ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1202/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1202/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 18 mai 2021
Asupra recursurilor de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin, secția I civilă la data de 20 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. B.. a chemat în jucată pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin solicitând instanței, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că este îndreptățită să solicite deblocarea garanției de bună execuție și să oblige pârâta la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării și eliberării garanției de bună execuție în cuantum de 168.863,93 RON.
În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării și eliberării parțiale a garanției de execuție, după scăderea eventualului prejudiciu dovedit de pârâtă conform normelor legale și contractuale. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 101/2016.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a solicitat respingerea acțiunii reclamantei atât pe cale de excepție (ca fiind inadmisibilă și prematură), cât și pe fond, ca fiind total neîntemeiată și lipsită de temei legal.
A mai solicitat suspendarea soluționării prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Trib. CS și a dosarului penal nr. x/2017, fiind în strânsă legătură.
Totodată, având în vedere că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 101/2016, a apreciat că instanța nu e competentă a soluționa cauza, competentă fiind instanța de contencios administrativ.
La 23 iulie 2019, pârâta a depus la dosar precizări și completări la întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantei atât pe cale de excepție cât și pe fond, ca fiind total neîntemeiată și lipsită de temei legal.
A invocat excepția lipsei de interes, pe motiv că reclamanta nu poate obliga pârâta la restituirea/plata vreunei sume de bani prin prezenta acțiune în constatare, aceasta având posibilitatea promovării unei acțiuni în realizare, scopul acțiunii în constatare fiind de a solicita constatarea existenței unui drept și nu obligarea la plata vreunei sume de bani sau executarea unei prestații. A mai arătat că, prin acțiunea în constatare introdusă, reclamanta nu justifică o condiție esențială, și anume interesul, atâta timp cât ea este în culpă, nu și-a onorat în totalitate obligațiile contractuale.
La 23 iulie 2019, pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a formulat cerere reconvențională, solicitând să se constate dreptul său de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție constituită, de a o executa și reține pentru repararea prejudiciului ce i s-a cauzat ca urmare a executării necorespunzătoare a unor lucrări (lucrări parțiale ce s-au constatat a fi neconforme din punct de vedere calitativ) și nefinalizarea tuturor lucrărilor ce fac obiectul contractului de lucrări nr. x/2012.
La 12 august 2019, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. B.. a formulat răspuns la întâmpinare și la precizarea/completarea întâmpinării formulate de către pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, solicitând, în principal, în conformitate cu prevederile art. 208 alin. (2) din C. proc. civ., a se constata că, atât întâmpinarea, cât și precizarea și completarea la întâmpinare sunt depuse cu depășirea termenului de depunere, fiind, astfel, decăzută din dreptul de a mai propune probe și a invoca excepții respectiv excepția lipsei de interes și excepția prescripției dreptului material la acțiune, neinvocate în termenul legal
În subsidiar, a solicitat respingerea cererii de suspendare a soluționării prezentei cauze până la soluționarea dosarului penal nr. x/2017 și a dosarului cu nr. x/2016 al Tribunalului Caraș-Severin, respingerea excepției inadmisibilității și prematurității acțiunii, respingerea excepției de neexecutare a restituirii garanției de bună execuție
Pe fond, a solicitat admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării și eliberării parțiale a garanției de execuție, după scăderea eventualului prejudiciu dovedit de pârâtă conform normelor legale și contractuale și la plata cheltuielilor de judecată.
La 28 august 2019, reclamanta a formulat întâmpinare la cererea reconvențională solicitând, pe cale de excepție, să se constate că, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (4) din C. proc. civ., cererea reconvențională este depusă cu depășirea termenului prevăzut de lege și anume odată cu întâmpinarea, pârâta fiind, astfel, decăzută din dreptul de a formula cerere reconvențională.
Pe fondul cauzei, în situația în care instanța va constata că pârâta nu este decăzută din dreptul de a depune cerere reconvențională, a solicitat suspendarea soluționării cererii reconvenționale în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 sau respingerea acțiunii în constatarea dreptului de a emite pretenții asupra garanției de bună execuție ca fiind prescris.
A mai solicitat respingerea cererii de a executa contul de garanție al reclamantei și reținerea sumelor din acest cont cu titlul de reparare a unui presupus prejudiciu, în principal, ca fiind prescris acest drept și, în subsidiar, ca nelegală deoarece reclamanta se află în procedura insolvenței, cererea fiind și nefondată deoarece presupusul prejudiciu a fost imputat unui prepus al pârâtei.
La 23 septembrie 2019, pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către reclamanta pârâtă reconvențională S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. B.., solicitând respingerea apărării acesteia față de cererea reconvențională și admiterea cererii reconvenționale.
Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins excepția tardivității întâmpinării, a admis în parte excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu privire la primul petit și a unit cu fondul excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată. De asemenea, instanța a calificat excepția de neexecutare a restituirii garanției de bună execuție ca fiind o apărare de care va ține cont la soluționarea fondului cauzei. Totodată, instanța a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziție publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanțelor civile competența de soluționare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziții publice. De asemenea, a prorogat pronunțarea asupra cererii de suspendare pentru următorul termen de judecată acordat la 7 noiembrie 2019, până la depunerea la dosar a acțiunii din dosarul nr. x/2016 de către reprezentantul pârâtei.
Prin sentința civilă nr. 1576 din 7 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraș Severin, secția I civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei; a respins acțiunea civilă formulată de S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar S.C. B.. împotriva pârâtei Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin; a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș - Severin împotriva reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 108 din 13 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraș Severin, secția I civilă a respins cererea de completare și de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 1576/07.11.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019, formulată de pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș - Severin.
La 20 ianuarie 2020, reclamanta S.C. A. S.R.L. - în faliment, prin lichidator judiciar S.C. B.., a declarat apel, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței civile nr. 1576/07.11.2019 în sensul admiterii acțiunii introductive.
La 29 ianuarie 2020, pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 1576/07.11.2019, prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul de a admite cererea reconvențională așa cum a fost formulată.
La 18 martie 2020, pârâta apelantă - reclamantă reconvențional Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a formulat apel împotriva sentinței nr. 108/13.02.2020 prin care Tribunalul Caraș-Severin a respins cererea sa de completare și de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 1576/07.11.2019 pronunțată de către Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii nr. x/29.01.2020 de completare și îndreptare a erorii materiale așa cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins apelurile formulate de către apelantele S.C. A. S.R.L. și Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 1576/07.11. 2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019. De asemenea, a respins apelul formulat de către apelanta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 108/13.02.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Caraș-Severin.
Împotriva deciziei sus menționate, au formulat recurs, în termen legal, ambele părți litigante.
Prin recursul formulat, recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B.. a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 138/01.10.2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, cu obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul demers judiciar.
În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că instanța de apel a nesocotit normele de drept material aplicabile în speță, dar și că nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra cererii formulate în subsidiar.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.
La 27 ianuarie 2021, cererea de recurs a fost comunicată intimatei-pârâte Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin.
La 15 februarie 2021, intimata-pârâtă a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., formulând, totodată, și apărări pe fondul cauzei, în sensul respingerii recursului ca nefondat.
La 22 februarie 2021, respectiv, la 23 februarie 2021, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-reclamante.
Recurenta-reclamantă nu a înțeles să uzeze de dreptul de a formula răspuns la întâmpinare.
Prin recursul formulat împotriva aceleiași decizii a Curții de Apel Timișoara, pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a solicitat, în temeiul art. 486-488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., casarea în parte a deciziei civile recurate în ceea ce privește respingerea apelurilor formulate de această parte, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe de apel.
În esență, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a reținut motive străine de natura cauzei, cu aplicarea greșită a normelor de drept material. Totodată, a susținut că, prin decizia recurată, instanța a încălcat și reguli de procedură.
În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.
La 28 ianuarie 2021, cererea de recurs a pârâtei a fost comunicată intimatei-recurente-reclamante.
La 16 februarie 2021, intimata-recurentă-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B.. a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului recurentei-pârâte, ca nefondat.
La 23 februarie 2021, întâmpinarea a fost comunicată recurentei-pârâte.
La 26 februarie 2021, recurenta-pârâtă Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin a depus, în termen legal, răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de aceasta, reiterând solicitarea de admitere a recursului propriu, astfel cum a fost formulat.
În ședința publică de la 18 mai 2021, Înalta Curte a invocat din oficiu motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., asupra căruia, cu prioritate, reține următoarele:
Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanța nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor legale.
Reclamanta a învestit instanța de judecată cu o cerere ce decurge din executarea unui contract de achiziție publică, contract asimilat, potrivit legii, actului administrativ, acțiunea fiind întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 101/2016.
Prin acest act normtiv a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.
De asemenea, Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, în art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.
Art. 53 alin. (1
1
) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la data începerii procesului - 20 iunie 2019, prevede că "procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante."
Potrivit art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la momentul inițierii procesului, "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței."
Totodată, potrivit art. 68 din Legea nr. 101/2016, "dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, și cu cele ale Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare."
Conform art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, iar potrivit art. 27 C. proc. civ. hotărârile rămân supuse căilor de atac prevăzute de legea sub care a început procesul.
Analiza coroborată a textelor legale sus-menționate relevă faptul că, în condițiile în care, prin modificările aduse art. 53 din Legea nr. 101/2016, potrivit Legii nr. 212/2018, s-a făcut trimitere la dreptul comun exclusiv din perspectiva determinării instanței civile competente material să soluționeze o anumită categorie de litigii dintre cele avute în vedere de legea specială, respectiv litigiile decurgând din executarea contractelor administrative, rezultă că, în lipsa unor dispoziții exprese în acest sens, nu au fost modificate nici calea de atac incidentă în astfel de cauze și nici procedura specială de soluționare a acesteia.
Prin urmare, trimiterea la dispozițiile dreptului comun cuprinsă în art. 68 din Legea nr. 101/2016 vizează exclusiv normele de reglementare a competenței materiale (funcțională și procesuală) a instanței civile competente să soluționeze litigiile decurgând din executarea contractelor de achiziții publice/sectoriale, fără ca această trimitere să poată fi extinsă, implicit, și asupra căii de atac de drept comun în materie civilă, prevederile cuprinse în Legea nr. 101/2016 fiind norme speciale nu numai prin raportare la procedura de drept comun în materie civilă, ci chiar și prin raportare la dreptul comun în materia contenciosului administrativ (Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004).
În același sens a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, anterior pronunțării hotărârii recurate, prin decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31 iulie 2020, prin care s-a stabilit că:
"În interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1
1
) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (în forma în vigoare anterior modificării prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice), …….:
Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016."
Așadar, raportat la forma în vigoare la data începerii procesului a dispozițiilor art. 55 alin. (3) și art. 53 alin. (1
1
) din Legea nr. 101/2016, în interpretarea dată de instanța supremă prin decizia nr. 40/2020, în speță hotărârea pronunțată în primă instanță de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă se atacă cu recurs la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști.
Calificarea greșită a căii de atac a avut drept consecință nelegala compunere a completului de judecată, întrucât instanța ierarhic superioară/Curtea de Apel Timișoara a pronunțat decizia în completul prevăzut de lege pentru judecata apelului, format din doi judecători, în loc de trei judecători, conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004.
Pentru aceste considerente, constată fondat motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., referitor la nealcătuirea instanței potrivit dispozițiilor legale aplicabile căii de atac a recursului, față de nelegalitatea deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) teza I C. proc. civ., să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza aceleiași curți de apel, spre o nouă judecată, în completul prevăzut de lege pentru judecata recursului.
În condițiile admiterii acestui motiv de recurs, care atrage casarea hotărârii pentru nelegala alcătuire a instanței, analiza motivelor de recurs dezvoltate de părți devine de prisos.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. B.. împotriva deciziei civile nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva aceleiași decizii.
Casează, în tot, decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă și trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2021.