ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2020

HOTĂRÂRE

13.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mediaș sub nr. x/2017 reclamanta Inspectoratul de Stat în Construcții, în contradictoriu cu pârâta A., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 10.082,54 RON, reprezentând taxe și penalizări, calculate la valoarea finală a lucrărilor avizate conform autorizației de construire nr. x/03.06.2010.

Prin Sentința civilă nr. 961/12.06.2018, Judecătoria Mediaș a respins excepția lipsei de obiect și a prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond, a admis cererea formulată de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - ISC și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.041,27 RON, penalități de întârziere.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta A.

Cererea de apel a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Sibiu, secția I civilă, care, prin Decizia civilă nr. 1248/2018 a declinat competența de soluționare a cauzei la secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, dosarul fiind reînregistrat sub nr. x/257/2017* la data de 21.12.2018.

Prin Decizia nr. 195/26.02.2019, Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis apelul formulat de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 961/12.06.2018 pronunțată de Judecătoria Mediaș, pe care a schimbat-o, în parte, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată cu privire la plata sumei de 166,10 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente cotei de 0,1%, ca neîntemeiată, menținând celelalte dispoziții ale sentinței, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții I.S.C.

Prin Decizia civilă nr. 886/18.09.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia și a declinat în favoarea secției a I-a civilă a Curții de Apel Alba Iulia, competența de soluționare a recursului declarat de reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții - I.S.C. împotriva Deciziei nr. 195/26.02.2019 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reținând în motivarea acestei soluții următoarele considerente:

Argumentarea instanței a pornit de la ideea că este necesar a se determina dacă raportul juridic dedus judecății este unul care ar atrage competența instanței de contencios administrativ.

În acest sens, s-a reținut că prin acțiunea dedusă judecății, reclamantul - instituție publică a solicitat obligarea pârâtei - persoană fizică, la plata sumei totale de 5.041,27 RON, reprezentând penalități de întârziere datorate ca urmare a regularizării cotelor stabilite în temeiul dispozițiilor art. 30 din legea nr. 50/1991 și art. 40 din Legea nr. 10/1995, după finalizarea lucrărilor executate în baza autorizației de construire nr. x/3.06.2010, emisă de Primăria Mediaș.

Raportându-se la noțiunea de contencios administrativ definită în art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, instanța a reținut că nu orice litigiu în care o autoritate publică are calitatea de reclamantă este dat în competența instanței de contencios administrativ, întrucât aceste dispoziții trebuie să fie coroborate cu cele ale art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, din care rezultă că obiectul unei acțiuni de contencios administrativ poate fi numai solicitarea de anulare, în tot sau în parte, a actului administrativ emis de autoritatea publică, de reparare a pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale, precum și cererea adresată instanței de contencios administrativ de cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii.

În cauza dedusă judecății, nu se solicită anularea niciunui act administrativ și nici repararea unei pagube cauzate prin emiterea unui astfel de act, ci se solicită, de către o instituție publică (reclamantul Inspectoratul de Stat în Construcții), obligarea unor persoane fizice la plata unor pretinse obligații ce rezultă din efectuarea unor lucrări de construire autorizate de Primărie.

Astfel de pretenții nu fac obiectul contenciosului administrativ, astfel că, potrivit prevederilor art. 94 pct. 1 lit. k) din C. proc. civ., competența materială de soluționare a cauzei ar aparține judecătoriei, așa cum corect a fost soluționat fondul, întrucât cererea este evaluabilă în bani, iar valoarea în litigiu este sub 200.000 RON.

În consecință, Curtea a reținut că în situația acțiunilor de față, instituția publică reclamantă nu este persoană vătămată în înțelesul Legii nr. 554/2004 și nici nu există dispoziții legale care să îi confere expres dreptul de a sesiza instanța de contencios administrativ.

Față de natura pur civilă a procedurii judiciare demarate în fața instanței de fond, respectiv a Judecătoriei, care s-a declarat competentă general, material și teritorial să soluționeze cererea de chemare în judecată, soluționarea pricinii în recurs excede competenței materiale funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

Astfel învestită, secția I civilă, a Curții de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 590/28.11.2019 a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Alba Iulia și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În motivarea soluției sale, instanța a reținut următoarele considerente:

Reclamantul a investit instanța de judecată cu o acțiune în pretenții împotriva pârâtei A. constând în obligarea acesteia la plata penalităților de întârziere datorate urmare regularizării cotelor stabilite conform art. 30 din Legea nr. 10/1995.

Calea de atac a apelului declarat de pârâtă împotriva sentinței Judecătoriei Mediaș a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secția civilă, iar prin Decizia nr. 1248/2018 s-a admis excepția de necompetență materială a secției civile și s-a dispus declinarea competenței în favoarea secției a II-a civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu.

Această din urmă secție, respectiv completul specializat de contencios administrativ și fiscal, a păstrat dosarul spre soluționare și a pronunțat decizia atacată cu recurs.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (4) C. proc. civ. recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Astfel, în cauză, instanța ierarhic superioară este Curtea de Apel Alba Iulia, dar secția de contencios administrativ și fiscal și nu secția civilă, față de împrejurarea că decizia atacată a fost dispusă de secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Sibiu.

Excepția de necompetență absolută se poate invoca numai în conformitate cu prevederile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., și anume doar la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe.

Secția de contencios administrativ și fiscal, cu nerespectarea acestor dispoziții legale, a invocat, în faza recursului, excepția de necompetență funcțională, deși calea de atac a apelului a fost soluționată de secția corespondentă a Tribunalului Sibiu.

Prin urmare, s-a constatat că instanța de contencios și fiscal este competentă să judece cauza, competența rămânând câștigată, față de dispozițiile legale menționate.

Conflictul negativ de competență a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la 13 ianuarie 2020, fiind fixat termen pentru soluționare la 13 februarie 2020.

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele care succed:

Conflictul negativ de competență supus analizei s-a ivit între două secții specializate ale aceleiași curți de apel.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ., "Dispozițiile prezentei secțiuni privitoare la excepția de necompetență și la conflictul de competență se aplică prin asemănare și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești."

În speță, aceste condiții sunt îndeplinite, întrucât dezînvestirea reciprocă a operat între două secții cu specializări diferite din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, respectiv între secția de contencios administrativ și fiscal și secția civilă, instanța în fața căreia s-a ivit conflictul fiind ultima dintre acestea.

În cauza dedusă judecății, fondul litigiului a fost soluționat de Judecătoria Mediaș, iar apelul a fost înregistrat pe rolul secției civile a Tribunalului Sibiu, la primul termen de judecată - 19 decembrie 2018 fiind invocată, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei secții, dispunându-se declinarea competenței în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe, care a soluționat cauza pe fond, fără a se declara necompetentă.

Conflictul negativ de competență vizează soluționarea recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în apel de un complet specializat în cauze de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Sibiu, în urma dezînvestirii completului specializat de la nivelul secției civile a aceluiași tribunal.

Înalta Curte apreciază că soluționarea în apel a cauzei de către un complet specializat în contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Sibiu, atrage competența aceleiași secții din cadrul Curții de Apel Alba Iulia, de soluționare a recursului împotriva acelei hotărâri.

Criteriul materiei, în sensul dacă în cauză este vorba de un litigiu de contencios administrativ, ce ar trebui soluționat de instanța specializată în această materie, nu poate fi repus în discuție în recurs cu scopul determinării competenței de soluționare a recursului și al dezînvestirii completului din cadrul secției de contencios administrativ a curții de apel, în favoarea secției civile din cadrul aceleiași curți de apel, pentru că s-ar eluda în acest fel dispozițiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Întrucât dispozițiile legale anterior citate exclud posibilitatea invocării din oficiu a excepției de necompetență de către instanța de recurs și având în vedere că în apel pricina a fost calificată ca fiind de contencios administrativ și fiscal, fiind soluționată de Tribunalul Sibiu, competența de soluționare a recursului revine secției de contencios administrativ a Curții de Apel Alba Iulia, pe rolul căreia a fost înregistrat recursul, urmând ca Înalta Curte să dispună în acest sens.

Față de considerentele expuse, instanța competentă să judece cauza în recurs este Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.