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a Il-a Civilă, în dosarul nr. x/2013, a casat încheierea atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe, în vederea continuării judecății; opinia separată fiind în sensul respingerii ca nefondat a recursului.

Ulterior, prin decizia nr. 404/2019 din 29 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a Il-a Civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar împotriva sentinței nr. 953/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2013; a obligat apelantul Municipiul Sibiu să plătească în favoarea intimatei S.C. A. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Prin sentința nr. 953/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2013 s-a luat act de renunțarea la judecarea excepțiilor de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului si s-a respins acțiunea formulată și modificată de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. și S.C. A.. A fost obligat reclamantul la plata sumei de 2500 de RON către pârâta S.C. A. cu titlu de cheltuieli de judecată și la plata sumei de 1500 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta S.C. B. S.R.L..

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 1070/C/2013 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2013 s-a luat act de renunțarea la judecarea excepțiilor de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002, a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului, s-a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare încheiat între A. și S.C. B. S.R.L., autentificat sub nr. x/7.09.2004 de BNP C., în ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp înscris în CF x Sibiu, top x, s-a constatat nulitatea absolută parțială a încheierii de întabulare nr. 10084/08.09.2004 din CF x Sibiu de sub C1 în ce privește întabularea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp având top x, în favoarea pârâtei, s-a dispus radierea acestei înscrieri din CF și a fost obligată pârâta la plata sumei de 596.858,49 RON din care: 549.572,80 RON principal și 47.285,69 RON majorări de întârziere calculate conform dobânzii BNR pentru perioada martie 2010 - martie 2013 reprezentând folos de tras (nerealizat) și obligă în continuare pârâta la plata folosinței terenului conform HCL nr. 417/2010.

Pentru a se pronunța această sentință, s-au reținut următoarele:

În anul 1974, prin Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular Sibiu, nr. 542/26.08.1974 terenul în suprafață de 6020 mp, înscris in CF. inițial x Sibiu a fost transmis în folosința fără plată și fără termen în favoarea A., decizie emisă în baza Decretului nr. 244/1955 prin care Statul înțelegea să sprijine activitatea cooperativelor meșteșugărești, atribuind aceste terenuri.

Decretul nr. 244/1955 a fost abrogat prin Legea nr. 7/1998, ocazie cu care nu au fost adoptate reglementări tranzitorii prin care să se stabilească expres situația juridică a acestor terenuri transmise în folosință gratuită, fără termen si fără plată.

În data de 7.09.2004, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 1/2005, A. in baza contractului de vănzare - cumpărare nr. x/2004 a înstrăinat construcțiile edificate pe terenul înscris in CF. x Sibiu in favoarea paratei S.C. B. S.R.L.. Prin același contract de vânzare cumpărare, vânzătoarea a transmis și dreptul de folosință gratuită, fără termen și fără plata asupra terenului aferent construcției, în suprafață de 1720 mp.

Cu privire la situația terenurilor date în folosință gratuită cooperativelor de consum și meșteșugărești în baza Decretului nr. 244/1955 după abrogarea acestuia prin Legea nr. 7/1998 s-a retinut ca, prin apariția Legii nr. 1/2005 de organizare a cooperației, potrivit art. 107 alin. (1) din aceasta, terenurile transmise în folosință pe durată nedeterminată și cu titlu gratuit în vederea realizării de construcții pentru activitatea organizațiilor cooperatiste, existente până la data intrării în vigoare a prezentei legi, care nu sunt revendicate și pe care au fost realizate construcții conform legii, își mențin acest regim juridic pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor completă în proprietatea societății cooperatiste. Rezultă din aceste prevederi legale că aceste terenuri și-au păstrat regimul juridic atribuit prin Decretul nr. 244/1955, chiar și după abrogarea acestui decret în anul 1998. Doar terenurile revendicate nu mai păstrează regimul juridic stabilit prin Decretul nr. 244/1955, celelalte, cum e și cazul de față, își mențin acest regim juridic.

S-a reținut că important este că acest regim juridic stabilit prin Decretul nr. 244/1955 este un regim în favoarea cooperativelor de consum sau meșteșugărești, că acest regim preferențial se poate schimba odată cu trecerea cu plată a terenurilor în favoarea societății cooperatiste. A admite că dreptul de folosință asupra terenurilor atribuite cooperativelor a încetat prin abrogarea Decretului nr. 244/1955, ar însemna a admite că aceste terenuri au revenit în proprietate celor care le-au atribuit, urmând ca aceste entități să aplice, în îndeplinirea atribuțiilor lor, normele legale privind închirierea, concesionarea terenurilor, dat fiind faptul că societățile cooperatiste, prin obiectul lor de activitate, nu sunt de utilitate publică. S-a reținut că acest drept a continuat până la apariția Legii nr. 1/2005, când de fapt s-au reglementat modalitățile de transformare a acestui drept.

În legătură cu transmiterea acestui drept de folosință gratuită asupra terenurilor deținute de societățile cooperatiste, s-a reținut:

Întrucât acest drept de folosință pe durată nedeterminată și gratuit a fost constituit în favoarea societăților cooperatiste cu un anumit scop (în considerarea persoanei), transmiterea acestui drept de către cel în favoarea căruia a fost constituit în favoarea altei persoane, în cazul de față o societate comercială, încalcă atât obiectul actului normativ ce a reglementat aceste relații, cât și principiile potrivit cărora aceste acte pot fi luate doar de către proprietarul inițial al terenului. Or, nici Decretul nr. 244/1955 și nici alt act normativ, până la încheierea contractului de vânzare cumpărare în cauză, nu a prevăzut vreo modalitate de transmitere a acestui drept de folosință gratuită a terenurilor atribuite societăților cooperatiste.

Nu se pune la îndoială că odată cu transmiterea dreptului de proprietate asupra construcțiilor nu trebuia să se găsească o reglementare legală și vizavi de terenul aferent acestora, însă modalitatea la care s-a apelat, este una nelegală, titularul unui asemenea drept fiind legat de atributele acestuia în considerarea cărora s-a instituit.

În logica celor de mai sus, a venit și Decizia nr. 913/23.06.2009 a Curții Constituționale care, constatând neconstituționalitatea art. 167 din Legea nr. 1/2005, reține că autoritățile publice centrale sau locale de a atribui în folosință gratuită a terenurilor, determină încălcarea dreptului acestora de a exercita stăpânirea efectivă, directă, nemijlocită, prin putere proprie și în interes propriu, a bunurilor proprietate privată. Rezultă că doar autoritățile publice au un drept de a dispune, în cazul de față al transmiterii în folosință gratuită, în condițiile legii, asupra acestor terenuri.

Au fost încălcate astfel dispozițiile art. 480 din C. civ. în vigoare la data încheierii contractului de vânzare cumpărare, precum și prevederile art. 126 din Legea nr. 215/2001, în sensul că cooperativa meșteșugărească a înstrăinat un drept de care, atribuții în acest sens avea proprietarul terenului.

Față de cele de mai sus, instanța a constatat că acest capăt de cerere este întemeiat, l-a admis și a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare cumpărare în ce privește transmiterea gratuită a dreptului de folosință către pârâta S.C. B. S.R.L.

Cu privire la cel de-al doilea capăt de cerere, cel privind obligarea la folosul de tras, instanța a reținut următoarele:

În primul rând, instanța a constatat că reclamanta este îndreptățită să fie despăgubită de către pârâtă cu o sumă ce reprezintă lipsa de folosință a acestui teren, respectiv veniturile de care reclamanta a fost lipsită.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii delictuale există în cazul de față și ea se concretizează în aceea că transmiterea dreptului de folosință în favoarea pârâtei s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor Decretului nr. 244/1955 și ale art. 480 C. civ., precum și ale Legii 215/2001.

Prejudiciul în acest caz se materializează prin aceea că, terenul fiind transmis cu titlu gratuit, reclamanta nu a putut realiza veniturile aferente acestui teren.

Raportul de cauzalitate dintre cele două elemente ale răspunderii este evident, prin fapta pârâtei, aceea de a folosi gratuit terenul a creat prejudiciul, respectiv lipsa contravalorii folosinței acestui teren.

Fiind întrunite elemente răspunderii delictuale, instanța a obligat pârâta și la repararea prejudiciului suferit de către reclamantă, constând în folos de tras.

Privind natura acestui prejudiciu, instanța a apreciat că acesta are o natură nefiscală, deoarece acesta nu este cuprins ca și obligație prevăzută în Codul fiscal, fiind un venit extrabugetar.

Pentru aceste motive, în baza art. 998-999 C. civ., a fost obligată pârâta la plata sumei de 596.858,49 RON debit privind și majorări de întârziere calculate conform dobânzii BNR calculați pentru perioada martie 2010- martie 2013 și în continuare până la plata integrală.

Împotriva aceste sentințe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., precizat ulterior, solicitând, în principal, ca în baza art. 480 alin. (3) C. proc. civ. să fie anulată sentința instanței de fond și să fie trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, iar în subsidiar, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., să fie schimbată sentința apelată în sensul respingerii acțiunii introductive de instanță .

În susținerea capătului principal al apelului se arată că hotărârea a fost pronunțată fără ca A. să fie parte în cauză, astfel că judecata nu s-a făcut cu toate părțile contractante, semnatare ale actului atacat.

Mai arată că, în mod nelegal, instanța de fond a constatat nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/2004 în ce privește transmiterea dreptului de folosință a terenului, considerând în mod eronat că transmiterea dreptului de folosință de către cel în favoarea căruia a fost constituit (A.) "încalcă obiectul actului normativ ce a reglementat aceste relații cât și principiile potrivit cărora aceste acte pot fi luate doar de către proprietarul inițial al terenului" și că s-au încălcat dispozițiile art. 480 din C. civ. în vigoare la momentul încheierii contractului și art. 126 din Legea nr. 215/2001. Se mai arată că instanța de fond a constatat că dreptul de folosință gratuită l-a dobândit A. în considerarea persoanei sale și că nu putea să-l transmită ulterior altei persoane, însă tot instanța reține că nici Decretul 244/1955 și nici alt act normativ, până la încheierea contractului, nu au reglementat vreo modalitate de transmitere a unui astfel de drept.

Astfel, se arată că atâta timp cât nu exista o reglementare expresă privind transmiterea acestui drept și nicio reglementare care să interzică expres o astfel de transmitere, transmisiunea în speță a operat în baza dreptului comun, la fel ca în cazul altor construcții, proprietate privată, ale căror terenuri aferente erau în proprietatea Statului Român, și atâta timp cât instanța nu a putut reține și indica în concret textul de lege care a fost încălcat cu ocazia încheierii contractului, respectiv norma legală care interzicea efectiv transmiterea dreptului de folosință gratuită, nu se poate constata existența unei cauze de nelegalitate, fiind netemeinică aprecierea instanței de fond.

Se precizează că autentificarea contractului s-a făcut în prezența reprezentantului și consilierului juridic al Municipiului Sibiu, după cum rezultă din încheierea nr. 1949/07.09.2004 iar reclamantul Municipiul Sibiu nu a invocat un motiv de nelegalitate până în anul 2013 când a promovat prezenta acțiune.

De asemenea, se mai susține că instanța de fond, în mod nelegal, a admis și cererile reclamantului de obligare a pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata folosului de tras, pentru perioada martie 2010 - martie 2013 și în continuare, făcând o apreciere greșită în privința existenței unei fapte ilicite a pârâtei, cauzatoare de prejudiciu, constând în lipsirea de folosință a terenului, astfel că în baza art. 998-999 C. civ. a obligat pârâta la plata sumei de 596.858,49 RON (debit și majorări de întârziere).

Prin decizia nr. 397/22.09.2015 Curtea de apel Alba - Iulia examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate raportat la actele dosarului, reținând că judecata la prima instanță a avut loc în lipsa uneia din părțile contractante, a anulat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe în vederea judecări cererii de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare - cumpărare în contradictoriu cu toate părțile contractante.

La termenul din 31.03.2016, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. și cu A., reclamantul Municipiul Sibiu și-a modificat acțiunea solicitând: sa se constate nulitatea absoluta parțială a contractului de vânzare cumpărare incheiat intre A. si S.C. B. S.R.L., contract autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP C., numai in ceea ce privește transmiterea dreptului de folosința asupra terenului in suprafața de 1720 mp înscris in CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x; să se constate nulitatea absoluta parțiala a încheierii de intabulare nr. x/08.09.2004 din CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) de sub CI in ceea ce privește intabularea dreptului de folosința asupra terenului in suprafața de 1720 mp având nr. top x in favoarea paratei si pe cale de consecința sa se dispună radierea acestei înscrieri din CF; sa fie obligată parata: in principal (in situația in care instanța apreciază caracterul imprescriptibil al creanței) la plata sumei de 1.251.240,26 RON principal si 348.811,45 Iei majorări calculate conform dobânzii de refinantare BNR pentru perioada 01.01.2004 -31.12.2012 in total suma de 1.594.051,71 RON, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta (folos de tras)prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fara drept si fara titlu a terenului de către parata, teren - proprietatea privata a Municipiului Sibiu in suprafața de 1720 mp inscris in CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x; in accesoriu 1(in situația in care instanța apreciază natura fiscală a creanței): la plata sumei de 961.459,23 RON din care: 833.144,66 RON principal/si 128.314,57 RON majorări calculate conform dobânzii de refinantare BNR pentru perioada 01.01.2008 -31.12.2012, reprezentând folosul nerealizat de reclamanta (folos de tras) prin neîncasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fara drept si fara titlu a terenului de către parata, teren - proprietatea privata a Municipiului Sibiu in suprafața de 1720 mp inscris in CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x.; in accesoriu 2 (in situația in care instanța apreciaza natura nefiscala a creanței): la plata sumei de 596.858,49 RON din care: 549.572,80 RON principal si 47.285,69 RON majorări de întârziere calculate conform dobânzii de refinanțare BNR pentru perioada martie 2010 - martie 2013 reprezentând folosul nerealizat de reclamanta (folos de tras) prin neincasarea veniturilor ca urmare a folosinței gratuite, fara drept si fara titlu a terenului de catre parata, teren - proprietatea privata a Municipiului Sibiu in suprafața de 1720 mp inscris in CF x Sibiu (provenita din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x; sa fie obligată pârâta la plata in continuare a folosinței terenului proprietatea privata a Municipiului Sibiu in suprafața de 1720 mp înscris in CF x Sibiu (provenită din conversia de pe hârtie a CF x Sibiu) nr. top x conform tarifelor aprobate prin I-ICL nr. 417/2010, adică a sumei de 8,06 RON/mp/luna, respectiv 13863,2 RON/luna. (8,06 RON/mp/luna X 1720 mp).

Asupra acțiunii modificate, tribunalul a reținut ca:

Potrivit Deciziei 176/03 aprilie 2009, fila x, Curtea de Apel a reținut cu putere de lucru judecat faptul că în ce privește terenul în litigiu, înscris în CF nr. x Sibiu A +2 nr. top x, aflat în folosința legitimă a pârâtei A., în temeiul Deciziei nr. 542/26.08.1974 a Comitetului Executiv al Consiliului executiv Popular al Județului Sibiu, Statul Român prin Municipiul Sibiu prin Primar este obligat să se abțină de la orice fel de acte sau fapte care să perturbe normala exercitare a dreptului de folosință asupra acestui teren.

Potrivit dispozițiilor art. 430 noul C. proc. civ..(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Ca atare, față de dispozițiile art. 430 alin. (1) noul C. civ., chestiunea litigioasă fiind tranșată prin Decizia nr. 176/03 aprilie 2009 a Curții de Apel Alba-Iulia, iar contractul de vânzare - cumpărare încheiat între A. și S.C. B. S.R.L., autentificat sub nr. x/7.09.2004 de BNP C., în ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp din terenul în litigiu, fiind încheiat ca urmare a exercitării legitime a dreptului de folosință a S.C. A., prezenta acțiune a reclamantului astfel cum a fost ea modificată se constată a fi inadmisibilă, considerent pentru care urmeaza a fi respinsă.

În ce privește excepțiile de nelegalitate a H.G. nr. 978/2002 și a lipsei calității procesuale active și a lipsei de interes a reclamantului, invocate de pârâta S.C. B. S.R.L. în primul ciclu procesual, în temeiul art. 406 noul C. proc. civ., instanța a luat act de renunțarea la judecată.

În temeiul art. 453 noul C. proc. civ. instanța a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2500 de RON către pârâta S.C. A. și de 1500 de RON către pârâta S.C. B. S.R.L..

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul Municipiul Sibiu prin primar solicitând schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii în tot a cererii introductive de instanță.

În dezvoltarea motivelor de apel susține că prin sentința nr. 953/2016, instanța de judecată reține în mod greșit faptul că, chestiunea litigioasă este deja tranșată prin Decizia nr. 176/03.04.2009 a Curții de Apel Alba Iulia, iar contractul de vânzare-cumpărare încheiat între A. și S.C. B. S.R.L., autentificat sub nr. x/07-09-2004 de BNP C., în ce privește transmiterea dreptului de folosință asupra terenului în suprafață de 1720 mp din terenul în litigiu, fiind încheiat ca urmare a exercitării legitime a dreptului de folosință a S.C. A..

Este important de reținut că, prin contractul de vânzare anterior menționat, încheiat în anul 2004, dreptul de folosință fusese deja transmis către S.C. B. S.R.L., astfel încât nu înțeleg cum ar putea respecta cele prevăzute în cuprinsul deciziei nr. 179/2009.

În al doilea rând, Municipiul Sibiu nu perturbă în niciun fel dreptul de folosință, cum, în speță, a reținut instanța de fond. Totuși, instanța nu a ținut cont de faptul că proprietar este Municipiul Sibiu, iar doar acesta are prerogativa transmiterii în folosință gratuită a terenului ce face obiectul prezentului litigiu. Astfel, au fost încălcate dispozițiile art. 480 din C. civ. în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, precum și prevederile art. 126 din legea nr. 215/2001, în sensul că cooperativa meșteșugărească a înstrăinat un drept ce putea fi transmis numai de către proprietarul terenului.

Este important de reținut că în timp ce dosarul nr. x/2008 a avut ca obiect constatarea unui drept de superficie și obligarea Statului Român prin Municipiul Sibiu prin Primar la a se abține de la orice fel de acte sau fapte care să perturbe normala exercitare a dreptului de proprietate, în prezentul dosar se urmărește constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între A. și S.C. B. S.R.L., a încheierii de intabulare, precum și recuperarea folosului nerealizat ca urmare folosinței gratuite a S.C. B. S.R.L., fară drept și fără titlu a terenului.

În al treilea rând, instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca inadmisibilă, în virtutea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat. Astfel, arătăm că art. 431 alin. (2) noul C. proc. civ. arată că "oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". în acest caz nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, autoritatea de lucru judecat fiind valorificată doar ca prezumție de adevăr a unei hotărâri judecătorești care a analizat deja o anumită problemă/de drept, raportat la o stare de fapt determinată.

De asemenea, dosarul nr. x/2008 în care s-a pronunțat Decizia nr. 176/03.04.2009, a avut ca părți doar Statul Român prin Municipiul Sibiu și S.C. A., astfel încât este inadmisibil ca această hotărâre să i se opună pârâtului B. SRL

În mod evident, există posibilitatea legală de a opune o hotărâre și terțelor persoane, însă aceasta nu poate fi opusă terțului B. S.R.L. decât cu valoare de mijloc de probă.

Datorita acestei caracteristici, este fără urmă de dubiu că dreptul de folosință gratuită asupra acestor terenuri nu poate fi exercitat prin reprezentant și nu este transmisibil.

În data de 07.09.2004, anterior intrării in vigoare a Legii nr. 1/2005, Cooperativa meșteșugărească A., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/07.09.2004 de BNP C.. Vânzătoarea transmite si dreptul de folosință fără termen si fără plată si cu privire la ternul aferent construcției, teren in suprafața de 1720 mp. Transmiterea dreptului de folosința gratuita asupra terenului în speță este nelegală, fiind lovită de nulitatea absolută.

Orice persoana interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară, dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat ca înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil. Același regim juridic sub aspect extinctiv (imprescriptibilitatea) se aplică si cu privire la plata folosului nerealizat (folosul de tras) reprezentând veniturile de către reclamanta a fost lipsita de la momentul încheierii contractului de vânzare cumpărare atacat in prezenta acțiune si pana in prezent.

Daca se apreciază natura fiscală, a solicitat în termenul de prescripție de 5 ani. Daca se apreciază natura juridica creanței reclamantului ca fiind nefiscala, a solicitat în termenul de prescripție de 3 ani, plata folosului nerealizat pentru perioada martie 2010- martie 2013.

Raportul de cauzalitate dintre fapta ilicita si prejudiciu este evident.

Intimata A. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului reclamantei cu cheltuieli de judecată apreciind că:

Dreptul de folosință aflat în patrimoniul intervenientei era catalogat la nașterea sa cu un drept real de tip nou beneficiind de toate atributele dreptului real opozabil erga omnes, mai puțin statului socialist. Titularul acestui drept care era și proprietarul construcției edificată pe acest teren putea înstrăina o dată cu construcția si folosința terenului aferent.

Legislația ulterioară anului 1989 nu a desființat acest drept si nici nu i-a limitat posibilitățile de exercitare inclusiv de înstrăinare o dată cu construcțiile de pe el. Mai mult, Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia irevocabilă a statuat că dreptul său de folosință a continuat și după anul 1989, caracteristicile acestui drept de folosință sunt aceleași dobândite și recunoscute ca atare la momentul nașterii sale.

Intimata B. S.R.L. a solicitat prin întâmpinare, respingerea apelului ca nefondat întrucât decizia civila sus invocată statuează în considerentele sale cu putere de lucru judecat existența dreptului de folosință gratuită asupra terenului în patrimoniul intimatei S.C. A., care nu a pierdut acest drept. De asemenea, considerentele deciziei nr. 176/2009 a Curții de Apel Alba Iulia statuează asupra naturii speciale a acestui drept de folosință al intimatei S.C. A. S.A..

Prin urmare, cum la data încheierii contractului nu exista o normă prohibitivă, nu există nici temei legal pentru anularea contractului.

Cererea privind folosul de tras este formulată de o persoană lipsită de interes și care nu are calitate procesual activă și se impune a fi respinsă. Municipiul Sibiu nu a fost și nu este nici în prezent titularul dreptului de folosință a terenului în litigiu, nu a formulat apel să atace soluția instanței de fond.

Apelanta a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor invocate ca neîntemeiate.

Prin încheierea din 27.06.2019 Curtea de apel a constatat că asupra B. S.R.L. s-a deschis procedura generală de insolvență, a constatat în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 suspendarea de drept a apelului până la finalizarea dosarului de insolvență nr. 2518/85/2017 a Tribunalului Sibiu.

Împotriva încheierii de suspendare a declarat recurs recurentul Municipiul Sibiu prin Primar, care a fost admis cu majoritate, casată încheierea atacată și trimisă cauza aceleiași instanțe în vederea continuării judecății.

Prin decizia nr. 404/2019 din 29 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a Il-a Civilă a respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin Primar împotriva sentinței nr. 953/2016 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2013; a obligat apelantul Municipiul Sibiu să plătească în favoarea intimatei S.C. A. suma de 2000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel, raportat la probele dosarului, curtea de apel a reținut următoarele:

Este nefondată critica apelantei Municipiul Sibiu prin Primar privind greșita soluționare a cauzei de către instanța de fond prin reținerea autorității de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată prin decizia nr. 176/2009.

În speță, instanța de fond a reținut incidența puterii de lucru judecat privind o chestiune tranșată irevocabil, respectiv apărarea apelantei cu privire la încetarea dreptului de folosință gratuită a cooperativei A., odată cu abrogarea decretului 244/1955 prin Legea 7/1998 astfel încât nu ar fi avut ce transmite este lipsită de temei și se impune a fi înlăturata.

Prin decizia civilă nr. 176 din 3.04.2009, Curtea de Apel Alba Iulia a statuat următoarele: abrogarea Decretului nr. 244/1955 nu produce nici un fel de consecință asupra drepturilor câștigate în baza acestui act normativ. A. este și în prezent titularul acestui drept de folosință specială pe care îl poate exercita în aceleași condiții existente la nașterea lui.

Analiza naturii dreptului de folosință, caracteristicile acestui trebuie raportate la momentul nașterii acestuia, situație în care trebuie să facem trimitere la următoarele aspecte:

Plecând de la principiul neretroactivității legii este evident faptul că trebuie stabilite caracteristicile dreptului de folosință prin prisma legislației în vigoare la data nașterii sale, respectiv anul 1974.

Prin ambele reglementări arătate - Decretul nr. 244/1955 și Decretul nr. 409/1955 se instituie, pe cale administrativă un drept real de folosință asupra unor bunuri.

Existența acestui drept este condiționată de respectarea obligațiilor ce revin prin lege titularului dreptului de folosință.

Nerespectarea acestor obligații atrage după sine posibilitatea de revocare unilaterală din partea statului a dreptului de folosință.

În virtutea acestui drept real de folosință titularul poate poseda și utiliza bunul conform destinației pentru care l-a primit. În cazul în care pe terenul primit în folosință, organizația beneficiară a construit o clădire - care îi aparține în proprietate - însuși terenul poate fi înstrăinat odată cu înstrăinarea acesteia. Bineînțeles că dobânditorul va primi asupra terenului tot un drept real de folosință.

Titularul acestui drept care era și proprietarul construcției edificată pe acest teren putea înstrăina o dată cu construcția si folosința terenului aferent.

Legislația ulterioară anului 1989 nu a desființat acest drept si nici nu i-a limitat posibilitățile de exercitare inclusiv de înstrăinare o dată cu construcțiile de pe el.

Mai mult, Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia irevocabilă a statuat că dreptul de folosință a continuat și după anul 1989. Atâta timp cât prin text de lege regimul juridic al dreptul de folosință este menținut ca atare, respectiv pe durată nedeterminată și fără plată, ca fiind o instituție de drept recunoscută legal în prezent, deci actuală, rațiunea intentării acțiunii, și anume, aceea de a defini și corela instituția de drept veche cu cele recunoscute în prezent, nu mai subzistă.

De altfel, față de conținutul prevederii legale enunțate, instanțele nu pot proceda la o altă calificare juridică a dreptului reclamantei decât aceea de drept de folosință asupra terenului.

În raport de împrejurarea că legea reglementează natura juridică a dreptului cooperativelor asupra terenului pe care își au edificate construcțiile apare ca lipsită de relevanță în speță o altă interpretare sub acest aspect.

Caracteristicile acestui drept de folosință sunt aceleași dobândite și recunoscute ca atare la momentul nașterii sale.

Unicul temei juridic pe care reclamanta își fundamentează acțiunea introductivă de instanță este cel prevăzut de dispozițiile art. 124 din Legea nr. 215/2001.

Conform acestui text de lege:

"Consiliile locale și consiliile județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile și imobile proprietate publică sau privată locală sau județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfășoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice."

Textul lege invocat ca și unică cauză a raportului juridic - deci cauza de nulitate absolută este străină de obiectul acțiunii.

Textul este în prezent abrogat expres prin O.U.G. nr. 57/2019 - Noul cod administrativ.

Actul de abrogare, Legea 7/1998, nu are efect retroactiv. Dreptul născut anterior apariției acestei legi a rămas valabil și nu a fost radiat din cartea funciară, Decizia 176/3.04.2009 a Curții de Apel Alba Iulia fiind o dovadă în acest sens (dreptul special de folosință gratuită al A.).

Dispozițiile art. 124 din Legea 215/2001 (actual 126) invocate de apelanta reclamantă nu operează in speța, fiind străine de actul juridic în litigiu.

Textul de lege sus menționat reglementează posibilitatea transmiterii în folosința gratuită de către Consiliile Județene sau Consiliile Locale "a unor bunuri mobile si imobile proprietate publică sau privată locală sau județeană după caz unor persoanelor juridice fără scop lucrativ...".

Raportat la cele reținute, privind tranșarea dreptului de folosință gratuită în mod irevocabil prin decizia nr. 176/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, curtea de apel constată că restul criticilor privind folosul de tras sunt evident nefondate, având în vedere soluția de respingere a petitului privind constatarea nulității absolute.

În consecință, în baza art. 498 C. proc. civ. a fost respins apelul declarat de reclamantul Municipiul Sibiu prin primar. În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ. a fost obligat apelantul Municipiul Sibiu să plătească intimatei S.C. A. suma de 2000 RON cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu avocațial dovedit cu chitanța nr. x/2017 .

Împotriva deciziei nr. 404/2019 din 29 octombrie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, reclamantul MUNICIPIUL SIBIU prin PRIMAR a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8. C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că este lipsit de relevanță faptul că, în prezent, Legea nr. 215/2001 a fost abrogată expres prin O.U.G. nr. 57/2019, motivat de faptul că la data introducerii acțiunii textul de lege prevăzut de art. 124 din Legea nr. 215/2001 era în vigoare, opinând că aceasta nu poate reprezenta o motivare pentru care acțiunea sa să fie respinsă.

A mai susținut că prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 își regăsesc aplicabilitatea în speță, motivat de faptul că reprezintă o normă generală prin care unitatea administrativ teritorială poate, asemenea prevederilor Decretului nr. 244/1955, să acorde terenuri în folosință gratuită, unor anumite persoane fizice sau juridice, pentru un anumit scop. Conform art. 1 din Decretul nr. 244/1955 a existat posibilitatea atribuirii în folosință gratuită a unor terenuri numai unităților cooperatiste și numai pentru un anumit scop; acestea să folosească obiectului de activitate al cooperativelor meșteșugărești. Astfel, recurentul-reclamant a apreciat motivarea instanței (aceea că textul de lege invocat este străin de natura cauzei), ca fiind cel puțin eronată; totodată a apreciat că art. 124 este "continuarea legislativă" a Decretului nr. 244/1955, deja abrogat.

A mai arătat recurentul-reclamant că, într-adevăr, abrogarea Decretului nr. 244/1955 a lăsat un "gol" din punct de vedere legislativ în ceea ce privește reglementarea terenurilor care au fost atribuite cooperativelor meșteșugărești, însă, așa cum reiese și din Decizia nr. 913/2009 a Curții Constituționale, obligarea autorităților administrației publice centrale sau locale, prin norme imperative, de a atribui în folosință gratuită terenurile, "pe toată durata existenței construcțiilor respective sau până la trecerea lor, cu plată, în proprietatea societății cooperative", determină încălcarea dreptului acestor autorități de a exercita stăpânirea efectivă, directă și nemijlocită prin putere proprie și în interes propriu, a bunurilor imobile-proprietate privată, de a le folosi și de a culege fructele civile.

Astfel, s-a susținut, chiar dacă dispozițiile prevăzute de decizia Curții Constituționale nu se aplică retroactiv, acestea indică direcția care trebuie urmată de către instanțele de judecată, în vederea unei soluționări juste a unor astfel de situații, ținând cont și de drepturile constituționale ale autorităților administrației publice.

Dreptul de folosință cu titlu gratuit a fost deținut de către A. în baza Decretului nr. 244/1955 și a fost obținut numai datorită îndeplinirii condițiilor prevăzute de acest decret și anume, deținea calitatea de cooperativă meșteșugărească. La data transmiterii acestui drept către pârâta S.C. B. S.R.L., a apreciat recurentul că singura îndreptățită a acorda acest drept este instituția reclamantă, numai în baza art. 124 din Legea nr. 215/2001. Însă, astfel cum s-a arătat și în ciclurile procesuale anterioare, pârâta S.C. B. S.R.L. nu întrunește condițiile necesare atribuirii dreptului de folosință cu titlu gratuit.

Recurentul-reclamant a apreciat că prin încheierea acestui contract de vânzare cumpărare a fost încălcat art. 44 din Constituția României.

În ceea ce privește decizia civilă nr. 176/2009 a Curții de Apel Alba Iulia, recurentul a arătat faptul că instanța de apel, deși reiterează anumite aspecte reținute de instanța de fond, nu aduce nici un fel de clarificare cu privire la acestea. Simpla citare a considerentelor instanței de fond, nu poate fi calificată ca fiind o motivare îndestulătoare pentru a soluționa prezenta cauză.

De asemenea, recurentul-reclamant a arătat că, în dosarul nr. x/2008 a fost reclamantă A., care deși a solicitat instanței, la acea dată, obligarea Municipiului Sibiu de a se abține de la orice fel de acte sau fapte care să perturbe normala exercitare a dreptului acestora, aceasta nu mai avea calitatea de deținător al dreptului de folosință al terenului, obiect în cauză. S-a mai subliniat faptul că, în urma contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 07.09.2004, deținător al dreptului de folosință a devenit pârâta S.C. B. S.R.L., astfel încât, la momentul promovării acțiunii din dosarul nr. x/2008, A. nu mai avea dreptul de folosință al terenului.

Recurentul-reclamant a apreciat că, în cauză, nu se poate reține inadmisibilitatea prezentei acțiuni pentru motivul că decizia nr. 176/2009 a fost pronunțată cu putere de lucru judecat, datorită faptului că în prezentul litigiu se contestă posibilitatea de transmitere a dreptului de folosință cu titlu gratuit, respectiv analizarea acestui aspect care nu a fost tranșat irevocabil.

Intimata-pârâtă A. a transmis întâmpinare (plic dosarul de recurs) prin care a invocat nulitatea recursului, solicitând, în esență, respingerea recursului și judecarea cauzei cu citarea părților.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar D.. a transmis întâmpinare (plic dosarul de recurs) prin care, a solicitat, în sinteză, respingerea recursului ca vădit nefondat și menținerea deciziei recurate ca fiind legală; totodată, a arătat că nu este de acord cu soluționarea recursului de către completul de filtru, solicitându-se judecarea acestuia cu citarea părților.

Recurentul-reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a susținut că apărările intimatelor sunt neîntemeiate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat.

Conform art. 493 alin. (2)-(4) C. proc. civ., în cauză a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analizarea acestuia în completul de filtru, a fost comunicat părților.

Prin încheierea din data de 19 noiembrie 2020 s-a respins excepția nulității recursului invocată de intimata-pârâtă A.. și, totodată, s-a admis în principiu recursul declarat de reclamant.

Recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL SIBIU este nefondat, pentru motivele ce se vor arata in continuare:

Primul motiv de casare invocat de recurentul reclamant este cel prevazut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează ipoteza "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Criticile se refera la faptul că la data introducerii acțiunii textul de lege prevăzut de art. 124 din Legea nr. 215/2001, singurul temei al actiunii, era în vigoare, fiind "continuarea legislativă" a Decretului nr. 244/1955, deja abrogat. Recurentul a arătat faptul că instanța de apel, deși reiterează anumite aspecte reținute de instanța de fond, nu aduce nici un fel de clarificare cu privire la acestea, tinand cont de faptul că în prezentul litigiu se contestă posibilitatea de transmitere a dreptului de folosință cu titlu gratuit, respectiv analizarea acestui aspect care nu a fost tranșat irevocabil.

Criticile aduse reprezinta, in fapt, o reluare a motivelor din cererea de apel. Or, reiterarea motivelor de apel nu echivaleaza cu dezvoltarea motivelor de nelegalitate ce privesc hotararea atacata., nerăspunzand exigentelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi incadrate in motivele de nelegalitate prevazute de art. 488 din acelasi cod.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate in apel, recurentul reclamant tinde sa obtina o noua verificare a sustinerilor sale, cu toate ca legea recunoaste doar dublul grad de jurisdicitie si caile extraordinare de atac. De aceea, chiar daca prin decizia recurata se mentine hotararea primei instante, al cărei rationament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie sa vizeze exclusiv obiectul caii de atac, care este constituit de decizia instantei de prim control judiciar.

Contrar susținerilor recurentei, Înalta Curte observă că instanta de apel a retinut în ceea ce priveste textul de lege prevăzut de art. 124 din Legea nr. 215/2001 doar că nu isi gaseste aplicabilitate în speta, chiar daca era in vigoare la data introducerii acțiunii.

Cât priveste susținerile recurentei în sensul că acest text de lege reprezintă "continuarea legislativă" a Decretului nr. 244/1955 deja abrogat, iar în condițiile vidului legislativ rămas, instanțele ar trebui sa urmeze direcția indicată de Curtea Constituționala prin Decizia nr. 913 din anul 2009, acestea nu sunt întemeiate, urmând a fi înlaturate ca atare.

Întrucât dreptul de folosință nu a fost dobândit de societatea intimată în temeiul prevederilor art. 107 din Legea nr. 1/2005, Decizia Curții Constituționale nr. 913/2009 nu este aplicabilă. Pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale nu se aplică retroactiv, aspect subliniat chiar de recurentă.

Nu poate fi primită nici sustinerea recurentei în sensul că nu există puterea de lucru judecat a deciziei 176 din 2009, argumentată prin aceea că în acest litigiu se contestă posibilitatea de transmitere a dreptului de folosință cu titlu gratuit, aspect ce nu a fost tranșat irevocabil.

Înainte de a proceda la analiza criticilor evocate, Înalta Curte amintește că, în legea procesual civilă, autoritatea de lucru judecat cunoaște două aspecte. Pe de o parte, există efectul negativ al autorității de lucru judecat, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză și care instituie un fine de neprimire, orice astfel de acțiune fiind respinsă fără a fi cercetată în fond. Aceasta, întrucât nu poate avea loc o nouă judecată între aceleași părți, cu același obiect și aceeași cauză.

Pe de altă parte, există și efectul pozitiv al lucrului judecat, instituit prin dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă. După cum reiese din aceste prevederi legale, nu este necesar să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuție o problemă litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluționat anterior, așa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent de calitatea soluției anterioare (dacă este sau nu corectă).

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia irevocabilă mentionată, a statuat că dreptul de folosință acordat in baza Decretului nr. 244/1955 a continuat și după anul 1989, caracteristicile acestui drept de folosință fiind aceleași dobândite și recunoscute ca atare la momentul nașterii sale. Asa fiind, abrogarea Decretului nr. 244/1955 nu produce nici un fel de consecință asupra drepturilor câștigate în baza acestui act normativ. A. a continuat sa fie titularul acestui drept de folosință special, pe care îl poate exercita în aceleași condiții existente la nașterea lui. Instanta a procedat la analiza naturii dreptului de folosință, caracteristicile acestuia fiind raportate la momentul nașterii dreptului.

Astfel, s-a retinut ca prin reglementările invocate - Decretul nr. 244/195