ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 260/2023

Ședința publică din data de 8 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraș-Severin – secția I Civilă la data de 20 iunie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. a chemat în judecată pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin solicitând instanței, ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că este îndreptățită să solicite deblocarea garanției de bună execuție și să oblige pârâta la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării și eliberării garanției de bună execuție în cuantum de 168.863,93 RON.

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâtei la efectuarea tuturor demersurilor necesare deblocării și eliberării parțiale a garanției de execuție, după scăderea eventualului prejudiciu dovedit de pârâtă conform normelor legale și contractuale. Totodată, a solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe Legea nr. 101/2016.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin – secția I Civilă a respins excepția tardivității întâmpinării, a admis în parte excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată cu privire la primul petit și a unit cu fondul excepția prematurității formulării cererii de chemare în judecată. De asemenea, instanța a calificat excepția de neexecutare a restituirii garanției de bună execuție ca fiind o apărare de care va ține cont la soluționarea fondului cauzei. Totodată, instanța a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziție publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanțelor civile competența de soluționare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziții publice. De asemenea, a prorogat pronunțarea asupra cererii de suspendare pentru următorul termen de judecată acordat la 7 noiembrie 2019, până la depunerea la dosar a acțiunii din dosarul nr. x/2016 de către reprezentantul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 7 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraș Severin – secția I Civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, a respins acțiunea civilă formulată de A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva pârâtei Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin și a respins cererea reconvențională formulată de pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș - Severin împotriva reclamantei.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 108 din 13 februarie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul Caraș Severin – secția I Civilă a respins cererea de completare și de îndreptare a erorii materiale din cuprinsul considerentelor sentinței civile nr. 1576/07.11.2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019, formulată de pârâta Direcția de Drumuri Județene Caraș – Severin.

Prin decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă a respins apelurile formulate de către apelantele A. S.R.L. și Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 1576/07.11. 2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019. De asemenea, a respins apelul formulat de către apelanta Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 108/13.02.2020 pronunțată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Caraș-Severin.

Împotriva deciziei sus menționate, au formulat recurs ambele părți litigante.

Prin Decizia nr. 1202/18.05.2021 pronunțată în dosar nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând, din oficiu, motivul de recurs de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a admis recursurile declarate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin lichidator judiciar B. și de către recurenta-pârâtă Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva deciziei civile nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă, a casat, în tot, decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă și a trimis cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Prin decizia civilă nr. 261/12.10.2022, pronunțată în dosar nr. x/2019, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis excepția de necompetență materială a secției I Civilă a Curții de Apel Timișoara și a declinat competența de soluționare a căii de atac declarate de societatea A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., respectiv de Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 1576/07 noiembrie 2019 pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosarul nr. x/2019 în favoarea secției a II-a Civilă a Curții de Apel Timișoara, trimițând dosarul acestei secții.

În fundamentarea acestei decizii s-a reținut, în esență că prezentul litigiu are ca obiect cererea reclamantei prin care aceasta a dedus judecății chestiuni litigioase care derivă din executarea unui contract administrativ și că, în conformitate cu art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, dispozițiile acestei legi se aplică numai contestațiilor/cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare.

Instanța a constatat că Decizia nr. 40/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorie conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., "constituie o regulă de procedură care stabilește în mod imperativ și punctual competența de soluționare a căii de atac formulate împotriva hotărârii pronunțate în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative, în favoarea secției sau completului specializat în litigii cu profesioniști".

Această regulă de procedură care vizează calea de atac împotriva hotărârii de primă instanță are caracter special față de regula de drept comun conform căreia competența de soluționare a căii de atac aparține secției corespunzătoare celei care a pronunțat hotărârea atacată, atât timp cât prin Decizia nr. 40/2020 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu se face nicio distincție în acest sens. În consecință, conform dispozițiilor obligatorii ale Deciziei nr. 40/2020 a ÎCCJ și ținând seama de statuările obligatorii ale instanței de recurs (art. 501 alin. (1) C. proc. civ.), competența de soluționarea a căii de atac formulată împotriva hotărârii de primă instanță aparține instanței ierarhic superioare, secția specializată în litigii cu profesioniști.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției a II-a Civile a Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2019** la data de 02.11.2022.

Prin decizia civilă nr. 284/R din 8 decembrie 2022, Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a admis excepția necompetenței materiale, a declinat competența de soluționare a căii de atac formulate de reclamanta A. S.R.L. prin lichidator judiciar B., precum și de pârâta intimată Direcția de Drumuri Județene Caraș-Severin, împotriva sentinței civile nr. 1576/07.11.2019, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin în dosar nr. x/2019, având ca obiect acțiune în constatare, în favoarea secției I Civile a Curții de Apel Timișoara.

Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În fundamentarea acestei soluții, instanța a reținut, în esență, că:

În raport de dispozițiile deciziei RIL nr. 31/2019 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ..", instanța a constatat că secția I Civilă a Curții, care și-a declinat competența în favoarea secției a II-a Civilă, nu a invocat în termen legal excepția necompetenței sale.

Prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin – secția I Civilă a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziție publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanțelor civile competența de soluționare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziții publice.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă la data de 26.05.2020 pentru soluționarea căilor de atac declarate de părți, instanță care a reținut cauza în pronunțare la primul termen de judecată (17.09.2020), amânând pronunțarea pentru data de 01.10.2020, fără însă a se mai aduce în discuție competența materială, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 1202/18.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut în considerente: "urmează să admită recursul, să caseze decizia atacată și să trimită cauza aceleiași curți de apel, spre o nouă judecată, în completul prevăzut de lege pentru judecata recursului", iar în dispozitiv: "casează decizia pronunțată de Curtea de Apel Timișoara – secția I civilă și trimite cauza, spre o nouă judecată, aceleiași instanțe".

În lumina considerentelor Deciziei RIL nr. 17/2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea de Apel Timișoara – secția a II-a Civilă a reținut că prima instanță, Tribunalul Caraș-Severin, a respins excepția necompetenței sale materiale, iar Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă, învestită (la data de 26.05.2020) cu soluționarea căilor de atac nu a pus în discuție în termenul legal necompetența sa materială procesuală, ci a soluționat cauza. Prin urmare, după casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, instanța nu mai poate pune în discuție și deci nu mai poate admite excepția necompetenței sale materiale procesuale, așa cum a făcut Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă, prin decizia civilă nr. 261/12.10.2022, rămânând învestită să soluționeze cauza după casare.

Un alt argument care sprijină această interpretare, s-a mai arătat, este faptul că, soluționând recursurile declarate, Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat din oficiu dispozițiile art. 488 pct. 1 Cod procedură și nu art. 488 pct. 3 din același cod, reținând că instanța ierarhic superioară, Curtea de Apel Timișoara, a pronunțat decizia în completul prevăzut de lege pentru judecata apelului, format din doi judecători, în loc de trei judecători, conform art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004. Dacă Înalta Curte de Casație și Justiție ar fi constatat că era competentă o altă secție a curții de apel, ar fi invocat din oficiu dispozițiile art. 488 pct. 3 și ar fi precizat expres că a fost încălcată competența de ordine publică a altei instanțe (altei secții), invocată în condițiile legii, ceea ce însă nu s-a întâmplat în speță.

Invocând abia după casare necompetența sa materială procesuală, Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă nu a invocat în condițiile legii – în termenul prevăzut de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. – această necompetență, motiv pentru care rămâne învestită cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor 135 alin. (4) și art. 136 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Timișoara –, secția I civilă competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces, aceste prevederi legale desemnând și existența unui conflict negativ de competență în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești în considerarea prevederilor art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții specializate ale Curții de Apel Timișoara, secția I civilă și secția a II-a Civilă, s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate fiind reciproce și cel puțin una dintre acestea este competentă să soluționeze cauza.

Niciuna dintre secțiile aflate în conflict nu se consideră competentă, din punct de vedere material procesual, să judece cererea cu care a fost sesizată.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Astfel, în speță, se constată că prin încheierea din 24 octombrie 2019, Tribunalul Caraș-Severin – secția I Civilă a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale pe care a respins-o pe considerentul că obiectul cererii are la bază executarea unui contract de achiziție publică, iar Legea nr. 101/2016 acordă instanțelor civile competența de soluționare a cauzelor privind executarea contractelor de achiziții publice.

Prin sentința civilă nr. 1576 din 7 noiembrie 2019, Tribunalul Caraș Severin – secția I Civilă a respins cererea de suspendare a judecării cauzei; totodată, a respins acțiunea civilă formulată de reclamantă, precum și cererea reconvențională formulată de pârâtă, iar această hotărâre a fost atacată de ambele părți.

Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă a reținut cauza în pronunțare la primul termen de judecată (17.09.2020), amânând pronunțarea pentru data de 01.10.2020, fără a se mai aduce în discuție competența materială, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020, apelurile au fost respinse.

Ulterior, ambele părți au formulat cereri de recurs care, prin decizia nr. 1202/18.05.2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constatându-se fondat motivul de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., au fost admise, decizia civilă nr. 138 din 1 octombrie 2020 a Curții de Apel Timișoara – secția I Civilă fiind casată, iar cauza a fost trimisă spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

În acest context procesual, trebuie menționate considerentele Deciziei nr. 17/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, prin care s-a reținut, astfel: " 27. (…) În primul rând, prevăzând că verificarea competenței se face de către completul de judecată de îndată, prioritar verificării cerințelor prevăzute la art. 194-197 din C. proc. civ., și că trimiterea dosarului completului/secției specializate competente se face fără citarea părților, legiuitorul a statuat asupra unui aspect specific excepției absolute, acela de a fi invocată din oficiu, de către instanță.

În al doilea rând, posibilitatea instanței de a invoca necompetența specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată și primului termen la care părțile sunt legal citate, în condiții derogatorii de la dispozițiile art. 130 alin. (2) - (4) din C. proc. civ., fără contradictorialitate, plasează necompetența materială procesuală a secției/completului specializat în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenței materiale funcționale sau procesuale "când procesul este de competența unei instanțe de alt grad" și de cel al necompetenței de ordine privată (teritorială neexclusivă).

Astfel cum s-a statuat prin decizia menționată, competența materială procesuală și funcțională este reglementată de norme de ordine publică și poate fi analizată de instanța de judecată în intervalul procesual cuprins între momentul delimitat de art. 200 alin. (1) și art. 131 C. proc. civ.

Noțiunea de competență materială include și competența specializată, situație în care aceasta din urmă se supune regimului competenței materiale, atât sub aspectul caracterului de ordine publică al normei, cât și al dreptului invocării din oficiu a excepției de necompetență specializată, în temeiul art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe".

Totodată, conform art. 131 alin. (1) C. proc. civ., "la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu".

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că Tribunalul Caraș-Severin – secția I Civilă a respins excepția necompetenței sale materiale, și, în primul ciclu procesual, Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă, învestită fiind cu soluționarea căii de atac nu a pus în discuție în termenul legal necompetența sa materială procesuală, ci a procedat la soluționarea cauzei.

În considerarea celor arătate, după casarea hotărârii cu trimitere spre rejudecare, Curtea de Apel Timișoara – secția I Civilă nu mai putea pune în discuție și deci nu mai putea admite excepția necompetenței sale materiale procesuale, fiind obligată să soluționeze recursurile cu care a fost învestită.

Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că invocarea excepției de necompetență materială de ordine publică ulterior momentului procesual reglementat de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. nu mai era posibilă în al doilea ciclu procesual, în cauză având loc o consolidare a competenței materiale procesuale și funcționale în privința instanței care a soluționat pricina.

Prin urmare, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Timișoara – secția I Civilă a fost invocată de instanță, în rejudecare, cu încălcarea dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., fiind depășit momentul procesual privind posibilitatea invocării excepției de necompetență materială și teritorială de ordine publică.

În consecință, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara –, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara –, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2023.