Decizia nr. 1182/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei: Prin cererea înregistrată la 29 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr. x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanței: - în principal, să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang 1 asupra imobilului din Sibiu, Calea x CF x Turnișor A plus I, nr top. x, încheiat între reclamanții A. și B. (împrumutați) și pârât (împrumutător), act autentificat sub nr. x/4.04.2002 la BNP D.; - să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang II asupra aceluiași imobil, încheiat între reclamanții A. si B. (împrumutați) și pârât (împrumutător), act autentificat sub nr. x/09.05.2002 BNP D..; - să dispună restabilirea situației anterioare de CF, ca efect al admiterii petitelor anterioare, dar și pentru motive de nulitate proprii ale actelor de mai jos în sensul de a dispune: a) anularea contractului de vânzare către pârât a imobilului casă și curte, din Sibiu, Calea x, nr 158, CF x Turnișor A plus I, nr. top x. 89/1, în contul cametei de 35.800 euro percepute de pârât și drept garanție de restituire a acesteia, act încheiat între reclamanții vânzători, pe de o parte și pârâtul C. cumpărător, pe de altă parte și autentificat sub nr. x/29.05.2003, BNP D..; b) anularea încheierii de intabulare nr. x/21.09.2004 prin care pârâtul a înscris în CF dreptul de proprietate asupra imobilului anterior menționat în baza contractului de vânzare cumpărare menționat la lit. a) acestui petit. Totodată, la petitul 4 s-a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata către reclamant a următoarelor sume datorate după cum urmează: a) suma de 12.000 USD (16 000 + 12 000 = 28 000) reprezentând diferența în plus plătită cu titlu de camătă pârâtului pentru cele două împrumuturi reale în valoare totală de 16.000 USD până la concurența sumei de 28.000 USD cât a plătit efectiv acestuia, deși datora numai 16.000 USD (5.000 USD + 11 000 USD), respectiv: - camătă de 8.500 USD achitată pentru primul împrumut de 11.000 USD (în act s-a consemnat 19.500 USD față de suma real împrumutată de 11 000 USD; 19.500 -11.000 = 8 500 plătiți în plus și nedatorați); - camătă de 3.500 USD achitată pentru al doilea împrumut de 5.000 USD (în act s-a consemnat 8.500 USD față de suma real împrumutată de 5.000 USD; 8.500 - 5.000 = 3.500 plătiți în plus și nedatorați); b) suma de 140.000 euro (echivalentul sumei de 480.000 RON) plătiți pârâtului în contul unei creanțe inexistente și drept garanție a restituirii acesteia pentru a răscumpăra de la pârât imobilul fermă vândută lui ca garanție de executare a cametei în sumă de 45.000 euro. Vânzare în realitate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007 unde a menționat ca preț de vânzare suma de 480.000 RON și am plătit-o, astfel: - 400.000 RON, pe care a achitat-o prin ordin de plată emis de E., în 5.02.2007; - 80.000 RON, sumă achitată în numerar la 29.01.2007, la data actului. În subsidiar, în ipoteza în care nu se restabilește situația anterioară de CF, petit 3, lit. a) si b, se solicită obligarea pârâtului la plata către reclamanții A. si B. a sumei de 124.000 euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului casă și teren, din Sibiu, Calea x, CF x Turnișor A plus I, nr. top x, înscrise în CF pe numele pârâtului în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/20.09.2004, de BNP F. ca garanție până la restituirea cametei de 35.800 euro, menționată drept preț de vânzare în act, sumă care nu a fost achitată reclamanților vânzători până în prezent; cu cheltuieli de judecată, ocazionate cu soluționarea prezentei cauze. La 22 aprilie 2015, reclamanții au formulat o precizare a cererii de chemare în judecată, privind rectificarea numărului de autentificare a contractului la petitul 3 lit. a), ca fiind 1568/2004 și în ceea ce privește petitul 4, în sensul că reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata sumelor menționate la lit. a) și b). Prin sentința civilă nr. 3409 din 5 iunie 2015 a fost admisă excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sibiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.

Sentința pronunțată de Tribunalul Sibiu: Prin sentința civilă nr. 115 din 12 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, s-au respins excepția prescripției dreptului material la acțiune privind petitele 3 lit. a) și b), excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului privind petitul 4 lit. b) și excepția inadmisibilității petitului 3, invocate de pârâtul C.. S-a admis în parte cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. și, în consecință: S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate la BNP F. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002 și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP F. sub nr. x/20.09.2004, privind imobilul casă, compusă din două camere, dependințe și anexe și teren în suprafață de 1563 mp, situat în Sibiu, Calea x, jud. Sibiu, înscris în Cf x Turnișor, A+1, nr. top. x. S-a dispus anularea încheierii de intabulare nr. x/21.09.2004 și restabilirea situației anterioare de Cf privind imobilul identificat anterior. S-au respins celelalte cereri formulate de reclamanți. A fost obligat pârâtul C. să plătească reclamanților suma de 4.400 RON cheltuieli de judecată parțiale. Au fost obligați reclamanții să restituie către stat suma de 2.125 RON reprezentând cuantumul ajutorului public acordat.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă: Prin decizia civilă nr. 956 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 115 din 12 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu. A admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva aceleiași hotărâri. A schimbat în parte sentința atacată și, în consecință, a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate la BNP F. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002, numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale. A dispus obligarea pârâtului C. să plătească reclamanților A. și B. echivalentul în RON, la data plății, a sumei de 9.663,54 $, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale, în baza contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate la BNP F. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002. A menținut, în rest, sentința atacată. A obligat pe intimatul C. să plătească apelanților A. și B. suma de 3.611 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Recurs - Înalta Curte de Casație și Justiție: Împotriva deciziei civile nr. 956 din 18 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, reclamanții A. și B. și pârâtul C. au formulat recurs. Prin decizia civilă nr. 1453 din 9 iulie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 956 din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a fost admis recursul formulat de pârâtul C. împotriva aceleiași decizii. A fost casată, în tot, decizia atacată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Rejudecare apel - Curtea de Apel Alba Iulia: Prin decizia civilă nr. 312 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, a fost admis apelul declarat de pârâtul C. împotriva sentinței civile nr. 115 din 12 februarie 2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă. A fost schimbată în parte sentința atacată și, în consecință, a fost constatată nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară autentificate de BNP F. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002, numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale. Au fost menținute neschimbate celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A fost respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 312 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă în dosarul nr. x/2014, pârâtul C. a formulat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recursul formulat de recurentul-pârât vizează următoarele critici: - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază în ce privește nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/20.09.2004; - hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 994 și 998 C. civ. și încălcarea dispozițiilor art. 1191,1576,1578,1586 C. civ. - sancționarea unui contract de vânzare-cumpărare încheiat sub imperiul vechiul C. civ., din perspectiva cauzei ilicite în condițiile în care numai Noul C. civ. reglementează "camăta". Recurentul-pârât a arătat că soluția pronunțată de instanța de apel este nelegală întrucât, deși a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară "numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale", a menținut totuși dispoziția instanței de fond privind nulitatea absoluta a contractului de vânzare cumpărare x/20.09.2004. Câtă vreme contractele de împrumut cu garanție imobiliară, în viziunea instanței de apel, sunt nule numai în privința dobânzii achitate peste dobânda legală, instanța de apel în rejudecare, ar fi trebuit, cel mult să sancționeze cu nulitate parțială și contractul de vânzare-cumpărare pentru același raționament, numai în ceea ce privește parte din prețul de vânzare-cumpărare corespunzător dobânzii percepute "peste cuantumul dobânzii legale". Soluția pronunțată de instanța de apel, prin menținerea sentinței civile nr. 115/2018 privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP F. sub nr. x/20.09.2004 privind imobilul casa compusă din doua camere, dependințe, anexe și teren în suprafața de 1563 mp, precum și anularea încheierii de în tabulare x/21.09.2004 și restabilirea situației anterioare de CF, este vădit nelegală. În privința contractului de vânzare-cumpărare, instanța de apel nu a motivat menținerea dispoziției de anulare a acestuia incident fiind 488 pct. 6 C. proc. civ. În cuprinsul motivelor de apel, pârâtul a criticat acesta motivare a instanței de fond pe cale de excepție împreună cu apărări de fond. Instanța de apel a reluat considerentele instanței de fond însă nu a analizat argumentele pârâtului. De asemenea, recurentul-pârât a arătat că instanța de apel a nesocotit normele de drept material reglementate de art. 1191 vechiul C. civ. și art. 309 pct. 5 și art. 315 teza I pct. 3 C. proc. civ. Cauza ilicită reținută de instanța de fond și păstrată de instanța de apel, prin neachitarea prețului întrucât acesta reprezintă "de fapt primele doua împrumuturi acordate în USD plus al treilea împrumut solicitat de reclamanți" (pag. 11 sentința Tribunalul Sibiu) "suma de 35.800 euro fiind menționată fictiv cu titlu de preț" nu este motiv de nulitate absolută, nu poate constitui motiv de nulitate absolută potrivit normelor dreptului material. Potrivit dispozițiilor art. 102 cartea a V-a din Legea nr. 71/2011 contractul este supus dispozițiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce privește încheierea interpretarea, efectele, executarea și încetarea sa, deci aplicabile în speța sunt dispozițiile vechiul C. civ. Argumentele ambelor instanțe au fost că lipsește cauza contractului de vânzare cumpărare, câta vreme scopul determinant al încheierii actului a fost restituirea sumelor împrumutate. Nu se poate afirma că actul autentic nr. 1568/20.09.2004 este lovit de nulitate absolută pentru motivul că prețul stipulat în cuprinsul acestuia reprezintă suma împrumuturi lor nerestituite, așa cu m reținut instanța. În speța de față, prețul a fost stipulat, astfel că nu există nicio cauză de nulitate absolută, în ceea ce privește contractul de vânzare - cumpărare autentic. Pe cale de consecință, dacă există preț, există și cauza contractului, aceasta fiind prezumată de către însuși legiuitor în cuprinsul art. 967 alin. (2) C. civ. 1864. Existența în cuprinsul contractului autentic a mențiunii privind prețul bunului vândut naște prezumția conform căreia vânzătorul a încheiat contractul respectiv cu scopul de a primi această contraprestație. În speță, este imposibil a se reține lipsa cauzei pentru motivul că actul juridic în discuție este unul autentic, încheiat în fața unui notar public care, înaintea semnării actului de către ambele părți, s-a asigurat că fiecare dintre acestea înțelesese conținutul acestuia și consecințele sale juridice. Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că nu există cauză ilicită, imorală a contractelor de împrumut, dovada fiind admiterea apelului pârâtului sub acest capăt de cerere. De asemenea, nu există nici frauda la lege, din aceleași considerente, nu există nici situația lipsei cauzei juridice a contractului de vânzare-cumpărare casa și teren, contractul de vânzare cumpărare privind casa și terenul fiind un contract notarial, valabil încheiat, în conformitate cu prevederile art. 969 C. civ. În drept, au fost indicate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate: La 20 iulie 2021 intimații-reclamanți au depus întâmpinare, comunicată, solicitând să se constate că nu există critici de natură a fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - caz în care ar interveni nulitatea recursului. Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 17 martie 2022, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 312 din 2 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a fixat termen la 26 mai 2022, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: O primă critică a recurentului, astfel cum a fost dezvoltată în cererea de recurs, vizează faptul că instanța de apel, deși a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut "numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale", a menținut totuși dispoziția instanței de fond privind nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare nr. x/20.09.2004, contract care însă în opinia sa, pentru același raționament, ar fi trebuit sancționat cu nulitatea parțială, în privința acelei părți din prețul de vânzare-cumpărare corespunzătoare dobânzii percepute "peste cuantumul dobânzii legale". Susținerea recurentului este nefondată întrucât, deși instanța de apel a reținut existența unui raport de cauzalitate între contractele de împrumut și cel de vânzare cumpărare, acesta nu impune și aceeași întindere a sancțiunii nulității aplicată acestor acte juridice. Astfel, soluția de constatare a nulității vânzării - cumpărării a fost determinată de faptul că aceasta s-a întemeiat pe o cauză ilicită dat fiind faptul că suma stabilită ca preț în contract reprezenta, în realitate, contravaloarea împrumuturilor acordate reclamanților și nu contravaloarea bunului vândut. Părțile au încheiat contractul de vânzare cumpărare drept cale de stingere a datoriilor, fiind așadar în discuție o modalitate de reglare a unor datorii existente între părți și nu o veritabilă operațiune de înstrăinare a imobilului, aspect care conduce neîndoielnic la aprecierea caracterului ilicit al cauzei respectivului contract. Or, în acest context, chiar și în condițiile în care instanța de apel a dispus anularea parțială a contractelor de împrumut, doar în privința dobânzii percepută peste cuantumul dobânzii legale, această soluție nu determină implicit o reevaluare a întinderii cauzei ilicite a contractului de vânzare - cumpărare, în sensul că aceasta ar fi parțial ilicită și ar viza doar acea parte din prețul contractului aferentă dobânzii percepută nelegal. Este evident că voința reală a părților, scopul imediat, motivul pentru care acestea au încheiat contractul de vânzare - cumpărare a fost acela de a se recupera sumele împrumutate de către reclamanți și pe care aceștia nu le mai puteau restitui, fiind nerelevant în stabilirea caracterului ilicit al cauzei cuantumul ori valabilitatea parțială a împrumuturilor. Prin urmare, este lipsită de importanța și afirmația recurentului în sensul că instanța de apel a ignorat faptul că prețul contractului nu era constituit exclusiv din împrumuturi vechi, ci din două împrumuturi anterioare și un nou împrumut acordat cu ocazia încheierii contractului de vânzare - cumpărare. Este cu atât mai clar în această situație faptul că, la data încheierii contractului de vânzare cumpărare reclamanții nu au avut prefigurarea mentală a contraprestației vânzării, respectiv primirea prețului ci au avut ca scop cedarea proprietății în schimbul împrumuturilor. În aceeași ordine de idei, susține recurentul și că, în mod greșit a reținut instanța de apel că actul autentic nr. 1568/20.09.2004 este lovit de nulitate absolută pentru motivul că prețul stipulat în cuprinsul acestuia reprezintă suma împrumuturilor nerestituite, cât timp pe de o parte, prețul a fost stipulat în contract, aspect ce naște prezumția existenței cauzei conform art. 972 alin. (2) C. civ. 1864, iar, pe de altă parte, actul juridic în discuție este unul autentic, încheiat în fața unui notar public care, înaintea semnării actului de către ambele părți, s-a asigurat că fiecare dintre acestea înțelesese conținutul acestuia și consecințele sale juridice. Or, ansamblul probator administrat în cauză și care nu mai poate fi verificat în recurs (înscrisuri autentice, interogatoriu părți, declarații martori, expertiză contabilă, probatoriu administrat în dosarul penal nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu) a format convingerea instanței de apel că prețul vânzării nu reprezintă contravaloarea bunului imobil înstrăinat ci suma împrumuturilor pe care reclamanții vânzători nu o mai puteau restitui pârâtului cumpărător, fiind răsturnată prin proba contrară, prezumția de existență a cauzei astfel cum aceasta este reglementată de lege. S-a probat, inclusiv prin recunoașterea recurentului pârât, faptul că prețul stipulat în contract dar neîncasat de reclamanți reprezintă valoarea datoriei acestora iar încheierea convenției de vânzare cumpărare la un notar, sub forma unui act autentic, nu acoperă neregularitatea acesteia. Nu poate fi acceptată nici afirmația recurentului care apreciază că existența cauzei vânzării nu poate fi negată întrucât suma de bani menționată ca preț în contract a fost efectiv plătită reclamanților, chiar dacă inițial aceasta a fost remisă sub formă de împrumut. Aceasta pentru că deși părțile au încheiat în formă autentică atât contractele de împrumut cât și contractul de vânzare - cumpărare, deși în ambele situații au avut ca scop doar acordarea și recuperarea împrumuturilor, iar cauza valabilă a împrumuturilor nu poate fi convertită și nici apreciată simultan drept veritabilă cauză a vânzării. Pe un alt palier de analiză, Înalta Curte reține ca nefondat și motivul de recurs referitor la nemotivarea de către instanța de apel a dispoziției de constatare a nulității contractului de vânzare - cumpărare nr. x/20.09.2004, critică subsumată dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Din perspectiva Înaltei Curți, în considerentele deciziei recurate, la fila x, se regăsesc argumentele pentru care instanța de apel a menținut această soluție, astfel că hotărârea respectă exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și indicând într-o manieră convingătoare motivele care au fundamentat o asemenea dispoziție. Potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părții ori nemulțumirea recurentului referitoare la modalitatea în care instanța de apel a înțeles să dea eficiență materialului probator nu echivalează cu lipsa motivării. După cum Înalta Curte a reținut în mod constant în jurisprudența sa, motivarea nu reprezintă o chestiune de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă, în concordanță cu probele și actele de la dosar, nefiind condiționată de amploarea argumentelor așa încât este nerelevant aspectul invocat de recurent referitor la faptul că instanța de apel s-a rezumat la realiza o analiză de câteva fraze. Este neîntemeiat și motivul de recurs referitor la nesocotirea de către instanța de apel a normelor de drept material reglementate de art. 1191 vechiul C. civ. și art. 309 pct. 5 și art. 315 teza I pct. 3 C. proc. civ., în sensul în care în aprecierea includerii în contractele de împrumut a unei dobânzi mult superioară dobânzii legale și a restituirii sumelor împrumutate aceasta a dat relevanță declarațiilor mincinoase ale unor martori subiectivi cu care se află în relații de dușmănie Critica este neavenită, pe de o parte, pentru că se referă la aspecte privind aprecierea situației de fapt ce nu pot fi cenzurate în calea extraordinară de atac a recursului iar pe de altă parte, pentru că în mod corect a reținut instanța de apel că atunci când instanța de fond a dat eficiență acestora nu a făcut-o doar în considerarea dovedirii unicului aspect al predării unor sume de bani, ci în considerarea întregului context al cauzei și al întregului probatoriu administrat și coroborat, pentru dovedirea cauzei ilicite a unui act juridic. Or, în aceste condiții, potrivit art. 264 C. proc. civ. judecătorul are libertatea de apreciere a probelor, potrivit convingerii sale. Instanța de recurs nu are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt care deja a fost constatată, deoarece modul în care instanțele de fond au interpretat probele administrate și au stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt, nu constituie motiv de recurs în reglementarea art. 488 C. proc. civ., așa cum s-a arătat anterior. Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. PENTRU ACESTE MOTIVE,