ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2724/2021

Obiectul litigiului: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 11 ianuarie 2016 pe rolul Judecătoriei Mediaș sub dosar nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B. si C.: - să se constatate calitatea reclamantului de constructor de bună-credință cu privire la lucrările executate la imobilul proprietatea pârâților și în această calitate să se constate existența dreptului la despăgubire în favoarea reclamantului pentru plata sumei de 315.177 RON (echivalentul în RON a sumei de 71.631,29 euro) și a obligației de plată pentru suma de 315.177 RON, corelativă dreptului său în sarcina pârâților; - să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 315.177 RON; - să se instituie în favoarea reclamantului un drept de retenție asupra imobilului până la plata efectivă a despăgubirii în suma de 315.177 RON, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința civilă nr. 724 din 16 mai 2016, Judecătoria Mediaș, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Sibiu, raportat la valoarea obiectului cererii, pretențiile reclamantului fiind în valoare de 315.177 RON. Prin cererea reconvențională, pârâții B. și C. au solicitat să se constate reaua-credință a reclamantului pârât-reconvențional și, pe cale de consecință, nulitatea absolută a promisiuni de vânzare-cumpărare încheiată de acesta la 31 iulie 2009 cu S.C. D. S.R.L. privind imobilul teren de construcții cu construcții, în suprafață de 2000 m.p. situat în intravilanul municipiului Mediaș, șoseaua x, jud. Sibiu, înscris în C.F. x Mediaș, nr. top x, cu cheltuieli de judecată. A doua cerere de chemare în judecată La 7 mai 2018 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. x/2018, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și C. împotriva pârâtului A., prin care au solicitat: - să se constate reaua-credință a pârâtului în ocuparea, folosirea fără drept și distrugerea imobilului teren de construcții cu construcții, în suprafață de 16.105 m.p. situat în intravilanul municipiului Mediaș, șoseaua x, jud. Sibiu, înscris în CF. x Mediaș, nr. top x; - să fie obligat pârâtul la plata folosului de tras începând cu 16 iunie 2015, data dobândirii imobilului de către reclamanți prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu S.C. D. S.R.L. și până la evacuarea efectivă a pârâtului din imobil, cu cheltuieli de judecată. Prin încheierea din 12 septembrie 2018, tribunalul a admis excepția conexității și s-a dispus trimiterea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Sibiu la dosarul nr. x/2016 al aceleași instanțe, urmând ca aceste două dosare să se judece împreună.

Sentința pronunțată de tribunal: Prin sentința civilă nr. 1202 din 21 octombrie 2019, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea principală formulată de reclamantul A.; a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâții reclamanți-reconvențional B. și C. având ca obiect constatarea nulității absolute a promisiunii de vânzare-cumpărare din 31 iulie 2009; a respins restul cererilor din cererea reconvențională și întreaga acțiune conexată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, formulată de reclamanții B. și C. împotriva pârâtului A. și a respins cererile părților de acordare a cheltuielilor de judecată.

Decizia pronunțată de curtea de apel: Prin decizia nr. 806 din 15 iulie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1202 din 21 octombrie 2019, pronunțată de Tribunalul Sibiu. A anulat în parte sentința apelată, numai în ceea ce privește soluția dată cu privire la acțiunea principală, formulată de reclamantul A. împotriva pârâților B. și C., și a trimis cauza spre rejudecare în aceste limite aceleiași instanțe. A menținut restul dispozițiilor din sentința apelată. A respins apelul formulat de pârâții-reclamanți B. și C. împotriva aceleiași sentințe.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pârâții B. și C. au declarat recurs la 9 septembrie 2020.

Procedura de filtrare a recursului: Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 18 septembrie 2020 și repartizat completului de filtru CF x. La 10 noiembrie 2020 a depus întâmpinare intimatul-reclamant A., prin care a solicitat respingerea recursului, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. A invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, deoarece recurenții nu au indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar susținerile acestora nu echivalează cu motivarea recursului. De asemenea, a invocat excepția netimbrării, cu consecința anulării recursului. La 10 decembrie 2020 recurenții au depus precizare la recursul formulat împotriva deciziei civile nr. 806 din 15 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, prin care au completat criticile aduse cu privire la decizia recurată. La aceeași dată recurenții-pârâți au depus și răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A.. La 11 ianuarie 2021 intimatul A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea precizării recursului ca tardivă și excepția nulității recursului, deoarece acesta este nemotivat în fapt și în drept. În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 20 septembrie 2021 și comunicat părților la 1 și 4 octombrie 2021. În cuprinsul raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a reținut că aspectele prezentate de recurenți nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Intimatul-reclamant A., prin avocat, a comunicat punct de vedere la raport, prin care a solicitat să se constate nulitatea recursului în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. A solicitat obligarea recurenților la plata cheltuielilor de judecată. În dovedirea cheltuielilor, a depus chitanță pentru suma de 1.000 RON, reprezentând onorariu avocat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând recursul în raport cu excepția de netimbrare invocată de intimatul-reclamant A., a cărei analiză este prioritară în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Prin rezoluția din 24 septembrie 2020 s-a pus în vedere recurenților-pârâți să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON raportat la prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Potrivit acestor dispoziții, recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.. În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, alin. (2) al art. 24 din același act normativ stabilește că recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON. Raportat la criticile din cererea de recurs, nu pot fi reținute susținerile intimatului-reclamant în sensul că recurenții ar datora taxă de timbru la valoarea de 730.000 RON, respectiv 1/2 din sumă, întrucât nu sunt incidente prevederile art. 24 alin. (2) C. proc. civ. din moment ce recurenții nu au invocat încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Înalta Curte constată că dovada achitării taxei judiciare de timbru se regăsește, în original, la dosarul de recurs, taxa fiind achitată în cuantum legal, motiv pentru care excepția de netimbrare este neîntemeiată. Analizând recursul în raport cu excepția de nulitate invocată de intimatul-reclamant A. prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecății, control care nu este posibil fără o motivare a căii de atac în sensul exigențelor textului legal anterior menționat. Potrivit dispoziției imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute. În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. Examinând cererea de recurs depusă la 9 septembrie 2020, în termen legal, Înalta Curte constată că argumentele prezentate în cuprinsul acesteia nu se pot constitui într-o critică de nelegalitate care să permită încadrarea în vreunul dintre motivele de nelegalitate expres prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin cererea de recurs, pârâții B. și C. au arătat că tribunalul a soluționat corect cauza, fără să încalce principiul contradictorialității, iar cererea principală a reclamantului a fost în mod corect calificată drept o cerere în constatare. De asemenea, au menționat că în mod corect s-a constatat de către tribunal, pe baza probelor administrate, că nu se poate reține buna-credință a reclamantului la efectuarea investițiilor, că nu a existat acordul proprietarului, iar investițiile nu au sporit valoarea imobilului încât să realizeze o îmbogățire fără justă cauză a pârâților. Pârâții au susținut că instanța de apel a considerat greșit că sentința primei instanțe este lovită de nulitatea prevăzută de art. 175 alin. (1) C. proc. civ., această hotărâre fiind legală și temeinică, bazându-se pe o situație de fapt reală. Au mai precizat că dreptul la apărare și la contradictorialitate a fost respectat, astfel că în mod greșit s-a reținut că nu au fost respectate normele de procedură civilă. Înalta Curte observă că prin cererea de recurs nu se aduc critici punctuale deciziei atacate, nu a fost indicat niciunul dintre motivele de casare și nu s-a arătat în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanța de apel, criticile neputând fi circumscrise motivelor de nelegalitate expres prevăzute de lege. În schimb, pârâții și-au exprimat nemulțumirea față de temeinicia soluției instanței de apel, făcând trimitere la modul de apreciere a probelor și la situația de fapt reținută de către instanțele de fond, aspecte ce nu pot forma obiectul analizei în recurs. Cum în cuprinsul cererii de recurs nu se regăsesc critici punctuale de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia, iar succesiunea de afirmații nu poate fi încadrată din punct de vedere juridic în așa fel încât să se poată reține din oficiu vreun motiv de casare, sancțiunea care intervine este nulitatea. În ceea ce privește precizarea recursului, Înalta Curte observă că a fost depusă la poștă la 10 decembrie 2020 . Relativ la termenul de motivare a recursului sunt incidente dispozițiile art. 487 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, termenul de recurs fiind de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, astfel cum prevede art. 485 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește. Față de mențiunile de pe procesul-verbal de înmânare existent la dosarul Curții de Apel Alba Iulia, Înalta Curte reține că decizia civilă nr. 806 din 15 iulie 2020 a fost comunicată recurenților la 10 august 2020, dată de la care începe să curgă termenul de 30 de zile prevăzut de lege pentru motivarea căii de atac, acesta împlinindu-se la 10 septembrie 2020. Înalta Curte constată că precizarea recursului a fost depusă la trei luni după împlinirea termenului de recurs. Prin urmare, cum motivele de recurs comunicate după împlinirea termenului de recurs sunt depuse tardiv, acestea nu pot fi avute în vedere la analiza legalității deciziei atacate. Aceasta deoarece potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ. actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Așadar, prin neîncadrarea motivelor de recurs invocate în motivele de casare prevăzute de art. 488 intervine sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv nulitatea recursului, ce poate fi constatată în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte urmează a anula recursul. În temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, Înalta Curte va obliga pe recurenții-pârâți B. și C. la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată.