ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1453/2020

Ședința publică din data de 9 iulie 2020

Deliberând asupra prezentei cauze și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la 29.10.2014, pe rolul Judecătoriei Sibiu, sub nr. x/2014, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat instanței, în principal, să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang 1 asupra imobilului din Sibiu, Calea x CF x Turnișor A plus I, nr. top. x, 89/1, încheiat între reclamanții A. și B. (împrumutați) și pârât (împrumutător), act autentificat sub nr x/4.04.2002 la BNP V.V;

- să constate nulitatea absolută a contractului de împrumut cu ipotecă de rang II asupra aceluiași imobil, încheiat între reclamanții A. și B. (împrumutați) și pârât (împrumutător), act autentificat sub nr. x/09.05.2002; să dispună restabilirea situației anterioare de CF, în sensul de a dispune:

a) anularea contractului de vânzare către pârât a imobilului casă și curte, din Sibiu, Calea x, CF x Turnișor A plus I, nr. top x. 89/1, în contul cametei de 35.800 euro percepute de pârât și drept garanție de restituire a acesteia, act încheiat între reclamanții vânzători, pe de o parte și pârâtul C. cumpărător, pe de altă parte, autentificat sub nr x/29.05.2003;

b) anularea încheierii de intabulare nr. x/21.09.2004 prin care pârâtul a înscris în CF dreptul de proprietate asupra imobilului anterior menționat în baza contractului de vânzare cumpărare menționat la lit. a) acestui petit.

Totodată, s-a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata către reclamant a următoarelor sume datorate după cum urmează:

a) suma de 12.000 USD (16000 + 12000 = 28000) reprezentând diferența în plus plătită cu titlu de camătă pârâtului pentru cele două împrumuturi reale în valoare totală de 16.000 USD până la concurența sumei de 28.000 USD cât a plătit efectiv acestuia (deși datora numai 16.000 USD (5.000 USD + 11 000 USD), respectiv:

- camătă de 8.500 USD achitată pentru primul împrumut de 11.000 USD (în act s-a consemnat 19.500 USD față de suma real împrumutată de 11 000 USD; 19.500 -11.000 = 8 500 plătiți în plus și nedatorați);

- camătă de 3.500 USD achitată pentru al doilea împrumut de 5.000 USD (în act s-a consemnat 8.500 USD față de suma real împrumutată de 5.000 USD; 8.500 - 5.000 = 3.500 plătiți în plus și nedatorați);

b) suma de 140.000 euro (echivalentul sumei de 480.000 RON) plătiți pârâtului în contul unei creanțe inexistente și drept garanție a restituirii acesteia pentru a răscumpăra de la pârât imobilul fermă vândută lui drept garanție de executare a cametei în sumă de 45.000 euro. Vânzare, în realitate, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007 unde a menționat ca preț de vânzare suma de 480.000 RON, plătită astfel:

- 400.000 RON, achitată prin ordin de plată emis de D., în 5.02.2007;

- 80.000 RON, achitată în numerar la 29.01.2007, la data actului.

În subsidiar, în ipoteza în care nu se restabilește situația anterioară de CF, s-a solicit obligarea pârâtului la plata către reclamanții A. și B. a sumei de 124.000 euro, reprezentând valoarea de circulație a imobilului casă și teren, din Sibiu, Calea x, CF x Turnișor A plus I, nr. top x, 89/1, înscrise în CF pe numele pârâtului în baza contractului de vânzare autentificat sub nr. x/20.09.2004, drept garanție, până la restituirea cametei de 35.800 euro, menționată drept preț de vânzare în act, sumă care nu a fost achitată reclamanților vânzători până în prezent; cu cheltuieli de judecată, ocazionate cu soluționarea prezentei cauze.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca netemeinică, cu cheltuieli de judecată.

Au fost invocate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sibiu; excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la petitele 3 lit. a) și b); excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la petitul nr. 4 lit. b) referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 euro și excepția inadmisibilității petitului 3 cu privire la restabilirea situației anterioare de CF ca efect al admiterii petitelor anterioare.

La 22.04.2015, reclamanții au formulat o precizare a cererii de chemare în judecată, privind rectificarea numărului de autentificare a contractului la petitul 3 lit. a), ca) fiind 1568/2004 și în ceea ce privește petitul 4 în sensul că, reclamanții solicită obligarea pârâtului la plata sumelor menționate la lit. a) și b).

Prin sentința civilă nr. 3409/5.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu a fost admisă excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei Sibiu, invocată de pârâți și s-a declinat competenta de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C., în favoarea Tribunalului Sibiu, secția I civilă.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă sub nr. x/2014 iar, prin încheierea din 07.10.2015, au fost unite cu fondul excepțiile prescripției dreptului material la acțiune cu privire la petitele 3 lit. a) și b), lipsei calității procesuale active a reclamantului cu privire la petitul nr. 4 lit. b) referitor la obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 euro și inadmisibilității petitului 3 cu privire la restabilirea situației anterioare de CF ca efect al admiterii petitelor anterioare.

Prin sentința civilă nr. 115/2018 pronunțată de Tribunalul Sibiu au fost respinse excepțiile prescripției dreptului material la acțiune, lipsei calității procesuale active și inadmisibilității petitului 3, invocate de pârâtul C..

S-a admis, în parte, cererea formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtul C. și, în consecință:

S-a constatat nulitatea absolută a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate la BNP E. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002 și nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat la BNP E. sub nr. x/20.09.2004, privind imobilul casă, compusă din două camere, dependințe și anexe și teren în suprafață de 1563 mp, situat în Sibiu, Calea x, județ Sibiu, înscris în Cf x Turnișor, A+1, nr. top. x, 89/1.

S-a dispus anularea încheierii de întabulare nr. x/21.09.2004 și restabilirea situației anterioare de Cf privind imobilul identificat anterior.

Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamanți.

Pârâtul C. a fost obligat să plătească reclamanților suma de 4400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Reclamanții au fost obligați să restituie către stat suma de 2.125 RON, reprezentând cuantumul ajutorului public acordat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții și pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 956 din 18 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelurile, a schimbat, în parte, sentința atacată și, în consecință: a constatat nulitatea absolută, parțială, a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate la BNP E. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002, numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale; a obligat pârâtul C. să plătească reclamanților A. și B. echivalentul în RON la data plății a sumei de 9663,54 $, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale, în baza contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate la BNP E. sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002; a menținut, în rest, sentința atacată; a obligat intimatul C. să plătească apelanților A. și B. suma de 3611 RON, cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs reclamanții B. și A., precum și pârâtul C..

Prin decizia recurată, instanța de apel a schimbat, în parte, sentința Tribunalului Sibiu nr. 115/2018, în ceea ce privește petitul 4, lit. a), din) acțiunea principală (care a fost respins), obligând pârâtul, în baza raportului de expertiză contabilă efectuat în cauză, la plata către reclamanți a sumei de 9663,54 $, reprezentând diferența în plus peste cuantumul dobânzii legale plătită cu titlu de dobândă pârâtului pentru cele două împrumuturi în valoare totală de 16000 $.

Instanța de apel a respins, însă, petitul 4, lit. b) al acțiunii, prin care au solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 140.000 euro (în echivalent 480000 RON) plătiți acestuia pentru a răscumpărarea fermei abator, în contul unei creanțe inexistente, drept garanție a restituirii dobânzii pentru cele 2 împrumuturi de 16000 $ și cametei de la data vânzării, cuantificate la 45000 euro, aspect confirmat și de cei doi martori audiați, dar și de lucrările din dosarului penal.

În raport de situația de fapt expusă pe larg în memoriul de recurs, reclamanții at susținut că instanța de apel nu a analizat natura juridică și nici nu a stabilit efectele juridice produse de declarația pârâtului, autentificată sub nr x/20.09.2004, în cuprinsul căreia se arată că reclamanții au restituit suma datorată, în baza ambelor contracte de împrumut, circumstanțe care denotă că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la primul lor motiv de apel. Or, în condițiile în care în contractele autentificate se menționează, pe baza declarațiilor părților, că suma datorată este de 28.000$, acest act autentic dovedește, incontestabil, cuantumul sumei ce a fost restituită de reclamanți pârâtului, la data de 20 septembrie 2004, împrejurare susținută de întreg probatoriul administrat referitor la plata sumei de 28.000 USD.

Recurenții susțin că totalul dobânzii percepută de pârât este inclusă în suma împrumutată este 12.000 USD, astfel că, orice dobândă calculată ulterior la această sumă reprezintă dobândă la dobândă (camătă) și excede dobânzii legale, fiind prohibită de lege și sancționată cu nulitatea actului. Or, împrumutul era de 16.000 USD și a fost restituit în totalitate, însă reclamanții mai datorau pârâtului o diferență de dobândă percepută peste cea legală de 2.336,46 USD stabilită de expertul contabil judiciar, ce reprezenta actualizarea dobânzii cămătarești calculată de pârât pe întreaga perioada scursă până la data actului 20.09.2004.

În aceste circumstanțe, vânzarea celor două imobile către pârât au fost convenite ca operațiuni cu caracter provizoriu, realizate în garantarea celor 2 împrumuturi de 16.000 $ și a dobânzilor actualizate și neachitate la data transferului proprietății, ceea ce presupunea ca, după plata cumulativă către pârât a împrumuturilor și dobânzilor actualizate, imobilele să fie revândute reclamanților, fără plata efectivă a unui preț (răscumpărate).

Nici unul dintre cele 2 contracte de vânzare a casei (20.09.2004) și fermei (29.05.2003) nu au fost concepute și acceptate de părți ca acte definitive, veritabile vânzări, ci acte de garanție (transfer provizoriu) pentru restituirea împrumuturilor.

Recurentul pretinde că decizia recurată a fost pronunțata și cu aplicarea greșită a normelor de drept material inscrise în art. 948, 966, 977 C. civ., în ceea ce privește soluționarea petitului 4, lit. b) din acțiune, privind obligarea pârâtului la plata sumei de 140000 euro.

Susține că, prin restituirea completă a împrumuturilor și a dobânzillor aferente, conform declarației pârâtului, autentificată sub nr. x/20.09.2004, orice sumă pretinsă de acesta reclamanților (inclusiv cea de 140.000 euro pentru a transfera ferma pe numele său, cu titlu de garanție până la achitarea cametei pretinse la 1.09.2004), ulterior datei de 20.09.2004, este supusă repetițiunii, fiind necuvenită, nelegală, ilicită și nejustificată.

Temeiul juridic în baza căruia reclamanții pretind suma de 140.000 euro de la pârât nu este acela de preț, cum greșit s-a interpretat de către instanța de apel, ci despăgubire cuvenită reclamanților, motivat de lipsa cauzei juridice ce grevează contractul de vânzare a fermei, autentificat sub nr. x/2007.

Cauza juridică specifică într-un contact de vânzare - scopul mediat - o constituie coexistenta unor intenții reciproce a părților de a-și apropia bunul (cumpărătorul) sau prețul (vânzătorul), fiecare parte urmărind însușirea în schimbul contraprestației oferite. Or, în speță, această vânzare a fost una fictivă, neexistând intenția reală a părților de vânzare/cumpărare, bazata pe o negociere prealabilă în scopul apropierii și motivata de o intenție definitivă de înstrăinare dintr-un patrimoniu în altul.

In realitate, vânzarea s-a realizat în contul cametei percepute de pârât, în suma de 45000 euro la acea dată, iar vânzarea a fost realizata în scopul de a transfera provizoriu ferma, pe numele pârâtului, drept garanție pentru plata cametei către acesta, urmând ca la momentul plătii celor 45000 euro să se revândă, gratuit, ferma către reclamanți. Din aceasta cauză, s-a emis doar factura de plată, însă niciodată nu s-a achitat de către pârât prețul menționat în factură, deoarece nici reclamanții și nici pârâtul nu au conceput actul ca fiind o vânzare, ci un transfer provizoriu al proprietății până la achitarea cametei de 45000 euro când urma să aibă loc răscumpărarea. Așadar, nu s-a urmărit de către părți plata prețului de vânzare a fermei către pârât.

În mod greșit se reține de către instanța de apel că prețul de 299 327 778 RON aferent facturii fiscale x/29.05.2003 ar fi fost achitat. Factura nu constituie un document contabil care atesta plata, ci dimpotrivă ea are valoarea unui contract. Doar chitanța, ordinul de plată, bilet D., etc. pot fi considerate instrumente de plată. în factura este menționată suma pretinsă cu titlul respectiv, potrivit înțelegerii părților de transfer provizoriu al fermei către pârât, până la răscumpărarea ce avea sa se producă condiționat de plata cametei.

Totodată, suma de 45.000 RON, reprezentând camătă, este o pretenție ilicită, fiind supusă repetițiunii, având în vedere faptul că a fost plătită cu ocazia încheierii contractului de vânzare nr. x/2007, prin care ferma cu abator a reintrat în patrimoniul reclamanților, fiind parte a prețului menționat în act de 480.000 RON (140.000 euro).

Diferența de la 45000 euro la 140000 euro se explică prin aceea că ordinul de plată a fost semnat în alb de către reclamant (aspect recunoscut de pârât la interogatoriu), ceea ce a permis pârâtului să completeze în loc de 45000 euro suma de 140000 euro care fusese acordată de D. reclamanților pe numele S.C. F. S.R.L.. Prin urmare, întreaga sumă (45000 + diferența până la 140000 euro) este o sumă pretinsă ilicit de către pârât cu ocazia răscumpărării, sens în care se impune a fi restituită reclamanților ca despăgubire pentru prejudiciul cauzat în mod ilicit prin aceasta plată ilicită efectuată către pârât.

Curtea de apel deși a preluat în mod greșit argumentele instanței de fond potrivit cărora lipsa unui petit de anulare a contractului de vânzare a fermei către S.C. G. S.R.L., după ce a revenit în patrimoniul reclamanților nu ar produce efecte asupra cererii reclamanților de obligare a pârâtlui să restituire suma de 140.000 euro, a reținut posibilitatea analizării pe cale incidentală a nulității absolute a acestui contract, ceea ce relevă contradictorialitatea considerentelor.

Deși nu au solicitat anularea contractului pe cale principală, motivat de lipsa interesului procesual, au susținut constant nulitatea absolută a acestui contract, contract ce este lipsit de de cauza juridică în sensul reglementat la art. 948 C. civ. (scopului actului nefiind înstrăinarea imobilului, ci garantarea unei creanțe/împrumut și dobânzi), aspecte care reprezintă motive de nulitate absolută.

Prin urmare, dată fiind lipsa interesului procesual al reclamanților de a desființa actul, aceștia reprezentându-și consecințele nefaste ce s-ar fi repercutat asupra lor înșiși obligându-i să restituie prețul încasat de la cumpărătoarea subsecventă S.C. G. S.R.L., invocarea nulității absolute a acestui contract incidental, ca mijloc de apărare, este suficientă pentru a oferi temeiul admiterii petitului 4, lit. b), în) caz contrar pârâtul se îmbogățește fără just temei, păstrând, pentru sine, suma de 140000 euro, încasată fără un just titlu de la reclamanți, care și-au răscumpărat propria proprietate.

In aceasta situație, apreciază că instanța de apel era ținută să analizeze pe fond temeinicia solicitării reclamanților privind nulitatea absolută a contractului x/2007 și pe cale de consecință, temeinicia pretențiilor, susținute probatoriul administrat, la care face trimitere pe larg, sub aspectul restituirii de către pârât a sumei de 140000 euro.

Solicită admiterea recursului în sensul criticilor formulate.

- hotărârea pronunțată cuprinde motive contradictorii, pe de o parte iar, pe de altă parte, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurentul pretinde că soluția adoptată de către instanța de apel, privind nemotivarea solicitării de casare cu trimitere (motiv nr. 1 de apel) încalcă dispozițiile art. 480 pct. 3 C. proc. civ. coroborat cu disp. art. 224 C. proc. civ.

In acest sens, s-a arătat că, deși reclamanții au solicitat anularea contractului de vânzare cumpărare, autentificat sub nr. x/20.09.2004, a imobilului casă de locuit, situat în Sibiu, Calea x, instanța de fond a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare, dând astfel o altă calificare a petitului formulat de reclamanți, față cea care a rezultat din exprimarea stricto sensu a cererii formulată, fără a pune în discuția părților acestă nouă calificare juridică, astfel cum impun prevederile art. 224 C. proc. civ., în scopul respectării dreptului la un proces echitabil și principiul contradictorialității.

Astfel, deși prin motivele de apel a arătat că instanța de fond a dat o altă calificare petitului formulat de reclamanți, fără a pune în discuția părților acest aspect, solicitând anularea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu, instanța de apel nu se pronunța deloc asupra acestei solicitări, lăsând apelul nesoluționat sub acest capăt de cerere.

Un alt aspect vizează preluarea motivării instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepțiilor invocate, cu încălcarea dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impuneau prezentarea considerentelor pentru care anumite cereri ale părților au fost respinse sau parțial admise, lipsa motivării echivalând cu o nesoluționare pe fond a acestora.

Lecturând decizia atacată se poate observa faptul că instanța, în considerente s-a limitat, în privința excepțiilor, strict la reproducerea motivației instanței de fond, fără a justifica propria apreciere, în condițiile în care, în cuprinsul motivului nr. 2 de apel, au fost ridicate argumente noi față de motivația instanței de fond, aspecte pe care instanța de apel nu le analizează complet.

Susține recurentul că, în raport de data formulării acțiunii, 29 octombrie 2014, și prevederile Decretului-Lege nr. 167/1958, acțiunea privind anularea contractului de vânzare cumpărare încheiat la data de 20.09.2004 este prescrisă. Pe de altă parte, instanța de apel, analizând contractul nr. x/29.05.2003, reține "nici față de acest contract reclamanții nu au solicitat constatarea nulității absolute", considerente care sunt contradictorii atunci când califică și motivează respingerea excepțiilor invocate.

Recurentul reproșează instanței de apel soluția contradictorie adoptată în sensul că, pe de o parte, a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale iar, pe de altă parte, instanța l-a obligat la plata sumei de 9.663,54 USD, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale.

Câtă vreme contractele de împrumut cu garanție imobiliară, în viziunea instanței de apel, sunt nule numai în privința dobânzii achitate peste dobânda legală, ar fi trebuit să sancționeze cu nulitatea sumele ce constituie obiectul contractelor de împrumut, după cum le analizează în considerentele hotărârii, respectiv 11.000 USD, fata de 19.500 USD și 5.000 USD, față de 8.500 USD, nu să îl oblige la plata unor sume care nu au fost primite. Chiar dacă instanța a apreciat că dobânda percepută ar depăși dobânda legală, sancțiunea fiind nulitatea parțială a celor două împrumuturi, prețul de 35.800 Euro se compune din trei împrumuturi nerestituite, astfel că nu se poate reține că nu există cauză sau că aceasta este nelicită, atât timp cât prețul reprezintă sume de bani împrumutate și nerestituite.

- Recurentul pretinde că au fost nesocotite normele de drept material reglementate de art. 1191 C. civ., art. 309 pct. 5 și art. 315 teza I pct. 3 C. proc. civ. cu privire la soluția adoptată de către instanța de apel, prin menținerea sentinței civile nr. 115/2018 privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/20.09.2004, privind imobilul casa compusă din doua camere, dependințe și anexe și teren în suprafață de 1.563 mp, precum și anularea încheierii de intabulare x/21.09.2004 și restabilirea situației anterioare de CF.

Se arată că, pe parcursul litigiului, a susținut că sumele împrumutate au avut dobânda legala practicata de H. la momentul încheierii contractelor, aceasta fiindu-i calculată de contabila pe care o avea la acea vreme, în acest sens fiind și susținerile sale la interogatoriul luat, din oficiu, de către instanță. Astfel, cu acea ocazie a precizat că, în acte, a fost consemnată valoarea reală a împrumuturilor, fiind cuprinsă și dobânda, însă dobânda era cea legală, respectiv echivalentul dobânzilor acordate de băncile comerciale, fără a putea preciza cu exactitate suma, după atâția ani de zile. Aprecieză nelegală, în lipsă de probe, concluzia ambelor instanțe, potrivit căreia dobânda din contracte era mult superioară dobânzii legale.

La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, reclamanții i-au solicitat alte sume cu titlu de împrumut, însă sumele împrumutate nu erau restituite, astfel încât nu a mai fost de acord cu un nou contract de împrumut. Deși ambele contracte de împrumut, inițiale, erau scadente la data de 4.10.2002 până la data de 20 septembrie 2004, data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, ipoteca nu era radiată. Astfel, prețul contractului de vânzare-cumpărare a reprezentat la acea dată împrumuturile nerestituite și dobânda legală bancară, precum și altă sumă de bani împrumutată până la concurenta sumei de 35.800 euro, așa cum au reținut ambele instanțe.

Recurentul reproșează instanței de apel soluția contradictorie adoptată în sensul că, pe de o parte, a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale, iar pe de altă parte, recurentul a fost obligat la plata sumei de 9.663,54 USD, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale.

Câtă vreme contractele de împrumut cu garanție imobiliară, în viziunea instanței de apel, sunt nule numai în privința dobânzii achitate peste dobânda legală, ar fi trebuit să sancționeze cu nulitate sumele ce constituie obiectul contractelor de împrumut, după cum le analizează în considerentele hotărârii, respectiv 11.000 USD, fata de 19.500 USD și 5.000 USD, față de 8.500 USD.

Chiar dacă instanța a apreciat că dobânda percepută ar depăși dobânda legală, sancțiunea fiind nulitatea parțială a celor două împrumuturi, prețul de 35.800 Euro se compune din trei împrumuturi nerestituite, astfel că nu se poate reține că nu există cauza sau ca aceasta este nelicită, atâta timp cât prețul reprezintă sume de bani împrumutate și nerestituite.

Sub aspectul încălcării normelor de drept substanțial înscrise în art. 994, art. 998, art. 1 191, art. 1576, art. 1578 și art. 1586 C. civ., susține, relativ la cauza ilicită reținută de instanța de fond și păstrată de instanța de apel, prin neachitarea prețului, nu constituie un motiv de nulitate absolută, potrivit normelor dreptului material.

În esență, în opinia recurentului, nu se poate vorbi de lipsa prețului câtă vreme reclamanții au primit sumele de bani și au propus încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Așadar, la momentul încheierii contractului în discuție, ambele părți contractante au avut reprezentarea clară a semnificației și a consecințelor consimțământului dat, precum și a faptului că, în schimbul imobilului pe care l-au înstrăinat, au primit suma de bani menționată în contract.

În consecință, în considerarea faptului că nulitatea absolută este o formă de ineficacitate a contractului, care intervine, în cazul încălcării, la încheierea actului, a unei dispoziții legale imperative care ocrotește un interes general, public, iar în speța deduse judecății ambele părți contractante au convenit în sensul celor menționate în contract, astfel încât apreciază că sancționarea cu nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare contravine dispozițiile legii.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare sau, în subsidiar, casarea deciziei, admiterea apelului formulat și schimbarea, în parte, a sentinței atacate în sensul respingerii, în tot, a acțiunii reclamanților.

Recurenții reclamanți A. și B. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul pârât C., în cadrul întâmpinării, a susținut respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de către reclamanți. A depus răspuns la întâmpinarea formulată de reclamanți.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 16 ianuarie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâtul C. împotriva deciziei nr. 956 din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a fixat termen de judecată a recursurilor la 11 iunie 2020, ora 09:00, în ședință publică, complet C4, cu citarea părților.

I. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

I. Relativ la recursul declarat de reclamanții B. și A..

Printr-un prim motiv de recurs, încadrat în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanții au susținut, în esență, că instanța de apel nu a analizat natura juridică și nu a stabilit efectele juridice produse de declarația autentificată a pârâtului, în cuprinsul căreia acesta recunoaște că reclamanții au restituit suma datorată în baza ambelor contracte de împrumut, apreciind că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la primul motiv de apel prin care au criticat sentința Tribunalului Sibiu cu privire la interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv a declarației pârâtului, autentificată sub nr. x/2004. S-a susținut că simpla negare a conținutului declarației de către pârât, în lipsa unui probatoriu amplu care să îi susțină poziția, nu este suficient pentru infirmarea plății sumei de 28000$

Critica reclamanților deși, formal, încadrată în motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu este susceptibilă de încadrare în textul de lege evocat și nici într-un alt motiv de nelegalitate.

În realitate, recurenții reiterează criticile deduse judecății în calea de atac a apelului privind modalitatea în care instanța de fond a dat valență probatorie declarației pârâtului, autentificată sub nr. x/2004, precum și a celorlalte mijloace de probe administrate în vedere stabilirii situației de fapt deduse judecății. Or, susținerile referitoare la modalitatea în care instanțele de fond au înțeles să interpreteze probatoriul nu pot constitui motive de nelegalitate ce pot fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului, ci critici de netemeinicie ce nu pot fi cenzurate de către instanța de control judiciar, modalitatea de administrare și interpretare a probatoriilor reprezentând o chestiune de fapt, ce este analizată în cadrul cercetării aspectelor legate de fondul cauzei.

Susținerea potrivit căreia curtea de apel nu ar fi analizat motivul de apel care viza interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, respectiv a declarației autentice a pârâtului, este eronată, deoarece actul autentic la care fac referire recurenții nu are natura unui actul juridic, în sens de negotium și care să facă obiect al judecății. Declarația autentică evocată de recurenți a fost administrată ca mijloc de probă, la instanța de fond și a fost evaluată în contextul analizării întregului ansamblu probator.

În realitate, în cadrul acestui motiv de recurs, reclamanții nu arată în ce modalitate decizia atacată este contrară legii, preluând ad literam, paragraf cu paragraf, aspectele evocate în cuprinsul primului motiv de apel referitoare la probele administrate și evaluarea situației de fapt realizată de instanța de fond, fără a formula, însă, critici noi, care să se raporteze la considerentele deciziei recurate - obiect al prezentei căi extraordinare de atac și care să poată fi avute în vedere de instanța de control judiciar în condițiile reglementate de art. 488 C. proc. civ.

Printr-un alt motiv de recurs, reclamanții au susținut aplicarea greșită a dispozițiilor de drept substanțial înscrise în art. 948, art. 966 și art. 977 C. civ. în ceea ce privește soluționarea petitului 4, lit. b) din acțiune, care privea obligarea pârâtului la restituirea sumei de 140.000 euro. In acest sens, s-a susținut că, prin restituirea completă, la 20.09.2004, a împrumuturilor cu dobânzile aferente, astfel cum rezultă din cuprinsul declarației autentice a pârâtului, orice sumă pretinsă de acesta reclamanților (inclusiv cea de 140.000 euro pentru a transfera ferma pe numele pârâtului), ulterior datei de 20.09.2004, este supusă repetițiunii, fiind necuvenită, nelegală și ilicită. S-a mai susținut că, după data de 20.09.2004, reclamanții nu mai datorau nimic pârâtului, astfel încât suma de 140000 euro se impune a le fi restituită, de vreme ce vânzarea fermei către pârât a fost una fictivă, neexistând intenția reală a părților de a vinde și, respecti, de a cumpăra.

Susținerile evocate vor fi examinate de Înalta Curte din perspectiva art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Din perspectiva modalității de învestire a primei instanțe, reclamanții B. și A. au solicitat (petitul 4b din acține) "obligarea pârâtului la plata sumei de 140000 euro (echivalentul sumei de 450000 RON), plătiți pâtâtului, în contul unei creanțe inexistente, pentru a răscumpăra de la pârât imobilul fermă, vândută lui ca garanție de executare a cametei în sumă de 45000 euro, vânzare realizată conform contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007". În justificarea cererii, reclamanții au pretins că acest contract este lipsit de cauză juridică, în sensul art. 948 C. civ., întrucât scopul actului nu a fost înstrăinarea imobilului, ci garantarea unui împrumut și a dobânzilor aferente, menționând căauales să invoce nulitatea absolută a contractului de vânzare a fermei abator, către pârât, pe cale incidentală, ca apărări de fond.

În soluționarea cererii, ca situație de fapt, instanțele de fond au avut în vedere că, anterior perfectării contractului vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.01.2007, între reclamantul A., ca asociat al S.C. I. S.R.L. și pârâtul C. a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.05.2003 cu privire la imobilul-fermă situat în Sibiu, Calea x, al cărui preț de vânzare de 299.327.778 RON și TVA-ul aferent în valoare de 56.872.278 RON a fost achitat în baza facturii fiscale nr. x/29.05.2003, aspect stabilit de instanțele de fond pe baza examinării declarațiilor reclamantului consemnate în procesului-verbal de confruntare, din 10.09.2013, întocmit în dosarul de urmărire penală.

Același imobil, ce a făcut obiectul contractului nr. x/29.05.2003, a făcut și obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.01.2007, contract intervenit de această dată între pârât, în calitate de vânzător, și reclamantul A., în calitate de asociat unic al S.C. F. S.R.L. Sibiu, în calitate de cumpărător, pentru care s-a achitat suma de 480000 RON, echivalentul a 140000 euro ce se solicită a fi restituiți de pârât.

Relativ la aceste contracte care au vizat imobilul-fermă, s-a avut în vedere că, deși s-a susținut că prețul stipulat în contracte nu a fost achitat și că, în realitate, scopul încheierii acestor contracte a fost de a se asigura o garanție pentru achitarea sumelor rezultate din cele două contracte inițiale de împrumut, reclamanții nu au solicitat printr-un capăt de cerere distinsct sau acțiune separată, pentru aspectele evocate, nulitatea absolută a contractelor prin care a operat transferul dreptului de proprietate asupra imobilului-fermă abator.

Recurenții reclamanți au arătat că au ales să invoce nulitatea absolută a contractului de vânzare a fermei către pârât, autentificat sub nr. x/29.01.2007, pe cale incidentală, înțelegând să o formuleze ca o apărare de fond/mijloc de apărare în demersul de a obține obligarea pârâtului la restituirea sumei de 140000 euro, plătiți pentru răscumpărarea fermei, în temeiul unui contract nelegal, lipsit de cauză juridică.

Această modalitate procesuală prin care recurenții-reclamanți intenționează să înlăture, ca nelegale, actele juridice prin care imobilul fermă abator a fost achiziționat de pârât și, apoi, revândut reclamanților (nr. 572/2003 și nr. 160/2007, întrucât la ambele contracte au făcut referire și în motivele de recurs), precum și efectele acestor acte, este incompatibilă cu poziția lor procesuală, de reclamanți.

Totodată, lipsa unei cereri de contestare a acestor acte juridice, în care se menționează transferul bunului vândut și plata prețului, determină ca demersul reclamanților sprijinit, exclusiv, pe formularea acțiunii în pretenții, să nu poată fi soluționat în sensul intenționat de aceste părți, în contextul în care nu există un capăt de cerere distinct, în cadrul prezentului demers judicar, prin care să conteste actele juridice ce au avut ca efect transferul dreptului de proprietate asupra imobilul, în legătură cu care, însă, a fost formulată solicitarea de obligare a pârâtului la plata sumei de 140000 euro.

Or, având în vedere calitatea recurenților B. și A. de reclamanți care au pornit demersul lor judiciar, motivele de fapt și de drept care conduc, în opinia acestora, la înlăturarea efectelor respectivelor acte juridice, trebuie să se suprapună unui capăt de cerere distinct prin care să se solicite nulitatea acestor acte. În absența unei astfel de cereri, susținerile respective nu pot fi analizate, întrucât exced limitelor acțiunii care conturează cadrul procesual al învestirii instanței și, care, nu implică și verificarea valabilității contractelor de vânzare cumpărare, nr. 572/29.05.2003 și nr. 160/29.01.2007, ipoteza din urmă fiind specifică doar unui petit, distinct, prin care să se fi solicitat nulitatea respectivelor acte juridice.

În concluzie, "apărările de fond" pretinse de recurenți nu sunt compatibile cu poziția lor procesuală de reclamanți și nu pot servi ca temei juridic al pretențiilor formulate. În cazul reclamanților, pentru a putea fi examinate, susținerile respective trebuiau să îmbrace nu forma unor apărări, ci a unor argumente în fapt și în drept, care să sprijine o cerere în nulitate, expres formulată, iar interesul acestora în formularea unui capăt de cerere distinct era justificat prin aceea că desființarea contractului de vânzare a fermei către pârât ar fi avut, ca efect, reîntoarcearea imobilului în patrimoniul reclamanților.

Or, reclamanții nu au formulat o asemenea cerere, astfel încât argumentele acestora privind nelegalitatea respectivelor contracte au fost corect înlăturate de instanțele anterioare și, prin urmare, nici susținerile acestora, din cuprinsul cererii de recurs, referitoare la aspectele care scot în evidență vânzarea fictivă și neachitarea prețului din contractul de vânzare cumpărare a fermei din 2003, nu pot constitui obiect de analiză în recurs.

Cum recurenții nu au întreprins niciun demers prin care să conteste valabiltatea actelor juridice care au avut ca efect transferul dreptului de proprietate, aceștia nu își pot întemeia pretențiile care au ca obiect plata sumei de 140000 euro nici pe temeiul împogățirii fără justă cauză, dat fiind caracterul subsidiar al acțiunii de in rem verso.

În contextul argumentelor deja prezentate, este de prisos a mai analiza susținerile recurenților care vizează aprecierea eronată a instanței de apel că suma pretinsă de la pârât, de 140000 euro, a fost solicitată cu titlu de restituire a prețului și nu de despăgubire, pentru lipsa cauzei juridice ce grevează contractul de vânzare a fermei de la reclamanți către pârât (contractul de vânzare cumpărare nr. x/2007).

În ceea ce privește susținerile recurenților, relativ la imputarea instanțelor de fond în legătură cu lipsa formulării un petit distinct, în cadrul acțiunii promovate, care să vizeze "anularea contractului de vânzare-cumpărare pe care l-au perfectat cu S.C. G. SRL" (perfectat după ce imobilul-fermă a revenit în patrimoniul acestora), Înalta Curte constată că alegațiile recurenților nu pot constitui obiect al controlul judiciar în recurs. Aceste susțineri ale recurenților, care se referă la un contract perfectat cu un terț, nu vizează argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, care a făcut trimitere, în cuprinsul considerentelelor care a fundamentat soluția, la actele jurifice autentificate sub nr. x/2003 și y/2007.

În consecință, reținând netemeinicia criticilor formulate, în baza art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții B. și A..

II. Referitor la recursul declarat de pârâtul C..

Prevalându-se de motivul de casare înscris în art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. - teza lipsei motivării ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază"), pârâtul a criticat decizia recurată din perspectiva omisiunii instanței de apel de a analiza toate motivele de apel. S-a argumentat, în esență, faptul că instanța de apel nu a analizat motivul de apel referitor la împrejurarea că instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil și principiul contradictorialității în sensul că, fără a pune în discuția părților, a dat o altă calificare petitului formulat de reclamanți, care viza anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.09.2004, constatând nulitatea absolută a respectivului contract. Un alt aspect evocat se referă la preluarea motivării instanței de fond în ceea ce privește respingerea excepțiilor invocate, cu încălcarea dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impuneau instanței de apel prezentarea considerentelor proprii în privința examinării argumentelor ridicate în cuprinsul motivelor de apel, față de considerentele reținute de instanța de fond.

Subsumat motivului de recurs înscris în art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., pârâtul a susținut și teza considerentelor contradictorii, din perspectiva contradicției între considerente și dispozitiv, în sensul că, pe de o parte, curtea de apel a constatat nulitatea absolută parțială a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară numai în ceea ce privește dobânda percepută peste cuantumul dobânzii legale, iar pe de altă parte, instanța de apel îl obligă la plata sumei de 9.663,54 USD, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale, sumă pe care nu a încasat-o.

Drept urmare, Înalta Curte are a examina motivul de casare referitor la nemotivarea deciziei recurate, sub un dublu viciu - cel al lipsei motivării, precum și cel al motivării contradictorii.

Astfel fiind, cu titlu preliminar, Înalta Curte are învedere natura extraordinară a căii de atac a recursului, în care se exercită exclusiv un control de legalitate cu privire la o hotărâre necesar a nu fi afectată de viciul motivării.

Or, motivarea hotărâriijudecătorești estesupusă atât exigențelor art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., cât și principiilor jurisprudențiale dezvoltate pe marginea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 parf. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului (a se vedea cauza Albină împotriva Rămâniei, cauza Gheorghe împotriva României, cauza Dima împotriva României).

Ca atare, motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, fiind de esența hotărârii, înlăturând arbitrariul și făcând posibil controlul judiciar.

Ca instanță de prim control judiciar, curtea de apel este ținută a verifica, potrivit art. 479 C. proc. civ., în limitele cererilor de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță și, în consecință, a realiza un examen propriu al criticilor formulate în cauză și o "ascultare" reală și efectivă a tuturor elementelor esențiale ce i-au fost supuse verificării.

În speță, însă, în cuprinsul deciziei recurate, instanța de apel având a răspunde motivelor de apel formulate de pârâtul C., motive care se regăsesc în decizia atacată, nu arată niciun argument pentru care a apreciat că, în cauză, sentința apelată întrunește condițiile de legalitate prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) C. proc. civ., din perspectiva respectării principiului contradictorialității și dreptului la un proces echitabil atunci când instanța a procedat la calificarea juridică a cereriii reclamanților care se referea la anularea contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/20.09.2004 și nici nu justifică, într-o altă modalitate, concluzia sa în privința lipsei incidenței motivului de nulitate a hotărârii apelate, cu a cărui analiză a fost învestită.

În cauză, raportat la petitul cererii care viza contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2004, pârâtul C. a invocat, în cuprinsul motivelor de apel, împrejurarea că instanța de fond a dat o altă calificare cererii reclamanților, fără a pune în discuția contradictorie a părților calificarea petitului formulat de reclamanți, contrar dispozițiilor art. 224 C. proc. civ.

Din cuprinsul motivării deciziei recurate rezultă că, verificând modul de soluționare a excepțiilor invocate de pârât care vizau prescripția dreptului material la acțiune, inadmisibilitatea petitului 3 al acțiunii și lipsa calității procesuale active a reclamanților cu privire la petitul 4, lit. b) din acțiune, instanța de apel a reținut soluționarea corectă a excepțiilor (în sensul respingerii acestora) de către instanța de fond.

Astfel, relativ la excepția prescripției dreptului material la acțiune, într-o primă aserțiune, instanța de apel reține că "din modul în care reclamanții și-au expus motivele pentru care au formulat prezenta acțiune (lipsa cauzei juridice a contractului), dar și față de finalitatea urmărită, s-a dorit constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare și a încheierii de întabulare, acțiunea nefiind astfel supusă prescripției extinctive invocate, un astfel de tip de acțiune fiind imprescriptibil.

În acest sens, semnalează "faptul că dintr-o exprimare lipsită de acuratețe juridică, prin petitele astfel cum au fost formulate, s-a cerut anularea contractului și a încheierii de întabulare și nu constatarea nulității absolute a acestora, nu schimbă calificarea dată de instanță acțiunii introductive, corelativ cu considerarea corectă dealtfel a imprescriptibilității ei."

Conținutul acestor considerente se limitează doar la validarea raționamentului instanței de fond cu privire la calificarea juridică ce poate fi dată cererilor formulate de părți, în sensul că această calificare nu se realizează exclusiv în funcție de termenii utilizați, ci și raportat la motivele expuse în cererea de chemare în judecată, însă instanța de apel nu analizează deloc motivul de apel susținut de pârâtul-recurent, prin care se imputa instanței de fond încălcarea formelor de procedură, sub aspectul nepunerii în discuția părților a calificării naturii juridice a nulității invocate de reclamanți relativ la contractul de vânzare-cumpărare nr. x/2004, care făcea obiectul petitului 3a din acțiune. Or, în absența unui răspuns specific și explicit la acest motiv de apel care viza încălcarea unui principiu fundamental al procesului civil, cel al contradictorialității și, implicit, cel al dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil, instanța de recurs nu poate realiza controlul de legalitate cu care a fost învestită, întrucât nu poate fi stabilit dacă instanța de apel a ignorat pur și simplu această critică sau, dimpotrivă, a apreciat-o ca fiind nefondată și, în această ultimă ipoteză, pe baza căror argumente.

Pentru a satisface cerința referitoare la motivarea unei hotărâri, prevăzută de dispozițiile art. 425 alin. (1), litb) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația procesuală de a analiza și a răspunde motivat criticilor formulate de pârât, relativ la omisiunea primei instanțe de a analiza, în conformitate cu art. 224 C. proc. civ., calificarea juridică dată cererii reclamanților și care nu își găseau răspuns în hotărârea primei instanțe, și, totodată, de a argumenta motivele pentru care își însușește, în tot sau în parte, considerentele reținute de prima instanță relativ la modul de soluționare a excepțiilor invocate de pârât, atât timp cât apelul formulat de pârât se sprijinea pe noi apărări.

În consecință, sub aspectul sus evocat, Înalta Curte constată că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu răspunde problemelor de drept esențiale deduse judecății pe calea apelului formulat de pârât, drept pentru care critica recurentului referitoare la lipsa motivării, invocată ca motiv de casare a deciziei curțiide apel, se vădește a fi întemeiată.

Examinând, în continuare, din perspectiva viciului motivării contradictorii, măsura în care decizia curții de apel respectă exigențelereferitoare la claritatea, precizia, consecvența și, în final, la necontradictorialitatea motivării, Înalta Curte reține că hotărârea atacată este casabilă pentru incidența ipotezei prevăzută de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., vizând contradictorialitatea motivării (când considerentele hotărârii conduc la o altă soluție față de cea dispusă în dispozitiv).

Recurentul-pârât invocă contradictorialitatea motivelor deciziei instanței de apel în privința soluției de schimbare a sentinței Tribunalului Sibiu în ceea ce privește constatarea nulității absolute parțiale a contractelor de împrumut, cu consecința obligării sale la plata dobânzii de 9663,54 USD, percepută peste cuantumul dobânzii legale.

Verificând motivul de nulitate invocat în privința contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002, instanța de apel a reținut nulitatea absolută, parțială, a celor două contracte de împrumut, pe temeiul existenței unei cauze ilicite, caracterizate prin includerea unor dobânzi mai mari decât cuantumul dobânzii legale. Pe baza probelor administrate, ca situație de fapt, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanții nu au achitat sumele imprumutate (nici cele împrumutate și nici dobânda) și datorită nerestituirii împrumuturilor, părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare din 20.09.2004. Astfel, verificând validitatea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului casă și teren, situat în Sibiu, Calea x, instanța a stabilit legătura directă a acestui act cu cele două contracte de împrumut, reținând faptul că suma stabilită cu titlu de preț, de 35800 euro, reprezintă de fapt sume de bani împrumutate și nerestituite.

Validând situația de fapt stabilită în cauză, instanța de apel reține nulitatea parțială a contractelor de împrumut, respectiv doar în ceea ce privește dobânda.

În acest sens, într-o primă aserțiune, instanța de apel statuează că "reclamanții recunosc că valoarea împrumutului a fost de 11000$ în baza primului contract și de 5000$ în baza celui de-al doilea, arătând că diferența până la 28000$ reprezintă dobânda percepută de pârât.

Deci, în ceea ce privește partea din contracte care vizează împrumutul real, aceasta rămâne validă, neputând fi sancționată cu nulitatea, câtă vreme se recunoaște existența acestor împrumuturi.

Ceea ce trece în sfera ilicitului este doar cuantumul dobânzii percepute de pârât în baza acelorași acte autentice, acestea neputând depăși dobânda legală raportat la disp. O.G. nr. 9/2000 reținute mai sus".

Ca o consecință a constatării nulității absolute parțiale a contractelor de împrumut cu garanție imobiliară, autentificate sub nr. x/04.04.2002 și nr. y/09.05.2002, instanța de apel dispune obligarea pârâtului C. să plătească reclamanților A. și B. echivalentul în RON la data plății a sumei de 9663,54 $, reprezentând dobânda achitată peste cuantumul dobânzii legale.

Din conținutul acestor considerente, rezultă maniera contradictorie în care au fost formulate aprecierile instanței de apel care au stat la baza obligării pârâtului la plata restituirii sumei de 9663,54 $. Astfel, deși a fost menținută situația de fapt stabilită în cauză, potrivit căreia reclamanții nu au restituit nici împrumutul și nici dobanda rezultate din cele două contracte de împrumut cu garanție, instanța de apel a dispus schimbarea sentinței tribunalului și obligarea pârâtului la plata dobânzii "achitată" de reclamanți, peste cuantumul dobânzii legale.

Se remarcă, astfel, modalitatea contradictorie în care au fost formulate aprecierile instanței de apel care au stat la baza încuviințării pretențiilor formulate, acest raționament neputând explica maniera în care, în contextul în care pe baza aceleiași situații de fapt și fără a fi realizate verificări