ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 314/2021

Ședința publică din data de 11 februarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A.Obiectul cererii introductive.

- nulitatea absolută a contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din 4 august 2011 de către BNP K., încheiat între reclamanta A. și pârâta B. S.A. prin Sucursala Sibiu B. S.A., având ca obiect construcții industriale și edilitare reprezentând L., situat în Sibiu, str. x, înregistrat în CF Sibiu x nr. top x, aflat în proprietatea reclamantei, orice alte ameliorațiuni, extinderi, servituți, drept de acces, create în favoarea imobilului, orice alte construcții edificate pe terenurile imobilului;

- anularea încheierii de carte funciară de înscriere a dreptului de ipotecă și a interdicției de înstrăinare în CF x Sibiu nr. top x;

- nulitatea absolută parțială a contractului de credit încheiat la data de 3 august 2011 între reclamantă și pârâți de rang 1-7 cu privire la capitolul 13 "Garanții și polițe de asigurare", nulitatea absolută parțială a actului adițional nr. x din 21 noiembrie 2011; nulitatea absolută parțială nr. 2 din 6 august 2013 cu privire la art. 4 ultimul alineat.

- nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 14 martie 2014 între pârâta de rang 1 B. în calitate de cedent și pârâții de rang 4 E. și F., în calitate de cesionari, având ca obiect creanța în valoare de 791.154,13 euro, cu privire la art. 1.2 alin. (4) privind ipoteca imobiliară de prim rang asupra imobilului construcții industrial și edilitare reprezentând L., situat în Sibiu, str. x, înregistrat în CF Sibiu x nr. top x;

- anularea încheierii de notare a contractului de cesiune de creanță încheiat la data de 14 martie 2014, înscris la poziția C4 în CF x Sibiu nr. top x; cu cheltuieli de judecată.

În primul ciclu procesual:

B. Hotărârea primei instanțe.

C. Hotărârea instanței de apel.

S-a respins apelul declarat de pârâții E. și F. împotriva aceleiași sentințe.

Sub acest aspect, s-a apreciat că nu se poate face abstracție de prima hotărâre, respectiv hotărârea AGEA A. nr. 2 din 6 august 2009, întrucât atât această hotărâre, cât și hotărârea AGEA A. nr. 4 din 8 iunie 2011 urmăresc același scop, respectiv garantarea creditului contractat de S.C. C. S.R.L. pentru efectuarea de investiții și amenajări la L. din Sibiu.

S-a mai constatat că nu a existat voința socială a A. în privința garantării creditului contractat de pârâta S.C. C. S.R.L., situație la care nu a existat un consimțământ valabil al societății la încheierea contractului de credit nr. x din 3 august 2011 și a contractului de ipotecă autentificat de BNP K. sub nr. x din 4 august 2011, încheiate între B. S.A. și A. în vederea garantării creditului contractat de C. S.R.L. pentru suma de 1.000.000 euro cu dobânda și accesoriile aferente, precum și că președintele Consiliului de Administrație, M., a acționat în lipsa voinței societății la încheierea contractului de ipotecă cu creditorul B. S.A. prin Sucursala Sibiu.

Instanța de apel a mai reținut că, în fapt, prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacității de a contracta a președintelui A., în numele reclamantei, se înțelege că aceasta reclamă contractarea în lipsa condițiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost decât condiționat, iar condițiile nu au fost îndeplinite.

În aceste împrejurări, instanța de apel a apreciat că greșit a reținut tribunalul că, în speță, există doar o depășire a limitelor mandatului exercitat de către președintele M., mandatul acestuia la încheierea contractului de ipotecă fiind acela de a semna ipotecarea bunului cu condiția asigurării garanției, lipsind mandatarea pentru modalitatea în care s-a realizat angajarea voinței societății, a lipsit în fapt acordul, respectiv consimțământul.

În consecință, instanța de apel a făcut aplicarea dispozițiilor art. 948 C. civ. de la 1864 în ceea ce privește existența consimțământului ca și condiție esențială de valabilitate a actului juridic și a art. 55 din Legea nr. 31/1990 referitoare la reprezentarea în raporturile cu terții și a admis acțiunea reclamantei.

D. Hotărârea instanței de recurs.

În acest sens, Înalta Curte a reținut că tribunalul a apreciat că reclamanta A. a invocat drept motiv de nulitate depășirea limitelor mandatului acordat reprezentantului său pentru semnarea contractului de ipotecă, context în care a analizat această susținere, concluzionând că o eventuală depășire a limitelor împuternicirii date de mandat, împrejurare care nu a fost reținută în cauză, nu antrenează nulitatea absolută a actului, cu atât mai mult cu cât actul a fost ratificat tacit. Pe de altă parte s-a reținut de instanța de fond că motivele invocate în acțiune au vizat împrejurări ulterioare încheierii contractului de ipotecă și nu condiții de fond sau de formă a căror nerespectare să atragă nulitatea absolută.

Pe de altă parte, instanța de apel a reținut că prin invocarea de către reclamantă a lipsei capacității de a contracta a președintelui A., în numele reclamantei, se înțelege că reclamanta a vizat contractarea în lipsa condițiilor angajate, în lipsa acordului său, care nu a fost decât condiționat, iar condițiile nu au fost îndeplinite, motiv pentru care a înlăturat apărarea pârâților E. și F. referitoare la faptul că motivele de nulitate constând în cauza ilicită, lipsa obiectului determinat și licit și lipsa consimțământului nu au făcut obiectul analizei primei instanțe. Nerespectarea condițiilor echivalează cu lipsa mandatului pentru modalitatea în care s-a angajat voința societății, respectiv a consimțământului acesteia la semnarea contractului de ipotecă și nu doar cu depășirea limitelor mandatului, fiind prin urmare sancționată cu nulitatea absolută, conform art. 948 C. civ.

Înalta Curte a apreciat, în raport de cele reținute, că instanța de apel face confuzie între lipsa capacității de a contracta sau a consimțământului reclamantei și depășirea limitelor mandatului acordat președintelui consiliului de administrație pentru încheierea actelor a căror nulitate s-a cerut a se constata.

Înalta Curte a constatat că prima instanță a analizat cererea de chemare în judecată prin prisma motivelor de nulitate derivate din depășirea limitelor mandatului președintelui consiliului de administrație al reclamantei A., reglementat prin dispozițiile Legii nr. 1/2005 și ale Legii nr. 31/1990, iar prin decizia recurată instanța de apel, încălcând dispozițiile art. 478 alin. (1) și (3) C. proc. civ. a extins analiza și asupra unor aspecte care nu au făcut obiectul judecății tribunalului.

A mai reținut Înalta Curte ca prin criticile invocate în apel reclamanta A. a schimbat fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv a cauzei acesteia.

E. Hotărârea instanței de apel.

A obligat apelanta A. la plata cheltuielilor de judecată, reduse la suma de 25.000 RON, către intimata B. S.A. București și B. - Sucursala Sibiu.

La data de 6 august 2009, AGEA A., cu votul a 100% din membrii cooperatori a adoptat Hotărârea A. nr. 2 din 6 august 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, partea a VII-a, nr. 37 din 14 septembrie 2009, prin care a aprobat ipotecarea imobilului din Sibiu, str. x, înscris în CF x Sibiu nr. top x pentru garantarea creditului ce îl va contracta locatarul acestui imobil, S.C. C. S.R.L., cu condiția ca, pe durata existenței ipotecii, această societate să depună și să lase în contul și la dispoziția A. o garanție în sumă de 242.110 euro, sumă ce urma să revină A. în cazul în care C. S.R.L. ar fi fost în imposibilitate să restituie creditul, iar imobilul ipotecat ar fi fost executat silit sau cu condiția ca, pe durata existenței ipotecii, C. S.R.L. să aducă A., drept garanție în locul sumei de 242.110 euro, un imobil, construcție și teren care să valoreze 242.110 euro, urmând ca acest imobil să revină de drept A. în cazul în care C. S.R.L. ar fi fost în imposibilitate să restituie creditul, iar imobilul din Sibiu, str. x, înscris în CF x nr. top x ar fi executat silit.

La data de 2 noiembrie 2009 s-a încheiat între S.C. C. S.R.L., în calitate de împrumutat, N., în calitate de împrumutător și A., în calitate de garant ipotecar, contractul de credit nr. x prin care C. S.R.L. a primit un credit în valoare de 1.790.000 RON de la N..

A. a garantat returnarea creditului acordat S.C. C. S.R.L., în conformitate cu Hotărârea AGEA A., nr. 2 din 6 august 2009, prin încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2009 de BNP K., în favoarea O. - prin Agenția Sibiu, fiind înscris un drept de ipotecă în valoare de 1.790.000 RON, cu interdicțiile aferente în CF aferentă imobilului prin încheierea de Carte Funciară nr. x din 2 noiembrie 2009.

Ulterior, la data de 19 noiembrie 2009, numitul M. este ales în calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al A., cum reiese din Hotărârea A. nr. 3 din 19 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a VII-a nr. 1 din 8 ianuarie 2010.

A mai reținut instanța de apel că prin contractul de credit nr. x din 3 august 2011 pârâta S.C. C. S.R.L. a contractat de la B. S.A. - Sucursala Sibiu un împrumut în valoare de 1.000.000 euro pentru refinanțarea unui credit de investiții obținut pe data de 2 noiembrie 2009 de la N.. Creditul a fost acordat pentru o perioadă de 84 de luni.

Potrivit anexei nr. 3 la contractul de credit și în baza contractului de ipotecă nr. 873 din 4 august 2011 autentificat de BNP K., împrumutul a fost garantat, printre altele, și cu imobilul reprezentând L. - situat în Sibiu, str. x, - înscris în CF x Sibiu - proprietatea A..

A. a fost reprezentată la semnarea contractului de credit și de ipotecă de M., președintele Consiliului de administrație al societății, după cum rezultă din contractul de credit nr. x din 3 august 2011 și contractul de ipotecă nr. 873 din 4 august 2011 care fac referire la Hotărârea A. nr. 4 din 8 iunie 2011, hotărâre prin care AGEA a decis, cu votul a 100% din numărul membrilor cooperatori, ipotecarea imobilului din Sibiu, str. x, înscris în CF x Sibiu nr. top x, pentru garantarea creditului de refinanțare pe care locatarul acestui imobil, C. S.R.L., îl va contracta.

În dosarul execuțional nr. x/2013, deschis la cererea creditoarei S.C. D. S.R.L. în vederea recuperării creanțelor pe care C. S.R.L. le avea față de această creditoare, Banca a formulat cerere de participare la distribuirea sumelor, în data de 29 ianuarie 2014. Executarea silită a încetat în data de 13 martie 2014, urmare a solicitării creditoarei D. S.R.L..

La data de 14 martie 2014 între Bancă și pârâtul E. a intervenit contractul de cesiune cu privire la creanța pe care Banca o avea la momentul respectiv față de C. S.R.L., privind suma de 791.151,13 euro, compusă din 768.361,80 euro - credit restant, 20.940,99 euro dobânzi restante și penalizatoare, 1.848,34 euro comisioane restante.

Cesiunea a privit și garanția reală imobiliară asupra L..

În consecință, a reținut instanța de apel, în conformitate cu art. 1568 alin. (1) C. civ., cesionarul a preluat creanța, împreună cu garanțiile și cu toate accesoriile acesteia, situația de fapt a fost corect reținută de către tribunal, în sensul că la baza încheierii contractului de credit încheiat cu B. S.A. a stat hotărârea nr. 4 din 8 iunie 2011 și nu hotărârea nr. 2 din 6 august 2009.

Hotărârea respectivă nu a fost atacată, în conformitate cu prevederile art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, de niciun membru cooperator al A..

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 7 alin. (3), art. 14 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 20 din Legea nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, art. 46, art. 59, art. 60, art. 63 și art. 64 din Legea nr. 31/1990, instanța de apel a reținut că reclamanta A. nu poate opune creditorilor săi faptul că președintele consiliului său de administrație și-a depășit mandatul sub sancțiunea nulității absolute, o eventuală sancțiune nefiind decât nulitatea relativă, devreme ce C. civ. prevede instituția ratificării actelor mandatarului efectuate cu depășirea mandatului.

Privind întinderea mandatului, s-a reținut de către instanța de apel că C. S.R.L. a respectat hotărârea nr. 2/2009, respectiv a constituit garanție în favoarea A., materializată în fila CEC în valoare de 242.110 euro, în scopul garantării creditului încheiat cu N. S.A..

Relativ la refinanțarea creditului de către B., criticile reclamantei A. privesc împrejurări ulterioare încheierii contractului de ipotecă, deci nu privesc validitatea actului de vreme ce nulitatea este sancțiunea care lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă, ceea ce nu este cazul în speță, a mai apreciat instanța de apel.

Rezultă că pârâții E. și F. au dobândit, prin încheierea contractului de cesiune de creanță autentificat sub nr. x de BNP P., o creanță certă deținută de B., cesiunea fiind notificată către C. S.R.L. și A..

De la momentul cesiunii, C. S.R.L. a devenit debitorul pârâților pentru suma de 791.151,13 euro, iar A. a devenit garantul ipotecar în favoarea acestora.

S-a apreciat că în mod corect tribunalul a reținut că decizia penală nr. 629/A din 18 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, în dosarul nr. x/2014, privind fapta inculpatului M. de luare de mită pentru a convoca AGEA A. și pentru a convinge pe asociați să voteze pentru vânzarea imobilului în care funcționa L. către C. S.R.L., la prețul de 300.000 euro, preț, inferior valorii de piață a imobilului, nu poate duce la admiterea apelului reclamantei, neexistând legătură directă nici între situația de fapt și nici între instituțiile de drept civil, respectiv penal, aplicabile în speță.

F. Calea de atac împotriva deciziei civile nr. 403 din 29 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba - Iulia, în dosarul nr. x/2014.

Consecutiv acestei dispoziții, instanța a respins cererea de introducere în cauză a asociațiilor C. S.R.L. - radiată, G. și I., fără a motiva aceasta, deși exista posibilitatea ca după radiere să se ajungă la transmiterea universală a patrimoniului către asociați - succesori ai societății, transmisiune ce presupune atât transmiterea drepturilor cât și a obligațiilor societății, răspunderea asociaților fiind stabilită în art. 219 C. civ. cu referire la art. 235 din Legea nr. 31/1990 și art. 137 alin. (1) teza a treia din Legea nr. 85/2006.

S-a mai susținut că instanța de apel a acordat cheltuieli de judecată intimatei B. depuse și solicitate după închiderea dezbaterilor.

Cu referire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că prin decizia de casare nr. 1294 din 24 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare a apelului doar pentru analiza motivului de nulitate invocat de către reclamanta-apelantă cu privire la depășirea limitelor mandatului președintelui consiliului de administrație, M., fără a se da indicații sau pronunța asupra unor probleme de drept ridicate în cauză în vederea respectării obiectului și cauzei juridice a acțiunii.

Instanța de apel, a susținut recurenta-reclamantă, a preluat greșit din expunerea instanței de fond și a reținut că la data de 2 octombrie 2009 M. nu avea calitatea de președinte al Consiliului de administrație al A., deși la dosar era depus certificat de la ORC Sibiu din care reiese că acesta deținea calitatea de președinte conform hotărârii nr. 1 din 24 octombrie 2005, iar la 19 noiembrie 2009 a fost reales în această funcție.

Tot greșit a reținut instanța de apel și faptul că C. S.R.L. ar fi respectat hotărârea nr. 2/2009, prin emiterea filei CEC în valoare de 242.110 euro în scopul garantării creditului, deși, în realitate, mandatul acordat președintelui consiliului de administrație a fost ca ipotecarea imobilului să se facă numai după depunerea în contul societății A. a sumei de 242.110 euro, astfel încât acceptarea filei CEC s-a făcut cu depășirea mandatului conferit prin hotărârea AGEA.

S-a mai criticat reținerea de către instanța de apel a faptului că A. vizează prin criticile aduse în apel, împrejurări care sunt ulterioare contractului de ipotecă încheiat la 4 august 2011, deși hotărârea A. a fost adoptată la 8 iunie 2011, împrejurările fiind, deci, anterioare hotărârii AGEA nr. 4 din 8 iunie 2011.

De asemenea, arată recurenta-reclamantă, hotărârea nr. 4 din 8 iunie 2011 s-a publicat în Monitorul Oficial la data de 9 august 2011, după încheierea contractului de ipotecă și de credit din 4 august 2011, fără a se efectua vreo verificare cu privire la mandatul președintelui Consiliului de Administrație, rezultând în acest fel că, potrivit art. 3 care vizează declarații și garanții din contractul de ipotecă, la punctele f, g, autorizarea garantului ipotecar a fost făcută în mod corespunzător după obținerea aprobărilor din partea organelor sale de conducere și că nu încalcă niciuna dintre prevederile actelor constitutive ori a regulamentelor de organizare ale reprezentantului garantului (președintele Consiliului de Administrație).

Aceasta, cu atât mai mult cu cât în contractul de ipotecă la același pct. 3 lit. b) se face referire la faptul că bunul ipotecat este grevat de sarcini conform extrasului de autentificare nr. 435 din 1 august 2011 din CF, atașat la anexa 1 a contractului alături de acordul nr. x din 27 iulie 2011 emis de N., date din care aveau cunoștință despre ipotecarea imobilului sub condiția depunerii de către C. a sumei de 242.110 euro, anterior încheierii contractului de ipotecă și anterior publicării hotărârii AGEA, acte efectuate cu 10 zile înainte de publicarea hotărârii, pentru că în drept instanța de apel invocă art. 55 din Legea nr. 1/2005 în care se prevede că în raport cu terții societatea este angajată pentru actele organelor sale chiar dacă acestea depășesc obiectul de activitate al societății în afară de cazul în care aceasta dovedește că terții cunoșteau sau trebuia să cunoască împrejurările date, ori acelea din cauză depășesc limitele puterii prevăzute de lege.

Prin urmare, a apreciat recurenta, a fost încălcată dispoziția art. 55 din Legea nr. 1/2005 cu privire la cunoașterea de către terți - B. a mandatului acordat președintelui Consiliului de Administrație și implicit, depășirea acestui mandat la data încheierii contractului.

Instanța de apel a dat o interpretare eronată și dispozițiilor art. 53 și 54 din Statutul A. și art. 55, 65 din Legea nr. 1/2005, încălcând în acest fel normele de drept care reglementează vânzarea sau garantarea activelor unor societăți cooperatiste, ceea ce atrage incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

G. Apărările intimaților-pârâți.

În subsidiar, intimații au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și nefondat și menținerea deciziei nr. 403/2019 pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, cu cheltuieli de judecată.

H. Considerentele instanței de recurs.

Potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

În argumentarea acestui motiv de recurs recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că instanța de apel a încălcat normele prevăzute de art. 32, 56 din C. proc. civ. cu referire la decizia nr. 2/2016 - RIL pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, constând în aceea că prin încheierea din 8 octombrie 2009 s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a S.C. C. S.R.L., fără a se dispune și scoaterea din cauză a acestei societăți radiate.

Consecutiv acestei dispoziții, instanța de apel a respins cererea de introducere în cauză a asociaților S.C. C. S.R.L. - radiată, G. și I., fără motivare.

Înalta Curte constată nefondate susținerile recurentei-reclamante în raport de considerentele încheierii pronunțate în ședința publică de la 8 octombrie 2009 de către Curtea de Apel Alba-Iulia și din care rezultă fără dubiu că instanța de apel a pus în discuția părților excepția lipsei capacității de folosință a S.C. C. S.R.L., excepție pe care a și admis-o motivat de faptul că societatea C. S.R.L. a fost radiată din registrul comerțului, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 8/C/2017 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2014, având ca obiect falimentul debitoarei C. S.R.L., faliment care s-a închis prin aceeași hotărâre.

Prin sentința civilă nr. 8/C din 12 ianuarie 2017 Tribunalul Sibiu a închis procedura falimentului debitoarei C. S.R.L. și a dispus radierea acesteia din registrul comerțului, urmare a constatării că în averea debitoarei nu mai există bunuri de valorificat și că s-a efectuat distribuția finală a fondurilor obținute din lichidare, fiind incidente prevederile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora o procedură de faliment va fi închisă atunci când judecătorul sindic a aprobat raportul final, când toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite și când fondurile nereclamate au fost depuse la bancă.

Instanța de apel a respins cererea de introducere în cauză a pârâților G. și I., foști asociați ai societății radiate C. S.R.L., prin trimitere la considerentele decizorii ale sentinței nr. 8/C/2017 din care nu rezultă că ar fi avut loc vreo transmitere către foștii asociați a vreunei sume reziduale rezultată în urma distribuirii în procesul lichidării din dosarul de faliment.

Cum transmiterea calității procesuale, în sensul dispozițiilor art. 38 C. proc. civ., nu a avut loc în cauză întrucât, în cazul persoanelor juridice transmiterea legală a calității procesuale se realizează prin reorganizarea sau transformarea persoanei juridice care are calitatea de parte în proces, ceea ce în speță nu s-a înfăptuit, pârâta C. S.R.L. fiind dizolvată și radiată din registrul comerțului, iar despre o transmitere convențională a calității procesuale nu se poate vorbi, în mod corect instanța de apel, raportându-se la considerentele sentinței de închidere a falimentului și radierii S.C. C. S.R.L., a respins cererea de introducere în cauză a foștilor asociați ai S.C. C. S.R.L., critica recurentei-reclamante fiind neîntemeiată.

Nu se poate reține o încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 32 și 56 C. proc. civ. și nici a dispozițiilor deciziei nr. 2/2016 RIL pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de apel procedând corect la admiterea excepției lipsei capacității de folosință a S.C. C. S.R.L. și de respingere a lărgirii cadrului procesual prin introducerea în cauză a foștilor asociați ai societății falite radiate.

Potrivit acestui text de lege, casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate reprezentat de aceea că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Încălcarea legii presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a acesteia.

Refuzul aplicării legii constă în transgresarea directă a textului clar și precis, ceea ce nu presupune o interpretare specială (interpretatio cessat in claris).

Interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretării contrarii iar, prin hotărârea atacată instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului.

Aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și de apel.

În acest caz, situația de fapt a fost greșit calificată, comparativ cu exigențele normei de drept, ceea ce a condus judecătorii fondului și apelului la a aplica o altă lege decât aceea incidentă raportului juridic dedus judecății.

În dezvoltarea acestui motiv de nelegalitate recurenta nu prezintă decât argumente de netemeinicie a hotărârii recurate, criticând mai cu seamă modalitatea în care instanța de fond și, ulterior, instanța de apel au reținut situația de fapt, astfel cum aceasta a rezultat din probatoriile administrate în cauză, respectiv din analiza înscrisurilor depuse în susținerea și combaterea acțiunii.

Documentele au fost semnate de către președintele consiliului de administrație al A., M., în baza mandatului acordat acestuia în conformitate cu hotărârea AGEA A., nr. 4 din 8 iunie 2011, iar nu în conformitate cu hotărârea AGEA A. nr. 2 din 6 august 2009, și prin care s-a decis, fără nicio limitare și fără nicio condiționare de aducere de garanții, ipotecarea imobilului menționat.

Pe lângă faptul că o eventuală sancțiune ar fi nulitatea relativă, C. civ. prevăzând instituția ratificării actelor mandatarului, ceea ce în cauză s-a și întâmplat, contractul de credit încheiat cu B. de către C. S.R.L., derulându-se fără nicio opoziție, iar hotărârea AGEA nr. 4 din 8 iunie 2011 a A. nefiind atacată în justiție conform art. 44 alin. (3) din Legea nr. 1/2005, sub nici un aspect, nu se confirmă nici faptul că președintele Consiliului de Administrație al A., M. ar fi avut un mandat condiționat, întrucât hotărârea AGEA A., nr. 2/2009 a avizat constituirea de garanții în scopul garantării creditului contractat de către C. S.R.L. de la N. (contract de credit nr. x din 2 noiembrie 2009), respectiv încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din 2 octombrie 2009 în favoarea O. SA- prin Agenția Sibiu, și nicidecum nu a vizat încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x din 4 august 2011 în favoarea B. S.A. - prin Sucursala Sibiu, pentru garantarea contractului de credit nr. x din 3 august 2011 încheiat între C. S.R.L. și B..

Înalta Curte judecă în casație și doar pentru motive de nelegalitate a hotărârii ce se atacă, nu și pentru motive de netemeinicie.

În speță, din analiza considerentelor hotărârii atacate, nu rezultă că instanța de apel ar fi încălcat, în litera sau spiritul lor, sau a aplicat greșit textele de lege mai sus menționate, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate care atrage aplicarea dispozițiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în mod corect instanța de apel procedând la respingerea apelului reclamantei îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1091/C din 24 decembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 403/2019 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 11 februarie 2021.