ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2001/2025

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2025

Analizând recursul, cu prioritate, prin prisma excepției netimbrării căii de atac, reținând și prevederile art. 499 teza finală C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș la 11 ianuarie 2016 cu dosar nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C.: - să se constate calitatea reclamantului de constructor de bună-credință cu privire la lucrările executate la imobilul proprietatea pârâților și în această calitate să se constate existența dreptului la despăgubire în favoarea reclamantului pentru plata sumei de 315.177 RON (echivalentul în RON a sumei de 71.631,29 euro) și a obligației de plată pentru suma de 315.177 RON, corelativă dreptului său în sarcina pârâților; - să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 315.177 RON; - să se instituie în favoarea reclamantului un drept de retenție asupra imobilului până la plata efectivă a despăgubirii în sumă de 315.177 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 724/2016, Judecătoria Mediaș, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Sibiu, raportat la valoarea obiectul cererii.

Prin încheierea de ședință din 20 octombrie 2016, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și excepția prescripției dreptului la acțiune.

Prin încheierea de ședință 16 decembrie 2016, Tribunalul Sibiu a respins cererea de disjungere a cererii privind constatarea unui drept de retenție, precum și cererea de pronunțare a unei încheieri interlocutorii sau a unei hotărâri parțiale prin care să se soluționeze doar cererea de instituire a dreptului de retenție.

La 25 ianuarie 2017, reclamantul a depus la dosar precizare de acțiune, ca urmare a faptului că, după promovarea acțiunii, pârâții au procedat la dezmembrarea imobilului în litigiu în două loturi, precizare prin care a solicitat:

- să se constate calitatea reclamantului de constructor de bună-credință cu privire la lucrările executate la imobilul proprietatea pârâților, înscris în CF x Mediaș, compus din teren intravilan identificat cu nr. cad. x și construcții identificate cu nr. cad. x, și, în această calitate să se constate existența dreptului la despăgubire în favoarea reclamantului pentru plata sumei de 315.177 RON și a obligației de plată pentru această sumă în sarcina pârâților; - să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 315.177 RON; - să se instituie în favoarea reclamantului un drept de retenție asupra imobilului până la plata efectivă a despăgubirii în sumă de 315.177 RON, cu cheltuieli de judecată.

La 11 septembrie 2017, pârâții B. și C. au formulat cerere reconvențională prin care au solicitat să se constate reaua-credință a reclamantului pârât-reconvențional și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată de acesta în data de 31 iulie 2009 cu Granit S.R.L. privind imobilul teren de construcții cu construcții, în suprafață de 2000 mp, situat în intravilanul Municipiului Mediaș, Șoseaua x, jud. Sibiu, înscris în C.F. x Mediaș, nr. top x, cu cheltuieli de judecată.

La 7 mai 2018 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, cu dosar nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și C. împotriva pârâtului A., prin care au solicitat: - să se constate reaua-credință a pârâtului în ocuparea, folosirea fără drept și distrugerea imobilului teren de construcții cu construcții, în suprafață de 16105 mp, situat în intravilanul Municipiului Mediaș, Șoseaua x, jud. Sibiu, înscris în CF. x Mediaș, nr. top x; - să fie obligat pârâtul la plata folosului de tras începând cu 16 iunie 2015, data dobândirii imobilului de către reclamanți prin contractul de vânzare încheiat cu Granit S.R.L. și până la evacuarea efectivă a pârâtului din imobil, cu cheltuieli de judecată.

La 6 septembrie 2018, reclamanții D. au depus la dosar precizare și completare a acțiunii solicitând: - să se constate reaua-credință a pârâtului în ocuparea, folosirea fără drept și distrugerea imobilului teren de construcții, cu construcții în suprafață de 16105 mp, situat în intravilanul Municipiului Mediaș, Șoseaua x, jud. Sibiu, înscris în C.F. x Mediaș, nr. top x, imobil proprietatea reclamanților din data de 16 iunie 2015; - să fie obligat pârâtul la plata sumei de 210.000 RON, reprezentând contravaloarea folosului de tras pe perioada 16 iunie 2015 - 12 iulie 2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea de ședință din 12 septembrie 2018, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția de conexitate și a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu la dosarul nr. x/2016 al aceleași instanțe, urmând ca aceste două dosare să se judece împreună.

La 24 septembrie 2019, pârâții-reclamanți reconvenționali D. au precizat cuantumul folosului nerealizat la suma de 385.000 RON, ca urmare a efectuării raportului de expertiză în dosar.

Față de precizările succesive ale cererilor, Tribunalul a constatat că părțile au formulat următoarele pretenții:

- reclamantul A. solicită să se constate că este constructor de bună-credință, calitate în care a efectuat la imobil investiții necesare și utile în valoare de 315.177 RON, să fie obligați pârâții să îi plătească contravaloarea acestor investiții, să se instituie în favoarea sa un drept de retenție până la plata despăgubirilor și să fie obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată;

- pârâții D. au solicitat să se constate reaua-credință a reclamantului la efectuarea investițiilor, să se constate nulitatea absolută a promisiunii de vânzare-cumpărare din 31 iulie 2009 încheiată de reclamanta cu Granit S.R.L., obligarea pârâților la plata folosului de tras pentru imobil pentru perioada 16 mai 2015 și până la evacuarea efectivă din 12 iulie 2018 care a fost precizat în final la 385.000 RON și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1202 din 21 octombrie 2019, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins acțiunea principală formulată de reclamantul A., a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâții- reclamanți-reconvențional B. și C., având ca obiect constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare din 31 iulie 2009, a respins restul cererilor din cererea reconvențională și întreaga acțiune conexată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 formulată de reclamanții B. și C. împotriva pârâtului A..

A respins cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 806 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1202/2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu, a anulat în parte sentința apelată, numai în ceea ce privește soluția dată cu privire la acțiunea principală, formulată de reclamant împotriva pârâților B. și C., și a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite aceleiași instanțe - Tribunalul Sibiu, menținând restul dispozițiilor din sentința apelată.

Prin aceeași decizie, a fost respins apelul formulat de pârâții-reclamanți B. și C. împotriva aceleiași sentințe.

Prin decizia civilă nr. 2724 din 9 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a anulat recursul formulat de pârâții B. și C. împotriva deciziei nr. 806 din 15 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și a obligat pe recurenții-pârâți B. și C. la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 780 din 12 octombrie 2023, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a respins cererea formulată și precizată de reclamantul A., împotriva pârâților B. și C..

A fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 20.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 3744 din 14 noiembrie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 780/2023, pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016.

A obligat pe apelantul-reclamant A. să achite pârâtului intimat B. suma de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reduse potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 3744 din 14 noiembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamantul A..

La 9 ianuarie 2025, după înregistrarea cererii de recurs din 8 ianuarie 2025, recurentul-reclamant a depus la Curtea de Apel Alba Iulia cerere de renunțare la continuarea procesului în dosarul nr. x/2016 și la cererea de recurs formulată, ce a fost înaintată și înregistrată la dosarul de recurs pe 3 februarie 2025.

Prin rezoluția de primire din 20 ianuarie 2025, completul de judecată a stabilit că recurentul-reclamant datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 4.228,875 RON, din care 100 RON pentru motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ. și 4.128,875 RON pentru motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, calculată la valoarea de 465.275 RON.

Ulterior, la 13 februarie 2025, recurentul-reclamant a depus cerere prin care a arătat că a trimis curții de apel cerere de renunțare la continuarea procesului pendinte, motivat de faptul că și-a achitat toate obligațiile față de pârâți și menționând, în continuare, că din acest motiv nu va achita nici taxa judiciară de timbru aferentă soluționării recursului.

Intimații-pârâți B. și C. au formulat, în termen legal, întâmpinare, prin care au invocat excepțiile netimbrării și tardivității căii de atac și în subsidiar, au solicitat respingerea recursului, reiterând, totodată, excepțiile inadmisibilității și tardivității acțiunii promovate de reclamant. Au cerut și obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 10.000 RON, reprezentând onorariul de avocat, conform chitanțelor de plată de la dosar recurs.

La 15 septembrie 2025, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia părților din cauză.

În raport s-a consemnat că decizia curții de apel este supusă recursului, recursul este formulat în termen, dar nu este timbrat, recurentul-reclamant a depus cerere de renunțare la judecata recursului.

Raportul a fost comunicat părților la 22 septembrie 2025 .

Intimații-pârâți au formulat punct de vedere la raport, prin care au arătat că sunt de acord cu cererea de renunțare la judecata recursului, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată. Totodată, au arătat că primează excepția netimbrării recursului, invocată și prin întâmpinare, iar dacă se va face dovada de plată a taxei, excepția tardivității declarării recursului.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prealabil, instanța de recurs reține că obligația timbrării privește legalitatea învestirii instanței, iar neîndeplinirea acesteia poate atrage nulitatea recursului. Întrucât o instanță învestită cu o cerere nulă nu poate proceda la examinarea altor chestiuni procedurale, excepția netimbrării, invocată de intimații-pârâți, se impune a fi analizată cu prioritate față de cererea de renunțare la judecata recursului. De asemenea, în raport cu prevederile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., excepția netimbrării are prioritate față de excepția tardivității.

Procedând astfel, Înalta Curte reține că excepția netimbrării este întemeiată și urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești (…) sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta ordonanță de urgență.

În jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că plata taxelor judiciare de timbru reprezintă o condiție legală pentru începerea proceselor civile, astfel că obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora (Decizia nr. 226 din 2 iunie 2020, publicată în M.Of. nr. 746 din 17 august 2020, Decizia nr. 642 din 13 decembrie 2022, publicată în M.Of. nr. 170 din 28 februarie 2023, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru).

De asemenea, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut (Hotărârea din 28 mai 1985, pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În ceea ce privește cerința timbrării cererii de recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, precum și împuternicirea avocațială sau, după caz, delegația consilierului juridic, sub sancțiunea nulității.

În prezenta cauză, în sarcina recurentului-reclamant s-a stabilit obligația de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4.228,875 RON, din care 100 RON pentru motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 7 C. proc. civ. și 4.128,875 RON pentru motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform prevederilor art. 24 alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, calculată la valoarea de 465.275 RON.

Recurentul-reclamant A. a fost încunoștințat la 31 ianuarie 2025, conform procesului-verbal de înmânare de la dosarul de recurs, că are obligația de a depune dovada achitării taxei de timbru în termen de 10 zile de la primirea adresei, sub sancțiunea anulării recursului, însă nu și-a îndeplinit această obligație și nici nu a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru sau cerere de ajutor public judiciar.

De asemenea, în cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, comunicat părților la 22 septembrie 2025, s-a consemnat că recurentul-reclamant nu a depus dovada plății taxei de timbru în cuantumul indicat de instanță, astfel încât urmează a se aprecia, cu prioritate, asupra excepției netimbrării recursului.

Înalta Curte reține că, prin nedepunerea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în cauză intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În conformitate cu dispozițiile art. 176 pct. 6 C. proc. civ., în cazul în care sunt încălcate prevederi referitoare la cerințe legale extrinseci actului de procedură, nulitatea nu este condiționată de existența unei vătămări, dacă legea nu dispune altfel, neplata taxei de timbru reprezentând o astfel de cauză, care conduce la incidența unei nulități necondiționate.

Cum recurentul-reclamant nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de instanță, deși a fost legal înștiințat despre obligativitatea timbrării cererii de recurs, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a anula recursul declarat de reclamantul A. ca netimbrat.

Fiind în culpă procesuală, în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., instanța va obliga pe recurentul-reclamant la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului, dovedite de intimații-pârâți B. și C. prin chitanțele de la dosarul de recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților atunci când acest este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. În aplicarea acestei dispoziții legale, față de împrejurarea că recursul nu îndeplinește una dintre cerințele de formă și urmează a fi anulat în procedura de filtrare, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., se constată că, onorariul avocatului, în cuantum de 10.000 RON, solicitat de intimații-pârâți B. și C., este disproporționat, urmând să se dispună reducerea la 2.000 RON, sumă la plata căreia va fi obligat recurentul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția netimbrării recursului, invocată de intimații-pârâți B. și C..

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 3744 din 14 noiembrie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

Obligă pe recurentul-reclamant A. la plata sumei de 2.000 RON către intimatul-pârât B., cu titlu de cheltuieli de judecată reduse conform art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 noiembrie 2025.