ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2025/2020

Ședința publică din data de 20 octombrie 2020

Asupra recursului de față

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 17 februarie 2017, sub nr. x/2017 și precizată la 19 aprilie 2017, reclamanta A. S.R.L. le-a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., prin lichidator judiciar D.., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (2), art. 116-118 și art. 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 1660 alin. (2) și art. 2529 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 120/2018 din 16 martie 2018, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția tardivității acțiunii.

A admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., prin lichidator judiciar D..

A constatat nulitatea absolută a procesului-verbal de licitație din 19 decembrie 2016 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 ianuarie 2017, de B.N.P. E. și a dispus repunerea părților în situația anterioară cu privire la imobilele înstrăinate; le-a obligat pe pârâte la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.710 RON.

Împotriva sentinței primei instanțe au declarat apeluri ambele pârâte.

Prin decizia civilă nr. 281/2019 din 8 iulie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă a admis apelurile declarate de apelante-pârâte B. S.R.L. și C. S.A., prin lichidator judiciar D.. împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A obligat-o pe intimata-reclamantă A. S.R.L. la plata către apelanta-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.500 RON.

Împotriva deciziei instanței de apel, A. S.R.L. a declarat recurs, prin care a solicitat casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a relatat istoricul litigiului, după care a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor referitoare la competența materială procesuală.

In concret, a arătat că apelul trebuia soluționat de un complet specializat în litigii cu profesioniștii atât din perspectiva calității de profesioniști a părților, cât și din perspectiva obiectului litigiului.

Aceeași parte a învederat că excepția necompetenței materiale procesuale putea fi invocată numai în fața primei instanțe, la primul termen la care părțile au fost legal citate.

Ca atare, recurenta-reclamantă a învederat că admiterea în apel a excepției necompetenței materiale procesuale a completului specializat în litigii cu profesioniștii este nelegală.

În continuare, autoarea recursului a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea normelor de drept material.

În concret, a subliniat că adunarea creditorilor trebuia să aprobe modalitatea de vânzare a terenurilor în litigiu, conform art. 116 alin. (2) din Legea nr. 85/2006. Or, în prezenta cauză creditorul majoritar a aprobat doar vânzarea terenului în suprafață de 1.000 mp.

Recurenta-reclamantă a arătat că maniera în care a procedat lichidatorul judiciar relevă reaua-credință a acestuia, constând în intenția sa de a sustrage vânzarea terenurilor în litigiu de la controlul adunării creditorilor.

Aceeași parte a arătat că adunarea creditorilor trebuia să aprobe și raportul de evaluare a imobilelor, conform art. 117 alin. (1) din Legea nr. 85/2006. Or, această aprobare nu a existat în prezenta cauză.

Recurenta-reclamantă a mai învederat că a propus darea în plată a imobilelor asupra cărora deține un drept de ipotecă, însă nu a putut vota în adunarea creditorilor această propune, întrucât se afla într-un conflict de interese cu ceilalți creditori, conform art. 17 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

In drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 și 8 C. proc. civ.

Intimata-pârâtă C. S.A., prin lichidator judiciar D.., a depus întâmpinare la 28 octombrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare la 1 noiembrie 2019, cu respectarea termenului legal, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, precum și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-reclamantă a depus răspunsuri la întâmpinări prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate de intimatele-pârâte.

În temeiul art. 493 C. proc. civ. a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 16 iunie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți.

Recurenta a formulat punct de vedere la raportul asupra admisibilității în principiu întocmit în cauză prin care a solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului și a reiterat criticile formulate.

Înalta Curte, constituită în completul de filtru, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac, invocată de intimata C. S.A., prin lichidator judiciar D.. prin întâmpinare, urmează să respingă recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Acțiunea are ca obiect constatarea nulității absolute a procesului-verbal de licitație din 19 decembrie 2016 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 ianuarie 2017, de B.N.P. E..

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (2), art. 116-118 și art. 120 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, art. 1660 alin. (2) și art. 2529 C. civ.

Motivele invocate prin acțiune vizează nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 de către lichidatorul judiciar al pârâtei C. S.A. la încheierea procesului-verbal de licitație din 19 decembrie 2016, de natură a atrage și nulitatea actului juridic subsecvent reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 20 ianuarie 2017, de B.N.P. E..

Ca atare, obiectul și temeiul juridic al acțiunii relevă că reclamanta a învestit instanțele cu un litigiu în materia insolvenței.

De altfel, acțiunea a fost soluționată în primă instanță de un judecător - sindic, iar apelurile au fost soluționate de un complet specializat în materia insolvenței, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Neînregistrarea cauzei în cadrul unui dosar asociat celui de insolvență nu influențează natura litigiului, întrucât formarea unui dosar asociat reprezintă o simplă operațiune administrativă la nivelul instanțelor judecătorești.

Așadar, admisibilitatea recursului se va determina prin raportare la Legea nr. 85/2006, în vigoare la data formulării cererii de deschidere a procedurii insolvenței împotriva debitoarei C. S.A., respectiv la 22 august 2013.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 85/2006, "principalele atribuții ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: judecarea contestațiilor debitorului, ale comitetului creditorilor ori ale oricărei persoane interesate împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar sau de lichidator".

Acțiunea se circumscrie acestui text de lege, întrucât măsura contestată de către reclamantă este consemnată în procesul-verbal de licitație din 19 decembrie 2016, iar acest proces-verbal a fost încheiat de lichidatorul judiciar al pârâtei C. S.A. în procedura insolvenței ce formează obiectul dosarului nr. x/2013

Potrivit, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curții de apel sunt definitive".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluționează contestațiile împotriva măsurilor luate de lichidatorul judiciar pot fi atacate numai cu apel.

De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Având în vedere că decizia atacată a fost pronunțată în apel într-un litigiu în materia insolvenței, rezultă că această decizie este definitivă, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunțării, rezultă că decizia nr. 281/2019 din 8 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac astfel cum sunt prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești, regulă cu valoare de principiu constituțional, potrivit art. 129 din Constituție.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă C. S.A. prin lichidator judiciar D.. și să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 281/2019 din 8 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, context în care nu se mai impune examinarea excepții nulității recursului, invocată de aceeași intimată prin întâmpinare.

Referitor la cererea intimatei intimatei C. S.A. prin lichidator judiciar D.. privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la acest text de lege, aplicabil și în recurs instanța supremă, constatând îndeplinite cerințele art. 452 și pe cele ale art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul să plătească intimatei C. S.A. prin lichidator judiciar D.. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., să admită excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă C. S.A. prin lichidator judiciar D.. și să respingă ca inadmisibil recursul. Totodată, va obliga recurenta A. S.R.L. să plătească intimatei C. S.A. prin lichidator judiciar D.. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția inadmisibilității recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă C. S.A. prin lichidator judiciar D..

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 281/2019 din 8 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Obligă recurenta A. S.R.L. să plătească intimatei C. S.A. prin lichidator judiciar D.. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 octombrie 2020.